Vinovați de fericire

Până nu foarte demult, nu trecea zi de la Dumnezeu în care să nu mă hărțuiască vreo vinovăție. Atunci când scăpam de autopedeapsă și nu mă mai biciuiam singură cu cine știe ce gânduri care să-mi mototolească bucuriile cu câte un subversiv „nu meriți”, „n-o să dureze”, „nu-i frumos să te mândrești”, se găsea cineva din preajmă care să vrea cu tot dinadinsul să mă facă să mă simt vinovată.

Că eu n-am insistat destul să explic că deadline-ul e strict. Că dacă eu n-am mai zis nimic, normal că n-a mai rezolvat ce-l rugasem, trebuia să revin. Că e groaznic faptul că susțin tratamentele alternative, mulți oameni vor avea de suferit din cauza mea. Că e ridicol că le cer celor din jur să nu mai fumeze în preajma mea. Că mie-mi dă mâna să vorbesc că doar jobul meu îmi conferă atâtea avantaje…

Dar, dincolo de nimicuri, cel mai grav este că oamenii din jur continuau să-mi reproșeze faptul că mă bucur de fiecare zi a vieții mele. Când sunt atâtea nenorociri pe lume mie-mi arde să spun că sunt recunoscătoare pentru toate miracolele?

După ce mi-am găsit dragostea, recunosc, mai întâi m-am simţit eu vinovată pentru fericire. Dintr-o dată, ieşisem din rând. Mi se părea că nu mai sunt demnă să ascult tristeţile nimănui, din moment ce n-am mai plâns, de-atâta vreme, decât de fericire. Haina de gală a sufletului meu aurit mă stânjenea când mergeam printre cei cu inima ponosită de-atâta aşteptare. Aproape că am regretat că n-am rămas acolo, alături de cei mai amărâți, în țarcul celor fără speranță, chiar dacă eu primisem șansa de a merge mai departe.

Apoi au început alţii să încerce să mă facă să mă simt vinovată. Un coleg mi-a împărtăşit suspiciunea lui cum că, de-atâta zâmbet, voi deveni tot mai puţin creativă – şi truda noastră de ani şi ani se va duce de râpă. O femeie venită din trecutul plin de nefericiri al bărbatului meu mi-a reproşat că fericirea mea de azi am furat-o din năclăiala vieţii sale de ieri. O cititoare mi-a scris că sunt ridicolă să mă fălesc cu copilul meu făcut când nu mai speram, când e evident că tatăl pruncului mă va părăsi şi pe mine, din moment ce are antecedente de separare. Un prieten bun mi-a bătut obrazul că nu mai stăm la taclale ca odinioară şi că nu-i frumos ce fac, o să fiu eu iarăşi singură şi nici el n-o să-şi mai facă timp pentru mine. O amică s-a supărat că nu mai mergem amândouă la film. Rudele mi-au reproşat că, nebună din dragoste, cu un copil mic în braţe şi îndrăgind cu sau fără voie şi copiii bărbatului meu, inevitabil, îmi voi neglija propriii copii.

O viaţă întreagă m-am luptat cu tristeţea mea pură şi nobilă, nevinovată, iar apoi am căpătat, odată cu lumina din inimă, vinovăţii de om care nu ştie să-şi revendice domnia splendidă a clipei de faţă. Mă confrunt și acum, câteodată, cu răutăţile unora care trăiesc după principiul „să moară şi capra vecinului”, transpusă în versiunea „dacă n-am fost eu fericit, atunci nimeni să nu fie!”. Şi, cu toate astea, nu aş da prezentul meu pe nimic. Pentru că, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc şi îmi găsesc dragostea lângă mine, când văd copiii mei frumoși și plini de lumină crescând, când primesc mesaje de la prieteni dragi, mă cutremur de recunoştinţă, şi de emoţie, şi de fericire, şi mulţumesc, cu sufletul îngenuncheat, pentru minunea pe care mi-e dat s-o trăiesc, într-o viață nouă în are am luat totul de la bun și norocos început.

Şi, dacă într-adevăr sunt vinovată pentru asta, dacă nu era scris în destinul meu să fiu fericită şi mi-am răsturnat soarta cu rugăciunile mele, cu invocările mele, cu lacrimile mele, cu aşteptarea mea înverşunată și curajoasă, atunci îmi cer încă şi încă o dată iertare, dar fericirea mea n-o mai dau înapoi! Și vă rog, și pe voi, să n-o dați pe a voastră… Fiți fericiți, chiar dacă asta o să-i lase în urmă pe cei nefericiți! Fiți veseli, chiar dacă asta vă face să plecați de lângă cei triști! Fiți bogați, nu rămâneți, din solidaritate prostească, în rând cu săracii! Fiți curajoși, nu vă mai gândiți că astfel îi faceți să se simtă prost pe fricoși! Trăiți-vă viețile credincioși idealurilor propriului suflet, căci acesta e singurul fel prin care puteți molipsi lumea de frumusețe!