„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Daruri neasteptate

de

Se intampla, uneori, sa primesti daruri cand te-astepti mai putin. Vreau sa va scriu despre cele cateva lucruri superbe care mi s-au intamplat in zilele din urma- ca sa rup lipicioasa panza de paianjen a scrierilor mele tesute in disperare.

Am fost ieri, in ultima zi a Targului de Carte Gaudeamus, la standul nostru, al Editurii Cartile Tango. Colega mea, Georgiana, ma astepta cu o insemnare in agenda, facuta dupa ce un domn se oprise in fata cartilor noastre si-i povestise cum a ajuns sa ne citeasca si sa ne iubeasca. „Nu va stiam”, i-a spus. „Dar am vazut-o pe Alice intr-o emisiune. Cineva o intreba care este lucrul de care se teme cel mai aprig pe lume. Iar ea a raspuns, formuland o temere rupta ca din sufletul meu: Cel mai mult pe pamant ma tem de suferinta celor pe care-i iubesc”.

Tot acolo, intr-o convorbire amara pe care-o purtam la telefon, sfasiata de o deznadejde si de neputinta de-a-mi lua inapoi cuvintele proaste care ranisera un om pe care-l iubesc mai presus de mine insami, m-am ascuns intr-un stand de alaturi si, ghemuita langa perete, am plans. In timp ce hohoteam in soapta, incercand sa urnesc neintelegerile, o mana alba mi-a intins o batista. O doamna, care lumina cu zambetul ei un stand de carti cu vedere inspre tristetea mea, venise sa-mi aduca un sprijin ca sa-mi stavilesc lacrimile. Mai tarziu, cand m-am linistit, i-am multumit si i-am daruit, scrise pe cartea mea, cuvinte de recunostinta. „V-am vazut, si mi-a fost mila si drag”, mi-a spus Eli, apoi mi-a marturisit ca ar fi dorit sa faca mai mult, dar stia ca nu-i sta-n puteri. Insa mana ei, intinsa spre mine, parca m-a aparat de caderea in moarte. 

Prietena mea, Alina, regasita cu dor si speranta, mi-a cumparat de la targ cercei de argint cu piatra rosie, care sa se asorteze cu inima mea. Sunt frumosi, si-mi sunt dragi. Si ma inveselesc.

Azi am avut norocul sa-i scriu barbatului pe care-l port in suflet, pe intaia pagina a Zeitelor, cea dintai dedicatie in care cred si pentru care ma rog: „Tie, barbatul meu, dragostea vietii mele, dragostea mortii mele…” Si inainte de-a-i intinde cartea, plecand, am recitat, in gand, ” e-un curcubeu deasupra lumii sufletului meu”.

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Draga mea,
    Ma bucur ca fetita cu inima cea iubita nu mai e trista,sper ca acel curcubeu sa ramina acolo,
    sa nu mai plece, pentru ca tu meriti sa fii fericita.
    Ingerii sa-ti vegheze somnul .Si viata

    nina dumitru 25 noiembrie 2008 0:50 Răspunde
  • Buna seara, dragii mei prieteni!
    Ohhhh a mai trecut o zi, o zi in care am tanjit dupa voi si mi-a fost un dor nebun de prietenii mei dragi. Dar am ajuns seara acasa si mi s-au aratat cele 2 minuni ale mele, apoi, dintr-un instinct greu de explicat, am apasat butonul telecomenzii si a aparut cea de-a treia minune. Era Alice, Alice a noastra cea frumoasa, cea puternica, cea talentata, pe TVR 1. Si eu am primit un dar neasteptat astazi.
    Citesc si ma hranesc cu scrierile tale frumoase Alice! Multumim, multumim, multumim! Sunt mandra de tine, imi vine sa strig in gura mare catre toata lumea ….. „luati aminte de la ea!!!!” Ea stie sa iubeasca si sa planga si sa sufere si sa fie puternica.

    Catalina si Antonia 25 noiembrie 2008 0:52 Răspunde
  • iar pe voi prietenii mei dragi va astept in alta seara si visez la gindul ca poate miine ne vom intilni in casa fetitei cu inimi ,care face ea insesi minuni unindu ne intr-un loc al emotiilor.
    Va astept

    nina dumitru 25 noiembrie 2008 1:04 Răspunde
  • Se întâmplă să primeÅŸti daruri neaÅŸteptate. Acum ÅŸtiu. Acum cred ÅŸi eu. Se întâmplă să primeÅŸti daruri mari, daruri din cuvinte, daruri adevărate. Daruri de curcubeu. Daruri de toate felurile. Daruri care încălzesc. Daruri care invadează. Daruri neaÅŸteptate. MulÅ£umesc!

    amalia 25 noiembrie 2008 7:23 Răspunde
  • Si inainte de-a-i intinde cartea, PLECAND, am recitat, in gand, ” e-un curcubeu deasupra lumii sufletului meu”.( „Fetita cu inima”)

    Intotdeauna mi-a fost teama de gandurile ramase in urma usilor inchise. Iesind dintr-o conversatie, dintr-o intalnire,dintr-o casa, imediat ce eram singur cu mine insumi, ma intrebam, reflex aproape, „ce va ramane dincolo de plecarea mea? Ce va gandi cel langa care am stat, cu care am discutat, de langa care am plecat? Ce gandeste acum,in secunda asta, cand inchide usa in urma mea?”
    Mi-a fost teama de gandurile de dupa plecarea mea (la adresa mea si a prezentei mele abia incheiate), de inutilitatea parerilor pe care mi le exprimam, in contradictie cu „iluminatii de carton” (pe care trebuia sa ii ajut), ori, in alt plan, de trairile, gesturile, gandurile femeii pe care o iubeam si care ramanea dincolo de usa inchisa.
    Am pus aceasta temere pe seama singuratatii mele, pe faptul ca eu insumi eram prizonierul gandurilor, gesturilor, sentimentelor de frustare sau protest sau eliberare cand inchideam o usa la plecarea altcuiva. Eu insumi sufeream cand femeia pe care mi-o doream sa ramana, „macar putin”, pleca, invocand probleme profesionale mai importante, sau programari la cosmetica, sau o intalnire cu vreo prietena care „tocmai a sunat”, ori sedinte la sala de fittness. Eu insumi tanjeam dupa o cafea in plus duminica, atunci cand „jumatatea mea” se grabea, cu gandul deja plecat de langa mine, sa se intoarca in lumea ei. Eu insumi ramaneam in casa, cladita cu gandul la Taj Mahal, mangaind parfumul ei, incercand sa fixez imaginea ei iesind din locuinta, dupa ce, zambind, imi spusese „te iubesc, plec, vorbim maine”.
    Golul lasat la inchiderea usii mi-a fost greu sa mi-l explic, intotdeauna. L-am acceptat, l-am luat ca pe un „dat”, insa mi s-a parut nedrept, pamantean, inutil. Asa cum imi este greu sa inteleg de ce uneori „te iubesc” este urmat de „insa”…

    muritor 25 noiembrie 2008 13:19 Răspunde
  • Atunci cand te astepti mai putin un ‘dar’ primesti, placut sau mai putin, dorit ori ba….asa-i viata, ne surprinde mereu.
    Ma bucur ca a iesit soarele si pe straduta ta draga Alice ….. azi esti vesela si mai increzatoare.
    Si parca si noi mai mult….alaturi de tine.
    Cu admiratie,
    Elena

    Elena 25 noiembrie 2008 13:53 Răspunde
  • Ma bucur de daruri impreuna cu voi, prietenii mei, invitatii inimii mele. Si ma intristez citind despre plecari nedorite si mai ales despre „te iubesc, insa…”. Sunt lucrurile care ma dor si pe mine, cumplit. Am si eu, ca si tine, Muritor drag, amaraciunile mele adunate in timp. Si stiti ce nu inteleg? -si va rog sa ma iertati ca-mi formulez intrebarea generalizand, desi nu-mi plac generalizarile aspre, impartirile grosolane in formule de genul „barbatii sunt” si „femeile zic”… De ce barbatii nu sunt multumiti atunci cand femeia lor pleaca la treburile ei, sau la fitness, sau la intalnirea cu o prietena, ridicandu-se de la masa de duminica intr-un gest de independenta, dar sunt si mai aprig deranjati cand aceeasi femeie ii asteapta si-si investeste intreaga viata in dorinta ei de-a petrece timpul numai si numai cu el?
    Eu insami am fost sfasiata de multe ori intre nedumeriri. Eu insami am simtit nevoia sa plec ostentativ, dintr-un impuls de recuperare a demnitatii, desi inima-mi spunea sa raman. Credeam, judecam lucid ca, in felul acesta, barbatul meu ma va iubi mai mult, tanjind dupa mine. Mai ales ca, nu cu mult timp in urma, acelasi barbat se aratase stanjenit, haituit de asteptarile sau chemarile mele. Cum sa te asezi intre dorinta lui de-a fi lasat in pace si aceea de-a-i fi alaturi neconditionat cand el isi doreste asta? De nedrept de multe ori, am trait cu senzatia ca barbatii vor, pur si simplu, sa fii la cheremul lor si sa te adaptezi, total, programului, toanelor, bioritmului sau algoritmului lor de viata. „In seara asta cariera mea e mai presus de toate”, ti se spune, iar tu inghiti nodul de lacrimi si arunci la gunoi platoul pe care-ai asezat purcelul de lapte gatit pentru cina la care el n-a mai ajuns, prea ocupat fiind cu intrigi profesionale. Insa, peste doua zile, cand vrei sa-i arati ca si cariera ta poate zvacni cu insemnatate, el nu te va admira pentru puterea de-a fi si femeie, si mama, si gospodina, si doamna. Ci va deznadajdui, simtindu-se neinteles- ah, tocmai atunci l-ai parasit, urmand teluri mercantile…
    Mie mi-e greu sa joc roluri. Eu vreau sa iubesc si sa am libertatea de-a spune „as da orice pe lume sa ramai cu mine acum” sau, nedemn, umil, in genunchi: „vino, vino, vino, recit in gand toate rugaciunile lumii ca sa vii”. De ce trebuie sa ma prefac ca sunt altceva decat sunt? De ce e nevoie, ca sa am parte de-un dram de fericire, sa joc dupa reguli absurde, sa ma prefac ca nu iubesc atunci cand iubesc, sa fac pe independenta cand eu traiesc numai si numai ca sa-i mai vad o data surasul, sa imi atribui interese elevate, sa ma las furata de strigari metafizice cand eu, in orice clipa, as ucide pentru un sarut al lui? E nedrept. Dragostea e, cel mai adesea, un joc nedrept. Pe care eu nu stiu, nu vreau si nu pot sa-l joc astfel. Vreau sa iubesc si atat. Si vreau ca barbatul meu sa ma iubeasca si atat. Sa ne intalnim undeva, mai presus de conventii si prefacatorii. Sunt femeia ta, si te iubesc clipa de clipa. Vrei sa fii barbatul meu, si sa ma iubesti, la randu-ti, pana cand moartea ne va desparti?
    E simplu, e nespus de simplu. E greu, e cumplit de greu. Dar dragostea e numai pentru cei curajosi. Neputinciosii si lasii sa stea deoparte.

    Alice Nastase 25 noiembrie 2008 15:41 Răspunde
  • Alice, desigur, „generalizand”, e real ce spui.
    Desigur, in ipoteza in jurul careia tu creezi acest raspuns – ( existenta „rolurilor”, „nevoia de plecari ostentative”, barbati care „vor, pur si simplu, sa fii la cheremul lor si sa te adaptezi, total, programului, toanelor, bioritmului sau algoritmului lor de viata”, „conventii si prefacatorii”) – sunt absolut de acord cu tine. Si nu am a comenta nimic in plus.
    Pentru frumusetea acestui blog insa, pentru dorul comentariilor „grupului”nostru de serile trecute, pentru nevoia mea de a auzi si alte comentarii, voi extinde comentariul meu anterior.
    Fiecare dintre noi participam la acest blog cu experientele noastre concrete, traite, cu sentimente pe care le-am simtit REAL, aducand parti din vietile noastre, pentru a intelege, alaturi de oameni calzi, ca viata poate fi frumos explicata.
    Spuneam intr-un comentariu anterior ca voi exclude, din start, orice ipoteza ce ar putea sa faca trimitere la tipare uratite si meschine. Da, daca ne referim la asta, da, voi fi de acord mereu cu tine.
    Insa, usile care se inchideau in fata sau in spatele meu, rupeau in sufletul meu trairi sincere, deloc meschine, iubiri pe care le credeam mai presus de pamant.
    Astazi, am primit un sms care m-a rascolit : „a pleca, inseamna a muri putin”.
    Eu la asta ma refeream, Alice. La plecarile care rup, putin, imperceptibil pentru celalalt, o farama din suflet, si inca putin, si inca, si inca ,si inca. Vorba ta „mai presus de conventii si prefacatorii”…

    muritor 25 noiembrie 2008 16:34 Răspunde
  • de zeci de ori am reprosat sotului meu, cu rasfat isteric de-a dreptul, ca nu raspunde firesc la telefon, cand eu am nevoie sa-l aud sau sa-i povestesc ceva „fierbinte”, ca nu recunoaste cand nu are chef sa ma auda si ca recunosc vezi-doamne disimularile lui, si am trantit telefoane si am vociferat femeieste, sa auda reprosul si sa nu vada slabiciunea, nevoia, dorul meu. am zis „nu am nevoie de tine” cand am vrut sa spun „nu am nevoie de nimeni altcineva”…. si lucrurile au curs de la sine, mai departe. el e calm, el e bland, el e cuminte, a venit si mi-a pandit toanele mereu, ca sa ma impace. dar ce vreau sa spun este ca s-a intamplat alteori sa fiu pusa in situatii grele, chiar umilitoare cu altii, cu strainii de mine, am trait tensiuni puternice la servici, cu indivizi care nu ma iubeau si carora le era indiferent ce simt eu in momentul respectiv, oameni care ma raneau fara scrupule, fara sa stie ce sensibila sunt, ce mult ma doare sa ma simt criticata. si atunci, stiti ce am simtit, ce am gandit? el ma iubeste, el e al meu, acum il cred, acum il inteleg, ce rau trebuie sa-i fi fost dupa ce a vorbit cu mine, ce greu trebuie sa se fi concentrat la sedinta si la „agenta” de publicitate pe care pentru o secunda o suspectasem a fi in felul ala „care-i place lui” … am simtit ca trebuie sa fug la barbatul meu, cu orgoliul facut franjuri sa ma ascund in bratele lui, sa-i cer iertare pt ca am fost razgaiata, sa-i iert profund toanele, si jobul lui in itele caruia nu pot patrunde. ce bine ca ma iarta, ce bine ca are rabdare cu mine, eu cred ca ma iubeste. poate legea contrastului (cand e vorba de a intelege ce este cel mai important pentru sufletul nostru) nu e de neglijat. nu stiu…zic si eu.

    ana 25 noiembrie 2008 18:02 Răspunde
  • Nu am timp sa stau cu voi mai mult , sa va scriu, sa va spun cat va impartasesc trairile, simtirile, dorintele, dezamagirile, insingurarile…

    In fiecare seara, dupa ce-mi sarut fetita de „noapte buna”, mi se strange inima cand ma duc sa ma culc, pentru ca omul meu drag ramane in fata calculatorului, din diverse motive, (mai mult sau mai putin intemeiate), zi de zi, saptamana dupa saptamana, an dupa an (tocmai ce s-au implinit zece), pana pe la 1-2 in noapte, cand eu tocmai voi fi adormit la lumina lunii, pe care o vad pe geam de la ultimul etaj al blocului in care stau si pe care o simt veghindu-ma. Ce bine ca exista luna… Si totusi, ce bine ca ne trezim impreuna…
    Incerc sa visez ca singuratatile in doi nu sunt pentru mine si sa nu iau in seama farsele tacerii, mai ales noaptea… Dar simt uneori ca, asa cum spune „muritor”, se rupe „putin, imperceptibil pentru celalalt, o farama din suflet, si inca putin, si inca, si inca, si inca”…
    Si ai dreptate Alice, cand spui ca „barbatii vor, pur si simplu, sa fii la cheremul lor si sa te adaptezi, total, programului, toanelor, bioritmului sau algoritmului lor de viata…” asa sunt ei, cu foarte putine exceptii.
    Nici mie nu-mi place sa joc roluri si nici nu o fac. Traiesc, pur si simplu, o a 2-a casnicie (prima a durat 7 ani), as spune destul de neobisnuita, atipica, aparent banala.
    Eu am ales viata pe care o am si am 1001 de motive pentru care am facut-o, asa ca va rog sa nu ma judecati…

    Iubita mea e bosumflata ca a visat urat si ca a uitat sa-si faca o tema la „civica”, asa ca o luam de la capat in fiecare zi, cu urma lunii in suflet, dar cu soarele inainte.
    Va imbratisez.

    Camelia Vasiliu 25 noiembrie 2008 18:20 Răspunde
  • sunt aici buna mea alice… astazi eu sunt ceva mai trista, dar poate pana maine o sa-mi treaca….nu vreau sa scriu prea mult in seara asta – Nu pot….
    Ma asez cuminte in locul de taina al sufletului tau si voi veghea atent la tot si la toate.
    o seara buna – buna mea alice….

    monica 25 noiembrie 2008 20:35 Răspunde
  • asta seara e o umbra de tristete in casuta… camelia, nu cred ca ar avea cineva dreptul sa te judece pt nimic din ceea ce alegi sa faci cu viata ta. poate doar fetita ta, urmandu-si soarele, sa vrea la un moment dat sa-si inteleaga radacinile, sa-ti dea impresia ca te judeca, dorindu-si sa stie despre iubirea din care s-a nascut. spune-i mereu adevarul, si iubeste-o chiar daca in procesul maturizarii ei vin si intrebari care dor, despre „neobisnuitul, atipicul si aparent banalul” alegerilor tale. avem nevoie de acesti omuleti care ne poarta in vine sangele, sa ne inteleaga si sa ne aprobe. daca ei nu ne judeca…atunci e bine, e liniste in intreaga noastra stare de mama.
    o seara buna, alice…si dragii si cazlii mei prieteni.
    P>S> si nu ma judecati 🙂 daca maine imi dau demisia, fara a avea alte promisiuni, fara sa stiu deocamdata ce voi face poimaine, ci pur si simplu pentru ca am nevoie sa raman demna, sa-mi recapatlinistea interioara, calmul, lumina, veselia….va imbratisez cu drag pe toti, pe toti, pe toti.

    ana 25 noiembrie 2008 21:05 Răspunde
  • Ma bucur sa va aud prietenii mei dragi . Ana ma intristez si ma regasesc in deciziile
    tale , te sustin cu tot sufletul si nu uita ca Cineva acolo sus ne iubeste. Anul trecut eram in pragul disperarii am intilnit un om care m a sustinut neconditionat si care a a avut incredere in mine.
    Si Dumnezeu a trmis- o la noi pe Catalina print-un joc al sortii (hotarit tot de divinitate , sunt sigura) sa ne faca existenta mai usoara .
    Si uite asa am devenit dintr-un om disperat un om optimist si am cistigat un loc unde
    am venit cu placere si doi oameni minunati si cu suflet( de fapt 5)
    Zilnic imi zic ca nu sunt eu cel mai rau om si o sa o scot la capat .Speranta ma calauzeste,
    asa cum nici pe rine nu trebuie sa te parasesca
    Eu te sustin cu tot sufletul asa cumsunt sigura ca vor face si ceilati preieteni din casuta
    fetitei cea iubita pe care ii astept
    Va imbratisez pe toti

    nina dumitru 25 noiembrie 2008 21:34 Răspunde
  • pt ca alice e un burete de emotii, un „perpetuum sensibile” neoprindu-se din freamatul inimii ei rosii nicio clipa, nici in somn macar…din motivul asta se aduna in jurul ei astfel de oameni, cum sunteti voi aici. n-am mai intalnit o asemenea insula de sensibilitate nicicand. sunt fericita si mandra pana la dumnezeu daca merit sa fac parte din acest cord colectiv, deschis, vulnerabil, tributar adevarului si sinceritatii. multumesc nina, multumesc mult de tot…. nu mi-e usor, nu mi-e. dar am nevoia cruda de a nu renunta la cateva valori, la cateva insusiri care imi sunt esentiale, si care nu pot avea pret pt mine… am credinta ca ceea ce spui e adevarat. cineva …sus….ma iubeste, pentru ca si eu iubesc, iubesc, asta e tot ce pot sa fac mai bine in lume.

    ana 25 noiembrie 2008 21:55 Răspunde
  • Toata viata cersim iubire. Avem nevoie de iubire, nu ne ajunge niciodata cat primim, vrem sa auzim cuvintele magice „te iubesc” la infinit. Iubirea e unul dintre cele mai inaltatoare sentimente lasate de Dumnezeu pe pamant, poate de-asta, pe noi femeile, ne-a simtit mai aproape de El si ne-a dat un dar in plus fata de barbati, darul sacru de a naste prunci.
    Toate vrem sa fim iubite clipa de clipa de barbatul nostru pana ce moartea ne va desparti. E frumos, e foarte frumos….Dar sa nu uitam ca trebuie sa daruim si noi la randul nostru, fara riscul de a saraci, trebuie sa daruim iubire, poate uneori mai multa decat primim, rabdare, intelepciune si toleranta. Nu stiu inca, e bine sau nu sa fim uneori mai tolerante?
    De multe ori imi spun in gandul meu – „m-am saturat sa fiu femeia de fier imbracata intr-o manusa de catifea….” Nu cer poezie, nu cer serenade, vreau doar sa fiu iubita, inteleasa, protejata si niciodata uitata.

    Catalina si Antonia Nitu 25 noiembrie 2008 22:24 Răspunde
  • Ana,iubeste, nu renunta la valorile care te caracterizeaza si mai ales nu ti pierde speranta.
    Si nici credinta in Dumnezeu ca ziua de miine va fi mai luminoasa.
    Alice, am o veste minunata , ai mai facut o minune.
    Fetita mea ,impartasind toate emotiile si gindurile frumoase din aceste seri , a inteles ca trebuie sa citeasca, cartea devenindu-i dintr-o data prietena. A inteles cit de minunate sunt poevestile .Si eu care am rugat-o toata vara….
    Iti multumesc ca existi si pentru toate emotiile si vibratiile pe care le ai transmis mie si celor care te iubim si care asteptam cu infrigurare seara sa intram in casuta inimii tale !

    nina dumitru 25 noiembrie 2008 22:38 Răspunde
  • Ana, suntem langa tine si ne vom ruga in aceasta noapte, ca maine sa iei cea mai buna decizie pentru tine, pentru Veronica, pentru sotul tau.
    Nu te vom judeca indiferent de ce o sa hotarasti TU ca vei face. Nu pot condamna un om care ia o decizie pentru ca nu renunta la anumite valori ale existentei.
    Si nu uita ca noi, prietenii tai dragi, suntem totdeauna alaturi de tine, te asteptam si te imbratisam.

    Catalina si Antonia Nitu 25 noiembrie 2008 22:56 Răspunde
  • Camelia, si eu cred ca nimeni de pe acest blog nu te va judeca. Suntem aici nu pentru a judeca pe cineva, ci pentru a comunica si, asa cum am mai spus-o, pentru a intelege impreuna. Insa, dincolo de finalul comentariului tau, este evident ca mesajul tau transmite (poate ma insel) ca undeva, ceva, initial, v-a unit, ca lucrurile nu au stat asa dintru inceput. Unde s-a rupt, atunci?
    Ana, legat de comentariul tau („am simtit ca trebuie sa fug la barbatul meu, cu orgoliul facut franjuri sa ma ascund in bratele lui, sa-i cer iertare pt ca am fost razgaiata, sa-i iert profund toanele, si jobul lui in itele caruia nu pot patrunde”), daca ai facut asta cu adevarat (nu doar ai simtit ca trebuie sa faci), te admir. Si, poate, legat de demisie, sau de motivele acesteia, o sa ne mai vorbesti?
    Catalina, cred ca limita dintre „toleranta” si „compromis” este uneori foarte sensibila. Ce crezi?
    Monica, vreau sa stii ca nu esti aici deloc singura. Atat.

    muritor 25 noiembrie 2008 23:06 Răspunde
  • draga alice, casa ta e un templu, e un altar, tu vezi? din noi pacatosii, pasind incet si in soapta pe covoarele cuvintelor tale…se nasc ingeri pentru durerile celorlalti. invatam iubirea absoluta. mie mi se pare incredibil ce se intampla, ma minunez in fiecare seara, si nu mai stiu in ce forma sa multumesc acestei intamplari.
    catalina, tu esti o sfanta, dupa parerea mea; eu te simt cea mai aproape de Dumnezeu dintre noi. daca tu te rogi pentru mine….cum s-ar putea oare sa imi mai fie vreun pic teama?

    ana 25 noiembrie 2008 23:07 Răspunde
  • V-am citit toate cartile si-atat va pot spune:va multumesc ca existati!

    teodora 25 noiembrie 2008 23:20 Răspunde
  • Ana, nu sunt o sfanta, sunt o femeie care are foarte multa incredere in Dumnezeu. Stiu ca El a fost aproape de mine tot timpul. In fiecare seara ii spun ca nu merit eu tot ce mi-a daruit EL si-i multumesc . Atat. Si stiu ca maine va fi si langa tine.
    Dragul nostru muritor, de-asta ma si intreb uneori daca este bine sau nu sa fim toleranti. Asa este, exista riscul sa ajungem la compromis si nu trebuie. E important sa stim cand sa ne oprim, sa stim unde e granita dintre toleranta si compromis. Altfel nu e bine.

    Catalina si Antonia 25 noiembrie 2008 23:24 Răspunde
  • Si eu o simt la fel pe Catalina, cea sensibila si inteleapta si, da, sfanta. Te rog, Catalina, roaga-te si pentru mine! Roaga-te pentru copiii mei si pentru dragostea mea pe care-o tin in palme cu teama, ca pe-un vis, ca pe-un potir fragil, ca pe-un miracol care as vrea sa dureze pana la moarte. Ma dor tristetile voastre asa cum si pe voi va dor lacrimile mele. Vreau s-o iau in brate pe Monica mea buna si desteapta si iubitoare, iar pe Ana o s-o tin de mana maine cand ii va fi greu sa decida ce are de spus si facut. Nina, tu esti puternica si mandra si iti admir forta, imi esti draga si imi dai curaj sa traiesc. Camelia, pe tine te cunosc, esti poeta timida, delicata, blanda- cum sa te judece cineva cand tu respiri puritate? Stiu exact ce spui, iti inteleg suferinta, nedumeririle. Intrebarile tale vibreaza in mine. Iar tu, Muritor, cu suflet superb, esti admirabil in tot ce spui si faci, ne lasam toate in grija ta si stim ca, atata timp cat vei fi cu noi aici, va fi bine.
    Suntem impreuna, si nu ne vom desparti niciodata. Nu spun vorbe mari. Stiu, simt de fiecare data cand ne intalnim aici, ca s-a petrecut ceva mai presus de intamplarile simple. Noua ne-a fost dat sa ne intalnim, si stiu ca ne vom cunoaste cu adevarat, ca ne vom privi in ochi, ca nu peste mult timp vom fi cei mai buni prieteni si vom schimba lumea impreuna, facand-o mai frumoasa.
    Ma cearta mereu cate cineva pentru Te iubesc-urile noastre. Dar eu nu ma pot dezice de ceea ce sunt. Va iubesc. Pe fiecare altfel, pe toti la fel, intr-un mod straniu si definitiv. Va iubesc. Va imbratisez de noapte buna si va multumesc ca v-ati dat intalnire aici, langa inima mea rosie. Va iubesc, cu adevarat. Sunteti ai mei, si eu sunt a voastra.

    Alice Nastase 25 noiembrie 2008 23:36 Răspunde
  • Alice….iti multumesc ca esti…iti multumesc ptr cuvinte(uneori le simt ca si cum le-ai scrie doar ptr mine!)…tare as vrea sa te cunosc intro zi….multumesc ptr tot!

    RIANA 25 noiembrie 2008 23:49 Răspunde
  • observ cu incantare ce echilibru aduce un barbat intre noi, fetele din „gasca”. ce binevenit esti, muritorul nostru, cu un fel de detasare inteleapta, cu un fel de ratiune discret oferita noua. am zambit cu simpatie citind cum, intr-un moment al meu de rascruce …profesionala sa spunem, femeia-prietena se roaga pentru mine fara sa aiba nevoie de „a sti de ce fac asta”, barbatul-prieten ma intreaba despre motivele acestei decizii. mi-e greu acum sa povestesc, muritor, trairile sunt prea intense, ma solicita si ma consuma mult, sincer mi-e si greata sa povestesc in momentele astea. nici n-as sti sa sintetizez suficient cat sa nu ocup prea mult spatiu din casa cu treaba asta. dupa ce le voi fi parcurs, poate… cat despre lucrurile spuse despre mine in relatia mea de cuplu…. ca de altfel toate lucrurile spuse de mine aici, sunt adevarul suta la suta. am convenit ca aceasta sa fie o regula interna, nescrisa a noastra. aici in casuta fetita-gazda isi poarta inima (si cerceii) la vedere …. nu avem dreptul sa facem altfel. nu scriem literatura asa, in gol, doar de amorul artei si nu inventam personaje si trairi. vietile noastre mustesc deja de prea-plinul adevaratelor trairi. sa invatam unii de la altii cum sa ne fie mai bine. noapte buna tuturor si inca o data, va multumesc ca existati, oameni speciali ce sunteti!

    ana 25 noiembrie 2008 23:51 Răspunde
  • Dragii mei prieteni,
    M-am tot gandit toata seara…..Vreau sa va dezvalui o bucurie a mea de astazi. O bucurie pe care o traiesc an de an doar alaturi de familia mea si de cele 2 prietene din copilarie. Doar ei stiu ce zi este astazi. Nu am lasat pe nimeni altcineva sa stie pana acum. Nici cunostintele mele, nici vechii colegi, nici actualii, nici vecinii mei, nimeni. Si de-acum inainte stiti si voi, dragii mei prieteni.
    Astazi este Sarbatoarea Sfintei Ecaterina. Strabunica mea, bunica mea si eu purtam acest nume. Ele ma privesc de undeva de sus si se bucura azi alaturi de mine. Si ma vegheaza tot timpul. Suntem un tot si suntem puternice.

    Catalina si Antonia 25 noiembrie 2008 23:54 Răspunde
  • Iti multumesc Alice pentru toate minunile pe care le ai facut cuviata mea
    Probabil ca si pe tine tot Dumnezeu te a trimis la mine asa cum a trimis o si pe Catalina
    cea rabdatoare dar demna ,de asta o iubesc eu.Iti multumesc ca aici in casuta ta am gasit un loc cald in care voi veni in fiecare seara
    Te iubesc
    Ana subscriu tot ce a spus Catalina , credinta m-a ajutat in cele mai crincene incercari
    ale sufletului meu.Dumnezeu a facut minuni si mi -a trimis o speranata, o raza , un zimbet, un om . Si uite asa am ajuns sa trec peste cele mai incilcite imprejurari ale existentei mele.
    Si i multumesc Lui de o mie de ori pt tot ce am primit.A trebiut doar sa cer.
    Si teva ajuta si pe tine Ana ,pentru ca in casuta noastra intra suflete curate si calde .
    Trebuie doar sa ceri .Voi cere si eu in noaptea asta pentru tine ajutor.
    Dumnezeu sa ne ajute pe toti!
    Va iubesc si va astept aici in casuta inimilor

    nina dumitru 25 noiembrie 2008 23:55 Răspunde
  • La multi ani, Catalina Ecaterina, la multi ani, sa-ti pastrezi sufletul nobil si bunica ta sa te vegheze si sa-ti dea putere mereu! Si noapte buna, inca o data, dragii mei, iubitii mei. Nina, nici nu stii cata lumina aduci in casa noastra. Iar tu, Ana, ai dreptate, nu renunt nici in ruptul blogului. Va iubesc – si, cum spune Ilona, cu asta basta! Riana, Teodora, bine ati venit la noi, va multumesc si eu!
    (Adorm si eu, incerc sa adorm. Dar mi-e dor de Monica mea trista. Si de Muritor mi-e tare dor… Sper ca ei dorm deja, si le sarut visele) Somn usor.

    Alice Nastase 26 noiembrie 2008 0:09 Răspunde
  • 🙂 catalina noastra, iata de unde vine puterea nesfarsita a credintei tale, bunatatea si puritatea sufletului tau. cata istorie s-a adunat in numele tau… la multi ani, si multumim ca ne faci partasi la bucuria impartasita doar cu familia ta pana acum.
    toate ecaterinele care locuiesc in sufletul si in numele tau te ridica in fiecare clipa mai aproape de Dumnezeu. hotarat lucru, tu esti aleasa sa te rogi pentru noi.
    LA MULTI ANI, IUBITA CATALINA!

    ana 26 noiembrie 2008 0:09 Răspunde
  • Noapte buna, bunii mei prieteni!

    Catalina si Antonia 26 noiembrie 2008 0:11 Răspunde
  • Åžtii ce-mi place cel mai mult la tine, Alice? Că ai curaj să spui: iubesc ÅŸi sufăr ÅŸi am greÅŸit ÅŸi mă rog. Faptul că ai înÅ£eles să te expiri spre cititor (poate ÅŸi spre interlocutor, nu ÅŸtiu, nu m-am lămurit asupra chestiunii) cu tot ce ai mai intim, este, de fapt, marea ta inspiraÅ£ie. Pentru care te felicit.

    innuenda 26 noiembrie 2008 0:36 Răspunde
  • nina, eu pe tine te vad ca pe un nod transmitator de energii, prin tine trec de la unii la altii undele pozitive de energie, esti un liant, sensibil dar care, cumva, in feluri subliminale, neintelese celor comuni, ne leaga cu mai multa forta intre noi. aparitia ta e de fiecare data blanda si luminoasa ca a unei zane bune. nu ma intreba de ce simt asta. atata bunatate…nu are cum sa nu ne duca departe, spre plus-infinitul unui blog metamorfozat in iubire.

    ana 26 noiembrie 2008 1:07 Răspunde
  • La multi ani, Catalina – Ecaterina ! Sa fii fericita!
    Ana, iti multumesc pentru cuvintele tale, si tuturor pentru ca ma primiti, seara de seara, alaturi de voi.
    Nu, Alice, nu dorm . Lucrez inca, si, din cand in cand, ma uit inspre blog, citind ceea ce scrieti. Cand veti disparea cu totii,cand veti adormi, cand va fi deja tarziu, voi fi ultimul care voi pleca, in liniste, rugandu-ma ca Dumnezeu sa va aiba in paza, oriunde ati fi…

    muritor 26 noiembrie 2008 1:13 Răspunde
  • Ana iti multumesc pentru cuvintele tale frumoase,stiu ca au venit din sufletul tau frumos
    Ma voi ruga pentru tine in aceasta seara si ma rog sa ti trimita DUMNEZEU un om
    care sa te ajute sa fii demna de jobul tau si s nu renunti la valorile tale
    Mie mi a trimis ,ma repet un om deosebit care m a sustinut in primul rind sufleteste
    Si mi -a trimis -o pe buna noastra Catalina pe care o iubesc si o respect, si fara de care as fi facut alegeri pe care le as fi regretat;alaturi de ea am crescut , alaturi de ea si de acel om
    faceam cea mai imbatabila echipa.Pacat ca acel om a trebiut sa plece.
    Dumnezeu sa ti lumineze calea si sa ti trimita un inger care sa te ajute mergi mai departe
    Noapte buna,draga mea Ana

    nina dumitru 26 noiembrie 2008 1:38 Răspunde
  • iti multumesc tie muritor, acum am vazut cuvintele tate minunate,
    Sa ne rugam ca Anei sa-i fie calea luminata de ingeri sa ia decizia corecta
    Te astept si va astept in casa inimilor !
    Noapte buna iubitii mei

    nina dumitru 26 noiembrie 2008 1:43 Răspunde
  • „stiu ca ne vom cunoaste cu adevarat, ca ne vom privi in ochi, ca nu peste mult timp vom fi cei mai buni prieteni si vom schimba lumea impreuna, facand-o mai frumoasa”

    Da. Probabil se apropie timpul când vom aduna puterea de a ne invita emoÅ£iile să se ridice de pe cojile de nuci pe care au fost puse în genunchi de aÅŸteptările generale ale societăţii în care ne zbârlim (era să zic „trăim”, din greÅŸeală). Puterea de a le invita să se ridice, de a le oferi un pahar de apă, de a le dezmierda încheieturile ÅŸi de a le face loc în prima bancă, unde le e locul. ÃŽn prima bancă unde, cu susÅ£inerea noastră, vor ciobi monopolul împletirii de agresivitate, umblat după interes ÅŸi nepăsare cu care ne-am obiÅŸnuit. Monopolul care ÅŸi-a lăţit nepermis fundul în toată banca, în toată clasa ÅŸi pe toate coridoarele existenÅ£ei noastre.

    amalia 26 noiembrie 2008 10:12 Răspunde
  • Multumesc din suflet, dragii mei, bunii mei prieteni, Alice, Ana, Muritor, Nina! Stiu ca toate urarile voastre vin din suflet . Va multumesc, prietenii mei, ca sunteti alaturi de mine, ca stiti sa iubiti neconditionat!!!!!!

    Catalina si Antonia 26 noiembrie 2008 10:24 Răspunde
  • buna mea alice, plec genunchii sub greutatea emotiilor mele,plec genele sa-mi coboare in suflet lacrima fericirii pierdute si regasite odata cu tine…..am simtit ca te-ai gandit la mine, undeva in noapte te-am simtit tinandu-ma la piept..ce bine mi-e sa te stiu aproape… Mi-e greu sa „asez cuvintele in forme perfecte” astfel incat sa-ti arat cat de mult te iubesc, mi-e greu sa-mi deschid sufletul in fata voastra, a tuturor, chiar daca dragul nostru muritor ma asigura ca nu sunt singura (iti multumesc pentru….TOT) , mi-e greu pentru tot si pentru toate cele spuse sau nespuse , insa cred cu tarie ca nimic nu este intamplator, ca tot ce traiesc aici langa voi mi-a fost daruit….intr-un fel special…aveam atata nevoie de tot ce mi se intampla acum…Odata , nu demult , ratacind pe cararile „contorsionate” ale sufletului meu, incercand sa-mi regasesc echilibrul sufletesc, am poposit pt o clipa in fata unui raft de carti dintr-o librarie….asa mi-a daruit-o Dumnezeu pe alice….N-am sa pot descrie, n-am sa pot explica, n-am sa pot rosti in cuvinte trairile ce le-am avut odata ce-am inteles, ca cineva acolo sus ma iubeste , si-mi trimite in dar un suflet pereche….Dupa ce i-am citit toate cartile , am inceput sa caut pe net tot ce s-a spus si s-a scris despre minunea asta de om….alice a mea si deopotriva a noastra….Asa am ajuns sa-i bat sfios la usa , iar ea cu zambetu-i cald, cu privirea-i blanda, cu sufletu-i bun si bratele-i primitoare , m-a poftit inauntru….acolo v-am gasit pe voi toti si astazi sunt fericita de tot ce traim , simtim impreuna. Alice e taina mea, pe care nu o impartasesc decat cu voi si puiul meu (fetita mea rucsandra de 18 luni) , care este prea mica sa inteleaga de ce in miez de noapte citesc, de ce in miez de nopate plang, de ce in miez de noapte scriu, insa stiu ca intelege mai mult decat mi-as dori sa-nteleaga…. atunci in dimineta cand tine la piept cartea ce-o gaseste pe noptiera si-mi spune soptit „mama bibi (bebe) mangaind-o pe Ilona ce-i zambeste de pe coperta cartii…Nu pot sa fiu cu voi in miez de noapte chiar daca-mi doresc asta, pt ca nu vreau sa impart cu nimeni taina mea, de teama de a nu fi suspectata de trairi nepermise ….de trairi de orice fel …stau pana tarziu la birou si ma despart cu greu de voi toti, insa adorm tarziu si ma trezesc „inaintea luminii ” cu gandul la bucuria darului poate nemeritat ce mi l-a oferit Dumnezeu….undeva , candva in octombrie …..toamna …in tomana sufletului meu…va multumesc ca existati

    monica 26 noiembrie 2008 12:34 Răspunde
  • doamne, monica…cata fragilitate in structura ta, ce plapanda si firava femeie esti, mi-e parca si teama sa rostesc o incurajare sau o vorba mai franca de imbarbatare, de teama sa nu te raneasca. cata nevoie avem sa ne cunoastem, cei ca noi, cei usor de ranit, si cat de clar e semnul dat de Dumnezeu ca avem sansa sa devenim puternici, uite cum, invatand sa avem incredere unii in altii, ca niste frati intru lumina divina pe care ne-o dorim, pe care o invocam si o asteptam mereu sa vina. curaj, draga mea. si un pupic duuulce Rucsandrei, care precis intelege totul, Monica…. nu e nicio indoiala.

    ana 26 noiembrie 2008 13:52 Răspunde
  • Monica, nimeni nu are dreptul sa te „suspecteze de trairi nepermise”… Nici cea mai apropiata fiinta.
    Sufletul este numai si numai al fiecaruia dintre noi, iar trairile ne sunt atat de personale, incat nimeni nu poate patrunde acolo unde noi nu vrem. Nu pot exista bariere pentru trairile noastre. Asa cred eu.
    Si daca oricine ar intra pe acest blog si te-ar descoperi printre noi, printre randuri, daca nu vibreaza ca tine, ca noi, adica daca nu se simte de aici, atunci trebuie sa aiba delicatetea sa se retraga precum a venit si sa-ti respecte crampeiele de ganduri, de simtiri, de fericiri…

    Camelia Vasiliu 26 noiembrie 2008 15:24 Răspunde
  • „…cred cu tarie ca nimic nu este intamplator” (Monica)

    In perioade in care eram inconjurat de „lumini”, de oameni si cand evenimentele din viata mea se succedau ametitor, am stiut ca va veni o clipa a platzii fericirii mele. Insa, niciodata nu m-am gandit ca, dintre toate preturile, singuratatea va fi cel mai greu de suportat.
    Erau zile cand ma rugam sa sune telefonul (altadata atat de deranjant, de des, de agresiv). Ma rugam sa sune oricine, sa fie si o greseala, dar sa aud pe cineva, oricum, oricine. Si telefoanele se incapatanau sa taca, zgomotul, freamatul vietii mele pana mai ieri, inghetzasera. Era, brusc si lugubru, liniste…
    Asta a fost cel mai greu de suportat. Si nimeni, dar absolut nimeni, nu a spus, fie si in soapta, „nu esti singur”. Nici macar omul caruia, la un moment dat, ii oferisem, in palme, viata mea,rotunda, intreaga, sub forma unei verighete .
    Acum lucrurile astea au trecut, sunt istorie. Telefoanele si-au reluat frecventa nebuna, viata a reinceput sa pulseze, din ce in ce mai tare, si mai tare, si mai tare…
    Nimic nu a fost intamplator. Si am invatat ca dupa o cadere, urmeaza o inaltare. Asa cum stiu, Monica, si faptul ca nu esti singura, chiar daca te simti uneori astfel. Trebuie sa te uiti,doar, la ochii Rucsandrei, si sa vezi asta.
    Si iti spun eu…care nu am avut o asemenea sansa.

    muritor 26 noiembrie 2008 15:55 Răspunde
  • Si eu stiu ca nimic nu e intamplator. Vietile noastre curg dupa o logica mai presus de intelegerea noastra. In existenta noastra rasar si apar oameni, incercari care ne schimba destinul, aducand lumina, dragoste sau tristete. Oricum ar fi, ei, ele au un rost. Noi ne alegem cu noi iubiri care ne imbogatesc, cu tradari proaspete care ne fac mai puternici, cu noi singuratati, dincolo de care vietile noastre se vor pravali superb in avalanse de sperante neincepute. Si mai stiu ca eu sper, si ca iubesc, si ca incerc sa ma dezbar de temerile si de neincrederile cu care m-am pricopsit in trecut, chiar daca uneori mi-e greu si am zile, ca aceasta, in care ma prabusesc de dor, si de dorinta, si de emotie.
    Merg in varful picioarelor in propria-mi viata si asa vreau sa raman: delicata, sensibila, atenta cu omul meu drag. Nimic nu mi se cuvine. Nu vreau sa iau viata de-a gata si nici eu nu vreau sa fiu luata ca si cum m-as cuveni cuiva. Suntem vietati speciale, triste, splendide. Si mai stiu ca, dupa ani, si dupa experiente, si dupa tristeti, si dupa tradari, atunci cand ne asezam unii in fata celorlalti, goi, suntem plini de rani, si de cicatrici, si de reflexe de aparare greu de stavilit… Dar stiu si ca in asta sta marea incercare, marea victorie. Sa ne vindecam impreuna si sa nu ne mai despartim niciodata.

    Alice Nastase 26 noiembrie 2008 19:12 Răspunde
  • „Ma voi ruga pentru tine in aceasta seara si ma rog sa ti trimita DUMNEZEU un om
    care sa te ajute sa fii demna de jobul tau si sa nu renunti la valorile tale”…ce si cum ti-o fi venit sa spui asta, Nina???? ce geniu al intuitiei te-a posedat in clipa de prietenie? am reintalnit azi, dupa o jumatate de an, o femeie speciala, frumoasa pe dinafara si pe dinauntru, am amanat demisia inca o zi, ca sa ma pot duce la ea, sa ma plang, sa ma vait, sa culeg mangaiere. in firma ei micuta si cocheta, amenajata in tonul perfect conturat al personalitatii si sufletului ei, m-am simtit imediat ca acasa si am stiut ca rugaciunile voastre au functionat, iata, aceasta este minunea, acesta este ingerul pe care Nina l-a calauzit prin energia ei incredibila, catre mine, sa ma ajute in situatia disperata. o cheama Cristina, e arhitecta, e frumoasa, generoasa si calda, e Rac, si are deschisa pe biroul ei cartea „noi suntem zeite”, pe care tocmai o citeste… va vine sa credeti??? cum se leaga lururile, ce cercuri ale intelesurilor se inchid pt ca altele sa se deschida, libere, catre inalt si catre spirit curat? doamne!!!
    ce se intampla cu mine, Alice, de cand am intrat in casa la tine, tu vezi? tu intelegi? eu nu mai pot rosti mirarea, m-a coplesit si cuvintele se inghesuie sa iasa toate deodata, nu le mai pot ordona, nu le mai pot tine in frau. ai zis ca ma tii de mana azi, si ai facut-o. va fi bine, va fi asa de bine… „nimic nu e intamplator”….. dragii mei prieteni, nu va voi putea multumi vreodata suficient.
    Alice, „sa ne vindecam impreuna si sa nu ne mai despartim niciodata”….
    nu mai stiu ce sa zic. poate maine… va sarut cu drag si va multumesc, ca in fata unor icoane, cu tot ce sunt, cu lacrimi de recunostinta pt intamplarea miraculoasa de a va fi intalnit.

    ana 26 noiembrie 2008 22:31 Răspunde
  • dragii mei astazi am aruncat pe furis o privire spre casuta noastra fermecata .
    Am varsat pe furis o lacrima de emotie, departe si atit de aproaape de colegii mei.Doar Catalina mi a furat o privire si a inteles ce mi se intimpla.
    Acum lacrimile imi curg de fericire pt ca va simt aproape si pentru vestea minunata pe careAna ne-a adus -o.
    Dintr -odata seara meaa devenit luminoasa si fericita.
    Pling pentru tine Ana ,de fericire, meriti sa fii respectata si demna pt ca sufletul tau frumos merita sa se inalte intr-o lume unde mitocania si oportunismul sint ridicate la rang de mare pret.
    Iti multumesc Alice ca in casuta inimii tale se cuibaresc atitea emotii si lacrimi de
    fericire.
    Emotiile ma coplesesc si ma inchin inaintea sufletelor voastre si va astept
    Va iubesc

    nina dumitru 26 noiembrie 2008 23:01 Răspunde
  • Stiam Ana, simteam ca-ti va fi bine. V-am visat dragii mei prieteni si am purtat acest vis intreaga zi cu mine. Eram toti in jurul unei carti ce-avea pe coperta o mare si o plaja. Iar autorul cartii nu era Alice Nastase, erau ALICE & ILONA. Tu Ana aveai o fata blanda cum nu s-a mai vazut, erai blonda si alergai fericita cu pletele in vant in jurul nostru. Si ne spuneai ca esti fericita si multumita. Tu, dragul nostru muritor, ne citeai calm cateva pasaje minunate din carte. Tineai pe picioare doua fetite blonde – Ilona si Antonia. Erai si tu sensibila Monica alaturi de noi si tu Nina. Eram cu totii fericiti, dar asteptam pe cineva, o asteptam pe fetita noastra cu inima.
    Alice, te asteptam tot timpul, te vream alaturi de noi si in vis. Tu esti minunea noastra, zeita noastra.

    Catalina si Antonia 26 noiembrie 2008 23:14 Răspunde
  • Nu trebuie sa ma asteptati, sunt cu voi, sunt a voastra. Aproape ca ma tem sa spun asemenea cuvinte, mi-e frica de sonoritatile lor, dar pe de alta parte, nu-mi pot smulge din inima senzatia ca, intr-un fel, voi sunteti si veti fi familia mea. Voi scrie pentru voi, vom citi impreuna, Muritorul iubit ne va tine in brate copiii si noi ii vom tine pe-ai lui. Si ne vom apara de tristeti, ne vom sfatui, ne vom ruga unii pentru altii. Suna nebuneste, probabil, pentru cei dinafara, dar noi, aici, din miezul intalnirii noastre, dam in clocot sperante pe care, cu doar cateva zile in urma, nici nu le-am fi banuit. Da, cred, suna nebuneste… dar eu ma imbat de frumusetea intreaga a promisiunii noastre. Va urmez in vis, Catalina, Antonia, Ana, Monica, Nina, Muritor. Si va iubesc si dormind, si in stare de veghe.

    Alice Nastase 26 noiembrie 2008 23:57 Răspunde
  • catalina…..nici macar nu trebuie sa fii psihanalist sau sa cauti in dictionare freudiene, ca sa intelegi ce medium extraordinar esti si ce suflet dispus sa daruiasca iubire ai. visul tau mi se pare o fresca fidela a starii de spirit pe care o construim impreuna aici. ce curata esti, sa poti visa asa ceva….
    eu nu sunt blonda dar e atata lumina venind inspre mine in ultimul timp, incat cred ca proiectia mea in vis la tine a preluat culoarea de la toti ingerii (sau zeitele) care ma „tin de mana” si ma calauzesc catre mine insami si catre deciziile cele mai drepte.
    alice e blonda, cristina e blonda… de voi nu stiu 🙂
    eu sunt bruneta, ca o noapte care tanjeste mereu dupa soare.
    in rest, perceptia ta sa zicem…extrasenzoriala despre mine, este absolut corecta, e foarte clar ca esti condusa de verbul a simti, dincolo de nivelul comun al oamenilor din aceasta lume.
    si mai cred ca acest vis arata foarte clar ce mult inseamna pt tine aceasta experienta, aceasta aventura sufleteasca, si ce dispusa esti sa pleci la drum lung cu ea.
    alice, te asteptam deci… mereu.
    nina, caldura lacrimilor tale ma atinge si ma mangaie la propriu. din ce lume veniti voi?….

    ana 27 noiembrie 2008 0:19 Răspunde
  • …iar faptul ca pe coperta cartii se afla marea cu plaja, mi se pare un semn despre faptul ca toata intalnirea noastra, caracterul asta fluid si adanc al cercului nostru, nevoia noastra de a innota in barci de cuvinte peste apele celor mai profunde emotii, vine din natura de apa a „autoarelor” (si alice si ilona sunt zodii de apa).
    toti suntem pe aceasta plaja, ca intr-o stare „lichida”, mulandu-ne dupa impresiile primite de la ceilalti. apa e puternica, ea spala si dezvaluie, umple si creeaza. este intr-o continua miscare frematatoare, si totusi ramane mereu de o docilitate impresionabila…apa interiorizeaza totul, apa dizolva totul. apa, marea este insasi alice, privindu-ne pe plaja ei, simtindu-ne iubirea si daruindu-ne-o inapoi… iar si iar.

    ana 27 noiembrie 2008 1:05 Răspunde
  • Alice este marea noastra calma ce ne ne aduna in casa ei plina de dragoste si speranta
    Monica, est i un om bogat , nu esti singura , ne ai pe noi, si pe alice, si pe minunea ta de 18
    luni.Sunt fericita sa impartasesc aceasta taina a ta si tot printr-o minune a sortii mi a fost dat
    sa traiesc atita fericire incit cuvintele ramin mute.
    Adorm cu speranata ca miine ne vom intilni din nou in acest loc de unde nu vreau sa mai plec niciodata
    Va sarut si va astept in vis

    nina dumitru 27 noiembrie 2008 1:38 Răspunde
  • Vin linga voi in fiecare seara, merg in virful picioarelor, nu ma simtiti, fiindca tac mult. Am plins in preajma voastra si mi-am acoperit gindurile cu o batista, nu voiam sa stiti cu cita gelozie, cu cita suava perplexitate si cu cita intelegere impart dragostea lui Alice cu voi. O vad luminoasa, fericita si calda aici, pe blog, si am strafulgerari familiare.
    Si am de ales, in fiecare noapte: ori imi asum fuga la capatul lumii si demiterea din drepturile de a-i cere totul sau nimic, ori ii rabd si ei ceea ce le-am rabdat, in cel mai induiosator hal, tuturor celor pe care i-am iubit vreodata: pacatele din iubire, ispitele colaterale.
    Alice va iubeste si eu vin aici, linga voi, in fiecare seara, intru si nu inchid usa, ca sa nu fac zgomot. Apoi, dupa ce plinsul meu o ia pe dinaintea ratiunii, fug inapoi, la mine-n in blog, si ma fac ghem si astept ca Alice sa-mi scrie pe e-mail si sa-mi spuna ca numai pe mine ma iubeste si nu ride si nu plinge cu nimeni asa cum am ris si-am plins noi doua.
    Adevarul e ca, desi mi-as asmuti aici furia si patima si gelozia, va admir si imi sunteti dragi si (uluita de propria-mi milostenie) va iert ca mi-ati luat-o pe Alice. In consecinta, sper ca Raiul sa existe.

    Simona Catrina 27 noiembrie 2008 10:45 Răspunde
  • Simona, tu esti lumina mea si rostul meu. Tu esti a mea, altfel decat va fi orice fiinta vreodata pe pamant pentru mine. Si-ti spun asta cu glas tare, si-ti jur ca niciodata nu am sa ma dezic de tine si n-am sa te inlocuiesc in viata mea. Fiindca nu pot. Si fiindca nu vreau. Si, totusi, mai ales, fiindca nu pot.

    Alice Nastase 27 noiembrie 2008 10:50 Răspunde
  • ce-am facut sa merit toate astea ?! ce-am daruit in timp si azi primesc inzecit ?!?
    Plang de fericire, plang de emotie, plang de dragul vostru , plang pana ce lacrimile mele vor fi in stare sa spele, sa curete toate ranile sufletului meu incarcat de atatea si atatea tradari, de atatea sperante naruite, haituit de atatea deznadejdi chinuitoare….
    Multumesc camelia pentru gandurile tale, multumesc nina draga ca te gandesti la mine, multumesc muritorule cel daruitor si bun (o sa ma rog pentru tine sa traiesti cat mai curand emotia aceea UNICA de a te fi trezit in miez de noapte de-un gangurit de pui, ce tocmai iti spune „te iubesc” pe limba lui ).
    Catalina draga credeam ca numai eu visez frumos , dar iata ca si tu ne reunesti ca buna noastra alice si-n vis , si-n stari de veghe….
    Ana, ieri intre „sapte” telefoane si intalniri am dat si eu o fuga in casuta….mi-ai incalzit sufletul si mi-ai dat speranta…postasesi un gand bun pentru mine, suficient cat sa-mi dea starea de care aveam nevoie atunci….Dupa o ora de la citirea mesajului tau , ieseam victorioasa dintr-o negociere…Ti-am trimis apoi prin puterea gandului un”multumesc ana exact asta-mi trebuia !!!”, iar acum citesc ca esti fericita de reintalnirea cu prietena ta Cristina. Sa-ti ajute Dumnezeu sa-ti iasa lucrurile asa cum le doresti fara ati pierde „pe drum” valorile.
    Iar tu buna mea alice – chiar de te prabusesti de dor, de dorinta,de emotie ….nu-ti fie teama, nu poti sa-ti frangi aripile in prabusirea ta, caci te vom fi prins la timp si ne vom fi inaltat impreuna spre culmi de abis , spre culmi de vis…Nu-ti fie teama suntem aici, si te iubim , si suntem ai tai, mai presus de vorbe, de fapte , de cuvinte…..pentru totdeauna….
    aveti cu totii grija de voi

    monica 27 noiembrie 2008 11:48 Răspunde
  • noi incepem sa devenim o mica familie pt alice… tu, simona, esti sufletul ei pereche, tu esti dragostea ei, si noi simtim asta, si iubim asta, si sutinem asta, si cu siguranta pot vorbi in numele tuturor acum, spunand ca ne-am retrage imediat in clipa in care am simti ca furam ceva, ca aducem umbre in loc de lumini, ca aducem tristete in locul mangaierii. dar noi stim ca tu esti parte din Alice, fundamental existenta in inima ei, pe vecie. stim asta toti cei care va citim cu nesat, pe amandoua….
    totusi, omeneste vreau sa zic, dincolo de „propaganda” asta afectiva, iti inteleg lacrimile, si vreau sa te rog din suflet sa nu te temi de noi, si nici de sentimentele noastre pt Alice. cred ca e soarta ei, sa fie iubita, are ceva ce atrage asta, intr-o anume maniera, poate cea mai adanca posibila, eu asa cred. stii ce spun…
    eu personal nu pot distinge granita din interiorul inimii ei, care desparte teritoriul alice nastase de teritoriul simona catrina. sincer.
    in fond, tu esti cea care ne primeste (cu milostenie) alaturi de alice, seara de seara, pe blogul jumatatii tale, iar eu as vrea sa nu mai taci, tacerile tale fac lumea asta sa fie mai saraca si mai goala. vorbeste-ne, scrie-ne, iarta-ne. te rog…

    ana 27 noiembrie 2008 12:07 Răspunde
  • simonici !!!!! stiam ca esti aici, nu te puteai ascunde, caci ti-am zarit lumina intrata odata cu tine de indata ce ai deschis usa ….tu stii ce simt pentru tine, tu stii cat de mult insemana prietenia vostra (a ta si a lui alice)pentru mine…Locul tau este al tau si numai al tau, nu o sa ti-l poata lua nimeni – NICIOADATA – Alice ne iubeste pe fiecare in parte, pe toti deopotriva si pe fiecare altfel…. asa ca nu-ti fie teama , bucatica de rai din sufletul ei promisa tie , va fi doar a ta in toate lumile astea sau cele ca vor fi sau nu sa vie.
    Noi ceilalti speram sa mai fie loc si pentru noi , dar daca nu cerem prea mult – tot in coltul de rai al sufletului ei vrem sa fim….nadajduim ca vom ajunge acolo…odata
    Tu stii ca adun iubire si pretuire si simtiri si taine in acel „cont deschis” special pentru tine – ai simtit asta si-ti multumesc….asa ca te asteptam cu noi ori de cate ori poti sa cladesti punti peste timp si peste distante, ori de cate ori sufletul tau tanjeste dupa o mangaiere…suntem cu totii aici ….iti promitem ca o sa fie bine…

    monica 27 noiembrie 2008 12:29 Răspunde
  • Simona, cred ca Ana a spus ceea ce TOTI simtim legat de tine, de Alice.
    Voi completa si eu, subliniind, doar, sfarsitul comentariului ei :
    ” vorbeste-ne, scrie-ne, iarta-ne. te rog”.

    muritor 27 noiembrie 2008 12:29 Răspunde
  • Dragii mei prieteni, am gasit pe net o fotografie pe care as fi vrut sa v-o trimit. Doi ursuleti care se sprijuna pe o inima mare tin la randul lor in brate o inima mai mica. Pe inima mare scrie „you’re precious” iar pe inima mica „love forever”. Inima mare e a ta Simona, cu siguranta, dar am rupt si noi o particica mica, mica de tot din ea. Avem nevoie de ea!!!!!!

    Catalina 27 noiembrie 2008 14:35 Răspunde
  • N-am mai scris Catalina si Antonia, de astazi voi scrie doar Catalina. Era nedrept pentru Ana, celalalt ingeras al meu.

    Catalina 27 noiembrie 2008 14:42 Răspunde
  • Subscriu celor de mai sus – legat de prietenia dintre Alice si Simona, de Alice, de Simona…

    Nu ma uitati; sunt si eu aici, cu voi, uneori patrund cu sfiala, tot pe varfuri, de parca mi-e teama sa nu se risipeasca vraja…sunt mereu cu tine Alice, speranta, alinarea si bucuria noastra, cu draga noastra Simona, cu Ana, Catalina, Nina, Amalia, Monica, Muritor, Innuenda, alaturi de copiii vostri – am nevoie de voi si deja mi se pare extraordinar ce mi se intampla. Eu sunt o fire mai retrasa, timida, cum spune Alice, nu am prieteni, dar simt ca alaturi de voi ma regasesc intr-un camin de suflete care daruiesc si primesc iubire. Stiu ca daca ma impiedic din nou (viata m-a incercat si pe mine de multe ori…) si daca incep sa schiopatez, pot scrie aici, pentru ca voi primi cu siguranta un gand bun, daca nu chiar mai mult…
    Si totul graviteaza in jurul tau, Alice. Multumesc.
    Va doresc sa fiti iubiti, sa aveti „minte senina si in inima lumina” (parintele Galeriu)
    Camelia, alaturi de fetita mea, Teodora (de aproape 9 ani)

    Camelia Vasiliu 27 noiembrie 2008 14:56 Răspunde
  • Dragii mei ,
    incerc sa fur o clipa de fericire ,am incercat de citeva ori sa intru.
    iubitele noastre simona si alice, legatura voastra e unica , nu mi-a fost dat sa intilnesc asa ceva ,dar stiu ca aveti o inima atit de mare si ne primiti si pe noi.
    De citeva zile totul imi iese, azi am linistit doua suflete dragi mie tematoare pt ziua de miine.
    M-a ajutat un mesaj de la omul minunat care m-a sustinut in clipele de dispererare ;
    si totul mi se intimpla datorita emotiilor pe care le-am trait aici.
    Va multumesc, scumpii mei si sper sa ne intilnim si sa ne privim in ochi nu doar in vis
    Si sa ma iertati daca emotiile ma coplesesc si cuvintele nu mai vor sa iasa.
    Va multumesc si va astept si astazi pe acest tarim numai al nostru , al celor ce stiu sa viseze

    dumitru niculina 27 noiembrie 2008 18:29 Răspunde
  • Niculina, te rog sa revii si sa ne povestesti. E minunat ce ti se intampla! Suntem alaturi de tine, si lasa emotiile deoparte. Asa am facut si eu, si poate si ceilalti. Si iata-ne, din ce in ce mai multi,uniti doar de Alice si de sufletul ei frumos.

    muritor 27 noiembrie 2008 18:41 Răspunde
  • muritor , sunt nina voastra din fiecare seara am incercat sa intru de la birou si un cele
    din urma am reusit .
    Multumesc pentru cuvintele tale minunate si sper sa fi gasit fericire si femeia
    care sa merite muntele de emotii pe care simt ca- l poti oferi.
    Vorbele tale m-au onorat si ASTEPT sa ne intilnim diseara la locul de taina
    va astept

    dumitru niculina 27 noiembrie 2008 19:10 Răspunde
  • Alice,esti unica,esti minunata…Probabil Dumnezeu ti-a sarutat mainile si sufletul.Altfel nu-mi explic cum poti scrie asa…Ma fascinezi si iti sorb fiecare articol…Existi,deci…te iubesc!

    aerlilian 27 noiembrie 2008 19:55 Răspunde
  • hotarat lucru, nina, ceea ce se intampla in vietile noastre in ultimul timp se leaga puternic de energiile generate de noi aici.
    cred ca si daca am tacea la un moment dat cu totii, tot ne-am simti, tot ne-am sprijini unii pe altii, si apoi ne-am cauta cu dor. pt mine personal, e clara si de netagaduit constiinta faptului ca existam, si crestem si ca ne ridicam spre cer tot mai mult.
    eu ma agat de apartenenta la voi, si urc pe aceasta scara, si imi primesc minunile cu ochii mari de uimire, cu mainile impreunate a rugaciune.
    n-as vrea sa considerati ca spun o blasfemie dar uneori ma simt aici ca intr-o biserica, si as ingenunchea si as inchide ochii si as darui mai departe tot ce primesc, caci inteleg alaturi de voi sensul acestei existente, in felul unic si absolut, in felul acela sfant pe care numai copilul meu mi l-a putut prilejui pana acum.
    aerlilian (nu reusesc sa intuiesc daca esti fata sau baiat dupa acest pseudonim) dar vreau oricum sa-ti urez bine ai venit printre noi.
    camelia noastra cea retrasa si timida, foarte curand nu vei mai putea spune ca tu nu ai prieteni…ai sa vezi.:)
    alice, tu ce mai faci?….

    ana 27 noiembrie 2008 20:39 Răspunde
  • alice, stiu ca simona e numai a ta si tu numai a simonei dar dragostea ta nemasurata si – a
    intins aripa si ne -a cuprins si pe noi toti cei de aici.
    In fiecare seara alerg si astept momentul incare ajung in acest loc al dragostei , iertarii,
    departe de de rautiatile ce ne pindesc la tot pasul in timpul zilei
    Si va multumesc voua dragii mei, ca astazi doua suflete si au gasit macar pentru o vreme speranta ca ziua de miine va fi mai buna.
    Va spuneam ca omul care mi a intins o mina in pragul disperararii mi a confirmat intr-un fel asteptarile mele.
    De cind fetita cea iubita ne-a primit in casa ei toleranta,emotia si incredere mi au inundat sufletul meu chinuit pina nu de mult de neputinte
    Totul merge bine , mi e si frica sa o spun
    Va multumesc voua iubitii mei , si lui Dumnezeu pentru minunea da va fi intilnit si pentru ca speranta isi face din nou loc in viata mea
    Va astept

    nina dumitru 27 noiembrie 2008 21:22 Răspunde
  • Alice,

    citesc de doua zile ,,noi suntem zeite „….am ras , am plans, am ras, am citit la teklefon si la altii si te-am recomandt la toate prietenele mele…..
    exact cum simti tu, tot, tot, am simtit si eu, doar ca eu nu-mi puteam exprima uneori starile atat de clar si frumos ca tine….tu esti ziarista, e normal….(scuza-ma , sunt mai mare decat tine cu vreo 10 ani, sper ca nu te superi ca-ti scriu asa….)
    exact prin toate starile am trecut si eu, si exact cand nu mai speram a aparut cineva….a fost firesc, am descoperit la el calitati si defecte langa care am decis ca pot sta….nu eram indragostita, dar mi-am zis, vremea iubirilor la mine a trecut…..acum ce ma fac, dupa ce am citit sfarsitul cartii ? ma amagesc in continuare cu o improvizatie…..? cred ca da, pentru ca sunt disperata de singuratate, am fost toata viata singura si acum am 51 ani….si cat de mult si de dureros am cautat si eu iubirea…..este singurul lucru pe care mi-l doresc, e sensul pentru care traim, pentru mine, cel putin…..desi sper ca acum esti fericita, sa ne tii la curent, noi ramanem cu un gust amar dupa povestea cu regele tau….
    te iubesc groaznic, esti un munte de talent, de delicatete, de frumusete, de umor, de….

    rhodelsya 5 decembrie 2008 18:45 Răspunde
  • Rhodelsya, nu stiu de ce imi gasesc curajul sa spun asta asa de abrupt… Acea poveste nu era decat un capitol de carte, acea poveste s-a nascut in imaginatia mea si in dorinta mea nebuneasca de-a gasi sensurile iubirii… Daca te gandesti ca acum sunt fericita traind in varf ul Alpilor si-n crestetul emotiilor, te inseli. Sunt un om singur, ca si tine, care se roaga in fiecare seara sa gaseasca dragostea. Asa spun si eu, „te iubesc groaznic”…

    Alice Nastase 6 decembrie 2008 2:02 Răspunde
  • Alice, am ramas muta….eu chiar credeam ca a fost aevea….ce frumos ar fi fost !
    stii ce i-am spus unei pritene de-a mele ? dupa cartea asta ar trebui sa se faca un film ! un film american, ar lua oscarul !
    Alice, esti prea desteapta ca te iubeasca un barbat ! (si de mine zic la fel )….cred ca asta e soarta femeilor destepte….e si dovedit stiintific….un barbat , oricat de destept ar fi, prefera langa el o femeie mai domoala, mai umila, care sa-l serveasca pe el, regele, care sa-i fie comoda….poate ca ai dreptte cand spui ca nu exista iubire….poate ca am gresit polecand de la ideea ca trebuie sa existe, ca trebuie s-o gasim cu orice pret…..eu sunt oarecum anesteziata….nu mai pot sa sper ! nu mai am putere….incerc sa ma ajut luand viata asa cum vine…..incerc…..
    te sarut, esti o comoara !

    rhodelsya 6 decembrie 2008 7:15 Răspunde
  • alice, ai fi mandra de mine daca ai sti ce am facut azi….eram la un chiosc de ziare si am cerut revista tango….in spatele meu , ceva coada….cand cautam banii in portofel, vanzatorul imi zice : avem si revista tabu !…eu zic : tabu ? tabu sa mai astepte ! si nu am cumparat-o ! ce rost avea, daca nu mai esti tu acolo ? eu chiar am citit un numar mai vechi, ca te cautam, pe tine, nu stiam unde mai esti, si nu mi-a placut de loc….iar revista ta e absolut superba ! superba !

    rhodelsya 6 decembrie 2008 17:15 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title