fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Mai bine mai puțin decât deloc

de

Am fost întrega viaţă oropsită de lipsa mea de răbdare, drept care zicala „mai bine mai târziu decât niciodată” nu mi-a fost pe plac în nicio epocă a vieţii mele. Am simţit adesea că pentru mai toate lucrurile esenţiale nefăptuite la vremea lor se face târziu. Sau, câteodată, se face, iremediabil, prea târziu. Pentru iertările necerute la vreme. Pentru lucrurile nespuse oamenilor care au plecat dintre noi. Pentru iubirile la care nu ţi s-a răspuns când le-ai chemat cu toate bătăile inimii.

Convinsă că pot extinde pasul aceluiaşi raţionament asupra tuturor feliilor mele de viaţă, am crezut, până nu de mult, că trebuie să vreau ori totul, ori nimic, indiferent despre ce tărâm al ambiţiilor sau încercărilor ar fi vorba. Că ori sunt scriitoare, ori sunt gospodină. Că ori sunt emancipată, ori sunt credincioasă. Că ori iubesc, ori muncesc.  Sau că, vorba minerului, ori muncesc, ori gândesc.

Mi-am dat seama că greşesc, însă, prin opoziţie, auzind în stânga şi-n dreapta mea tot felul de indivizi trufaşi, care nu-mi plăceau deloc, spunând: eu nu mă pot abţine de la mâncare fiindcă sunt pofticios; nu mă las de fumat, fiindcă-mi place gustul de tutun; nu mă apuc de sport, fiindcă sunt leneş; nu fac copii, fiindcă nu am casă şi maşină; nu pot să spun adevărul, fiindcă toată lumea minte. Iar orgolioasele lor neputinţe mă înglobau, de la sine, pentru că eu însămi mă aşezasem la umbra lui „totul sau nimic”.

Am învăţat să mă încumet la primii paşi ai fiecărui drum, chiar dacă nu ştiu când şi dacă voi ajunge la liman sau performanţă. Şi, între timp, mi-am dat seama că e mai bine să faci mai puţin, oricât de puţin, decât deloc. Ani de-a rândul nu am făcut mişcare, fiindcă mi se spunea că, dacă nu ai o viaţă de sportiv, în zadar te antrenezi mai puţin de 40 de minute pe zi. Eu mi-am dat seama cât de mult m-am schimbat de când fac doar cinci minute de sport pe zi, şi să tot fie câteva mii de minute, câteva sute de ore care s-au adunat, făcându-mă mai puternică, mai disciplinată, mai suplă, chiar dacă nu m-am convertit la o viaţă de atlet.

Gătesc o dată la câteva zile, după ce ani de zile nu am gătit deloc, iar faptul că măcar din când în când mă preschimb într-o gospodină atentă, în stare să-ntindă – de plăcere, nu de obligație, căci detest viața așezată sub imperiul lui trebuie!- o masă plină cu bunătăţi sănătoase pentru cei pe care îi iubesc, mă face să fiu mai bună, mai fericită, mai mândră de momentele noastre împreună. Am înlocuit făina albă cu făina integrală, laptele de vacă cu cel de capră, băuturile acidulate cu sucurile proaspete şi dulceţurile din comerţ cu acelea făcute de mama, fără zahăr. Şi chiar dacă asta nu înseamnă că avem o dietă complet bio, pentru că nu am reuşit să elimin pe de-a-ntregul ispitele proslăvite în reclame din dieta noastră, eu simt că am făcut un pas către mai multă sănătate, chiar dacă e limpede că e loc de mai mult şi de mai bine. Şi chiar dacă nu am învăţat să întorc şi obrazul celălalt şi mă lupt încă să învăţ să iert mai repede şi mai cu bucurie, eu simt că măcar strădania mea de a fi mai bună și mai puțin repezită să judec înseamnă mai mult decât dacă m-aş tolăni în trufia şi-n credința că le știu eu pe toate.

Azi știu că pot fi tot ceea ce îmi doresc să fiu, fără să aleg între și între… Pas cu pas, pot cuceri toate cetățile frumuseții și ale bucuriei. Da, sunt la început în tot ceea ce fac. N-am exersat decât foarte puţin dintr-o nemărginire de înţelepciune, de voinţă, de disciplină, de credinţă, de frumuseţe. Mai am multe de învăţat şi de înfăptuit. Dar eu cred că e mai bine mai puţin decât deloc. Pentru că asta înseamnă că-ţi doreşti să fii pe drumul cel bun şi te lupţi să te înalţi către cea mai nobilă versiune a ta. Iar asta poate fi însăşi cheia trecerii noastre pe pământ.

Tag-uri:
· · ·
Categorii:
Editoriale

Comentarii

  • Minunat finalul „că-ţi doreşti să fii pe drumul cel bun şi te lupţi să te înalţi către cea mai nobilă versiune a ta. Iar asta poate fi însăşi cheia trecerii noastre pe pământ”.Oare trebuie sa mai spun cat de minunata sunteti!!?

    mona 18 octombrie 2017 11:46 Răspunde
    • Mona, te imbratisez cu mare emotie si cu recunostinta pentru prietenia noastra virtuala – de atatia ani si de atatea revelatii!

      Alice Năstase Buciuta 18 octombrie 2017 12:28 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title