Predestinare

În cea mai mare parte a timpului sunt aproape convinsă că suntem mult mai mult decât nişte făpturi efemere care se mişcă în dezordine pe o planetă. Mă gândesc că fiecare dintre paşii noştri a fost predestinat şi că suntem cu siguranță altceva decât nişte mărgele care se rostogolesc aleatoriu. Îmi vine să cred, câteodată, că suntem, asemeni teoriei lui Platon, jumătăţi ale aceleiaşi fiinţe şi că dragostea noastră e mai mult decât o simplă împreunare între doi oameni care, ca să nu mai fie singuri, s-au adunat unul cu celălalt în aceeaşi casă.

Faptul că în cea mai mare parte a timpului mă simt parte a unui destin stabilit la înălţime mă face să mă simt mai însemnată decât în clipele în care mă dezic de aura mea. Şi mă bucur să descopăr că destinul a rânduit în locul meu întâlnirile cele mai însemnate ale vieţii, că soarta mi-a îndrumat paşii pe drumuri ale destinului pe care, altfel, mintea mea n-ar fi ştiut să mă ducă. Sunt convinsă că toate lucrurile care m-au durut în trecut au o noimă şi, privite ca amănunte ale ordinii universale, capătă altă valoare.

Privesc înspre trecut şi înţeleg azi lucruri care, atunci când s-au petrecut, m-au făcut să întreb, cu disperare în glas, „de ce eu?!”. Mi-e ciudă că nu am întâlnit mai demult oamenii pe care îi iubesc astăzi, însă dacă mă văd şi mă accept ca parte a unui destin, mă liniştesc spunându-mi că pentru fiecare întâlnire, pentru fiecare iubire există un timp potrivit. Că dacă ne-am fi întâlnit în alt context decât cel în care a căzut fulgerul dragostei peste noi, poate că am fi irosit marea noastră şansă, nefiind pregătiţi unul pentru celălalt.

Dar am şi momente în care mă îndoiesc de destin. În care îmi spun că viaţa e pe apucate şi că cei care au tupeu şi întind primii mâna primesc mai mult decât aceia care stau, timizi şi politicoşi, deoparte. Şi, oscilând între a crede şi a nu crede în destin, îmi trece viaţa, pe un traseu pe care nu l-am ales eu. Drumul mă duce el singur, iar eu mă supun şi mulţumesc, în fiecare zi, pentru minunile care mi-au fost date, şi pentru suferinţele care mă fac să înţeleg mai mult şi să fiu azi mai bună decât ieri.

Credeţi în destin?