Ca primavara

Incerc sa imi lamuresc propriile mele nelinisti privind catre tristetile si cautarile lumii. Citesc povesti cu oameni care, speriati si rataciti in pustiu, au alergat dupa cate o Fata Morgana. Urmaresc, infrigurata, filmele naufragiatilor care, de sete, au baut apa sarata si, de singuratate, si-au preschimbat in tovaras de viata mingea de fotbal. Si aflu, in rugaciunile mele, de incercarile parintilor aflati aproape de sfintenie care, desi se rugau sa li se arate chipurile sfinte, atunci cand acestea li se iveau in cale sau in vis, nu se incredeau in miracol, spunand: Nu sunt eu indeajuns de vrednic ca sa traiesc cu adevarat o asemenea intamplare. E doar o ispita. Iar daca va fi sa fie intr-adevar o minune din ceruri, va sti cum sa mi se arate, cum sa ma convinga de adevarul ei.
Si inteleg, iar si iar, ca, dorind cu ardoare sa pogoare asupra mea dragostea cea mare si intreaga pe care o caut, nu fac altceva decat s-o alung. Ochii mei secati de lacrimi nu mai stiu sa vada drumurile bune. Sufletului meu tanjind dupa miracol ii rasar in cale ispite superbe, iar eu nu sunt in stare, mereu, sa spun: „nu sunt eu indeajuns de vrednica”… Nu am puterea sa astept, sa pastrez distanta, sa pretind dovezi, sa fiu rezervata si rabdatoare in convingerea ca, daca intr-adevar mi-a iesit in cale o mare iubire, atunci isi va gasi puterea sa mi se arate, intreaga, desavarsita.
M-am multumit cu franturi de viata si am pus, in locul adevarurilor care n-au existat niciodata, setea mea de iubire. In cautarile mele, m-am ratacit urmarind himere a caror dragoste mi-a otravit inima. In incercarile mele disperate de-a nu mai lasa timpul sa treaca fara noima, nu am facut altceva decat sa-mi irosesc anii din urma. Dar am invatat un singur lucru cu folos: sa nu mai caut, si sa nu mai astept. Sa-mi tin departe copiii de sperantele mele desarte si sa nu le mai povestesc niciodata -niciodata!- inainte de-a fi convinsa profund de adevarul spuselor mele, ca am gasit pe cineva, pe altcineva, care sa vina si sa ne fie alaturi si sa aiba grija de noi. Sa nu mai cred, si sa nu mai cercetez. Sa am credinta ca marile miracole, revelatiile sfinte si marile iubiri ti se arata intregi, in toata splendoarea, in toata stralucirea lor, fara sa fie nevoie sa le urmaresti sau sa scotocesti dupa ele. Marile iubiri sunt precum rasaritul ori ploaia, precum curcubeul. Sunt ca primavara asta de dincolo de geam, care ti se arata fara s-o strigi, fara s-o chemi, stiind ca nu ai cum sa nu ii simti lumina.