Scrisoare de dragoste si deznadejde

pentru barbatul meu pierdut printre vise si drumuri

Dragostea mea, iti scriu cu indarjire, pentru ca nu mai am alte puteri de-a ajunge la tine. Nu am decat cuvintele mele, care obliga noaptea sa nu mai sune a pustiu. Cat iti scriu, esti cu mine. Cat te iubesc, tu traiesti. Si-atunci vorbesc intruna, imi oblig mainile sa nu doarma niciodata, ci sa danseze pe taste ca sa te tina in viata, ca sa te pastreze al meu.
S-a pravalit peste noi o primavara buimaca, si mi-e cumplit de dor de toate visele noastre. Merg pe strazi aurite de soare si mi se face rau de fiorul gandului si al numelui tau. Din ramuri, si din ierburi, si din radacini imbibate de freamat tasneste parfumul tau amar si tandru, pe care l-am visat noapte de noapte. Iar sufletul meu, indaratnic, ma obliga sa raman pe loc. Sa respir. Si sa-mi aduc aminte.
Te porti ca si cum m-ai fi uitat. Ai vrea sa ma port ca si cum ai fi murit. Dar eu te simt viu, alerg o data cu tine prin parc si deschid, cu mainile tale, fereastra. Si stiu ca si tie ti-e dor. Nu cred ca m-ai putut uita, cand abia s-au rasturnat cifrele anului, si noi am trecut de mana, iubindu-ne, catre viata promisa, dorita. Nu cred ca ma vei putea uita, iubitul meu. Nu cred.
Eu nici nu incerc. Semnez si-acum, pe hartii pe care fac insemnari pentru cartile mele, cu numele tau. Asa cum mi l-ai rostit tu mai intai, si-ai asteptat, cu respiratia taiata, raspunsul meu, cuvantul care m-a dat tie, pentru totdeauna. Port secunda aceea cu mine mereu, o port in gand, cu demnitatea uimita cu care m-am bucurat de minunea intalnirii noastre, si a numelor noastre. Si-n fiecare dimineata ma privesc in oglinda cu ochii tai, care ma vad frumoasa, care ma fac sa fiu iubita de tine, iubinda de tine.
Dragul meu, ii rog pe oamenii din jur sa te caute. Nu stiu sa le spun unde esti, cine esti. Dar le povestesc cat esti de frumos, si cum mirosi ca stelele din noaptea noastra de dragoste… Minunea mea, mai stii cand ne-am iubit in vis, ca sa ni se nasca mai lesne, mai fara de teama sarutul, in viata de sange, de carne, de patimi? Mai stii cum ne trezeam in plina noapte, de teama sa nu ne pierdem dragostea? Mai stii cum ne strigam unul pe celalalt si ne-auzeam mereu? Cum ne sufocam de dor, si ochii tai tristi nu stiau sa planga, si-atunci plangeam eu pentru amandoi, nesfarsiri de rauri sarate, care sa netezeasca drumul de la mine la tine, sa surpe muntii dintre noi, sa rupa tacerile, sa alunge indoielile, sa curete pacatele, sa spele trecutul si sa ne dea viata aceea curata, in doi, pe care ne-o dorim?
Oamenii nu pricep mai nimic. Se uita lung la initiala ta, pe care-o port la gat mereu, si ridica din umeri. Altii zambesc pe furis. Unii ma bat pe umar, prefacandu-se intelegatori. Cum ai bate pe umar un nebun de care vrei sa scapi fara sa-i tulburi, si mai tare, neintelesurile. Insa eu insist si ii rog, plangand, sa te caute. Sa intrebe in stanga si in dreapta cine e cel mai frumos, si mai zvelt, si mai mandru, si mai al meu dintre toti barbatii pamantului? Cine e tatal copiilor mei nenascuti, si-al celor nascuti, pe care-i iubim fara margini? Cine mi-a spus Te iubesc in noaptea dintre ani? Cine mi-a promis ca va lupta pentru mine, pentru noi, ca sa-mi daruiasca minunea dorita si meritata de numele meu de poveste, de istoria mea de tristete, de nemarginirea noastra de speranta? Ii rog sa intrebe. Ii rog plangand.
Si pe tine te rog, dragul meu, visatul meu, sa-i auzi… sa raspunzi…