fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Scrisoare de dragoste si deznadejde

de

pentru barbatul meu pierdut printre vise si drumuri

Dragostea mea, iti scriu cu indarjire, pentru ca nu mai am alte puteri de-a ajunge la tine. Nu am decat cuvintele mele, care obliga noaptea sa nu mai sune a pustiu. Cat iti scriu, esti cu mine. Cat te iubesc, tu traiesti. Si-atunci vorbesc intruna, imi oblig mainile sa nu doarma niciodata, ci sa danseze pe taste ca sa te tina in viata, ca sa te pastreze al meu.
S-a pravalit peste noi o primavara buimaca, si mi-e cumplit de dor de toate visele noastre. Merg pe strazi aurite de soare si mi se face rau de fiorul gandului si al numelui tau. Din ramuri, si din ierburi, si din radacini imbibate de freamat tasneste parfumul tau amar si tandru, pe care l-am visat noapte de noapte. Iar sufletul meu, indaratnic, ma obliga sa raman pe loc. Sa respir. Si sa-mi aduc aminte.
Te porti ca si cum m-ai fi uitat. Ai vrea sa ma port ca si cum ai fi murit. Dar eu te simt viu, alerg o data cu tine prin parc si deschid, cu mainile tale, fereastra. Si stiu ca si tie ti-e dor. Nu cred ca m-ai putut uita, cand abia s-au rasturnat cifrele anului, si noi am trecut de mana, iubindu-ne, catre viata promisa, dorita. Nu cred ca ma vei putea uita, iubitul meu. Nu cred.
Eu nici nu incerc. Semnez si-acum, pe hartii pe care fac insemnari pentru cartile mele, cu numele tau. Asa cum mi l-ai rostit tu mai intai, si-ai asteptat, cu respiratia taiata, raspunsul meu, cuvantul care m-a dat tie, pentru totdeauna. Port secunda aceea cu mine mereu, o port in gand, cu demnitatea uimita cu care m-am bucurat de minunea intalnirii noastre, si a numelor noastre. Si-n fiecare dimineata ma privesc in oglinda cu ochii tai, care ma vad frumoasa, care ma fac sa fiu iubita de tine, iubinda de tine.
Dragul meu, ii rog pe oamenii din jur sa te caute. Nu stiu sa le spun unde esti, cine esti. Dar le povestesc cat esti de frumos, si cum mirosi ca stelele din noaptea noastra de dragoste… Minunea mea, mai stii cand ne-am iubit in vis, ca sa ni se nasca mai lesne, mai fara de teama sarutul, in viata de sange, de carne, de patimi? Mai stii cum ne trezeam in plina noapte, de teama sa nu ne pierdem dragostea? Mai stii cum ne strigam unul pe celalalt si ne-auzeam mereu? Cum ne sufocam de dor, si ochii tai tristi nu stiau sa planga, si-atunci plangeam eu pentru amandoi, nesfarsiri de rauri sarate, care sa netezeasca drumul de la mine la tine, sa surpe muntii dintre noi, sa rupa tacerile, sa alunge indoielile, sa curete pacatele, sa spele trecutul si sa ne dea viata aceea curata, in doi, pe care ne-o dorim?
Oamenii nu pricep mai nimic. Se uita lung la initiala ta, pe care-o port la gat mereu, si ridica din umeri. Altii zambesc pe furis. Unii ma bat pe umar, prefacandu-se intelegatori. Cum ai bate pe umar un nebun de care vrei sa scapi fara sa-i tulburi, si mai tare, neintelesurile. Insa eu insist si ii rog, plangand, sa te caute. Sa intrebe in stanga si in dreapta cine e cel mai frumos, si mai zvelt, si mai mandru, si mai al meu dintre toti barbatii pamantului? Cine e tatal copiilor mei nenascuti, si-al celor nascuti, pe care-i iubim fara margini? Cine mi-a spus Te iubesc in noaptea dintre ani? Cine mi-a promis ca va lupta pentru mine, pentru noi, ca sa-mi daruiasca minunea dorita si meritata de numele meu de poveste, de istoria mea de tristete, de nemarginirea noastra de speranta? Ii rog sa intrebe. Ii rog plangand.
Si pe tine te rog, dragul meu, visatul meu, sa-i auzi… sa raspunzi…

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • alice, nu am dreptul sa iti spun nimic…dar nu ma pot abtine.
    nu te mai chinui draga mea…tu stii mai bine…dar e atata durere in ce scrii, nu e drept. am suferit si eu o data…ani buni in urma dupa omul pe care-l iubesc, si am suferit ca un caine …apoi mi-a parut rau ca m-am chinuit atat…durerea mea nu a schimbat nimic. lasa omul iubit sa vina la tine singur, cu drag…nu il mai atrage in mrejele tale …nu mai cred in dragostea care porneste dintr-o singura inima. pare frumoasa dar e prea multa durere ascunsa in ea.
    te sarut, ai grija de tine si de puii tai.

    meninne 7 februarie 2009 6:06 Răspunde
  • Buna dimineata iubita mea draga!
    E totul atat de trist in ceea ce scrii dar totodata e atat de frumoasa dragostea ta…si crede/ma ca se merita sa traiesti dragostea asta.Pentru ca dragostea e un dar nu un dat!Doar ca e foarte greu sa vrei dragostea asta de una singura…mie/mi/e greu sa traiesc in doi dragostea dar la mine e altceva.Ne despart,oamenii, viata dar in primul rand necurajul omului iubit de a venit langa mine …si ce/mi ramane d efacut?Sa renunt sau sa continui sa/mi amagesc sufletul ca/ntr/o zi va veni langa sufletul meu…e trist!
    Dar tu esti o fericita pentru ca ai doi puiuti care/ti poarta sufletul si dorintele mai departe!
    Sa fii sanatoasa si sa nu uiti sa fii fericita!

    ralucailona 7 februarie 2009 8:02 Răspunde
  • Cata durere porti in suflet Alice, parca in sufletul tau s-ar fi concentrat toate suferintele noastre a celor raniti din iubire.
    Ai dreptul sa speri la iubirea ce va veni si nu-ti pierde speranta pentru ca ea va veni asa cum sunt sigura in fiecare an ca vine primavara.
    Puii tai au nevoie de tine vesela si increzatoare si cred ca ei iti vor da putere din candoarea lor.
    Mijesc zorile iar in nucul din spatele casei gugustiucul isi cheama perechea .E oare semn de primavara ?
    Sa aveti o zi plina de soare!

    diana 7 februarie 2009 8:30 Răspunde
  • Alice, ai scris superb. Daca nu ar fi fost atata tristete in tine acum, probabil ca scrierea ar fi fost doar..frumoasa. Asa e … absolut superba. Daca te mangaie cumva vreau sa-ti amintesc ca scriitori, artisti, pictori au fost extrem de nefericiti la momentul marilor lor creatii.
    Sper sa poti privi cat de curand la ce scrii acum si sa vezi cum vedem noi, ceilalti si sa te bucuri la fel, ca de o scriere reusita si nu ca o parte din durerea ta.
    Nu, nu cred ca profiti de propia nefericire, dar..Doamne ce barbat merita o asa autoflagelare? Si oricat de multa dragoste ai avea de daruit si oricat de mult te-ai dori iubita, merita suferinta? Poate ca da. Eu una nu mi-as dori-o. Si iarta-ne ca ne bucuram cumva de …nefericirea ta, savurand ce scrii.

    Odette 7 februarie 2009 9:47 Răspunde
    • Va spun buna dimineata, cu lumina in suflet. Am plans peste noapte, ca sa zambesc peste zi. Se termina vacanta, imi vin copiii acasa, si trebuie sa invat sa fiu iarasi vesela, chiar si atunci cand nu mai am resurse pentru sperantele mele de taina.
      Plec sa ii intampin, pornesc catre ei cu emotie, cu gand infiorat, asa cum plec de fiecare data spre marile intalniri.
      Buna dimineata. Ma gandeam sa va rog sa va scrieti si voi scrisorile de dragoste, sau chemarile de deznadejde, sau doar sa ne tinem de mana si sa invatam sa nu mai fim tristi.
      Am facut cafea – si am facut si ceai de dimineata pentru cei care nu vor aromele noastre de fiecare zi. Haideti…

      Alice Nastase 7 februarie 2009 10:14 Răspunde
  • Alice, uneori ma intreb daca existi cu adevarat, daca nu cumva vii din alt timp, din alt spatiu, dintr-un loc unde exista doar ingeri. Esti atat de frumoasa. De fermecatoare. De talentata.
    Pentru moment, cuvintele ma tradeaza, si nu reusesc sa scriu cate sentimente reusesti sa trezesti in mine. Randurile tale sunt frumoase, triste, cutremuratoare, vindecatoare. Le-am citit plangand.
    Si daca am sa-l intalnesc pe iubitul tau, doar al tau, sunt sigura ca il voi recunoaste, si il voi trimite la tine negresit. Dar nu va fi nevoie pentru ca el iti va auzi chemarea, se va desprinde din visele tale si va veni.
    Minunea meritata de numele noastre de poveste, cum ai spus tu, ii va conduce la noi.

    Buna dimineata, Alice, buna dimineata tuturot.

    alyce 7 februarie 2009 10:45 Răspunde
  • Ne tinem de mana, Alice! Si poate incet, incet vom invata sa nu mai fim tristi… sau macar, nu chiar atat de tristi… „Si toti cei iubiti sa infloreasca, departe de noptile reci…”

    Cristina Socaciu 7 februarie 2009 10:45 Răspunde
  • Buna dimineata,
    Alice,ma gandeam mai devreme sa scriu si eu o scrisoare de dragoste,doar de dragoste,fara deznadejde,fara ganduri triste…..
    Apoi ma gandeam ca trebuie sa scriu de fapt doua scrisori….
    Una,de dragoste mare,ca cerul instelat din noaptea trecuta, – doamne,ce de stele !!!!–,catre Cris drag,in bratele caruia am adormit linistita dupa ce,protector mi-a sarutat mainile si fruntea (nu adorm langa el fara aceste gesturi atat de dragi mie !!!)……
    Iar a doua,a doua scrisoare,as scri-o pentru Iubitul tau,intr-o chemare unanima,intr-o chemare – cautare pentru ca tu sa fii fericita….Aceasta ar fi ,cu siguranta o scrisoare – somatie ,o scrisoare de cautare,de indemn,o scrisoare de multumire pt momentul in care va ajunge la tine si va fi bine,si vei fi linistita si fericita in bratele lui….
    Ma bucur insa pt moment de clipele in care Cris drag se rasfata in asteptarea cafelei cu lapte si aroma de stele si dragoste….
    Ma bucur mult ca ti se intorc minunile,puii dragi si ca vei zambi mai des,ca vei avea canta si tu cu ei la pian acorduri feerice……
    Sa ne spui cum au primit surpriza intalnirii cu pianul,ei care sunt atat de sensibili ca si tine….
    Bucurati-va impreuna,e soare,e liniste,la mine incep ghioceii sa infloreasca,nici nu ma mira,doar saptamana viitoare este 14 februarie….
    Va invit si eu la o cafea,la un ceai,ce doriti fiecare,cu arome minunate,de dragoste,dar nu vom fi doar noi,va fi si Cris drag,care,abia asteapta sa va cunoasca….

    anna 7 februarie 2009 10:47 Răspunde
  • Buna dimineata, draga Alice- am citit scrisoarea ta cu ochii plecati, implorind, gindind ca altul, cel ales de tine si de soarta, ar trebui sa o citeasca si sa porneasca la drum, repede, cu dragoste mare, de dor si de rod…
    ieri am fost de fata la nasterea unei fetite, Grace, a venit pe lume asa de greu, de tirziu- dar odata ajunsa s-a uitat mirata in jur, cu ochisori mici si curiosi- de parca i-ar fi placut…aitea rugaciuni intr-o singura zi nu am mai rostit de mult, sunt inca intr-o satre foarte speciala, sper sa ajunga si la tine, acolo fragmente dintr-un inceput de lume…
    un gind bun si senin la toti oamenii multi dragi de aici, pe care i-am purtat ieri cu mine, ca si talisman…

    corina 7 februarie 2009 10:48 Răspunde
  • Alice, buna dimineata, vin la cafea ….negresit, cum m-ai rugat odata…
    Buna dimineata si voua, sa va fie bine si liniste in suflete.
    Daca nu speri si nu iubesti neconditionat, traiesti pe jumatate…
    Iar partea cealalata din iubire se va arata sau nu, impacarea va veni acum sau mai tarziu.Dar, lucrurile nu vor ramane asa pentru mult timp, cineva trebuie sa le rearanjeze, in bine sau in rau…Nu putem face nimic, decat trai, suferi, iubi…atat cat si cum putem, fiecare in parte.
    Va imbratisez.Alice, sunt langa tine.

    rosanne 7 februarie 2009 10:52 Răspunde
  • Buna dimineata tuturor ,

    Ieri am ramas „fara cuvinte ” la propriu pentru ca nu am mai putut posta la vechiul loc de intalnire , dar de dimineata mi-a suras si plans inima vazand ca v-ati mutat , intr-o alta poveste , la fel de trista ca si prima .
    Alice , cuvintele tale ma doboara de fiecare data , nu stiu in ce masura as putea ajuta o persoana atat de „in ceea ce face ” , dar daca e loc de putin sprijin , sunt si eu pe aici …
    Scrisori de dragoste , recunosc ca am scris , fara insa a le inmana vreodata , sunt in arhiva inimii mele , calculatorului , sau in caietele dosite din tinerete. De cand ma stiu am iubit , mai mult in secret , mai mult eu , decat in vazul tuturor , intr-o confesiune publica care sa-mi slaveasca iubirea , asa subreda , sau incapatanata cum e ea.
    „Mi-e dor de tine
    Mi-e tine de tine
    Mi-e înlăuntrul meu de tine
    Mi-e nu ÅŸtiu cum,
    Mi-e nu ÅŸtiu ce,
    Mi-e dor de tine ca de acasă.
    ÃŽmi pasă”
    Uite , asta as vrea sa spun , fara sa-mi fie teama ca totul va fi sters fara urma de regret , ca totul va fi interpretat asa cum eu nu as face-o niciodata .

    Dragul meu ,

    Oare simti ca te vreau ? Ma insotesti peste tot si totusi nu te simt , ma alinti , ma iubesti si ma ai , dar unde esti ? Esti in mintea mea mereu . Esti scenariul de dimineata , esti savoarea cafelei care-mi tulbura simturile , esti visul clipei care vine , esti totul si esti NIMIC.Ma agat de tine , ma surprind in tine , ma visez cu tine si iubesc . Iubesc o idée care se tanguie dupa o implinire. Astept , inca mai astept. Vreau sa te ating cu mana , cu sufletul , cu vraja acelui sarut demult uitat .Nu pot sa te uit , imi striga inima cand gonesc imaginea ta , imi urla simturile cand uit atingerea ta , si tremur de teama de a nu te mai putea cuprinde , chiar si numai inca o data , in brate. Tanjesc dupa tine , ma doare dupa tot, ma ucide lipsa ta , ma pierd fara tine . Esti totul si nu mai esti deloc !

    Lorelei 7 februarie 2009 11:39 Răspunde
  • iubesc aceasta melodie si pe Gloria Estefan …V-o las aici , de dimineata , cu vocea ei ragusita si iubirea ei cantata : http://www.youtube.com/watch?v=Xbb4qQwqYtQ

    Lorelei 7 februarie 2009 11:42 Răspunde
  • Alice
    Buna-dimineata-draga-mea!De-departe-beau-cu-tine-cafeaua-amara-a-singuratatii-langa-un-PC
    la-care-nu-i-functioneaza-toate-tastele.
    Am-sa-semnez-si-eu-scrisoarea-Annei-catre-Iubitul-tau.
    Intind-mainile-peste-mari-si-tari-pana-la-voi,dragele-mele-de-care-mi-e-tare-dor.

    Simona_Ioana 7 februarie 2009 12:08 Răspunde
  • Buna dimineata,soarele sa va lumineze zambetul si bucuria sa va umple sambata!Alice-regina am citit si eu scrisoarea ta, cu multa emotie si-l rog si eu,pe acel nebun…(cum bine spunea-i tu,doar noi ,suntem normale) sa te captureze odata pt vesnicie.
    Cred, ca am citit intr-o postare anterioara,(si-mi cer scuze ca nu-mi aduc acum aminte numele)ca cineva de aici,din acest hotel al inimilor,isi serbeaza azi ziua de nastere.II urez un sincer „La Multi Ani,cu noroc si dragoste!”

    ina B 7 februarie 2009 13:07 Răspunde
  • Vin si eu cu gandul langa voi.Si cu primavara mea deveana si livezile inflorite din sufletul meu.Sa aveti o zi ca o primavara!

    Cora 7 februarie 2009 13:25 Răspunde
  • Si zarea se umplu de strigat, si rugile se inaltara la cer. Si chemarea va fi pecetluita, caci asemenea fiului risipitor,EL va sosi, impovarat de atata dragoste…
    Alt final nu stiu, asa trebuie sa se intample.Alice, pregateste-te sa primesti iubirea, cu mainile tale mici…

    Simona Radoi 7 februarie 2009 13:36 Răspunde
  • Da,mi-aduc si eu aminte….
    A cui este ziua astazi ???
    Spunea ceva de o petrecere in pijama,nu???
    Oricum,o zi frumoasa,pentru un suflet frumos !
    E-atat soare ….Tot,cu dragoste,VOUA !!!
    LA MULTIA ANI, LA MULTI ANI, LA MULTI ANI !!!!!!!!
    FERICIRE , DRAGOSTE , LINISTE , BELSUG ,
    IUBIRI PANA LA STELE SI DINCOLO DE ELE !!!!

    anna 7 februarie 2009 14:19 Răspunde
  • Un gand curat tuturor si de la Sibiu! Este soare, si multa lumina in oarsul de poveste.
    Alice, acesta este anul marii iubiri, sau deloc, iti amintesti, nu?! Ne asumam aceasta decizie, nu-i asa?! Stiu ca este greu, dar am toata increderea ca o sa fie bine si pentru tine. Sa nu permitem tristetii si dezamagirii sa ne copleseasca, pana la urma, tine in mare parte de noi sa atragem pozitivul si sa ne indreptam subconstientul spre indeplinirea dorintelor noastre cele mai ascunse ale sufletului. Doar noi suntem in masura sa ne ajutam mai mult decat poate sa o faca oricine altcineva, doar stii.. E frumoasa si aici pe pamant viata Zeita draga, doar ca trebuie sa ne setam putin in directia adaptarii la ceea ce este, ci nu la ceea ce nu este (vorba unei persoane dragi mie). Eu asa fac Alice, cel putin ma straduiesc, si imi este bine, atunci cand reusesc. Cand gandim optimist, luand in calcul totusi realitatea, ne este paradoxal mai bine, nu-i asa?! Doar ca trebuie sa credem cu toata fiinta noastra in aceasta forta a binelui. Si sa nu uitam ca suntem singurii „manageri” ai propriei vieti!
    Este Anul Marii Iubiri, Alice! Sa fim pregatite sa o intampinam!!!

    muritoare 7 februarie 2009 14:33 Răspunde
  • In dimineata aceasta, aroma de cafea dulce si mirosul tigarilor straine, m-au trezit fericita. Si m-am desprins din visele mele, ce tanjesc dupa iubiri vesnice, si in acorduri de chitara, am cantat despre toti actorii mei grabiti, si m-am intristat si am zambit linistita, speranda ca intr-o zi voi „atinge o stea”.
    Si orele acestei dupa-amiezi m-au gasit indragostita. Indragostita de copacii inmuguriti, de mirosul ploii de dinaintea inceperii ei, de razele palide ale soarelui, de viata. Si azi stiu ca intr-o zi, dimineata ma va surprinde imbratisata, de bratele puternice ale barbatului prea mult visat.
    Va dau si voua din fericirea mea.

    alyce 7 februarie 2009 14:41 Răspunde
  • cristina bizu- ea e cred aniversata…am si eu o pijama cu inimioare…dar cu bancurile stau mai rau…
    ii urez si eu fericire, noroc in dragoste, sanatate si multi multi ani de bucurii si iubire!
    va salut pe toate dragi mie- muritoare draga, esti plina de soare, ma bucur, am luat si eu o portie, aici e ploaie ca toamna…
    alice, cred ca ti-ai pupacit de mii de ori copiii plini de soare de munte…

    corina 7 februarie 2009 15:40 Răspunde
  • Ploiesteanca mea draga,m-ai lasat fara cuvinte! nu stiu ce sa spun,durera ta e atat de profunda,incat lacrimile-mi curg pe obraji si nu le pot opri.vreau doar sa-ti dedic poezia Cantec,de Nichita Stanescu.
    E o intamplare a fiintei mele:
    si-atunci,fericirea dinauntrul meu
    e mai puternica decat mine,decat oasele mele,
    pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare
    mereu dureroasa,minunata mereu.
    Sa stam de vorba,sa vorbim,sa spunem cuvinte
    lungi,sticloase,ca niste dalti ce despart
    fluviul rece de delta fierbinte,
    ziua de noapte,bazaltul de bazalt.
    Du-ma ,fericire,in sus,si izbeste-mi
    tampla de stele,pana cand
    lumea mea prelunga si in nesfarsire
    se face coloana sau altceva
    mult mai inalt,si mult mai curand.
    Ce bine ca esti,ce mirare ca sunt!
    Doua cantece diferite,lovindu-se,amestecandu-se,
    doua culori ce nu s-au vazut niciodata
    una foarte jos,intoarsa spre pamant,
    una foarte sus,aproape rupta
    in infrigurata,neasemuita lupta a minunii ca esti,a-ntaplarii ca sunt.

    florentinamurgoci 7 februarie 2009 16:27 Răspunde
  • Alice, citeam si ma simteam ca si cum as fi dat peste o scrisoare personala, a ta… si ma tot simteam vinovata ca citesc ceva ce nu-mi apartine…

    Omul lui Alice, te rog citeste!!! nu-i asa ca e frumoasa, si buna si sensibila? si nu-i asa ca ai sa vii?

    iana 7 februarie 2009 16:28 Răspunde
  • Ti-s noua in cale, Alice… desi te stiu de ani buni… uite-ma abia acum.
    Si daca treci cu privirea peste munti ma vei gasi… cea mai mica dintre ielele cu chip de floare, aparute la margine de iarna si de dor ca sa-ti spun doar atat: cat iubesti inseamna ca esti viu si traiesti. Bucura-te de asta.
    Pentru toti ceilalti un gand bun si sincer… v-am citit in noaptea ce a trecut si zambesc.
    Cu voi mai este incat atata frumusete in lume

    pisica 7 februarie 2009 17:18 Răspunde
  • Alice, draga mea,
    Este pentru prima oara cand scriu pe blog-ul tau, dar a nenumarata oara cand citesc tot ce se revarsa din sufletul tau si crede-ma ca plang ca si tine pentru tot ceea ce simti, pentru tot ceea ce simt.
    Ceea ce astazi ai scris m-a facut sa cred ca sensibilitatea ta are ceva cu totul iesit din comun, ceva care te distinge de toti cei pe care i-am cunoscut vreodata doar prin scris, pentru ca se infatiseaza in cele mai amanuntite launtrice simtiri care te mistuie, fara nici o bariera. Dar ceea ce m-a facut sa comentez este o simpla intrebare pe care mi-o tot pun de fiecare data cand iti citesc sufletul pe blog, dar astazi mai mult ca oricand: oare ce barbat ar putea merita o dragoste ca cea pe care tu esti in stare sa o daruiesti?
    Iti doresc fericire, multa fericire! Cum sa-ti spun cat de multa? Atat de multa cat imi doresc mie insami, caci stiu prea bine ce inseamna nefericirea din lipsa de iubire impartasita, caci stiu prea bine ce inseamna si singuratatea in doi si singuratatea in valoare absoluta, ca cea pe care o traiesc de cativa ani, multi, caci stiu prea bine ce inseamna insingurarea pe care mi-am asumat-o din pricina nefericirii traite – nu zic ca e buna decizia, dar am simtit ca nu pot sa fac altfel.
    De multe ori simt ca intunericul imi ineaca sufletul, sunt ingrozitoare si de neuitat noptile planse, dar si zilele planse, in care simt ca nici o timida raza de soare nu mai patrunde in sufletul meu, chiar daca am parte de mult, mult soare, deoarece de cativa ani traiesc si muncesc intr-o tzara din Africa.
    Cu mare drag,
    Cornelia

    Cornelia 7 februarie 2009 17:40 Răspunde
  • Vin si aici, Alice, asa cum am promis. Pana acum am fost doar spectator, dar insemnarea ta m-a facut sa raspund, de data asta. Sa raspund cu scrisoarea mea de adio, netrimisa niciodata, scrisa inainte ca totul sa se termine, anticipand finalul, incercand sa il pregateasca…Exista oare pregatire pentru durere?…

    The End

    Dacă ar trebui să fac lobby pentru mine însămi din dorinţa de a te convinge să rămâi, ce aş putea să spun? O să (încerc să) te fac fericit? (Probabil) vei descoperi lucruri noi la mine care o să-ţi placă? (Cu puţin noroc) te vei îndrăgosti de mine? (Sigur) te voi iubi?

    Toate astea nu mă vor ajuta să trec de jumătatea drumului, nu-i aÅŸa? Pentru că, practic, nu ai cum să rămâi… pot încerca doar, pueril ÅŸi oarecum inutil, să îţi micÅŸorez viteza de îndepărtare. Mă pierzi ÅŸi mă pierd cu fiecare zi, cu fiecare dimineaţă fără tine. Amintirile îşi pierd din culori, devin la fel de fade precum tot ceea ce ne străduim să uităm. ÃŽÅ£i creezi altele, fără mine. Am glumit zicând că te-aÅŸ putea convinge că s-au întâmplat lucruri între noi, lucruri plăsmuite de mintea mea, fără că tu să-Å£i aminteÅŸti ce a fost real ÅŸi ce nu. Puteam să o fac de multe ori…m-ai fi crezut…dar nu mai am cu ce să glumesc acum, când toate momentele în care m-ai învăţat că poate exista ÅŸi un alt fel de plâns, ÅŸi un alt fel de dor, s-au dus… De ce ai lăsat să moară ceva ce te-a atins? Nu te temi că nu vei mai avea o a doua ÅŸansă? Ai chiar aÅŸa de mare încredere în viaţă? De ce mă laÅŸi să plec?

    Nu-mi rămâne decât să te conving că nici măcar nu m-am întâmplat. Pentru că sunt un pic vrăjitoare, aşa cum îţi spuneam (dar o vrăjitoare bună, practic o zână). Noi nu ne-am întâlnit şi n-am lăsat nici o urmă. Nici o dovadă că noi, tu şi cu mine, am fi existat împreună cândva. Deşi mi-aş fi dorit. N-a fost să fie. Aşa că o să dispar. Iar tu o să uiţi, aşa cum uiţi tot ceea ce nu contează. Şi eu nu voi mai fi aici ca să îţi amintesc, zâmbind.

    Şi acum vine partea în care tu (străfulgerat de gândul ăl bun) nu mă laşi să plec. Dar ştim amândoi că asta se întâmplă doar în filme. În filmele pe care le vei vedea cu altcineva, vorbind o altă limbă şi de pe o altă canapea decât cea albastră. Aia e a mea. Şi cănile pântecoase de cafea.

    Şi acum voi merge la culcare şi te voi visa din nou. În visul precedent se făcea că te-am găsit. Acum o să visez că rămân. Că nu mă laşi să mă mai rătăcesc vreodată.

    Anda 7 februarie 2009 17:54 Răspunde
  • Alice, i-as scrie si eu, la fel ca anna, o scrisoare iubitului tau. Scrisoarea mea, n-ar fi ca a annei scrisoare-somatie, ar fi scrisoare- executare silita. Sa vina, sa te iubeasca, sa nu mai piarda timpul, pentru ca e pacat!!! O iubire profunda si sincera trebuie traita!!!! Nu visata…nu scrisa. Sa vina mai repede, sa dai tu startul la iubiri, ca alea pe care le visam fiecare. Si sa scriem aici despre ele.

    Ema 7 februarie 2009 21:36 Răspunde
  • Buna seara, dragi prieteni, care mai vechi, care mai noi….Daca tot ati citit pana acum fara sa scrieti, inseamna ca ne cunosteti deja ritualurile de seara in care invocam starea de somn si de liniste cu aburul de deasupra ceaiului vindecator. Sorbim toti o data, confirmam taina prieteniei sincere prin stransori de maini slabite de tristeti, iubiri pierdute , sperante zadarnice…Si continuam dimineata cu urari de primavara in care ne prindem la urechi cirese proaspete de mai iar in par flori scuturate cu un anotimp inainte. Implinesc si acum incantatiile pentru o zi de maine cu mai putine ganduri ravasitoare, cu mai multe vesti bune primite de departe….
    Alice, sunt langa tine.Anna, Cristina, Corina,stiti ca nu va uit…
    Va imbratisez pe toti si va intind mainile inimii mele ca sa le prinda pe ale voastre…

    rosanne 7 februarie 2009 22:27 Răspunde
  • Dragii mei,

    sa aveti o noapte linistita si cu vise frumoase…

    iana 7 februarie 2009 22:41 Răspunde
  • Primeste-mi sufletul meu in sufletul tau. Vreau sufletul tau, nu vreau doar sa te iubesc, sa-mi fie dor de tine. Sa impartim steaua mea, sa fie a noastra. Sa desavirsim impreuna femeia din tine, barbatul din mine. Nu vreau doar sa ma iubesti, vreau totul, tot ce ti-a mai ramas, tot ce mi-a mai ramas. Nu-mi cere putin, nu vreau. O sa te cer, sa te duc in biserica, sa-ti fac o casa, un foc pentru zilele si noptile noastre, o fantana, o padure, un drum. Sa-ti tin de sete, de foame, de frig, sa fim tot. Sa misc lumea pentru tine, si tu sa stii asta, ca pentru tine trece soarele si vin stelele. Vreau sa-ti dau sufletul meu, nu doar sa te iubesc.

    Domnita care astepta ca iubirea sa-i fie impartasita, mi-a raspuns ca vreau prea mult.
    Oare ce vreti, mai ramine ceva…….

    A plecat, eu nu am urmat-o, s-a maritat, are o fetita. In citiva ani mi-a trimis 750 de mesaje, nu le-am deschis, e prea tirziu pentru orice.

    Valin 7 februarie 2009 22:42 Răspunde
    • Va spun si eu noapte buna, de langa o cana de ceai cu aroma de scortisoara, si de lacrimi neplanse, si de cuvinte blande… Sunt departe de casa, imi astept copiii sa se intoarca la mine, si spun rugaciuni sa se intoarca cu bine. De dragostea lor, de curajul lor nu ma indoiesc, ei vor veni. Maine vor veni.
      Asa e, Rosanne, avem ritualul nostru de seara, ritual care ne-a inrobit pe unii altora, in cel mai frumos mod cu putinta. Beau ceai cu voi, si cu o prietena draga, dar am sa adorm peste cateva ceasuri, tinandu-ma de mana cu Rosanne, cu Cristina. Imi lipseste Catalina, care se ruga impreuna cu mine. Simona Radoi, bine ai venit acasa! Si voi, fete dragi, Iana, Corina, Raluca, Anda, Cora, Anna, Ralucailona, Ema, Ina, Pisica, Florentina Murgoci, Lorelei, Diana, Meninne, Odette, Simona Ioana, Muritoare, Cornelia, Amore, Alyce… Iar tu, Valin, esti fara seaman intre barbatii lumii! Si Costi, prietenul meu de la inceput de blog, de la inceput de istorie a scrisului meu si al Simonei, e uimitor, minunat, am citit alaturi postarea lui din Andre Gide…
      La multi ani, Cristina Bizu, sa fii fericita, sa primesti dragoste pe masura frumusetii sufletului tau!
      Va imbratisez pe toti, in fuga, de pe un computer care nu ma cunoaste, dar care imi recunoaste emotia.

      Alice Nastase 7 februarie 2009 23:11 Răspunde
  • Noapte buna,si eu,cu ceaiul meu tibetan,cu arome ingeresti….
    Te felict Valin,si eu as fi facut la fel !
    Iana,somn usor,Cristina,Corina,Ema,Lorelei,Simona Ioana,draga mea Rosanne si voi,toate pe care va tin acum de maini,de noapte buna si vise frumoase….
    Maine,maine,neaparat sa scriem scrisoare – executare silita (bine spus,nu mi-a venit in gand !) catre iubitul Alicei dragi…
    Pana atunci,sa calcam in varful picoarelor,sa nu trezim puii veniti din vacanta ….
    Si nici pe Alice,obosita de amintiri,de tristeti,dar coplesita de fericirea reintalnirii dragi…

    anna 7 februarie 2009 22:59 Răspunde
  • Buna seara tuturor! Buna seara, Alice! Draga mea Alice, n-as vrea sa te bat pe umar cu o falsa intelegere, pentru ca, din pacate, pricep. N-as vrea sa bat pe umar deloc. As vrea doar sa ti-l gasesc si sa ma rog sa dainuie dragostea voastra, asa cum imi doresc si pentru mine cu barbatul a carui initiala o port la gat.
    Le monde a tellment de regrets…
    http://www.youtube.com/watch?v=85lKsSCZm4k

    Bianca 7 februarie 2009 23:16 Răspunde
  • La multi ani, Cristina Bizu.

    Valin 7 februarie 2009 23:18 Răspunde
  • Noapte buna va spun si eu, si va imbratisez cu drag.

    alyce 7 februarie 2009 23:30 Răspunde
  • Noapte buna, va spun si eu, in seara aceasta cu lacrimi planse si cu dorinta de a la sti secate, macar un timp… Mi-am sters ochii, mi-am pregatit inima pt. ceaiul alaturi de voi, va prind de maini, Alice, Rossane si ma rog impreuna cu voi…
    Pe toti va imbratisez cu drag! Noapte linistita!

    Cristina Socaciu 7 februarie 2009 23:46 Răspunde
  • noapte buna suflete dragi, multumesc de ginduri bune si linistite, va trimit brate de tinut bine si nemailasat. visati frumos, asa cumscrieti si simtiti, visele de duminica se implinesc…

    corina 8 februarie 2009 0:15 Răspunde
  • Alice ne- a rugat sa-i scriem.

    Sa-i scriem lui, celui plecat, celui uitat, celui regasit printre nume, printre lume, printre ani.

    Sa-i scriem si sa-i spunem cat de gol este totul, cat de cumplit de gol. Cat de tristi sunt pasii pe aceleasi drumuri batute altadata impreuna si cat de prezenti sunt ochii lui, mainile lui, parfumul lui.
    Cat fara de aroma este cafeaua de dimineata fara zambetul lui. Cat fara de „somn usor” sunt noptile lungi.
    Sa-i spunem ca este inca prezent in fiecare pas, in fiecare privire, in fiecare atingere, in fiecare parfum.
    Sa-i spunem ca dimineata e in zambetul ce-l schitam cand ne bem cafeaua, iar seara de seara i uram mereu, incet „somn usor”.

    Daca ma auzi, daca o auzi, te rog raspune pentru a-ti spune din nou „buna seara”.

    raluca 8 februarie 2009 1:03 Răspunde
  • mi-a fost dor de voi….am fost plecata la o sedinta lunga si inutila ( ca toate sedintele pe care le face seful meu) si m-am intors plouata ca un caine…ma inspaimanta grotescul si rautatea care exista in omul asta…ma secatuieste perversitatea lui…primul cand care l-am avut cand am intrat in casa a fost sa deschid pc-ul sa vad ce mai e frumos pe blog…nu am putere acum sa citesc nimic,ma bucur doar sa va vad aici…
    eu sunt tot singura acasa…iubitul meu tot plecat e…cat sunt de pacatoasa alice, nu stiu de ce ma zbat intre atatea intrebari pe care din plictiseala sau poate din prea mult bine le nascocesc..sunt nerecunoscatoare pentru darul ce mi l-a dat dumnezeu…de ce imi imventez o fericire in alta parte? de ce ma incapatinez sa visez cai verzi pe pereti?
    daca nu sunt prea coerenta va rog sa ma iertati..dar nici nu vad bine tastele…ce sa mai zic de ganduri?!

    noapte buna dragelor! ( nu va suparati ca va zic dragelor?!)

    dalila tua 8 februarie 2009 1:05 Răspunde
  • alice draga mea…eu am fost cea mai dura cu tine…nu ma stii… si nu te stiu decat din ce te citesc, din ce vad prin poze…esti asa de frumoasa si ai facut atatea (cartile, revista) si ai copiii…si ai atatioa oameni care te admira si te inteleg si te iubuesc chiar…as vreau sa nu te mai chinui atata. iti doresc tot binele din lume si sa ti se implineasca toate visele…dar nu te mai chinuii. nu se merita.
    noapte buna.

    meninne 8 februarie 2009 1:49 Răspunde
  • Alice, daca tu ne-ai indemnat sa scriem, atunci am sa va povestesc cum eu scriu scrisori, pe care inima mi le dicteaza, pentru ca apoi, sa le impaturesc in lacrimi de dor, iar in cele din urma, sa lipesc de plicurile ce le poarta, in loc de timbre, un ultim sarut. Scriu din dor, de dor mistuitor. E de ajuns sa aud vocea unei vechi pasiuni, ca sa trezeasca in mine o noua pasiune, e de ajuns sa spuna ca el, ca sa ma gandesc, de fapt, ca noi. Vorbele lui ma trezesc, ma infioara si in acelasi timp ma si doboara. Imbratisarile lui ma cuprind, ma surprind si ma aprind, insa faptele lui ma ucid, putin cate putin.
    Scriu despre cum tanjesc dupa el si acum. Evoc trecutul si mi-aduc aminte cum ii sorbeam vorbele, rugandu-ma sa fie adevarate. Speram ca toate povestirile lui aveau pilde referitoare la mine, speram ca toate cuvintele sale de lauda faceau referire la mine, asa cum speram ca eu sunt cea care sta la baza gandurilor lui frumoase. Speram in melodiile dedicate, ca si cum erau ode inchinate sufletului meu.
    De cate ori nu mi-am dorit sa ma las prada vorbelor lui, pentru ca, mai apoi, sa pic in capcana dulce-amaruie a promisiunilor facute tarziu in noapte. Si totusi, de cate ori nu as fi vrut ca juramintele facute in timp de mari tristeteti, sa se concretizeze si in timpul marilor bucurii? De cate ori fagaduiala noptilor singuratice nu as fi vrut sa se implineasca in zilele in care nu ne-am mai simtit tulburati de lipsa sufletului pereche? Si de cate ori nu as fi vrut sa expediez scrisorile catre destinatarul inimii mele?!?!

    Adela 8 februarie 2009 3:28 Răspunde
  • Draga mea ,

    Daca as fi fulg de nea, te-as invata sa plutesti. Sa cobori incet din cer si sa te amesteci printre alti fulgi. Sa acoperi pamantul, facand totul sa fie mai alb, mai curat, mai pur. Sa aduci bucurie copiilor si sa te transformi in picaturi de apa in palmele lor cand reusesc sa te prinda…

    Daca as fi floare, te-as invata sa prinzi culori stralucitoare. Sa te deschizi usor si sa te dezvalui in toata splendoarea ta. Sa raspindesti in jur un parfum ametitor.Sa fii daruita din dragoste, din admiratie, din respect sau pur si simplu fara niciun motiv unui suflet. Sa fii catifelata precum petalele si sa te stingi usor… cu fiecare petala ce o pierzi…

    Daca as fi val, te-as invata sa calatoresti. Sa mergi pe calea apelor pe tot cuprinsul acestei planete albastre. Sa te iei la intrecere cu delfinii sau sa porti pe bratele tale oamenii care se zbenguie in mare. Sa te lovesti cu putere de stanci si sa te spargi in mii de stropi ce se unesc in alte unde…

    Daca as fi pasare,te-as invata sa zbori. Tot mai sus, aproape de soare si cat mai jos, atingand usor iarba. Sa privesti lumea de sus si sa te minunezi cat de frumoasa, de vie si de colorata este. Sa parcurgi intr-o zi kilometri intregi si sa nu te saturi de admirat locurile noi ce iti ies in cale.

    Sa nu iti para rau ca nu ai o viata lunga, caci ai vazut cat altii in zece vieti… Daca as fi vant, te-as invata sa te joci cu norii, sa-i arunci de colo-colo pe cer. Sa fosnesti frunzele. . Daca as fi brad, te-as invata sa iubesti singuratatea. Sa cresti pe o stanca si sa veghezi de acolo de sus locurile ce ti se astern la picioare. Sa lasi veveritele sa-si gaseasca culcusul in scorbura ta si sa-ti adune toate conurile. Si, uneori, in preajma Craciunului, sa te sacrifici pentru un copil care, atunci cand te zareste pentru prima data, zambeste si ochii i se umplu cu lacrimi de fericire ca are si el bradutul lui…

    Daca as fi raza de soare, te-as invata sa incalzesti. Sa aduci caldura pe pamant. Sa infloresti florile. Sa bei roua frunzelor. Sa ajuti plantele sa creasca. Sa alungi norii si ceata. Sa inveselesti zilele. Sa luminezi casele. Sa deschizi ferestrele. Sa bronzezi pielea oamenilor. Sa te alunge doar inserarea cand dispari incetisor in cea mai intensa si fierbinte nuanta de rosu…

    Daca as fi copil, te-as invata sa te joci. Sa faci nazbatii. Sa fii rasfatata. Sa mananci inghetata, bomboane si ciocolata inainte de masa. Sa nu respecti regulile. Sa fugi de la scoala ca sa te scalzi in rau, caci este prea cald afara. Sa faci oameni de zapada cu morcovi muscati in chip de nas. Sa plangi cand te lovesti si sa razi in hohote cand esti fericita. Sa te bucuri nespus cand gasesti cadourile sub bradul de Craciun. Sa te dai in leagan pana ametesti si sa faci baloane din guma de mestecat.

    Daca as fi inima, te-as invata sa iubesti. Sa te oferi fara preget unei alte fiinte. Sa nu incetezi sa speri sau sa visezi. Sa te daruiesti tot mai mult fara sa astepti ceva in schimb, sa aduci fericire si sa faci dragostea sa invinga intotdeauna. Sa alungi tristetea, singuratatea si suferinta. Sa darami bariere ridicate de ratiune sau orgolii. Sa bati cu putere pana in ultima clipa ca sa amintesti celui ce te poarta ca este inca viu. Sa nu te opresti decat la sfarsit si atunci sa o faci fara sa stie nimeni… si doar pentru ca viata acelui om a fost implinita…

    Dar eu nu sunt nimic din toate acestea…

    Costi 8 februarie 2009 3:51 Răspunde
  • La multi ani !, Crista Bizu !

    Costi 8 februarie 2009 3:52 Răspunde
  • Draga Alice esti minunata, ceea ce ai scris este scrisoarea desavarsita de dragoste ,citesc si pling , citesc …si ma rog la Dumnezeu sa-ti daruiasca iubirea pe care ti-o doresti .
    Valin „Primeste-mi sufletul meu in sufletul tau ” ,din postarile anterioare am inteles ca ai gasit acel suflet mare care sa-l cuprinda pe al tau ,emotia postarilor tale imi umple ochii de alte lacrimi …eu n-as fi putut sa nu citesc …
    Am vazut in asta seara la TVR filmul „4 luni ,3 saptamani, 2 zile ” ,am plins in hohote apoi am citit intr-o cronica :

    „Fãrã doar si poate, actul avortului este o crimã; faptul cã în ultimii ani ai comunismului se banalizase atât de mult nu era decât un corolar al ansamblului unei orândiri criminale prin definitie: ne ucideam propriii copii, smulgându-i din pântecele mamelor, pentru cã sistemul ne interzicea aberant orice formã de planning si contraceptie, totodatã creând nu scuzã avorturile din acea perioadã, însã le plaseazã într-o justã perspectivã. „”
    Am fost studenta la Politehnica intre anii 1978-1983 , si am trait doua experiente asemanatore : in prima am fost Otilia (totul s-a derulat in camera de camin ), in a doua conditiile unei vieti subumane pentru viitorii nãscuti. Caracterul genocid al comunismuluiGabriela… ,
    Colega mea Otilia nu a avut niciodata copii , dupa ani de tratamente a infiat un baietel… nu mai stiu nimic despre ea de peste zece ani…
    Experiemta mea a fost un chiuretaj facut de un medic iar in afara de „rana de moarte a sufletului meu”nu a avut urmari , am o fiica cu totul deosebita care anul acesta va fi medic.
    Filmul m-a facut sa urlu , sa hohotesc de durere … uitasem cit de dura a fost atunci viata .
    Ca cer iertare si nu ma judecati prea aspru ,pentru crima am platit si voi mai plati cu lacrimi si sfisierea sufletului .

    Cu mult drag va imbratisez si eu noapte buna…

    ella 8 februarie 2009 4:21 Răspunde
  • Deoarece a sarit un rand si nu se intelege revin cu citatul despre film :

    Fãrã doar si poate, actul avortului este o crimã; faptul cã în ultimii ani ai comunismului se banalizase atât de mult nu era decât un corolar al ansamblului unei orândiri criminale prin definitie: ne ucideam propriii copii, smulgându-i din pântecele mamelor, pentru cã sistemul ne interzicea aberant orice formã de planning si contraceptie, totodatã creând conditiile unei vieti subumane pentru viitorii nãscuti. Caracterul genocid al comunismului nu scuzã avorturile din acea perioadã, însã le plaseazã într-o justã perspectivã.
    Este foarte important sã întelegem, la nivel istoric si moral, acest lucru, pentru a putea intra în rezonantã cu atitudinea lui Mungiu. Artistul nostru nu e deloc moralist si moralizator, nu enuntã, nu declarã – nu face nimic altceva decât sã povesteascã (cãci un regisor de film este în primul rând, eminamente, un story-teller). Cristian Mungiu ne spune povestea descrisã mai sus pe un ton egal, neutru, lucid. Numai cã lucrurile pe care le selecteazã ca sã ni le spunã sunt atât de cumplite (în banalitatea lor generalizatã), încât e inevitabil sã ne punã pe gânduri. Si, într-adevãr, filmul te urmãreste – angoasant, devorator, obsesiv. Te face sã întelegi cu adevãrat atât dimensiunile ororii oricãrei întreruperi de sarcinã, ci si, mai ales, prãpastia umanã în care te împinge o societate unde oamenii sunt redusi la statutul de obiecte, iar un fãt devine doar o mãruntã pacoste (cu potential distrugãtor din motive exterioare institutionalizate). Sub acest aspect, „432” atinge o dimensiune umanã (si, implicit, crestinã) unicã, devenind una dintre cele mai bulversante pledoarii pentru dreptul elementar la viatã .
    Noapte buna ,Gabriela

    ella 8 februarie 2009 4:38 Răspunde
  • Multumesc din tot sufletul Alice, Valin, Corina, Costi, prietenii mei dragi. Mai sunt ceva zile pana la ”petrecerea in pijamale” dar am sufletul plin de bucurie sa stiu ca va ganditi la mine.

    Mi-e rau Alice, tare rau. Am vrut sa trimit scrisoarea ta fostului meu iubit, sa simta durerea mea, a ta, a noastra. Se implineste 1 an de suferinta, de dor, de lacrimi, de intrebari fara raspuns. Mi-a simtit chemarea…m-a cautat…i-am raspuns(ce gresala)… s-a purtat mizerabil, meschin, a incercat sa ma minta. Mi-am amintit de pildele doamnei Aurora Liiceanu si m-am purtat la fel. Nu m-am simtit mai bine, nu pot fi atat de murdara. Am plans toata noaptea si m-am rugat Domnului sa nu-l duca in ispita, sa-i de-a liniste si pace in suflet…si iubire.

    Ma duc la biserica sa ma linistesc, sa ma rog pentru el, pentru mine si pentru dragostea ta Alice.

    Cristina Bizu 8 februarie 2009 8:45 Răspunde
  • Buna dimineata tuturor!
    Si La multi ani celei care se sarbatoreste.
    As vrea sa va daruiesc lumina si bucurie.
    As vrea sa va fiu zambet.
    Dar nu pot.
    Ce faci tu, Alice?
    Am incercat sa-ti mai scriu aseara… dar cand conexiunile nu merg… ti-am vorbit in gand si-n suflet. Asa cum iti purtasem toata ziua scrisoarea pe chip…
    Oare m-ai auzit?
    Sa iti fie iubirea senina.
    Sa iti vina iubitul in prag asa cum ne bate acum primavara.
    Sa iti fie sufletul luminat de ceea ce simti. Si sa simti numai implinire si drag.
    Si o duminica buna tuturor.

    pisica 8 februarie 2009 10:33 Răspunde
  • Buna dimineata! Citesc si ma linistesc intr-un mod nefericit pentru ca si altii iubesc si sufera ca si mine dupa iubiri mai mult sau mai putin reale, impartasite, implinite….
    Valin, am trait si eu vieti de deznadejde in care nu mai stiam cum sa iubesc, cum sa arat iubirea , pentru ca, se pare ca anormalul e mai apreciat decat normalul declaratiilor de dragoste. Cu cat dadeam mai mult cu atat pierdeam totul si , acum, nedand nimic, primesc insutit. Dar, nu ma multumeste deloc asa…Oricum, viata pastra ceva mai frumos pentru tine… „albastrele ca si ochii mandrei”tale…
    Costi, poate nu esti nimic din toate cele enumerate de tine, dar esti o inima puternica de barbat care stie sigur sa primeasca de la EA joaca de copil, plutirea ,catifelarea…Sa le primeasca, sa le inteleaga , sa le iubeasca…
    Ella, da, impresionant film, dincolo de evenimentele prezentate…traumele fetelor sunt de-a dreptul ingrozitoare.Am tremurat la acest film, am vrut sa nu ma uit, ca la un film de groza, care te tine intr-un suspans enorm, vrei sa-l opresti, si , totusi, il urmaresti pana la final,pe sub degetele mainii ce-ti acopera ochii.
    Voi incerca sa scriu si eu o scrisoare” de deznadejde”pe care doar am gandit-o, din lipsa unei hartii imaculate si a unui stilou fara cerneala, demodat…
    Crsitina Bizu, sa-ti fie ruga primita si aniversarea fericita!
    O zi cu soare adevarat, in care sa ne inmuiem genele uscate, intepenite…
    Va imbratisez.

    rosanne 8 februarie 2009 10:43 Răspunde
  • Buna dimineata, prieteni dragi! Si chiar daca soarele intarzie sa apara, eu stiu ca in sufletul nostru este soare, si din prisosul nostru, daruim si celor ce au parte de umbra…Sa aveti o duminica linistita, cu cei iubiti alaturi, drumurile va fie usoare la intoarcerea acasa.
    Multi ani, Cristina Bizu,fie ca lacrimile varsate sa se transforme in roua de fericire!

    Simona Radoi 8 februarie 2009 11:28 Răspunde
  • Duminica frumoasa cu suflete linistite!
    Alice, Rossane, Anna, Corina, Raluca si pe voi toti va imbratisez cu drag!
    Sa ma iertati ca nu va scriu tuturor numele, dar vreau sa stiti ca va citesc cu emotie fiecare rand…
    Cristina Bizu, suntem langa tine si daca vrei te tinem de mana!
    Felice, pt. tine am un gand special si ti-l trimit… sa iti fie bine, sa iti fie asa cum iti doresti tu!

    „http://www.youtube.com/watch?v=tFnHDyUq3SI”

    Cristina Socaciu 8 februarie 2009 11:42 Răspunde
  • buna dimineata inimi frumoase si mari! la noi ninge, primavara e departe, dar pe blogul nostru gasesc mereu raze de soare…eu ma adap cu regularitate si cu bucurie de aici, imi da putere si inspiratie pentru mai departe. acum doua luni nu mi-as fi inchipuit ca as putea gasi universul cel mai prielnic propriilor mele cresteri si linistii interioare doar citind si ,,auzind,, voci scrise cu degete-prelungire din suflet.
    eu nu am sa scriu o scrisoare celui drag, fiindca am facut-o de mai multe ori si el a inteles-o si a raspuns…
    dar am sa va scriu voua, celor ce sunteti prietenii mei si sunteti departe, inca nu ati ajuns la mine reali, sa ne bem citeodata ceaiul si cafeaua impreuna…fiindca eu am trecut ani de pustiu fara prieteni linga mine, si nu mai vreau sa traiesc aceasta deznadejde…
    e ciudat totusi cum poti cunoaste oameni asa de bine si de intens numai din scris, vieti intregi din carti de vizita cu antet de povesti de iubire triste sau neincepute, frumoase sau imposibile
    dar e adevarat si va scriu scrisoare de multumire, de recunostinta si de raminere
    va rog sa ramineti prietenii mei, mereu, sa ramineti cum sunteti, asa minunati si Alice cea dintii, sa ma primiti cu ceasca de ceai in fiecare seara, sa va rugati si pentru mine cum si eu ma rog, sa ma intrebati din cind in cind de tara din suflet si sa continuati la rindul vostru sa scrieti din peisajele voastre minunate…
    va rog sa raminem asa o vesnicie, cei vechi si cei noi, care vor veni sigur, caci hotelul inimii isi mareste capacitatea, ca orice inima care e vie…
    va rog sa mai scrieti si povestile acelea frumoase care vor veni, dar si lacrimile si oftatul apartin vietii si nu trebuie sa le ferim de sansa lor la intregul asta care e viata noastra…
    va string in brate, de cel putin trei ori pe zi, cu sperante ca ne va fi tuturor odata cel mai bine…mi-e aproape rusine sa spun ca eu am luat si de aici multa incredere in bine, in iubire, ca mi-e a inceput sa-mi mearga mai bine
    mi-ati adus noroc, sper sa fiti mai multi cei ce aveti atita nevoie de un pic mai mult noroc…cristina, ma gindesc la tine, dar si la ceilalti, atitia care plingeti amar…
    va sarut de duminica, pe toti, special sunt citeva voci care au iesit din litera si au luat forma de nota cristalina, rosanne, anna…dragele mele surioare…
    da, va scriu si va rog sa iesiti cindva din litere si sa-mi veniti la masa, sa ne vedem si sa fim impreuna in ceasuri binecuvintate, sa nu mai plecati niciodata din viata mea, asa cum atiti, prea multi prieteni mi s-au imprastiat in lume si prea departe…

    corina 8 februarie 2009 12:17 Răspunde
  • Buna dimineata , tuturor !
    E dimineata din nou si sunt la fel de trista ca si ieri , ca si majoritatea clipelor in care ma trezesc fara a-mi vedea implinit un gand , o dorinta . Am citit ce ati scris ieri si am pierdut , din nou , ce ati pierdut si voi , iar sunete de flamenco ma chinuie cu ritmicitatea lor nebuna , ma scurg dupa ceea ce un „tigan” frumos si pasional canta …Tanjesc astazi dupa o clipa in care sa nu ma mai vad doar pe mine si sa zic „iar tu , la fel tu , tot tu „. Cred ca m-am nascut cu aceasta predispozitie inspre tristete si melancolie . Exista si oameni fericiti ; oare eu de ce nu ma pot numara printre ei macar de dragul unor clipe care sa ma insoteasca in labirintul zilelor ce vor urma ?!Nu cred ca sunt o companie prea placuta astazi pentru ca mi se umezesc ochii , ma cheama patul , ma alunga lumina si ma doare linistea …sunt doar eu si aroma de cafea …Tanjesc si plang , IAR EU …

    Lorelei 8 februarie 2009 12:19 Răspunde
  • Acum citeva multe momente – numite ani – cum spune Simona Catrina, eram intr-un grup ce pierdeam timpul la un curs, intr-o seara la petrecere stateam departe de muzica si chef si priveam cerul instelat, pe terasa a venit o colega din alta tara si m-a intrebat ce fac, i-am raspuns ca priveam stelele si ma gindeam la necuprins si i-am aratat steaua mea, prima din oistea de la carul mare, nu a stiut si i-am aratat cu mina, aproape si-a atins obrazul de mine, si Doamne, cum am simtit-o atunci. De la steaua mea, pe care mi-am luat-o de mult, am inceput. Citeva luni mai tirziu, tot acolo, unde am revenit de multe ori, traind totul mai intens, o tineam strins in brate si …..i-am spus ce v-am spus, dar ea dormea. Mi-a spus seara ca a auzit ceva de suflet, de iubire, dar eu asta ii spun tot timpul si nu a bagat de seama altceva….cind am incercat sa-i spun iar, credea ca glumesc. Ea catolica, eu ortodox, ea dintr-o tara bogata, eu dintr-una saraca. I-am spus sa aleaga ce vrea, ca de asta o vreau si sa fie fericita cu alegerea ei oricare ar fi ea, eu asta sunt.
    O cunostiinta comuna mi-a mai spus de ea, sunt insa minime posibilitati sa afle de blog si sa-l citeasca intr-o limba pe care nu o foloseste.

    Valin 8 februarie 2009 12:51 Răspunde
    • Va spun Buna dimineata, cu inima mea care trimite valuri de lacrimi intre atrii si ventricule, va spun buna dimineata cu sufletul fragezit de emotia asteptarii copiilor mei. E soare si e frig, e lumina si e ceata, e o vreme ciudata, sau poate ochii mei nu mai vad bine, obositi de atata scrutat, de atata visat printre gene. Sunt cu voi la cafea, si sunt cu voi la depanat amintiri. E duminica, dragii mei, poate ca ar trebui sa ne odihnim tristetile, sa incepem saptamana cu puteri noi de a indura.

      Alice Nastase 8 februarie 2009 12:58 Răspunde
  • Buna dimineata,dintre ghiocei….
    As fi vrut sa scriu ,dar inima mea canta,iar asta,chiar nu va pot reda aici….
    Motiv pentru care,scrisoarea mea de dragoste de Cris drag ,o canta acum Marcel Pavel si se numeste „De-as mai trai o viata”…..
    Oricum,eu nu as putea s-o cant mai bine ca el….
    Am cautat-o pt voi,dar sunt ….total atehnica,asa cum spune Alice….
    Pentru iubitul Alicei,o melodie speciala,tot a lui Marcel Pavel,te rog,te rog ascult-o si gandeste-e,e chemarea iubitei tale,singura,unica,de peste timp si spatiu si ani si vieti si stele….melodia „Doar pentru tine”……si inca una,de-mi ingadui….”Unde esti ?”….
    Te rog,Iubit al lui Alice,raspunde unde esti,cum sa te convigem,ce sa facem,unde sa te asteptam ca sa te aducem langa ea???
    O duminica linistita,ca si sufletul meu in aceste momente…..
    Valin,sa nu te mire,dar multa lume citeste scrisori din Tara Minunilor,chiar daca nu scrie,chiar daca nu se „arata”…..cumva,nici nu poti banui cum,iubita ta de peste veacuri,de-acolo ,de la ea,va afla…..
    Si-atunci,Carul Mare se va urni din loc pentru amandoi…….daca va fi sa fie !!!!!!
    Alice,ne gandim la tine si la puii tai,imbratisati langa pianul din casa si inima….

    anna 8 februarie 2009 13:08 Răspunde
  • Buna dimineata , Alice, buna dimineata dragele mele. Vin si eu sa imi beau cafeaua cu voi. Azi e soare la mine. E frumos si e cald. Va trimit si voua cate o raza de soare, care sa topeasca orice urma de tristete din sufletul vostru.
    Alice, scumpa mea, azi trebuie sa fii cea mai fericita mamica a pamantului, fiindca se intorc copilasii tai. Si strange-i in brate, si bucura-te alaturi de ei, fiindca dragostea lor e atat de curata, atat de neconditionata. Aseara, intamplator am auzit o melodie si m-a dus cu gandul la tine si la copilasii tai , caci eu nu am, nu inca, – Mihai Constantinescu-O lume minunata…Alice, zambeste fericita pentru ca dragostea lor nu o sa o pierzi. O sa o ai intotdeauna si pentru totdeauna.

    Cristina Bizu, iti spun si eu la multi ani, si sa ai parte numai de lucruri minunate, si multa, multa dregoste. Caci „in viata totul e dragoste”.

    V doresc o zi minunata. Va strang la sufletul mau, dragele mele, dragi.

    alyce 8 februarie 2009 13:27 Răspunde
    • Am vazut clipul lui Pink, Sober, si l-am urmarit cu respiratia taiata. Ma emotioneaza mereu romantismul ei camuflat sub masti stridente, ma face sa sufar si sa inteleg fiecare resort al nebuniei nascute din prea mult curaj.
      http://www.youtube.com/watch?v=89V7hvEmSD8

      Alice Nastase 8 februarie 2009 13:54 Răspunde
  • Dragele mele,

    Sunt alaturi de voi si va citesc tot timpul chiar daca nu scriu prea des. Am fost atat de trista si de intunecata si n-am vrut sa va intristez si pe voi. Dar, va citesc, va simt aproape, imi sterg lacrimile si imi zic ca si maine e o zi si ca voi/vom avea parte de mai multa lumina si liniste si macar un strop de fericire.
    Azi mi-am umplut casa de ghiocei si de zambile si ma simt mai bine. Sper sa-mi (ne) aduca numai vesti bune.
    Cristina, multumesc pentru gandul tau bun. Este superba melodia. Sper ca trandafirii sa fi purtat mesajul tau de dragoste catre cel drag.

    Sa avem o duminica frumoasa.
    Va imbratisez.

    Felice 8 februarie 2009 14:34 Răspunde
  • Felice,

    Trandafirii ii va primi miercuri… Cu siguranta ii va saruta cand ii va primi si imi va simti iubirea, asa cum a simtit-o mereu …
    Insa ceea ce simt eu acum, nu va pot spune…

    Te imbratisez!

    Cristina Socaciu 8 februarie 2009 14:39 Răspunde
  • La multi ani, Cristina Bizu! Ti-am cumparat ghiocei. Sunt frumosi ca tine… ca voi toti de aici.
    Duminica frumoasa!

    Ema 8 februarie 2009 15:43 Răspunde
  • Bine v-am gasit!

    Alice, inainte sa intru pe blog, ca sa imi mangai trairile si emotiile puternice am scris. Postez aici, este despre cum ii simt mirosul! Simtim la fel, noi toate!

    „L-am regasit dis de dimineata! cand lenesa, m-am rupt de langa el si am pasit usor, in gand cu pofta de cafea, de miere, de casa lui.

    I-am purtat camasa, cea in care este zeul meu. Am lacrimat inconstient cand i-am simtit mirosul, i-am sarutat gulerul, ca sa il ating pe el. Pe el static, pe el ca imagine, ca suflet. Ca traire. Pe el cu umbrele lui.

    L-am recunoscut ca din alte iubiri, din alte lumi. Este parfumul pentru mine, il respir in loc de aer, pentru ca imi umple nevoia de aer. Este miros de viata, de cer si pamant, de praf si apa. Este miros crud si rece si temator. Cu el imi atinge temerile, el ma vindeca, el imi ofera echilibru. Mirosul lui e tacere, e amestec de nou si trecut.

    Mirosul lui e profunzime. Cand inoti sub apa, cu ochii deschisi, in intuneric. Cand te contopesti cu puternicul de langa tine, cand simti ca apartii unui ceva infinit, cand te sperii, dar dorinta sa ramai e mai puternica. Asa e mirosul lui.

    E miros de calm si liniste. „

    Alina 8 februarie 2009 17:28 Răspunde
  • nu vreau nimic material de la el, doar sa vina….stiu ca acum ii este greu, ca suntem departe, dar as face orice numai sa vina; ii dau eu trandafirul, ghiocelul sau orice alta floare numai sa fie aici si sa-i pot spune ca-l iubesc si ca-n imperfectiunea asta de om este o dragoste care nu se ascunde dupa nicio masca. visez si eu,ca doar e duminica……

    mihaela 8 februarie 2009 17:54 Răspunde
  • Anna, eu ma refeream doar la faptul ca ea daca ma cauta, m-ar gasi aici. Am peste 750 de mesaje nedeschise de la ea, intr-o adresa doar de noi stiuta. Nu cred sa mai fie steaua mea in „proprietatea” altcuiva, asa ca si-ar putea da seama ca eu sunt aici. Am spus, e prea tirziu oricum pentru orice. Nu a fost sa fie. Nu o astept, nu o caut. Nu sunt suparat. Am cu cine sa-mi impart steaua.

    Valin 8 februarie 2009 18:55 Răspunde
  • Cristina Bizu, scuza-mi indrazneala, dar si Anna ti-a transmis un mesaj de ziua ta, inaintea noastra chiar, cu siguranta nu ai vazut. Ti-am spus doar ca sa te bucuri.

    Valin 8 februarie 2009 19:08 Răspunde
  • sunt cu voi zi de zi, cumintica, admirandu-va, iubindu-va. sunteti minunate. felicitari Alice pentru ca ai generat adunarea aceasta de suflete atat de frumos umane

    Bianca 8 februarie 2009 19:31 Răspunde
  • Multumesc Anna, multumesc inger Valin, multumesc Ina B, multumesc Pisica, multumesc Rosanne, multumesc doamna Simona Radoi pentru gandurile pline de optimism, multumesc Cristina Socaciu pentru mana intinsa pe care o ating timid in fiecare seara, multumesc Alyce, multumesc Ema pentru ghiocei. Ziua mea nu este chiar astazi dar va multumesc din suflet ca va ganditi si la mine.

    Cristina Bizu 8 februarie 2009 19:53 Răspunde
  • Inger Valin, inima mea e tandari si doar acest loc imi da curaj, speranta, liniste, bucurie.

    Cristina Bizu 8 februarie 2009 19:57 Răspunde
  • am stat si m-am gandit un pic si m-am decis sa ma retrag in liniste….eu sunt o straina aici, nu am ce cauta. o sa va citesc in continuare pentru ca am si eu nevoie sa stiu ca mai exista pe lumea asta oameni care traiesc.

    Noapte buna!

    dalila tua 8 februarie 2009 20:34 Răspunde
  • ma pregateam sa va spun noapte buna. dalila tua, de ce sa pleci de aici? sa nu faci asta, nu ai motive. uneori nu putem probabil sa ne spunem la toti numele, dar sa stii ca ne gindim unul la altul, poate ar trebui sa vorbesc in numele meu, dar stiu ca si altii sunt asa- eu va am dragi pe toti si va citesc cu drag, ma intristez sau ma bucur de tot ce incape aici, in inima si blogul lui Alice.

    corina 8 februarie 2009 21:09 Răspunde
  • Dalila tua, e asa cum spune Corina, ne gandim mereu unul la altul, ne simtim aproape… cand ne e greu simtim mainile intinse spre noi…

    Cristina Socaciu 8 februarie 2009 21:16 Răspunde
  • corina nu plec definitiv…doar ca nu am sa mai scriu. voi va cunoasteti aici, aveti amintiri, nopti nedormite, sunteti ca o familie.
    povestile voastre sunt atat de emotionante, atat de vii…uite mai acu cateva clipe stateam si ma gandeam la valin..oare cum e sa fii iubita unui barbat atat de sensibil, atat de sincer? ma gandeam la copiii vostri..eu nu am copiii. incerc sa ma consolez cu gandul ca a fost alegerea mea, dar nu-i adevarat…n-a fost alegerea mea!!!
    o sa stau cuminte si sa va citesc…si din cand in cand am sa va trimit cate un zambet sa stiti ca inca mai traiesc, ca inca mai visez….

    dalila tua 8 februarie 2009 21:22 Răspunde
  • M-am regasit in ce ai scris tu Alice…Dar in sensul ca desi ne despart multi kilometri, il simt aproape, il simt cu mine. Daca nu ar fi fost el, asa cum este in putinul de care avem parte, in ceaiurile pe care le bem eu aici, el acolo, dar vorbind la telefon, eu nu as fi ceea ce sunt. Nu stiu daca ar mai fi avut vreodata sansa sa ii fie trimise nesfarsite buchete de flori prin curier.
    Ma gandeam ca sunt singura femeie care a calcat regula aceea ca barbatilor le poti da flori dar am mai zarit pe aici si pe Cristina Socaciu, sa imi fie cu iertare daca am gresit. Sa stii ca va fi placut surprins, si sedus. E un gest gingas. E un dar minunat.
    Mi-a facut placere sa ii dau daruri cu poveste, lucruri de suflet…Sa ii aduc un zambet in zilele grele pe care le are…Si cand nu va mai fi sa fie, cand vom obosi, sa nu stie daca a fost aievea sau a fost vis. Da exista si tristete, exista si durere in toata povestea asta, dar dincolo de toate nimeni niciodata nu va mai reusi sa ma faca sa zambesc cum ma face el. L-am vrut doar pentru mine, o bucata buna de vreme…L-am iubit egoist. Apoi a venit o vreme in care i-am spus esti liber sa pleci oriunde, eu oricum plec. Ai toata libertatea din lume, iubeste-ma sau uraste-ma pentru totdeauna, alege tu, hotaraste tu. Eu am plecat, sa devin, sa acumulez informatii, sa ma implinesc profesional. El ma iubeste dumnezeieste de frumos. Si ma mai gandesc ca daca va veni vreodata ziua in care isi va dori sa ne petrecem diminetile impreuna sa fiu pregatita sa le traiesc…..si cand imi este greu, ma gandesc la cuvantul „noi”…si zambesc si ma simt mai puternica. Mi-e bine. Pur si simplu. Impreuna.

    Si inchei aceasta interventie a mea cu un citat care-mi place in care ma regasesc :”Să fii plin de admiraÅ£ie ÅŸi departe de orice invidie; să te înveseleÅŸti în mare măsură de binele altora; să iubeÅŸti cu o asemenea generozitate a inimii încât dragostea ta să fie o posesiune dragă în absenÅ£a răutăţii; acestea sunt daruri ale sorÅ£ii, daruri pe care banii nu le pot cumpăra. Cel care are asemenea comoară se va bucura de Univers ca ÅŸi cum acesta i-ar aparÅ£ine ÅŸi îi va ajuta ÅŸi pe alÅ£ii să se bucure alături de el.” Gandita si scrisa de Robert Louis Stevenson

    O seara frumoasa!

    Anais 8 februarie 2009 21:23 Răspunde
  • Buna seara, scumpele mele, Cristina Socaciu, Corina, Dalila tua…

    Dalila tua, suntem aproapte de tine. In seara asta imi beau ceaiul cu voi, si raman cu speranta ca „maine” ne va gasi fericite, asa cum nu am mai fost de mult timp.

    O seara minunata, dragelor!

    alyce 8 februarie 2009 21:28 Răspunde
  • Anais, multumesc de incurajari, multumesc mult! Stiu ca se va bucura ca un copilas, desi nu mai e al meu, desi a plecat de tot, eu il simt ca atunci cand era al meu, a plecat doar fizic, stiu ca multe ma intelegeti si stiti ca nu sunt nebuna… eu il iubesc la fel cum l-am iubit in cea mai fericita zi a relatiei noastre si asa ma iubeste si el, dar, s-a intamplat sa ajungem tarziu la intalnirea vietii noastre… Eu am aproape de mine toti trandafirii pe care mi i-a daurit el, sunt uscati, dar sunt vii in inima mea…

    Cristina Socaciu 8 februarie 2009 21:32 Răspunde
  • dalila, si tu esti in aceasta familie, ca de asta esti aici…nici eu nu cunosc pe toata lumea, dar e asa un cadou sa citesti marturisiri si povesti venite din suflet, ca nici nu ma mai gindesc concret la detalii, desi uneori te inteleg, comunicarea fara ecou nu e completa! Eu nu am avut aici in elvetia deseori decit comunicare formala, de aici setea mea probabil de voi…mai e si problema timpului…asa de scump, de putin uneori…iar relatiile cer timp, grija, regularitate si lungimi de unda identice…eu cred ca asta avem toti aici…
    noapte buna si usoara va doresc la toti! o saptamina minunata sa avem, la capatul ei e ziua indragostitilor, dragobetele nostru- sper sa ne bucuram cu totii de noi, vechi sau viitoare iubiri!

    corina 8 februarie 2009 21:35 Răspunde
  • bine v am gasit….imi pare rau ca problema multora dintre domniile voastre e singuratatea…eu am petrecut cu iubitul meu …aproape 28 de ani… si parca e mult mai frumoasa viata acum…avem rezolvare la ori ce problema…ma bucur ca v am intalnit…

    Mariuca 8 februarie 2009 21:52 Răspunde
  • Cristina s-ar putea sa impartim aceasi poveste. Te inteleg perfect 😉
    In una din lungile conversatii pe care le-am avut, m-a intrebat ce am sa fac in ziua in care nu va mai fi, cand nu se va mai putea nici macar sa ne vorbim, raspunsul meu va ramane acelasi pe care i l-am spus: ” Iti voi pastra numarul de telefon, si cand nu am sa mai pot, am sa sun un inger”. Suna nebuneste stiu. Dar stiu ca isi doreste sa fiu puternica.
    Eu pot spune multumita, implinita, ca am avut onoare sa imi intalnesc jumatatea perfecta. Am avut puterea sa ma ridic, sa ii las libertatea. Sa duc o existenta discreta. Sa ne vedem cand se intampla. Sa ne daruim momente frumoase atunci cand se poate. Si asta ma face sa merg inainte, sa stau intr-un echilibru perfect si nu alerg precum eroina lui Radu Tudoran intreband la fiecare colt de strada ”Unde esti? Esti aici? Iubirea mea, unde esti? Unde te ascunzi?”. Stiu ca e acolo. Stiu cand ne vedem ca prezenta noastra apasa aerul dintre noi intr-o mangaiere tandra.

    Anais 8 februarie 2009 22:04 Răspunde
  • Iubitul meu,
    Incep acum aceasta scrisoare cu ganduri timide ca o vei citi vreodata…Iti scriu asa cum ti-as spune in ochi tot ce cred despre ceea ce simt si ce iubesc in noi.Iti scriu eu, ma recunosti, ma tii minte?? Sunt eu, „iubita ta”, asa cum imi spuneai si cum nimeni nu-mi mai spusese pana la tine si nici dupa tine. Sunt eu, „unica si irepetabila”, asa cum iti placea sa-mi confirmi iubirea ta.O fi fost iubire iubirea ta??Nu, nu ma indoiesc, nu .Nu sunt geloasa, nu sunt posesiva, nici suspicioasa, nici egoista….Nu-mi poti reprosa asta,insa ma poti certa pentru dezgolirea sufletului meu , pentru dezlantuirea sentimentelor mele naive de iubire neconditionata…Cearta-ma, pentru ca asa mi-ai putea vorbi.Ti-as asculta vocea inconfundabila si as raspunde cu un „bine” abia rostit, si ai simti cum ma asez , cum slabesc, cum tremur…Si , tonul tau devine calm, ingenuncheaza si ma linisteste usor pentru a putea inchide civilizat conversatia.
    Vreau sa iti dau la o parte mana de la gura mea, sa tip de iubire .Vreau sa imi dai drumul mainilor sa pot scrie mesajele de dor care imi vin in avalanse in miez de noapte si in zori , devreme, in patul gol si strain.Vreau sa scrijelez cu unghiile „teiubescuri” pe tabla rece a trenurilor ce ma aduc la tine, fara noima…Cum pot sa-i comand mintii sa nu mai primeasca pomparile de dor si iubire, sa o deconectez de la aparatul numit suflet, sa ramana moarta, intacta, rationala….
    Unde e fericirea mea asteptata…niciodata promisa, nicicand garantata?
    Unde imi sunt cuvintele noastre de dragoste, unde imi sunt zambetele , unde s-au dus melodiile mele , melodiile tale?Unde, unde?
    Am ramas aici, intepenita, si scriu intr-una „te iub” ca tu sa-mi raspunzi, cum stii doar tu…”te esc”…Si n-auzi, nu vezi, nu zambesti, nu plangi.Ramanem goi si uzi, nevazuti, obisnuiti…
    Iti cer ..nespunandu-ti nimic, tac si inchid ochii plansi, obositi, imi leg strans tamplele sa nu le mai aud zvacnirea sacadata…
    Vreau…nestiind ce, cum, cand, te rog…in tacere.Ma revolt prin sangele meu ce curge amestecat cu iubire si deznadejde prin vene verzi.Ma intreb ce-i cu mine, ce-i cu tine, existam?Mai suntem, am fost vreodata..?Nu, despre viitor nu ma intreb…Lasa-l sa intre, pofteste-l la masa noastra saraca, sa ia ce vrea, sa plece sau sa ramana cu sufletele noastre…
    Eu raman in trecut, acolo mi-e bine, mi-e liniste, mi-e cald, mi-e Tu in mine…
    Nu pot incheia scrisoarea, n-am spus tot, n-am spus nimic.
    Doar te sarut, te sarut, te sarut….
    Mereu EU.

    rosanne 8 februarie 2009 22:24 Răspunde
  • Dalila tua,

    Nu cred ca trebuie sa pleci. Si eu sunt destul de noua, desi citesc revista de la inceput, am fost prezenta la toate aniversarile, dar niciodata n-am avut curaj sa ma apropii de Alice. M-am bucurat tare de acest blog si revin aici zilnic pentru ca ma regasesc in povestile de aici si de fiecare data imi zic ca trebuie sa vina si randul meu si pentru ca de aici imi iau puterea de a o lua mereu de la capat si de a nu inceta sa sper.
    Zeitele de aici m-au primit cu bratele deschise, eu asa am simtit, si mi-e bine aici.
    Mi-am facut si eu un ceai asta seara si am incercat sa ma uit inca o data la un film care m-a sfasiat, The Fountain. N-am reusit sa vad decat jumatate. Atat am putut duce…
    Anais, mi-ai adus aminte de una din cartile mele mult iubite, Fiul rispitor. Poate o vedem reeditata in colectia Tango. Eu am o editie veche, pe care am gasit-o intr-un mic anticariat dupa ce o citisem imprumut de la o prietena.
    Sa avem o noapte linistita cu vise frumoase si o saptamana plina de bucurie si de dragoste.

    Felice 8 februarie 2009 22:27 Răspunde
  • dalila tua,

    cum poti sa zici ca pleci? si eu am venit la inceput aici ca o straina, nici eu nu stiam povestiile de aici, dar am fost primita, am fost indragita, am fost consolata duios si uneori chiar mustrata- cand enevoie.
    toti suntem aici o familie si toti suntem bineveniti, nu?
    nu pleca te rugam noi
    raluca

    raluca 8 februarie 2009 23:34 Răspunde
  • dragele mele,

    v-am citit astazi,a cum tarziu.ma simt atat de rau, ma simt atat de trista si atat de goala.
    el, cel revenit de peste ani si-a pus perdele albe la feresti noi, si-a inaltat o casa mareata, a plecat in concediu cu noua aleasa dar ma cheama in continuare. ma cheama, nu ma lasa sa traiesc mai departe, nu sa-l uit- asta nu voi putea face niciodata- ci sa-l ratacesc prin ganduri si sa incerc sa mi vad mai departe de viata mea.
    iar eu pierduta intre doua suflete ma interb al meu, sufletul meu mai exista oare? il mai simt? de cand mi-a scris din nou, de cand ma vrea si nu si ma cheama si din nou ma alunga …eu eu nu mai stiu ce e cu mine, nu imi mai gasesc locul nu mai am puterea sa intreb de ce , de ce faci asta?

    da, si a inaltat casa mareata, protejata de ziduri de neptruns.
    imi cer scuze ca sunt asa in seara asta. va rog, ganditi va la mine ca maine sa ma pot ridica si sa merg mai departe
    noapte buna dragele mele

    raluca 9 februarie 2009 0:03 Răspunde
  • Da Rosanne si eu cred ca-mi pastra. Mereu ma cearta ca am copilarit prea mult, cind ea ma astepta. ( am gasit tirziu mesajul tau, scuza-ma ).
    Nu uit ca mai am sa va raspund, o voi face in zilele care vin.
    Cu bine.

    Valin 9 februarie 2009 0:09 Răspunde
  • Dragele mele, eu va spun noapte buna. Sa aveti parte de cele mai senine vise. Iar maine sa nu mai avem niciun motiv sa plangem, sa ne fie teama. Sa lasam timpul sa se asterne peste toate iubirile trecute, si sa speram la iubitii nostri prea mult povestiti, sa ii iubim, si sa ii asteptam in noptiile de dor. Si ei vor veni, negresit in cele din urma, si ne vor conduce in universul eternelor iubiri, in acel loc unde nu exista tradare.
    Si atunci sa ne intalnim din nou, in aceasta tara a lui Alice, plina de minuni, si sa ne spunem povestea inundata in lacrimi de fericire.

    Alice, mi s-a parut asa, ca l-am vazut pe iubitul tau. Si i-am strigat ca il astepti. El nu mi-a raspuns nimic, caci era grabit in drumul lui spre tine. Acum, nu mai ramane decat sa il astepti, si sa il recunosti si tu. El va veni, e aproape!

    Noapte buna, Alice, noapte buna dragelor mele!

    alyce 9 februarie 2009 0:16 Răspunde
  • Raluca, stiu cum este…te tin strans de mana. Noapte buna, draga mea.

    alyce 9 februarie 2009 0:19 Răspunde
  • Da Raluca, ne gindim si la tine fii sigura. Nu lasam pe nimeni singur. Doar te odihnesti putin si nu plecam de linga tine. Si pina miine chiar, te vei ridica sa fim impreuna pentru mai departe. Intotdeauna vor fi aripi care sa ne ridice. Si in tine e aceasta putere.

    Valin 9 februarie 2009 0:31 Răspunde
  • noapte buna alyce- te rog tine ma de mana

    raluca 9 februarie 2009 0:32 Răspunde
  • noapte buna valin, iti multumesc
    noapte buna

    raluca 9 februarie 2009 0:33 Răspunde
    • Doamne, ca parca v-am molipsit pe toti de tristetea mea! Am ajuns acasa, acum, in noapte, copiii i-am adus adormiti din masina – si am inchis portierele in urma- si v-am gasit parca mai tristi ca oricand. Raluca, si eu atarn intre doua lumi, intre doi barbati, unul viu si unul de fum si de vis, si nu mai stiu cum sa ma gasesc pe mine intre distante, intre himere. Felice si Dalila, voi trebuie sa ne povestiti mai mult, ca sa va intelegem mai bine. Dalila, tu ai lipsit o vreme, dar acum te-ai intors si credeam ca ti-e bine…
      Va tin de mana pe toti, si eu am nevoie de putere, sa-mi pastrez luciditatea, sa-mi pastrez speranta, sa-mi pastrez visele frumoase. Noapte buna, dragii mei, prietenii mei. Va sarut in somn.

      Alice Nastase 9 februarie 2009 1:41 Răspunde
  • Dalila tua, citindu-ti numele intaia data, am tresarit .Dalila era numele prietenei mele din copilarie, o minune cu ochi de un verde de mare murdara, o zvarluga cu chip angelic, un copil mereu trist, care radea dezvelindu-si cei mai frumosi dinti pe care-i vazusem vreodata, o tigangusa carliontata, mandra ca o tineam de mana, pe strada noastra unde eram toti copii de intelectuali…ea nu avea acces in curtea si inima niciunuia, obarsia era de vina…Dar ea era Dalila mea, si plang acum.E o rana ce nu s-a inchis niciodata, am pierdut-o definitiv,caci grabita sa duca painea unei vecine instarite(intelectuala, desigur)pentru cativa banuti la rest ce-i reveneau , a fost accidentata mortal.
    Mi-o aduc aminte impartind orice cu fratiorii ei mai mici, aparandu-i de rautatea lumii, tinandu-i strans pe langa ea.Mi-e tare dor de Dalila, de mirosul de alge, de nisipul fierbinte, de malul marii unde adunam scoici si faceam coliere, de mana ei in mana mea, de juramintele noastre de prietenie ascunsa si eterna.
    Sa nu pleci, Dalila!

    Simona Radoi 9 februarie 2009 1:53 Răspunde
  • mai e un pic si la voi o sa fie timpul de cafea… la mine urmeaza noaptea.
    nu disperati in tristeti si iubiri de abur…nu suntem singuri…uite cati ne-am adunat…si sunt convinsa ca sunt multi care tac malc dar ne sunt aproape.
    va trimit toata dragostea mea de om…catre oamenii care au nevoie de dragoste, chiar daca nu e ceea ce va doriti…e mai mult decat nimic.
    nu ma pricep la vorbe…nici nu imi pasa de asta…dar deschideti-va sufletul catre lumina, catre bunatate…deznadejdea vine in suflet ca o ispita rea…dar goniti-o, nu o lasati sa isi faca, casa in sufeltele voastre.
    sa aveti pace

    meninne 9 februarie 2009 7:19 Răspunde
  • Buna dimineata la cafea!Va imbratisez cu drag. E minunat de adevarat cum ne gandim unii la altii, ne raspundem sau doar citim, traind la fel …Dalila tua,sa ramai cu noi, asa cum si eu am ramas definitiv, pentru ca Alice „ne-a molipsit”, cum zice ea, de o forta nebanuita pe care ne-o transmitem prin cuvinte magice.Si ne simtim aproape, ne tinem strans de mana, sorbim ceai si soptim” noapte buna, dragii mei”.Nu conteaza de cand ne stim, unii mai demult, altii de acum o zi, importanta e capacitatea noastra de a ne intrepatrunde trairile, de a ne urni unii pe altii putin cate putin din greul tristetilor.
    Sunt dati cand doar citesc fara sa raspund tuturor(liposa de timp…am 2 copii sturlubatici pe langa mine), dar mereu va tin in gand, ma insotiti…si nu uit niciodata „te tin de mana”al cristinei socaciu, „drum bun”-ul simonei radoi,ghioceii annei, sfatul parintesc de „ai grija” pe care mi l-a trimis valin….si imbratisarea calda de noapte buna cu care Alice ma trimite in vise usoare.Si multi altii, ei se stiu, eu ii stiu.De aceea, va multumesc mereu si va datorez enorm.Nici nu va inchipuiti cat…
    Sa avem o zi frumoasa impreuna!
    A ajuns aroma deja?

    rosanne 9 februarie 2009 8:41 Răspunde
  • Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe Marian Cozma, of, nemasurata durere, multa…..

    Valin 9 februarie 2009 9:13 Răspunde
  • Da, Valin, durere si neputinta..dovada (pentru ca noi uitam uneori…)ca lumea e rea, fara educatie, fara suflet, doar cruzime, infiorator, intr-adevar….

    rosanne 9 februarie 2009 9:21 Răspunde
  • Draga Alice, dragii mei, buna dimineata! cu voi incep ziua, in curind se trezste si minunea mea blonda…stirile ajung uneori prin voi la mine, cele bune, cele triste, le percep altfel, prin filtru de oameni buni si sensibili. Si eu va dau una, elvetienii mei au votat cu da accesul romanilor aici, la munca si la trai, si eu am pasaportul rosu cu cruce alba, si eu am votat mare si apasat…

    corina 9 februarie 2009 9:59 Răspunde
  • Buna dimineata lume! O dimineata urata si mohorata la mine.Si mai e si luni,dupa duminica,dupa vacanta…Dupa o duminica sarbatoare a sufletului meu.Va multumesc voua celor doua suflete surori ale mele ca ati facut dintr-o duminica obisnuita una speciala !
    Incepe o noua saptamana…asa ca la treaba cu totii! Sa dea Bunul sa avem o saptamana usoara si fericita!Va imbratisez cald,cald…!

    Cora 9 februarie 2009 10:23 Răspunde
    • Azi chiulim de la scoala si de la gradinita! Am ajuns prea traziu, si abia ne-am trezit, si aveam pianul de intalnit si de incercat impreuna, si casa plina de indicii pe care copiii sa le urmareasca in cautarea cadourilor. Ne-am trezit imbratisati si suntem veseli, si suntem toti trei, si afara e soare. Incepe o zi noua, o saptamana noua, o viata pe care o luam de la capat. Si m-am trezit cu gandul la cafeaua Rosannei dragi, si cu gandul la frumusetea Monicai si la sensibilitatea Corei, si am citit-o pe Corina si am imbratisat-o cu primul gand al diminetii, iar Ralucai am promis sa-i iau tristetile si indoielile, asa cum si ea mi le ia mie uneori. Sunteti ai mei, prietenii mei, dragii mei, ma bazez pe voi si pe dragostea voastra si va rog sa aveti incredere in dragostea mea, si s-o puneti la incercare, ca sa nu va mai indoiti niciodata!
      Buna dimineata, Valin- azi te tin de mana, sa-ti fie mai usoara tristetea. Si buna dimineata fetelor dragi, buna dimineata, insorita, tuturor!

      Alice Nastase 9 februarie 2009 10:39 Răspunde
  • Draga mea Alice,
    te iubesc cu tot sufletul, imi esti draga intru totul si de aceea indraznesc sa te intreb: Acest articol, ca si celelalte ale tale, cu toate tanguirile si sfasierile lor sunt adevarate sau sunt doar literatura? Oricum ar fi, eu sorb cu nesat fiecare cuvant al tau scris sau rostit. Mi-ar place sa fie doar literatura, pentru odihna inimii tale!

    viorica dobre 9 februarie 2009 10:43 Răspunde
  • draga Alice si draga fetelor ,

    E trista dimineata aceasta , e cu ploaie , vant si frig .Nu ar trebui sa ma simt trista din moment ce sufletu-mi cunoaste aceste fenomene atmosferice mai bine ca oricine si totusi , plang, in aceasta dimineata , dupa o raza de soare , dupa o baie in lumina si dupa surasul iubitului meu .Ma intalnesc cu voi , desi de cand am intrat pe blog(-uri ), uneori m-am simtit atat de cu voi si totusi departe .Sunt aici prietenii care te motiveaza si in acelasi timp te intimideaza. Ajungi sa-ti pui intrebari de genul : „pot si eu… aici”?Nu stiu nici eu daca doresc sa fiu compatimita ,sau doar ascultata si inteleasa. Sunt dependenta de o „mana” care sa ma scoata uneori din starea de pelin pe care o gust atat de des in ultimul timp. Am ajunsa sa starnesc sentimente in oameni pe care mi-i doream ca si prieteni si am ajuns sa pierd , din nou , sansa la „un tango argentinian”.Aseara , intr-o ruga soptita ,mi-am dorit sa pot spera din nou , sa pot uda diminetile cu lacrimi de bucurie .
    SA aveti o dimineata mai putin gri decat a mea !

    Lorelei 9 februarie 2009 11:00 Răspunde
  • Buna dimineta , va spun si eu din fata unui monitor ce nu prea ma vrea astazi…Sper sa-si revina !!!
    Am visat frumos , si am visat adevarat tot week-endul asta..V-am visat pe toti , eram impreuna si traiam intr-o lume a noastra..ce o vroiam frumoasa….
    Noaptea trecuta i-am scris scrisoarea ta de deznadejde si i-am trimis-o …si a primit-o …si-a venit la mine si mi-a soptit „iti promit monica, o sa fie bine…stiu ce fac ….iti promit !!!”
    Asa ca am avut o dimineata superba la gandul ca ” o sa fie bine !”….Nadajduiesc pentru sufletul meu pereche, ca asa va fi…
    O saptamana frumoasa si calda si-mplinita cu ghiocei rasarati de chemarile inimilor noastre

    monica 9 februarie 2009 11:15 Răspunde
  • Rosanne, a ajuns si la mie aroma, cu toate ca m-am trezit mai tarziu azi. La mine e o vreme urata azi, si frig, si bate vantul, si e intunecat. Si cerul isi plange durerile, cum numai in noptiile mele de dor se mai intampla.

    Buna dimineata, va spun si eu!!!

    alyce 9 februarie 2009 11:22 Răspunde
  • buna dimineata dragelor, dragilor,

    azi ma simt mai bine, e o noua zi, chiar daca nu cu soare si ghicoei aici.
    dar e o zi noua si cum spuneati voi toate/toti o vom merge mai departe, ne vom cauta echilibrul, linistea, speranta.

    va imbratisez

    raluca 9 februarie 2009 11:28 Răspunde
  • inca o cana de cafea, cu binete la voi- si la lorelei, o imbratisez de departe, dar cu caldura, cu speranta…e mereu greu de explicat, ma tot repet, de bucurie mai ales, dar mie acest blog, Alice, si voi -mi-ati purtat si-mi purtati mare noroc. sa fie si la tine lorelei, si la raluca, alyce-nici noi nu avem soare, valin, dalila si toti care avem nevoie-Alice prima, caci fara ea povestea nici nu ar fi inceput…
    rosanne, scrisoarea ta- ce frumos, ce altfel e la tine in suflet…citeodata cind scrieti asa de sensibil, ma gindesc la visurile florilor, si ele au sigur vise…

    corina 9 februarie 2009 11:38 Răspunde
  • Ma bucur, Raluca, ca esti mai bine. O sa vezi ca maine, va fi si mai bine. Trebuie! Te imbratisez

    alyce 9 februarie 2009 11:40 Răspunde
  • Buna dimineata, minunatelor!Am suferit in tacere weekwndul acesta…pentru ca nu v-am putut avea aproape.Verificam ora de ora conexiunea….de fiecare data, nu ma puteam conecta…Aveam alaturi prieteni, prieteni de distractie, dar imi lipseau cei de suflet. Imi faceam „scenarii”, ca intr-o melodie de-a lui Baniciu, unde dusmanii rai incerc sa ne desparta”… Dar azi va regasesc in acelasi loc mirific, cu aceleasi cuvinte balsam..Si mi-e tare cald si tare bine!
    La multi ani, Cristina Bizu! Ai primit mireasma zambileleor pe care ti le trimit acum, „instant”?
    Alice, ce ma bucur ca acum esti fericta, cu puii tai iubiti! Asa simt si eu, cand ii privesc, cand ii imbratisez….Toate tristetile si nefericirile lumii se topesc, cu un simplu zambetel…si cu o manuta dolofana care te magaie sincer… Atunci, da, simt, iar si iar, ca viata este minunata, ca toate tristetile sunt trecatoare iar singura avere perena sunt copiii!
    Alice, la fel ca pe toate prietenele de aici, m-a tulburat scrisoarea ta…Atata iubire incatusata… Ce binecuvantare va fi pentru EL sa-ti primeasca explozia de dragoste care va veni… Caci va veni, cu siguranta…Dar asteapta sa se implineasca, sa se desavarseasca, spre a deveni definitiva. Oare nu este aceasta asteptare o minune?
    Va doresc o saptamana frumoasa…cu visuri implinite… cu iubire!

    Amore 9 februarie 2009 11:52 Răspunde
  • Corina , iti multumesc pentru gandul bun si imbratisarea calda.E atat de bine sa te simti intr-adevar tu undeva si sa nu incerci sa pari altfel decat esti , sa nu incerci sa ascunzi acele cotloane pecetluite pentru altii dintr-o teama educata , dintr-o jena ascunsa , din dorinta de a nu fi calcat in picioare!E bine cand scriu , e bine cand citesc , e atat de bine cand ma regasesc si nu mai ratacesc printre picaturi de ploaie.
    Sunt si eu aici , la cafea , incerc sa citesc randuri care mi se atern in fata ( sunt cursuri ) si sa fac fata unei sesiuni , printre ganduri , ore la servici , zile obosite si mohorate si clipe de „iubire ” petrecute aici , cu voi.
    Alice ma bucur ca viata te-a implinit alaturi de copiii tai si in ceea ce faci ! Dragostea ,as vrea sa te gaseasca la fel de primitoare precum esti acum !

    Lorelei 9 februarie 2009 12:02 Răspunde
  • ma gindesc cu drag la voi, va doresc succes, celor ce studiati si munciti, lorelei, alyce, daca ma gindesc toti aveti aici un job, problemele aferente, sigur si bucuria lucrului facut si implinit…eu m-am simtit multa vreme pe acest blog ca intr-o casa in care eram singura ce ramineam la geam facind cu mina, sa va vad cum plecati si veniti …:-)
    v-as fi pregatit sigur cafele dulci si ceaiuri caldute…
    in curind insa e posibil sa am si eu un job, dupa ani de stat pe acasa, sa vedem, sa-mi tineti si mie pumnii!

    corina 9 februarie 2009 12:32 Răspunde
  • Corina iti doresc multa multa bafta. Si eu cauta ceva de lucru, dar e destul de greu, si nu prea gasesc nimic in ceea ce ma intereseaza. 🙁

    Alice ma bucur ca esti fericita azi!

    alyce 9 februarie 2009 12:39 Răspunde
  • Buna Alice… Mai este valabil concursul „Scrieti pentru cartea povestilor Tango”? Se mai poate posta ceva sau deadline-ul a ramas pe 4 februarie? N-am mai vazut nici o veste legata de concurs…daca s-a terminat sau nu, cand se anunta castigatoarele…etc. Multumesc de raspuns si o zi frumoasa!

    Dana 9 februarie 2009 12:51 Răspunde
  • Buna dimineata, dragelor

    Daca sunteti in cautarea locului de munca perfect, va aduc in atentie poezia de mai jos. E drept, e copilaroasa.

    Eu voi fi cand voi fi mare,
    Am o lista sa-mi ajunga:
    Medic, inginer, profesor
    Si pilot de cursa lunga.

    Tata spune: Nu se poate!
    Nu-ti ajunge viata toata.
    Nu-i nimic, o rog pe mama
    Si-o sa ma mai nasca-o data.

    Si v-as intreba: Cate dintre voi faceti ceea ce ati visat? Sau goana dupa a avea, a fi, ne-au ucis visele, inocenta. Candva in tineretea mea, am cunoscut o doamna. Aceasta doamna mi-a dat intr-o zi doua palme zdravene spunandu-mi: ”Eu imi fac treaba. Sunt platita sa aduc oameni buni. Nu ma intereseaza ce fac ei cu oamenii buni. Pentru a ajunge in alte locuri am nevoie de bani. Da, fac un compromis, pentru ca asta e, fara bani nu faci nimic.” Am bocit doua zile incheiate, pentru ca mi-a zis senina cu alte zile inainte esti prietena mea, ori atunci nu am inteles: sunt prietena ei sau doar un om cu care si-a indeplinit target-ul. Acum stiu doar ca unii nici nu mai stiu ce inseamna a spune cuiva esti prietenul/a meu/a…

    Anais 9 februarie 2009 12:55 Răspunde
  • Anais, draguta poezia.

    Si la ceea ce ai vrea sa ne intrebi, eu iti raspund. Momentan fac ceea ce imi place, fiindca deocamdata sunt pe drumul de a-mi construi o cariera. Dar sunt sigura, ca si in viitor, voi face aceelasi, caci nu ma pricep la nimic altceva. Si imi place, si sunt indragostita de toata lumea asta in care ma invart, si nu ma intereseaza cat se castiga. Important e sa imi implinesc eu visul. Si atunci as fi extrem de multumita. Restul va veni de la sine.

    alyce 9 februarie 2009 13:09 Răspunde
  • Am mancat un cuvant…”acelasi lucru”

    alyce 9 februarie 2009 13:11 Răspunde
  • Da, e haioasa si amuzanta.
    Eu inca nu fac ceea ce am visat. Nu s-a putut la timpul acela sa imi urmez visul. Dar sunt hotarata sa incerc. Probabil de asta alerg incoace si incolo si caut raspunsuri, inot intr-o vastitate a posibilelor ” sine”…cine sunt eu? cum sunt?…sau pe unde voi fi? cum voi fi? cine voi fi? Vor urma niste ani de sacrifici din care nu stiu ce va iesi, dar vreau sa fiu multumita ca am incercat.

    Anais 9 februarie 2009 13:18 Răspunde
  • Buna dimineata pe la pranz, dragii mei! Imi fac si eu cafeaua. Sa o beau muncind… cu gandul la voi :). De cand am deschis usa ” cuibului vostru ” parca sunt mai linistita. Mi-am gasit echilibrul. Nu ma mai enervez pentru situatii marunte si oameni de nimic. La birou ma suspecteaza ca sunt indragostita!?!! Colegii mei nu stiu ca mi-am gasit prieteni care ma „asculta”, si-mi sunt aproape. Ei nu stiu ca seara plang de singuratate. Voi stiti!

    Dumnezeu sa-l odihneasca pe Marian Cozma!

    Ema 9 februarie 2009 14:00 Răspunde
  • astazi sunt, se pare, mai mult aici cu voi decit cu fiul meu mic, intre un desen animat dragut si un joc cu mingea si de-a parcatul prin casa…
    Ema, cunosc sentimentul ce-l descrii, ma bucur sa te salut si sper sa-ti fie serile un pic mai putin singure…
    suntem multi asa, nu as fi crezut…in ciuda atitor diferente…blinda sa fie ziua in continuare cu noi (am inteles ca e o eclipsa de luna…dar ziua?)

    corina 9 februarie 2009 14:51 Răspunde
  • buna fetelor si baietilor.
    Alice ce ma bucur ca ai petrecut cu copii azi.
    Monica, o sa fie bine, stiu sigur…

    va salut pe toti si va doresc o saptamina buna.. eu abia acum imi beau cafeaua..

    iana 9 februarie 2009 15:40 Răspunde
  • Anais, as vrea sa cred ca sunt un vis. Un vis scurt si dureros, care o sa tulbure o nopate. Cat despre visele mele, abia acum imi fac curaj sa visez.
    Alice, acum ceva timp ai dat glas sentimentelor mele si-ti multumesc.
    „Dar mie mi-e dor, totdeauna, de un barbat pe care nu l-am intilnit niciodata. „

    eu anca 9 februarie 2009 15:47 Răspunde
  • Buna ziua tuturor,
    Desi prefer sa raman o cititoare a voastra a tuturor (tocmai pentru ca sunt neputincioasa in a scrie atat de frumos precum o face marea majoritatea a domniilor voastre), vreau totusi sa-mi exprim bucuria, respectul si toata admiratia pentru acesti barbati sensibili, sufletisti si minunati precum Costi, Valin etc care ne aduc cate o raza de soare si speranta in suflete.
    O primavara frumoasa si senina !
    Elena

    Elena 9 februarie 2009 16:52 Răspunde
  • Multumesc Amore, simt parfumul zambileleor dragi si ma uit pe fereastra cum ploua cu soare. Dumnezeu imi trimite raze de speranta si bucurie sufleteasca.
    Iti simt fericirea Alice, fericirea alaturi de copilasii tai frumosi. Astazi nu m-am dus la serviciu ca sa stau cu fiul meu si sa-mi bucur sufletul.

    Cristina Bizu 9 februarie 2009 17:24 Răspunde
  • dragele mele… va salut.
    dupa o „promitatoare”zi de luni nici cuvintele nu mi le mai gasesc.
    dar ma bucur pentru tine Alice ca ai petrecut atat de bine cu puii tai…
    si va salut si va sarut pe toti.
    revin… acum sunt inca cu masca de job pe chip… si nu ma plac

    pisica 9 februarie 2009 19:49 Răspunde
  • Buna Alice! Nu ne cunoastem live, dar imi esti draga, draga din Tango, din cartile tale!O fi rau?Vietile noastre au ceva in comun se pare, multele despartiri de oameni dragi, morti subite si invieri remarcabile! Dar sa nu ne autoflagelam din dragoste! Nu stiu cum alte femei reusesc sa fie mereu fericite, sa obtina f usor ceea ce vor, calcind pe cadavre! Noi nu facem altceva, decit sa ii pacalim pe cei din jur punindu-ne o o masca a fericirii! II pacalim pe moment, dar sufletul nostru ramine in doliu… in doliu… dupa o dragoste visata, sau dupa una pierduta! Alice, draga Alice fii fericita! Din tot sufletul, cineva care incearca sa ia renasca! Cami

    Cami 9 februarie 2009 19:56 Răspunde
  • „In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos.” – Tudor Arghezi

    Cami 9 februarie 2009 20:05 Răspunde
  • N-am copii. Dar am piticii altora pe langa mine. Si cand ne intalnim, incingem joaca, facem galagie, ne bucuram ca suntem impreuna. In felul asta imi incarc bateriile. Alice, tu? Ti-ai incarcat bateriile azi :)?
    Va imbratisez.

    Ema 9 februarie 2009 20:45 Răspunde
  • Iubitul meu, noaptea asta ma gasit plangand, implorand cu ochii plecati, iubirea ta.. Dar tu, dragul meu, nu mai esti decat in versurile mele scrise in cele mai cumplite nopti de dor si durere. Si te chem in gandul meu, si te alung de atatea ori. Si iti strig ca te urasc, desi te iubesc mai departe de granitele mortii. Si ca in fiecare seara, luna plina, sub blesetemul careia mi-ai jurat iubirea vesnica, ma gaseste prabusita in lacrimi. Si ma balbai pe tastatura neagra, fiind incapabila sa iti mai scriu vreun rand. Si nu pot renunta la noptiile inveninate in care te astept, fiind obligata sa traiesc, constienta ca iubirea ta apartine alte femei.

    Si unde sunt astazi toate promisiunile, toate cuvintele in care imi jurai iubirea vesnica, eterna, totala, fara intoarcere? Cand te-am cunoscut, mi-am spus ca tu esti zeul care a inventat iubirea, ca esti creat doar pentru a ma invata sa iubesc, sa traiesc pasiunea, amorul cutremurator. Iti mai aduci aminte anotimpurile ce treceau peste noi, fara sa ne pese de cursul lor? Iti amintesti cand mi-ai promis, marea, luna, stelele,si toate nisipurile desertuluil? Iti amintesti cand in cele mai inghetate nopti, cand timpul ne despartea, ma strigai pe numele meu de alint? Iti amintesti cand imi spuneai ca nu mai exista viata, nu mai exista moarte dupa noi, iubitul meu? Dar astazi toate aceste cuvinte imi suna atat de fals, incat imi e dureros de rusine sa mi le amintesc. Si m-ai alungat de atatea ori din inima ta, pentru ca mai apoi sa ma chemi disperat si sfasiat de durere. Si eu, te credeam, si pentru o clipa de nebunie in bratele tale, uitam toate vorbele cocosate de atata minciuna, si ma intorceam de fiecare data. Si te doream, si te adoram. Dar tie iti pasa atat de putin de mine, incat a doua zi nici nu iti mai aminteai ca exist. Dar eu, eu eram prizoniera voluntara a aceste minciuni. Si imi plangeam orele departe de tine, si asteptam un cuvant, un gest, o vibratie din partea ta. Si le primeam, si le citeam si le simteam, dar vorbele tale ma izgoneau, ma dispretuiau, ma umileau.

    Si imi juram ca te voi parasi, ca nu iti voi mai asculta chemarile din noptiile tale polarice. Si iti spuneam ca nimic nu ma va mai intoarce, ca nu mai exista „noi”, -de fapt nu a existat decat in sufletul meu,- ca dimineata urmatoare ma va gasi in patul altui barbat. Dar in acele clipe, tu ma doreai tot mai mult si mai mult, si ma minteai cu nerusinare, ca sunt singura femeie pe care o iubesti, ca nu poti sa ma vezi in bratele altuia. Si aici te credeam. Credeam ca nu poti sa iti imaginezi trupul meu acoperit de mangaieri straine, dar nu din dragostea ce mi-o purtai, ci din orgoliu. Tu nu concepeai sa ma imparti cu nimeni, in schimb ce eu te imparteam mereu.

    Dar nu mai vreau jumatati de iubire. Imi este lehamite de toate vorbele ipocrite si lipsite de buna-cu-viinta. Ma dezgusta toti barbatii vietii mele, care mi-au ucis toate visele. Vreau tot sau nimic. Si cum parca mie imi este permis sa am parte doar de iubiri mistuitoare, ma sufoc in fiecare noapte de dor, de speranta.. Si au murit in mine anotimpuri, si s-au asternut trist peste toate marile iubiri. Si eu care sunt condamnata sa fiu amanta tuturor barbatilor nenorociti ai pamantului, eu care imi hranesc sufletul facut ferfenita, cu cele mai frumoase versuri de dragoste, eu care visez fara cusur la o iubire ce nu va pieri decat odata cu mine, eu, te chem acum in ceas tarziu. Si te urasc, si te iubesc cu fiecare suflare a mea, cu fiecare clipire, cu fiecare lacrima, pana cand moartea ne va uni, asa cum mi-ai zis, candva, tu.

    alyce 9 februarie 2009 21:25 Răspunde
  • dragele mele plang acum..de emotie cand vad ca sunteti atat de sincere,atat de luminoase,atat de adevarate…va multumesc ca m-ati primit in familia voastra asa mica si zapacita cum sunt. imi dati curaj in fiecare zi….imi deschid larg bratele pentru voi si va imbratisez cu toata dragostea.
    simona sa stii ca si eu am ochii verzi….

    dalila tua 9 februarie 2009 21:39 Răspunde
    • Fete triste, fete dragi! Ma uluieste cum traim, toate, aceeasi poveste, aceleasi tristeti, si niciuna nu se revolta… Plangem si imploram sa fim iertate pentru vinile lor, le iertam pana si greselile pe care ei insisi nu si le mai rabda, hohotim in pumni, suspinam in gand, sa nu ne vada nimeni urland, sa fim oricand gata sa tasnim catre ei daca ne vor mai chema o data, ca sa aiba de unde sa ne mai alunge o data… Ce lume nedreapta, ce lume bolnava, in care nu s-au impartit egal nici drepturile, nici iubirile, nici nadejdile, nici deznadejdile! Ce lume mintita si amara…

      Alice Nastase 9 februarie 2009 22:28 Răspunde
  • raluca daca as putea ti-as da jumatate din sufletul meu…poate ti-ar fi mai usor…sa nu mai suferi, sa nu mai plangi….

    dalila tua 9 februarie 2009 22:20 Răspunde
  • Si ce putem face, Alice draga? II iubim, ne dam seama ca nu ne merita, dar continuam sa le cersim iubirea. Uneori nu avem puterea sa recunoastem toate astea, alteori ne facem ca nu observam nimic de teama sa nu ii pierdem. Si suspinam de dor, si visam cu ochii deschis, cu ochii inchis la o mare iubire. Oare chiar exista, sau doar noi o inventam in sufletul si mintea noastra, pentru a avea puterea sa mergem mai departe???

    alyce 9 februarie 2009 22:37 Răspunde
  • „suspinoaselor” de dor 🙂
    am venit sa va sting lumina si sa va spun Noapte buna!!!
    sa dormiti bine si sa va treziti mai optimiste decit azi, decit ieri… decit vietile trecute.
    miine incepe viata de dupa noaptea aceasta.
    am citit odata o carte usurica (nu-i mai stiu numele, dintr-acelea pe care le citesti in tren daca nu faci integrame) in care o mama trecuta de 60 de ani ii spunea nefericitei sale fete:
    „arata-mi o femeie care zice ca e pe deplin fercita si am sa-ti spun ca tocmai mi-ai aratat o naiva”. cu fiecare zi care trece, cu fiecare saptamina care vine peste mine ma tot gindesc la fraza aceasta…

    iana 9 februarie 2009 22:48 Răspunde
    • Eu ma gandesc adesea ca iubirile mele s-au petrecut doar in mintea mea. Ca eu le-am inventat. Ca am luat de pe strada sau din neant cate-un individ oarecare si l-am imbracat in aura mea de dor de dragoste, pana cand nici eu n-am mai stiut cine e. Dar el stia! Si, dupa ce o vreme a fost emotionat sau onorat de omagiul meu, s-a dezmeticit. Apoi, satul de propria sa impostura, s-a intors, de buna voie in mocirla. Eu am continuat sa-l strig, sa vreau sa-l spal cu lacrimile mele si sa-l fac iarasi zeu. Dar el s-a prefacut ca nu ma aude, convins fiind ca beneficiile maxime le-ar avea traind in comunitatea lui de indivizi de rand impaunandu-se – in sinea lui cea modesta sau cu glas tare – ca o zeita a jelit dupa el, dar el nu s-a lasat induplecat. Alyce, noi inventam, adesea. Insetate de dragoste, ne lasam furate de ispita de-a urmari himere, setea ne intuneca mintile, desertul ne ravaseste simturile…
      Noapte buna, dragii mei- ma pregatesc sa citesc copiilor o poveste cu Feti Frumosi si nunti pe pamant, nu in cer…

      Alice Nastase 9 februarie 2009 23:16 Răspunde
      • Da, Rosanne draga, sa ne intalnim. Noapte buna si tie, Iana, si Dalilei dragi si triste ca noi…

        Alice Nastase 9 februarie 2009 23:19
  • Alice, ingerul meu, vin azi, din nou, cu mainile intinse de disperare, de neputinta, de oboseala. Nu ne revoltam ca sa nu ne doara , ca sa o ducem pe picioare asa..cine stie pana cand… boala asta ucigatoare si placuta, piroteala cu ochii deschisi dar cu sufletul sfartecat de fiecare creanga de copac, de fiecare fier ruginit al drumului nostru.Si iar imi zic „ce slaba esti..”luand decizii radicale noaptea care se metamorfozeaza in declaratii puternice de iubire dimineata…Si , tot asa, ma rotesc intre DA si NU, intre POT si NU MAI POT…
    Pare ridicol si penibil, copilaresc si superficial daca nu traiesti, nu intelegi, nu simti…aceste stari …la inceput dulci, apoi amare, tot mai amare, incat ti-e greu si sa le inghiti si sa le scuipi…Nu mi-e bine, dar sunt cu voi, va simt si va gandesc frumos.As vrea sa ne intalnim.
    Somn linistit s-aveti.Va imbratisez.

    rosanne 9 februarie 2009 23:09 Răspunde
  • Noapte buna, Alice, noapte buna dragele mele, prezente si neprezente. Am si o melodie pentru voi. Nicole Kidman-One day I’ll fly away…

    alyce 9 februarie 2009 23:23 Răspunde
  • noapte buna dragele mele…si vise colorate!

    dalila tua 9 februarie 2009 23:33 Răspunde
  • dragele mele,
    draga dalila, mi-ati dat deja o parte din sufletul vostru. ma regasesc in voi, ma regasesc cu voi.
    si uite, pentru ca m-ati „tinut de mana” si mi-ati oferit din inima voastra azi m-am simtit mai bine, mai puternica sa merg mai departe, sa rezolv probleme organizatorice de mult amanate din cauza visarii, incertitudinilor, gandurilor mele

    alyce, ma doare ce ai scris, ma doare atat de mult. pentru ca, cum zicea si Alice, noi toate aici impartasim de fapt aceeasi poveste in mii de variatii ale inimii.

    raluca 9 februarie 2009 23:37 Răspunde
  • Ah, Alice, cat de frumos si de dureros scrii. Citeam cele de mai sus si ma gandeam ca este exact ce am simtit eu asta seara. Ca poate el este asa doar in ochii, in visele si in gandurile mele. Si ca e doar las pentru ca nu are curaj sa simta, sa vina, sa fie…Doar eu cred in el, el a renuntat de foarte multa vreme sa o mai faca.
    Oare totul este pe dos pe lumea asta? Ca doar ne dorim lucruri atat de simple, si de frumoase…
    Sa aveti o noapte linistita, cu vise frumoase. Poate maine o parte din aceste vise vor deveni realitate.
    Va imbratisez cu drag.

    Felice 9 februarie 2009 23:40 Răspunde
  • pentru un singur barbat mi-am vandut sufletul si mi-am amanetat visele..pentru o singura noapte de dragoste am renuntat la tot.si cat am fost de disperata cand m-am trezit acoperita de cenusa, cu ochii arsi, cu sufletul gol, cu mintea sterila…dar din intunericul si haul ala s-a nascut o imensa dragoste de viata, de mine, de lume.pe drumul ala l-am intalnit pe el, barbatul care acum ma inalta si ma ingroapa cu singura privire, cu un singur cuvant nerostit…si nu regret nimic, mi-e doar uneori ciuda pe mine ca sunt prea naiva si caut in ceilalti chipul pierdut al inocentei.mi-e cu neputinta sa nu iubesc, oricat de greu ar cadea apoi iubirea asupra mea…sa iubesc eu mai intai,nu el…sa ma usuc eu de dorul lui…pentru ca in momentul in care focul se stinge in mine plec…nu pot sa imprumut de la el, nu pot sa ard la lumina flacarilor lui.

    gata…acum chiar ma duc sa visez frumos!
    Noapte buna zeitelor!

    dalila tua 9 februarie 2009 23:55 Răspunde
  • Dragii mei iubiti nespus, va imbratisez nu mai mult decit imi e permis.
    Va multumesc in cuvinte palide, pentru incurajarile si vorbele voastre nemeritat de bune, exagerati in ce ma priveste, sunt alti oameni care merita aprecierea voastra, sunt baieti buni in jurul vostru care va merita afectiunea si acestia merita sa fie clonati, eu nu merit nici macar o copie la copiator, cautatii si ii veti gasi cu siguranta. Ca viitor tinar pensionar, mic si gras, un pic chel si sa nu uit mai nou, purtator si de ochelari, nu merit atentie din partea voastra, nici iubita mea nu mai e impresionata de mine cind o astept in bucatarie, ca Lasagnia are prea mult sos, in cada ca apa e cam calda, la cravata in doritor ca e cam obosita, asa ca treceti-ma si la categoria inofensivi. Apreciatii pe cei vii de linga voi, nu ca eu nu as fi viu, dar ei sunt tangibili, eu sunt cum v-am spus. Si inca ceva, mai lucrez la primul meu milion de euroni, asa ca …..priviti linga voi, cineva va va deschide usa, va va zimbi nauc, va va invita sa stati jos in locul lui, va va aduce flori, isi va strecura miinile in lenjeria voastra cind veniti acasa si nu numai, va gati cu voi, ve ti face focul impreuna, va veti spune macar o poveste la culcare si cu siguranta vrajiti de voi isi vor pune singuri gitul in lant, sa respire dupa cum vreti, pentru ca nu vor putea si nici nu ar vrea sa fie fara voi, sunteti prea frumoase si tulburatoare ca sa nu se dea lupte pentru voi. Cu siguranta asa e si asa va fi. Luatii de mina pe cei doriti. Eu sunt unul din fericitii care am primit cindva flori.

    Valin 10 februarie 2009 0:06 Răspunde
  • valin, noi tot te iubim:) spune ai tu ce ai spune:)
    noapte buna

    raluca 10 februarie 2009 0:11 Răspunde
  • Da valin si costi, tot va iubim..
    Noapte Buna!

    iana 10 februarie 2009 1:28 Răspunde
  • Buna dimineata, prieteni dragi.Inca nu s-a luminat de tot afara…asa ca inca mai am ganduri de revolta, de final categoric in mintea mea obosita .Cred ca astazi nu trag draperiile de la fereastra, nu vreau sa aud ca vine primavara, nu vreau sa vad soare, vreau umbra, liniste..in coltul meu de lume buna .Vreau sa raman asa, ca in zori..lucida, moarta, nemiscata.

    rosanne 10 februarie 2009 8:03 Răspunde
    • Buna dimineata, va spun din intuneric si eu. M-am trezit de mult, am plans, am scris, am tacut, am incercat sa adorm din nou, am renuntat. Rosanne, am facut cafea si te astept. Somn usor, Iana. Buna dimineata Valin drag. Buna dimineata, prietenii mei de aproape si de departe.

      Alice Nastase 10 februarie 2009 8:07 Răspunde
      • Nu i-am raspuns Danei, legat de concurs. Tu posteaza povestea ta si eu iti promit ca daca va merita cu adevarat o sa-i gasesc un locsor in carte, chiar daca e tarziu si Alina, colega mea care redacteaza de zor cartea noastra, e superaglomerata. Viorica m-a intrebat daca ceea ce scriu e literatura sau confesiune. Uneori nici eu nu mai stiu unde se termina tristetile mele literare si incep durerile omenesti. E felul meu de a imi intelege viata privind-o printr-un caleidoscop, in care bucatile de adevar se asaza in compozitii infrumustate de oglinzi paralele. Uneori ma salvez de la nimicnicie si de la ridicol spunandu-mi ca poate mi-au fost date tristetile ca sa pot scrie despre ele. Dar as vrea, simplu si banal, sa fiu fericita si atat. Sa nu mai scriu altceva decat biletele de dragoste pentru barbatul meu si sa i le strecor in buzunare. (Fireste, l-as putea ruga sa le pastreze si sa le publice intr-o zi, ca sa nu se iroseasca atata iubire:)

        Alice Nastase 10 februarie 2009 8:21
      • Mi-e dintr-o data mai bine cu tine, Rosanne. Te astept si-n zilele ce vor veni, sa zambim amandoua.
        Au venit aici fete a caror poveste eu n-o stiu prea bine. Va rog sa scrieti mai mult despre voi, ca sa ne cunoastem mai temeinic! Va rog! Pisica, Ema, Viorica Dobre, Felice, Dana, Cami? Elena, Anca, Mariuca, Bianca… Pe Anais incep s-o cunosc, pas cu pas, cuvant cu cuvant. Adela, si eu am auzit cuvinte mari la vreme de tristete, care apoi, in ceas de bucurie, s-au transformat in metafore, in constructii abstracte, inaltate in numele artei. Istoria e mereu aceeasi, noi suntem una si aceeasi femeie, barbatii pe care-i iubim seamana intre ei, povestile noastre au fost scrise demult, de aceeasi mana, noi doar le citim si lacrimam.
        Gata. Trebuie sa plec la treburi, s-o trezesc pe Nana, s-o sarut… Inainte sa plece Nina Cassian din Romania am mai facut un interviu cu ea. L-am revazut azi noapte. O intrebam cand a renuntat sa caute alte iubiri, cand a spus „gata”. Si ea mi-a raspuns: Nu am spus niciodata „gata”. Dar „gata” a venit singur peste mine.
        Sa aveti o zi cu liniste in suflet, s-o traiti intens, fiindca „gata” vine singur, vine abrupt si nedrept.

        Alice Nastase 10 februarie 2009 8:29
  • Valin, cred ca ti-a placut sa te joci putin cu imaginatia noastra.Eu…sincer, n-as fi impresionata de un barbat viitor student, cu par des si cu lentile de contact…asta asa, ca sa intru in jocul tau..Iar faptul ca ..de exemplu, intra incaltat in mijlocul sufrageriei, nu pune la loc cana de la filtrul de cafea, nu sterge apa de pe jos din baie dupa dus…sunt mici- mari polemici casnice.Ma deranjeaza mai mult o privire nejustificat de taioasa, un cuvant nedrept adresat mie si neacordarea atentiei si-a dragostei de care am nevoie.Da, am nevoie…ca sa traiesc, ca sa sterg apa din urma lui, ca sa aspir praful de pe covorul din sufragerie, ca sa fiu asa cum sunt, vesela, copilaroasa, expansiva, si..putin irationala.
    Nu ti-am zis cu rautate, doar m-am „revoltat” in stilul meu….Te imbratisez, Valin, cu tot cu ochelari si cu lasagna cea suculenta.Atat cat imi permiti, bineinteles.
    O zi frumoasa, prieteni buni.

    rosanne 10 februarie 2009 8:17 Răspunde
  • Da, Alice, sunt cu tine la cafea.Vorbesc cu Valin si mi-e bine. Sorb cu tine-o data si ma simt minunat.Te imbratisez cu sincera mea prietenie.

    rosanne 10 februarie 2009 8:18 Răspunde
  • Buna dimineata ! Sa ne fie ziua asta buna tuturor! Va pup

    Cora 10 februarie 2009 9:33 Răspunde
  • Neata!
    Ma smulg de la trebi sa zic fetelor noi sa vina si ele cu povestile lor de viata si de dragoste si eu, asa superaglomerata cum sunt, le voi strecura in carte! 🙂
    Daca sunt frumosae, adevarate, bineinteles, si daca sunt trimise saptamana asta – va rog eu mult! Paaaaaa!

    AlinaG 10 februarie 2009 9:39 Răspunde
  • „Nu am spus niciodata “gata”. Dar “gata” a venit singur peste mine. (nina casian)
    Sa aveti o zi cu liniste in suflet, s-o traiti intens, fiindca “gata” vine singur, vine abrupt si nedrept.” (alice)……mi-e teama de acest „GATA” !!!!
    „priviti linga voi, cineva va va deschide usa, va va zimbi nauc, va va invita sa stati jos in locul lui, va va aduce flori, isi va strecura miinile in lenjeria voastra cind veniti acasa si nu numai, va gati cu voi, ve ti face focul impreuna, va veti spune macar o poveste la culcare si cu siguranta vrajiti de voi isi vor pune singuri gitul in lant, sa respire dupa cum vreti, pentru ca nu vor putea si nici nu ar vrea sa fie fara voi, sunteti prea frumoase si tulburatoare ca sa nu se dea lupte pentru voi. Cu siguranta asa e si asa va fi. Luatii de mina pe cei doriti. ”
    Valin m-a impresionat postul tau…astfel incat gandurile mele au amutit !!!!
    Ni se intampla sa alergam o viata dupa himere, alteori se intampla sa-i gasim pe cei prescrisi , insa sa nu stim sa ne pastram unul in sufletul celuilat….si atunci…vine „GATA”!
    ……………………………………………………………………………………………………………………

    imi incep ziua cu gandul la voi si al povestile noastre de dor, de dragoste, de bine…DE NOI !
    o zi fericita !

    monica 10 februarie 2009 10:28 Răspunde
  • Buna dimineata,
    Ma gandesc uneori ce forta inimaginabila,puternica,aduna atatea suflete cu aceleasi amprente de dor ,de dragoste,de vis….
    Cand am decis sa intru in Tara Minunilor,am facut-o firesc,pt ca ,exact atunci, se intampla sa nu stiu ce sa fac cu iubirea mea…..
    Sa astept,sa fug,sa am rabdare,sa ma rog….
    Voi,aici,mi-ati aratat calea spre sufletul meu ratacit intr-o iubire aparent imposibila….
    Acum,lucrurile incep sa capete alt contur,incep sa se dezghete inimile ,incep sa infloreasca florile primaverii in mine….
    Iubirea ???? Am transformat-o ,incet,incet,alaturi de voi,cu rugaciunile voastre,ale noastre ,ale tuturor,in ceva posibil,in ceva ce pot atinge,pricepe….
    Nu pot veni mereu langa voi,dar,dragii mei prieteni,atunci cand o fac,mi-e sufletul plin de bucurie…..
    Ma bucur sa va simt aproape,sa ma regasesc in povesti de iubire pe care si eu le-am simtit,si eu le-am trait,si eu le cunosc foarte bine….
    Ma gandesc uneori ca noi,toate la un loc,toate separat,am ….iubit de fapt unul si acelasi barbat intr-un anumit moment al vietii….
    Asa de mult ma regasesc in fiecare poveste de aici…..
    Am vrut sa va doresc o saptamana a iubirii,cu declaratii de dragoste si atat….Fara deznadejdi,fara lacrimi,fara tristeti !!!
    Sa fie asta Saptamana Iubirii ….Sa primim trandafiri rosii,sa fim invitate in oras,sa primim daruri,sa fim mangaiate si iubite…..
    Sa vina si iubitii chemati de departe,sa vina si cei de peste mari si tari,sa fie acum ,langa noi….mai langa noi decat oricand in viata asta….
    Va simt aproape,pe toti,desi nu va spun numele,…..as omite din greseala vreunul si nu as vrea asta……va simt aproape,pe fiecare dintre voi,ma rog sa ne fie bine,sa va fie bine,sa fiti frumosi,iubiti,rasfatati .
    Eu,cu drumurile mele nebune,va rog sa ma iertati daca nu va pot multumi indeajuns pt tot ce ati facut pentru mine.
    Prietenelor noi,bine ati venit,ramaneti,va intand mainile intr-o imbratisare calda….
    Tie Alice,ma rog sa vina printul tau pierdut printre drumuri si vise,sau,asa cum bine spune draga ta,draga noastra Nina Cassian,sa vina si peste tine un „gata”….aducator de un nou inceput…..Si un pamantean frumos si cu suflet mare sa te iubeasca asa cum meriti….
    Tu esti o zeita,zeitele merita sa fie iubite cu adevarat….
    Iar iubirea vine,vine,vine…..calca totul in picioare…..

    anna 10 februarie 2009 10:44 Răspunde
  • Atatea cuvinte frumoase, incat mi se pare aproape un sacrilegiu sa vin cu „scriitura” mea banala, care nu trece de bariera tastelor… Dar ma veti ierta, cu gentilete, caci imi sunteti atat de dragi!A devenit cel mai dulce tabiet, sa vin aici, sa ma retrag pe aceasta insula calda si primitoare.
    Va doresc iar si iar, o zi minunata, cu primavara transferata in inimile voastre flamande de iubire.Ceea ce va doresc voua, imi doresc si mie:).
    Astept sa citesc povestile de iubire rasarite in prag de primavara, astept sa aflu de la Alice ca a desfacut sampania si a baut-o, pe acordurile pianului…
    Ca intotdeauna,Alice, ai mare dreptate, persoana de care ne indragostim devine o plasmiure a mintii noastre, ii acordam nedrept de multe calitati, totul vine din magia care ne cuprinde gandurile- transformam un om banal intr-un munte de calitati, suspectam pe oricine ca vrea sa ni-l fure….Apoi, trezindu-ne la realitate, cautam cu frenezie imaginea inceputului, dar nu intotdeauna ii regasim reflectarea obiectiva, caci… totul era infrumusetat, romantat si dantelat de mintea noastra de om indragostit…

    Amore 10 februarie 2009 11:16 Răspunde
  • Va imbratisez calduros de ziua buna, familia mea din tara sufletelor! Aveti grija de voi, puneti-va fularul la git sau ochelarii de soare…:-) Aici e furtuna, vint puternic cu soare, de parca doua anotimpuri s-ar lua la intrecere nebuneste…
    Cuvintele voastre devin cu timpul fata voastra, va stiu din ele, va vad, va astept cu drag… Sper ca atitea frumoase si puternice cuvinte, pe care le simti si le scrii, draga Alice, sa devina odata chip si prezenta in viata ta, sa se intoarca cu iubire la tine si sa nu mai plece…
    Sa fie o zi minunata, la toti!

    corina 10 februarie 2009 11:23 Răspunde
  • Va spun si eu buna bimineata. Azi m-am trezit trista, lipsita de speranta, caci pana si in vis iubitul meu ma parasise. Dar e frumos afara. E cald. E soare. Si asta m-a facut sa ma simt mai optimista. Mi-am pus si eu cafeaua chiar daca nu mai este calda, caci am cam intarziat putin.

    Sa avem o zi ca in visele noastre cele mai marete!!!

    alyce 10 februarie 2009 12:17 Răspunde
  • mi-am amintit, apropos de vise, de http://www.youtube.com/watch?v=k_m1R2ocIAw
    Patrunzi intr-o lume ireala…

    Amore 10 februarie 2009 12:30 Răspunde
  • Eu am spus de atatea ori „gata” in cele mai dureroase secunde. Mi-am jurat ca nu mai vreau sa intalnesc iubirea. Dar mereu am revenit asupra deciziei, si mereu am schimbat-o. Au fost momente in viata, cand nu iubeam pe nimeni, cand nu eram iubita de nimeni, si atunci tanjeam dupa o iubire fie ea oricat de trecatoare, de mincinoasa. Vroiam sa fiu indragostita, sa imi aduca aminte de clipele magice petrecuta in bratele lui, si chiar si de lacrimile secate de durere, de dupa plecarea lui. Noi avem nevoie de iubire, asa ca nu cred ca exista „gata” pentru noi.

    „Nu exista fericire de care sa-ti amintesti fara tristete.”

    alyce 10 februarie 2009 12:36 Răspunde
  • buna dimineata dragele mele, desi la voi e deja pranz.
    dar eu cand vin la voi, vin totdeauna cu ganduri de noi inceputuri pentru noi toate, de noi dimineti „savarsite” la cafele de suflet (sau ceai, suc d eportocale – eu nu beau cafea!!!).

    aici la mine ca si la corina e furtuna-cum zicea ea”doua anotiompuri se iau la intrecere nebuneste”
    dar eu vin cu ghiocei si raze de soare in gand.
    sa aveti o zi buna sa ne intalnim deseara din nou, noi toate!

    raluca 10 februarie 2009 12:48 Răspunde
  • Cristina Bizu LA MULTI ANI !
    Sa ai parte de sanatate, ganduri frumoase si dragoste.
    Dedicatie speciala pentru tine:
    http://www.youtube.com/watch?v=65gcSUvOTQg

    Bine v-am regasit. Nici n-as fi crezut ca imi va fi atat de dor de voi.

    Simona Ioana 10 februarie 2009 14:22 Răspunde
  • „Si acum vreau sa-ti cer ceva, ca unui prieten: te rog nu ma chema niciodata, nu ma cauta sa-nvii ceva ce stii foarte bine ca n-a murit. Ajuta-ma sa-mi pot demonstra ca realitatea, oricare-ar fi ea, merita mai mult decat cea mai frumoasa fictiune.

    M-am rupt de tine cand te iubeam, n-am vrut s-ajung niciodata la drojdiile urei.

    Sa ne-nchipuim c-am murit. Eu te-am plans, te mai plang si-acum, dar intr-o zi am sa te-ngrop ca pe toti mortii. Plange-ma si tu, o zi, doua, cat crezi ca merit, in inima ta atat de echilibrata, si-ngroapa-ma, incinereaza-ma, sfarseste cu mine. Si vom fi amandoi asemeni celor care mor tineri si frumosi, pe care timpul nu-i poate altera in amintirea celorlalti. ” -Ileana Vulpescu „Scrisoare catre un cunoscut”

    anemari 10 februarie 2009 16:14 Răspunde
  • Va spun si eu sa aveti o zi buna…
    M-am tot gindit la mesajul tau de ieri, Valin…
    sigur ca ne iubim barbatii, ii apreciem pentru ce sint ei, pentru ce fac ei pentru noi…
    Nu aduce barbatul meu flori in fiecare zi dar uite simbata a facut curat prin casa singur fiindca eu am fost la serviciu. Nu gateste tot timpul pentru mine dar nici eu nu gatesc tot timpul pentru el. E acolo cind am nevoie de un umar pe care sa pling… si mai presus de toate gestul pe care il ador nespus: in timp ce doarme imi cauta mina si mi-o saruta… gestul acesta m-a intros din drum cind eram hotarita sa plec… si gestul acesta imi spune ca el ma iubeste…
    Asaaa… asta nu insemana ca nu vad altceva in fata ochilor decit pe barbatul meu… sint inconjurata de oameni si dezvolt admiratie pentru ei… printre acestia din urma sinteti tu si Costi pentru felul vostru de a fi si de a gindi si mai ales de a va exprima… iar la parte fizica, eehhheeiii uite aici: George Clooney, Denzel Washington, Omar Sharif…. si o intreaga gasca de baieti adevarati…

    iana 10 februarie 2009 16:21 Răspunde
  • Buna ziua tuturor!A fost o zi buna Alice? Sper!Povestile mele Alice? Ca sint mai multe, sint prea dureroase!Deschid o rana adinca, cicatrizata greu! Problema e ca din ele nu am invatat… sa evit ce a fost rau si urit! Mereu calc in aceleasi gropi batatorite de atitea ori de pasul meu! Fac o pauza acum, deoarece va scriu inca de la serviciu! Alice, daca nu te superi, tu ca gazda primitoare, te rog sa ma primiesti in casuta ta, adica pe acest blog mai pe seara! O zi buna in continuare!Va pup! Ne reintilnim! Cami

    Cami 10 februarie 2009 16:26 Răspunde
  • Si cele mai intense clipe pot fi doar iluzii. Si cele mai pasionale iubiri se pot termina subit. de ce? Asa e. Oare de ce?

    andreea 10 februarie 2009 19:36 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=km7pmgdEPEI
    vreau totul sau nimic de maine !!!

    monica 10 februarie 2009 20:33 Răspunde
  • Seara buna, seara buna.

    Multumesc de gandul bun tuturor.
    Promit Alice povestea mea vie, intreaga, frumoasa, calda, sincera, curata… curand.
    Mai am nevoie doar de starea de mine insami ca sa ma pot povesti, ori zi de zi, sunt orice numai eu insami nu: un robotel ce danseaza pe taste, o voce de copil care raspunde la telefoanele nebune, „doamna isoscel” daca va amintiti filmul.
    si port si simt din pacate o stare de nervozitate continua care ma risipeste si ma indeparteaza de mine.
    Doar atat pot sa spun acum: port in brate o iubire mare si pe chip doi ochi tristi.
    uneori scriu poezii.
    citesc mult
    si mai cred ca iubirea mea imperfecta este binecuvantata.
    ca mi-a fost harazita asa, la distanta si din dor continuu, nicidecum alternativ, pentru ca pot. pentru ca nu plang. si ma incapatanez. si daruiesc.
    Valin, iarta-ma, dar nu te subestima… eu una nu te-as da pe toti adonisii tv

    pisica 10 februarie 2009 21:06 Răspunde
  • Asta seara n-am cuvinte, n-am dorinte, n-am sperante, nici macar iluzii…Stau doar si privesc in gol, ascult o muzica ce nu-i a mea, era a noastra…Imi caut linia destinului in palma si incerc sa gasesc locul de rascruce in care ma aflu.Respir cu un suflu sistolic adevarat , care da impresia unui oftat repetativ, pus pe seama unei anemii de primavara.Imi musc buzele necolorate , unite, drepte, fixe…R aman singura in cadenta mea de iubire si visare, imi aud comenzile cum suiera pe langa urechi…stang, drept, stangu’, stangu’…Se pare ca mereu ajung la partea stanga a lucrurilor.Ori e prea devreme, ori e prea tarziu…pentru mine, pentru el….Prefer sa pastrez secventele iluzionismului meu trait cu maxima credinta in „real”.

    rosanne 10 februarie 2009 21:21 Răspunde
  • Buna seara, dragele mele.

    Rosanne si eu sunt trista, pierduta. . Astazi chiar simt ca nu mai am nicio putetre, ma simt cumpli. Viata e nedreapta. Cel mai bun prieten al meu a avut azi accident de motocicleta, si e in coma la spital. Abia isi scosese pentru prima data anul asta motorul. Imi e imposibil sa ma gandes ca poate si el sa ma paraseasca…Nu el! El nu ar face asa ceva. Ma rog in fiecare secunda sa isi revina, iar doctorii astia nu zic nimic. Nu vor sa vorbeasca, doar schiteaza niste gesture incerte si folosesc termini pe care eu nu ii pricep. Nici nu stiu ce sa mai cred. Sunt revoltata ca nu stiu ce se intampla, sunt inecata in lacrimi, si imi e teribil de frica ca as putea sa il pierd.
    Rosanne, trebuie sa fim puternice, si sa ne spunem ca intr-o zi vom fi cele mai fericite femei de pe pamant.

    alyce 10 februarie 2009 21:28 Răspunde
  • Vin si eu la ceas de seara sa va marturisesc ca aseara am fost in Club Fire, unde lunea dupa ora 20 se intampla cate o seara folk. A fost superb.
    Am incheiat ieri una din zilele frumoase, pe care am sa o conserv in cutia mea cu ”nasturi” pentru ca mi-a marturisit cel pe care-l iubesc neincetat ca l-am invatat ce inseamna sa fii un prieten adevarat. Si pe bratele lui asa de la distanta, din cand in cand ating cu tampla-mi fericirea. Si asta ma face sa cred ca merita, merita sa fie primul gand cu care ma trezesc, merita sa astept sa bem un ceai la ceas de seara, eu aici, el acolo dar vorbind la telefon. Si mai stiu ca in ziua in care am sa-i spun ca povestea noastra nu-si mai poate urma cursul va fi dezamagit si eu voi fi devenit una din femeile oarecare de pe planeta, care l-a un moment dat a avut parte de dragoste, si refuz sa fiu oricare, vreau si imi doresc sa ramanem asa, sa ne zambim complice.

    http://www.trilulilu.ro/cuoreblu50/587284603b91d4 si daca aveti timp si rabdare sa ascultati melodia, pe care v-o dedic voua tuturor ce credeti in dragoste, in respect

    O seara minunata!

    Anais 10 februarie 2009 21:39 Răspunde
  • imi pare rau alyce, greu trebuie sa-ti fie…doamne, ajuta-i prietenului tau…fii cu el…

    corina 10 februarie 2009 21:42 Răspunde
  • Alyce, mi-e groaza sa ma gandesc ce sentimente te incearca atunci cand poti pierde pe cineva drag…Trebuie sa-l implori pe Bunul Dumnezeu sa mai faca o minune si de data aceasta!
    Noi te tinem cu emotie si speranta de mana, rugandu-l pe Dumnezeu sa-ti mai lase prietenul drag alaturi, pentru mult timp de acum inainte, aici, pe Pamant!

    Amore 10 februarie 2009 21:45 Răspunde
  • alyce, rosanne… sunt cu voi… va tin de mana.
    oare va e mai bine asa?
    cineva nestiut voua va este aproape si ii pasa…
    Dumnezeu sa va ocroteasca!
    Va daruiesc o poezie care m-a mistuit toata ziua.

    Glasul care tace (Liviu-Florian Jianu)

    “Dumnezeu aude şi glasul celui ce tace” ( Sfântul Fotie cel Mare)

    Când o întreagă lume, îţi vrea doar rău, ÅŸi sfadă –
    Åži te învinuieÅŸte, cumplit, fără dovadă –
    Ocările când plouă, să ai în suflet pace –
    Căci Dumnezeu aude şi glasul care tace –

    Când nu e zi în care mai multul să nu-ţi ceară,
    Şi tu de-abia răsufli sub idolii -povară,
    Comenzile când latră, să ai în suflet pace –
    Căci Dumnezeu aude şi glasul care tace –

    Când mersul lumii – negrul, din alb curat, îl face –
    Strivind copilăria, iubirea – din găoace –
    Nebunii de-nchid lumea – să ai în suflet pace –
    Căci Dumnezeu aude şi glasul care tace –

    Când toate câte-s scrise, se vor vădi în toate,
    Şi golul va conduce întreaga plinătate,
    Păcatul când e preot – să ai în suflet pace –
    Căci Dumnezeu aude şi glasul care tace –

    Şi răului ce creşte, dă-i fragi de bunătate,
    Atât cât nu te-ncape, atât cât se mai poate –
    Când dragostea îi dărui – să ai în suflet pace –
    Căci Dumnezeu aude şi glasul care tace –

    pisica 10 februarie 2009 21:57 Răspunde
  • Buna seara dragilor! Va citesc la ceas de seara si ma bucur langa voi si ma intristez deopotriva.Si as vrea asa de mult sa am eu o bagheta magica macar cinci minute…atat cat sa va aduc fiecaruia bucurie si fericire!
    Viata e nedreapta dar cu anii te obisnuiesti si cu asta,din pacate.
    Valin te admir sincer!

    Cora 10 februarie 2009 22:01 Răspunde
  • Balanta vietii mele a fost mereu dezechilibrata. Si pendula fara incetare de la agonie la extaz. Dar cand obosea si cerea o pauza, mereu o gaseam intr-un declin amar. Si ma straduiam sa fac fata torturii ce se obisnuise cu mine, si parca nu mai vroia sa plece. Si in cadenta lacrimilor mele imploram mereu ca visele sa imi prinda contur, sa prinda viata. Si imi imaginam scenari perfecte, si ma amageam traindu-le in vis. Si dimineata ma gasea cu ochii tumefiati de plans. Si nu reuseam sa pricep cursul zilelor. Dar azi nu mai am lacrimi de durere, azi imi este frica.

    Va multumesc ca sunteti langa mine, ca ma tineti de mana. Va imbratisez, Corina, Amore, Pisica, Corina…va strang la sufletul meu

    alyce 10 februarie 2009 22:10 Răspunde
  • Am avut o zi trista … Dintr-o multime de motive. O fi oboseala adunata in drumul lung de ieri… Dar nu asta a fost in primul rand. Am aflat abia azi de moartea lui Marian Cozma, habar n-aveam cine era dar m-a impresionat … drumul acesta cumplit al tatalui care isi aduce baiatul acasa… plang si nu ma pot opri. Imi plang tristetile mele, durerile mele… citesc din urma postarile voastre, e chiar singurul lucru bun pentru ziua de azi.

    Alice, ma bucur ca ti-ai regasit schiorii si ca ati inaugurat pianul. Si te rog incearca sa zambesti; nu stiu cum se face dar cand zambesti tu ne luminezi pe toti.

    Valin, nu m-ai convins nici pe mine. Deloc, deloc, deloc.

    Alyce, ma rog pentru prietenul tau… e singurul lucru pe care il pot face, sper ca rugaciunile noastre il vor ajuta sa se intoarca …

    Anna, as vrea sa declar saptamana iubirii. De fapt a inceput cu un trandafir rosu, daruit cu multa dragoste, uite ca uitasem de el, amintirea asta m-a inseninat.

    Va imbratisez pe toti. E greu sa fii departe, cu acces foarte limitat la net, de aceea seara asta este pentru mine o regasire a voastra, a tuturor si a fiecaruia in parte, suflete dragi mie.

    Beau un ceai cu voi, intind mainile intr-o rugaciune pentru prietenul lui Alyce. Si pentru pentru iubitul ratacit al dragei noastre Alice, ca Dumnezeu sa ii calazeasca pasii spre ea. Si pentru voi.

    Bine v-am regasit.

    Simona Ioana 10 februarie 2009 22:16 Răspunde
  • Suntem aici, noi toti, ca o a doua familie…Orice suferinta a unui prieten de aici ne afecteaza pe fiecare in parte; orice bucurie- ne face sufletul mai zambitor… Prieteni buni si nevazuti, suflete calde care stiu sa viseze, sa iubeasca, sa aline. Alice a facut aceasta minune ( una din miile de realizari care-i apartin), de a ne ingadui sa ne cunoastem, virtual, de a ne impartasi cele mai intime ganduri, de a ne intreba, de a vibra la unison.
    Va imbratisez cu mult drag!

    Amore 10 februarie 2009 22:21 Răspunde
  • Dragii mei ma coplesiti, eu sunt cel care am invatat de la voi, invat si voi invata; si doar voua vi se cuvine gratia. Am ascultat si m-am bucurat, nu va inchipuiti ca eu bat recorduri, ce e mult strica, sunt musafir acasa si ma relaxeaza activitatile casnice, ca sa fiu rau – am o tehnica buna la spalat vase ! (si sunt nedrept exploatat)
    Dar doream sa va spun altceva, eu vorbesc cu toti, acum insa o ma indrept mai ales spre Monica.
    Esti nedreapta cu tine Monica, cum sa amutesti, eu ar trebui sa o fac. Si sa-ti spun si motivele, logica, concluziile si observatiile.
    Asa cum v-am spus eu ma feresc sa produc suferinta cuiva, chiar din prea multa dragoste, poti aduce suferinta, nu avem voie sa indureram chiar si pe cei care am crede ca merita, nu suntem fara de pacat si nu avem dreptul sa ridicam macar piatra.
    Eu ma bucur cind primesc lectii, cind mi se spune ca am gresit si explicatia e sanatoasa. Atunci crestem, ne curatim, ne inaltam spiritual, devenim mai buni, dar pentru asta avem nevoie de oameni, de prieteni, care sa nu ne lase sa gresim. Asta e prietenia, dragostea.
    Si acum…., cineva, cu siguranta din prea multa dragoste, fara sa vrea desigur, a adus multa si nedreapta suferinta si sunt convins ca-i pare rau. Stiu Monica, nu te consideri stapina adevarului si vrei sa mingii, nu sa certi, vrei sa ne imbogatesti cu parerile voastre nu sa fim mai saraci si mai tristi, asa cum a vrut defapt si cealalta persoana, un bine intr-o viziune diferita, vreti iubire precum dati si tu si ea, nu inimi zdrobite. Mi-am permis sa citesc o discutie libera de-a ta, care pentru mine are valoarea unei lectii. Si m-am bucurat ca esti asa cum am simtit, ai facut un gest de noblete, cu siguranta nu singurul, care mie imi foloseste si-mi aduce o anume liniste. Iti multumesc mult. As vrea cu ingaduinta ta sa incheiem asa, nu sa pun eu punct, caci nu se cuvine, ci sa-ti spun simplu Sarut miinile Monica, stiu eu de ce. Si sa ma certi cind crezi ca gresesc. O critica buna o primesc cu bucurie de la oricine, si infringerile si victoriile se analizeaza dupa ce trec, chiar si durerile; sa putem merge mai departe sa fim mai buni, nu pentru noi, ci pentru ceilalti. Asa ca eu sunt cel amutit de admiratia ta, eu am de ce. Nu sunt demn sa dau lectii si cu siguranta gresesc si eu omeneste.
    Ni s-a spus sa ne iubim aproapele ca pe noi insine si noi trebuie sa mingiiem cu palma, nu sa lovim.
    In seara asta sunt mai liber, am iubitele „in curtea lui Sing”.
    E cumplit de groaznic si infiorator ce mi se intimpla acum, mi se evapora singur vinul din sticla si pahar.

    Valin 10 februarie 2009 22:24 Răspunde
  • Simona Ioana ma bucur ca esti iar cu noi. Iti multumesc pentru rugaciunea. Imi beau si eu ceaiul african cu tine, cu voi. Si ma simt mai linistita ca sunteti langa mine, voi prietenele mele de departe…prietenele mele dragi.

    alyce 10 februarie 2009 22:25 Răspunde
  • Sunt si eu alaturi de voi doi Alyce, e nevoie de singe, altceva, te rog sa-mi spui si …….astept

    Valin 10 februarie 2009 22:33 Răspunde
  • Multumesc fetelor pentru mana intinsa.O intind si eu pe a mea.Sa ne tinem strans.
    Valin, cum spui tu….

    rosanne 10 februarie 2009 22:39 Răspunde
  • Am sa iti spun Valin. Iti multumesc pentru bunatatea ta. Nimeni nu a vrut sa imi zica nimic azi, caci nu fac parte din familie. Vesnicul raspuns. Nu stiu prea multe. Acum am ajuns si eu acasa. Sunt epuizata si stau cu telefonul in mana sa aflu si eu mai multe. E cumplit.

    alyce 10 februarie 2009 22:44 Răspunde
  • Noapte linistita tuturor, va imbratisez printre lacrimile mele neplanse, vreau sa va fie bine…Alice, te privesc in ochi prin imaginea de mai sus, iau de acolo bunatate, caldura, profunzime.Vreau sa adorm asa.Vise traite, inger de Alice!

    rosanne 10 februarie 2009 22:46 Răspunde
  • alyce am sa spun o mica rugaciunea inainte sa adorm..dumnezeu o sa o asculte!
    am avut si eu un prieten din cluj, un baiat pe care l-am iubit nespus si care m-a parasit intr-o seara trista de craciun. am plans zile nenumarate,am umblat fara tinta pe strazi, nu am crezut ca o sa-mi treaca vreodata durerea. si acum am uneori tendinta sa il sun, sa-i scriu…
    stiu ca dumnezeu mi l-a dus in cer…dar tot mi-e dor de el…
    sa de-a domnul ca prietenul tau sa ramana aici printre noi…

    dalila tua 10 februarie 2009 22:47 Răspunde
  • Noapte buna tuturor ….
    vise frumoase,de dragoste….
    Alyce si eu pot dona sange,am OI, deci e ok….da-ne de stire….
    Ne vom ruga pt prietenul tau,cu totii ne vom ruga in seara aceasta.
    Va rog,sa chemam iubirea,sa decretam saptamana iubirii….
    Iana,si eu ,ca si tine,merg mai departe pt un gest pe care-l face Cris drag ,si anume nu adoarme langa mine ,pana nu-mi saruta mainile….Si,da,stiu ca asta e felul lui unic de a-mi spune ce simte….Si nu numai pt acest gest…..mai sunt si altele….nimeni nu le-ar intelege,dar eu,da,eu le pricep…
    Spuneai ,cu ceva timp in urma ca nu stii nicio poveste demna de a fi scrisa….
    Tocmai ai inceput una……declaratia de dragoste a sotului tau….
    Si,ce frumos ai inceput s-o scrii !!!!
    Eu cred ca poate fi una foarte – foarte frumoasa…..Incerci ????? Te asteptam….
    Somn linistit tuturor….
    Valin,esti un inger…..Costi,unde esti ? Iti simtim lipsa….
    Avem nevoie de voi,mai ales saptamana asta…
    Toate cele bune,tuturor,zanelor si …”zanilor”(am inventat un masculin de la zana !!!)
    Noapte buna,Alice

    anna 10 februarie 2009 22:56 Răspunde
  • alyce… ma rog pentru tine si ochii tai.
    tuturor o noapte buna cu ingeri aproape.

    sa va bata stele in ferestre aducand iubirea

    pisica 10 februarie 2009 23:22 Răspunde
  • alyce, ma rog si eu cu voi, m a rog din tot sufletul!
    anais, iti ascult melodia „blue cafe” – vai ce frumoase imagini imi trezeste dar cumplit de triste, anias.
    rosanne, te simt tare ingandurata si deprimata. putem face ceva pentru tine? te putem ajuta putin?

    raluca 10 februarie 2009 23:27 Răspunde
  • anna, esti o draguta…
    n-am scris decit si pentru ca, nu stiu cum, mi s-a parut ca Valin a inteles ca noi nu acordam atentie barbatilor nostri si a inceput sa-si puna burta si chelie si ani multi in spate doar-doar n-o sa ne mai placa noua de el… si atunci am explicat cum am stiut si eu mai bine ce insemana cind eu spun ca imi place de Valin si de Costi, ce inseamna cind spun”Valin, noi tot te iubim”… nu vreau sa ma perceapa nimeni altfel decti cum sint sau altceva decit ce sint: o femeie foarte maritata si mama pe de-asupra, stiu ce si pe cine am linga mine, stiu cu cine am facut un copil… cind nu voi mai fi sigura de toate astea imi voi lua puiul si voi pleca… deocamdata e bine si cald si pace…si sper si imi doresc ca nimic si nimeni sa nu tulbure ce avem acum. insa… never say never…

    iana 10 februarie 2009 23:27 Răspunde
  • Cristina, maine va primi buchetul, nu?:)

    raluca 10 februarie 2009 23:38 Răspunde
  • Buna seara, tuturor!semnalez aparitia „Omului frumos” al lui Dan Puric, haideti sa -l „impartasim” toti! Site-ul trilulilu.ro e super, ascultati-l!

    Ovidiu 10 februarie 2009 23:39 Răspunde
  • Alyce,
    Ne rugam pentru prietenul tau, Dumnezeu sa-l aiba in grija si sa faca minuni si-n noaptea asta…si sa ti-l lase aproape…Imi adun mainile in semn de rugaciune si spun „Tatal Nostru”
    Valin,
    iarta-ma , ori sunt prea obosita de poverile mele, ori n-am citit postarea ta dintr-o perspectiva care sa ma faca s-o inteleg…Am senzatia ca ai asociat mesajul meu cu o disputa mai veche , acolo unde spunea cineva ca” impart eu adevarul pe pamant”….
    Nu,nu vreau sa-mi mai amintesc…..poate chiar nu la discutia cu pricina te-ai referit, iar eu bat campii acum….
    Tu esti si ramai un om special, indiferend de mesajul ,mai mult sau mai putin subliminal pe care ai vrut sa mi-l transmiti…
    Nu conteaza , iti multumesc oricum pentru rabdarea de a-mi scrie, ardelean ce-mi esti…

    O noapte cu vise intamplate, si cu izbanzi la” drum de seara” !!!

    monica 10 februarie 2009 23:49 Răspunde
  • Valin,
    noi cu ceaiul, tu cu vinul. Mi se pare normal.

    Anais si Cristina,
    am daruit flori barbatului pe care il iubesc. Cu sinceritate, fara nici un fel de jena. Reactia initiala a fost de surprindere. L-am asteptat in aeroport cu un trandafir rosu dar i-am daruit si toporasi culesi impreuna intr-o primavara timpurie. Si voi continua sa o fac, cu acelasi drag.

    Rosanne, imi amestec tristetea cu a ta… poate ne vindecam amandoua, cine stie.

    Simona Ioana 10 februarie 2009 23:58 Răspunde
  • O noapte senina si calda sa aveti, dragii mei. Eu ascult Mirabela Dauer-Te-astept sa vii, si ma tot plimb prin camera asta goala, fara niciun sens, si am sa ma plimb toata noaptea, probabil. Macar voi sa dormiti si sa visati frumos. Va multumesc pentru toate gandurile curate.

    alyce 11 februarie 2009 0:01 Răspunde
  • Valin, cred ca am sa renunt la ceai in seara asta, si vin sa beau cu tine. Aduc eu vinul. Sec, e bun???

    alyce 11 februarie 2009 0:04 Răspunde
  • valin,
    ti-am recitit postarea…acum cred ca inteleg mai bine despre ce-mi vorbesti…
    imi pare rau, sunt obosita…promit ca data viitoare sa citesc de mai multe ori :),daca nu-mi iese din prima (fie si pe litere :)… ca sa inteleg pe de-a-ntregul…
    o seara buna sa ai

    monica 11 februarie 2009 0:10 Răspunde
  • In seara acesta va asez pe farfurioare, langa ceai, felii fierbinti de prajitura cu fructe de padure. Mai am si un pic de lumina, la mine nu s-a terminat soarele zilei de azi si impart: atatea felii de prajitura pentru Romania, atatea pentru Elvetia, atatea pentru Suedia, atatea pentru Canada, atatea pentru America. Pofta si noapte si zi buna!!

    amalia 11 februarie 2009 0:13 Răspunde
  • Alyce,

    Nu-ti pierde speranta. Acum cateva luni am trecut prin aceeasi situatie. S-a intamplat sa fiu la Manastirea Ghighiu cand am aflat de accidentul de masina al unui om foarte drag sufletului meu. Si am plans, si m-am rugat, si desi doctorii ii dadeau foarte putine sanse, si-a revenit miraculos si acum este bine. Dumnezeu nu ne uita si ne asculta rugaciunile tot timpul. Trebuie doar sa vorbim cu El. Nu-ti pierde speranta. Or sa vina si vestile bune. Sunt alaturi de tine.Te imbratisez cu drag.

    Felice 11 februarie 2009 0:14 Răspunde
  • E bun Alyce.

    Valin 11 februarie 2009 0:15 Răspunde
  • Felice, cuvintele tale imi dau speranta. Te sarut, draga mea

    alyce 11 februarie 2009 0:18 Răspunde
  • Bun gasit Ovidiu, iti multumesc pentru prezentarea aparitiei ” Omului frumos” si mie imi place f. mult dl. Dan Puric.

    Valin 11 februarie 2009 0:20 Răspunde
  • amalia,
    aseaza si pentru germania rece o felie de prajitura cu fructe de padure, ca sunt tare pofticoasa cand e vorba de dulce.

    alyce, acum cand ma duc sa dorm ma voi ruga pentru prietenul tau.

    raluca 11 februarie 2009 0:21 Răspunde
  • Amalia ce minunatii imparti din sufletul tau, ca si toti. Eu sunt pofticios si simt ce primesc de la voi, e fara egal. Cit de mult ne tihneste asta.
    Monica, si eu pledez ca si voi, pentru iubire, asa cum ne-a invatat Alice.

    Valin 11 februarie 2009 0:28 Răspunde
  • Ai vesti Alyce ?

    Valin 11 februarie 2009 0:51 Răspunde
  • Am vorbit doar cu mama lui, care mi-a spus ca e grav, si ca ar trebui operat, dar starea lui nu ii permite. 🙁 Nu ne ramane decat sa asteptam si sa ne rugam. Of, e greu. Mai deschid o butelie de vin, Valin draga. Iti pun si tie un pahar, nu???

    alyce 11 februarie 2009 0:56 Răspunde
  • un ultim gand Alyce… Dumnezeu sa fie cu voi!
    si sa aveti puterea de a trece peste aceasta cumpana…
    si sa fie bine

    o noapte usoara sa ai, draga mea.

    pisica 11 februarie 2009 1:06 Răspunde
  • Alyce, Dumnezeu sa fie cu prietenul aflat in mare cumpana…

    voua tuturor Noapte buna.

    iana 11 februarie 2009 1:19 Răspunde
  • Noapte buna, dragii mei. Noapte buna, Alice!

    alyce 11 februarie 2009 1:41 Răspunde
  • In noaptea asta ar fi trebui sa se adune in mine toate sperantele lumii, toate gandurile bune. Dar plangeam de frica, si trimiteam mailuri disperate spre cer. Ma cert cu Dumnezeu, ii vorbesc printer suspine, si il implor. Faceam promisiuni pe care nu credeam ca le-as face vreodata, si il rugam in genunchi sa mai imi intinda un fir de speranta. Am incercat sa adorm, dar intunericul noptii ma ingrozea. Nelinistea aerului din jurul meu ma facea sa tresar la fiecare gand ce il primeam, si imi era teama. Si norul de lacrimi ce se asternuse deasupra ochilor mei, era din ce in ce mai dens, mai mare, mai puternic. Si simteam cum tipa peretii din jurul meu, si cum ma incoltesc din toate partile. Era infiorator. As fi vrut sa alung noaptea asta de asteptare, sa pot patrunde in cele mai frumoase vise, caci realitatea ma invinge uneori.

    Imi cer iertare ca v-am impocarat cu povestea mea. Poate ca nu ar fi trebuit sa o fac. M-am lasat purtata de valul disperarii, iar eu nu stiu sa inot prea bine. Ma iertati, da???

    Am facut cafea. Va astept, dragii mei. Buna dimineata.

    alyce 11 februarie 2009 7:55 Răspunde
  • Am venit la cafea.Cu voi.Simona Ioana , Raluca….da, sunt impovarata si ingandurata si deprimata, „convulsiva”,posesiva, egoista…sunt asa cum sunt, nu vreau sa mai tin in suflet toate aceste stari provocate de altii si de altele.Ma rup de relatii vechi de prietenie falsa, cu femei si barbati deopatriva, am acceptat prea mult o superioritate nejustificata din partea lor, am gadilat orgolii prostesti…doar ca relatiile „interumane” sa mearga.M-am saturat…nu mai vreau nimic si nu mai cer nimic.Azi nu raspund la telefon.Azi nu exist.Azi sunt doar cu voi.De cele mai multe ori, bunatatea doare.Il doare pe omul nepotrivit.Ma doare tare azi.

    rosanne 11 februarie 2009 8:20 Răspunde
  • Buna dimineta!
    Ma alatur tristetetilor vosatre la cafeaua de dimineata.
    Alyce vreau sa fi tare si sa crezi in minuni de ce nu?
    Te tin de mana si ma gandesc ca poate va fi bine.
    Rosanne , parca ai scris pentru mine.Ieri am fost paralizata.Am fost ca un mecanic la servici si acasa m-am culcusit doar ca sa visez frumos.
    Sunt atat de trista si pentru ca am vazut iubire cu iz de adolescenta intre oameni care au aproape 50 de ani.
    Sa aveti sufletele incarcate de buccurie!

    diana 11 februarie 2009 8:32 Răspunde
  • Buna dimineata, la cafea.

    Alyce nu avem ce ierta. Prietenii buni se stiu, se simt, se tin de mana cand doare, nu-s umbrele de soare ci de ploaie.
    M-am trezit cu tine in gand. Si voi purta un gand si pentru Rosanne.
    Azi voi incerca sa imi fac sufletul limpede, sa ma spun voua. Povestea mea de pisici, cu pisici.
    Dar acum trebuie sa ma duc la birou. Oricat de mult urasc acest „trebuie”
    Asa ca pisicuta voastra o sa-si puna masca de om capabil, priceput si competent si o sa iasa pe usa.
    Dar acum… un strop, sunt cu voi.
    Si… mi-e dor de ghioceii lui Valin. Azi trebuie sa-i caut. Ii voi aduce acasa si pentru voi.

    Putere, Alyce… putere sa ai… asa cum numai sufletele mari o pot face, vei duce rugile tale spre cer si… Dumnezeu o sa te auda.
    Si noi vom fi cu tine, nu-i asa?

    pisica 11 februarie 2009 8:33 Răspunde
  • Gata Raluca, ti-am trimis felia ta 🙂

    amalia 11 februarie 2009 8:50 Răspunde
  • Buna dimineata,la cafeaua voastra,aromata,vin si eu cu drag.
    Alyce,nu stiu unde esti,dar,da,la Ghighiu se intampla minuni,minuni la propriu.
    Voi merge eu acolo ,dar nu azi.Daca ai putea merge tu,daca poate cineva acum,cat prietenul tau este in starea asta confuza,grea,ar fi mult mai bine.
    Ne rugam,ne rugam mereu,tu spune-ne cum este,da ? Ne rugam si pt tine,sa fii tare !
    Tuturor,o zi frumoasa,cu dragoste,cu trandafiri,cu zambete,cu suflet.
    Ovidiu,Valin,va spun ceva ce si voua va place.Dan Puric vine duminica seara,la 17,la biserica Sf.Pantelimon,aproape de Foisorul de Foc,aici in Bucuresti,vine sa vorbeasca cu oamenii,eu l-am vazut si urmarit in astfel de „sezatori”,e minunat,e un om binecuvantat de Dzeu,e inaltator,te simti in Rai,dupa ce-l auzi,dupa ce-l simti.
    Veniti si voi !
    Mi-e dor de Nina,de Catalina,de scrierile frumoase ale AlineiG,de Costi,de Cristina Socaciu,de toti,unde sunteti ???
    Iana,te subestimezi.Scrii foarte frumos.Sau te rasfeti,cum ar spune Alice.
    Alice,tu alergi mult,muncesti mult,gandurile noastre bune te vor insoti in drumurile tale.

    anna 11 februarie 2009 8:51 Răspunde
  • Am ramas cu usturimi sub pleoape, cu rani necicatrizate, din care tasneste sangele chiar pe sub o suta de randuri de tifon si sub mii de plasturi cu lipici dureros.Am ramas cu gustul salciu, cu amintirea scrasnetului de dinainte de muscatura….

    rosanne 11 februarie 2009 8:58 Răspunde
  • Sa va fie bine ….alyce, sa fii puternica!
    Va imbratisez.

    rosanne 11 februarie 2009 9:02 Răspunde
  • rosanne… as vrea sa fiu unul din pansamentele care te vindeca… pe cea mai dureroasa rana… ma dor cuvintele tale

    pisica 11 februarie 2009 9:35 Răspunde
    • Alyce, vin la tine la cafea, vin de mana cu Rosanne si cu Pisica, cu Anna , cu Amalia, cu Diana… Cu fetele care s-au trezit inaintea mea. Ma rog pentru tine si pentru prietenul tau, sa te rogi si tu! Nu cere socoteala, doar roaga-te, si va fi bine, sa vezi!
      Si eu sunt trista, sunt uneori insuportabil de trista, si asta imi paralizeaza bratele, gandurile, dar inca nu am renuntat la speranta. Va imbratisez, cu toata dragostea lumii, savurez cafeaua odata cu splendidele voastre cuvinte.
      Buna dimineata!

      Alice Nastase 11 februarie 2009 9:47 Răspunde
  • Iti multumesc, Alice, iti multumesc din suflet.
    Cuvintele voastre imi dau speranta.

    O zi minunata insorita si calda sa aveti, nu ca aici la Cluj, unde e innorat si frig.

    alyce 11 februarie 2009 9:58 Răspunde
  • Buna dimineata la cafea dragele mele si dragii mei!
    Mi-e greu sa va vad asa de triste! Alyce, dac-as putea sa fac minuni, ti l-as da inapoi sanatos pe prietenul tau. Din pacate, numai Dumnezeu poate face minuni! Roaga-te draga mea!
    Rosanne, draga mea, azi nici nu pot sa beau cafeaua, e atat de amara…. Iubita mea, nu mai bea cafeaua aia! Las-o naibii si hai sa bem impreuna un ceai! Il fac atat de bun! Nu mai vreau sa te vad atat de trista! As vrea sa-ti pot lua si tie durerea asta cumva dar nu pot decat sa te tin de mana!
    Si fiindca mie imi plac la nebunie freziile albe azi va trimit la toti cate una!
    Va imbratisez.

    Laura 11 februarie 2009 10:02 Răspunde
  • simona ioana, beau ceaiul tau „baked apple 502” este mai mult decat mi-l imaginam..
    Si doamne imi navalesc in minte toate amintirile unei coplilarii tanjite, asa ca in cartile cu coperti frumoase si colorate, din care-ti zambesc bunicii din povesti….Ce frumos, Doamne ce frumos !!!
    va invit si pe voi la ceaiul meu este imabatator…. aroma de mar copt cu scortisoara si coaja de portocala….visati, visati macar azi la o lume mai buna, la o viata mai buna , visati !!!

    Rosanne ,
    in nesomnul meu, al noptii trecute mi-am amintit ca esti „fecioara” ca si mine…
    De aceea iti inteleg pornirile, trairile, zbuciumul, eterna cautare a perfectunii, a intregului a sublimului….
    Iti vad ueori si ranile …prea adanci pentru un suflet nobil….si-mi amintesc apoi si de-ale mele, mi le privesc ….chiar de-s cicatrizate…. sunt acolo …au lasat semne ale trecerii lor, dar iata, nu m-au doborat…Astazi sunt bine , sunt vie…. TRAIESC !!!
    ai grija de tine si de sufletul tau, va fi bine !!!

    o zi cu dragoste, cu bucurie , cu minuni !!!
    ai auzit alice ?! cu minuni !!!

    monica 11 februarie 2009 10:23 Răspunde
  • va privesc din peisaj cu multa zapada- iarna s-a intors, alba si rece aici. multumesc de felia de tort amalia,multumesc fetelor de flori si de cafea si ceai de copilarie- imi prind bine. sper sa avem vesti bune azi de la alyce, ceai de seara indulcit de la rosanne, povesti pisicesti frumoase…va doresc o zi limpede si usor trecatoare, va tin si eu de miini si ma gindesc cu drag la toti…

    corina 11 februarie 2009 10:48 Răspunde
  • Monica, draga mea, ma bucur mult ca iti place. Are intr-adevar aroma de copilarie, imi aminteste de bunica si de casuta ei albastra. Si vreau sa visez la o lume mai buna sau macar mai linistita. Mai optimista. Imi place sa cred ca il vom savura impreuna, curand, cat mai curand.

    Rosanne iti simt tristetea ca pe o rana a mea. Ar trebui sa iti fac un expozeu al teoriei individualismului, „ma pun pe mine in primul plan, la naiba cu restul”. Dar simt ca tu nu esti asa, ca iti pasa, ca esti sincera, onesta, prea onesta, fragila. Uite a iesit soarele, se vede un petec senin de cer, te rog draga mea insenineaza-te. Impart graunta de speranta care mi-a ramas cu tine.

    Alyce, sunt cu gandul la tine. Azi voi tine o zi de post , o fac si pentru prietenul tau. Prietenul necunoscut al unei prietene necunoscute.

    Alice sa iti dea Dumnezeu sanatate. Te pomenesc in rugaciunile mele. Uite ce minune ai reusit sa faci… chiar ai creat aici o Tara a minunilor !

    O zi insorita tuturor.

    Simona Ioana 11 februarie 2009 11:08 Răspunde
  • Este sfasietor, atunci cand iti pasa, sa auzi doar vesti proaste…Parca nimeni nu mai este exuberant, fericit sau optimist…Sper sa fie doar o parere…
    Am „reusit” si eu sa racesc, acum beau un ceai fierbinte cu voi. Si mi-e dor sa va stiu fericite!
    Va iau incetisor si tandru de mana, urandu-va sa aveti o zi mai frumoasa decat ieri, mai urata decat maine:)

    Amore 11 februarie 2009 11:55 Răspunde
  • draga amore, insanatosire grabnica…voiam sa-ti spun ca la mine incepe sa infloreasca citeceva din sentimentele bune ce le pomenesti…dar era cazul, am fost asa de trista, de neputincioasa si slaba, ca in loc sa ma gindesc la iesirea din tunel, imi cautam gropi din care sa nu mai ies…poate am meritat, poate au fost incercari ce trebuiau trecute, nu stiu- acum insa infloresc, timid, cu teama aproape, aici alaturi de voi…cresc sub lumina lui Alice si insotita de gindurile voastre, chiar daca va stiu uneori triste- tot sper, pentru voi, pentru mine, caci intr-adevar atunci e mai intuneric si mai trist cu putin inaintea ivirii zorilor…

    corina 11 februarie 2009 12:28 Răspunde
  • La indemnul lui Alice,revin cu câteva rânduri despre mine.

    As vrea sa scriu despre povestile mele de dragoste…dar cu tristete spun ca le-am uitat sau poate n-am stiut niciodata sa le traiesc.
    Mi-e rusine sa vin aici, in fata vostra, a sufletelor capabile de iubiri vesnice, de emotii tremurande, de daruire totala. Insa nu pot sa-mi opresc strigatul neimplinirii.
    Nu sunt de piatra. Iubesc, de multe ori probabil chiar frumos, crestineste si uman, rareori patimas si carnal. Dar niciodata pe de-a-ntregul.
    Si-n cartile, ca si pe blogurile Tango, de multe ori barbatul e cel care ocupa locul (din perspectiva mea ingrat) al incapabilului sentimental, al actorului grabit spre un alt rol. Insa uite-ma-s eu, cu toate tulburarile cognitive si emotionale specific feminine (astfel excluzand ca as fi vreun barbat in corp de femeie ), vesnic in pozitia celui care doreste mai mult, care nu mai poate da totul.
    Nu reusesc sa-mi amintesc daca asa am fost mereu, insa cu cat constientizez neputinta mea de o iubire completa, cu cat ma simt mai paralizata emotional.
    Sunt iubita…poate nu cum as vrea, cum am nevoie…Si cer nonverbal dovezi pe care oricum nu le-as accepta drept probe. Sotul meu e unul din putinele exemplare pure moral, a carui iubire insa mie nu mi-e suficienta…ascunzand defapt insuficienta mea iubire pentru el.
    Cine a hotarat ca cel care care iubeste mai mult, sufera mai mult? Cine ne da acest minunat dar – capacitatea indragostirii vesnice? Cine cunoaste penitenta pacatului de a vrea mereu mai mult?
    In general sunt sintetica in scris. Imi permit sa o citez in inchiere pe Alice cu pasajul in care m-am regasit dureros „Aş vrea să doresc pe cineva nebuneşte. Să-i regăsesc gustul în cafeaua de dimineaţă, iar mirosul lui aspru să-mi zgârie visele. Să zac bolnavă de lingoare, să delirez, să gem, să strig. Să nu mă aline decât scrâşnetul dulce al cheii în uşa din spatele nostru. Să uit de tot că dragostea se cuvine să fie înţeleaptă. Şi să nu-mi pese că poate veni o clipă în care să sufăr, atâta vreme cât fără dragoste pot să mor. Să nu mai am curajul să-l întreb pe Dumnezeu dacă e bine ce fac, şi atunci să nu-l întreb nimic…
    Dar sunt o femeie de carieră, înţeleaptă, lucidă, inacceptabil de trează. Şi cred că n-o să mai trec niciodată prin asta.”

    Bia 11 februarie 2009 12:40 Răspunde
  • parca ai trai si povestea mea, draga bia, ce coincidente neintimplatoare ca ne gasim aici…atitia…strinsi de spiritul lui Alice, care a iesit se pare din scrisul ei si intinde miini calde spre noi, ca o zeita indiana…ce frumos ca mai sunt suflete ce au curajul sa-si asume, autentic, tristetile si incapacitatile, limitarile de oameni care nu pot avea totul…dar vor sa traiasca si sa iubeasca profund, in zbor inalt si ardere maxima…

    corina 11 februarie 2009 15:14 Răspunde
  • Alice m-ai facut sa plang…Din pacate am citit de abia astazi …Eu cred ca povestea aceasta frumoasa nu s-a sfarsit…aproape sunt convinsa…Nu ma intreba de ce…
    Valin daca macar jumatate din barbati ar fi ca tine…Esti o persoana deosebita,adica DEOSEBITA…

    oana 11 februarie 2009 15:18 Răspunde
  • Intoarce-ti fata catre soare si umbrele se vor muta in spate!Si daca totusi sunteti inconjurati de umbre, vi le doresc”de lumina”.
    Mi-am permis sa planuiesc o revedere.Mi-e tare dor! Ma declar norocoasa!
    Va sarut si va imbratisez cu drag! Sa aveti parte de frumos in viata voastra!

    Simona Radoi 11 februarie 2009 15:31 Răspunde
  • ma bucur ca esti una din norocoase, draga simona radoi. spune-ne si tu povestea ta, va da sigur sperante, va completa intregul asta frumos de aici…sigur daca vrei, daca e cuvenit!

    corina 11 februarie 2009 15:50 Răspunde
  • si eu as vrea sa spun de-a intregul ca sunt pe partea cu lumina acum, dar tot ce pot sa spun e ca nu mai sunt trista. uneori ma intreb, prosteste, ce ma fac fara tristetile mele? S-au dus, s-au terminat, le-a luat anul care a trecut. Nu-mi pare rau, doar ca nu sunt obisnuita sa-mi incep ziua dansind cu ochii pe fereastra…
    Tristete- scria pe identitatea ultimilor ani petrecuti cu mine insami si cu amintirile mele din tara cu jumatati de soare. Aici ma inunda zilnic sori din doua geamuri intregi. Si cind e innourat.
    Era o haina comoda pina la urma melancolia. Ascundea goliciuni de surisuri, dar si brate rupte, petece de suflet date imprumut, dinti stricati de cuvinte prea dulci. O purtam insa in ultima vreme cu demnitate, ma obisnuiesem, cum spuneam, cu ea.
    pentru inceput, nu mai sunt trista, acum mi se mai deschid citiva ochi ce dormeau inauntru. Altfel, daca nu as cinta din cind in cind la spalatul vaselor, ai spune ca nimic nu s-a schimbat.Parca as vrea sa si zimbesc, dar inca nu am exercitiu si pe linga febra musculara, ma mai si surprind salutind ca pe o straina fata mea din oglinda. si s-a petrecut in acest timp, de cind am dat clic pe inima mare care incepe cu A…

    corina 11 februarie 2009 15:58 Răspunde
  • Buna voua tuturor, am venit si eu cu cafeaua mea si cu un bol cu mere, banana si fructe uscate si nuci…. micul dejun de post e un adevarat rasfat… deci eu nu tin post fiindca post inseamna sa-ti chinui stomacul putin nu sa maninci bunati…

    Corina, gata stiu ce am si multumesc… imi lipseste fosta mea stare melancolica. stiam sa o port asa de bine si acum cind n-o mai am nu stiu sa-mi scriu povestile trecute razpunzatoare de fosta mea stare de spirit. dar nici curaj n-am sa ma bucur pe deplin de ce am. Probabil din cauza ca trecutul nu este inchis definitiv sau poate pentru ca viata prezenta nu a devenit inca obisnuinta..

    sper ca aveti o zi buna fete si baieti.

    iana 11 februarie 2009 16:33 Răspunde
  • draga iana, sa fii bucuroasa ca nu mai esti melancolica…nici nu stiu cum sa spun, sa nu fiu cea care judeca- dar cind citesc de firescul tau de acasa, de sotul care saruta mina ta in somn…ma gindesc doar ce bine, ce frumos e acolo, in viata ta…ca in rest sunt atitea prilejuri cind oricum vom fi tristi…pina si faptul ca uneori nu putem sa dam din bucuria si norocul nostru celor ce-i stim in nevoie, in asteptare…mi se pare asa de trist…

    corina 11 februarie 2009 16:41 Răspunde
  • Este adevarat, atat de adevarat, fiecare ne regasim ,partial sau in totalitate in trairile altor prietene de aici. Bia, asa simt si eu… Primesc iubirea neconditionata a sotului meu, om cu suflet curat si principii morale, crestine de necontestat. Dar, asa cum suntem noi, mereu nemultumite, simt ca nu este exact asa cum imi doresc eu…Mi-ar fi placut sa fiu si eu ingragostita , asa cum este el, de atata vreme… Nu am invatat sa simt, sa pot face extaxul nesfarsit. Este si aceasta o suferinta, il iubesc, dar nu sunt indragostitia, asa cum ar merita…
    Va imbratisez, ne intalnim pe seara! MAi senine, mai linistite, ca intre prieteni vechi si dragi!

    Amore 11 februarie 2009 18:21 Răspunde
  • si uite asa draga Amore, ne intalnim aici, cu suferinti niciodata identice, dar atat de asemanatoare. ramane noastalgia, speranta, dorul de iubire. te imbratisez si eu

    Bia 11 februarie 2009 18:59 Răspunde
  • vorba corinei…ne ramane dorinta de zbor inalt si ardere maxima. si pentru tine o imbratisare
    cu un gand bun pentru fiecare, va spun tuturor: seara linistita

    Bia 11 februarie 2009 19:02 Răspunde
  • Alice, buna seara
    ai tuturor buna seara… ti-am promis si v-am promis povestea mea… iat-o…

    Te voi spune astazi, iubirea mea, cu dorul inchis in palmele prea mici ca sa-l incapa.
    E vremea sa te scot din ghemele colorate cu care imi torc zilele, e vremea sa te aduc in lumina.
    Cineva o sa-mi spuna, cineva o sa ma ajute sa aflu si eu cat este lumina si cat este noapte in povestea nostra. Si nu-ti voi cere tie asta, asa cum nu ti-am cerut niciodata nimic. De la tine sa vina doar ceea ce poti sa dai, doar atunci cand poti sa dai.
    Si iarta-ma ca te scot acum in lumina, tu cel care esti lumina sufletului meu.

    Povestea spune ca el o iubea, nebuneste si neconditionat.
    Povestea spune ca ea venea spre el ca o caprioara cu botul umed.
    Dar voi chiar credeti toate povestile?

    Ii despartea o lume, o stare extrem de civila, o viata, un timp, si aproape 200 kilometri. Constant, permanent, dureros.
    Dar s-au intalnit cumva, candva, pentru ca asa este povestea si ei, cuminti ca doua papusi, si-au asumat rolurile principale.
    La inceput a fost un mesaj de sarbatori pe care ea, cu suflet de copil si sete de lumina,
    l-a trimis in neant. Un strop de poleiala in asteptarea unor sarbatori pe care ea nu le dorea, dar le purta in suflet cu amintiri dragi, din anii trecuti, cu copilarie si mituri.
    El i-a raspuns in cuvinte potrivite ce ascundeau tristete, durere, dor.
    Ochii ei s-au deschis larg, degetele ei au desenat un suflet pe taste si l-a trimis in eter. Catre el. Rugandu-se in taina sa fie recunoscuta, inteleasa. Nu cerea nimic. Se mira numai de sufletul lui.
    El s-a indragostit irevocabil si a sunat-o in seara de Ajun, cand Mosul imparte daruri, doar ca s-o auda. I-a spus atunci povesti despre o sarbatoare, despre sarbatoarea ca a intalnit-o atunci cand avea nevoie mai mult.
    Ea a cazut sub vraja vocii lui si a stiut de-atunci, de cand el i-a rostit prima oara numele, ca va fi pasare captiva in palmele lui.
    Intre Craciun si Revelion s-au auzit zilnic la telefon, de cateva ori.
    Glasul lui cald si invaluitor, vocea ei peltica, de copil speriat…un dialog de chemari si taceri sonore prin care au incercat sa se cunoasca. Au incercat sa-si atinga sufletele cu vorbe frumoase, chiar s-au atins si au devenit jumatati imperfecte ale aceluiasi glob cu care isi impodobisera sufletele in acele zile de iarna.
    El a inventat un motiv ca s-o cheme la el.
    Ea a inventat un motiv ca sa mearga la el.
    Era ianuarie si era aproape noapte cand s-au vazut prima oara. Un amestec de zapezi si de taceri pe care aveau sa-l evoce mereu. Si priviri flamande. Si recunoasteri.
    In ora aceea a primei intalniri aproape ca nu si-au spus nimic. Erau impreuna. Era bine.
    Lumea in jurul lor isi schimba anotimpurile pentru ca in sufletele lor incoltea primavara.
    Povestea nu ne spune asta, dar nu erau tineri si nici singuri.
    Pe inelarul fiecaruia, al mainilor lor stangi, sclipea semnul unor promisiuni de mult prafuite. Si dureroase.
    Dar atunci, in acea clipa fara cuvinte, ca si cum se regasisera la capat de drum, ca si cum se trezisera din somnul vrajitoarelor, le era bine, le era cald, le era perfect rotund.
    Cand s-au despartit el a vrut s-o sarute, iar ea s-a ferit. Putea duce cu ea povara sufletului pe care il lasa in palmele lui, putea duce durerea fiecarui kilometru ce avea sa-i desparta in fiecare zi, dar nu putea sa-i lase amintirea gurii calde de care nu-si desprinsese ochii.
    De atunci au trecut sase ani. De putine ori au fost impreuna.
    N-au dansat niciodata, desi ea isi mai doreste sa pluteasca in bratele lui.
    N-au privit niciodata zorii impreuna si nici marea.
    N-au strabatut lumea cu sete de cunoastere si drag de nou impreuna.
    N-au adunat in palme stralucirea niciunei sarbatori impreuna.
    Uneori vorbesc la telefon,
    Deseori ea il viseaza in sangele ei.
    Si el o viseaza dar nu-i spune asta niciodata, pentru ca visele unui barbat nu se spun.
    Uneori s-au iubit nebuneste.
    Nu, nu uneori ci doar de doua ori.
    O data ea i-a cerut sa o invete trupul lui si l-a desenat ca orbii pana cand zorile i-au dizolvat mana.
    Nu si-au spus niciodata cat de mult se iubesc.
    Nu-si vorbesc niciodata despre dor sau durere.
    El ar fi vrut sa-i cumpere un inel.
    Ea l-a refuzat zambind.
    Nu au cumparat niciodata cornuri de la brutarie cu care sa hraneasca porumbeii.
    Nu au colindat parcuri impreuna si nici oameni de zapada n-au facut niciodata.
    Uneori ea aude un glas de femeie plangand si se teme.
    Uneori trec saptamani de taceri pana cand unul dintre ei tresare speriat si se regasesc prin telefon.
    Uneori isi trimit pe adresele de e-mail de la birou mesaje impersonale, care nu spun nimic.
    Uneori isi recunosc chipurile prin fotografii.
    Uneori privesc acelasi film, desi nu impreuna.
    Uneori ea ii scrie scrisori pe care nu le trimite niciodata.
    Deseori ea ii scrie poezii pe care el nu le vede niciodata.

    Si povestea curge mai departe… nu stim pana cand, autorul suprem nu precizeaza.

    pisica 11 februarie 2009 19:10 Răspunde
  • ce coplesitor…inafara de frumusetea scrierii-felicitari sincere, pisica, am auzit cintecul unui suflet nobil, poate trist…si mi-am citi povestea mea proprie, in alt registru, povestea timpului in care traim…asa de legati prin fire si fibre optice, prin inele si promisiuni- dar departe totusi unul de altul…Eu m-am hotarit sa contribui cind si cum o sa pot la un final fericit. asta iti doresc si tie, pisica si tuturor cu povesti fara final, in asteptare…
    o seara buna si blinda la toti…

    corina 11 februarie 2009 19:28 Răspunde
  • corina, draga mea… e greu… si e atat de complicat incat nici nu mai deosebesc realitatea de ceea ce simt…prea multi ar plange, prea putini ar rade… am ales cu sufletul sa fie asa… dar doare
    uneori doare atat de mult

    pisica 11 februarie 2009 19:34 Răspunde
  • stiu ca doare, imi pare rau de suferinta ta, dar sa fii sigura, intr-o zi toate poeziile, gindurile si cuvintele bune si frumoase de iubire vor construi un pod spre el, spre voi…sunt sigura…

    corina 11 februarie 2009 19:44 Răspunde
  • s-a mai dus o zi si m-am intors in cuibul meu istovita. voi care aveti infinit mai multa experienta decat mine invatati-ma cum sa traiesc cu toate minciunile astea din jur…cum sa muncesc cu un sef las, si orgolios si vanitos si marginit peste masura?! ma tarai pe scari si singura mea bucurie este ca am sa deschid calculatorul si am sa citesc despre voi…saptamana viitoare o sa mai am o bucurie: o sa ma astepte acasa zambetul cald al iubitului meu…

    dalila tua 11 februarie 2009 19:57 Răspunde
  • Desi am fost aici si v-am citit, cu greu m-am adunat sa scriu si eu povestea mea. E atat de intunecat totul in jurul meu si ma straduiesc sa ma agat de orice poate sa-mi aduca un strop de speranta si de mana prietenei mele care este tot timpul aici, langa mine si pe care o rog sa-mi spuna ca se va sfarsi in curand aceasta perioada si imi voi aminti de ea doar ca de un vis urat din care m-am trezit ca sa ma bucur de o zi frumoasa cu soare, caldura, dragoste si fericire.
    Povestea mea…a inceput acum multi ani, cand abia venisem in Bucuresti, plina de sperante, de vise, si fara sa ma gandesc ca primele zile imi vor scoate in cale barbatul pe care il voi purta mereu in vise si in ganduri.
    Nu stiu cine si ce m-a indreptat spre el, dar din momentul in care ne-am intalnit pentru prima data, am stiut ca el va fi mereu prezent, chiar daca, nu va fi pe deplin al meu.
    Ai venit prea tarziu, mi-a spus, dar eu m-am incapatanat sa cred ca niciodata nu e prea tarziu. Esti prea tanara, prea pura ca sa intri alaturi de mine intr-o lume plina de prejudecati si condusa de aparente. Dar nu mi-a pasat de nimeni si de nimic si m-am incapatanat sa descopar omul care se ascundea in spatele mastii de zi cu zi: orgoliu, ambitie, egoism, sensibilitate, tandrete. Barbat si copil, in acelasi timp, ascunzand bunatatea care te-ar putea face vulnerabil in fata lumii, lasandu-te ranit de minciuna in care te scalzi, pretinzand sinceritate deplina, fara a avea curajul de a spune lucrurilor pe nume si de a te arata asa cum esti. Asa cum te-am cunoscut eu, intr-o seara rece de iarna, cu ninsoare si frig, cand am umblat pe strazi fara a avea un sens precis, dupa ce vazusem impreuna Pacientul englez si ne promisesem ca ne vom iubi pana la ultima suflare. Prima ninsoare de fiecare an imi aduce aminte de tine, si, da, mi-am pastrat inca obiceiul de a iesi la plimbare, fulgii se transforma acum doar in lacrimi de tristete.
    O perioada ai mers alaturi de mine, iarna, primavara, vara, toamna si desi mie nu-mi pasa de oameni, de cuvinte, m-ai lasat singura. Ai preferat sa te intorci alaturi de cei care nu te vazusera niciodata cu adevarat, care nu stiau ca poti fi tandru, dulce, ca stii sa te bucuri de un rasarit de soare mergand descult pe malul marii si sa vii cu brate pline de flori in fiecare seara.
    Ai plecat spunandu-mi ca e prea tarziu, si ca intr-un final, indiferent cat de puternica si de pura va fi dragostea mea pentru tine, trecutul nu ne va da pace si nu ne va lasa sa fim fericiti. Voi fi alaturi de tine tot timpul, doar sa ma chemi cand voi avea nevoie.
    Dar nu aveam nevoie de nimic material. Voiam doar sa adorm si sa ma trezesc cu tine in fiecare dimineata, sa ma pierd in ochii tai albastri si sa ma tii strans in brate cand mi-era frig, dor, pustiu.
    Intr-o singura privinta ai avut dreptatea: esti alaturi de mine tot timpul, dar doar in vise, in ganduri si in rugaciunile mele. Si desi au trecut atatia ani, de cate ori ne intalnim intamplator pe strada genunchii imi tremura si ma straduiesc sa-mi potolesc inima care bate la fel de tare ca in prima zi in care ne-am intalnit intr-un loc ce se numea “Triumf”, dar care s-a dovedit, cel putin pentru mine, locul in care te-am gasit si te-am pierdut…
    Cam asa e povestea mea. Desi nu are nimic special, mi-a facut bine sa scriu si imi face bine sa va stiu aici si sa vin in fiecare seara si dimineata sa ne bem ceaiul impreuna si sa speram in iubire si fericire.

    Felice 11 februarie 2009 20:08 Răspunde
  • alyce ce face prietenul tau? cum se simte?

    dalila tua 11 februarie 2009 20:09 Răspunde
  • E frig in seara asta trista de februarie. E frig si-n mine. Ma consum si imi musc buzele si plang de ciuda pentru ca suferiti.
    Eu n-am povesti. Eu am…18 ani. N-a fost nimeni pana acum care sa imi rupa sufletul, care sa-mi bantuie noptile, care sa-mi lumineze zilele. Visele nu mi-au fost indulcite de zburatori si n-am desenat inimioare in jurnal. Poate locul meu nu e aici. Sau poate nu ma vreti voi.
    Si n-o sa-mi fie greu sa fug de aici. Asa cum am fugit de indragostelile din adolescenta si de cate un „Te iubesc” tremurat in urechile mele.
    Eu am un gol, pe care il aveti si voi. Dar al meu n-a fost umplut niciodata. Mi-e frica de iubirea pe care o traiti voi. Mi-e frica de rupturi, de abandon. Poate de aceea aplaud frenetic fericirea celorlalti…din ultimul rand.
    Iubirile mele au fost multe…
    iubiri obosite. iubiri uitate. iubiri pierdute. iubiri negate. iubiri inutile.
    iubiri salbatice. iubiri obscene. iubiri pure. iubiri arzatoare. iubiri patimase. iubiri condamnate.
    iubiri inselate. iubiri frustrate.
    iubiri de care ma tem. iubiri de care fug.
    iubiri pe care le-am abandonat.
    iubiri cu miros de vara. iubiri cu gust amar.
    iubiri din povesti. iubiri din care n-am ramas cu nimic.
    iubiri pe care nu le-am trait.
    iubiri dupa culorile sufletului meu. iubiri pentru zambete.
    iubiri pe care sa le vreau.
    Si nimic din toate astea n-a fost iubire. As vrea sa ma invatati…

    eu anca 11 februarie 2009 20:13 Răspunde
  • corina, draga mea… podul exista… dar e atat de imperfect!!!
    si crede-ma ca nu am nici un fel de asteptari… nu pot.
    da, alyce… ce face prietenul tau? ce faci tu?
    ma rog pentru voi!

    pisica 11 februarie 2009 20:34 Răspunde
  • Buna gasit!
    Pisica, ai reusit cu povestea ta sa fii pansament care racoreste ,macar, daca nu vindeca pe deplin..Racoreste ca o bomboana de menta cu gust extrem de puternic.Sunt tot vreo 200 de km…tot inelare acoperite, tot „uneori”, tot”n-au..”Insa, ani mai putini de doi…
    Laura, ma bucur ca te-am regasit…asa cum si tu pe mine in gustul amar al cafelei.Accept cu placere ceaiul tau mai bun.Accept cu drag si mana intinsa.Te tin strans.
    Monica, ti-ai amintit!!Ma bucur. Eu chiar azi am aflat ca sunt nascuta in aceeasi zi cu cel care-a fost Marian Cozma.Naucitor…
    Cat de mult as vrea sa-mi vedeti si veselia din suflet…as povesti-o atat de colorat, uitand de nonculorile vietii de azi.
    Simona Ioana, cunosc teoria asta chiar si in varianta engleza….Insa, pentru mine ramane teorie, caci practica ma omoara….vorba romanului.
    Incerc sa fiu asa de cateva zile, nu stiu daca ma simt mai bine, daca imi foloseste la ceva, mie sau celor carora le aplic „corectiile” bine meritate…Orgoliul meu jubileaza, nu si sufletul cocosat de atatea dezamagiri..Mi-a placut impartitul in mod egal al faramei de speranta…Multumesc.
    V-am simtit aproape, v-am simtit cu mine.
    Va imbratisez.Revin la noapte buna…

    rosanne 11 februarie 2009 20:35 Răspunde
  • draga pisica,

    imi tzremura mainile pe tastatura, imi curg lacrimi neretinute pe obraji, imi tremutra sufletul.
    mi-ai spus in acelasi timp si povestea mea, ai dat glas tristetii mele pe care o port in suflet si care acum ma doare doare doare din nou.

    raluca 11 februarie 2009 20:39 Răspunde
  • eu de iubire n-am sa-ti zic nimic caci sunt cea mai mica si mai nevrednica vietuitoare..sufletul meu e prea corupt si prea se zbate intre lumina si intuneric si nu-mi mai dau seama unde se termina iubirea si unde incep halucinatiile mele….cat este el iubitul meu real si cat l-am inventat eu…

    dalila tua 11 februarie 2009 20:39 Răspunde
  • eu nu inteleg ceva… sinteti posesoare a cite doua vieti pamintene? incit pe aceasta de acum o chinuiti cu stari foarte civile ca sa va traiti starile foarte sentimentale in cea doua viata pe pamint?? viata, cel putin a mea, este acum… de miine nu stiu nimic si nici nu vreau sa stiu fiindca daca m-as interesa de ce va fi miine as transforma ziua de azi in trecut fara sa-mi dau seama..
    imi plac povestile voastre, trebuie sa dmit ca va invidiez pentru asa trairi… dar cind aceste trairi se prelungesc fara o sansa de happy-end ce e de facut?

    anna si corina, povesti asemanatoare am trait si eu doar ca de la o vreme – adica de cind am stiut ca voi avea un copil – povestile acelea trecute ale mele par pierdere de timp mi-e rusine cu ele, apare ca si cum m-am irosit degeaba… ia uite ce frumos ar fi fost daca faceam un copil la 20-25 de ani si nu la aproape 40… nu m-as mai fi impiedicat in „iubiri imposibile” si n-as fi plins dupa barbati cu stari civile si sentimentale complicate… mi-as fi vazut de puiul meu, eventual de puii mei. prioritati diferite, vieti diferite…

    iana 11 februarie 2009 20:41 Răspunde
  • Felice, povestea ta este speciala pentru ca esti atat de curata in ganduri si atat de frumoasa. Felice ma bucr ca ne ai spus si noua povestea ta, ca ai impartit cu noi plimbarea desculta pe malul marii si ne tremura si noua genunchii de cate ori il vedem pe el, mereu acelasi el.

    te imbratisez

    raluca 11 februarie 2009 20:43 Răspunde
  • alyce, prietenul tau cum e, ai mai auzit ceva?

    dalila – daca nu mai poti sa l suporti schimba munca draga mea (daca exista o posibilitate in acest timp zbuciumat de crize financiare si personale)

    raluca 11 februarie 2009 20:44 Răspunde
  • eu anca, ce am putea sa te invatam noi, draga mea, noi cele pierdute, abandonate, regasite, triste cronic, bucuroase pentru un moment- ce am putea sa te invatam.
    daca vrei ramai cu noi, ajuta ne tu pe noi sa ne regasim echilibrul:)

    raluca 11 februarie 2009 20:46 Răspunde
  • Alyce, am asteptat vesti,……… tacerea aceea e rece.
    Nu am vrut sa vin azi, nici miine, nici ….
    El asemeni noua, asemeni Lui

    Valin 11 februarie 2009 20:51 Răspunde
  • draga iana,

    nu stiu ce sa ti zic- da cum ai zis tu „prioritati diferite, vieti diferite”. si poate si moduri diferite de a simti, de a dori, de a – ti aminti.

    as vrea si eu sa am tonusul tau, bucuria ta, starea ta de buna dispozitie, capacitatea ta de a spune „gata” chiar daca „gata nu a venit peste tine”. as vrea si eu sa pot sa fiu asa de happy, sa zburd, sa las totul la o parte la 1500 de km acolo unde (poate) i-e locul. da as vrea.

    si, inca nu sunt mama (nu stiu daca voi fi vreodata- poate doar cand infiez un copil) dar sunt sigura (mi s-a spus la cursurile de psihologie din facultate) ca exista mai multe feluri de a iubi- cred ca dragostea pentru copil si cea pentru un zburator este cu totul alt fel de „a iubi” si nu prea cred ca se poate compara.
    si nu prea cred ca voi putea zice „la naiba cu misterx” am acum un copil pentru ca da- am o implinire dar vreau sa fiu implinita si pe cealalta parte

    raluca 11 februarie 2009 20:52 Răspunde
  • Valin, de ce nu ai vrut sa vii?
    Te am suparat noi rau? sau te am ametit cu atatea complimente?:)
    te sarut – imi dai voie- e ca un sarut intre amici ce beau ceaiul impreuna

    raluca 11 februarie 2009 20:53 Răspunde
  • amalia, acum am citit- multumesc de felie:) si de gand

    raluca 11 februarie 2009 20:54 Răspunde
  • raluca,
    sigur ca cele doua feluri de iubiri, pentru copii si pentru zburatori, nu se compara si fericiti am fi sa se completeze reciproc fiindca nu-si pot tine locul una alteia…
    6 ani de iubire prin telefon ??? 6 ani iubind pe altcineva si sa nu te hotarasti sa dai de pamint cu starea civila? cite vacante se pot petrece impreuna cu omul iubit in 6 ani? cite sarbatori si cite week-enduri sint in 6 ani?? aceasta este perspectiva mea.asa vad eu lucrurile… in total 4 oameni maturi si poate citiva copii prinsi intr-un cerc ce duce niciunde… v-am mai spus aici va mai spun: cind iubesc imi vine sa le smulg i-podul din urechi calatori din trenul cu care merg in fiecare dimineata ca sa ma auda mai bine: sint indragostiitaaaa!!! ce sa caut in alt pat decit in acela unde este iubitul meu??? si el? el ce sa caute in pat decit acela unde eu il astept???
    un copil poate sa te invete sa vezi mai bine ce anume ascunde omul iubit sub starea civila pe care o afiseaza in fata ta si a lumii… un copil te face mai puternica si te ajuta sa iei hotariri… eu asa cred..

    iana 11 februarie 2009 21:04 Răspunde
  • Raluca, nu ma pot supara pe oricare din voi, nu pentru ca imi sunteti dragi, nici pentru ca-mi sunteti imprtanti, ci pentru ca nu am motive; era doar o parabola de a nu afla ceva rau.
    Detest neputinta, dar ea este si ma sugruma chiar.
    Azi am pentru voi albastrele, multe si vii; ador florile de „cimp”, cele ingrijite doar de El, pe acelea vi le ofer.

    Valin 11 februarie 2009 21:09 Răspunde
  • iana eu sunt absolut convinsa ca un copil mi-ar schimba viata complet, dar cum sa fac un copil cand eu abia am grija de mine?!

    dalila tua 11 februarie 2009 21:10 Răspunde
  • Scuza-ma, am scris aiurea, dar am gindit: ma refeream la faptul de a nu veni ca parabola sa opresc vestile rele sa existe;

    Valin 11 februarie 2009 21:12 Răspunde
  • iana si cand dragostea aia dispare ce faci? de fapt nu dispare…cand dragostea aia se transforma intr-un parau lin ce faci?

    dalila tua 11 februarie 2009 21:14 Răspunde
  • draga Iana,

    cum ti-am spus: as vrea si eu sa pot fi asa rationala, asa dulce rationala ca tine.

    Dar nu stiu ce sa zic- uneori e prea tarziu, uneori nu se mai poate, uneori nu tine timpul si lumea, uneori ti-e teama, uneori e prea greu sa te desprinzi, uneori ai indoieli mari, uneori te gandesti la dragostea imensa a celui de langa tine si te simti, cum ziceau fetele nedemna, uneori uneori uneori…..

    uneori nu exista doar alb si negru ca sa vorbesc in clisee….

    uneori nu il poti uita orice ai face, uneori isi mai aduce aminte de tine

    uneori esti lucida si te indepartezi apoi la o trasarire – cum spunea pisica iti amintesti sie etsi coplesita

    da- uneori…

    raluca 11 februarie 2009 21:18 Răspunde
  • vali- nu te scuza:) noi am inteles acum:)

    raluca 11 februarie 2009 21:18 Răspunde
  • vali si eu ador florile de camp. si iti multumesc eu prima de albastrele.

    raluca 11 februarie 2009 21:19 Răspunde
  • De ce nu mai apare revista?

    nicoleta 11 februarie 2009 21:22 Răspunde
  • Acum am ajuns si eu acasa, epuizata de atatea drumuri. Am apucat sa va citesc doar fugitiv. Cat despre prietenul meu, nu am multe sa va spun, decat ca e tot la fel. Si nu se poate face nimic deocamdata, pentru ca stare nu e stabila. Asteptam si ne rugam sa se intample minuni. Va multumesc pentru cuvintele voastre care mi-au dat putere. Anna iti multumesc pentru sugestia ta, dar sunt din Cluj si nu prea am cum sa ajung.

    Si toata aceasta intamplare mi-a adus aminte de Laura Stoica, pe care am iubit-o enorm.
    Cand eram mica vroiam sa ma fac “Laura Stoica”. Imi amintesc si acum, cum mama imi punea discuri cu ea, si cum eu incercam sa retin versurile. Aveam chiar si o poza cu Laura, asezata intr-o rama veche, pe care o mai pastrez si azi. Si am crescut, si parca anii mei s-au asternut peste imaginea ei. Si la un moment dat, ma intrebam daca Laura a existat cu adevara, sau am visat eu un inger plin de viata, cu ochii tristi, ce canta divin.

    Nu mai stiam nimic de ea, iar in gand fredonam versuri de mult auzite, ce imi aminteau de niste actori grabiti. Copil fiind, nu intelegesem nimic din melodia ei. Credeam ca este vorba despre ceva interpreti, ce aveau mai multe spectacole intr-o seara. Si, cam asa era, doar ca nu erau actori de teatru. Erau actori adevarati.

    Am crescut cu Laura Stoica. Vocea ei m-a invatat sa iubesc, iar chipul ei ma invatat sa inteleg bunatatea, tristetea si bucuria vietii. Dar atunci cand a vrut sa imparta fericirea ei cu toata lumea, cand dupa o viata plina de tristeti parea cea mai fericita femeie a pamantului, Laura s-a grabit sa atinga o stea. Si nu puteam sa imi explic din nou, de ce viata e atat de lipsita de sentimente. Ne daruieste nopti pusti traite printre lacrimi de deznadejde, zilele mor in noi si se astern dureros si fara mila peste visele noastre, iar atunci cand ne scoate in cale fericirea, iubirea demna, ne ia ultima suflare. Si o mare de lacrimi mi-a inundat atunci zilele sculptate marunt intr-un curs linistit. Si pentru prima data am simtit o durere puternica ce m-a exilat pe niste maluri reci si singuratice.

    Si cautam raspunsuri, dar nu ma alegeam decat mii si mii de intrebari. Dar am oftat, si mi-am zis ca dincolo de aceasta linie greu de inteles, Laura va ramane acelasi inger frumos. Iar cum “pe pamant nu e loc pentru ingeri”, nu avea cum sa se intample altfel. Si nu vreau sa par ipocrita, ca toata lumea care a vorbit de Laura, dupa ce nu a mai fost. Chiar am iubit-o. Si cand am auzit ca in Tango se afla ultimul pictorial al ei, am plans de fericire ca viata mai imi daruise o ultima sansa sa o revad, chiar si asa pe niste pagini lucioase si scrise superb. Imi luasem mai multe exemplare. Nu mai imi aduc aminte cate. Dar multe. Si o visam in fiecare seara, si inca o mai visez. Dar viata nu ne da dreptul la replica. Raspunde ea in locul nostru.

    “Pustiul nu-l poate intelege decat cine l-a trait.” (Octavian Paler)

    Dar nu vreau sa va molipsesc cu tristetile mele. Mi-am facut un ceai dulce in seara asta, si il beau cu voi.
    Buna seara, dragii mei.

    alyce 11 februarie 2009 21:33 Răspunde
  • dalila tua,
    un copil este ce m-a transformat pe mine… este doar o varianta care nu trebuie sa vina ca o manusa tuturor…
    ce stiu sigur este ca timpul nu se intoarce inapoi…

    iana 11 februarie 2009 21:35 Răspunde
  • Copiii sunt sufletele, minunile si bucuriile noastre. Iubitii sunt… ce sunt? nu mai stiu…

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 21:37 Răspunde
  • draga Iana, m-am gandit mult in ultima perioada tocmai la ce scrii tu…la cat ar putea schimba un copil in viata mea, cum ar da sens lumii mele. dar nu reusesc sa trec de nivelul personal si ramanand acolo orice astfel de idee mi se pare egoista. care sunt dragi mame cele mai „corecte” motive pentru a primi copiii, a le da viata?

    Bia 11 februarie 2009 21:41 Răspunde
  • Buna seara,minunilor!Pai am venit la prajitura Amaliei cam tarziu…dar poate, poate.Si ceai si vin si ..albastrele.Ce frumos e la voi,la noi! Am avut doua zile meteosensibile…cu dureri de cap,dar acum sunt mai bine si m-a trimis dorul la voi!Si v-am gasit iar tristi si intrebatori …

    Cora 11 februarie 2009 21:44 Răspunde
  • dalila tua,
    cind dragostea aia se transforma intr-un piriu lin, uite ce fac:
    facem gospodarie impreuna, ne asteptam serile acasa si luam cina impreuna si ne povestim de pe la serviciu, mutam poza Anei noastre dupa noi si ne reprosam ca nu am stiut sa facem mai bine in asa fel incit sa petrecem tot timpul nostru cu ea… citim cam aceleasi carti, vedem aceleasi filme, mergem la sport impreuna in fiecare vineri seara, ne sarutam dimineata de „buna dimineata, ai dormit bine? ” „nu, ca am durerea aia de spate nu’sh ce sa-i mai fac… ” „ehheeee imbatrinesti…” si ne sarutam seara de „cum ti-a fost ziua?” 🙂 si alte nimicuri care ne umplu viata si o fac un piriu lin… plictisitor? poate… dar mie imi place asa lin, si casnic, si „Doamne fereste-Te sa nu mai fie asa intr-o zi „….

    iana 11 februarie 2009 21:45 Răspunde
  • Doamne, dar de ce atâta plâns si tristeÅ£e in aceste comentarii? Chiar aÅŸa se pot aduna pe aceeaÅŸi pagina numai fiinÅ£e care suferă de singurătate? Dar de ce să suferiÅ£i atâta , Doamnelor? ViaÅ£a este atât de frumoasă…Dacă cei care au plecat nu se mai întorc înseamnă că nu vă merită ÅŸi gata! GăsiÅ£i mulÅ£umirea în lucrurile simple, nu merită să vă tânguiti atâta! Sau este doar literatură ÅŸi nu m-am prins eu?!

    metaphor 11 februarie 2009 21:50 Răspunde
  • Alice, sint trista!Foarte trista!Probabil irecuperabil de trista!Pe linga mizerabilele probleme de la serviciu, el, cel care imi puneam sperantele mi-a trimis un mai sec:Iti multumesc! Imi esti cu adevarat prietena!”Nu i-am raspuns nimic!Vreau inca sa mai sper si sa mai visez!Cu o saptamina in urma mi-a trimis un sms la fel de sec si de categoric!”Am multe proble,e! Te caut eu!”Am intrat si eu intr-o greva a tacerii dar… ma doare sufletul!Cit sa mai sper?Cite usi deschise sa mai las? Pina cind?Are si asteptarea o limita!
    Alice draga Alice, macar tu sa fii optimista!Alice, sa fii fericita!Picaturi din fericirea ta sa cobori si peste noi, chiar daca sint mici si firave!Macar sa ne atinga subtil…

    Cami 11 februarie 2009 21:51 Răspunde
  • Bia,
    nu exista motive… copii vin si atit…
    exista regrete ca nu i-ai facut mai din timp.
    si exista regerete ca te-ai suit in cariera naibii si ti-ai luat obligatii peste obligatii profesionale si nu poti sa stai cu copilul tau.

    iana 11 februarie 2009 21:52 Răspunde
  • Acum dansez cu fiul meu pe Mr. Rock’n’roll al lui Stefan Banica. Ce fericire pe el!

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 21:55 Răspunde
  • Iana tu vorbesti despre viata mea cumva?Exceptand partea cu poza…noi privim direct copiii ca sunt cu noi! Nu m-as fi gandit la viata mea ca la un parau lin…dar asta este si e bine ,chiar foarte bine asa!

    Cora 11 februarie 2009 21:57 Răspunde
  • Motive ca sa ai un copil? Pentru ca esti femeie si asta ti-e menirea mai inainte de orice altceva !

    Cora 11 februarie 2009 21:59 Răspunde
  • Doar vremurile astea in care traim au intors viata femeii cu susul in jos…uitand esenta si rostul firesc al nostru pe pamant.Ganditi-va pentru ce ar trebui sa existam,sa traim?

    Cora 11 februarie 2009 22:01 Răspunde
  • Iana, nu traiesc decat o singura viata. a mea.
    si mi-o asum si mi-o accept exact cum este.
    chiar si cu moartea celor 3 copii nenascuti ai mei.
    si nu cer nimic, nu astept nimic.

    raluca, nu plange. eu sunt numai dar si lumina. si mi-e bine asa. am stiut de la inceput ca nu voi avea nimic, dr de mine depinde sa dau totul. si el e un om care merita totul.

    alyce, te tin de mana. sunt cu tine.

    Valin… pot sa-ti fur o albastrea? imi vine sa plang… uite-asa…

    pisica 11 februarie 2009 22:02 Răspunde
  • Daca as stii cum v-as trimite o melodie…Iluzia unei insule a lui Vali Sterian.Superba…

    Cora 11 februarie 2009 22:04 Răspunde
  • pisica, plang pentru ca mi-ai (re)amintit de mine.

    cora, e frumos ce zici – dar nu cred ca misiunea unei femei este, inainte de altceva de a face copii. chiar nu cred. uite, eu nu pot. si daca ar fi voi infia- dar nu pentru ca aceasta este misiunea mea iniante de toate!

    raluca 11 februarie 2009 22:08 Răspunde
  • Alice da-ne un semn,te rog…unul cat de mic!

    Cora 11 februarie 2009 22:10 Răspunde
  • Raluca,draga mea …daca nu e voia lui dumnezeu sa ai, e asa dintr-un motiv anume.Nu stim noi care…poate chiar pentru ca trebuie sa adopti unul,cine poate stii?Atunci spune-mi tu te rog care crezi ca poate fi menirea noastra aici,pe pamant?

    Cora 11 februarie 2009 22:14 Răspunde
  • Pisica, imi cer scuze…
    daca tie iti este bine asa, nu pot decit sa ma bucur alaturi de tine…
    am avut o impresie gresita crezind ca vrei mai mult, mai sigur…
    dar daca tu esti fericita asa, daca asta este ce iti doresti tu, si mai multa admiratie de la mine pentru ca cine este numai dar si lumina chiar merita sa ne plecam in fata ei / lui. eu, recunosc, mai si cer … citeodata chiar mai mult decit dau…

    iana 11 februarie 2009 22:15 Răspunde
  • Cristina Bizu
    Ti-am facut ieri o dedicatie, de ziua ta. Sper ca ai vazut-o.

    Simona Ioana 11 februarie 2009 22:17 Răspunde
  • Pisica draga, ghiocei gasesti la coltul Rectoratului, pe Muresenilor. Mi-am cumparat si eu astazi si va ofer si voua cu drag.

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 22:19 Răspunde
  • Cred ca fiecare ne cautam si ne simtim rostul intr-un fel.Pe mine copiii m-au implinit cel mai mult,sincer!Dar nu suntem toti la fel…ce noroc pe noi,nu?Nu am vrut sa te ranesc,Raluca mea,iarta-ma!

    Cora 11 februarie 2009 22:20 Răspunde
  • Multumesc Simona Ioana. Am vazut-o astazi ca ieri am fost pe drumurile patriei, singura, trista si bolnava. Ce mai aniversare!

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 22:21 Răspunde
  • Cristina Bizu…cu intarziere…La multi ani!

    Cora 11 februarie 2009 22:23 Răspunde
  • Buna seara tuturor,
    Mi-am luat ceaiul si ,iata-ma alaturi de voi,printre albastrele de la Valin(multumesc si eu,sunt minunate !!!).
    Alyce,voi merge duminica la Ghighiu,ma voi ruga si pt prietenul tau.Trebuie sa speri,Dzeu e Mare si Puternic.
    Iana,si eu vreau langa piriul „lin si plictisitor”…..acum,ca l-am regasit pe Cris drag….
    Si,da ,sunt de acord cu tine,am spus si aici ,mai demult,poate din egoism,poate din ….cine stie cum mai sunt si eu facuta,nu am putut accepta niciodata o relatie cu un barbat casatorit .Mi se par prea multe persoane „implicate”,desi,da,indirect….
    Scuze,scuze,scuze,nu judec pe nimeni,asa am fost eu,asa sunt eu….
    Nici eu nu sunt prea „normala”cu iubirea mea,pana la stele si dincolo de ele,da,da,nici Cris nu e decat un Vampir de dragoste,de vise,de iubiri nepamantene,asa,ca el….
    ….Este aici o dragalasa de 18 ani…..doamne,de-am mai avea si noi 18 ani,dar cu mintea si experienta de acum !!!!
    Traieste,iubeste,anii vor trece si-ti doresc sa nu cunosti nici departiri,nici iubiri imposibile…
    Rosanne,ochii tai frumosi nu au voie sa mai fie tristi,GATA !!!!
    Cristina Socaciu,ce mai faci,cum au fost primiti trandafirii ??? Chiar ma gandeam azi la tine,la surpriza atat de frumoasa pe care ai facut-o cu sufletul tau !!!
    Tuturor,pe rand si impreuna,o seara buna,cu vise frumoase.

    anna 11 februarie 2009 22:23 Răspunde
  • cora, nu cred ca dumnezeu s-a interesat inca de povestea mea cu copiii. daca mi- a dat voie sau cred ca e problema de hormoni si chimie.
    sau e problema si de hotarare:)

    deci nu stiu ce sa ti zic

    raluca 11 februarie 2009 22:24 Răspunde
  • lasa Cristina Bizu,
    facem party in seara asta… o zi in plus sau in minus ce mai conteaza???
    Multi ani traiasca….. La multi ani!!! pam-pam!!!

    iana 11 februarie 2009 22:25 Răspunde
  • Daca vrei…Celelalte Cuvinte.Mai am vreun fan?

    Cora 11 februarie 2009 22:25 Răspunde
  • Apreciez Simona Ioana ca mi-ai facut dedicatia exact de ziua mea. In zadar am asteptat ieri sa sune telefonul…”el” nu si-a amintit.

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 22:25 Răspunde
  • iana nu e plictisitoare dragostea asta transformata asa…dar eu acum nu as putea-o trai…inca mai simt nevoia cred sa ma dau cu capul de toti peretii! si apoi sa stii ca asa ma trezesc si eu cu un sarut de „buna dimineata, ai dormit bine?”, dar uneori nu imi ajunge…nu vreau sa par meschina si nerecunoscatoare..caci dragostea asta mi-a vindecat multe rani si m-a ajutat sa ma vad asa cum sunt, fara nici o masca….firava ca un clopotel….
    dar uneori iana imi vine un dor de duca….si nu stiu de ce. eu ma imbolnevesc daca nu mai reusesc sa mai comunic si iubitul meu din pacate munceste mai mult decat mine si stau mai mult singura pe acasa…si uneori mi-e urat de casa asta goala , ii simt parfumul peste tot si pasii lui sunt peste tot…dar nu-mi mai ajung doar discutiile la telefon, si mesajele…si devin un pic trista…si-mi fug ochii….doar ochii, ca inima imi ramane tot acasa….

    dalila tua 11 februarie 2009 22:25 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=0409OyGO5qo

    Iluzia unei insule – Vali Sterian

    anna 11 februarie 2009 22:26 Răspunde
  • Multumesc Cora. Si eu ma inscriu in Fan clubul tau

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 22:26 Răspunde
  • Petrecere? Ati spus petrecere?….

    Cora 11 februarie 2009 22:27 Răspunde
  • Multumesc Iana.

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 22:28 Răspunde
  • Criatina Bizu, acum am vazut
    La MULTI ANI

    raluca 11 februarie 2009 22:29 Răspunde
  • Dalila tua…ochi sclipitori,inima zburdalnica!

    Cora 11 februarie 2009 22:30 Răspunde
  • Petrecere in pijamale, cu ceaiuri si bancuri.

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 22:30 Răspunde
  • Multumesc Raluca.

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 22:30 Răspunde
  • Iana, draga mea, nu-ti cere scuze pentru ceea ce simti, pentru ceea ce crezi.
    Fiecare in viata are alegerile lui, trairile lui.
    Daca m-ai intalni la birou n-ai ghici nici zbucium, nici sensibilitate.
    Doar ochii tristi ma tradeaza.
    Dar sunt, si iti spun si tie Rosanne, o floare in vant, iubind.
    Mi-am asumat felul acesta de a iubi. Il accept. L-am ales deplin constienta.
    Pentru ca asa vad eu iubirea… ca pe un dar nu ca pe o povara.
    Multumesc Cristina Bizu de ghiocei… o sa-i pun alaturi de ochii mei.
    Poate asa o sa ma recunosti pe strada. 🙂

    Alice, unde ne esti???

    pisica 11 februarie 2009 22:31 Răspunde
  • Numai sa nu faceti concurs de bancuri ca ne ia Iana pe toate!

    Cora 11 februarie 2009 22:32 Răspunde
  • Incep eu cu singurul banc pe care-l stiu.
    Adam il intreaba pe Dumnezeu:
    -Doamne de ce ai facut femeia asta?
    Dumnezeu raspunde:
    -Ca sa o iubesti tu!
    -Si de ce ai facut-o asa proasta Doamne?
    -Ca sa te ubeasca pe tine!

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 22:33 Răspunde
  • cora ochi sclipitori…inima pacatoasa… 🙁

    dalila tua 11 februarie 2009 22:35 Răspunde
  • HA,ha,ha

    Cora 11 februarie 2009 22:35 Răspunde
  • Ma duc sa-mi culc copilul si revin.

    Cristina Bizu 11 februarie 2009 22:35 Răspunde
  • Vreti bancuri????????:) Mai am destule:)

    Un tip se duce la medic. Livid la fata el ii spune medicului ca are o
    mare problema:
    – Dle doctor mi s-a albastrit un testicol!
    Medicul da si-l controleaza, ii face analize si concluzioneaza ca
    trebuie neaparat sa-l taie. Il incurajeaza pe barbat ca celalalt
    testicol va face treaba singur, fara probleme.
    Dupa un timp , tipul se intoarce la medic cu aceeasi problema, ingrozit
    de-a dreptul. I se albastrise si celalalt. Din nou analize peste
    analize. Medicul ajunge la aceeasi concluzie: trebuie scos si al doilea.
    Cu greu, doar ca sa scape cu viata, tipul accepta castrarea definitiva.
    Dupa un timp se intoarce din nou la medic:
    – Dle doctor mi s-a albastrit si penisul!!!
    La care medicul:
    – N-o fi de la blugi??

    Intr-o intersectie un BMW ii taie calea unui TRABANT, care avea prioritate. Soferul trabantului se ia dupa BMW si la urmatorul semafor il ajunge din urma, se repede la sofer si dezamagit ii zice…
    – Daca noi astia cu masinile nemtesti nu ne putem intelege…

    In statie opreste un autobuz aglomerat .
    Intra o batranica.
    Tremura si era in mari dureri stand in picioare.
    Porcusorul agresiv o intreaba:
    – Batranico, ai vrea sa te asezi?
    – DA, ar fi foarte dragut.
    – Si totusi ma intreb unde…

    Amore 11 februarie 2009 22:36 Răspunde
  • o batrana merge la farmacie: – Dati-mi va rog un acid acetilsalicilic.
    – vreti o asipirina, nu?
    -asa-i zice maica?!..ca tot ii uit numele

    dalila tua 11 februarie 2009 22:37 Răspunde
  • Eu nu stiu bancuri…pur si simplu nu le pot tine minte,cred ca sunt proasta din bancul tau Cristina! hi,hi,hi…

    Cora 11 februarie 2009 22:38 Răspunde
  • La scoala: – copiii, sa presupunem ca as baga mana in buzunarul unui om si i-as lua banii. ce as fi?
    Bula: – Ministru de finante!

    dalila tua 11 februarie 2009 22:39 Răspunde
  • si bataie cu perneee!! yupiiiii

    iana 11 februarie 2009 22:39 Răspunde
  • Citeam ce ati scris voi…Si cand sa scriu si eu, apareau alte 10 mesaje noi:)…Activitate mare in seara aceasta, ce bine!
    Alice…Noi ne-am prins deja de maini, te chemam, te asteptam, ne este tare,tare dor!Tu simti asta, cu siguranta…Vino la noi!Tu, care muti muntii din loc cu cuvintele tale… Eu sper ca esti cu printul visurilor tale!

    Amore 11 februarie 2009 22:41 Răspunde
  • Bula primeste de la soacra-sa 2 cravate. Pentru a-i face impresie buna isi pune una la gat. Soacra vazandu-l ii zice acu: -Si cealalta?! Cealalta nu-ti place?

    dalila tua 11 februarie 2009 22:42 Răspunde
  • Nu uitati…sampania! Mai lasati in seara asta ceaiul,doar e petrecere maica!

    Cora 11 februarie 2009 22:42 Răspunde
  • Eva: Adam tu nu ma mai iubesti, stiu eu…
    Adam, nici un raspuns..
    Eva: si ma chinui sa te fac sa ma vezi, sa ma bagi in seama…
    Adam, nici un raspuns…
    Eva: daca tot nu mai insemn nimic pentru tine, atunci de ce mai faci sex cu mine??
    Adam: Hellooo, mai vezi pe altcineva prin preajma???

    iana 11 februarie 2009 22:43 Răspunde
  • Hai Alice cu noi la party! Si o vreau si pe Monicuta -furnicuta!Fara ele nu vreau!

    Cora 11 februarie 2009 22:45 Răspunde
  • asa ca vezi tu, dalila tua, nu mai sintem numai Adam si Eva…

    iana 11 februarie 2009 22:46 Răspunde
  • Si sa vina si Amalia,de departe si Valin cu-un strop de vin!

    Cora 11 februarie 2009 22:48 Răspunde
  • Plictisit de viata de la oras, Tom si-a cumparat o casa la tara, inconjurata de vai si paduri. Dupa sase luni de singuratate, la usa lui apare un tip barbos, neingrijit, care ii spune:
    – Sunt vecinul tau, Bill, si locuiesc peste vale. Dau o petrecere diseara si m-am gandit sa te invit si pe tine.
    – A, ce bine! spune Tom. Chiar ma plictisisem.
    – Va fi ceva de baut, poate si ceva lupte. Sper ca nu te deranjeaza.
    – E OK, cred ca pot face fata.
    – Si se va face si sex.
    – A…ce bine! Sunt un tip deschis oricaror provocari. Cum crezi ca ar trebui sa ma imbrac?
    – Nu conteaza. Oricum vom fi numai noi doi.

    Amore 11 februarie 2009 22:50 Răspunde
  • raluca,
    risc sa te superi pe mine… dar Cora are dreptate… poate sa sune rudimentar (nu folosesc primitiv fiindca mie imi pare ca ‘primitiv” insemana prima data, primele aparatii si manifestari si se dovedeste ca nu ar trebui sa il confundam cu rudimentar – vezi exemplul shamanilor)
    asta este misiunea noastra, a femeilor, pe Pamint: perpetuam viata! daca nu noi atunci cine?
    noi sintem lasate pentru un scop prioritar social… ca vrem sa ne catzaram in „economic” e treaba noastra… si din pacate nu vine nimeni sa faca rolul social pentru noi…
    si eu consider ca rolul social este unul privilegiat dar cu responsabilitati foarte mari.

    iana 11 februarie 2009 22:56 Răspunde
  • iana ma abtin sa comentez…poate nu am inteles eu bine ce ai scris mai sus

    dalila tua 11 februarie 2009 23:00 Răspunde
  • De ce si-a pus Bula banii in congelator?
    Ca sa aiba si el bani gheata!

    Cora 11 februarie 2009 23:01 Răspunde
  • da Iana si eu ma abtin sa comentez. nu ma superi dar chiar ma abtin sa comentez
    si depsre roluri sociale sa nu mai vorbim – am putea (as putea) sa scriu teze despre asta.

    raluca 11 februarie 2009 23:04 Răspunde
  • Subscriu, fara a dori sa intru in polemici.Copiii sunt cea mai mare minune de pe Pamant, cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Cum spuneam, atunci cand imi imbratisez copiii, ma simt cu adevarat ZEITA, ma simt cu adevarat Femeie! Nimic nu poate inlocui „Te iubesc, mami!”, spuse din tot sufletelul. Nimic nu mai conteaza, atunci cand ii vad crescand frumosi si sanatosi. Si ma alint si mai copilaresc alaturi de ei…m-au implinit!

    Amore 11 februarie 2009 23:04 Răspunde
  • Mai fetelor pentru mine e tarziu…merg la nanic cu puii mei! Va sarut si sa va distrati neaparat!Noapte buna!

    Cora 11 februarie 2009 23:10 Răspunde
  • raluca si dalila tua, barbatii nu nasc copii. punct. femeile au privelegiul asta… e tot ce am avut de zis… femeile nu au fost vinatori niciodata… asa cum barbatii nu au nascut niciodata.
    nu m-am referit la ce numim noi azi „implicare in social”… reformulez oamenii au fost conceputi asa: barbatul este „providerul” si femeia naste copii si are grija de ei…

    iana 11 februarie 2009 23:11 Răspunde
  • Alice, ce dor imi e de tine…
    Spune-ne ca esti bine, spune-ne ca ti-am lipsit si noi putin…Iti trimit toate gandurile mele frumoase, urandu-ti noapte buna!

    Amore 11 februarie 2009 23:15 Răspunde
  • raluca, chiar am pretentia ca tu sa nu ma crezi asa timpita incit sa intru cu tine in polemici despre „rolul social” despre care tu chiar poti sa scrii teze in timp ce eu abia daca pot sa scriu doua fraze … cer de la tine doar sa gindesti simplu… sa te duci la inceputuri, la radacini…

    iana 11 februarie 2009 23:20 Răspunde
  • stiu ca barbatii nu nasc copiii….sau ce-l putin nu nasteau! si crede-ma ca daca am sa pot am sa fac si eu un copil,dar nu acum…inca mai am ideea asta absurda ca trebuie sa fiu maritata ca sa fac un copil….

    dalila tua 11 februarie 2009 23:23 Răspunde
  • Buna seara !
    E party, si eu vreau la party, cu sampanie, cu ceai, cu ce-o fi, doar veselie e tot ce imi trebuie.

    Cristina Bizu, imi pare rau ca nu ti-am stiut numarul de telefon, ca te sunam eu. Dar m-am gandit la tine, cu drag.

    Simona Ioana 11 februarie 2009 23:27 Răspunde
  • dalila tua, fa-i cind vrei, sau nu-i face deloc…
    comentariul meu se referea stric la ce a zis Cora: da, femeile sint lasate pentru a perpetua specia. si se pare ca asta te-a deranjat si te-a facut sa te abtii de la comentarii… si nu vad ce deranj e in faptul ca, femeie fiind, esti „dotata” si „programata biologic” sa duci viata mai departe…

    iana 11 februarie 2009 23:28 Răspunde
  • O ascultătoare: PoÅ£i rămâne însarcinată de la
    distanţă ?
    Radio Erevan: Se poate, dacă distanţa este mai mică
    decât lungimea.

    O ascultătoare: Este adevarat că barbaţii cer femeilor
    acelaÅŸi lucru ?
    Radio Erevan: Nu, nu este adevarat ! Unii cer ÅŸi bani.

    Valin 11 februarie 2009 23:32 Răspunde
  • Un ascultător: PoÅ£i să te descurci cu sexul slab ?
    Radio Erevan: Da, dar e de preferat să fie tare.

    Valin 11 februarie 2009 23:34 Răspunde
  • n-am vrut sa declansez discutii aprinse, dragile mele dalila, iana, raluca, amore. evident ca ni s-a dreptul de a ne manifesta maternitatea si de a alege momentul pentru aceasta. si sunt rascruci de drumuri, de stari, de relatii, cand ne intrebam tocmai daca a venit acest moment. probabil nu exista un timp, loc si alte conditii fix stabilite pentru a materializa dragostea in prunci…
    mi-am baut ceaiul (nu am voie sampanie, dar mi-au placut bancurile voastre). „La multi Ani!” sarbatoritei si petrecere frumoasa. va raman aproape cu insomniile mele

    Bia 11 februarie 2009 23:36 Răspunde
  • Aici este un taram al bucuriei.Nu are rost sa il patam cu discutii inutile.Avem , e adevarat, fiecare dreptul la a emite pareri personale, dar nimeni nu detine adevarul absolut, doar Dumnezeu. Ne adunam aici cu drag, cu respect reciproc, nu suntem nicidecum intr-o competitie, ci intr-o dulce prietenie. Trebuie sa ramana asa, cel putin din iubire si stima pentru draga noastra „Imparateasa a Cuvintelor”!
    Noape buna, prietene dragi!

    Amore 11 februarie 2009 23:38 Răspunde
  • Fetele in ziua de azi in liceu invata doar 2 litere si 2 cifre A 4 si X 5, incepand cu facultatea invata inca 2 cifre si o litera Q 7 si X 6. Din cauza crizei financiare incepand cu anul universitar 2009-2010 se va schimba programa la facultati si se vor invata 4 litere. R A T B

    Petrecere frumoasa!!

    Anais 11 februarie 2009 23:38 Răspunde
  • Un ascultător amărât din România: De ce trebuie să
    strângem cureaua în criza?
    Radio Erevan: De gât.

    Valin 11 februarie 2009 23:38 Răspunde
  • ca m-as simti ca un robot…programat sa fac un numar de piese intr-un anumit timp…
    de parca ar fi ceva obligatoriu. si te rog draga iana sa nu ma certi pentru ceea ce spun, poate ti se pare limitata gandirea mea…

    dalila tua 11 februarie 2009 23:39 Răspunde
    • V-am auzit strigandu-ma! Acum am venit, si ma bucur ca, pe unii, va gasesc veseli! Acum am venit si constat ca v-ati si ciondanit putin… Suntem chiar ca intr-o familie! Iertati-ma pentru tacerile lungi, am zile grele si aglomerate, zile de care atarna viata si rosturile mele. De-aceea lipsesc mult, dar mi-e dor nebun de voi, de noi. Incercati, in zilele in care se-arata absente mai lungi ale mele, sa nu postati multe linkuri, cantece, versuri, adrese care va trimit automat comentariile in zona unde e nevoie sa fie moderate.
      Va imbratisez cu dragoste si ma intorc la voi peste noapte. Da, mi-am propus o noapte alba, am multe de scris, multe de gandit, multe de visat cu ochii deschisi. Asa ca ma voi intoarce si pe blog, sa stau mai mult cu voi, chiar daca dormiti. Sa va sarut pe vise.
      Noapte buna, dragii mei.

      Alice Nastase 11 februarie 2009 23:49 Răspunde
  • nu, mie imi pare rau ca am putut sa las loc la asa interpretare…
    tocmai eu, care am aminat momentul pina cind devenise aproape imposibil…
    categoric m-am exprimat gresit..

    iana 11 februarie 2009 23:43 Răspunde
  • bia da nu sunt discutii aprinse…iana e mama si stie ce spune..eu vorbesc asa, din basme…poate privilegiul asta nu o sa-l am niciodata…sunt prea egoista ca sa dau tot dar absolut tot timpul meu neconditionat unei alte fiinte. si stiu ce o sa-mi spuneti: asteapta numai sa-l tii prima data in brate si sa-i simti prima respiratie ca ai sa-ti dai si viata neconditionat! ( am dreptate iana?).
    dar eu nu am curaj sa fac pasul asta…e o responsabilitate prea mare si nu o pot duce singura…deocamdata…paote cand o sa ma mai maturizez si o sa termin cu iubirile mele navalnice o sa privesc lucrurile cu alti ochi.

    dalila tua 11 februarie 2009 23:44 Răspunde
  • iana tot impaciuitoare….de aia esti tu mama si eu nu!
    tu crezi ca eu nu le invidiez pe femeile de varsta mea care au copiii si ies cu ei la plimbare prin parc, si-i mangaie si-i pupa si-i alinta…da ce sa fac daca eu nu sunt capabila de asa daruire?!

    dalila tua 11 februarie 2009 23:47 Răspunde
  • dalila,
    sa vorbeasca mamele adevarate… eu sint o incercare palida… fiindca din cauza unor obligatii si a unor proiecte in care i-am implicat si pe altii … nu am copilul linga mine pentru o perioada de 4 luni… n-am fost in stare sa spun : la naiba cu jobul si cu toate proiectele incepute, eu stau cu puiul meu… ma simt vinovata pentru asta si o sa port vina asta toata viata. deci: eu sint cel mai prost exemplu de mama. eu nu merit asa un copil.

    iana 11 februarie 2009 23:48 Răspunde
  • Iana

    Nu stiu cum e sa traiesti o dragoste calduta, ca un parau lin. Asta nu inseamna ca nu mi-o doresc, ca nu o visez. Ca nu incerc, pe fragmente mici de timp, sa construiesc o fericire de felul acesta. Tanjesc la ea, doar ca, nu stiu de ce, nu mi se arata … Traiesc intr-o lume complicata, cu varfuri si abisuri, cu accese de fericire (aproape) absoluta si cu disperari cumplite. Hotaririle nu le iau eu, pe-ale mele le-am luat cu ani in urma… se pare ca nu toti au curajul sa mearga inainte pe calea inimii, sunt mii de fire legate de trecut si doare sa le rupi… Nu vreau sa fortez, sunt fata buna, nu dau ultimatumuri. Si-apoi nu stii de ce e in stare o femeie care simte ca pierde, unele femei, nu toate… care prefera sa inghita orice, sa treaca peste orice, sa faca orice ca sa il tina acolo, legat, inlantuit. Unele, dar sufficient de multe, cunosc destule exemplare ale acestei specii. Si nu o fac din dragoste ci din orgoliu, din ura, din razbunare, pe principiul “eu sunt nefericita, nu te las nici pe tine sa fii fericit”
    Iar dragostea pentru copii, chiar facuti tineri, este imensa, iti umple viata, iti da radacini, dar nu tine locul iubirii pentru un barbat. Nu te scuteste de fluturi in stomac… nici vorba, crede-ma.

    Pisica
    Ma regasesc in povestea ta… Dragostea daruita, fara sa ceri nimic in schimb. E frumos, e minunat, dar e trist. Pentru ca noi suntem cele care raman singure, care asteapta, care plang. Am sa fac intr-o zi o socoteala despre cat am asteptat , sau poate mai bine nu, am sa ma sperii cand voi vedea…

    Dar gata cu jeluirile pe seara asta ! Doar am declarat party !

    Simona Ioana 11 februarie 2009 23:49 Răspunde
  • CIA cauta sa angajeze un agent-asasin. La sfarsit, ramân
    3 finalisti: 2 barbati si o femeie.
    Testul final: primul barbat este dus lânga o usa , i se da
    un pistol si i se spune ca dincolo de aceasta usa , pe un
    scaun, se afla sotia lui.
    – Ucide-o!
    – Glumiti!? Nu-mi pot ucide nevasta!
    – Atunci nu este o slujba pentru tine!
    Al doilea barbat primeste aceleasi instructiuni, intra
    în camera si dupa 5 min de liniste, iese afara plangand:
    – Am încercat, dar mi-e imposibil…
    Vine rândul femeii. I se spune ca trebuie sa-si ucida
    barbatul. Ia pistolul, intra în camera si se aud mai multe
    împuscaturi, apoi strigate, troznete, lovituri în pereti.
    Dupa 10 min, se face liniste, iese femeia obosita si
    transpirata:
    – pistolul avea gloante oarbe
    – A trebuit sa-l omor cu scaunul!

    MORALA: Angajati femei! Fac treaba mai serios decat
    barbatii!

    Valin 11 februarie 2009 23:50 Răspunde
  • stii iana asa imi zice si mama acu: trebuia sa zica nu muncii cu mult timp in urma…eu am crescut cu bunicii 7 ani ( pana am venit la scoala), cu mama am avut o relatie ciudata ca mi-a fost greu sa ma acomodez cu ea si am fost mereu o razvratita pana in clipa in care am inteles cat de mult suferea saraca mama! dar mereu imi spune: am pierdut cei mai frumosi ani din viata ta puiul meu, mereu plange cand spune asta…

    dalila tua 11 februarie 2009 23:51 Răspunde
  • Un copil va fi fericit cand la el se va intoarce o mama implinita si multumita. Nu vad cum o femeie care acumuleaza frustari si-ar putea creste pruncul zambitoare. Nu te mai invinovati. Daruieste-i inzecit atentie cand te vei intoarce la el. Atentie, dragoste. Si vorbeste-i. despre orice. Nu sunt mama, dar o vreme am crescut pruncii altora. Si am constatat cu durere ca nu isi doreau bani, jucarii sau alte cele…ci vocea mamei, atentia, si mai ales raspunsuri la intrebarile lor haioase…Sunt o minune.

    Anais 11 februarie 2009 23:53 Răspunde
  • Dragelor, mai spre dimineata cineva trebuie sa stropeasca asistenta cu sampanie !
    Sa fie sarbatorita ?!
    Noi seara stam pe VH1 si mai ne agitam membrele, voi ?

    Valin 11 februarie 2009 23:54 Răspunde
  • Despre Dumnezeu si cunostere

    A zis Dumnezeu catre Adam:

    -Coboara jos in vale!

    Si Adam a intrebat:

    -Ce e aia vale?

    Si Dumnezeu i-a explicat ce este valea.

    Dupa care Dumnezeu a zis:

    -Inoata peste rau!

    Si Adam a intrebat:

    -Ce e aia rau?

    Si Dumnezeu i-a explicat ce este raul, apoi a zis:

    -Urca muntele!

    Si Adam a intrebat:

    -Ce e aia munte?

    Si Dumnezeu i-a explicat ce este muntele, apoi a zis

    -Dincolo de munte este o pestera, intra inauntru!

    Si Adam a intrebat:

    -Ce e aia pestera?

    Si Dumnezeul i-a explicat ce este pestera, apoi a zis:

    -In pestera gasesti o femeie.

    Si Adam a intrebat:

    -Ce e aia femeie?

    Si Dumnezeu i-a explicat ce este femeia, apoi a zis:

    -Vreau sa va inmultiti!

    Si Adam a intrebat:

    -Cum se face?

    Dumnezeu i-a explicat cum se face, apoi Adam a pornit la drum. Jos in

    vale, peste rau, sus pe munte si inauntru in pestera ..unde a gasit femeia.

    Dupa vreo 5 minute a iesit afara din pestera si Domnul a intrebat nervos:

    – Acu’ ce mai e?!

    Iar Adam a intrebat timid timid:

    – Ce-i aia migrena?

    Simona Ioana 11 februarie 2009 23:55 Răspunde
  • simona bancul asta o sa faca istorie :))

    dalila tua 11 februarie 2009 23:57 Răspunde
  • Odata, eram cu nevasta-mea in pat si ma intrebam si eu, asa, ca omu’ ‘o fi avut, n-o fi avut orgasm?’.Pana la urma am zis sa intreb cu voce tare, nu numai in gand, da’ mai pe ocolite, (ca doar sunt un gentleman, ce pana mea) si i-am zis:

    ‘Auzi, cum se face ca nu stiu niciodata cand ai orgasm?’ Si stiti ce mi-a raspuns:’

    Pai n-are rost sa te tot sun la servici si sa tederanjez pentru atata lucru’

    Valin 11 februarie 2009 23:57 Răspunde
  • Valin, in playlist am Cohen, Chris Rea, BZN..

    Anais 11 februarie 2009 23:58 Răspunde
  • Simona Ioana,
    „dragsotea calduta” nu este pentru toata lumea… eu ma simt uneori ignoranta fiindca eu nu mai tinjesc dupa pasiuni infocate, dupa iubiri fulgeratoare… mi se pare citeodata ca daca as trai pina la singe, daca m-as zbate iarasi in iubri imposibile sau interzise as fi cu mult mai profunda. cumva eticheta de ‘neinteleasa’ mi se pare ca ma prindea bine, ca imi dadea un aer mai-stiu-cum diferit… de asta ziceam mai devreme ca stiam sa port melancolia mai bine decit ce am in prezent.
    si nu, n-am afrimat ca iubirea pentru copii poate sa inlocuiasca „fluturii din stomac”… doar spuneam ca te schimba, ca iti da o alta perspectiva asupra vietii.

    iana 12 februarie 2009 0:01 Răspunde
  • Am revenit la noapte buna dar se pare c-am intrat fix la trantitul usilor.Scuze, dar „nu ma pot abtine'”nici eu…imi pare rau ca va stric cheful de aruncat cu pernele dar mainile mele nu pot scrie bancuri si nici urechile nu pot asculta…afronturi mai mult sau mai putin bine-intelese.Iar faptul ca unele sunt mai fericite decat altele pe acest blog, asta e foarte bine.Eu le respect fericirea , dorind sa primesc dreptul firesc la tristete si viata traita dupa propriile reguli.Suntem in diferite stadii ale vietii noastre, nu putem gandi sau scrie la fel.Chiar si acest mijloc de comuniacare este lacunar…(.sigur unii vor intelege gresit postarea mea, imi asum riscul)din lipsa tonului si-a mimicii.Unde se suprapune gluma fina, prieteneasca pe ironia sau mustrarea inconstienta?Nu putem ghici intotdeauna, suntem si putin irascibile „datorita” cauzelor externe ….
    Ma bucur ca am luat o decizie inteleapta azi de a nu raspunde la telefon…desi, n-a sunat….De ce trebuie sa sune??De cate ori n-am suferit si eu de ziua mea ca n-a sunat tata, amica, iubitul, etc?Lumea era mai fericita fara telefon.Isi scriau la lumina lumanarii si batatoreau drumurile prin zapada inalta pentru a-si vedea iubirea…Eee, da, ce vremuri!.Azi am pedepsit tehnica.N-a durut-o prea tare, stiu.Pentru mine, insa, e un pas mare…
    Va imbratisez, prietenii mei dragi.Stiu ca toti avem inimi bune…
    Valin, florile mele preferate sunt macii.Am primit odata un manunchi de maci proaspeti…adusi repede sa nu se scuture…
    Alice, oriunde esti, oricum esti, suntem langa tine.
    Somn linistit!

    rosanne 12 februarie 2009 0:02 Răspunde
  • Doua tipe stateau de vorba.
    – Te-ai uitat vreodata in ochii sotului tau in timp ce faceai sex?
    – Da.
    – Si ce mutra avea?
    – Statea in usa ca prostul!…

    In timpul unei dispute, o femeie ii spune sotului ei:
    – Am fost nebuna cand m-am maritat cu tine!
    – Stiu…
    da cum eram indragostit la vremea aceea, nu am observat! –
    ii raspunde barbatul.

    – Doi politist urineaza. Care trimite jetul mai departe?
    – Ala cu slitul desfacut…

    Valin 12 februarie 2009 0:04 Răspunde
  • Eu am oferit in buchet si floarea miresii linga maci, a fost coplesita.

    Valin 12 februarie 2009 0:05 Răspunde
  • Anais ai super muzica, foarte bine.

    Valin 12 februarie 2009 0:07 Răspunde
  • Multumesc, Valin. Eu ma retrag, daca vrei cauta Blue Eyes de la BZN si asculta, nu am rabdare acum si nici dispozitia…Dragostea mea e framantata astazi pe toate partile de ganduri, de el insusi…Nu l-am simtit niciodata atat de ravasit…Si ma duc sa ii scriu, sa ii fiu aproape, sa ii sorb tristetile…

    O seara frumoasa! O seara buna sa ai Alice cu spor in ceea ce construiesti…

    Anais 12 februarie 2009 0:10 Răspunde
  • iana nu-i asa ca nu ne certam….?
    eu as vrea sa fiu linistita si senina ca tine, dar nu pot acu…recunosc: imi place sa ma zbucium, imi place sa traiesc viata asta cu iubiri dureroase, nerostite, iubiri care ma inalta si ma coboara si ma arunca in neamt pana nu mai stiu de mine….si iubesc clipa cand ma adun din toate colturile lumii si visez la zburatorul meu care ma lasa de fiecare data cu sufletul ars…dar eu alerg in continuare dupa visele mele…pentru ca in unul din visele astea este fericirea mea, stiu asta…

    dalila tua 12 februarie 2009 0:13 Răspunde
  • Un ardelean intra intr-un bar la New York . Barmanul
    il ia tare, din prima si ii spune ca in acest bar se bea
    numai pe pariu.
    – Domnule, pun pariu cu tine ca nu poti sa bei o
    sticla de Whisky in 30 de minute.
    Ardeleanul isi cere scuze, iese din bar si apare peste
    10 minute inapoi, pune banu pe tejghea si accepta
    provocarea. Barman-ul ii da sticla, ardeleanul o termina in
    10 minute. Barmanul, stupefiat.
    – Domnule, dar n-am crezut ca asa ceva e posibil. N-am
    crezut ca sunteti instare de asa ceva. Nimeni nu a mai
    reusit!
    Ardeleanul:
    – Nici io n-am crezut, da’ m-am dus la baru de
    vis-a-vis sa verific!

    Valin 12 februarie 2009 0:16 Răspunde
  • Toti oamenii de stiinta jucau de-a v-ati ascunsele in
    > Rai. Se pune Einstein si incepe sa numere. Toti se ascund pe
    > unde gasesc, numai Newton ia o creta, traseaza un patrat cu
    > latura de 1 metru si se asaza in mijlocul lui. Dupa ce
    > termina de numarat, Einstein se intoarce si, bineinteles, il
    > vede pe Newton . Ii spune: – Te-am vazut. Tu esti Newton . –
    > Imi pare rau, dar nu sunt eu. – Cum adica nu esti tu? Te
    > cunosc foarte bine. Esti Newton. – Priveste mai atent. Ce
    > vezi? – Tu in mijlocul unui patrat cu latura de 1 metru . –
    > Si ce inseamna Newton pe metru patrat? – Pascal. – Pai vezi,
    > el e!

    Valin 12 februarie 2009 0:17 Răspunde
  • iana sper ca nu te-ai suparat pe mine.
    eu ma duc sa visez frumos acum..maine ma asteapta o zi grea. Noapte buna dragelor…noapte usoara Alice!

    dalila tua 12 februarie 2009 0:20 Răspunde
  • rosanne,
    scuze ca am stricat atmosfera de care tu aveai atita nevoie…
    nu am vrut sa aduc afronturi, in caz ca le-am adus… in spatele cuvintelor mele spuse sau scrise nu se ascunde nimic din simplul motiv ca eu nu vorbesc cu subtilitati sau cu mai multe intelesuri…nu stiu sa ma prefac, nu-mi place sa ma prefac. Daca am ceva de spus, spun. N-am nevoie de metafore ca sa-mi exprim opiniile sau trairile… nu sint asa de profunda ca voi, o spun cu ciuda, asa sa stiti.

    iana 12 februarie 2009 0:24 Răspunde
  • Noapte buna, Dalila
    cum sa ne certam? pentru ce?

    iana 12 februarie 2009 0:26 Răspunde
  • metaphor,
    am mai citit blogul de azi inca o data si te-am vazut… bine ai venit…
    si mie imi place sa cred citeodata ca e doar literatura si ca eu iau prea in serios pe toata lumea… mi-ar place sa fie scris de dragul scrisului toata tristetea de pe blogul asta…

    iana 12 februarie 2009 1:08 Răspunde
  • Uneori ma intreb de ce imi este dat sa traiesc atatea tristeti. Privesc in jurul meu si vad fete stralucind, zambete largi, si sclipiri in priviri. Dar cu timpul incep sa nu le mai recunosc, si le privesc intrebandu-ma mirata ce sunt ele cu adevarat. Alice, privesc poze cu tine, si vad un chip frumos, bland, si o privire trista si adanca, ce o regasesc adesea in randurile tale. Dar imi place sa cred ca si la usa ta va bate dragostea visata, iar tu o vei primi cu bratele deschise. Si atunci voi citi cu sufletul la gura, ca de fiecare data altfel, cuvintele tale de iubire implinita, si poate ca asa voi invata si eu zambesc..

    Dar acum in intunericul meu cad brusc de la o inaltime greu de imagina, si ma prabusec in avantul meu si ma trezesc anesteziata de durerea zilelor ce au trecut. Si totul in jurul meu moare, iar eu odata cu tot. Si nu raman decat cu speranta unor ore care imi vor da dreptul la viata. Si in rusinea indoielilor mele imi apropiu genele si nu mai am puterea sa privesc. Si ascult timpul care trece pe langa mine, uneori grabit alteori lent, si aud mereu sunetul plecarii. Si astept un semn, o farama de speranta care sa ma fac sa ma ridic. Dar imi sangereaza sufletul, si in amareala mea de fiecare zi abia de mai gasesc puterea sa merg mai departe. Dar noptile otravite ma ingrop in furtuni de lacrimi si raman imbalsamata in toate tristetiile lumii, reprogramandu-mi toate zambetele pentru alte anotimpuri, pentru alte vieti. Si in lumea asta desfigurata nu am invatat inca sa traiesc. Si pasesc mereu pe un drum lung si trist, uneori lipsit de sens, dar plin de nedreptati. Si ma intreb cum sa il inteleg pe cel de langa mine, cand nu ma inteleg pe mine insami? Am oboist. Sunt franta. Imi pierd aripile in cadenta zilelor fara cusur. Si ma intor adesea la visele mele dintai, la prima dragoste asa cum mi-am imaginat-o si nu gasesc nimic din toate astea. Vad doar un drum cu santuri adanci in care curg rauri de durere.

    Noapte buna, Alice…Buna dimineata…Amandoua urarile deodata, caci am pierdut deja notiunea timpului…

    alyce 12 februarie 2009 1:34 Răspunde
  • Valin, ne-ai batut si la bancuri. Cel mai mult mi-a placut cel cu ardeleanul, doar e de-al meu.

    Iana, m-am gandit de multe ori la subiectul asta. Ce e mai bine, ce as alege… Nu cred ca am ales eu, sigur nu a fost o alegere contienta, viata mi-a scos in care dragostea in forma aceea, puteam sa trec pe langa ea dar m-am oprit… Daca imi vedeam de drum traiam si azi caldut si nefericit (nota bene: asta mi s-ar fi intamplat mie, nu inseamna ca tihnit= nefericit). Dar iti repet, as vrea sa traiesc o viata linistita si banala, bucura-te de ceea ce ai !

    Alice, mi-e dor de tine !

    Noate buna tuturor.

    Simona Ioana 12 februarie 2009 1:34 Răspunde
    • Si mie mi-e dor de tine, Simona Ioana, si de tine Alyce- si de Rosanne… Nu, ma opresc, nu pot sa va spun tuturor aceleasi lucruri. De fiecare mi-e dor altfel, cu fiecare vreau sa vorbesc altfel, ca sa ma faca inteleasa, ca sa pot sa inteleg.
      Va imbratisez, cu emotie.

      Alice Nastase 12 februarie 2009 1:44 Răspunde
  • Alice, Noapte buna!
    si da-ne carti, si da-ne reviste, ca asa avem curaj sa ne adunam cu bune si rele pe linga tine… asta este imbratisarea pe care o doresc de la tine… cartile tale in care ma regasesc pe mine cu trecutul si prezentul meu. carti in care eu-ul meu devine constient de mine…

    iana 12 februarie 2009 1:54 Răspunde
    • Iana, iti promit. Revista de martie va aparea curand, pe 25 februarie. Iar cartea pe care o traiesc si o scriu acum, in aceasta era tulbure, dar plina de seva, a vietii mele, s-ar cuveni sa apara pana de ziua mea, in iulie- asa mi-am propus. A fost o pauza mai lunga intre reviste, fiindca am avut un numar de ianuarie- februarie, dar de acum ne intram in normal. Iar cartea se scrie aproape singura, e un miracol, e o nebunie.

      Alice Nastase 12 februarie 2009 2:18 Răspunde
  • Alice,
    Ti-am citit mai toate scrierile in care de fiecare data ma regasesc: in unele mai mult , in altele mai putin. Ma bucur ca nu sunt singura in aceste situatii.
    Eu il iubesc, il simt, il doresc si il vad in toti, pe toate strazile, e cu mine cred ca mai mult decat este cu sotia lui; insa mi-am sacrificat dragostea pt el in numele institutiei familiei si mai ales a copilului lor. Si inca il mai plang si totusi nu-i gasesc defecte si ramane cel mai iubit, cel mai frumos, cel mai bun.
    Ma intreb mereu oare daca nu l-as fi intalnit pe el la ce as mai visa azi? La auzul carui nume mi-ar licari privirea? De cine mi-ar mai fi dor?
    Stiu ca nu vom fi nicodata impreuna si sper ca voi intalni pe cineva care sa-i semene intocmai…
    Cu drag,
    Maria

    Maria 12 februarie 2009 11:24 Răspunde
  • dragelor vreau sa va spun ceva ce m-a emotionat…aseara dupa ce am plecat la culcare m-am tot invartit prin pat si nu am putut sa adorm..si atunci i-am trimis iubitul meu un mesaj si i-am zis ca mi-e greu sa adorm….si m-a sunat si mi-a cantat pana cand vocea lui am luat-o cu mine in vis…si cand a auzit ca nu mai zambesc a inchis usor telefonul….
    dimineata m-am trezit cu chipul lui in minte, cu senzatia ca m-a tinut in brate toata noaptea si-am zambit prosteste toata ziua la gandul ca ma iubeste…..

    asta vroiam sa va spun….

    dalila tua 12 februarie 2009 18:18 Răspunde
  • Incerc sa scriu si eu cateva cuvinte desi simt ca nu au nici o importanta pe langa tot ceea e am citit pe aici.Am doar 17 ani,si am descoperit-o pe Alice citind cartea”Noi suntem zeite” primita de la cea mai buna prietena a mea.Sincer o spun,am ramas profund impresionata de tot ceea ce am citit acolo si pana acum nu am mai intalnit o carte pe care sa o simt atat de aproape de sufletul meu,o carte ale carei cuvinte sa fie atat de profunde,sincere si din suflet scrise.Alice are ceva special…Mi se pare un om atat de bun,cald,cu un suflet imens.Nu o cunosc decat din ceea ce am citit in carte si aici pe blog si deja mi-e draga.
    Alice,multumesc!Pentru ce?!Pentru simplul fapt ca citindu-te mi-am dat seama ca mai exista si oameni buni in lumea aceasta,oameni pentru care iubirea conteaza,oameni care inca mai cred in prietenie, in puterea pe care un prieten o poate avea asupra lor si in dragostea neconditionata ce le-o pot oferi.
    Esti foarte norocoasa ca o ai pe Simona,iar Simona este foarte norocoasa ca te are pe tine.Tind sa cred ca dragostea dintre prieteni este mai presus decat orice alta dragoste dintre o fata si un baiat.
    Ai toate motivele sa fii mandra de tine,sa zambesti si sa te bucuri de viata lasand in urma nemultumirile si lucrurile care te impiedica sa fii fericita.In primul rand ai 2 copii minunati,2 copii care te adora si pe care ii adori.Asta este cel mai important,cea mai mare realizare,cel mai mare motiv pentru care trebuie sa-i multumesti lui Dumnezeu.
    In al 2-lea rand,o ai pe Simona.Sufletul cel mai drag,sufletul care mereu te-a ascultat,ti-a fost alaturi si te-a iubit asa cum esti…cu bune si cu rele.Este mare lucru sa sti ca ai pe cineva cu care sa poti vorbi,pe cineva care sa te asculte,sa-ti intinda mana si sa te ajute.
    In al 3-lea rand,esti foarte iubita si apreciata de multa multa lume.Ai ajutat,ai adus speranta,ai inveselit oameni.Si asta poate observa oricine daca citeste macar doua pagini din acest blog.
    Ai toate motivele sa fii fericita.Cit despre dragostea neimplinita…eu cred ca fiecare are ceva pus de- o parte,si cu siguranta iti va veni si tie randul,sa te simti iubita si protejata si implinita.Daca nu ai intalnit acea persoana,inseamna ca nu exista inca cineva care sa te merite cu adevarat.;)(cu asta ma linistesc eu de fiecare data cand simt nevoia sa iubesc si sa fiu iubita si nu este nimeni langa mine).
    Te-am pupat si-ti doresc sa ai o viata minunata !.Sa te ajute Dumnezeu sa fii fericita pentru ca meriti!

    Ella 13 februarie 2009 23:15 Răspunde
  • Buna, … dupa ce-am citit ma simt mica, ma simt trista si ametita. Te inteleg perfect numai ca eu nu am curajul sa recunosc. Doar oftez. Recunosc ca nu mi-am pierdut inca, increderea. Nici tu sa nu o pierzi. Daca dorinta exista atunci totul incepe sa vina: mai intai soarele, pe urma linistea…
    Dragostea e o nebunie… nu se poate compara cu nimic. Dragostea e viata.

    Dana 16 februarie 2009 18:48 Răspunde
  • Ce pacat ca atat de pura iubire se pierde pana la urma in neant…cand ar trebui sa fie tinuta ,cu grija ,in palmele celui caruia ii este oferita dintr-un atat de mare suflet…!DAR te va gasi cel ce te cauta deja….poate ca fara ca el sa stie acest lucru…

    Raluca H 18 februarie 2009 12:18 Răspunde
  • Super motto-ul si il iubesc pe Octavian Paler, el nu va fi niciodata mort pentru mine.

    Sabau Ioana 26 martie 2009 13:43 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title