Amortentia pentru o clipă de dragoste mințită

De când răscitesc cărțile cu Harry Potter, m-am gândit de o mie de ori ce vrajă mi-ar plăcea să știu să fac. Mă ispitesc toate. Dar dacă ar fi să aleg una, una singură, cea mai frumoasă, cea mai spectaculoasă și cea mai nefolositoare dintre toate, aș alege vraja de dragoste.

Nu e ușor de făcut și nu există o formulă care să funcționeze instantaneu, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul vrăjilor care deschid ferestre închise sau uși interzise: rostești Alohomora și o pocnitură înduplecă pe loc încuietoarea, oricât de bine ar fi fost ferecată.

Inima nu se deschide la fel de ușor, cu un simplu cuvânt. E nevoie de o combinație sofisticată de ingrediente, de germinări, de macerări și așteptări până să fii sigur că ai izbutit să naști în celălalt măcar gândul dragostei. Pe care, după aceea, trebuie să-l crești și să-l întreții cu dozele potrivite de poțiune.

La ora de Filtre și Elixire, pe care le-a predat-o Severus Snape timp de șase ani, iar în al șaptelea an profesorul Horace Slughorn, elevii de la Hogwarts au învățat să creeze tot felul de poțiuni magice care să le deschidă șanse uimitoare ale vieții de zi cu zi.

Licorile lor preparate în cazane de alamă puteau să îi facă să-și schimbe înfățișarea, luând chipul și trupul altcuiva pe care să-l înlocuiască vremelnic (Polyjuice), să îi oblige să spună adevărul (Veritaser), să aibă noroc absolut și totul să le reușească pentru 24 de ore (Felix Felicis) sau, cu minunata licoare a dragostei (Amortentia) să-l facă pe cel dorit să se îndrăgostească de ei.

M-am gândit de mai multe ori ce vrăji mi-ar plăcea să pot stăpâni și, oricât de folositoare mi-au părut cele care ar rezolva grijile și neliniștile cotidiene, până la urmă, m-am decis la altceva. Din Harry Potter am aflat că Amortentia este cel mai puternic elixir de dragoste din lume. Este o licoare ce miroase diferit pentru fiecare dintre cei care o simt, în funcție de ce anume îi ispitește și le răscolește simțurile. Pentru Hermione, dragostea mirosea a iarbă abia cosită și a respirație proaspătă și mentolată, iar lui Harry, „nu se știe cum, dar îi amintea în același timp de tarta cu melasă, de mirosul de lemn al unei cozi de mătură și de ceva floral pe care probabil îl simțise la Vizuină.”

Avea să-și dea seama în curând al cui este mirosul de flori…

„- Stai puțin, zise o voce aproape de urechea stângă a lui Harry și simți brusc mirosul floral pe care îl identificase în clasa lui Slughhorn. Privi în jur și văzu că Ginny li se alăturase.”

Ginny făcea parte deja din formula dragostei lui Harry, înainte chiar ca el însuși să-și dea seama de asta. Nu licoarea a adus-o pe Ginny la el, ci doar l-a făcut să își dea seama că ființa ei tânără și plină de lumină îi îmbată inima.

Nu există nici vrăji care să creeze bani – decât, artificial, monede care vor dispărea în 24 de ore-, și nici vrăji care să creeze mâncare din nimic, doar, la fel, ceva care să arate precum mâncarea, fără, însă, să poată hrăni…

Nici Amortentia nu creează dragoste. Licoarea te poate ajuta doar să identifici ce te atrage și poate genera o obsesie. Însă nimeni și nimic nu poate crea artificial iubirea, nici prin vrăji, nici prin alte tertipuri.

„Este imposibil să produci sau să imiți dragostea. Nu, provoacă doar pasiune puternică sau obsesie. Este probabil cel mai periculos și puternic elixir din această cameră… ah, da, spuse el, dând grav din cap spre Malfoy și Nott, care rânjeau sceptici. După ce veți fi trecut prin cea mai mare parte a vieții, ca mine, nu veți mai subestima puterea iubirii obsesive…” – le-a explicat profesorul Slughorn.

Povestea mamei lui Voldemort, vrăjitoarea Merope Gaunt, apare și ea în carte, înduioșător de tristă. De altfel, doar o cumplită și enormă suferință din copilărie ar fi putut sta la rădăcina otrăvită a destinului lui Voldemort.

La numai 18 ani, Merope se îndrăgostește nebunește de un băiat superb – muggle, mageamiu sau încuiat -, iar pentru a-l atrage alături de ea, se pare că ar fi folosit un elixir de dragoste care să-l facă să o ia de soție, dintr-o artificială și obsesivă atracție.

La câteva luni de la nuntă, totuși, Tom Doodler a părăsit-o și s-a întors spunând că „a fost tras pe sfoară”, chiar dacă soția lui aștepta, deja, un copil.

Povestind istoria cea tristă, Dumbledore și Harry Potter încearcă să elucideze misterul întâmplărilor de dinainte de nașterea celui ce avea să devină Lordul Întunericului.

„- Ce n-a mers. De ce n-a mai funcționat Filtrul de Dragoste?” l-a întrebat Harry Potter pe Dumbledore.

Iar directorul școlii, cel mai puternic și mai bun vrăjitor al universului magic, i-a spus ce crede el că s-ar fi întâmplat.

„- Repet, sunt doar presupuneri, zise Dumbledore, dar eu cred că Merope, care era profund îndrăgostită de soțul ei, n-a mai putut suporta  să-l supună prin mijloace magice. Cred că ea a ales să nu-i mai dea elixirul. Poate că, îmbătată de iubire cum era,  s-o fi convins singură că el se va fi îndrăgostit de ea cu adevărat. Poate a crezut că el va rămâne de dragul copilului. Dacă a fost așa, s-a înșelat din ambele puncte de vedere. El a părăsit-o, n-a mai văzut-o niciodată, și nu și-a bătut capul să afle ce s-a întâmplat cu fiul său.”

Și, totuși, pentru mine tentația rămâne, adâncă și naivă. Dacă ar fi să aleg puterea de a învăța o vrajă, una singură, aș vrea să stăpânesc vraja dragostei. Pentru că, la fel ca Merope și ca atâtea alte făpturi cu abilități magice sau fără, atunci când ne îndrăgostim, orice altă variantă în afara celei de a nu trăi nici măcar o clipă de iubire pare mai ușor de suportat. Doar o secundă mințită, doar un sărut vrăjit. Doar un ceas, doar un anotimp, un an, un timp, un copil, o speranță…

Cine mai vrea să învețe să prepare Amortentia și să citească Harry Potter, la fel ca mine, ca pe o carte de dragoste?