Pare complicat, dar nu este deloc. Într-o mie de feluri care mi se aștern în față, constat că viața poate să fie exact așa cum ne-o dorim. Dar numai dacă vrem cu adevărat, în așa fel încât să nu lăsăm loc pentru nicio îndoială.
N-am să uit niciodată cum Tatiana Stepa, atât de talentata și de iubita artistă a muzicii folk, mi-a povestit cum a suferit în tinerețe de boala aceea, despre care se spune că e incurabilă, și că s-a vindecat cu un regim foarte dur, dar extrem de eficient, al nutriționistului vizionar Valeriu Popa. Era un regim greu de dus, în care mai bine de o lună nu mâncai mai nimic, beai apă distilată și aveai voie doar la câteva alimente curate și simple, dar la finalul căruia boala intra complet în remisie. Peste ani, peste mulți ani, totuși, boala ei a recidivat, iar eu am întrebat-o pe Tatiana de ce nu face încă o dată regimul lui Valeriu Popa, mai ales știind că la ea a funcționat. Și Tatiana mi-a răspuns, cu un fel de resemnare senină: „Acum nu mai am puterea să îl fac. Atunci eram tânără și îndrăgostită și reușeam orice. Acum nu mai pot.”
Lucrurile sunt la fel și în chestiunile mari, grave, cele care țin de viață și de moarte, și în cele cu mult mai mărunte, dar care fac parte din viața noastră de zi cu zi.
Vrem să fim supli și să avem un trup atletic? Ne e 100% la îndemână și știm cu toții cum și ce ar trebui să aducem în programul zilnic. „Da, dar…” se aud, în noi, o sută de obiecții care vin nu din lene sau din comoditate, ci, pur și simplu, din lipsa reală de dorință de a atinge un astfel de scop. Am vrea, dar nu chiar atât de mult, cât se ne apucăm de alergat, de mers la sală, de mâncat ce trebuie, când trebuie, cum trebuie…
Vrem să citim cărțile cu Harry Potter, de la prima la ultima? Da, vrem, și o să ni le cumpărăm pe toate și o să le citim. Fără niciun „da, dar…” Asta vrem, asta ne place, asta facem.
Vrem să învățăm să cântăm la pian și ne dorim să știm engleza ca Shakespeare? Da, am vrea, dar… Parcă mai putem amâna nițel studiul serios și temeinic, pentru anul viitor sau poate pentru altă viață.
Vrem să se îndrăgostească de noi X sau Y, la fel de tare cum ne-am îndrăgostit și noi de el sau de ea? Da, vrem, și asta ne va face să ne concentrăm energia clipă de clipă, cu gândul nostru bun, senzualitatea noastră de duminică și cu toate simțurile și rugăciunile pregătite. 100%. Fără niciun dar. Vrem și așa trăim, din îndrăgostire, din iubire. Cât o să ne țină e altă problemă, care face parte dintr-o altă temă.
Ne dorim să ne lăsăm de fumat? Da, ne cam dorim, fiindcă știm că obiceiul ăsta duhnește, nu-i sănătos deloc, ba mai și cheltuim mult cu țigările, dar nu acum, fiindcă avem o perioadă agitată, iar dacă am mai aduce încă un factor de stres în viața noastră ar fi și mai rău. Sigur, am vrea, dar la momentul potrivit.
Vrem să ne vindecăm de orice teamă, să fim perfect sănătoși, să avem parte de abundență divină și de vise împlinite mereu? Da, vrem, am auzit că dacă crezi cu toată ființa ta că Dumnezeu îți poate da orice, chiar îți dă, însă noi nu suntem așa de credincioși, și parcă nici nu merităm chiar totul, totul…
Vrem să scriem o carte? Da, am vrea… Păi atunci ne așezăm la masa de scris câte două ore în fiecare zi și scriem. Sau zicem: lasă, altă dată, când oi avea mai multă inspirație, sau când or mai crește copiii.
Vrem să avem chipul neted, fără zbârcituri, fără motive să răcnim de groază când ne privim dimineața în oglindă? Rutina e precisă și de neîncălcat, te demachiezi impecabil în fiecare seară, îți cureți tenul de câte ori e nevoie și nu există zi de la Dumnezeu în care să nu dai dimineața și seara cu o cremă bună pe față. Da, dar mie seara mi-e prea greu să mă mai dau cu cremă, eu n-am bani de creme bune, nici timp nu am…
Între „vreau cu adevărat” și „da, dar…” se bălăngăne viața noastră cu adevărurile și cu minciunile ei. Cu gesturile ei de curaj și cu renunțările de dinainte de a începe. Cu lucrurile care ne aduc bucurie și pentru care simțim că merită să ne străduim și cu acelea care ne plictisesc de moarte și pe care le vom amâna, tot așa, până la moarte.
Citesc, învăț, mă rog, alerg, studiez, meditez. Mă dau cu cremele bune din gama Gerovital H3 Evolution, care parcă îmi țin trăsăturile și contururile la locul lor, mă joc în grădină cu copiii sau cu Oreo și alerg măcar câteva minute în fiecare zi. Scriu zilnic câte un paragraf, dacă nu o pagină, două. Și amân, în fiecare zi, câte ceva dintre lucrurile care mă plictisesc și pentru care îmi găsesc „da, dar…”- urile mele.
Ce îmi doresc cu adevărat, ce e important pentru mine, ce contează într-adevăr am și voi avea mereu. Ce nu-mi trebuie pe de-a-ntregul nici nu va veni la mine. Pentru că regulile sunt simple. Atât cât dai, atâta ai. Atât cât ceri, atât primești. Cât iubești, atât trăiești. Sunt niște reguli de viață limpede și clară, pe care noi ne prefacem că nu le știm, dar cărora, mai devreme sau mai târziu, va trebui să le recunoaștem supremația.
