Am tot auzit glasuri tinere cântând Gaudeamus igitur, iuvenes dum sumus, cântecul oficial al absolvenților, răsunând din multe colțuri ale internetului. Iar eu, cu toate îmbufnările pandemiei adunate în suflet, cu gustul de lacrimă de adolescentă rămas în colțul sărutului, cu toate neputințele mele de mamă care nu știe cum să facă lumea asta mai bună pentru copiii ei, m-am hotărât să demasc cântecul pesimist și cuvintele lui latinești.
- Post iucundam iuventutem
- Post molestam senectutem
- Nos habebit humus.
Într-o traducere mai mult decât liberă, să zicem că asta ar însemna că, după o tinerețe jucăușă și o bătrânețe nesuferită, țărâna ne va înghiți pe toți. Și atunci, supărată, m-am întrebat de ce să ne punem copiii să cânte și azi despre scurtimea vieții, despre cum vom ajunge cu toții în pământ, despre cum vita nostra brevis est, brevi finietur?
- Venit mors velociter
- Rapit nos atrociter
- Nemini parcetur.
Vai! Un fel de moartea vine fulgerător, ne agață, atroce, în ghearele ei și nimeni nu este cruțat.
De ce să îi lăsăm pe copiii noștri fragezi să pornească în viață sub semnul resemnării, de ce să perepetuăm o tradiție a necredinței în strălucirea eternă a sufletului neprihănit?!- m-am întrebat cu glas pregătit pentru protest.
Dar apoi mi-am dat seama că mă împotmolesc, ca de fiecare dată, în lucruri care nu au nicio însemnătate. Cum am învățat în Cursul de miracole: Realul nu poate fi ameninţat. Iar ceea ce este ireal nu există.
Și apoi am ascultat încă o dată, cu lacrimi de emoție în ochi, Gaudeamus cântat de Ilona mea și de colegii ei de clasa a XII-a. Copii buni și frumoși, de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, într-un filmuleț realizat, de la distanță, de profesoara lor de cor, Ana Lăcrămioara Pauliuc, o doamnă profesoară absolut specială, generoasă și bună, căreia o să îi păstrez o amintire de lumină, de iubire și de recunoștință din anii de școală ai copiilor mei.
Și am înțeles că mesajul cântecului e cu mult mai departe de înțelesul literal al cuvintelor. Că noblețea lui vine dintre vremuri și că frumusețea glasurilor tinere care îl cântă e doar o reamintire pentru noi toți: Mesajele adevărate nu stau în cuvinte, ci în respirația ascunsă între sunete. Așa cum dragostea nu stă în forța bătăilor inimii, ci în adâncul tăcerilor ritmate dintre ele.
Să ne bucurăm că nu înțelegem cuvintele în limba latină, așadar?
Nu!
Să ne bucurăm, pur și simplu. Să ne bucurăm de ziua de azi, de frumusețea copiilor noștri și de minunea că suntem, iată, chiar și de la distanță, împreună. Să ne bucurăm de miracolul clipei de-acum, fără să-ncercăm să-i ciobim strălucirea, privind spre trecut sau spre viitor.
Să ne bucurăm, să ne bucurăm, așadar!
Felicitari pentru Ilona!
Sa ne bucuram astazi pentru Ilona,pentru sanatate si pentru fiecare clipa ce zboara,pur si simplu!
Muza, si pentru toate intalnirile noastre in gand de drag sa ne bucuram…
Imi amintesc sentimentul asta, si il iubesc! Toate panzele sus!
Laura Nicorescu, sa ne bucuram si sa pornim in largul vietii si al fericirii, cum spui tu, cu toate panzele sus!
Ce frumos cântă absolvenții!… Succes în realizarea visurilor și noroc!
Cât despre versuri, e adevărat că par/sunt „aspre”, dar nu cred că îi sperie pe tineri, la vârsta aceasta ce contează pentru ei este să se bucure, iar noi ne bucurăm pentru ei și împreună cu ei.
Draga mea Violeta, sa ne bucuram impreuna, asadar – cum zice cantecul, indiferent cat de aspre ni s-ar parea versurile. Mai presus de intelesurile lor sta puterea noastra de a opri clipa cu bucuria noastra de viata. Si, da, canta frumos, intr-adevar…