„Soare-răsare, soare-apune, miazăzi ori miazănoapte, nu are nicio însemnătate. Ori încotro te-ai îndrepta, îngrijește-te doar să prefaci fiecare călătorie într-una lăuntrică. Dacă vei călători înlăuntrul tău, vei putea colinda întreaga lume, cât e de întinsă, și dincolo de ea”. Așa spune legea a zecea a iubirii, din cartea minunatei Elif Shafak, Cele 40 de legi ale iubirii, o carte la care inima mea se întoarce iar și iar. Este o lege care rezonează profund în mine, cea plecată de-acasă, cea întoarsă în casa din inimă…
Deși trăiesc în libertate și sunt, în esență, un spirit nesupus, gata să se revolte degrabă împotriva legilor, lucrez eu însămi la propria mea listă de reguli ale iubirii, ale evoluției, ale creșterii. Dar cele mai multe se șlefuiesc, încă, în mine și le voi învăța pe dinafară și le voi rosti cu glas tare abia când voi ști că sunt cu adevărat de folos mie și lumii. Însă una dintre ele, de care nu mă mai îndoiesc, și pe care simt nevoie s-o dezvălui tuturor, este legea integrității. Să spui ce crezi, să crezi ce spui, să nu înșeli, să nu manipulezi, să fii curat în fapta ta și-n bunătatea inimii, să te îngrijești de frumusețea vieții, a gândului și a trupului tău. Nu știu s-o așez într-o formulă perfectă – sunt încă în laboratorul cu experimente. Dar sunt fericită că am înțeles-o și că mi-a fost îngăduit să-i descopăr puterea.
Stăm în fluxul lui Dumnezeu și toate dorințele ni se împlinesc atâta timp cât respectăm legile divine și pe cele umane. Intrăm în curgerea vieții și ne ține Dumnezeu pe palmele sale sfinte atâta timp cât și noi ne ținem sufletul în propriile palme, respectându-ne și iubindu-ne. Pare ușor, dar e mai greu decât credeam. Pentru că eu sunt tentată în fiecare clipă să uit cine sunt și să mă reașez în situații nedemne de mine. Mă ispitește derizoriul în fiecare zi. Iubirile mințite, în care mi-am făcut veacul o viață întreagă sau mai multe, au fost terenul meu de joacă și mi se face dor de ele, câteodată. Delăsarea și nepăsarea sunt armele pe care-mi vine să le scot din rastel de câte ori ceva îmi strică echilibrul.
Dar dacă am înțeles, cer să fiu ajutată să-mi pot duce înțelesul până-n inimă. Am grijă de frumusețea mea în fiecare zi – îmi cremuiesc obrazul și mâinile cu care scriu cu produsele Farmec pe care le recomand mereu, cu integritate, convingere, știință și credință, și alerg nu doar pe scări în sus și-n jos, nu doar în jurul propriilor gânduri, ci și măcar o tură în jurul parcului de lângă casă. Am grijă de sufletul meu în fiecare clipă și-i sporesc lumina prin meditații, rugăciuni, învățare, înălțare. Mă înconjor de îngeri și de oameni buni. Mă așez la temelia proiectelor luminoase. Scriu, vorbesc, trăiesc și iubesc ca o mesageră a luminii, iar cele două antologii pe care le-am creat până acum, „Cele mai frumoase miracole” și „Cele mai curate minuni” sunt dovada vie că eu cred în miracole și-n adevărul lumii de dincolo de văl. Dar mai ales în iubire cred și-s (aproape) gata să-i respect legile pe de-a-ntregul. Fiindcă știu că, așa cum spune Elif Shafak în cartea sa înțeleaptă și splendidă, „o viață fără iubire e lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauți, spirituală ori materială, divină ori pământească, răsăriteană sau apuseană… Împărțirile duc doar la alte împărțiri. Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. E ceea ce e, pur și simplu. Iubirea e apa vieții. Iar cel ce iubește e un suflet de foc. Lumea se învârte astfel încât focul iubește apa.”
Mă-ntorc, ca apa către foc, și cred în iubire, în integritate, în frumusețe, în fericire. Și dau mai departe crezul meu, cu speranța că, împreună, ne putem vindeca mai întâi pe noi înșine și apoi lumea întreagă.
