fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

N-am să îmbătrânesc niciodată

de

Când eram mică, umblam desculță prin iarbă și mi se părea firesc să-mi las tălpițele fragede să se reconecteze cu pământul, într-o joacă în care mă simțeam mai liberă ca pasărea cerului. Apoi am uitat cât de plăcut e și, încet-încet, odată cu fandoselile și prefăcătoriile vârstelor mature, am căpătat griji și apucături absurde, de așa-zisă fashionistă. Cu timpul nici n-am mai conceput să umblu altfel decât cățărată pe temelii groase de bocanci la modă, pe tocuri ascuțite, dușmănoase, ostentative, pe saboți cloncănitori, pe tălpi cauciucate. Și doar de curând mi-am amintit cum e să stai desculț în iarbă, în exercițiile sofisticate ale reconectării cu sine și ale profundelor reamintiri căpătate în worshopuri plătite cu bani și asimilate cu lacrimi.

Când eram mică, știam și să întind mâna spre mărul din copac sau să mușc cu poftă din roșia bine coaptă din grădină. Apoi mi s-a părut mai interesant să mănânc plăcintă de mango și compot de maracuja și am uitat de gustul fructelor din pomul sau din vrejul grădinilor noastre. Până când, nu de mult, am aflat tot din întâlniri menite să ne amintească cine suntem, că parcă ne-ar fi mai de folos să mâncăm alimente din zona în care am crescut și trăim, ca să ne păstrăm trupul în energia locului care ne recunoaște.

Și după ce, aproape decenii la rând, n-am mai vrut să aud de niciun fel de valori sau produse românești, convinsă că salvarea, deliciul și sănătatea ne vor veni de dincolo de granițele Vestului, am priceput că, totuși, acasă e dorul, acasă e liniștea, acasă e frumusețea.

Aproape mi-au dat lacrimile de emoție când am descoperit produsele Gerovital din gama Farmec Aslavital Mineralactiv, create cu argilă naturală din munții Pădurea Craiului. Mi-am întins pe obraz licoarea densă din fiole de sticlă și cremele fine, cu parfum transparent și delicat, în timp ce-mi aminteam drumețiile noastre din copilărie în munții Pădurea Craiului, felul în care tata așeza cortul în câte o poiană și noi toți eram pregătiți să străbatem, a doua zi, culmea Șuncuiuș și peșterile magice din zonă. Mi-am adus aminte de poveștile noastre spuse seara, lângă foc, în care evocam curajul unui crai care a străbătut și-a stăpânit prin iubire pădurea foșnitoare, și parcă mi s-a părut mai firesc ca niciodată să aflu că poțiunile și licorile din gama Aslavital Mineralactiv, create din argila naturală a locului care, în copilărie, era limanul vacanțelor noastre, absorb în ele stresul, oboseala, tristețea, dând tenului o infuzie de tinerețe, de prospețime, de naturalețe, căci au proprietăți detoxifiante, cicatrizante, calmante, antistres, revigorează celulele și metabolismul și ne întorc, odată cu pasul așezat în iarbă și cu mărul cules din pom, la adevăr, la bucurie, la cine suntem noi.

Iubire, speranță, credință, adevăr, lumină, iertare, mângâiere, înțelegere, puritate, bunătate, învățătură sunt substanțele cu care-mi hrănesc sufletul… Fier, Potasiu, Sodiu, Calciu, Galiu, Nichel, Magneziu, Mangan, Cupru, Zinc, Sulf, Cobalt, Siliciu, Aluminiu, Fosfor, Titan sunt doar câteva dintre cele peste 20 de minerale cuprinse în argila munților românești Pădurea Craiului, folosită în crearea produselor Aslavital Mineralactiv care îmi remineralizează, astfel, pielea, revitalizând metabolismul celulelor pe care le întorc la tinerețe.

Am inclus produsele în ritualul meu de seară, alături de amintiri dragi, de rugăciuni curate și de alte ritualuri făcute din inimă, cu credință – mătănii ale spiritului care dansează între împământări și înălțări ale gândului la stele. Și le-am inclus și în momentele noastre de joacă și de râs în familie, în care fetele mele – tinere, dar aprige căutătoare ale frumuseții și ale echilibrului!- dau buzna peste mine în baia noastră ritmată în pete de alb și de negru și vor să-mi încerce și ele măștile, în timp ce povestim despre noi, despre dragoste, despre rădăcini întinse până în miezul pământului și despre zboruri până dincolo de creasta munților care au în miezul lor argilă și frumusețe. Și miracol, căci, iată, în felul acesta, n-am să îmbătrânesc niciodată.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Comentarii

  • Dai o putere de seductie tuturor lucrurilor despre care scri.Citind,mi-am adus minte de cantecul „Intoarcerea la inocenta,Enigma”,superba intoarcere in timp,la inceputuri,la origini.Da, cred cu convingere ca suntem ai pamantului dn gradina casei in care ne-am nascut si am copilarit, dupa care, traim in locuri cu obiceiuri imprumutate, dar care nu ne vor bucura niciodata pe deplin.Ma bucura aceasta reasezare a tuturor lucrurilor, fara sa fac o pledoarie a faptului ca tot ce e imprumutat e automat si rau, dar memoria pastreaza nativ ceea ce e cu adevarat important.

    mona 29 octombrie 2018 11:59 Răspunde
    • Mona, culmea, si eu ma gandesc mereu la piesa celor de la Enigma, Intoarcerea la inocenta, m-a marcat si pe mine cu derularea ei inversa si imi revine adesea in minte! Traim vremuri norocoase in care avem dreptul de-a primi si de a vedea si ce este dinafara tarii, cu siguranta nu e nimi crau in asta, doar ca ampriceput ca e mai simplu, mai firesc, sa ne hranim trupul si sufletul cu ce a fost invatat…
      Te imbratisez!

      Alice Năstase Buciuta 30 octombrie 2018 14:49 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title