Cât de însemnate sunt diplomele în viaţa unui om? Carierele noastre depind, cu adevărat, de numărul anilor de studiu şi de notele luate în facultate? Dar fericirea noastră?
Despre mulți dintre oamenii înscăunați în cele mai mari funcții ale statului se vorbește mereu ca despre niște plagiatori și, din păcate, nu sunt acuzații nefondate. Vechiul premier Ponta, noul premier Mihai Tudose – ca să dau doar două exemple foarte cunoscute, sunt, ambii, plagiatori dovediți, dar, până la urmă, nu s-a supărat nimeni pe ei atât de rău, încât să-i scoată din scena pe care se joacă destinele țării. Ăstimp, eu nu reuşesc deloc să mă dumiresc dacă aş fi putut fi, la nivel profesional și uman, ceea ce sunt astăzi, dacă nu aş fi urmat şcolile prin care am trecut.
De câte ori privesc în urmă, mie mi se pare că sunt aceeaşi, neschimbată prin cotloanele minții mele, de pe la vreo 14- 15 ani, dar e tare posibil ca memoria mea să fie înşelătoare. În orice caz, de-o viaţă întreagă trăiesc cu senzaţia că lucrurile cele mai însemnate le-am aflat atunci, în anii de liceu. În anii aceia am citit cele mai multe cărţi, mai multe chiar decât în anii Facultăţii mele de Litere, şi tot atunci am învăţat să scriu cât de corect şi de bine îmi stă mie în putere. Anii de şcoală care au urmat au fost doar ani de bucurie şi revelaţii căutate cu tot dinadinsul.
La nivelul puterii mele de înţelegere şi acceptare, sigur că fiecare pas pe care l-am făcut în viaţă a avut rolul lui. Însă nu cred că pe băncile şcolii am căpătat puterea de a îmi câştiga existenţa, chiar şi aşa chinuită cum e ea într-o ţară ca a noastră. Nu adunând multe diplome prin sertare, mai multe decât ale celor din jur, am izbutit să ies din rând. Ci, făcând teze de licență, am înțeles mai bine lumea în care trăim și mi-a fost mai ușor să fiu eficientă găsindu-mi mie rosturile, înţelesurile şi, mai ales, neînțelesurile, după o viaţă de om trăită pieptiş.
Trebuie să recunosc și că vreo câţiva, nu mulți, dar dintre cei mai dragi, mai culţi, mai speciali oameni alături de care am lucrat de-a lungul timpului, oameni de la care am avut ce învăţa, nu aveau facultate deloc. Câţiva dintre cei mai proşti, mai inculţi, mai îndărătnici în ale minţii şi în ale culturii aveau diplome de doctorat pe care nici nu le contestase nimeni. Destule talente excepţionale în ale scrisului, peste care am dat de-a lungul vremii, absolviseră facultăţi în care se chinuiseră să înveţe să măsoare şi să proiecteze tot felul de fişe contabile sau încâlceli de fire ori ţevi… Am dat şi peste o grămadă de absolvenţi de filologie sau jurnalism care scriu plat, imbecil şi, foarte adesea, fără să ştie reguli de bază ale limbii române. Cunosc şi mulţi absolvenţi de şcoli sofisticate, unde se intră greu şi se învaţă mult, care şi-au pierdut vremea în facultăţi aşa zis vocaţionale şi nu au profesat niciodată nimic legat de domeniul în care s-au şcolit cu obidă, ci au devenit antreprenori în domenii dintre cele mai neașteptate. Şi mă minunez mereu de faptul că foarte multe texte splendide, pe care le-am citit cu ochii în lacrimi, le-am primit de la fiinţe pe care eu le credeam a fi minim profesori universitari, iar ei erau tineri elevi în vreun orăşel de provincie.
Eu cred, din tot sufletul, în puterea educaţiei de a transforma vieţi. Ador și respect puținii dascăli cu har, cu iubire pentru ceea ce fac, cu generozitate față de elevii și studenții lor, și știu că pentru ei m-aș urca pe banca plină de cărți spunând, precum elevii din Cercul Poeților Dispăruți, „Oh, Captain, my Captain…” Învăț întruna încăpățânându-mă să colecționez nu diplome, ci cunoaștere folositoare mie și lumii. Iubesc oamenii cu vocaţie şi îi preţuiesc pe cei care au reuşit să îşi urmeze visele şi să le perfecţioneze în şcoli înalte. Sunt, uneori, reticentă faţă de cei care îmi spun că nu şi-au terminat studiile, doar fiindcă asta spune multe despre voinţa şi perseverenţa lor. Însă, deşi am slăbiciunea generalizărilor, în problema diplomelor şi a împlinirii personale, nu am încă un răspuns prea coerent.
Până la urmă, contează să ai studii superioare în domeniul în care profesezi sau viaţa e un teren de luptă unde, culmea, nu câştigă întotdeauna cei care au învăţat corect regulile jocului, ci, mai curând, aceia care au avut noroc, pile, inspirație sau câte-un părinte influent?
Exact despre subiectul asta am discutat cu sora mea si i-am spus clar si raspicat, ca nu m-a intrebat nimeni nici ce nota am luat la admiterea la facultate, nici cu cat am terminat masterul. Nu cred ca sunt extrem de importante notele, ci mai degraba sa te atraga domeniul respectiv. Sper sa pot fi la fel de relaxata si cand o sa vina fetita mea de la scoala si o sa mi spuna ca a luat o nota mica. Si totusi, daca stiu ca ea a facut tot ce poate cred ca e suficient.
Andreea, uneori noi facem chiar tot ce putem, dar lumea, societatea, civilizatia -sau, mai degraba, cei care le conduc – nu ne raspund cu aceeasi masura… Si despre asta e vorba cateodata, dar noi trebuie sa fim impacati cu noi insine…
Am iubit mereu oamenii cu har,am cautat compania lor si fiecare intalnire am folosit-o drept prilej de a ma imbogatii sufleteste.Cred ca inainte de toate avantajele studiilor superioare,dupa cum bine de spunea un distins profesor, diploma de facultate ,trudita si luata pe merit, ne arata unde sa gasim mai usor informatia pe care o cautam.Da, e important sa inveti, cunoasterea fiind una dintre cele mai frumoase libertati pe care le are omul, care il defineste si-l desavarseste.
Mona, cunoasterea e un miracol care deschide portile sufletelor, iar in zilele noastre a devenit atat de posibila, atat de la indemana, atat de generoasa, incat tot ce tine de invatare poate fiprivit ca un joc, ca o bucurie pura. Cat de greu era pe vremuri cand pentru orice informatie mergeai la biblioteca si cat de usor e azi cand lumea toata e sub rotita mouse-ului nostru.
Iar diploma de facultate, da, e valoroasa cum spui tu, „trudita si luata pe merit”.
Pana cu ceva ani in urma credeam cu tarie in diplome ca o dovada „scrisa” a capacitatii intelectuale si spirituale a unui individ. Se intampla, insa, ca de ceva vreme, minunandu-ma de incompetentii cu diplome de doctori obtinute prin metode nu numai neortodoxe ci chiar ilicite, sa vad indivizi anagramati in functii responsabile in stat si aparand la televiziuni pe post de oameni ce sunt ascultati de „prostime”, dar cu diplome la CV, sa ma indoiesc de valoarea, cu adevarat, a diplomelor, ca document in sine. Fara o personalitate adevarata in spatele titlului, fara dovada muncii adevarate, evidentiate prin tot ceea ce trebuie sa reprezinte diploma respectiva, hartia in sine nu are nici o valoare. Asa cum se spune ca omul sfinteste locul, tot astfel o diploma este valabila doar daca apartine unui om, cu adevarat, remarcabil. Altfel, obtinuta prin metode ilicite si frauduloase, este o pata pe obrazul oricui. Dar cred ca nu au nici o apasare cei ce isi atribuie diplome pe nemerit. Tot eu voi fi cea frustrata de nemernicia si nimicnicia acestor indivizi. Marunti, dar puternici, intr-o societate ce ii acceptat fara oprelisti. Norocul si-l face si omul cu mana lui, dar, nicidecum, prin diplome false.
Sunt cei ahtiati dupa putere, care se legitimeaza prin functiile lor si care, pentru a ajunge acolo unde vor, comit tot felul de ilegalitati- inclusiv pe aceasta de a plagia si falsifica diplome si licente. Eu lucrez acum la doctorat, de trei ani lucrez la asta si a fost si este atat de neverosimil de greu, incat toate puterile mele au fost puse la incercare. Iti trebuie muuulte calitati, mult timp si multa dedicare ca sa poti sa duci la bun sfarsit un asemenea demers, eu inca ma indoiesc, in fiecare zi, ca voi rezista si voi reusi pana la capat, apoi ma rog si mai fac un pas mic…