fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Cine are carte de ce anume are parte?

de

Am crescut cu vechiul îndemn în suflet, știind că, dacă voi învăța și voi da cărții toată dragostea de care mă simt în stare, bucuria se va întoarce asupra mea, înmiită. Sunt fiică de agronom și, chiar dacă n-am avut bunici la țară, cum aveau toți colegii mei de clasă – pentru că noi ne-am născut și am crescut într-o căsuța strâmtă dintr-o mahala a Ploiestilor – am știut mereu taine ale pământurilor muncite. Știam și că vorba „cine are carte are parte” a venit de la împărțirea pământurilor. Cine avea carte – adică act de proprietate, hârtie doveditoare – avea și partea lui de pământ pe care să-l muncească și să-l iubească. Dar înțelesul vorbelor s-a adâncit, s-a schimbat, s-a înnobilat. Apoi s-a golit de sens. Pentru că ar fi absurd să mai pretindem acum că aceia care au diplomă de studii înalte au parte de onoruri ale vieții mai alese decât cei care nu au studii deloc, însă au moștenit abilități ale îndrăznelii sau talente care nu au nevoie de patalama. Și pentru că marile puteri ale minții, marile însușiri răzbat și din lumi care nu au avut acces la calificări prea cocoțate pe scară educațională, dar și pentru că, oricum, în zilele noastre, studiile nu mai sunt un criteriu care să-i diferențieze pe cei buni de cei modești la puterea de a învăța. Că, în țara noastră, universitățile particulare au adus multă lumină, dar și destulă vraiște în ordinea valorilor. Că e admirabilă dorința oamenilor de a-și desăvârși pregătirea la orice vârstă, dar că e jalnică modalitatea prin care, o dată ajunși, contra cost, pe băncile școlilor care îi acceptă oricât de loaze ar fi, pentru că trebuie să-și colecteze taxele de undeva, se luptă să-și ia diplomele copiind, și nu învățând; plagiind, și nu studiind. Iar mulți dintre profesorii zilelor noastre se prefac că nu-i văd, fiindcă luptă înainte de toate pentru salariul lor, nu pentru elevarea spiritelor tinere.

Bineînțeles că, dincolo de măsurătorile făcute cu șublerele strâmbe ale lumii noastre există, totuși, în îndemnul apropierii de carte, un adevăr fundamental, care nu se va ponosi niciodată. Nu-mi amintesc să-mi fi deschis vreodată uși diplomele mele de licențe – de fapt, nici nu-mi amintesc bine prin ce sertare le-am azvârlit. Dar știu sigur că mi-au deschis ochii și sufletul cărțile pe care le-am citit fie de bună voie, fie de frica nobilă a examenelor. Că tot ce știu, tot ce sunt am devenit în operațiunea splendidă de întorcere a milioane și milioane de file de carte, miliarde și miliarde de cuvinte cu tâlc și cu suflet pe care oamenii le-au așezat pe hârtie întru devenirea noastră și a destinelor noastre. Că fiecare carte pe care am străbătut-o mi-a făcut poate nu parte de un trai mai bun, mai îndestulat sau mai respectat, dar cu siguranță parte de o viață mai frumoasă.

Trec pe străzi și mă închin în față bisericilor, rugându-mă pentru liniștea inimii mele și a celor iubiți. Trec prin fața bibliotecilor și-a universităților mele și mă înclin pios, cu recunoștință, rugându-mă să dăruiască și altora bucuriile enorme, desăvârșite, pe care eu le-am găsit între coperte de carte, în miez de cuvânt înțelept. Cărți de învățătură și cărți de bucurie. Cărți despre realitate și cărți despre lumile pe care cineva și le-a imaginat – deci înseamnă că există și realitățile lor undeva, într-un univers pe care poate nu-l vedem cu ochii, dar îl simțim cu inima. Așa cum există, cu siguranță, și universul vrăjitorilor, descris cu atâta har în cărțile minunate cu Harry Potter, din care citesc, seară de seară, împreună cu fetița mea Iza, minunându-ne de frumusețe, de aventură, de adevăr, de asemănarea lumilor din carte cu cele din sufletul nostru. Cine are carte are parte de bucurie, și de lumină, și de înțeles, și de rost în plus pe pământ…

Comentarii

  • Toate gândurile mele, surprinse in articolul tau, draga Alice…

    Andreea 21 septembrie 2019 6:15 Răspunde
    • Și gândurile mele, cu siguranță, se reflectă în gândurile și trăiile tale. Nesuntem una alteia oglinzi.

      Alice Năstase Buciuta 21 septembrie 2019 15:25 Răspunde
  • „Căci nu este alta, mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților.” (Miron Costin)
    Cărțile bune sunt hrană pentru suflet și minte.

    Violeta 21 septembrie 2019 6:52 Răspunde
    • Asa e, Violeta! Sau ascultatul operelor- pot spune asta din tot sufletul acum, in timpul magic al Festivalului Enescu! 🙂

      Alice Năstase Buciuta 21 septembrie 2019 15:31 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title