fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Puterea inimii

de

Inima mea își amintește tot felul de lucruri pe care mintea mea nu le-a știut niciodată. Îmi dau seama de asta când o aud cum bate nebună, luată pe sus de teama de a nu fi aruncată la groapa cu lei sau când îmi spune că totul va fi bine, transpunând în codul morse al bătăilor sale mesajul că întotdeauna, dar întotdeauna, poveștile – de viață sau de moarte – au final fericit.

Inima mea își amintește de iubiri pe care gândul meu nu le-a observat nicicând, iar ochii mei nu le-au deslușit în forfota de neiubire din jur. Dar ea își aduce aminte mereu de suflete pe care le-a cuprins în căușul său tapetat cu petale de roză. Se leagă, prin fire de lumină, de inimile altor oameni pe care eu nu i-am întâlnit niciodată, dar ea îi știe bine, bine de tot, căci se liniștește în preajma lor de lumină perlată ca și cum i-ar fi iubit dintotdeauna și în eternitate.

Inima mea mă conduce în vis la altarul unor nunți pe care, cu gândul din starea de veghe nu mi le-aș fi putut închipui niciodată sau în călătorii prin spații celeste atât de uimitoare, încât aș fi fost gata să jur că nu pot există în Univers. Iar când mintea mi se cuibărește supusă în armonia rugăciunii și-n tihna meditației curate, puterea inimii mele deslușește pe rând toate rănile ascunse în mine, pe care eu le-am uitat dinadins dinainte să-nceapă să mă doară, ca să le curețe și să le-nchidă.

De aceea, nu mai las gândul să decidă ce este bine și ce o fi rău, iar întrebările pe care le ofer oamenilor din jur și întâmplărilor care îmi ies în cale, deși mi-e mereu la-ndemână să le formulez din miezul rațiunii mele ceva mai antrenate, le las să vină doar din inimă, chiar dacă știu că astfel mă vor lua până și pe mine prin surprindere.

Și atunci, deși, amețită de vârtejul tuturor statisticilor zilnice, sunt gata să jur că trăim vremuri grele, înspăimântate și sub semnul iminent al sărăciei, las inima să recunoască adevărul că noi, cei norocoși să ne găsim pe noi înșine și curajoși de ajuns cât să ne recunoaștem norocul, suntem mai pregătiți ca niciodată să ne ridicăm deasupra oricărei încercări. Fiindcă avem, cu toții, aripi pentru zbor, iar acum, la ceas de odihnă în liniștea din noi, le putem auzi bătaia, ritmată cu aceea a inimii, mai bine ca oricând.

 

Tag-uri:
· · ·
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • O inima „preaplina” va revarsa in inimile celor doritori si pregatiti sa primeasca! Si asa, mai trag speranta ca lumea asta se va salva prin iubire!

    mona 19 august 2020 8:11 Răspunde
  • Draga Alice ,imi plac foarte mult toate articolele tale dar si emisiunile pe care le realizezi in cadrul canalului 33 pe care il urmaresc pe youtub seara de seara si din care invat de la fiecare invitat cate ceva despre sufletul, inima si mintea mea si ma regasesc in fiecare intamplare si invatatura pe care le transmiteti tuturor. De aici am invatat sa ma regasesc pas cu pas si sa-mi doresc sa contribui si eu cu ceva la frumusetea si mirajul a ceea ce suntem fiecare din noi in parte. De aici am ajuns sa vad frumusetea care suntem, sa vad iubirea din fiecare si sa am curajul sa visez maret chiar daca stiu ca sunt doar o mica stea stralucitoare din minunanata noastra galaxie. Am inceput sa scriu versuri asa cum faceam cand eram copil si imi doream sa scriu carti. sa public in reviste si sa scriu despre frumusetea ce ne inconjoara in fiecare clipa. Noi suntem frumusete si maretie asa cum ne-a creat Tatal nostru ceresc. Va multumesc tie si tuturor celor de la canal 33 si mai ales lui Daniela Floroiu, Roxana Gabor Iliescu, Alexandru Raducanu, Giorgiana Spataru dar si altor moderatori minunati care ne ofera cu fiecare emisiune o mica parte din sufletul lui minunat. Va multumesc mult si va trimit o poezie din volumul meu ,,Eu si Iubirea” pe care l-am scos anul trecut si pe care v-o daruiesc tuturor din tot sufletul COPILARIA

    Te astept sa vii din nou copilarie,
    Sa te traiesc prin ochii de copii,
    Stiind ca tot ce ma-nconjoara e iubire
    Si orice vis, mi-aduce bucurii!

    Ma regasesc in fiecare floare
    Ce din iubire-apare pe pamant,
    Intr-un suras sau un apus de soare
    Si-n leaganul copilariei sfant.

    Mi-e dor sa fiu din nou- copil- la mama
    Sa ma sarute iar pe frunte, bland,
    Mi-e dor sa-l vad in poarta si pe tata
    Sa ma cuprinda-n brate, surazand.

    Dar ai plecat prea repede, copilarie,
    Si m-am trezit prin viata calator,
    Visand mereu la clipa care vine
    Si asteptand sa simt al tau fior!

    Cu speranta ca nu v-am plictisit prea mult va multumesc si va imbratisez cu drag. Daniela Bodiu o cititoare si o ascultatoare fidela

    bodiu daniela 2 septembrie 2020 21:35 Răspunde
    • Daniela Bodiu, ce mesaj frumos, plin de lumina! Iti sunt recunoscatoare ca mi-ai scris, ca ma citesti, ca ne urmaresti la Canal 33.

      Alice Năstase Buciuta 2 septembrie 2020 22:08 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title