fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Clipele noastre, orele noastre, zilele noastre, vârstele noastre

de

Oamenii se plâng mereu spunând că au dat bani mulți pe o mașină care s-a stricat, pe o haină care s-a rupt, pe o casă care s-a dărăpănat. Pe un teren care, azi, nu mai valorează nimic, pe o excursie cu grupul, care n-a fost deloc reușită. Știu cazul real al unui om care, după ce i s-a furat mașina cea nouă din față blocului, a făcut infarct și a murit, atât de rău s-a supărat. Și probabil că am citit cu toții prin presă sau prin cărți despre nenumărate cazuri de oameni care, după ce au pierdut tot ce au agonisit, cu trudă sau fără de trudă, au înnebunit ori s-au sinucis, neputând să o ia de la capăt.

Am eu însămi aceeași tendință naivă, să mă văicăresc pentru pierderile materiale. Sigur că sunt dureroase, nedrepte, uneori cumplite. Dar am priceput de-a lungul vremii că cele mai de preț investiții ale mele au fost nu în bani sau în muncă. Ci în timp. În ani de viață, care s-au scurs într-o direcție greșită.

Dacă e să comparăm termeni inefabili, într-un exercițiu oscilând între metafizică și naivitate, cred că ajungem cu toți la aceleași concluzii. Cu mult mai mare e paguba la capătul unei iubiri risipite, nu pentru că la partaj îi lăsăm fostei neveste sau fostului concubin jumătate din mobilă, casa întreagă și lenjeria de pat cu broderie, ci pentru că îi lăsăm, vrând-nevrând, și o bucată din viața noastră, o felie de existență pe care am dăruit-o unei iubiri preschimbate într-o dezamăgire, într-o experiență care ne-a lăsat cu o tinichea de coadă, cu o pensie alimentară de plătit lună de lună sau cu o dușmănie.

Timpul e cea mai valoroasă investiție a mea. Dăruiesc timp oamenilor pe care îi prețuiesc, pe care îi învăț, pe care îi însoțesc, cărora le răspund la gânduri sau neliniști, la scrisori sau la zâmbete. Dăruiesc ani din viața mea celor pe care îi iubesc. Nu mă abat de la regulile prețioase ale casei, de-a ne petrece timpul dimineții împreună, la cafea, planificând treburile zilei, și de-a adormi ascultându-ne unii pe alții și citind, obligatoriu, câteva pagini – sau câteva capitole –  din cărțile cu Harry Potter, care fac parte, iremediabil, din viața noastră de făpturi aflate în căutarea evoluției și a formulelor potrivite pentru împlinirea vrăjilor bune.

Obiectele stricate le mai putem înlocui, însă vârstele prezentului sunt absolut neprețuite. Și trebuie să le trăim cu folos, fiindcă nu ne vor mai vizita nicicând. Anii noștri frumoși merită trăiți cu lumina în suflet, cu demnitate, cu încrederea că tot ceea ce purtăm în noi nu se poate risipi. Clipele noastre sunt cea mai de preț investiție pentru tot ceea ce ne e dat să trăim. Clipele noastre, orele noastre, zilele noastre, vârstele noastre pe care le străbatem iubind, citind, zâmbind, trăind cu adevărat în magia iubirii, singura care preschimbă lumea înspre frumusețe.

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title