Nu am putere să fac niciun bilanț. De fapt, ca să fiu cinstită, cred că mai degrabă n-am curaj. Am prins, așa, o dâră de teamă să mă laud cu lucrurile bune care mi s-au întâmplat, după ce am observat că realizările autentice pe care le prezinți și altora întorc, cel mai adesea, asupra ta, un val de invidie.
Știu că a fost un an tare greu, ciudat și rău pentru mulți dintre noi și că marile mele isprăvi ar putea părea lipsite de pioșenie în fața doliului sau a pierderilor altora, pe care nu le ignor, dar care, să fiu iertată și mulțumesc lui Dumnezeu, pe mine m-au ocolit. Deci simt că dacă aș înșira cu maximă onestitate cele câteva întâmplări absolut excepționale care au făcut din anul meu 2020 un reper de lumină al vieții mele, s-ar putea să primesc înapoi câteva bombăneli energetice. Așa că mai bine tac. Oricum, cele mai multe dintre revelațiile mele metafizice, transcrise banal, cu negru pe alb, și aruncate în oceanul de pixeli al internetului, ar putea arăta foarte, foarte straniu. (Vă dau doar un exemplu… Anul acesta am urcat un munte, primul munte din viața mea, iar acolo, sus, pe creștetul de stâncă, mă aștepta, luminoasă, suavă, puternică, prealuminata Sfântă Fecioară. Cum aș putea uita eu asta și cum ar putea altcineva s-o înțeleagă cu adevărat?!)
Nu, n-am să fac niciun bilanț, deși e clar că, pentru majoritatea dintre noi, e vremea bilanțurilor. A contabilităților limpezi. Contabilități? Hm… Un bărbat pe care l-am iubit plus același bărbat care nu m-a iubit fac zero… Nu, nu, nici asta nu e de trecut în bilanț, e doar poezia lui Marin Sorescu, scoasă din carte și așezată, șablon, peste viața mea, și anul acesta, ca și anul trecut și ca în anul care va veni, știu deja. (Și știu și de ce e așa, dar înțelesul acesta îl păstrez doar pentru mine, fiindcă nu e unul trist, ci, dimpotrivă, și acesta ar putea stârni niște invidii…)
Dar nu pot să las anul să treacă fără să mulțumesc oamenilor absolut minunați care m-au ajutat să fac din 2020 un an al răscrucilor esențiale ale inimii mele. Și-atunci deschid aici un acatist de dragoste, pe care-l scriu cu mâini spălate în lacrimile recunoștinței și-l trimit direct la Dumnezeu, odată cu rugăciunea mea de mulțumire. Oricum, la noapte, înspre miezul nopții, Petra va deschide un portal al dorințelor care se vor împlini. Am să strecor prin el, ca să ajungă sus, la Tatăl ceresc cel adevărat care ne-a creat, lista oamenilor care au făcut din anul meu 2020 un an al frumuseții nesfârșite și cărora le mulțumesc nu din obligație, ci din profundă iubire. Să ajungă acatistul meu de dragoste la Dumnezeu și el să îi răsplătească pe toți așa cum eu nu știu și nu am cum! Însă El poate. Și dacă exercițiul meu vă va plăcea, vă îndemn să vă scrieți și voi acatistele de dragoste, ca să ni se încheie anul cu inima sus și cu sufletul plin de lumina iubirii, aceea care alină și vindecă, înalță și dă sens vieților noastre.
Așadar… În ultima zi a anului 2020, spun Te iubesc! și înșir mai departe lista celor aleși care, în 2020, m-au făcut să înțeleg și mai profund ce este iubirea. Nu citiți lista mea, căci vă va plictisi. Ea nu are noimă decât pentru mine. Dar scrieți-vă pe acatistele voastre numele oamenilor pe care îi purtați în inimă și, atunci când, la miezul nopții, ne vom spune unii altora La mulți ani, avându-i pe cei dragi în suflet vom spori lumina iubirii pe pământ!
Te iubesc,
Dara Codescu,
Daniela Floroiu,
Ilona Năstase,
Georgiana Spătaru,
Angelica Lambru,
Iza Buciuta,
Dorin Roman,
Victor Năstase,
Marina Constantinescu,
Michelle Pacheco,
Mariana Ionescu,
Petra,
Roxana Gabor Iliescu,
Oana Ionescu,
Marina Meleșcanu,
Ana Maria Ducuță,
Daniela Nane,
Paul Buciuta,
Lavinia Pintea,
Mihaela Miroiu,
Liza Panait,
Ramona Popescu,
Mariana Calangiu,
Claudia Pavel,
Monica Florea,
Mihaela Rențea,
Petruța Tașcă,
Alexandru Răducanu,
Cornelia Anghel,
Mioara Dragotă,
Lavinia Cherecheș,
Viorel Ilișoi,
Florinela Stoianovici,
Mihai Stan,
Melania Loghin,
Dorina Mocanu,
Anca Rădulescu,
Iulia Miclea,
Amedeo Sava,
Manu Pencea,
Beatrice Rancea,
Svetlana Coseacova,
Cristina Enache,
Liliana Popa,
Adriana Nedelcu,
Alexandra Nițu,
Adrian Naidin,
Andra Grămadă,
Cristiana Boca,
Loreta Popa,
Jeni Plosceanu,
Anca Laslo,
Denisa Popa,
Clara Jilavu,
Gabriel Bebeșelea
Luminița Arvunescu,
Dana Călinescu,
Adrian Dragomir,
Carmen Ionescu,
Simona Preda,
Aurora Martin,
Doina Lavric-Parghel,
Silvia Bucur,
Cristina Balan,
Liviu Petre,
Loredana Tufan,
Rodica Pucă,
Alex. Ștefănescu,
Alexandra Bădoi,
Virgil Calangiu,
George Chirca,
Dorina Oprea,
Laura Stoica,
Luminița Mezin,
Rodica Ionescu,
Dorin Schitea,
Constantin Preda,
Alin Modrea…
La mulți ani nouă, la mulți ani iubirii pe care v-o port!