Am fost invitată la recepția oferită de Ambasada României în Marea Britanie și sunt foarte recunoscătoare că m-am aflat printre cei prezenți. (Spațiul era chiar neîncăpător și cred că organizatorii au fost nevoiți să trieze la sânge listele de oaspeți.) Dar eu nu mi-am făcut poză cu președintele Nicușor Dan, deși, cu siguranță, aș fi putut să mă înghesui puțin – eram chiar în față – și să merg să mă fotografiez alături de el. M-au ținut deoparte de poza, care, chipurile, face cât o mie de cuvinte, mai multe motive.
1. Fusesem emoționată pentru momentul în care fiica mea, Ilona Sofia Năstase, a interpretat imnul atât de frumos, acompaniată la pian de Andrada Maria Pașcu, iar clipa aceea sfântă de muzică, iubire și mândrie îmi preaumpluse deja inima. https://alice.revistatango.ro/prime-intalniri-13532
2. M-am gândit că măcar eu să-l scutesc de încă 30 de secunde de stat în picioare și îmbulzeală, fiindcă mi s-a părut prea de tot cum 400 de oameni au decis că vor să se tragă în poză cu el.
Și…3 – iar asta este pentru mine o mărturisire asupra căreia am ezitat – mi s-a părut de la un moment dat încolo că-i prea de tot amabil. M-am gândit că omul ăsta care șade la discuții 15 minute cu protestatarii de afară, deși era într-o întârziere mai mare de o oră, care ține un discurs firesc și cu umor, care îi strânge mâna și prostului care-i declară trufaș că, totuși, Călin Georgescu-i președinte, care șade frumos două ore la pozat cu noi, lăudăroșii bine îmbrăcați de la recepție, într-o politețe vecină cu zădărnicia, n-are cum să aibă tăria, asprimea, bărbăția să scoată țara din mocirla corupției în care se află.
Învăț în fiecare zi să mă rog cu credință mare și să îmi rostesc ruga ca și cum deja s-ar fi împlinit. Vorbesc lumii despre cuvântul aliniat cu fapta, iar fapta cu gândul. Dar când vine vorba despre gesturi reale, importante, mintea mea o ia razna?!
Abia când am ajuns acasă mi-am dat seama de propria fățărnicie. Nu spun eu, de-o veșnicie încoace, că noblețea și frumusețea vor salva lumea? Nu vorbesc despre bunătate ca leac și practica iubirii ca instrument de lucru? Nu mă laud că, dacă dintr-o viață plină de piedici, m-am ridicat și-am cules cu mâna câteva vise și stele, de-aș fi avut destin presărat cu dragoste și cu încurajări aș fi ajuns până la soare?! Și-atunci ce rană din mine mă face să gândesc, văzând un om aflat într-o poziție de putere care alege bunătatea și nu răceala, generozitatea și nu aroganța, răbdarea și nu superficialitatea, că noblețea lui e-o slăbiciune?!
Cred azi, cu bucuria gândului deja împlinit, că Nicușor Dan va fi un președinte foarte bun. Că onestitatea lui aliniată cu seriozitatea și bunătatea vor salva ceva important din lumea noastră. Că mandatul lui se va face treaptă pentru tot ce va veni bun de acum înainte.
Voiam să scriu asta de câteva zile, dar dacă tot am aflat că astăzi, 20 decembrie, e ziua lui, arunc în eter mărturisirea asta și îi spun La mulți ani!, cu bucuria că am fost, la Londra, pe 16 decembrie 2025, într-un loc în care tocmai Președintele țării mi-a oferit prilejul unei vindecări.
