fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Dreptul divin la libertate, la fericire, la iubire

de
  •  Agenda la care am renunțat

Un singur mic regret mi-a rămas după vizita la studiourile Warner Bros. de lângă Londra, în care am pornit, entuziaști, pe urmele lui Harry Potter (excursie fermecată despre care v-am povestit săptămânile trecute în articolul Acasă la Harry Potter.) Acela de a nu fi reușit să-mi cumpăr câteva lucruri care mi-ar fi fost tare dragi și de folos. M-am revăzut, de câteva ori, cu ochii minții, probând puloverul gri de cașmir sau stând cu mâna pe agenda cu Dobby pe copertă, și citind, cu ochii în lacrimi, ultima replică a celui mai iubit elf de casă din istoria magică a literaturii: Dobby has no master! Dar apoi am alungat gândul, căci decizia mea a fost cea înțeleaptă. Mai aveam câteva zile bune de stat la Londra și un buget din ce în ce mai plăpând, iar eu sunt învățată să renunț cu ușurință la lucruri pentru mine, ca să îmi rămână mai mult timp, mai mulți bani, mai multă energie, pentru ale celor dragi. Asta a fost… Copiii și-au luat pentru ei suveniruri frumoase, iar eu, pentru serile noastre de lectură în doi, în trei, în patru sau în cinci, am cumpărat Povestirile Bardului Beedle – The Tales of Beedle The Bard, de la care nu m-am putut abține, fiindcă nu le găsisem deloc în România.

Iar în rest… experiența noastră a fost fascinantă, la mare, mare înălțime! În fiecare seară, înaintea programului de lectură, mai comentăm câte un detaliu al poveștii cinematografice, înțelese altfel după ce am vizitat studiourile în care s-a făcut filmul.

  •  O familie de admirat

Pe Ioana Bâldea Constantinescu, venită alături de soțul ei, Marius, și de fetița lor, Maria, am întâlnit-o față în față vara trecută, când i-am invitat să-mi acorde un interviu de familie… Îi știam mai mult din nume (cum zice Eminescu) și din lecturi, și mi-a fost drag să-i descos în tihnă și să așez ceva din frumusețea rară a familiei lor în paginile revistei mele iubite, Tango-Marea Dragoste. Atunci am cunoscut-o și pe fetița lor, Maria, care, de-a lungul conversației noastre, a stat mai mult cu năsucul băgat în cartea cu Harry Potter pe care o citea cu nesaț. Pasiunea fetiței pentru epopeea care a înnobilat atât de adânc legătura dintre mine și copiii mei m-a făcut să-i îndrăgesc și mai mult pe cei trei, Ioana, Marius, Maria, și să-i păstrez în suflet cu toată afecțiunea. Pentru totdeauna. Așa că, la prima ocazie, m-am bucurat enorm că Ioana a acceptat invitația mea la o conversație televizată, în ritmul prietenos al emisiunii Marea Dragoste pe care o realizez în fiecare marți la Canal 33 România și care îmi aduce atât de multă bucurie. Iar săptămâna viitoare, stați pe aproape, căci îl voi întâlni, televizat, și pe Marius!

  • Ioana și orașul nostru care vorbește

Pornind conversația de la emisiunea radiofonică pe care o realizează zilnic la Radio România Cultural, „Orașul vorbește”, am dezbătut marți cu Ioana Bâldea Constantinescu motivele noastre de a iubi Bucureștiul în care trăim, dar și cele care ne fac să ne dezicem de el, adeseori. Am vorbit despre cum ne creștem copiii în zarva orașului, cultivând, totuși, liniștea din noi. Despre splendida ei carte Poveste pentru Maria, apărută anul trecut la Editura Nemira. Și, evident, despre Harry Potter și bucuria descoperirii cărților avându-l ca erou pe tânărul și neasemuit de curajosul vrăjitor. A fost o emisiune frumoasă și curată, ca o întâlnire între prietene cu suflet bun. Așa de frumoasă, încât, după ce emisiunea s-a terminat, a fost o bucurie pentru mine să plecăm împreună la metrou, o șansă prețioasă de a ne prelungi timpul de discuție.

– Alice, ai primit un pachet cu cărți, m-a strigat unul dintre colegi, chiar înainte să plec de la Canal 33, iar eu, dornică să mai vorbesc cu Ioana, am mormăit un fel de „da, da, mulțumesc”, și am băgat, absentă, pachetul în rucsac.

  •  Tips for the trips

Fiindcă Ioana se pregătește și ea pentru o vizită cu familia la Londra și nu au de gând să rateze periplul în spațiile magice în care s-au înregistrat cele opt filme din seria Harry Potter, chiar înainte să înceapă emisiunea, dar mai ales după, i-am dat tot felul de tipsuri despre călătoria până la studiouri și înapoi. I-am povestit despre felul în care noi ne-am achiziționat un tur ghidat care începea chiar din miezul Londrei – cu preț mai mare decât al unui bilet obișnuit de intrare, dar cu o grămadă de avantaje, comodități și ispite în plus – despre amplasarea studiourilor și a magazinelor cu produse splendide pe care nu le poți găsi altundeva, despre călătoria cu trenul care pleacă de la peronul 9 3/4. Despre berea cu caramel care îți lasă mustăți dulci de spumă… Am străbătut amândouă drumul înnoptat spre metrou, vorbind ca două adolescente vesele, nu ca două mămici sobre, tot despre Harry Potter și despre bucuriile ce-i așteaptă și pe ei, negreșit, într-o incursiune care, oricât de splendid și de vizibil-previzibil alcătuită după regulile marketingului modern ar fi, nu-i poate dezamăgi pe fanii cărților lui J.K. Rowling. Dimpotrivă… Și, totuși, la despărțirea de Ioana, nu știu de ce, am simțit nevoia să mă răzgândesc și să-i spun că poate ar fi mai bine să meargă pe cont propriu la studiouri și astfel să economisească bani pentru amintirile de preț, recunoscând – ce mi-o fi venit să vorbesc despre asta?!!- că, uite, mie mi-a rămas gândul la câteva lucruri pe care știu acum că doar acolo le-aș putea găsi. E clar, pentru mine vorbeam, nu pentru ea…

  • Pachetul uitat

Am uitat de toate după ce am ajuns acasă. Copiii mâncaseră deja, așa că ne-am așezat la povești, în jurul mesei pe care am pus cinci căni de ceai. Am vorbit, în engleză, ca să exersăm, despre cum ne-a fost ziua, cum ne e sufletul, ce-a fost bine, ce-a fost rău. M-am lăudat cu emisiunea mea frumoasă, atât de ușor de făcut când ai invitați valoroși. Și doar exact înainte de-a urca la culcare mi-am amintit de pachetul de cărți din rucasc și am zis așa, într-o doară, să-l desfac, știind că abia a doua zi o să-l studiez cu atenție, de fapt. Numai că, după ce am tăiat plicul având la expeditor un nume complet necunoscut, ziua mea a început să se deruleze invers, într-o goană nebună, amețitoare, fascinantă, fericită, uimită. În pachet nu erau cărți! Ci obiecte de papetărie minunate, atât de râvnite, din magazinul Harry Potter. Agende fine și caiete cu blazon, pixuri și creioane cu însemnele casei Gryffindor, penarul pe care și-l dorise Iza și, mai presus de toate, agenda pe care lăcrimasem citind replica elfului adorat, elfului liber: Dobby has no master!

Am aflat din felicitarea strecurată în pachet că o doamnă care locuiește la Londra, pe care nu o cunosc, m-a tot citit, ne-a tot citit, prin revistele dragi, pe mine și pe Simona mea. Și a citit și câteva dintre articolele mele despre Harry Potter, așa că s-a hotărât să îmi trimită de sărbători câteva suveniruri. Felicitarea avea urări de Merry Christmas și semnătură timidă: Octavia. Iar pachetul care o conținea ajunsese mai încetișor la sediul televiziunii noastre din Pipera și mă așteptase acolo, cuminte, până marți. Iar eu, în timp ce vorbeam cu Ioana despre lucrurile pe care mi le-aș mai fi dorit de la Londra mea la fel de frumoasă precum Hogwarts-ul vrăjitoresc, aveam pachetul în spate, fără să știu, fără să bănuiesc, fără să-mi treacă prin minte să-mi amintesc că Dumnezeu ne face daruri și ne dă ceea ce ne dorim – mari iubiri ori mici suveniruri  – în cele mai neașteptate feluri cu putință.

  • O sticlă aruncată în mare

Am căutat-o pe Octavia pe Facebook și, după ceva strădanii, am găsit-o. Nu eram nici măcar prietene. Mă citea așa, de la distanță. Și doar când am început să îi scriu câteva cuvinte de mulțumire și de emoție străfulgerată de miracolul întâmplării, am descoperit că aveam de la ea, de vreo câteva luni, un mesaj în care mă întreba unde să-mi trimită un mic pachet cu obiecte care au legătură cu Harry Potter. Un pachet fără mare valoare materială, mă avertiza ea, parcă scuzându-se, cu delicatețe… Dar mesajul ajunsese în fundătura în care ajung misivele celor cu care nu ești conectat, al celor pe care nu i-ai adunat în rețeaua ta de prieteni virtuali. Nu l-aș fi citit niciodată dacă, într-un context precum cel de acum n-aș fi căutat-o pe inițiatoarea conversației neauzite… Nu i-aș fi răspuns niciodată în viață. Un mesaj ca o sticlă aruncată în mare. Un mesaj care a ajuns la țărm abia după ce n-a mai fost nevoie de el.

  • Cum e posibil?!

Cum e posibil să fi vorbit, după o lună de la întoarcerea din Anglia, despre obiecte pe care mi le-aș fi dorit, iar eu să le port deja în geantă fără să știu de ele?! Cum e posibil să urce gândul deasupra materiei și miracolul deasupra coincidenței? Cum de există oameni care îți fac daruri a căror valoare devine absolut inestimabilă prin încărcătura lor de bunătate, de emoție, de minune? Și cum de mai există, uite, cărți precum cele scrise de J. K. Rowling despre Harry Potter, despre Hermione, despre Dobby, despre Dumbledore, cărți atât de frumoase, încât mișcă munții, lumea și poșta română? Cum de mai sunt încă, în tot marasmul în care trăim, necunoscuți atât de buni, încât mișcă suflete, adună lacrimi de bucurie în colțul ochiului și știu că toți elfii și toți oamenii ar trebui să fie liberi, cu adevărat liberi, fără griji, fără regrete, fără neputința de a avea absolut tot ceea ce își doresc, căci abundența, libertatea, iubirea, fericirea sunt drepturile noastre divine?

* Adevărul va învinge mereu

Nu știu să formulez răspunsuri limpezi la asemenea întrebări, dar știu că răspunsurile se vor scrie singure. Las rucsacul vieții deschis pentru tot ce mi se cuvine, bun și frumos, de primit ca dar al libertății și al fericirii în existența asta. Chem răspunsurile să vină la mine și mulțumesc, ca și cum le-aș fi primit deja. Căci viața e un miracol al tuturor răspunsurilor dorite și al darurilor visate. O dantelărie de vrăji ale binelui aflate întotdeauna mai presus de cele, meschine, ale răului. Pentru că, știm prea bine, Harry Potter l-a învins pe Voldemort, așa cum adevărul va învinge mereu neștiința, emisiunile bune pe cele proaste, cărțile valoroase maculatura, vrăjile vindecătoare pe cele născute din ură… Nu se poate altfel. Nici în literatură, nici în magie, nici în presă, nici în viață.

#HarryPotterFriday

 

 

 

 

Comentarii

  • Ce frumos!…♡ Meriți! Ce oameni buni (care au dăruit și care au primit)!

    Violeta 12 februarie 2020 20:35 Răspunde
    • Si eu sunt inca sub vraja acestei intamplari minunate! Violeta, toti meritam tot ce e mai bun pe lume! Te imbratisez cu drag!

      Alice Năstase Buciuta 14 februarie 2020 1:00 Răspunde
  • După atâtea zile, inca citesc și recitesc) articolul tău minunat… Doamne, ce întâmplare! Te citez mereu de atunci: „Viața e un miracol al darurilor visate…”

    Andreea 20 februarie 2020 8:30 Răspunde
    • Sunt atat de fericita ca sufletele noastre se intalnesc, se recunosc, se sprijina unul pe altul… Andreea, intr-adevar viata e un miracol!

      Alice Năstase Buciuta 22 februarie 2020 19:14 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title