Ce-ai lua cu tine?

N-am luat mare lucru când am venit la Londra. De fapt, n-am luat mai nimic. Ce poți să iei într-o valiză când te muți la 2600 de kilometri distanță? Câteva haine înghesuite, două trei cosmetice de care am mare nevoie mereu, icoana cu Sfânta Fecioară, puține cărți între coperte de carton și-o sticlă de vin. Toate celelalte le-am luat în suflet sau în laptop. Inclusiv poezia lui Marin Sorescu la care m-am gândit întruna în timp ce-mi făceam bagajele, suspinând. Și poezia tot în formă virtuală am luat-o, întrebându-mă pe ritm sorescian ce-aș fi luat dacă n-aș fi avut niciun fel de restricție, de opreliște, de teamă, de neputință…

– Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
– O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.

Plecarea noastră a-nceput, de fapt, mai demult. Dinaintea pandemiei. Ilona se pregătea să meargă la facultate la Londra, iar noi deciseserăm să ne ținem după ea. (Formulez astfel, succint, ca să fac o poveste scurtă dintr-o zbatere lungă.) Așa că Ilona a găsit o casă la Londra în toamna anului trecut, a închiriat-o, punând ca garanție economiile noastre de-o viață, noi am venit aici și apoi… planeta toată s-a închis. Odată cu toamna lui 2020, pandemia s-a făcut năprasnică și noi toți cei din neam, cu excepția Ilonei, ne simțeam rătăciți la Londra, fără chef și fără slujbă. Așa că după ceva perpeleli eu mi-am luat copiii cei mici de mână și m-am întors acasă. Au rămas la Londra cei curajoși, Paul și Ilona. Unul să muncească și să plătească chiria și altul să învețe carte și să cânte toată ziulica – fiindcă Ilona învață din tot felul de cărți de muzică și din partituri.

Din ianuarie 2021 și până acum, în august, am fost singură la București, cu doi copii, cu patru slujbe splendide, dar mizerabil sau deloc plătite, cu un milion de întrebări și neliniști legate de direcția în care s-o apuc. Și, la un moment dat, mi-am luat inima în dinți și mi-am spus că trebuie să încerc, totuși, să plec și eu. Și nu doar să dau copiilor șansa să trăiască experiența unui alt fel de învățământ, ci și să mă feresc pe mine însămi de regretul de-a nu fi încercat niciodată să fac un asemenea salt peste graniță. Până la urmă, nu-i așa că mai tare dor gesturile neîmplinite, zvâcnetele neduse până la capăt, decât cele la care ne-am încumetat, chiar dacă nu ne-au ieșit chiar așa cum am visat? Miracolul este că, deocamdată, lucrurile chiar mi se așază în cale mai frumos și mai simplu decât aș fi îndrăznit să cer.

Paul îmi aduce mereu flori, ca să nu mă mai plâng că mi-e dor de trandafirii mei de acasă, iar ieri am primit gladiole cu petale violete, aceeași culoare a aripilor îngerului meu. (Bine, mie tot mi-e dor de trandafiri, dar să nu-i spuneți, ca să îmi aducă flori și în continuare…) Iar în ceea ce privește groaza că nu voi găsi niciun job, că voi servi mult și bine prin cafenele și-o să mă împiedic cu tava în mână, fără posibilitatea de a-mi face meseria adorată, mi s-a spulberat după prima rugăciune. Am trimis un sigur CV, pentru o singură slujbă, al cărei anunț mi-a apărut sub ochi printr-o întâmplare. Și eu am fost aleasă. Pornesc aici, în miezul lumii, o nouă direcție jurnalistică, singura pe care nu o explorasem încă, și voi avea o serie de emisiuni la un post de radio românesc care transmite din Londra: Romanian Radio London. Am râs în prima zi de serviciu, când mi s-a părut că unul dintre colegii de la postul de radio polonez, alături de care lucrez, m-ar fi trecut în fișele programelor de emisie Dr Alice Năstase Buciuta. Chiar m-am gândit, o, ce politicoși sunt aici, eu nu semnez niciodată Dr Cutare, deși, desigur, aș putea. Apoi, când m-am uitat mai bine, am văzut că acolo scria, de fapt, Dj Alice Năstase Buciuta, iar asta mi-a dat așa, un zvâcnet de tinerețe și de veselie cum nu mai avusesem de mult timp. Sunt DJ la Londra și asta mă face să zâmbesc tot timpul! Iar și iar, mereu, primesc dovezi că rugăciunile se împlinesc, că am evoluat în ultimii ani cât într-o sută de vieți și că marii maeștri care mi-au ieșit în cale au venit ca să mă ajute și și-au făcut treaba bine.

Și copiii sunt bine. Spun și eu, ca-n filmul cu Anette Bening: The kids are all right! Victor e sănătos și vesel, a fost admis la liceul la care își dorea cel mai mult să fie acceptat și a început, astăzi, școala, iar Iza va începe săptămâna viitoare. Ilona se pregătește de un nou an universitar, iar copilul cel mai mic, Oreo, se obișnuiește, încet-încet, cu locurile. Nu l-am lăsat încă să iasă afară decât însoțit, îl conducem noi peste tot, iar dacă aveți vreo idee cum să-i dăm totuși drumul și în libertate, dar fără să-l pierdem, aștept cu mare recunoștință sugestii.

Așa că reformulez răspunsul la întrebarea lui Marin Sorescu, aceea pe care am plâns înainte de plecare.

I-aș lua pe toți ai mei, cei iubiți, și toate îndrăznelile mele, fără opreliști și fără frici. Laptopul – ferestră spre lume, spre muzică, spre prietenie, spre rugăciunile cu Petra de marți și de joi și spre meditațiile theta-healing din grupul meu de meditatori, care sunt familia mea de suflete – alături de jurnalul în care-mi notez visele de noapte și pe cele trăite cu ochii deschiși. Produsele Gerovital, pe care le iubesc și le promovez cu mare credință, cele din excepționala gamă antirid Gerovital Luxury, dar mai ales cele pentru îngrijirea părului, fiolele de regenerare și serurile cu keratină, cărora nu le-am găsit înlocuitor nici în Anglia, nici nicăieri, pur și simplu, sunt cele mai bune din lume. Agenda cu toate numerele de telefon, ca să sun interlocutori interesanți, pentru a pregăti și emisiunile de televiziune din țară, cele de marți după-amiază, la Canal 33, pentru care voi face, din când în când, câte un set de înregistrări, și cele de aici, de la Romanian Radio London, pentru care voi fi nu doar DJ, ci și jurnalistă cu acte și interviuri în regulă, pregătită pentru a înregistra materiale valoroase pentru orice comunitate de români din lume. Și o siclă de vin bun, românesc. Neapărat.

…

Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi rai,
Ca să ţii niște emisiuni?

– O cremă, o sticlă cu vin şi-o pisică, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult…