Atunci când George s-a hotărât să îi mărturisească soţiei lui, Callie, că are o relaţie cu altcineva, replica pe care a folosit-o a fost următoarea: „M-am culcat cu Izzie”. Eu văzusem toate episoadele dinainte – fiindcă aţi înţeles, da, că mă refer, din nou, la Anatomia lui Grey – şi reţinusem, înainte de toate, că Izzie i-a spus lui George că e îndrăgostită de el. Că el a tăcut, bulversat, vreme de încă un episod jumate, apoi, într-o seară ploioasă, a bătut la uşa blondei, superbei, romanticei şi înduioşătoarei lui prietene şi i-a răspuns: „Şi eu te iubesc”.
În clipa în care şi-a luat avânt să îi spună lui Callie ce s-a întâmplat, aşteptările şi conştiinţa mea erau pregătite pentru orice altă replică: „Sunt îndrăgostit de Izzie”. „Izzie mă iubeşte şi o iubesc şi eu”. „Inima mea aparţine altcuiva”. „Trebuie să plec, pentru că iubesc o altă femeie”… Se pare, însă, că gândesc altfel decât bărbaţii. Categoric, cu totul altfel decât bărbaţii aflaţi într-o asemenea situaţie. Să spui „M-am culcat cu altcineva” e un mod de a bagateliza rătăcirea ta, în aşa fel, încât să pară că relaţia oficială în care eşti implicat mai are multe şanse de supravieţuire. Dincolo de „M-am culcat cu…” e loc pentru „N-am s-o mai fac niciodată”, pentru „Iartă-mă, a fost o rătăcire”, pentru „Am trecut printr-un episod care nu a însemnat nimic pentru mine”. În schimb, dincolo de „Iubesc pe altcineva” nu rămâne loc decât pentru adevăr. Şi pentru despărţire.
În clipa în care George a spus „M-am culcat cu Izzie”, am şters dintre speranţele mele tot viitorul posibilei lor iubiri. Ar fi putut să spună măcar „M-am culcat cu Izzie şi îmi doresc să mai fac asta”. Dar el şi-a descleştat mandibula şi curajul doar atât cât să iasă, scrâşnită, o mărturisire măruntă, făcându-mă să bănuiesc, îndurerat, că asta e limita de curaj a 99 % dintre bărbaţii planetei. Răspunsul lui Callie, „Te iert”, a venit firesc şi demn într-un asemenea scenariu. Chiar dacă „Te iert” înseamnă de cele mai multe ori „Nu te las să pleci”, chiar dacă se traduce limpede printr-un „Nu te iert, dar nici nu-ţi dau voie să scapi aşa de uşor, de-acum voi sta cu ochii pe tine”, printr-un „Ai vrea să îmi iau eu toată răspunderea şi să te trimit la cealaltă, dar asta nu se va întâmpla acum, ci atunci când îmi va pica mie bine”, „Te iert” are măreţia şi duritatea lui. Şi e pedeapsa binemeritată pentru o mărturisire făcută pe jumătate.
Foarte mulţi dintre cei cu apucături adultere nu recunosc nici măcar atât. Când îi întrebi dacă s-au culcat cu altcineva sunt gata să jure că au mâncat, au băut, au făcut o conversaţie profundă aşa cum tu nu mai eşti în stare să le oferi, şi-au împărtăşit pasiuni comune şi şi-au alinat singurătăţile – pentru care tu eşti de vină, da, da, tu, nu altcineva!-, dar sex nu au făcut. În America, însă, minciuna e mai dispreţuită decât pe la noi, aşa că, în serial, nu se arată în lume decât îmbrăcată în formule mai dichisite. „M-am culcat cu Izzie” e, însă, cel puţin pentru mine, o minciună la fel de gogonată precum „Nu m-am culcat cu el, doar am stat de vorba”.
Uitându-mă la serial, mă dor, deopotrivă, şi neputinţa amantei care nu are nicio vină pentru dragoste, şi revolta soţiei înşelate care, din orgoliu, nu poate spune nimic mai usturător decât „Te iert”. Dar ştiu că dacă, printr-un blestem, aş mai ajunge vreodată să fiu în vreuna dintre cele două posturi otrăvite, nu mi-aş putea legăna deciziile decât în zborul lui Te iubesc – Nu te mai iubesc. Ştiind că, pentru mine, „Te iubesc” echivalează cu „Nu te pot ierta”, iar „Te iert” înseamnă „N-am murit de durere, (deci nu te iubesc chiar în asemenea hal), dar intenţionez să te fac pe tine să mori încetişor, nelăsându-te să pleci”.
