Cine te iubește atât de mult, încât să renunțe la tot și să îmbrace haine de cerșetor pentru tine?
Cine te iubește atât de adânc, încât să te vrea numai și numai a lui sau al ei?
Cine iubește atât de înalt, încât să simtă că, oricum, va muri dacă nu se va putea adăposti în adevărul iubirii sale care trăiește dincolo de convențiile adevărurilor lumii?
Mi-am amintit noaptea asta de o filă, de un episod din povestea de dragoste eternă, splendidă și sfâșietoare, dintre Tristan și Isolda.
Soțul Isoldei, Regele Mark, instigat de curteni să-și pedepsească soția infidelă și, cu siguranță, îndurerat și el de propriile îndoieli, a obligat-o pe Isolda să accepte să jure, într-o ceremonie cu public, că i-a fost credincioasă.
Jurământul trebuia să fie făcut pe mormântul unui sfânt, care pedepsea imediat orice minciună, ucigându-l pe cel care rostea neadevărul în preajma lespezii de piatră sub care fusese îngropat. Isolda, femeia care băuse licoarea iubirii veșnice pentru Tristan, nu avea de ales decât între moarte și adevărul iubirii.
Mormântul se afla dincolo de un curs de apă. Când alaiul regal a ajuns lângă râu, din mulțime a ieșit un cerșetor care s-a oferit să o ferească pe regină de neplăcerea de a-și uda condurii și straiele. Și a luat-o în brațe, și a trecut-o peste ape.
Desigur, cerșetorul era Tristan, deghizat. Iar Isolda a jurat cinstit pe mormântul care n-ar fi iertat minciuna că niciun alt bărbat, în afară de soțul ei și de cerșetorul acesta ce a trecut-o râul, nu a ținut-o în brațe vreodată…
Photo by Jonathan Leppan on Unsplash
Ce frumos!
Multumesc, Violeta mea.