Prima oară când o personalitate mi-a vorbit despre efectele pe care le-ar putea avea schimbarea unui eveniment în trecut a fost în urmă cu 13 ani, când am făcut un interviu cu Octavian Paler.
Cum vi s-a schimbat viața după apariția copilului? am întrebat, cu o curiozitate pe care am reluat-o obsesiv, în toate interviurile mele și cu bărbați, și cu femei – vrând să-mi verific în alții propriile transformări, dar și știind că este o întrebare ce naște răspunsuri definitorii pentru miracolul maternității sau al paternității asumate.
„Cred că dacă vă spun următorul lucru, vă spun tot: deseori am fost întrebat dacă, dînd timpul înapoi, aș vrea să schimb ceva. Niciodată, dar niciodată, n-am putut să fac abstracție de anul în care a apărut fiul meu, 1955. Cu alte cuvinte, nu doresc să-mi schimb viața de înainte de existența lui. Pot să-mi doresc să fi făcut altceva după ce el a apărut pe lume. El este pentru mine un punct fix”, a răspuns Octavian Paler. Iar replica sa m-a făcut să mă gândesc pentru prima oară cu seriozitate la ce ar presupune o întoarcere în trecut și o intervenție pe linia timpului, care ar genera valuri de schimbări, rescriind, practic, tot ceea ce se va fi întâmplat după aceea.
„Harry Potter și copilul blestemat”, istoria care continuă peste douăzeci de ani seria întâmplărilor de la Hogwarts ce îl au ca erou central pe tânărul vrăjitor care l-a învins pe Voldemort, a fost oferită publicului de către autoarea britanică J.K. Rowling sub forma unei piese de teatru, deși, rescrisă în stil narativ, ar fi putut fi perfect cel de-al optulea volum al seriei magice. Eroii piesei (despre care am citit că se joacă, cu casă închisă, doar în câteva mari teatre ale lumii, în Anglia, America, Australia, iar biletele costă, pe bună dreptate, averi, căci butaforia și efectele speciale sunt colosale…) sunt copiii pe care autoarea ni i-a prezentat succint în ultimul capitol al volumului „Talismanele morții”, capitolul intitulat „Nouăsprezece ani mai târziu.” Sunt James, Albus și Lily, fiii și fiica lui Harry și ai lui Ginny… Sunt Rose și Hugo, copiii lui Ron și Hermione, este Scorpius, fiul lui Draco Malfoy, dar nu doar ei, ci și alte odrasle născute din iubire. Căci iubirea este cea care duce linia timpului înainte, dându-i sens, dându-i direcție, dându-i lumină.
Pentru că știu că, spre deosebire de istoriile primelor șapte volume, care au fost și ecranizate, întâmplările din „Harry Potter și copilul blestemat” nu sunt cunoscute publicului larg, nu am să vă dezvălui decât că aventurile din carte au legătură cu întoarcerile personajelor în timp și modificarea unor întâmplări din trecut. Efectele micilor schimbări făcute de tinerii și destul de lipsiții de înțelepciune călători în timp au, însă, efecte atât de mari, încât lumea se transformă cu totul. În variantele de prezent re-creat, cei care până atunci se cunoscuseră și iubiseră devin străini sau chiar dușmani și nu doar relațiile, ci și copiii lor dispar ca și cum n-ar fi existat niciodată. În schimb, apar alianțe între oameni care nu împărtășiseră aceleași valori, cei morți în bătăliile duse înviază, iar cei readuși la viață prin răsturnarea clepsidrelor devin, paradoxal, cei mai fervenți dușmani ai acelora care s-au întors în timp ca să le amâne moartea…
Acțiunea este, pur și simplu, fascinantă. Eu și Iza am citit și răscitit piesa de teatru, uluite, iar la un moment dat ne trecuse prin minte s-o rescriem noi, adăugându-i pasaje descriptive între replici – doar așa, pentru a îmbogăți plăcerea lecturii noastre.
Ceea ce pot să vă spun este că fetele și băieții eroilor noștri adorați sunt ei înșiși eroi, la rândul lor numai buni de îndrăgit și de iubit, așa cum îi iubim pe Harry, pe Ron, pe Hermione. Ei sunt protagoniștii călătoriilor temporale și, în funcție de intervențiile lor, splendida poveste a lui Harry Potter se scrie și se rescrie de mai multe ori, oferindu-ne finaluri dintre cele mai uluitoare. Și așa cum vă spun mereu în articolele mele așezate sub semnul și sub iscodirea #HarryPotterFriday, în călătoria mea spirituală am trăit aceste întoarceri în timp și le-am înțeles implicațiile. Căci, văzută prin ochii mei de căutător al luminii, epopeea lui Harry Potter nu este decât o splendidă parabolă a evoluției spirituale a omenirii pentru care autoarea J.K. Rowling a primit inspirație și călăuzire. Iar noi, cei care încercăm să evadăm din colivia de oase, carne și nimic în care ne-am ascuns vremelnic, citim cărțile cu Harry Potter și le trăim frumusețea ca pe un dar care să ne ajute în strădania noastră de a ne redescoperi măreția eternă, pe care o putem manifesta și în viața de-acum.
La workshopurile minunate ale Danielei Floroiu, în căutarea vindecării de suferințele trecutului, am mers eu însămi pe linia timpului și m-am întors la mine însămi și la fericirea mea primordială, pe care o adusesem cu mine atunci când m-am născut. Mi-am spălat vechile tristeți, mi-am șters lacrimile de copil și m-am întors și mai departe, în două dintre viețile mele de mai înainte, unde aveam lucruri însemnate de văzut și de priceput pentru a desluși înțelesurile încâlcite ale existenței de azi.
La cursurile fabuloase ale Georgianei Spătaru, în dorința de a găsi cauzele emoționale care-mi sabotează fericirea, frumusețea, iubirea, am mers înapoi către mine și am vindecat copilul din pântecul mamei mele, m-am ținut în brațe pe mine însămi, iar apoi, sub luminoasa și sfânta ocrotire a Georgianei, am smuls din adâncul subconștientului meu convingerile otrăvite care se ascunseseră acolo făcându-mi viața greu de dus și de îndurat. Și, astfel, mi-am rescris existența.
La workshopul de trezire a inimii iluminate, creat de Drunvalo Melchizedek și susținut cu haruri nepământene de Michelle Pacheco, am murit și am înviat precum larva care se preschimbă în fluture, născându-mă din nou prin puterea uimitoare a transformării, și am luat viața de la capăt, de astă dată ocrotită în corpul meu de lumină, MerKaBa, ca într-un cocon de miracol perpetuu.
La cursurile de ThetaHealing ale lui Dorin Roman mi-am reîntregit sufletul rupt, chemând acasă bucățile de suflet risipite prin ani și prin ere. La workshopurile Ramonei Popescu am învățat să mă văd pe mine însămi în dimensiunile paralele ale spațiului și timpului… La întâlnirea cu Gregg Braden, timpul a murit de tot și apoi, prin transformare și prin învățare, a înviat doar iubirea. La întâlnirile lui Ignatenko am învățat să jonglez cu matricele fără timp, fără spațiu, fără sfârșit. La sesiunile de respirație ale lui Dan Brulé am oprit aerul, am oprit clipele, am oprit bătăile risipitoare ale inimii și am trăit, un răgaz cât o viață, numai între ele.
Da, curgerea vremii e în mâinile noastre. Putem să ne întoarcem în timp și să ne vindecăm. Există o linie a timpului pe care putem păși, singuri sau călăuziți de maeștrii de la care învățăm, indiferent dacă acești maeștri sunt profesorii la ale căror cursuri ne înscriem sau autorii marilor cărți pe care le citim din bucurie, cum este J.K. Rowling. Și apoi putem reveni, întregi, senini, încrezători, la cei care suntem aici și acum, într-un aici și acum ale cărui coordonate sunt definite cu adevărat doar de dragostea și de lumina din sufletul nostru.
Ne întoarcem spre trecut doar din dorința de a vindeca ceva. De a repara ceva. Așa au făcut și eroii din „Harry Potter și copilul blestemat”, cel de-al optulea capitol al istoriei lumii magice, scris de J.K. Rowling sub forma unei piese de teatru care a apărut și în traducere românească și pe care vă îndemn s-o citiți, căci vă va aduce multă, multă bucurie.
Și înaintăm spre viitor din iubire.
Din iubire ne luăm curajul pentru ziua de mâine, pe care vrem s-o trăim frumos și s-o așezăm sub semnul miracolului. Doar iubirea e cea care ne oblojește teama de risipire. Din iubire am și eu curajul să sar înainte peste timp și să spun, cu recunoștință fără margini, cea mai frumoasă rugăciune a viitorului: Mulțumesc, Doamne, că am avut șansa să-mi văd copiii fericiți și nepoții crescând mari și bucuroși de viață! Mulțumesc, Doamne, că m-ai ajutat să-mi păstrez dragostea și bucuria de-a fi lângă omul iubit, mulțumesc, Doamne, pentru cărțile frumoase pe care le-am citit, pentru cărțile frumoase pe care le-am scris dăruindu-le lumii, pentru cuvintele care m-au legat cu fire de lumină de oamenii care mă înțeleg și care mă iau în seamă pentru că știu că, la rându-mi, îi înțeleg! Mulțumesc, Doamne, pentru prietenii buni pe care mi i-ai scos în cale, pentru drumurile frumoase pe care le-am străbătut, pentru oceanul acesta care-și unduiește valurile sub fereastra mea, pentru cerul nopții a cărui puzderie de stele se oglindește, dintotdeauna și pentru totdeauna, în sufletul meu plin de galaxii!
Mulțumesc, timp! Mulțumesc, dragoste! Și vă mulțumesc, vouă, celor care credeți, la fel ca și mine, că timpul și dragostea sunt, atunci când ne dorim, fără sfârșit…
Ce cuvinte minunate… Am așteptat toată ziua sa-ți spun asta (a fost o zi lunga si grea, cu copii la pregatire, drumuri multe, Luca care e la stadiul in care decat darama/sparge/demoleaza/rupe), in numele familiei și tuturor prietenilor care te citesc și te iubesc… Nu suntem putini! Nepotul meu Alex,de 17 ani,după ce ti-a citit rândurile, m-a sunat și mi-a zis: „Era și timpul sa se ocupe Alice si de Copilul Blestemat, nu?” El se declara fanul numarul 1 al cartilor cu Harry și da tonul discuțiilor lungi după fiecare articol de vineri… Iar mi-am propus sa recitesc cărțile, acum, cu sensurile noi oferite de tine… Le-am lăsat pt vacanta de vara… Mă bucur pentru toate întâlnirile tale, îmi amintesc de toate interviurile din Tango cu atâția oameni frumoși… Și eu,și dna Dumitrescu (mi-a zis ca a plâns azi când te-a citit,cum n-a mai facut-o de mult, de fericire) iti mulțumim pentru invitația la întâlnirea cu Georgiana Spătaru din iunie… Robin Sharma mai poate sa astepte? Și pentru toată bucuria pe care ne-o aduci!
Andreea, draga mea, sa ii spui doamnei Dumitrescu ca si eu am plans cand am citit mesajul acesta de la tine, cu toata bunatatea si frumusetea sufletului tau cuprinse in el si cu stralucirea atat de pretioasa a lacrimilor dumneaei asezata peste randuri! Da, sa ne mai astepte Robin Sharma, acum visez cu tot sufletul la intalnirea noastra, o astept pe Georgiana – si ca sa va spun, tot asa, ceva ce n-am mai spus nimanui inca, Georgiana a scris o carte frumoasa, frumoasa, frumoasa – eu am citit-o in manuscris si am umblat prin lume plangand si ranzand, de emotie, de uluire si de recunostinta – si va aparea in curand, iar eu va promit ca o sa va daruiesc cartea ei pe care o astept ca pe o minune, asa de dragi imi sunteti si asa de mult va multumesc! Tie, Andreea, pur si simplu, iti datorez intamplarea de a fi continuat proiectul asta si bucuria enorma pe care mi-o aduce saptamana de saptamana. Ce rau ar fi fost sa renunt, nici nu ma pot gandi! Multumesc! Iar daca Alex are sugestii de teme de discutie, sa stii ca le astept cu drag, si il invit si pe el la intalnire, poate vorbi orice despre Harry Potter cu mine, cu Iza sau cu Victor, iar cu Ilona, care e de-o seama cu el, despre muzica la moda 🙂 Sunt fericita si va multumesc. Si eu am plans de fericire.
O, mulțumim! Sunt sigura ca dacă nu-ți scriam eu atunci, ar fi facut-o altcineva,te citesc mulți fani ai cartii, proiectul tău trebuia neapărat sa continue… Eu am ieșit din umbra tocmai pentru ca m-a uimit nespus (pe toți din familie, de altfel) ca tu, dintre toate subiectele lumii, ai ales sa scrii despre cartea „noastra”, atât de greșit catalogată de majoritatea doar o carte despre copii… Te anunț ca și nepoata Stefana, de 6 ani, e la primele pagini, desigur ca e mare fan, ca toți din casa… Și mami ei, sora mea Natalia, ti-a urmat exemplul de a-i citi cu voce tare, cum ai făcut tu cu Iza… Astept sa crească și Luca… Cat despre teme de discuție, tu ești principala si unica sursa, iubim misterul alegerii temei de vineri… Te așteptăm!