În epoca fotografiilor retușate pe Instagram și pe Facebook și a dorinței noastre, a tuturor, de a ne arăta lumii mai fericiți decât suntem, câteodată ne vine să aruncăm pozele vechi, care au imortalizat momente mai puțin strălucitoare.
De fapt…
Eu mă îndoiesc că aș fi publicat vreodată o poză ca asta înainte să fi citit cărțile cu Harry Potter. Mi s-ar fi părut o fotografie indecentă, cu mesajul ei de sărăcie și lipsă de bucurie pe care îl transmite în umbre alb-negru. Dar acum mă uit cu multă dragoste la ea.
Erau anii de după marile succese internaționale ale Nadiei Comăneci, iar noi, copiii de pe strada Melodiei, ne luam costumele de gimnastică sau hainele de sport de la școală – unde eram obligați să mergem la ora de educație fizică îmbrăcați în niște chiloți de culoare neagră și cu maiou alb! – și ofeream bunicilor care stăteau cu noi acasă câte un spectacol sportiv. Stăteam, așa cum v-am mai povestit, pe o stradă neasfaltată din Ploiești. Bunica mea închiriase căsuța aceea în stil vagon, demult, în anii tinereții, și plătea, lună de lună, chiria la „proprietăreasă”. Iar noi, copiii, ne întâlneam lângă pompa de apă din stradă, unde mergeam de două ori pe zi să umplem gălețile, pentru că nu aveam apă în curte. Și, desigur, în casă, nici atât!
De când am înțeles că Harry Potter îmi e cu atât mai drag cu cât știu că a trecut cu bine peste copilăria lui ponosită, în care a purtat hainele vechi rămase de la Dudley și a dormit în debaraua de sub scară, mă simt mai puțin stânjenită de pozele mele cu haine sărmane și zâmbet boțit din primii ani de viață. Am realizat multe de atunci. M-am făcut mare, m-am făcut deșteaptă, și, lucrul cel mai important, sunt pe cale să mă fac om bun. Iar dacă e să fiu absolut cinstită, cred că, între timp, m-am făcut și vrăjitoare sau poate doar mi-am adus aminte că am mai făcut vrăji și-n alte vieți, iar acum îmi reamintesc că stă în puterea mea să ridic bagheta și să spun formula potrivită ca să cer universului tot ce îmi e de folos, convinsă că universul îmi va da – poate nu chiar pe dată, dar curând – ceea ce este mai bine spre împlinirea destinului meu.
Strada Melodiei din Ploiești – între timp și-a schimbat și numele, ce păcat! – e, pentru mine, Aleea Privet. N-a fost totul pufos, în anii aceia. Nici ușor n-a fost. Dar e multă dragoste adunată aici, în poza asta alb-negru (care nu-i bună deloc de pus pe Instagram, că-mi strică feedul!) unde stau, în mijlocul rândului de jos, printre prietenii mei dragi din copilărie, cei care erau pentru mine ce-au fost Hermione și Ron pentru Harry …
De fapt, e acolo, într-o clipă evadată din timp, toată copilăria mea de vrăjitoare, care și-a căutat mai târziu Hogwartsul în tot felul de școli, în tot felul de cărți, în tot felul de filme, în tot felul de vise. Și nu m-aș fi bucurat de asta așa cum fac azi, dacă n-aș fi citit, dacă n-aș fi privit…
P.S. Am un cadou, pentru colegii mei vrăjitori de astăzi, pentru cititorii dragi care urmăresc articolele mele din seria #HarryPotterFriday! Prietenii de la www.provideo.ro ne oferă cele mai bune filme (de la ei mi-am comandat online excepționalul Păsări de pradă și fantastica Harley Quinn) și ocazia de a intra, când vrem noi, în universul Harry Potter.
Autoarelor celor mai frumoase două comentarii referitoare la cărțile cu Harry Potter și la bucuria pe care au adus-o în viețile noastre le voi trimite câte două DVD-uri: Harry Potter și Piatra Filosofală și Harry Potter și Prizonierul din Azkaban, care sunt preferatele mele. Distribuiți articolul, cu tag către pagina ProVideo.ro și spuneți-mi, în câteva cuvinte, de ce iubiți povestea din cărțile și filmele cu Harry Potter!
Anunț cei doi câștigători vinerea viitoare, în următorul articol din seria #HarryPotterFriday !
Pentru mine cartile cu Harry Potter au insemnat imprietenirea adevarata cu copiii mei. Inspirata de tine si de ce ai scris pe blog, am inceput sa le citesc seara din primul volum, cand aveau cel mare 10 ani si cel mic 7. De doi ani citim la ele si abia acum, de pandemie, am terminat volumul 7, dar a meritat, au fost doi ani extraordinar de frumosi, pentru ca aceste carti ne-au adus multa bucurie si multe teme de discutie intre noi, ne-au legat mutl, avem acum povestile noastre, vrajile noastre. Nu le vom uita niciodata, sunt carti de mare valoare.
Și pentru mine, da, sunt cărți de mare valoare, cărți care mi-au schimbat viața înspre frumusețe! <3
Ne-am cumparat acum si cartea despre Quidditch. Sunt carti si filme care fac copilaria copiilor nostri mai frumoasa si e important ca ne plac si noua, parinti si bunici, ca le citim cu bucurie, fara sa ne plictisim, cum ni se intampla cateodata cu alte carti de la scoala. Carti si filme frumoase!
Asa este, doamna!
Eu nu le-am citit inca, dar vine acum vacanta si ma apuc. Filmele le-am vazut doar pe primele doua, vreau sa le vad si pe celelalte. Sunt foarte frumoase si cartile si filmele, cred ca mai ales filele.
Asa este, sunt, intr-adevar, frumoase si cartile, si filmele. Eu cred ca mai ales cartile 🙂