„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Pentru tot ce e bun, merit să fiu pedepsită

de

„Râzi tu râzi, dar după râs vine plâns!”, îmi spunea bunica mea atunci când eram prea fericită, iar avertismentul ei – și al milioanelor de oameni trăiți în cultura pedepsei divine – mi s-a întipărit pe creier, pe suflet, pe încrengătura de gene, pe mâinile mele mici care-au învățat să se închine mai întâi cu frică și abia apoi, uneori, cu iubire.

„Te bate Dumnezeu dacă nu asculți de părinți!”, i-a spus cândva bunicul fetiței mele mai mici, iar amenințarea sa a căzut peste masa noastră de familie ca o umbră a fricii, iar eu am înțeles că ștafeta necredințelor va merge mai departe la infinit, dacă nu învățăm cum să îi oprim rostogolirea.

Câte asemenea înștiințări sumbre nu s-au abătut asupra fiecăruia dintre noi?! De câte ori n-am iubit cu teama că după dragoste vine despărțirea, n-am trăit cu groaza că după viață vine moartea, n-am îmbrățișat cu spaima că, totuși, după dăruire vine trădarea?!

Din mintea mea cea conștientă, școlită și răsșcolită prin facultăți, cursuri și biblioteci, am smuls buruiana gândului pedepsitor. Am extras-o cu forcepsul și, chiar dacă m-a durut, am știut că nu va mai crește acolo la loc. „După râs vine zâmbet. Dumnezeu ne iubește pe toți așa cum suntem și nu ne pedepsește. Avem, clipă de clipă, dreptul la fericire” – sunt afirmațiile pentru care, azi, aș putea duce mâna la flacără și mintea la poligraf. Numai că rădăcinile au rămas în mine, acolo unde se ramifică subversiv convingerile păguboase care ne surpă viața fără să știm. Și m-am pomenit că de undeva, dinăuntrul meu, vine mereu la suprafață, fără s-o înțeleg, dar preschimbând-o în faptă, în agonie, în nebunie, convingerea că pentru tot ce trăiesc bun voi fi, mai devreme sau mai târziu, pedepsită.

În cărțile mele adorate cu Harry Potter, elfii (sau spiridușii) de casă, a căror existență de sclavi nu are altă menire decât slujirea și slava stăpânului vrăjitor, se pedepsesc singuri atunci când încalcă regulile impuse lor de generații și generații de patroni neiertători. Atunci când conștiința lor îi determină să acționeze pentru a opri o nedreptate sau pentru a avertiza o persoană nevinovată, în ciuda obligației tăcerii sau inacțiunii impuse de stăpânii lor, duc la bun sfârșit fapta și apoi se pedepsesc. Dobby, unul dintre personajele fermecătoare și atât de bine construite ale cărții, despre care am mai povestit în articolele mele din zilele de #HarryPotterFriday de mai înainte, îl avertizează pe Harry Potter că este în pericol, dar nu-și poate duce mărturisirea până la capăt decât întrerupând-o cu gesturi de auto-tortură.

– Din câte se vede, n-ai întâlnit prea mulți vrăjitori cumsecade până acum, spuse Harry, încercând să-l înveselească.

Dobby clătină din cap. În secunda următoare, fără veste, sări în picioare și începu să se dea cu capul de geam, furibund, răcnind:

– Rău, Dobby! Foarte rău!

(…) Dobby va trebui să-și aplice cea mai cumplită pedeapsă pentru că a venit să vă vadă, domnule. Pentru asta Dobby va trebui să-și prindă urechile în ușa de la cuptor. O, domnule, dacă ați ști…

– Dar dacă ai să-ți prinzi urechile în ușa cuptorului, ai tăi n-au să bage de seamă?

– Dobby se îndoiește c-au să bage de seamă, domnule. Dobby tot timpul trebuie să se pedepsească pentru câte ceva, domnule. Ei îi lasă se se pedepsește cât vrea, domnule… Ba uneori îmi mai și amintește să mă pedepsesc și în plus…

– Și de ce nu pleci de la ei? De ce nu fugi de acasă?

– Un elf de casă trebuie să fie eliberat, domnule. Iar familia lui nu-l va elibera pe Dobby în veci… Dobby îi va sluji pe ai lui până la moarte, domnule…

Așa se desfășoară dialogul dintre elful curajos și autopedepsitor Dobby și Harry Potter, la prima lor întâlnire, la începutul volumului și aventurilor ce stau sub semnul Camerei secretelor.

Mai târziu, peste ani, după ce Harry Potter l-a eliberat pe Dobby de la familia Malfoy cea rea, Dobby a devenit un elf liber, care poate face și spune ce dorește. Sechelele, însă, se elimină abia încetul cu încetul.

– Acum poți să spui ce vrei despre familia Malfoy, nu? îl întrebă Harry zâmbind.

În imenșii ochi ai lui Dobby se strecură o umbră de teamă.

– Păi Dobby… Dobby ar putea, domnule Harry, spuse elful pe un ton șovăitor.

Își îndreptă hotărât umerii și continuă.

– Dobby ar putea să-i spună lui Harry Potter că vechii lui stăpâni erau… erau… vrăjitori răi care făceau magie neagră!

Dobby rămase nemișcat o clipă, tremurând ca varga din cap până-n picioare, îngrozit parcă de propria lui îndrăzneală. Apoi se repezi la cea mai apropiată masă și începu să se pocnească cu capul de tăblia ei, chițăind ritmic:

– Dobby rău! Dobby rău!

Harry îl apucă pe Dobby de cravată și îl smulse de acolo. (fragment din volumul Pocalul de foc)

De-o viață întreagă, mă simt și eu un elf de casă rău, rău, rău, care-și merită osânda. Am eliminat din gândul meu lucid ideea că așa trebuie să fie, însă au rămas în genele și în venele mele ramificațiile otrăvite ale convingerii că Dumnezeu-pedepsitorul are câte o scatoalcă pentru mine, pregătită ca răsplată a fiecărui zâmbet, a fiecărei bucurii, a fiecărei izbânzi, bogății sau iubiri. Și am înțeles asta mai bine ca niciodată la unul dintre cursurile pur și simplu magice – la fel de magice precum cărțile cu Harry Potter scrise de J.K. Rowling, și cu asta cred că am spus totul! – ale Georgianei Spătaru, pentru care am plecat la Cluj, atrasă magnetic de lumina, de frumusețea și de înțelepciunea ei.

Georgiana Spătaru este psiholog și maestră în theta healing, ca să spun doar două lucruri despre ea, din sutele pe care le-aș putea alege ca s-o definesc profesional. Nu e muggle deloc, asta vreau să spun pe scurt, iar cu bagheta magică a unor metode științifice, cum ar fi kinesiologia și tehnicile de vindecare în stare theta, rostește un fel de Revelio (vraja din Harry Potter pentru găsirea obiectelor, mesajelor, drumurilor ascunse sau a celor fermecate să devină vremelnic invizibile) și găsește convingerile neștiute, iar apoi le aruncă cât colo cu alt soi de, să zicem, Expelliarmus, acea formulă magică din carte care zvârle bagheta, arma sau alte obiecte dușmănoase ale adversarului.

Dacă iubesc, merit să fiu pedepsită.

Dacă am bani, nu merit iubire.

Dacă am familie, nu pot avea glorie.

Dacă mă las iubită, voi suferi.

Dacă mănânc, îmi merit pedeapsa grăsimii.

Dacă sunt fericită, merit să fiu alungată de Dumnezeu – am constatat că își spunea întruna elfa de casă Alice, dându-se cu capul de masa celor mai urâte complicații și asumându-și pedeapsa tristeții, a sărăciei, a umilinței, a grăsimii, a nedreptății.

Mi-am prins adesea urechile de elfă nu în ușa de la cuptor, ci în mari, mari tristeți, pagube și umilințe. Dar acum am înțeles cum, de ce și mai ales ce trebuie să schimb.

Nu pot să vă povestesc acum mai mult. Sunt Exercițiile de Fericire ale Georgianei, pe care trebuie să le căutați, să le învățați, să le practicați, să le aduceți în viețile voastre. Să vă eliberați, astfel sau în orice alt mod găsiți cu putință, de legămintele care vă țin în loc pe drumul către propria voastră fericire.

Învățați magia zilelor noastre, căutați maeștrii binelui și citiți Harry Potter! Iar dacă sunteți ca mine, măcar din când în când, elfi de casă care nu îndrăznesc în mod real să-și revendice libertatea și măreția, cereți de la vreun vrăjitor bun câte o eliberatoare șosetă – așa cum a primit Dobby de la Harry Potter, fiindcă elfii de casă erau salvați de sclavie doar dacă primeau obiecte de îmbrăcăminte – sau de la câte un maestru învățat precum Georgiana, câte un workshop, câte o carte, câte o tehnică sau câte o rază eliberatoare de lumină. Cereți ajutorul și vi se va da fericirea! Fiindcă toți avem nu doar dreptul, ci și obligația de a fi fericiți. Citind și iubind și, mai ales, pur și simplu, trăind.

Comentarii

  • Minumate rânduri, Alice! Câte sensuri noi găsești tu în fiecare pagina magica… Uimirea din fiecare vineri. Am primit o veste foarte proasta, iar întâlnirea cu tine e singura lumina de azi.. Mă bucur mult pentru intalnirile tale de suflet cu oameni deosebiți, ca Georgiana Spătaru și atâția altii… Eu le trăiesc prin cărțile lor, la fel de magici ca Jk Rowling (sau ca tine), de la care primesc de fiecare data Lecțiile despre fericire…

    Andreea 12 aprilie 2019 20:01 Răspunde
    • Andreea, te tin de mana, ca sa fie un pic, doar un pic mai usor, desi stiu ca suferintele nu se pot imparti la doi, tot singuri le ducem… Iti multumesc ca ti-ai facut timp si putere sa imi scrii si azi, iti sunt recunoscatoare, pentru ca astept mereu, cu emotie, comentariul tau, sa stiu ca m-ai citit. Te imbratisez cu drag, zambeste pentru Luca. Fa-o ca pe un mic exercitiu de fericire…

      Alice Năstase Buciuta 12 aprilie 2019 22:20 Răspunde
  • Mulțumesc! De citesc de fiecare data, chiar dacă nu-ți scriu… Și eu, și cei dragi mie, și prieteni adulți, și prieteni copii… Am întâlnit acum cateva luni o bunicuța de-a unui elev (de 76 de ani), care a citit toată seria de cărți cu Harry, a văzut toate filmele, spera s-o întâlnească cândva pe Jk, dar și pe Robin Sharma (o alta iubire de-a ei)… I-am povestit despre tine, iar peste cateva zile m-a sunat și mi-a zis: „Fata asta draga scrie pentru sufletul meu. Vineri a devenit ziua mea preferata”…☺

    Andreea 13 aprilie 2019 2:43 Răspunde
    • Andreea, sunt asa de bucuroasa! Te rog sa ii spui doamnei ca o imbratisez din tot sufletul, si ca si eu sunt o mare admiratoare a lui Robin Sharma si visez, la randu-mi, sa ma intalnesc candva cu JK si sa particip la unul dintre cursurile lui Robin. Il urmaresc pe internet si ma regasesc in cuvintele lui, e un om exemplar de la care invat intruna. Iar daca tot mi-am anihilat convingerea ca merit sa fiu saraca si ca nu voi avea niciodata bani sa merg sa il intalnesc pe Robin Sharma, incep sa proiectez cum sa fac sa imi indeplinesc acest vis. Si ca sa fie mai simplu, vreau sa organizez, pentru cei apropiati, si o intalnire cu Georgiana, aici, la Bucuresti, ca sa ne ajute sa curatam convingerile astea care ne tin in loc si sa crestem cu totii, pana la inaltimea frumusetii sufletului nostru. Acum rad, fiindce ei nu i-am spus nimic, inca, de fapt, chiar acum mi-a venit ideea si iti spun tie prima oara – dar stiu deja ca se va indeplini. Georgiana va avea niste cursuri in iunie la Bucuresti, si o sa o rog sa stea o zi in plus, pentru o miraculoasa intalnire cu prietenii mei buni si vreau neaparat sa vii si tu, si sa o inviti si pe doamna draga de care mi-ai povestit! Chiar sa facem treaba buna impreuna… Poate ca nu degeaba ne-am intalnit!

      Alice Năstase Buciuta 13 aprilie 2019 8:28 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title