fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Slavă binelui!

de

În toate tehnicile de reconectare cu sine, de reîntoarcere în inimă și de regăsire a firului vindecător care leagă sufletul de trup, ți se cere să te întorci în recunoștință, în iubire, în lumina unei amintiri neprețuite. De acolo, din căldura adusă de starea de grație a recunoștinței și credinței, pot emana miracole care să vindece și să întinerească trupul sau care să aducă minții și spiritului nostru acea vibrație ce poate, apoi, preschimba orice vis în realitate.

Eu cred. Știu că este așa. Cred și în forța autovindecării, și în cea a materializării. Dar mai am, încă, de învățat…

În cărțile cu Harry Potter, pe care eu le consider cea mai frumoasă și cea mai la îndemână parabolă pentru dezvoltarea spirituală a lumii noastre, metoda de a te apăra de entitățile rele, de dementori, este aceeași: îți regăsești și-ți recompui forța dintr-o amintire de preț.

– Cum arată un Patronus? vru să știe Harry.

– Fiecare e unic pentru vrăjitorul care-l face să apară.

-Și cum îl faci să apară?

– Printr-o incantație care funcționează doar dacă te concentrezi, absolut din toate puterile, asupra unei amintiri foarte fericite. Una singură. – i-a explicat profesorul Lupin lui Harry, în volumul Prizonierul din Azkaban.

Metoda este aceeași și în toate cursurile de dezvoltare personală și spirituală la care particip și eu, ca simplă reprezentantă a lumii mageamești aflate în schimbare. Am regăsit-o în workshopurile tuturor maeștrilor care mi-au ieșit, cu generozitate, în cale. La Gregg Braden și la Deepak Chopra. La Michelle Pacheco, la Daniela Floroiu, la Georgiana Spătaru, la Ramona Popescu. La Albert Ignatenko și la Dan Brulé. Problema cel mai greu de depășit este, însă, cum alegem lumina de întuneric. Cum facem să renaștem în noi forța bucuriei și a gratitudinii, cu atâta măiestrie, încât amintirea să-și retrăiască vibrația la cea mai înaltă intensitate.

Harry Potter a ales întâi amintirea primului său zbor pe mătură și a încercat să recompună în inima lui senzația minunată a desprinderii de la pământ și a înălțării. Dar nu a fost de ajuns. Dementorul a trecut de amintirea lui, iar Harry s-a prăbușit la pământ.

– Nici nu mă așteptam să-ți iasă din prima – i-a spus Lupin, întinzându-i o bucățică de ciocolată. Ba chiar aș fi avut un șoc dacă ți-ar fi ieșit. Poate n-ar fi rău, totuși, să-ți alegi altă amintire, o amintire din cale-afară de fericită, pe care să te concentrezi. Se pare că asta de adineauri n-a fost suficient de puternică.

Nici amintirea victoriei la meciul de quidditch nu a funcționat îndeajuns de bine, nici măcar bucuria aflării veștii că este vrăjitor și că datorită acestui fapt miraculos va pleca de la familia Dursley scăpând de nedreptățile lor continue, iar Harry a avut nevoie de mult mai multe lecții și de multe încercări până să ajungă la autentica încredere în sine, în dragostea părinților săi, în credința că binele învinge mereu pe care să o opună, cu vigoare lipsită de ezitări, entităților malefice…

Pot și eu, oricând, să-mi readuc în suflet durerea sfâșietoare a pierderii tatălui meu sau a Simonei. Pot retrăi oricând, la dimensiuni monumentale, marile nedreptăți ale vieții, sărăcia, rușinile, umilințele prin care am trecut, iar durerile îmi sunt încă atât de vii în mine, încât mi se întâmplă adesea să izbucnesc în plâns sau să mă chircesc de dor în cele mai nepotrivite momente. În schimb, bâjbâi printre amintirile fericite fără să știu cum să le readuc la viață cu forță, în așa fel încât să mă vindec cu adevărat din lumina lor. (Să aleg primul sărut? Da, dar băiatul acela m-a părăsit mai târziu… Îmbrățișarea tatălui în iarna aceea în care mă rătăcisem printre nămeți? Mi-era, totuși, atât de frig… Nunta mea în fața altarului? Hmmm… Care dintre nunți?!)

De fapt, nu avem exercițiul de a ne fixa binele în suflet. Nu ne-a învățat nimeni, nici acasă, nici la școală, nici în cercul nostru de prieteni, cum să facem încât să onorăm profund frumusețea, bucuria, iubirea, și să ne așezăm amintirile frumoase în cel mai prețios sipet al memoriei, ca pe cele mai valoroase comori. Până la urmă nici nu avem nimic altceva pe pământ!

Învăț din cărți, învăț din cursuri, învăț din întâlniri. Învăț de la povestea magică a lui Harry Potter care nu întâmplător trebuie să-mi fi ieșit în cale – să ne fi ieșit în cale nouă, celor care am dat peste ea și am luat-o în seamă într-atât, încât, iată, ne schimbăm viața datorită ei. Învăț pentru mine și dau mai departe lumina înțelegerii către copiii mei și rostim în cor, ori de câte ori ne simțim binecuvântați că suntem împreună: Clipă, rămâi, ești atât de frumoasă! Păstrăm dragostea noastră enormă în poze și în filmulețe, în îmbrățișări și în zâmbete a căror emoție strivește lacrima recunoștinței. Ca să avem, mai târziu, când viața își va abate greutățile asupra noastră, de unde să ne vindecăm. Din lumina căror amintiri să ne creăm Patronușii. În ce acasă de suflet să ne întoarcem ca să punem capăt rătăcirilor.

Să lăsăm răul și durerea să plece și să dăm slavă binelui, iubirii, recunoștinței. Ca să ni le putem face izvor de bucurie pentru totdeauna și să ne întoarcem ori de câte ori avem nevoie în inima noastră și să ne luăm de acolo energie pentru minte, pentru gând, pentru speranță, pentru credință, pentru protecție, pentru vindecare, pentru iubire. E cea mai de preț lecție din viață. Și din Harry Potter

 

 

 

 

 

 

Comentarii

  • Ce bine că poți să te invalui in amintiri plăcute și să stai la caldura lor pana-ți trece….eu sunt intr-o perioadă mai cenusie, in care bucuriile, stările de bine s-au estompat, lasand loc altor stări…Incerc, incerc,o să reușesc și eu.

    Maria 5 aprilie 2019 12:22 Răspunde
    • Maria, exact asta am scris si eu- ca e mult mai greu sa te invalui de amintiri placute si mult mai la aindemana tuturor sa evocam momentele rele. Tine de stradania noastra sa alegem in lumina carui Patronus sa ne asezam… Te imbratisez.

      Alice Năstase Buciuta 5 aprilie 2019 14:10 Răspunde
  • Buna, Alice! Și eu învăț zilnic exercițiul de a așeza binele în suflet, așa cum frumos spui tu…Mă ajuta familia mea draga, alături de care am reînvatat multe lecții, gratie universului lui Harry Potter, dar si gandurile si întâlnirile tale cu oameni minunați, care mi-aduc lumina în viata. De când am devenit mama, încerc sa o dau mai departe si eu copilului meu… Sper sa reușesc! Îți trimitem îmbrățișari cu toții, pentru toate momentele si discutiile pe care ni le creezi,vineri de vineri (și nu numai)…

    Andreea 5 aprilie 2019 19:24 Răspunde
    • Andreea, intalnirile noastre de vineri au ajuns sa imi aduca enorma bucurie si sa-mi pregatesc inima pentru ele din timp, cu mare atentie, cum facea Micul Print. Si simt ca iti datorez si tie bucuria asta, fiindca ai aparut in calea mea in clipa in care eram pe punctul sa renunt la tema asta… In weekendul acesta am plecat la Cluj, la niste cursuri minunate pe care le preda Georgiana Spataru, a fost aproape o intamplare – parca viata ma ia pe sus si ma duce unde am eu de invatat – , iar primele mele revelatii din curs, legate de convingerile noastre ascunse, care ne autosaboteaza si ne pun piedici, m-au trimis tot cu gandul la Harry Potter si, cu bucurie si emotie, stiu deja ce voi scrie vineri. Si m-am gandit si la tine, sa stii. Te imbratisez, cu iubire si recunostinta, pe tine si pe toti ai tai!

      Alice Năstase Buciuta 7 aprilie 2019 7:22 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title