Pe mine aproape că m-au învins. În cea mai mare parte a timpului, când vine vorba despre contactul cu autoritățile, cu ideea de dreptate românească, de respectare a demnității și valorii umane eu sunt, hai, nu complet resemnată, dar cu siguranță pregătită să-mi mai iau o lovitură peste față, cum mi-am luat de atâtea ori. Dar nu vreau, cât mai pot să rezist, să abdic atunci când vine vorba de copiii mei. Măcar pentru ei mă străduiesc să mai lupt și să mai cer dreptate, să mai zvâcnesc a speranță, încercând să le păstrez cât mai mult ideea că binele învinge și că răul va fi pedepsit și eradicat de pe pământ.
Anul acesta, Iza, fetița mea cea mică, a aflat de la colegii ei despre școala muzicală de vară Cantus Mundi și, pentru că e fascinată de muzică, de coruri, de studiul instrumentelor, am înscris-o. Ne-am bucurat că este un program subvenționat din bugetul primăriei, iar programa atrăgătoare ne-a făcut și nouă, dar mai ales Izei, cu ochiul.
Proiectul a început frumos, cu zile de școală cu ateliere de muzică și actorie – Iza mi-a semnalat pe parcurs câteva nereguli, despre care am mai scris aici, însă ne-am străduit să discutăm despre ele și să le depășim – dar s-a sfârșit cu adevărat jalnic. După ce copiii au fost anunțați că vor participa la marile concerte din cadrul zilelor Cantus Mundi, că vor cânta pe scenă cu mari artiști adorati de ei, nu doar dintre cei de muzică clasică, ci și cu vedete ale muzicii pop, printre care și atât de iubitul Smiley, după ce au repetat zile și zile în șir, ieri, vineri, 3 august 2018, în ziua liman a concertului în care ar fi trebuit să cânte alături de Smiley, s-a constatat că, dintre cei vreo 200 de copii care trebuie să urce pe scenă cu artistul, copiii de la grupa FA, în care era și Iza, au devenit „prea neascultători” pentru niște cadre didactice insuficient pregătite și nu tocmai dăruite profesiei. Așa că au fost, in corpore, expediați acasă.
„Copiii nu ascultă, veniți și luați-i, nu mai intră în spectacol!”, a anunțat îndrumătoarea grupei din care a făcut parte Iza – și dacă nu v-aș mai fi scris deja, mai demult, că Iza s-a plâns de cât de nedreptățită se simte atunci când e pedepsită pe degeaba în această școală, de cadrele didactice grăbite și incapabile de lucru diferențiat, pentru faptele rele ale altor copii ( Să mai încercăm, un pic, totuși… ), poate că ați fi crezut că abia acum mi-am găsit motiv să-mi vărs toate revoltele. Dar nu e așa. Iar ieri chiar a fost o zi groaznică! Noi eram plecați din București, cu treabă, știind că mezina noastră are program oficial până seara târziu. Ne-am trezit neputincioși și loviți de vestea transmisă pe whatsapp că întreaga grupă FA a fost pedepsită, că părinții vin, spășiți, să-și ia copiii și că doar fata noastră va rămâne, abandonată, lângă o îndrumătoare care ne răspundea acru la mesaje, plângându-se de copiii noștri ca și cum acolo ar fi fost cu toții, doar minori care se ceartă între ei, nu profesori și copii aflați 100% în răspunderea lor. ( „Chiar și acum, la piscina cu bile nu sunt ascultători!”, ni-i pâra, în scris, îndrumătoarea groaznicei grupe FA, așteptându-ne să ne luăm copiii.)
În timp ce toți ceilalți părinți se dădeau peste cap să-și recupereze copiii la ore care nu fuseseră prevăzute în program, după ce, mai întâi, se rugaseră și ei cu cerul și cu pământul de îndrumătoare să găsească soluții să nu-i dezamăgească pe cei mici în asemenea hal și să-i pedepsească luându-le ceea ce au așteptat săptămâni întregi, noi alergam ca disperații pe autostradă, revenind la București să ne luăm fata.
Am găsit-o pe Iza într-un colț de cort, așteptând, paralizată, venirea noastră târzie, în timp ce toți ceilalți copii din grupele „cuminți” se pregăteau să meargă spre scenă. A izbucnit în plâns când i-am spus că plecăm și m-a rugat să vorbesc cu profesorii și să-i întreb: N-a fost ea cuminte clipă de clipă? N-a cântat ea frumos, toate cântecele pe care le repetase și acasă? A făcut ea ceva rău ca să fie alungată de la concertul cu Smiley – care, desigur, prea ocupat fiind, nu venise la repetițiile de dimineață, deși copiii îl așteptaseră și atunci, deci singura șansă să-l vadă era la concertul de seară?
Și atunci am încercat să vorbesc cu organizatorii. Îndrumătoarea de grupă, pe care soțul meu o găsise nervoasă încă de dimineață, când o lăsase pe Iza la Romexpo pentru lungul program al zilei Z, mi-a spus distant că nu are căderea să vorbească cu mine, că „organizatorii” au decis așa, și că va chema pe altcineva să îmi explice. Rând pe rând, doamne mai amabile sau mai înțepate mi-au spus același lucru, că nu contează dacă fetița mea a fost sau n-a fost cuminte, a cântat sau n-a cântat, că decizia e luată și definitivă pentru toți copiii din grupa FA – ca o sentință irevocabilă. Mi-au spus și că sunt în grupa aceea vreo cinci băieței neastâmpărați care au stricat tot feng-shui-ul educațional și că pentru ei au fost pedepsiți toți copiii din grupă, că așa este corect. Și mi-au destăinuit și că, de fapt, a avut loc și un incident grav în grupa lor, în urma căruia o fetiță, Ana, a fost opărită cu apa fiartă de la dozator și că a fost luată cu ambulanța.
Am spus că nu este corect să fie pedepsiți copii care n-au făcut nimic rău, plătind astfel incompetența lor de a organiza și supraveghea copiii înscriși în program. Și am cerut să se găsească soluții pentru copilul meu care nu poate înțelege de ce i se întâmplă așa ceva și nici eu nu știu să îi explic. M-au refuzat. Și au chemat un organizator-șef, pe managerul Emil Pantelimon – ah, suprema autoritate masculină invocată pentru intimidarea celor care-și cer drepturile! – care a făcut, într-adevăr, tot ce i-a stat în puteri să mă intimideze, să mă jignească și să mă umilească. Pentru că l-am întrerupt când își începuse discursul strivitor în care-mi spunea, de la început, aceleași nonsensuri care nu rezolvau nimic concret, doar le justificau lor acțiunile incoerente – copiii au fost neascultători, pedeapsa e pentru toți deopotrivă, e mai bine pentru ei să nu urce pe scenă, e pentru siguranța lor fizică, nu se pot face diferențieri, echipa a greșit și toți suportă consecințele, bla bla, bla, bla – mi-a spus că numai la mahala nu se poate purta un dialog în care cel care vorbește să fie ascultat până la capăt și că, da, e clar că sunt mahalagioaică. Alături de el, șefa PR-ului pentru acest proiect (căci au avut și echipă de PR, desigur), Oana Drăgulinescu, făcea fețe-fețe, dar ridica din umerii frumoși, mai neputincioasă și mai inutilă ca noi, părinții copiilor plânși. Domnul manager a continuat să-mi vorbească cu dispreț spunându-mi că: sunt singura mamă care a protestat și că ceilalți părinți, mai bine educați, au înțeles situația. (Anexez print-screen după conversațiile din grupul de whatsapp cu comentariile celorlalți părinți. Niciunul dintre mesaje nu-mi aparține mie, ci altor părinți, pe care nu îi cunosc). Și mi-a mai spus că inclusiv obsesia pe care o are copilul meu pentru Smiley, plângând fiindcă nu va cânta alături de el, demonstrează nivelul educației din familia noastră. Că are și el copil, însă al lui s-a simțit împlinit din punct de vedere artistic cântând alături de corul Madrigal, a cărui valoare artistică el, părintele bun și cult, i-a explicat-o, dar dacă noi ne punem copiii să-și facă idol din de-alde Smiley, e clar că acesta este nivelul la care discutăm și, iacătă, cum mi-a spus, nu ne putem înțelege. Și că, să fim serioși, mi-a spus, ne-am bucurat la un program gratuit – „pe banii noștri, ai contribuabililor, nu înseamnă gratuit!”, am scos atunci un strigăt disperat, iar el m-a privit tot așa, zâmbindu-mi strivitor și grăind tăcut, a scârbă, din ochii aplecați peste revolta mea: ți-am zis că ești mahalagioaică, uită-te la tine…
„Am să vă reclam la conducerea proiectului”, am spus. Și el mi-a râs în nas, mulțumit de inutilitatea actului meu, căci el însuși era conducerea proiectului. Și apoi am scos telefonul și l-am filmat în timp ce îi spuneam că într-adevăr, e prea puțin să îi reclam. Și că îl voi da în judecată pe el și programul Cantus Mundi, lucru pe care îl voi face negreșit.
Cunosc disprețul celor care stau deoparte către cei care zvâcnesc a revoltă. Știu ocara de „reclamagiu” și cunosc toate nuanțele tentativelor de-a te face să te rușinezi că ai ieșit din rând și ai ridicat glasul chiar și atunci când ceri dreptate. Am primit deja apostrofări de la alți părinți care mi-au reamintit că nu-i frumos ca, după ce am primit „gratis” așa școală, „să le caut nod în papură”.
Dar eu știu sigur că nu primesc gratis nimic în țara mea în care muncesc de atâția ani. Că distinsul și disprețuitorul manager Emil Pantelimon, bine remunerat pentru jobul său, – suma totală gestionată de domnul Emil Pantelimon pentru proiectul Cantus Mundi București 2018 este, confom hârtiilor oficiale, publicate pe site-ul Primăriei Municipiului București, AICI de 7.600.000 lei, adică de aproximativ 1.600.000 de euro pentru acest an – și vă asigur că o să cer de la autorități, în calitate de jurnalistă și de cetățean, bugetul alocat școlii de vară „gratuite” și acestui concert care nouă ne-a adus atâta suferință și care s-a desfășurat în fața unui public care, așa cum puteți vedea și în fotografii, în timp ce nu primul, ci al doilea artist din program era pe scenă, număra doar câteva zeci, hai, sute de persoane, adunate la Romexpo. Iar distinsul domn disprețuitor față de lipsa mea de educație și a copilului meu va trebui să plătească pentru felul în care deciziile sale au afectat emoțional negativ atâția copii și pe mine însămi.
În actele oficiale ale proiectului este specificată ideea de unitate armonioasă a copiilor indiferent din ce medii sociale ar proveni – fie modeste, cu dialog stil mahala și iubitoare de muzică gen Smiley, cum este cazul familiei mele needucate conform viziunii managerului Emil Pantelimon, fie elevate și iubitoare de muzică valoroasă cum este cazul familiei domniei sale – obiectiv pe care chiar cel ce gestionează buna desfășurare a proiectului l-a încălcat flagrant, adresându-mi aceste injurii chiar de față cu copilul meu și discriminându-l prin excluderea sa, pe nedrept, din spectacol, deși toți organizatorii au recunoscut că fetița mea, alături de mulți alți copii din grupa FA, s-a comportat impecabil, singurii copiii cu un comportament greu de gestionat pentru ei fiind în număr de cinci.
Și am să arăt că, oricum, nu e în regulă să-i urce pe copii (norocoșii care n-au fost dați afară pe nedrept!) ca pe niște sardele chinuite într-un colț de scenă, de unde nu se văd, oricum, și nici nu mai contează dacă se aud. Că prezența lor pe scenă în asemenea condiții de înghesuială și lipsă de vizibilitate nu reprezintă deloc o participare care să-i pună în valoare și că proiectul ar putea fi gândit cu generozitate față de copiii cărora Educația prin muzică să le aducă bucurii, încredere, speranță, nu arsuri opărite pe picioare cum i-a adus unui copil nevinovat, nu jigniri adresate unei mame care a încercat să facă dreptate pentru copilul ei pedepsit pe nedrept sau lacrimi șiroaie, cum i-a adus copilului meu venit în acest program nu pentru că este „gratuit”, ci pentru că iubește muzica și toți artiștii ei, de la cei de muzică clasică și până la Smiley cel disprețuit de managerul programului, dar adorat de toți ceilalți muritori, mici sau mari.
Greșesc? Ar trebui să tac și să uit? Sau poate că ar trebui cu toții să cerem ca, în orice context, dar parcă și mai abitir în proiectele gestionate din banii publici, care sunt contribuția noastră și nu donațiile generoase ale edililor aflați în funcții importante, să fim tratați cu respect și, dacă nu se poate asta pentru toți, măcar copiii noștri să fie feriți de nedreptățile care lasă urme atât de adânci?!
P.S. Am filmarea despre care am scris, cu managerul cel cult explicându-mi că el are dreptate și privindu-mă disprețuitor, în timp ce Iza plângea în hohote, dar am să o folosesc doar în instanță, nu o voi face publică, pentru a-mi menaja copilul.
Asa se toaca bani aiurea in Romania, pe proiecte si cursuri pe bani multi din care castiga doar cei bine platiti sa le faca fara a avea competenta si interesul ca scopul sa fie atins.Daca Smiley reprezinta subcultura de ce a fost invitat in program de onorabilul domn conducator de proiect ? Criticam copiii pentru preferinta lor dupa ce sunt ademeniti cu asta ? Aveti puterea sa popularizati aceasta situatie in care oameni sa suflet isi bat joc de suflete nevinovate care nu suporta nedreptatea acuzatiilor pe nedrept.Succes !
Camelia, sa-mi tineti pumnii, sa fie usor, sa gasesc un avocat bun, sa am bani sa-l platesc, sa rezist la toate neplacerile pe care le presupune un asemenea drum. Pe asta si mizeaza cei care isi bat joc de noi, pe faptul ca drumul protestului e lung, obositor, scump, anevoios…
Dar pentru fetita mea si lacrimile ei innodate in barba trebuie sa imi pastrez puterea si sa duc demersul pana la capat, oriunde ar fi acel capat.
Am citit cu interes povestea intamplarea dumneavoastra si am ramas cu aceeasi stare de lehamite care ma cuprinde de fiecare data cand aud/vad mai in amanunt despre proiectele tip „paine si circ” ale PMB.
Aproape am ajuns sa accept ca trebuie sa risipeasca niste bani pentru prietenii conducatorilor si ar fi mai usor de acceptat daca ar face-o cu decenta. Ma deranjeaza in principal 2-3-4 lucruri :
1) De ce se folosesc de copii? Au terminat toate modurile de a sifona bani si s-a ajuns la acesta?
2) Daca tot au ales sa faca evenimente pt copii de ce nu aduc mai multi supraveghetori/pedagogi care sa fie si instruiti sa lucreze cu copiii ( banuiesc ca aceste persoane sunt remunerate si atunci ar trebui sa putem avea si pretentii de la ei, daca sunt voluntari cred ca trebuie alesi mai bine sau renuntat la formula voluntari)
3) Asta cu trimisul unor copiiacasa pare o fi schema de genul cu „vedeta se fotografiaza doar copii nomenclaturistilor”. Ca adult poti sa ignori aceste nedreptati dar cred ca pentru copii e mult mai greu de digerat.
4) Artistii sunt platiti ? Sunt aceste tarife publice ? Daca sunt platiti de ce nu se tin de program si promisiuni ? Daca vin voluntar ( pentru copii, pentru expunere, etc) ar trebui sa-si asume prezenta mai mult decat doar pe scena. Mi se pare de bun simt ca atunci cand nu ai timp sa nu participi si sa lasi pe altii care ar putea petrece mai mult timp cu copii . Sunt convins ca ei ar prefera sa interactioneze ceva timp cu cineva mai putin faimos decat Smiley decat zero timp cu Smiley cel faimos.
5) De ce il prezinta ca fiind gratis ? In mod normal ar trebui sa se spuna ca e finantat din fondurile PMB astfel incat oamenii sa inteleaga ca tot ei platesc si atunci ar putea avea si pretentii si feedback si tinand cont de pretentiile partipantilor cresti evenimentul si dezvolti. Gratis cred ca e atunci cand cineva necunoscut iti ofera un mar, o apa plata, o bomboana ( pe care daca o vrei o accepti sau poti sa o refuzi) si nu-ti cere la sfarsitul anului banii pentru ele si nici nu-ti creezi obligatii.
6) Daca tot investesti atatia bani pentru niste evenimente cu acces gratuit pentru telespectatori la care vin in principal parintii si familia (care ajung sa para niste serbari scoloare (dar pe bani mai multi)) de ce nu se fac in alte locatii unde ar putea fi participare mai mare, unde deja sunt oameni acolo tot timpul (gen Parcul Herastrau) sau unde sa fie accesul mai usor decat la Romexpo? Oare ce o simti Emeric Imre cand canta in fata a 50 oameni ? Organizatorii or fi mandri de ei ?
Si mai sunt si altele dar mai bine ma opresc aici.
Va doresc succes cu actiunea in justitie si va rog sa ne tineti la curent .
Va multumesc mult pentru comentariu si pentru sugestii – ar fi minunat ca cineva sa tina seama de ceea ce credem noi,cetatenii, contribuabilii… Un lucru stiu sigur ca, din toate imaginile si filmarile lor reiese ca atunci cand copiii au urcat pe scena- cate 100-200, cati or fi fost – nu au fost deloc pusi in valoare, sunt inghesuiti ca animalutele intr-un colt de scena si, evident, nu se vad niciun pic, sunt unii peste altii, niste mogaldete care dau din maini, totul e doar o iluzie ca ei au fost pusi in valoare ca artisti. Eu am vazut ca la toate corurile coristii se vad, sunt asezati frumos, unul langa-altul, nu claie peste gramada. Dar sunt tot felul de observatii care, acum, mi se par inutile. E pacat ca am ajuns sa simtim ca, oricum, orice am spune, orice am cere, sunt sanse mult mai mari s anu primim decat sa fim ascultati in tara noastra.
Si fiindca m-ati rugat sa va tin la curent, va spun ca doamna avocat Iulia Ciobotaru, de la Societatea de Avocati Ciobotaru, Schelean si Asociatii, a acceptat sa ma reprezinte in aceasta cauza si, immpreuna, trimitem o notificare catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti prin care le aducem la cunostinta situatia discriminatorie prin care am trecut si cerem publicarea sumelor oficiale legate de acest proiect „gratuit”, pregatim o sesizare la Consilul nNtional pentru Combaterea Discriminarii, pasul urmartor fiind, desigur, actiunea in instanta.
Poate în grupă erau copii răsfăţaţi. Poate dvs. nu sunteţi profesoară, dar imaginaţi-vă cum e să lucraţi cu un copil care nu e al dumneavoastră şi care e obişnuit să i se facă toate poftele, apoi înmulţiţi asta cu 10. Azi e mai greu să lucrezi cu copiii, pentru că nu mai există educaţia aceea austeră care a dat oameni mari, de pe vremea lui Quintilianus până la generaţia părinţilor noştri. Problema e că în cântarea corală reuşita e garantată de disciplină. Obişnuiţi să fie mereu în centrul atenţiei şi să facă ce vor, copiii răsfăţaţi se simt nedreptăţiţi când trebuie să stea la locul lor pentru ca lucrul în echipă să iasă bine. Suferă copilul? Desigur că suferă, căci a fost obişnuit să facă altceva. Dar e numai vina părinţilor, care i-au crescut ca şi cum vor putea face toată viaţa numai ce le pofteşte inima. Viaţa nu e aşa, iar când două voinţe se ciocnesc, copilul obişnuit să i se facă mereu voia va suferi mult. Am participat la Cantus Mundi Fest cu un cor de copii veniţi din ţară şi vreau să vă spun că organizarea a fost ireproşabilă, iar atmosfera foarte plăcută. Pentru noi Cantus Mundi a fost o experienţă de neuitat. Deplasarea şi şederea în Bucureşti s-au făcut cu finanţare de la Cantus Mundi, lucru pe care noi nu ni l-am fi permis. Datorăm echipei Cantus Mundi stimularea interesului copiilor pentru cântarea corală. Treceţi deci peste subiectivim şi, judecând la rece, veţi vedea că am dreptate.
Domnule Ion P., cu tot respectul va spun ca e pacat ca oameni care deplang lipsa educatiei austere „care da oameni mari” si dau vina pe rasfatul celor mici sunt cadrele didactice ale copiilor nostri. Iar daca parintii gresesc in educatia copiilor, scoala exact menirea asta ar trebui sa o aiba, sa contracareze neajunsurile educatiei din familie, sa dea aripi celor mici, sa ii ajute sa creasca, nu sa ii tina acolo, marunti, inghesuiti, obedienti, zdrobiti de autoritatea nedreapta a cate unui cadru didactic aflat in cautarea implinirii propriului ego si nu a menirii generoase pe care o presupune o asemenea profesie. Nu pot sa trec peste subiectivism, iar noi avem drepturi si ca cetateni individuali, subiectivi, asa ca nu cred ca subiectivismul este de vina pentru ceea ce s-a intamplat copilului meu si altor copii la fel de nevinovati, ci proasta pregatire pedagogica a organizatorilor acestui proiect care ia din bugetul statului un milion jumate de euro anual, nu e gratuit deloc- o puzderie de oameni, inclusiv dumneavoastra, contribuie din greu din munca lor ca sa fie realizat. De aceea ar trebui sa fie realizat cu raspundere, cu maretie, cu iubire!
Incep prin a va dori succes in actiunea demarata, sunt total de acord ca Iza a fost nedreptatita, ca a avut toate motivele sa fie suparata, nu pedepsesti copiii buni pentru abaterile altora. Copiii cuminti din grupa ar fi trebuit sa ajunga pe scena, cat despre ceilalti, da, trebuiau trimisi acasa. Citez,,scoala ar trebui sa contracareze neajunsurile educatiei din familie”, si pot sa spun cu convingere (de putine lucruri sunt convinsa), ca oricat har ai avea ca dascal, nu poti face asta, sau cu un numar foarte mic de cazuri reusite. Bazele educatiei sunt puse (sau nu) de familie. Nu poti astepta totul de la educatorii din sistemul de invatamant.Acesti educatori trebuie sa aiba chemare, iubire pentru copii, tact pedagogic, dar nu pot construi acei ,,sapte ani de acasa”. Sunt parinte si profesoara, vad lucrurile si din perspectiva celui care vrea sa-si stie copilul intr-un mediu scolar care ii asigura protectie, educatie, il ajuta sa devina un om implinit, dar si din perspectiva celui care lucreaza cu sute de personalitati diferite, pe care incearca sa le inteleaga, sa vina in intampinarea nevoilor lor, sa le capteze interesul, sa ii faca sa acumuleze un continut stiintific, sa le formeze deprinderi….si sa suporte, sau daca poate, sa corecteze cu blandete si tact, abateri comportamentale, unele grave, care nu sunt neaparat o reactie la lipsa unui stil pedagogic adecvat, ci sunt reactii pe care familia, sau un psiholog bun, le-ar putea explica. Chiar nu vreau sa fac o dizertatie despre cat de grea este aceasta meserie, sunt altele mai grele, sau grele altfel. Dar traim niste vremuri in care acest parenting modern este prost inteles sau aplicat. Vad cazuri de profesori agresati de elevi, si opinia publica are reactia ,,dar ce fel de dascal este acela?”…da, corect, acei elevi cu siguranta nu-si lovesc toti dascalii, si poate cel agresat nu are toate calitatile pedagogice necesare, dar nimic nu justifica aceste abateri….revenind la subiect, la scoala de vara copiii se simt lipsiti de constrangeri, nu exista cataloage, absente, note, probabil de aceea unii sunt mai greu de controlat, sigur ca ideal ar fi fost sa se gaseasca metode de a-i motiva si pe cei neastamparati, pentru a nu se ajunge la pedeapsa suprema de a fi trimisi acasa, si clar, s-a procedat gresit cu cei cuminti, deci va inteleg demersul. Mi-am aparat putin breasla, asa cum face fiecare cu breasla lui, admitand ca orice padure are uscaturi:)
Va multumesc mult pentru comentariu. Va dau dreptate in tot ceea ce ati comentat. Stiu ca este greu sa tii sub control o grupa de elevi, dar ar fi fost atat de usor sa sa ia niste decizii cu umanitate, cu bunatate, cu generozitate. Ce ar fi fost eronat ca decizie pedagogica si omeneasca in masura de a repartiza copiii despre care au recunoscut ca n-au gresit cu nimic la alte grupe si sa ii lase sa cante pe scena alaturi de artistii pop, asa cum li s-a promis? Traim intr-o cultura a pedepsei, ne provoaca placere sa ne facem unii pe altii vinovati, sotii se supara unii pe altii si se privesc cu ura, iar dascalii le explica celor mici ca ei sunt vinovati pentru pedepsele primite. Suntem o tara de oameni raniti si chinuiti, iar alternativele sunt fie sa plecam, si sa ne strecuram in cultura mai miloasa a altora, fia sa ne luptam aici, sa facem lucrurile sa functioneze si in tara noastra in care ne crestem copiii. Oricat de greu ar fi.