Plâns din dragoste, râs din dragoste. Felii de soare pentru ziua mea

Fac cinste de ziua mea cu câteva felii de suflet, de soare și de bucurie. Aleg din lumina albă care e viața mea, tai aproape la întâmplare, câteva clipe, câteva raze, câteva miracole, câteva motive de recunoștință și câteva revelații și le împart cu voi, cei care faceți parte din măreția asta de existență care mi-a fost dată și pe care simt nevoia să o celebrez cu mai multă atenție astăzi, de ziua mea.

• Ieri dimineață când am dus-o pe Iza la autocarul plecării ei într-o nouă excursie, am descoperit împreună plânsul din dragoste. În splendoarea de tabără mamă-fiică la care participaserăm în zilele de mai înainte, un răgaz de-o frumusețe imposibil de cuprins în cuvinte adunate în doar câteva rânduri, Georgiana Spătaru, organizatoarea acestei minunății de întâmplare, ne-a dat, la un moment dat, un exercițiu în care fetele și mamele și-au scris câte o scrisoare. Iaca, ce mare brânză de exercițiu, a rostit în capul meu vocea aceea care face întruna pe deșteapta, că doar scrisori ne putem scrie în fiecare zi. Da, ne putem scrie, dar nu ne scriem, nu ne scriem niciodată! Iar în spațiul acela binecuvântat de splendoare, la malul mării și la țărmul dumnezeirii, după ce eu și Iza ne relipiserăm una de alta, mamă și fiică, de parcă am fi fost din nou una și aceeași pereche de inimi ritmate ca în lunile așteptării, scrisorile noastre și-au găsit cuvinte, emoții și gânduri care n-ar fi izbucnit în lume și-n cuvânt altundeva. Le-am citit în drum spre autocarul plecării Izei și am plâns cu sughițuri, ni s-au înnodat lacrimile în barbă și-au curs mai departe peste pieptul bronzat și peste inimile luminate, am plâns de dragoste mare, de noroc și de recunoștință. Există plâns hohotit din dragoste, da, din dragoste bună, fericită, împărtășită – nu plâns de obida iubirii amare. Există. Cum spune Nina Cassian: „există îndrăgostiți fericiți, auziți, auziți!”
• Există și râs din dragoste, acum mi-am dat seama, deși până la plânsul de ieri, nu știam să îl numesc așa. Din dragoste am râs mereu în hohote cu Simona mea, din dragoste enormă râd cu Ilona, hohotesc ca nebuna împreună cu Georgiana, cu Dara sau cu Paul. Există râs din dragoste și e cel mai frumos semn al lui Dumnezeu, alături de poezie. Dumnezeu e poezie și lacrimă ușoară, născută din hohotul de râs sau de plâns.
• Săptămâna trecută, am văzut răsăritul de soare împreună cu Iza, din grădina cu trandafiri a Hotelui Calipso din Venus, un loc binecuvântat de energii ale binelui și ale dragostei. Mi-a fost greu să mă trezesc, cârpită de somn, și era cât p’aci să renunț să cobor și să-l văd. Dar m-am adunat dintre visele dorurilor și sforăiturile oboselii și am coborât. Oameni buni, mergeți să vedeți răsăritul de soare, credeți-mă, e o experiență divină! Nu așez acum în cuvinte metafora facerii lumii, dar o veți trăi cu adevărat dacă intrați în vibrația răsăritului. Mi-am notat atunci, chiar atunci, câteva gânduri:
  Pentru cei care au nevoie de dovezi palpabile că Dumnezeu există, se întâmplă, în fiecare zi, răsăritul. Luați-i strălucirea în căușul palmelor și puneți-v-o în piept, să vă fie inima luminată întreaga zi!
  Că soarele răsare după o culme de deal sau dincolo de pădure, că răsare pe oglinda mișcătoare a unei mări sau în pliul căderii în gol a oceanului, miracolul se arată desăvârșit, iar revelația e tuturor la îndemână.
  Soarele e Dumnezeu. Viața fiecăruia dintre noi e o nuanță din lumina Sa înaltă, adunată din culorile iubirii infinite. Suntem binecuvântați că vedem, că trăim, că simțim, că știm și credem.
• Știu că ni se spune mereu și noi nu facem altceva decât să ne împotrivim marelui adevăr adunat în cuvintele care s-au făcut banale: În orice rău e un bine. În orice durere e o lecție de folos. În orice cădere e o înălțare. Am trecut în ultima vreme printr-o încercare legată de sănătatea unuia dintre copiii mei – și n-am împărtășit asta public, fiindcă nu mi-ar fi folosit la nimic, am vrut să mă retrag în liniște și-n rugăciune, ca să pot trece mai repede și să putem traversa cu bine episodul care ne-a otrăvit, vremelnic, tihna. Am căzut în hăul fricii și m-am ridicat de acolo cu înțelesuri atât de valoroase, încât am priceput că nu le-aș fi putut primi altfel. Mă simt aleasa lui Dumnezeu prin frumusețea și dragostea oamenilor care mă iubesc, mă prețuiesc, mă slujesc, în sensul biblic și curat al cuvântului „a sluji”, pe care îl înțeleg cel mai bine atunci când mă gândesc că vreau să îl slujesc, prin dragostea și credința mea, pe Dumnezeu. Prin lumina maeștrilor înalți și buni care se roagă pentru mine și pentru copiii mei, prin generozitatea și înțelepciunea doctorilor care-și pun cunoașterea în slujba noastră și a adevărului, prin noblețea prietenilor dragi și scumpi, prin dăruirea bărbatului care m-a ales pe mine și mă iubește mereu, așa cum sunt, pe mine și pe copiii mei care nu sunt ai lui, dar sunt tot ai lui. Și vă mai spun atât, regăsiți-vă frumusețea în ochii celor care v-au ales, vă iubesc și vă admiră! Când vă vine iarăși, a mia oară, să spuneți că nu meritați, că nu faceți doi bani, că cine sunteți voi ca să primiți tot ce e mai bun pe pământ, uitați-vă la cei care vă iubesc și reclădiți-vă stima de voi, iubirea de sine, demnitatea, în dragostea și-n admirația, în ajutorul și-n generozitatea lor! Și vă mai dau un pont, de final: rugați-L pe Dumnezeu să vă dea toate înțelesurile astea cu ușurință, nu din lecții grele. Din sănătate și din înălțare ușoară, nu din șfichiuirile fricii și ale suferinței, din bogăție și din libertate, nu din constrângere. Rugați-l și ceea ce veți primi va fi doar bucurie, lumină, felie de soare, întreg de credință și de fericire.
• Vă mulțumesc cu dragoste că mă citiți, că mă prețuiți, că mă luați în seamă. În ochii voștri îmi regăsesc, zi de zi, divinitatea.