Schimbările pe care nu le poți vedea

Aș putea spune, dintr-o perspectivă a rezultatelor măsurabile, că anul 2019 a trecut absolut degeaba pentru mine. Recunosc că m-am gândit la asta în zilele de dinainte de Crăciun când am mers la evenimentul tradițional organizat de Daniela Floroiu cu participanții la cursurile ei și am primit acolo o scrisoare de care uitasem cu desăvârșire. O pagină întreagă, scrisă de mine însămi pentru mine însămi, cu un an în urmă, tot înaintea Crăciunului…

Înșiram în scrisoarea mea din final de 2018 tot ce vreau să realizez în 2019. Toate planurile mărețe, toate visurile îndrăznețe, toate speranțele, toate obrăzniciile, toate minunățiile.

Am constatat acum, la final de 2019, că nu am împlinit în anul abia încheiat nimic din ce trecusem, cu un curaj nebun, aproape sfidător, acolo, pe listă. Că nu m-am mutat în alt oraș, că n-am scris cartea aia pe care s-o citească toată planeta, n-am călătorit nicăieri pentru plăcerea sufletului, ba chiar, culmea, pentru prima oară în ultimul deceniu, nici măcar n-am avut vreo vacanță. Iar, la nivel material, puah, nu vă mai spun, că n-are niciun rost să mă vait în continuare…

În timp ce colegii mei de întâlnire se apucaseră să scrie curajos o nouă scrisoare către ei înșiși, în care să așeze aspirațiile proaspete pentru 2020 – concepute toate din perspectiva îndemnului de-a gândi cu măreție, de-a visa cu îndrăzneală și de-a cere cât mai mult de la viață – eu mi-am recitit vechea scrisoare de mai multe ori, apoi am așezat-o la loc în plic și mi-am expediat-o, virtual, ca s-o primesc la finalul anului 2020. Aceeași scrisoare, aceeași listă de dorințe și de așa-numite rezoluții, reportate pentru încă o felie de viață. În câte rânduri, oare, va trebui să le mai așez în plic? Se vor împlini vreodată?! N-ar fi bine, totuși, să îmi proiectez evoluția în pași mai mici ca să-mi fie șansele de împlinire mai mari?

Am avut nevoie de câteva zile bune ca să trec peste neliniștea că bat pasul pe loc, fără grație. Mi-a fost de mare ajutor gândul că, uneori, transformările importate nu sunt măsurabile și că, totuși, e imposibil ca anul meu 2019 să fi trecut degeaba. Poate n-am reușit să schimb casa, orașul, mașina sau topul cu best-seller-uri din librării, dar ceva, ceva, tot oi fi urnit în mine. De fapt, dincolo de exercițiul de consolare, cred sincer că unele lucruri care nu se văd deloc sunt mai de folos decât cele care se pot măsura sau atinge.

Anul trecut am participat la câteva cursuri și conferințe minunate, am citit o grămadă de cărți, am văzut multe spectacole de teatru și de operă și am lăcrimat, de multe ori, de emoție și frumusețe. Am publicat împreună cu Dara Codescu cartea dedicată Simonei Catrina și am început, tot împreună cu Dara, continuarea cărții dintâi. Am lansat în mai multe evenimente splendide noua ediție a cărții mele despre Marina Krilovici, iar faptul că am redactat și editat cartea Ramonei Popescu, Omul, un Design Perfect, fiindu-i alături în turneul de promovare a cărții, mi-a deschis porți nebănuite spre bucurie, spre recunoștință și direct spre miezul de lumină al universului. Acuma, să fim serioși, n-aș fi putut prevedea așa ceva în scrisoarea mea de anul trecut către Moș Crăciun, așa cum am început să bănuiesc că și-n 2020 mi se vor întâmpla lucruri bune impredictibile și transformări pe care nu le va putea vedea nimeni cu ochiul liber. Și e minunat că e așa!

Dar pentru că, oricât de înaltă ne-ar fi ascensionarea și oricât de strălucitoare iluminarea, e limpede că nu am venit degeaba pe pământ și avem nevoie să ne simțim bine și-n coordonatele lumești și observabile ale existenței noastre, la final de an m-am privit în oglindă și am mulțumit, fără pic de modestie, pentru măsurabila mea frumusețe.

Sunt mai frumoasă, mai armonioasă, mai elegantă, mai zveltă, mai catifelată decât eram la 30 de ani. (De altfel, între noi fie vorba, am decis, într-unul dintre cursurile lui Ignatenko la care am participat, că 30 de ani este vârsta mea cosmică și către ea mă îndrept, cu bucurie și cu ușurință, cu fiecare zi, răsturnând ceasurile universului cu puterea credinței mele.) E drept și că, în ultimii ani, am înțeles că e important să îmi acord timp, să mă îngrijesc, să mă cremuiesc, să mă odihnesc, să nu îngădui să mă ponosesc, anihilând convingerea păguboasă că dacă sunt veșnic muncită, ciufulită și în slujba altora, neglijându-mă pe mine însămi, mă dovedesc o făptură devotată și generoasă. Nu. Vreau să fiu, înainte de orice, generoasă cu mine însămi, și apoi, din preaplinul meu de viață voi împărți cu folos și altora.

În seara de Revelion, după ce am făcut ultimele cumpărături la Sun Plaza, mall-ul cel mai apropiat de casa mea – și unde mi-am cumpărat mai întâi mie câteva daruri, și apoi altora –  m-am oprit în magazinul Gerovital și am rugat-o pe domnișoara de acolo să mă machieze. Mai fusesem de câteva ori și de fiecare dată mă minunasem de rezultate, de cât de repede se descurcă tânăra make-up artistă Gabriela Radomir, chiar și așa, oprindu-se din când în când din machiaj ca să servească câte un client oprit să cumpere ceva, de cât de plăcute, naturale și rezistente sunt produsele din gama Gerovital Beauty pe care ea le combină cu o măiestrie pe care, recunosc, eu n-am reușit să o ating acasă, deși le am și eu în trusa de farduri aproape pe toate. Am rugat-o, de data asta, să îmi facă un machiaj un pic mai puternic, mai potrivit pentru noaptea festivă, și am plecat de acolo bucuroasă și foarte frumoasă, recunoscătoare pentru machiajul care, așa cum am mai spus, în magazinele Gerovital din întreaga țară este complet gratuit, iar clienta nu este condiționată să cumpere absolut niciun produs – vă rog să mergeți și să vă convingeți, pentru că am în totalitate dreptate!

Dacă aș scrie azi o listă nouă de dorințe pentru 2020, aș desena pe ea o inimă și un zâmbet. Să mi se umple inima cu toate cele care îi aduc bucurie și să îmi adun frumusețea, pofta de viață, dragostea, emoția, în zâmbete nemăsluite, pe care să le port cu mine pretutindeni. Poate că n-am să pot măsura, nici la final de an 2020, ce izbânzi am adunat în tolbă, dar asta nu va însemna că timpul a stat în loc. Dimpotrivă. Uneori, timpul o ia din loc în sens invers, conducându-ne, cu sau fără voia noastră, către marile împliniri pe care le credeam rezervate anilor tineri. Către dragoste nebună, către frumusețe, către noi începuturi de viață. Trebuie doar să fim buni cu noi, încrezători și, neapărat zâmbitori.

Haideți să facem din 2020 un an al întoarcerii către lucrurile care contează cu adevărat, către frumusețea pe care o credeam pierdută, către tinerețea pe care o putem chema înapoi dacă vrem, către dragostea proaspătă pe care o putem trăi, mai frumos și mai intens ca niciodată, la orice vârstă.

Vă spun La mulți ani, dintr-o zi de luni a frumuseții, într-o întâlnire așezată sub semnul zâmbitor al #beautymonday și al recomandării mele făcute din inimă pentru produsele Gerovital Beauty, gama prin care îmi regăsesc strălucirea și farmecul.

La mulți ani!