Am avut cândva o emisiune pe care o realizam împreună cu fiica mea, Ilona, la televiziunea Canal 33. Emisiunea se numea Ștafeta Fericirii și noi, realizatoarele mamă-fiică, invitam doar cupluri sau echipe de părinți și copii, încercând să aflăm care sunt lucrurile esențiale pe care cele două generații și le dau de la una la alta într-o ștafetă cuantică, a fericirii sau, mă rog, câteodată se dovedea a fi fost și a nefericirii…
Am înțeles atunci, mai bine ca oricând, vorbind cu alte cupluri din generații succesive, că fiii și fiicele noastre nu învață ce le spunem noi să învețe, însă vor învăța cu siguranță ceea ce suntem noi, declarat sau în taină. Dacă suntem părinți luminoși și fericiți, așa vor fi și copiii noștri, iar dacă suntem mohorâți și epuizați, atrăgându-le atenția să nu fie ca noi, cei care ne-am sacrificat pentru ei, vor învăța, de fapt, sacrificiul, și nu generozitatea.
La fel de paradoxal, frumusețea se moștenește de două ori. Întâia dată prin puterea genelor noastre, care dau mai departe trăsăturile nobile ale chipului și ale trupului. Iar apoi prin puterea exemplului. Ce înseamnă să ai farmec? Înseamnă să ai pielea fină cum o are mami mereu – am văzut de curând scris într-unul dintre mesajele campaniei de relansare a brandului Farmec, și am zâmbit consimțind, pentru că văd limpede că fetele mele mi-au moștenit textura mătăsoasă a pielii, dar și obiceiul meu de a mă cremui din cap până-n picioare.
Numai că eu răstorn adesea sensurile învățării și vreau să iau la rându-mi de la copiii mei ce e bun, ce mi-ar putea fi de folos, ce încă își mai poate găsi locul între învățăturile mele. Las ștafeta să plece și dinspre copii înspre mine. Învăț să mă machiez – mai bine, cu linii moderne – de la Ilona, fata mea cea mare, și să regăsesc nuanțe mai încrezătoare ale frumuseții, datorită ei, căci tinerețea și splendoarea chipului său se arată lumii într-un mod pe care eu îl uitasem, pentru mine însămi. Așa cum, tot datorită Ilonei, reînvăț să ascult și să înțeleg muzica și frumusețea concertelor și a spectacolelor de rock sau de operă. De la fiul meu Victor învăț să gătesc, să mă joc și să vorbesc cu motanul nostru Oreo. Iar de la Iza, mezina familiei, reînvăț să-mi depășesc limitele fizice, să mă antrenez, să stau în cap sau în mâini, să fiu agilă, luminoasă, copilăroasă.
Din generație în generație, cultivăm în familie valorile pe care le recunoaștem unii la alții. Le creștem împreună prin ceea ce suntem în mod autentic, prin ceea ce învățăm unul de la altul, prin ceea ce trăim și exersăm împreună. Dăm între noi nu doar binele, ci și durerile, neliniștile, tristețile sau fricile pe care nu le-am ostoit la timp. Deci și vindecarea sufletului se învață în familie, mai mult din fapte decât din vorbe, mai mult din energie, decât din teorie.
Îmi cresc copiii și ei mă cresc la rândul lor, fiindcă dansul generațiilor nu cunoaște timp. Toți cei veniți în viețile noastre au venit cu rost, familiile în care trăim sunt familii genetice sau familii de suflete. Ne căutăm instinctiv, ne cunoaștem, ne recunoaștem… Iar când ne găsim, de fapt, ne regăsim unii cu alții. Și ne redescoperim pe noi înșine.
Da, farmecul se cultivă în familie. La fel și fericirea, speranța, iubirea, frumusețea, credința. Și suntem atât de norocoși să înțelegem că, atâta timp cât iubim, ne mai întâlnim. Peste distanțe sau chiar peste vieți. În aceleași familii pline de farmec, de frici, de curaj, de ezitări, de daruri, de haruri. Nu ne despărțim niciodată.
Ce fotografii pline de farmec! Se potrivesc foarte bine cu textul tău minunat.❤️
Îmi plac produsele românești Farmec. Am citit despre ele în articolele tale fermecătoare, le-am încercat și mi-au plăcut. Eu folosesc creme antirid/lift Gerovital Evolution.
O vară minunată s-aveți!🤗
Si tu, scumpa mea Violeta, care ma citesti cu atata devotament si ma sustii cu intelepciunea si lumina ta. Multumesc!