Sometimes you win, sometimes you learn

Eu mă așez mereu ba în fața oglinzii, ba în fața icoanei, și mă rog să cresc cu ușurință. Să devin tot mai alungită spre cer, așa cum suntem când închidem ochii în meditație și devenim coloane înalte, albe, luminate.

„Ca un stâlp eu stau în lună” a zis poetul, iar eu îmi amintesc mereu versul său sfânt nu când privesc către luminile nopții, ci atunci când închid ochii și cobor în luminile din mine. Recunosc, mai ales vara aș vrea să devin tot mai subțire și tot mai luminoasă nu doar pe dinăuntru, ci și pe dinafară, și atunci flămânzesc, mă cremuiesc și alerg, din ce în ce mai mult, din ce în ce mai des, din ce în ce mai convinsă că nu se poate altfel. E tot un ritual al evoluției și al purificării, înspre frumusețe și înspre recunoștința față de corpul în care îmi locuiește sufletul.

Sigur că nu totul iese cum vreau, pentru că viața nu-i după cum o gândim noi, ci după cum a fost rânduită de conștiințele noastre, înainte să ne întrupăm. Cerem învățături ușoare, dar pildele vin așa cum ne sunt nouă mai de folos, iar uneori ni se pare că n-am fost pregătiți pentru ele. Și, totuși, dacă le ducem, înseamnă că am fost.

Unele lecții vin pe neașteptate – o despărțire sau o dragoste nouă pentru care nu părea să fie loc în constelația familială a prezentului, un război, o molimă, o moarte. Altele se insinuează încet și noi trebuie să le învățăm pe parcurs și să creștem odată cu ele: îmbătrânirea, gândul că nu vei mai avea alți copii, ofilirea inevitabilă a pielii, prea târziurile din profesie… pentru că, oricât de des ne-am repeta sloganul „niciodată nu e prea târziu”, balerine sau soprane de coloratură la 50 de ani nu ne mai putem face. Nu știu care sunt mai grele și nici nu cred că are vreo însemnătate. Important este să pricepem că ele trebuie duse, trăite, înțelese, altfel se vor întoarce la noi până când ne facem treaba.

Știți, v-am mai spus, fac pace cu semnele trecerii timpului peste chipul meu așezând mereu pe noptieră – și în punguța transparentă de cosmetice pe care o tot trec prin dispozitivele de securitate de la aeroport, fiindcă am devenit călătoare de profesie – câte-o cremă Gerovital. Cea de remodelare a conturului feței din gama Gerovital H3 Evolution face chiar minuni, credeți-mă. Iar în ceea ce privește celelalte înfrumusețări sau străluminări, mai pe dinăuntru, mă țin cu dinții de ritualurile meditațiilor theta, de lucrările de grup și, obligatoriu, de exercițiile recunoștinței.

Și când plâng, mulțumesc pentru durere, fiindcă știu că dincolo de ea va veni un înțeles de care aveam mare nevoie. Și când primesc un NU în loc de DA, mulțumesc și mă străduiesc să pricep ce am eu de învățat din asta. Sometimes you win, sometimes you learn e formula pe care am învățat-o aici, așezată în limba și în țara mea de împrumut și deși însetata de victorii din mine a fost tentată că creadă că e mai importantă prima ei parte, pricep, zi de zi, că e mai importantă cea de-a doua. Dar asta nu mă împiedică să spun mereu, măcar în șoaptă, măcar în gând: Doamne, dă-ne școli mai blânde, iubiri mai ușor de împlinit, lecții de viață mai frumoase, relații mai ușor de păstrat, învățături mai ușor de priceput și de reținut, tinereți și frumuseți mai lungi, certuri mai scurte, coșmaruri mai blânde, reverii mai dulci.