Iza o iubește și o ascultă pe Laufey cu emoția, devotamentul și entuziasmul cu care ascultam eu Abba la vârsta ei. Îi știe piesele pe dinafară și își pune ceasul să sune în ziua și la ora la care Laufey – o talentată și foarte expresivă muziciană islandeză de care oamenii mai de vârsta mea n-au prea auzit – lansează un single nou.
Știindu-i pasiunea, fratele ei, Victor, i-a cumpărat bilet la concertul de la Londra chiar în ziua în care s-au pus biletele în vânzare. Cândva, prin noiembrie 2025. Tot de atunci, Iza a început să-și țină cu greu în frâu nerăbdarea și să-și conceapă un costum cum n-a mai fost altul, pe care să-l îmbrace la concert, aspirând, desigur, să câștige premiul pe care Laufey îl oferă de fiecare dată unui singur spectator.
Ca o mamă demodată ce sunt, de-a lungul acestui răstimp n-am făcut altceva decât să-i spun din când în când că sunt șanse destul de anemice s-o aleagă pe ea dintre cei 20.000 de spectatori de la O2 Arena. În fel și chip am implorat-o să nu cumva să fie dezamăgită. Recunosc, am încercat și s-o mai înfrânez din operațiunile devenite din ce în ce mai complicate pe parcurs – fiindcă ajunsese să muncească zilnic la costum ca pentru examenul de GCSE, dacă nu și mai și, iar casa devenise un fel de atelier de artist plastic hărțuit de deadline-uri și creditori. Dar ea și-a văzut de treabă fără niciun fel de rabat sau îndârjire. Pur și simplu. Cu bucurie și cu muzica preferată pe fundal.
„Magnolia
Prettiest girl that I know
Stars in her eyes
Handpicked from the skies
Beautiful soul”
Iza a cumpărat piese pentru costum, una câte una, alegându-le de pe Vinted. Deci secondhand, toate la câteva lire fiecare. O fustă de tulle (din păcate aceea superbă de la Sipet de Sidef pe care o aveam în România nu era mărimea potrivită ei), o bluză de voal în aceeași culoare, un corset, o crinolină albă de pus, în mod obișnuit, pe sub fustele înfoiate, dar pe care ea voia s-o așeze altfel. Pe toate le-a vopsit, împodobit și regândit, în așa fel încât să se încadreze stilistic cât mai bine în conceptul pe care l-a asortat la tema ultimului album lansat de Laufey: „A Matter of Time”.
Iza a decis să reprezinte, stilizat, turnul marelui ceas de la Westminster, împletind ideea de timp cu imaginea emblematică a Londrei care a așteptat-o pe Laufey cu toate orologiile și inimile bătânde. Ceasuri cu limbile așezate la ora L, flori albastre de nu-mă-uita, licăriri de timp. Crinolina vopsită și împodobită cu flori și paiete, așezată deasupra fustei. Și piesa de rezistență a costumului, pălăria în forma turlei Big Ben-ului londonez.
Pe toate le-a făcut cu mâinile ei grațioase și harnice. La pălărie a lucrat în atelierele de la Art-K unde Iza merge săptămânal la cursuri de pictură, dar și în nopțile de acasă și în weekenduri.A construit-o din carton, papier mache, bețe vopsite, scobitori, flori, lacrimi – fiindcă de la pistolul de lipit Iza s-a ales și cu câteva arsuri pe degete.
A durat mai bine de două luni ca să fie gata. Iar când toate au fost construite, au început calculele care să stabilească în ce fel să fie legat Big Ben-ul din cap ca să stea fără să se dărâme, unde are centrul de greutate ca să nu se încline și cu ce material să fie prins de căpșorul inventiv ca să nu-l umple de cucuie, cum să se așeze pe scaun cu crinolina plină de flori, cât de mult să strângem corsetul ca să nu-i sară paietele lipite…
Iza a fost la concertul din 8 martie împreună cu Victor, cel care-i dăruise primele bilete, însă nu ea a câștigat concursul, ci o altă fată care lucrase, probabil tot așa, ca nebuna, luni de zile, și-și tricotase singură o rochie. Culmea, fata care a câștigat Best Dress Competition în 8 martie era din școala Izei, o colegă cu un an mai mare. Dar pentru că mai exista un concert, și pe 9 martie, Ilona s-a oferit „să se sacrifice” și să o însoțească pe Iza și la concertul de a doua zi.
Aici eu am intervenit cu un alt sfat idiot. I-am spus Izei să se îmbrace în blugi și să meargă să se distreze fără nicio grijă, să danseze, să țopăie și să bea suc de portocale fără stresul că are un costum sofisticat de protejat, mai ales că ceva se zgâlțâise la pălăria Big Ben și avea nevoie de reconstrucție. Iza m-a ignorat zâmbind și, după ce s-a întors de la școală, s-a apucat din nou să lipească ce era de lipit, să mai adauge flori și sclipiciuri, fredonând prin casă șlagărele nostalgico-primăvăratice ale lui Laufey.
„It hurts to be something, it’s worse to be nothing with you…„
La cel de-al doilea concert Laufey, Iza și-a îmbrăcat din nou ținuta spectaculoasă și a plecat fericită și hotărâtă să se simtă bine. Eu i-am ținut speech-ul cu „te rog să nu ai așteptări, ca să nu fii dezamăgită” și m-am rugat din toată inima pentru asta, și am râs gândindu-mă că Maica Domnului sigur a auzit de Laufey de data asta, că prea de multe ori i-am împletit numele printre evocări mai înalte…
Apoi am lăsat totul în mâinile providenței, amintindu-mi că Dumnezeu știe să le descurce mai bine, iar eu m-am apucat să fac curat prin casă, mulțumită că epopeea atelierului de creație a ajuns, cum-necum, la sfârșit.
Când Ilona ne-a dat mesaj să ne spună că au ales-o pe Iza, am izbucnit în lacrimi de fericire. L-am sunat pe Paul și i-am spus că nici dacă primeam premiul Nobel pentru pace nu aș fi fost atât de fericită și i-am poruncit să vină urgent, că avem de așteptat fetele și de serbat!
Restul e, cum ar veni, istorie.
O istorie a bucuriei, a perseverenței și a credinței fără îndoială. O lecție splendidă care să-mi reamintească faptul că Iza e o artistă minunată și că ochii ei știu să vadă și să creeze frumusețe în orice, din orice. O uimire în fața coincidenței năucitoare că două fete din aceeași școală, Ruislip Highschool, au câștigat Best Dressed Competition la concertele Laufey de la Londra. O lecție înaltă de iubire între Iza și frații ei, Victor și Ilona. O îngenunchere de recunoștință în fața vieții în care dragostea și frumusețea ies învingătoare în fața îndoielii și a fricii.
Vorba lui Laufey:
„Forced to get creative, wrote my feelings down
The independent lady in me is nowhere to be found„ 🙂
P.S. Ce bucurie a fost când, în decembrie, Lucia Boaghe ne-a dăruit pictura ei cu Big Ben, și i-am spus că Iza exact la un asemenea costum lucrează și tocmai avea nevoie de inspirație…
