fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Cărțile – ca și iubirile – vin singure la noi

de

Am tot auzit în ultima vreme ideea că nu noi ne alegem cărțile, ci ele ne aleg pe noi. Nu e nouă deloc, dar asta n-o face mai puțin adevărată. În câmpul cuantic al energiei noastre se așază, de la sine, tot ceea ce atragem, tot ceea ce ne trebuie, tot ceea ce ni se cuvine. Numai că noi recunoaștem sau nu valoarea a ceea ce ne este dat. (Sinceră să fiu, cred că, de cele mai multe ori, nu… Ridicăm din umerii noștri de oase, sânge, carne și poveri și zicem „e doar o întâmplare, eu am altceva mai urgent de făcut acum, decât să-mi bat capul cu asta”.)

În urmă cu un an și jumătate, m-a sunat o fată de la o agenție de PR și mi-a propus să-mi înmâneze o carte pentru copii, pe care să o citesc împreună cu fetița mea cea mică, Iza. Știa deja despre proiectul meu online în care, în fiecare săptămână, împărtășeam pe blog impresii despre cărțile cu Harry Potter, citite și răscitite împreună cu Iza, și mi-a mărturisit că i-a plăcut paralela pe care am făcut-o între universul elevilor vrăjitori de la Hogwarts și evoluția noastră spre spiritualitate. Recunosc că m-am gândit pe loc, cu dreptate, că i-ar plăcea să scriu și despre cartea pe care mi-a recomandat-o, însă nu i-am promis nimic. Ba chiar am strâmbat un pic din nas și i-am mărturisit că sunt cam ocupată și, în plus, în mod obișnuit nu mă dau în vânt după cărțile pentru copii, dar capodoperele genului, scrise de J.K. Rowling, chiar merită nobila mea atenție. Pentru altceva… nu știu dacă o să mă ostenesc.

Fata a insistat, totuși, foarte politicos, și-mi amintesc perfect că m-a așteptat într-o zi la metrou la Piața Romană și mi-a dat cartea. Podkin O Ureche, romanul de aventuri al unui tânăr scriitor englez pe nume Kieran Larwood. Am citit câteva cronici internaționale – toate bune -, care, însă, mi-au intrat pe sub o geană și mi-au ieșit pe lângă un cercel, apoi am așezat cartea pe un raft și n-am mai băgat-o în seamă cred că mai bine de jumătate de an.

După ce am terminat pentru a doua oară maratonul integral al cărților lui J.K. Rowling, citite în limba română, am căutat împreună cu Iza și alte cărți care să se așeze cu folos și cu plăcere în ritualul sfânt și pufos al lecturii noastre de seară. Am citit, mai mult bombănind absurditățile parcă prea de tot absurde din cărțile cu Charlie ale lui Roald Dahl (Charlie și fabrica de ciocolată și Charlie și ascensorul de sticlă). Apoi, cărțile cu Pippi Șosețica ale lui Astrid Lindgren ne-au scos din sărite și, deși am dus lectura până la capăt, am promis să nu ne mai apropiem niciodată de ele. După care  am învățat să nu ne mai pierdem vremea și am citit doar două trei pagini din alte cărți pe care le-am azvârlit repede cât colo. Și doar din disperare am ajuns să încercăm și Podkin O Ureche, dar Iza era complet dezamăgită de experimentele ratate și m-a pus să promit că, dacă nu ne plac primele cinci pagini, nu continuăm.

Când ajunseserăm la pagina a treia, deja Iza stătea lipită de umărul meu și citea odată cu mine, apoi mi-a luat cartea din mână și a citit ea, cu glas tare, tot capitolul. Și după aceea am citit eu mai departe încă vreo cinci capitole unul după altul, fiindcă am înțeles amândouă că am dat peste o minunăție de poveste care ne va ține cu sufletul la gură și cu inima sus, hrănită de bucuria de-a merge seara la culcare tot mai devreme, deși, recunosc, sfârșeam prin a adormi tot mai târziu.

Podkin O Ureche face parte dintr-o serie de șase cărți ce alcătuiesc împreună Saga celor Cinci Tărâmuri, iar asta ne-a sporit bucuria lecturii, știind că istoria va merge mai departe și noi vom mai avea, încă o seară, încă un anotimp, încă o bucată de viață, câte o felie de fericire coaptă din ingredientele unor cuvinte alese cu măiestrie și țesute în ițele unei povești atât de bine spuse, încât trepidezi de dorința de-a afla ce se întâmplă mai departe. O istorie în care personajele atât de verosimil construite, de vii, de minunate, de înduioșătoare, de fermecătoare te urmează în viață cu replicile, îndrăzneala, temerile sau drăgălășenia lor. Pe Podkin o să îl iubești negreșit, pe frățiorul lui mai mic, Pook, o să îl adori ca pe copilul tău, iar pe Paz, sora lor mai mare, o să o admiri și-o să o iei drept model de curaj, de demnitate.

Am comandat volumul următor Secretul scorburii întunecate, apărut tot la Editura Paralela 45, înainte de-a fi terminat prima carte a seriei, apoi, fiindcă niciunul dintre celelalte volume ale seriei nu este deja tradus în română, am început să comandăm cărțile în engleză, chiar dacă eram încă la București. Și nu doar că lectura s-a dovedit a fi chiar mai fermecătoare, umorul mai viu, mai proaspăt, emoția mai arzătoare în volumul The Beasts of Grimheart, străbătut în limba în care a fost scris – ci și exercițiul în sine al lecturii în engleză cu voce tare a fost un pas miraculos în siguranța noastră de sine. Căci mai citiserăm, și eu, și Iza, cărți sau cărticele în engleză, dar numai pentru noi, fără exercițiul pronunției clare, pentru altcineva. Antrenamentul s-a dovedit mai folositor decât ne-am fi imaginat vreodată, căci mușchii feței se împotrivesc, la început, atunci când vorbești mult în altă limbă, corzile vocale sunt îndărătnice la sunetele pe care nu le-ai exersat în limba maternă, iar greul se disipează abia după strădania de a ține pasul pronunției cu cel al înțelegerii și cu acela al bucuriei profunde a lecturii.

Când, în octombrie, ne-am mutat în Anglia, prima carte pe care ne-am comandat-o – de fapt, singura, căci, abia instalați într-o nouă viață, ne-am concentrat mai mult pe adaptare și mai puțin pe daruri –  a fost următorul volum al seriei, cel de-al patrulea: Uki and the Outcasts. O investiție de bucurie, de lectură și de iubire fără seamăn pe lume! Uki and the Outcasts este o carte care răstoarnă situațiile, aduce alte personaje în prim plan, pe Uki, Kree și Jori, dar fără a le abandona pe cele vechi, o carte în care, parcă, și curajul, și rafinamentul umorului, și trepidația aventurii ajung la apogeu.

Am citit Uki and the Outcasts de două ori, ca să nu rămânem descoperite pe perioada de până la apariția celui de-al cincilea volum din serie: Uki and the Swamp Spirit, cartea anunțată a apărea abia pe 7 ianuarie în Marea Britanie, doar pentru cei care-au făcut o precomandă. Prin ce noroc, prin ce șansă, prin ce complot al zeițelor cărților bune și-ale mamelor care citesc împreună cu copiii lor s-a întâmplat că Uki and The Swamp Spirit, precomandată de noi cu credința că o vom primi, hăt, săptămâna viitoare, a ajuns la noi, în cutia poștală a căsuței noastre din Londra, CU O ZI ÎNAINTE DE LANSAREA INTERNAȚIONALĂ  OFICIALĂ???

Nu o să știm niciodată. Uneori, bucuriile vin când nu le aștepți și miracolele, când le cuprinzi în suflet lumina și-apoi lași rezolvarea lor în seama universului, se petrec mai înflăcărate decât ți le-ai fi putut imagina.

Recunoștința întâlnirii cu cărțile incredibil de frumoase ale lui Kieran Larwood din seria Celor cinci tărâmuri, cu stilul lui rafinat și viu, cu umorul lui nobil și generos, cu felul umanist, corect, spiritual, în care a împărțit în cărți (între băieți și fete, între săraci și bogați, între rase și specii, între părinți și copii) rolurile căutărilor și ale cunoașterii, cu grația și măiestria în care și-a construit personajele memorabile, admirabile, de luat acasă sau, măcar, în suflet pentru totdeauna, este încă o dovadă că și cărțile, – așa cum se întâmplă cu toate marile iubiri – vin singure la noi când avem nevoie de ele. Ne caută, ne alină, ne bucură, ne dăruiesc ceea ce ne lipsea, ne adună în esența noastră de lumină, dovedindu-ne incontestabil că suntem energie, suntem bucăți de divinitate, suntem îndreptățiți la fericire, la aventură, la libertate, la adevăr, la frumusețe.

Să citim, așadar… Și să iubim, negreșit! Căutați cărțile din seria cu povești ale Celor cinci tărâmuri sau dați voie miracolelor să se întâmple și, așa cum se cuvine, mai devreme sau mai târziu cărțile, acestea minunate vor veni singure la voi. Eu nu mă îndoiesc că menirea lor e să ajungă – așa cum s-a întâmplat și în cazul meu, mai repede sau mai încet, dar să ajungă – pretutindeni, pretutindeni pe pământ! Fiindcă cele cinci tărâmuri din poveștile lui Kieran Larwood există încă și sunt, toate, regate ale iubirii și ale frumuseții fără sfârșit.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
· · · · · · · · · · ·
Categorii:
Cărți frumoase

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title