fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Dezamagirile de dupa Romanii au talent

de

De cate ori votez la Romanii au talent inteleg ca votul meu n-are nicio valoare. E ca la alegerile prezidentiale. Imi consum timpul, benzina, energia sau – in cazul de fata – impulsurile telefonice, ca sa slefuiesc o statistica de care se folosesc altii. Apoi ma intreb: cand am votat ultima oara si cel caruia i-am dat votul meu a fost si cel ales? Raspunsul ma loveste in moalele inimii si ma insingureaza.

Presupun ca exista si explicatii psihologice si calcule matematice care sa justifice situatia asta amar-paradoxala: teoretic, castigatorul e alesul intregii tari, insa, de fapt, marea majoritate se reuneste doar pentru a-l contesta. Cristian Gog a castigat Romanii au talent, iar noi, cei care am urmarit cu infocare concursul, ne oblojim cum putem dezamagirile, pentru ca, nu stiu cum se face, parca pe toti ne-a convins mai mult altcineva.

Eu l-am votat pe Mihai Petraiche, pentru ca mi s-a parut cu adevarat fabulos, un om care danseaza dumnezeieste, uluindu-te secunda de secunda cu miscarile lui care sfideaza gravitatia si limitarile corpurilor noastre. Dar probabil ca n-as fi fost dezamagita nici daca ar fi iesit pe primul loc genialul Cristian Leana, pentru ca ne-a castigat intr-un mod dureros admiratia. Insa in niciun caz nu l-as fi ales pe Gog, cel care a declarat ca s-a antrenat cu anii in fata oglinzii, anihiland astfel tot ceea ce ne-am fi putut imagina despre abilitatile sale de cunoastere a oamenilor si marturisind ca, de fapt, face niste trucuri de scamator. Pune un plic pe masa si ia altul de pe masa, so what?

Insa eu nu stiu sa votez cu castigatorii. Se pare ca mizez mereu pe cauze de locul doi sau trei, poate intr-un mod instinctiv al meu de a ma refugia in dezamagiri care sa-mi redea vechea mea aura trista. Apoi ma lupt cu propria mea promisiune de-a nu mai vota niciodata. Si, cel mai adesea, pagubos, o inving.</code> <code>Dar am si alte dezamagiri. Dupa o saptamana in care s-a votat in disperare, pentru ca votul a fost deschis intreaga saptamana, mutand in derizoriu exercitiul cu „stop vot- start vot” practicat in timpul finalei, juratii si prezentatorii s-au purtat ca si cum pentru ei ar fi fost evident care sunt posibilii castigatori. L-au ridicat in slavi pe Gog, declarandu-l invingatorul inimii lor- desi votul nu fusese deschis si stiind cat de greu cantareste cuvantul lor in fata publicului, apoi au marturisit cu totii ca uite, totusi, oscileaza intre Petraiche si Gog. Prezentatorii si-au facut poze cu Petraiche si cu, evident, Gog, si au anuntat ca si le vor pune pe Facebook, ca niste copii caraghiosi. Poate ca ma insel. Dar nu cred ca ma insel. Oricum, cei din platou au stiut limpede cine sunt favoritii, cine are marile sanse de castig, cine a adunat deja gramezile de voturi, iar juratii s-au mai impaunat un pic cu marea lor intuitie selectiva, desi sunt convinsa ca ar fi putut sa-si daruiasca entuziasmul la fel de generos si catre Trio Zamfirescu, catre Oana Lianu sau Bar Session.

Si ca sa inchei cu dezamagirea care mi-a pus capac, am vazut-o pana si pe Andra cantand piesele lui Adele. O cantareata care are repertoriul ei atat de promovat, care are stilul ei cu care se mandreste, care are in spate o intreaga industrie, a ales ca intr-un moment de devastatoare audienta s-o imite pe cea mai mare cantareata a momentului, cantand doua piese din repertoriul acesteia, in incercarea jalnica pe care am vazut-o la tot felul de fetiscane fara repertoriu si fara viitor de-a arata lumii ca, uite, pot si eu sa cant ce canta Adele. Da, poti. Dar niciodata la fel de bine, categoric, pentru ca atunci cand inhati piesele altuia, ori le dai o noua interpretare, renascandu-le, cum a facut Zucchero cu Wonderful Life sau Celine Dion cu I Drove All Night, ori sfarsesti, asa cum a facut si Andra, preschimbandu-te intr-o interpreta de coveruri, ceea ce te pozitioneaza din start pe o treapta de reputatie artistica second hand. Numai ca dupa o seara in care Andra a acceptat sa fie tinta mistourilor barbatilor din jur si n-a stiut sa le dea replica usturatoare pe care ar fi meritat-o, microrecitalul sau de imitatie a lui Adele n-a parut decat o continuare fireasca.

Romanii au talent, dar americanii au si mai mult talent, asa ca noi ne mandrim sa-i imitam, din cand in cand. In plus, americanii au manageri profesionisti, care nu-i lasa sa faca greselile pe care artistii de la noi le comit fara sa-si bata capul. Voi pe cine ati votat sau, daca ati fi votat, catre cine v-ati fi indreptat sustinerea? Asta daca nu sunteti, deja, mai intelepti decat mine si nu va mai pierdeti vremea ca sa sustineti ceva care la sfarsit, inevitabil, va va intrista pe banii vostri.

Categorii:
Confesiuni

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title