„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Concubinaj sau căsătorie?

de

Cât timp am fost măritată, m-am uitat cu jind la cei care trăiau fără acte. Mi se păreau mai liberi şi mai fericiţi.

Cât timp am trăit o iubire nelegalizată şi fără perspective să degenereze nobil în mariaj, am fost necăjită şi am bătut din botină că trebuie să intrăm în rândul lumii.

M-a costat câteva reprize bune de meditaţie până să înţeleg că nu mariajul în sine mă îngrădea, ci faptul că nu mă simţeam fericită în relaţia mea, aşa legalizată şi în rândul lumii cum era ea. Că aş fi fost la fel de bântuită de angoase dacă aş fi trăit în aceleaşi condiţii, fără să port numele dăruit de un bărbat căruia i-am spus, cândva, „Da” la Starea civilă.

Mi-a luat destul timp până să mă calmez şi să pricep și că, în relaţia mea de iubire care a venit după divorţ, nu lipsa actelor mă făcea, de fapt, să mă simt în nesiguranţă, ci lipsa încrederii în bărbatul alături de care trăiam. Că la fel de devastată de gelozii şi revolte împotriva minciunilor aş fi fost şi dacă relaţia mea cu el s-ar fi aşezat sub semnul aceluiaşi nume de familie.

Am văzut destule mâini prevăzute cu verighete de aur care nu se sfiesc să se întindă spre alte făpturi decât cele cărora le-au jurat credinţă. Ştiu şi cupluri care rezistă temeinic împreună, deşi nu au trecut încă, sau nu au de gând să treacă prea curând pe la primărie. Iar eu, după ce am născut cel de-al treilea copil fără să fiu căsătorită cu acte, fără ca asta să-mi afecteze seninătatea și încrederea în relația noastră, am priceput, între timp, că stabilitatea unui cuplu nu stă, neapărat, în actele din sertar, ci în temeinicia legăturii dintre cei doi.

Nu sunt adepta traiului în derivă, nici a concubinajului doar de dragul fugii de căsătorie. Sunt convinsă că doi oameni care se iubesc trainic şi adevărat nu au niciun motiv să nu vrea consfinţirea iubirii lor în ochii lumii şi în faţa cerului. Dar ştiu şi că o hârtie în plus şi o ceremonie, oricât de pompoasă ar fi, nu va drege lucrurile care nu funcţionează între doi oameni, (asta dacă nu sunt genul care să spună „lasă, nu-i nimic că mă înșală, tot la mine se întoarce”). Că e absurdă tentaţia multora de a pretinde căsătoria ca garanţie a unei fericiri viitoare. Şi că e mai corect, parcă, să trăieşti alături de un om, într-un concubinaj mai mult sau mai puțin îndrăgostit, până când îţi dai seama dacă vrei din tot sufletul să fii alături de el pentru toată viaţa sau până te lămureşti că nu a fost decât încă o tentaţie, încă o speranţă, încă o himeră a marii iubiri.

 

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Un job full-time inseamna ca in fiecare zi sa mergi la serviciu, sa prestezi o munca si sa primesti un salar. Poate fi ceva care iti place mai mult sau mai putin dar iti da garantia ca o doua zi ai unde te duce si iti este asigurat un venit cu care poti avea o viata frumoasa sau linistita (depinde de venit).
    Sunt insa si contractorii, cei care stau perioade scurte si pleaca acolo unde le este mai bine, unde le place mai mult ceea ce fac si unde sunt platiti asa cum cred ei ca ar trebui. Si nici taxe nu platesc – adica platesc dar o fac ei dupa alte reguli, norme. daca sunt corecti e bine, daca nu vine Fiscul si-i trage de maneca :). Contractele pot fi prelungite sau nu, depinde de cata nevoie este tine.
    Cam asa si cu casatoria sau concubinajul.
    Comentariu scris sub influenta unor evenimente in derulare, sper spre bine 🙂

    Daniela 12 mai 2016 15:13 Răspunde
  • Pingback: Concubinaj sau căsătorie? – Femei de 10

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title