Probabil că aș fi amânat să scriu despre întâmplarea asta așa, sine die, cum fac cu istorioarele în care simt că mă laud pe mine sau pe copiii mei. Dar m-a zorit constatarea că astăzi, 15 aprilie 2025, este World Art Day și, într-o astfel de zi festivă merită să povestesc cum Iza, artista pătimașă a familiei noastre, ne-a salvat din încurcătură la concertul de pricesne organizat, sâmbătă, de ROconect.
Pe 12 aprilie 2025 a avut loc la biserica All Hallows by the Tower concertul „Lumină și Pace”, cu un program de pricesne menite să deschidă sufletele credincioșilor și ferestrele inimii către Săptămâna Mare. Eu am fost prezentatoarea programului și le-am vorbit spectatorilor, atât cât mi-a îngăduit timpul mai grăbit decât am fi vrut, despre imnologia ortodoxă și despre tropare, irmoase, prochimene, sedelne, antifoane, pripele – ce denumiri pline ele însele de sonorități poetice! – și despre locul aparte pe care îl ocupă în sufletul credincioșilor pricesnele, cântece religioase care se cântă în timp ce preoții se împărtășesc în altar. Sunt deosebite, pentru că, spre deosebire de cele enumerate mai înainte, în interpretarea pricesnelor e îngăduită o mai mare libertate, iar cei care le cântă pot, astfel, să își așeze tot sufletul în cântarea lor. Așa au făcut artiștii veniți la întâlnire: Călin Jeler și elevii Jelly Music Academy, Ella Barker, Marlena Botezatu, Florica Anghel, Nectaria Anastasia Bostan (în vârstă de doar 10 ani!), Elena Dumitrescu, Mihaela Dragoș, Anya Andrișescu și corul Armonia, Grupul Ciuboțica condus de Eugenia și Tatiana Miron, Cristi Farcaș și grupul Farcaș, Ionatan Lazăr…
În program era prevăzut ca una dintre elevele Jelly Music Academy, Jessica, o fetiță de 12 ani, să picteze live, pe durata concertului, un tablou cu tematică pascală. Numai că, ajunsă în biserica somptuoasă și văzând că s-au strâns deja zeci de oameni, fetița a fost cuprinsă de emoții și a refuzat să mai deseneze. Aveam de ales între a scoate momentul din program sau a găsi un înlocuitor. Și atunci m-am gândit s-o rog pe Iza, fetița mea, să ne ajute. Sinceră să fiu, am crezut că mă va refuza, dar ea a acceptat după doar câteva secunde de gândire. Ba, și mai surprinzător, a spus Da și atunci când Steffie Banu i-a propus să încerce unul dintre costumele populare originale, pe care le adusese cu ea, ca eventuală recuzită.
Iza și-a schimbat hainele obișnuite cu care venise cu o fotă și o ie țesute cu fir auriu, a cercetat culorile și pensulele – aici a suspinat puțin, fiindcă ar fi avut nevoie de mai multe și mai diverse, dar a decis că se descurcă cu ce are – și-a scos din gentuță creioanele de desenat fără de care nu pleacă nicăieri și a început să schițeze pe pânză o imagine cu mult mai complicată decât mi-aș fi imaginat vreodată. Recunosc, știind că nu are decât o oră și jumătate la dispoziție, eu am zis, chiar am zis, într-o șoaptă sfătoasă: „Fă și tu un ou sau o cruce, ceva simplu, ca să ai timp”. Dar ea și-a ales imaginea unui Hristos înălțându-se de pe cruce, cu brațele ridicate a zbor, în clipa aceea pe care noi toți o așteptăm și-o celebrăm cu recunoștință de 2025 de ani încoace.
Iza a pictat în timp ce artiștii au venit în fața publicului, dar s-a oprit mereu să aplaude, fiindcă unele dintre cântece chiar i-au atras atenția cu frumusețea lor. Nu s-a lăsat bulversată nici de momentele micilor încurcături tehnice, nici de politicianul insistent de la AUR care se băga în seamă și mai mult încurca lumea, vrând să apară în toate pozele, nici de faptul că a avut mare grijă să nu așeze pe hainele prețioase pete de vopsea. Iar la final, cu ochii pe ceas, a trasat ultimele tușe în timpul ultimelor aplauze.
Mă înduioșează imaginea Izei de la finalul evenimentului când, cu mâinile murdare de vopsea, ține la piept tabloul cu Iisus înălțându-Se și zâmbește cu o fericire atât de firească, de inocentă, încât n-ar putea fi niciodată jucată nici de cel mai mare actor. Iza nu zâmbește prea evazat în poze… E, de obicei, timidă și retrasă. Dar clipa aceea de izbândă a inundat-o cu lumina și preaplinul ei. Tot Iza a decis să dăruiască tabloul bisericii frumoase care ne-a găzduit, All Hallows by the Tower, înmânându-i-l reverendului John Barker – deși Steffie o ispitise cu ideea să i-l cumpere ea sau, mai mult, să o ajute să îl vândă la licitație și Iza să facă astfel bani de buzunar.
Tabloul Izei cu un Iisus frumos și pregătit de zborul Său care ne poartă pe toți peste lumi, zâmbetul ei curat, mânuțele ei fine murdare de vopsea, contrastând cu eleganța costumului popular, decizia ei de a dărui tabloul la care muncise fără să respire sunt parte din miracolele Săptămânii Mari. Și încă o dovadă că avem motive să ne bucurăm zi de zi și să celebrăm bunătatea și frumusețea molipsitoare a copiilor noștri – și, într-o zi precum cea de azi, marea sărbătoare a Artei.
Happy World Art Day, Iza adorată, ție și tuturor celor care cred în artă, în arte, în carte, în bunătate și în frumusețe!
P.S. Am să așez pe Facebook mai multe fotografii, într-un album luminos, plin de imagini realizate de soțul meu, talentatul fotograf Paul Buciuta.
