Mirela Retegan și razele ei

Face parte din toate sărbătorile noastre și ne-a adus atâta bucurie câtă nici nu știam că poate fi condensată în câteva întâlniri, la sărbători, la aniversări. M-a făcut, însă, de multe ori, și să plâng, căci nu-mi pot stăvili lacrimile când ascult „Nu vreau soare, nu vreau lună, vreau pupic de noapte bună” sau când mă pune să promit că voi sufla mereu în aripile copiilor mei, că voi fi întotdeauna de partea lor sau când îmi amintește că măsura succesului unui părinte stă în fericirea copilului său, iar mie îmi stă inima în loc la gândul că poate nu fac ceea ce trebuie, poate nu învăț îndeajuns, poate nu mă dedic așa cum ar trebui, așa cum aș vrea, așa cum ar merita copiii mei luminoși și frumoși… Și am lăcrimat și la final de iarnă când am primit scrisoarea ei splendidă de apreciere, nu doar citindu-i gândurile generoase ci, pur și simplu, copleșită de faptul că, din toată lumea asta plină de făpturi care îi sunt dragi, căci ea chiar știe să vadă frumusețea în oameni, s-a gândit tocmai la mine. M-am simțit cu adevărat aleasă și am fost, la rândul meu, nespus de recunoscătoare Mirelei Retegan și campaniei Sissi care se străduiește să reașeze în drepturi măreția acestui sentiment pe cale de dispariție, gratitudinea…

.

De ce dispare recunoștința? Fiindcă e greu de îndurat. Pentru că de multe ori nu ne găsim cuvintele echilibrate prin care să o exprimăm și ne e frică să nu părem slugarnici sau lingușitori atunci când mulțumim. Pentru că alteori îl uităm, intenționat, pe cel care ne-a făcut binele, scoțându-ne din cine știe ce situație regretabilă sau rușinoasă de care nu mai vrem să ne amintim. Sau fiindcă mulți dintre noi aleg, atunci când se simt realizați, să se considere creațiile exclusive ale voinței și ale putinței proprii și nu mai consideră de demnitatea lor să mulțumească celor care i-au sprijinit, într-un fel sau altul, până la stadiul măreț al împlinirii de astăzi. Oricum ar fi, e ok, fiecare își alege drumul devenirii și important este să fie mulțumit de alegerea sa. Mirela Retegan e o excepție în tot ce face, e ceea ce se cheamă în limbaj modern trend-setter, așa că ea evadează, cu gesturile ei, dintre apucăturile de rând și deschide alte drumuri, mai frumoase, mai curajoase, pe care eu sunt bucuroasă să-i pășesc în urmă.

Însă ceea ce voiam să împărtășesc aici cu prietenii mei este, de fapt, amintirea neprețuită, așezată în câteva imagini frumoase și într-o înregistrare grozavă a unei Dimineți Zurli la Europa FM, unde Mirela Retegan și Fetița Zurli realizează, din zori și până-n prânz de duminică, o emisiune plină de lumină, de zâmbete, de înțelepciune, de joacă, pentru părinți și copii.

I-am fost și noi oaspeți, ieri dimineață, și ne-am bucurat de gazde primitoare, de o conversație autentică despre cât de greu este să-ți construiești o a doua familie, în care să conviețuiască copii din mai multe mariaje, de joaca și de veselia Izei – a cărei pasiune pentru unicorni am denunțat-o live și am povestit că doarme în costum de unicorn, chiar dacă o-nghiontește coada prin așternut, de înțelepciunea, atât de înduioșătoare, a adolescentei mele splendide, Ilona Năstase…

Pentru cine vrea să revadă câte ceva, înregistrarea e aici, o postez prefațată de cuvinte de recunoștință și de drag pentru Mirela Retegan și razele ei de iubire pe care le împrăștie pretutindeni.