fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

De ce avem atât de mare nevoie de corectitudine politică în dimineți ca aceasta

de

Pentru prima dată după mult timp, într-o dimineață în care toată lumea se simte datoare să comenteze cazul Daniela Crudu, pentru a-și arăta empatia, susținerea și implicarea activă în lupta contra violenței domestice, am înțeles, clar, de ce avem atâta disperată nevoie de corectitudinea politică.

În ultima vreme, recunosc, am tot urmărit cu interes opiniile anti-corectitudine politică ale unor intelectuali pe care îi respect, dornică să le înțeleg argumentele pentru a le putea, eventual, combate, așa cum urmăresc, cu atenție de expert, opiniile anti-feminism, pentru a pricepe ce trebuie să schimb eu însămi în felul în care vorbesc despre o doctrină pe care o consider admirabilă și salvatoare. Dar acum, cu adevărat, cred că am avut o revelație.

Atunci când se simțeau puse în pericol de acțiunile autorităților, organizațiile mafiote declanșau Omerta. O lege nescrisă a membrilor lor, un cod intern al onoarei care impunea tăcerea totală tuturor membrilor organizației. Nimeni nu avea voie să facă nici cea mai mică declarație. Te întreba polițistul unde ai fost în ziua răpirii? Nu răspundeai absolut nimic. Nici măcar nu spuneai că ai fost în alt oraș decât cel cu crima. Buzele tale rămâneau lipite și nicio poruncă sau amenințare nu te putea face să le deschizi, nici pentru a spune o minciună, nici pentru a spune „nu știu”, nici pentru a spune ceva care să nu aibă nicio legătură cu întrebarea. NIMIC. De ce? Pentru că de la fiecare cuvânt, oricât de bine ales pentru a deruta ancheta, se poate ajunge, totuși, la adevăr. Doar de la tăcere nu se poate ajunge… acolo unde nu vrei să se ajungă!

În dimineața aceasta, fără să caut, ci doar pentru că așa s-au așezat toanele wall-ului, am citit articolele militante scrise de două bloggerițe de mare succes, pe care eu însămi le citesc uneori și, cu siguranță, de câte ori am stat de vorbă față în față, le-am plăcut foarte mult. Două doamne drăguțe, intelectuale, care s-au afirmat prin blogging. Numai că, de data asta, mi-a sărit inima citindu-le. Și dacă n-ar fi fost coincidența să-mi sară inima de două ori în aceeași zi în contexte absolut neprevăzute, aș fi lăsat și întâmplarea asta să treacă pe lângă mine fără să semnalez, în mod public, absolut nimic, așa cum fac de cele mai multe ori când observ lucruri greșite. Nu cred că e misiunea mea să corectez erorile altora, ci doar pe ale mele. Dar atunci când mi se pare că o rectificație publică ar aduce cu sine o concluzie folositoare într-un mod la fel de public, îmi iau inima în dinți și spun cu glas tare ce cred că trebuie spus.

Ioana Chicet-Macoveiciuc, fondatoarea Prințesei Urbane, scria azi dimineață pe blogul ei, într-un articol dedicat pasămite tocmai egalității de gen: Azi vreau să scriu despre femeile care urăsc celelalte femei. Despre femeile care spun despre alte femei că sunt curve, botoxate, proaste, îngălate, țigănci. „Mămici vai de capul lor”….

Miruna Ioani, creatoarea blogului Și blondele gândesc, o denumire care ia în derâdere tocmai prejudecățile antifeministe, nu s-a lăsat mai prejos, și a scris un alt articol, atât de înțesat de erori de abordare a temei dintr-o perspectivă a emancipării și empowerment-ului feminin, încât mi-ar lua enorm de mult timp să le analizez pe toate:

Am crescut intr-o familie, unde lumea s-a certat, dar nu s-a batut niciodata. Insa am crescut intr-o societate, unde femeia era, unu-doi, o curva.
Ruj rosu pe buze? – Curva.
Decolteu in loc de helanca? -curva.
Fusta scurta in loc de sutana? -curva.
Rade cu doi baieti deodata? -curva.
O bere in plus intr-o seara? -curva.

Ieri, imi povesteste cineva despre o mama de 8 copii, care-i abandoneaza. O curva.
-Stai putin, erau toti facuti cu un singur barbat?
-Da.
-Si atunci cum e o curva?
-Pai nu de asta, ci ca i-a abandonat. De asta e o curva.

Cumva, curva a ajuns cea mai joasa speta umana. Mai rau decat o mama care abandoneaza.

Pe orice femeie, dupa ce greseste si isi atrage acest atribut sinistru, nicio apa n-o mai spala.

O analiză de conținut a ambelor articole ar scoate la iveală o grămadă de idei subversive la adresa mai multor categorii de femei, idei lansate, sunt absolut sigură, fără voia autoarelor, ci doar dintr-o cumplit de păguboasă neștiință a lor sau dintr-o insuficientă cunoaștere a modului corect de abordare a discuțiilor de acest gen.

Ideea că „curve, proaste, botoxate, țigănci” sunt termeni așezați în șiragul invectivelor recunoscute ca fiind în mod egal ofensatoare nu are nevoie de cine știe ce detalieri. Așa cum nici aceea că, da, o femeie care a făcut mai mulți copii cu doi (sau trei, sau cinci, sau opt) bărbați ar putea fi, eventual, considerată o curvă, dar cum să-i zici astfel uneia care i-a făcut pe toți cu unul singur? („-Stai putin, erau toti facuti cu un singur barbat?
-Da.
-Si atunci cum e o curva?”)

Ca să nu mai vorbesc despre floarea comparațiilor etice: Cumva, curva a ajuns cea mai joasa speta umana. Mai rau decat o mama care abandoneaza.

sau despre impropria, profund dureroasa, subversiva utilizare a verbelor „a greși” și „a-și atrage” din fraza „Pe orice femeie, dupa ce greseste si isi atrage acest atribut sinistru, nicio apa n-o mai spala”.

Femeia greșește și își atrage (verb la diateza reflexivă, în care obiectul se identifică cu subiectul) această etichetă. Eventual face copii nu doar cu un singur bărbat. Și apoi se mai miră că e văzută ca o curvă, proastă, botoxată sau țigancă.

Cât de dătător de putere și curaj este un articol de felul celor de mai sus – scrise tocmai cu intenția de a călăuzi femeile cu un pas înainte pe drumul emancipării! – pentru o tânără de etnie romă, care înțelege, a milioana oară, că apartenența ei prin naștere la o etnie este, în mod oficial, declarată și în discursurile așa-zis eliberatoare, o jignire? Cât de vindecător de vinovății este pentru o femeie căreia i s-a spus că e curvă și înțelege că a pățit asta pentru că „a greșit” și „și-a atras” această etichetă sau pentru că a făcut copii cu doi sau mai mulți bărbați, nu cu unul singur? Cât de absurd e să propagi la infinit în șirul ofenselor declarate oficiale termenul de „botoxată” când botoxul e doar o amărâtă de substanță folosită pentru uz cosmetic de miliarde de femei din întreaga lume?!

Oficializarea corectitudinii politice ca mecanism funcțional în societățile democratice se dovedește a fi, uneori, o abordare de tip Omerta. Excesivă. Numai că, fără o profundă cunoaștere a felului în care trebuie îmbinate limbajul literar cu cel judiciar, politic sau administrativ, morala cu gramatica și bunul simț cu dreptul constituțional, e destul de greu să nu rănești, să nu faci rău, să nu spui prostii ori să nu greșești față de cineva când susții un discurs referitor la minorități sau alte situații delicate, un discurs ce vizează inegalități sociale sau prejudecăți perpetuate generații de-a rândul. Simpla utilizare – aproape indiferent de context – a unor termeni ca „țigan”, „curvă”, „proastă”, „botoxată” este o formă de discriminare greu de contracarat, iar evitarea sau, mai precis, interzicerea utilizării, prin normele corectitudinii politice, a unor asemenea termeni și a diferitelor contexte de analiză nespecializată precum cele la care m-am referit mai sus – chiar dacă nu doar pare, ci este o măsură extremă – pe termen lung va avea efecte mai bune decât perpetuarea discursurilor la liber, care fac mai mult rău decât bine. Căci procentul celor care pot face intervenții pe de-a-ntregul pertinente și nevătămătoare este extrem, extrem de mic. Absolut neglijabil.

Așa că invoc Omerta pentru lumea celor ce emit considerații publice pe teme de egalitate socială chiar și cu dorința de a ajuta, atunci când cei ce se exprimă nu sunt siguri că stăpânesc, în profunzime, nuanțele subiectului.

O fac cu respect, nu cu dispreț. O fac ca un apel la autentică responsabilitate, nu ca pe o critică.

Nu le cer să nu mai scrie celor care nu scriu corect și interesant (ar dispărea, pe loc, 90% din blogosferă și jumate din cărțile de pe rafturi) așa cum nu le cer să nu mai cânte celor ce cântă prost. Dar în domeniile cu implicații atât de dureroase, atât de inalterabile, eu mi-aș dori să se respecte toate normele corectitudinii politice. Unele exagerate, poate. Multe, lemnoase. Altele ridicole, dar, categoric, cu efecte mai bune pe termen lung decât discursurile în care ofensele și elementele discriminatorii sunt plasate fără știință în contexte așa-zis pozitive, de unde sunt ingerate încă și mai adânc, și mai otrăvitor decât în circumstanțe în care discursul urii e la vedere, grosolan și absurd și, astfel, mult mai ușor de reperat și respins.

Articole precum cele la care m-am referit (și peste care, repet, am dat complet întâmplător și fără să le caut nod în papură, dimpotrivă, le-am abordat, inițial, cu simpatie – acum nici nu vreau să mă gândesc ce-ar însemna să extind cercetarea!) sunt un fel de prăjituri de la cofetăria raw-vegană preferată, care n-au zahăr sau gluten, în schimb, cine le-a făcut – din neglijență, nu cu rea-intenție – nu s-a spălat pe mâini înainte să amestece compoziția. Hai, că n-o să moară nimeni din asta…

Dar dacă o să se îmbolnăvească, totuși, cineva?!

P.S. Între timp, primul articol la care m-am referit a suferit o editare. Cuvântul „țigancă” a fost înlocuit cu „țărancă”. Cu siguranță e un mic semn bun și, într-un fel, o confirmare a erorii inițiale, fără ca ea să fie rezolvată, că, slavă Domnului, suntem, pe aici, mai multe femei născute la țară decât doamne orășence. Dar nu vreau să reiau analiza. Și, ca să nu apelez la proverbul, atât de folosit, „Drumul spre Iad e pavat cu intenții bune”, citez, mai doct, din Secretul lui Bachus: „Aceste cuvinte ne doare”. Evident, doar pe unii dintre noi ne doare – pentru că dacă ne-ar durea pe toți la fel, nu le-ar mai folosi nimeni. Niciodată.

 

Categorii:
Comentarii

Comentarii

  • De acord în totalitate cu ce ai scris. Încă se gândește medieval la noi, din păcate! O relație/o căsătorie nu înseamnă drept de proprietate asupra unei persoane… Nimeni nu deține drepturi asupra corpului altcuiva, fie că e vorba de partener/-ă sau copil! Cei care scriu și contribuie la schimbarea mentalității, cei care sunt formatori de opinii ar trebui să fie mai atenți în exprimare, exact cum consideri și tu. Iar dacă ești de pe Venus, fii solidară cu genul tău, chiar dacă te consideri superioară! Idioți, unii!…

    Violeta 12 februarie 2020 20:05 Răspunde
    • Da, Violeta, ai dreptate, inca se gandeste medieval la noi – sau se gandeste superficial. Iar de vorbit, adesea, se vorbeste in necunostinta de cauza.

      Alice Năstase Buciuta 14 februarie 2020 0:59 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title