Trăim legănându-ne între două variante extreme. Am vrea să plecăm din ţară, dar nu ne hotărâm când; ne-am dori să divorţăm, pentru că am întâlnit pe altcineva, dar nu suntem în stare să luăm decizia separării; ne dorim să avem o siluetă de vis, dar parcă nici de sport nu ne arde.
Am crescut ascultând sau citind poveşti din care ar fi trebuit să învăţăm, încă din primii ani, cum să desluşim binele de rău. În cărţi nu e niciodată complicat. Arareori eroii de poveste se sfâşie în întrebări sau ezitări. Şi, cel mai frumos lucru e că întotdeauna binele demolează răul. În viaţa de zi cu zi, nu e niciodată nimic la fel de clar. Avem căsnicii nefericite, dar ne gândim că ne-ar fi şi mai rău dacă am evada din ele, riscând suferinţe, riscând singurătatea, riscând oprobriul unei lumi care se uită chiorâş la cei care nu se conformează normelor. Dar, pentru că ştim că asta nu e o scuză demnă, le explicăm celorllati că îndurăm o viaţă searbădă din simţul datoriei faţă de copii. Sau, dacă nu-i avem, faţă de părinţi, care n-ar suporta cleveteala lumii. Şi amânăm o decizie care va veni, oricum, mai devreme sau mai târziu. Şi-n sinea noastră ne gândim că ar fi preferabil să amânăm până când vom întâlni pe altcineva liber şi dispus să ne ajute să facem o tranziţie rapidă şi eficientă către un alt mariaj.
Avem slujbe care nu ne aduc bucurie, şi ne promitem că, într-o zi, o să-i aşezăm şefei nesuferite demisia pe masă. Dar, fiindcă oricum n-avem curajul unei schimbări radicale, declarăm că ne e milă să lăsăm baltă toate proiectele care depind de noi şi preferăm să ne considerăm generoşi, nu înfricoşaţi de schimbări. Ne propunem să avem un copil, dar amânăm clipa în funcţie de ratele la casă sau la maşină. Vrem să slăbim, dar lăsăm pe săptămâna viitoare mersul la sală și renunțarea la gogoși. Ştim că ar trebui să ne perfecţionăm engleza, dar parcă nu e niciodată momentul potrivit să începem…
Suntem sfâşiaţi între indecizii şi amânări şi, uneori, ne închidem în noi şi ne trăim viaţa jucând un rol, alteori cerem sfatul prietenilor, deşi noi ştim prea bine că nu ne poate spune nimeni ce să facem. Că doar noi singuri, într-un exerciţiu de maximă onestitate, putem să înţelegem ce vrem cu adevărat şi să pricepem dacă avem sau nu curajul să trecem la fapte.
