Tara palniei (si a lui Stamate)

Nu-mi place sa pun benzina, si-atunci aman sa fac nefericita zabava la benzinarie, cu inconstienta cu care las pe cat mai tarziu toate obligatiile nesuferite. Merg zile intregi cu becul rosu aprins pe ecranele bordului, si am invatat sa ma prefac ca nu ma sacaie deloc clipocirea lui dusmanoasa. Dar, in seara asta, fiorul ca as putea ramane cu adevarat intepenita in mijlocul intersectiei si improscata cu injuraturi suculente, la care marlanii Bucurestiului se pricep mai bine ca la orice altceva, m-a facut sa semnalizez dreapta si sa intru in benzinaria Petrom de pe strada Tunari. Un domn,  imbracat  in  salopeta  albastra,  comitea  cu  harnicie  servicii  de  umplere  a rezervoarelor. Asa ca  eu,  bucuroasa  ca  n-o  sa-mi murdaresc manutele, i-am zambit aratand cu un gest gratios catre rezervor: „Plinul, va rog”. Impulsionat de zambetul meu- sau poate doar impins de constiinciozitate, omul a deschis iute capacul rezervorului. Si s-a oprit brusc, ca-n fata unui semn de piaza rea…

„Aveti palnie?”, mi-a zis cu tonul cu care ar fi zis  „N-aveti palnie”. Eu am continuat sa zambesc, cu mutra prostita, fulgerata de banuiala ca sunt la camera ascunsa. „Am nevoie de palnie, ca la rezervorul asta n-am cum sa alimentez”, a grait benzinarul, pe ton tot mai ferm. Si mi-a aratat, printr-o manevra de en-garde, ca teava de la robinetul lui de benzina fara plumb nu putea fi indesata in gaura de la rezervorul Fordului meu,  adapat de vreo 50 de ori pana acum. Fara palnie.

„E absurd”, am spus. „Deloc”, a ripostat angajatul. „La noi, la Petrom, asa sunt facute statiile. Dar dumneavoastra  ar trebui  sa  aveti  o  palnie  la  roata  de rezerva. Ia sa vedem…  N-aveti. Ati pierdut-o”,  a conchis domnul  si  mi-a facut semn sa-mi iau fieratania insetata si sa eliberez locul.

„Daca aici, la Petrom,  se intampla lucrul asta absurd, de ce nu va luati dumneavoastra o palnie?!” am intrebat eu uluita, dar barbatul a ridicat din umeri si-a plecat catre alta masina, care poate avea palnie in dotarea rotii de rezerva…

Mi se intampla tot mai des sa traiesc incidente absurde si sa plec injurand nu de mama, ci de tara. Am  ramas,  nu  de  mult,  o  zi  si  o  noapte  fara  curent  electric,  iar  cei  de  la  Enel  mi-au promis din doua in doua ore ca un echipaj e pe drum si soseste indata… Am fost de curand intr-un magazin mare din Mall, la Polo Garage, si am cerut o pereche de pantaloni precum cei din vitrina. O fata acra mi-a spus ca aceia sunt doar in vitrina. „Dar de ce ii expuneti?  Nu  ca  sa  vina  clientii  si  sa  cumpere  produsele?”,  m-am indarjit  sa intreb. „N-am aranjat eu vitrina”, mi-a suierat, cu sictir, vanzatoarea. „Nu-i nimic, tu deranjeaz-o, si da-mi pantalonii!”, i-am spus. „Si sa stea manechinul in fundul gol? Haideti, doamna, ca nu pot sa fac asa ceva”. Polemica s-a labartat, in stilul absurd al lui Urmuz din Palnia si Stamate. Cearta s-a prelungit. Vanzatoarea a decretat ca am pretentii gogonate, eu am iesit declarand pe ton inalt:  „Numai in tara voastra se poate intampla una ca asta!!! Numai la voi!”, uitand ca nu sunt americanca, uitand ca aici e la noi, ca m-am nascut in tara lui Urmuz, si-a lui Ionesco, si-a lui Caragiale, si-a lui Marean Vanghelie, si-a apei care are prea mult hidrogen, si-a tiganilor care-au mancat lebedele austriecilor, si-a blondei Nikita, si-a… si-am incalecat pe-o sa…