fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Tara palniei (si a lui Stamate)

de

Nu-mi place sa pun benzina, si-atunci aman sa fac nefericita zabava la benzinarie, cu inconstienta cu care las pe cat mai tarziu toate obligatiile nesuferite. Merg zile intregi cu becul rosu aprins pe ecranele bordului, si am invatat sa ma prefac ca nu ma sacaie deloc clipocirea lui dusmanoasa. Dar, in seara asta, fiorul ca as putea ramane cu adevarat intepenita in mijlocul intersectiei si improscata cu injuraturi suculente, la care marlanii Bucurestiului se pricep mai bine ca la orice altceva, m-a facut sa semnalizez dreapta si sa intru in benzinaria Petrom de pe strada Tunari. Un domn,  imbracat  in  salopeta  albastra,  comitea  cu  harnicie  servicii  de  umplere  a rezervoarelor. Asa ca  eu,  bucuroasa  ca  n-o  sa-mi murdaresc manutele, i-am zambit aratand cu un gest gratios catre rezervor: „Plinul, va rog”. Impulsionat de zambetul meu- sau poate doar impins de constiinciozitate, omul a deschis iute capacul rezervorului. Si s-a oprit brusc, ca-n fata unui semn de piaza rea…

„Aveti palnie?”, mi-a zis cu tonul cu care ar fi zis  „N-aveti palnie”. Eu am continuat sa zambesc, cu mutra prostita, fulgerata de banuiala ca sunt la camera ascunsa. „Am nevoie de palnie, ca la rezervorul asta n-am cum sa alimentez”, a grait benzinarul, pe ton tot mai ferm. Si mi-a aratat, printr-o manevra de en-garde, ca teava de la robinetul lui de benzina fara plumb nu putea fi indesata in gaura de la rezervorul Fordului meu,  adapat de vreo 50 de ori pana acum. Fara palnie.

„E absurd”, am spus. „Deloc”, a ripostat angajatul. „La noi, la Petrom, asa sunt facute statiile. Dar dumneavoastra  ar trebui  sa  aveti  o  palnie  la  roata  de rezerva. Ia sa vedem…  N-aveti. Ati pierdut-o”,  a conchis domnul  si  mi-a facut semn sa-mi iau fieratania insetata si sa eliberez locul.

„Daca aici, la Petrom,  se intampla lucrul asta absurd, de ce nu va luati dumneavoastra o palnie?!” am intrebat eu uluita, dar barbatul a ridicat din umeri si-a plecat catre alta masina, care poate avea palnie in dotarea rotii de rezerva…

Mi se intampla tot mai des sa traiesc incidente absurde si sa plec injurand nu de mama, ci de tara. Am  ramas,  nu  de  mult,  o  zi  si  o  noapte  fara  curent  electric,  iar  cei  de  la  Enel  mi-au promis din doua in doua ore ca un echipaj e pe drum si soseste indata… Am fost de curand intr-un magazin mare din Mall, la Polo Garage, si am cerut o pereche de pantaloni precum cei din vitrina. O fata acra mi-a spus ca aceia sunt doar in vitrina. „Dar de ce ii expuneti?  Nu  ca  sa  vina  clientii  si  sa  cumpere  produsele?”,  m-am indarjit  sa intreb. „N-am aranjat eu vitrina”, mi-a suierat, cu sictir, vanzatoarea. „Nu-i nimic, tu deranjeaz-o, si da-mi pantalonii!”, i-am spus. „Si sa stea manechinul in fundul gol? Haideti, doamna, ca nu pot sa fac asa ceva”. Polemica s-a labartat, in stilul absurd al lui Urmuz din Palnia si Stamate. Cearta s-a prelungit. Vanzatoarea a decretat ca am pretentii gogonate, eu am iesit declarand pe ton inalt:  „Numai in tara voastra se poate intampla una ca asta!!! Numai la voi!”, uitand ca nu sunt americanca, uitand ca aici e la noi, ca m-am nascut in tara lui Urmuz, si-a lui Ionesco, si-a lui Caragiale, si-a lui Marean Vanghelie, si-a apei care are prea mult hidrogen, si-a tiganilor care-au mancat lebedele austriecilor, si-a blondei Nikita, si-a… si-am incalecat pe-o sa…

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Alice, intrasem fiindca eram indirjita… si acum zimbesc…
    nu e doar ca tu nu esti americanca, e ca tu te-ai nascut intr-o epoca nepotrivita cu tine…
    imi pare rau Alice… cumpara palnia aceea si poart-o cu tine… macar sa stii ca ai palnie..

    Iana 12 februarie 2009 4:56 Răspunde
  • alice..m-ai facut sa rad de fundul gol al manechinului…of doamne!
    un an de zile dupa ce am ajuns in america am plans ca mi-am lasat prietenii …la voi in mizerie si marlanie. imi e dor de mor de oamenii mei din romania, dar simt o pace si o liniste aici care ma unge pe suflet.
    chiar ma gandeam azi ca imi e dor de o injuratura in intersectie si de niste semne obscene cu degetul mijlociu…asa cum se obisnuieste pe la noi. aici la intersectii stam si ne rugam fumos unii pe altii „you first”, „oh…no..you first” bine…stau intr-o padure nu intr-un city…poate asta explica civilizatia.
    te pup …dulce (am ramas cu un gusr dulce de pe blogul simonei). sa ai pace in suflet…si…noroc cu marlanii. imi place chestia lui mircea „traim in romania si asta ne ocupa tot timpul” tragic!

    meninne 12 februarie 2009 4:58 Răspunde
  • he he..uite si pe iana…la noi e 9pm!

    meninne 12 februarie 2009 4:58 Răspunde
  • da meninne, as fi o vorba pentru rosanne… dar lasa…

    Iana 12 februarie 2009 5:00 Răspunde
  • Buna dimineata, doamna Nastase! Nu iti pot spune Alice pentru ca in tot ceea ce am citit de la tine am simtit mereu reverenta unei Doamne in fata magariilor si marlaniilor Destinului (care, iata, dupa nume pare a fi barbat si el :P). Esti o doamna cum putine mai indraznasc sa …indrazneasca in tara Doamnei lui Stefan cel Mare, cum putine mai raman, indraznind, aici. Da-mi voie sa te felicit si sa te admir nemarginit pentru: castigarea procesului TANGO, pentru fiecare cuvant scris si pentru fiecare rand nevisat inca, pentru fiecare gest de tandra daruire de suflet si pentru fiecare copil rupt din dragoste cruda, pentru lunga si frumoasa prietenie cu Simona Catrina si pentru incapatanarea ta dezarmanta de a ramane feminina intr-o lume a barbatilor slabi!
    Iti doresc o viata de basm cu „au trait fericiti pana la adanci batraneti…”,
    Cu dragoste,
    Iulia Sirbu

    Iulia 12 februarie 2009 5:04 Răspunde
  • povestea cu cartonul
    acum 2 ani in Romania inainte sa plec intr-o seara sa vizitez niste prieteni mama zice: schimba si mei abonamentul ca tot treci pe linga statie… si imi da un cupon de pensie si buletinul ei … intru in „biroul” cu abonamente (o baraca cu 2 ghisee) si acolo doua functionare povesteau ceva. Ma asez la un ghiseu si astept… dupa 10 minute le rog sa ma ajute cu un abonament… una dintre ele zice: „dati-mi cartonul!” si eu ii dau cuponul si buletinul… „am zis cartonul”, zic: „asta mi-a dat mama, nu am altceva…”
    „eram sigura! niciunul nu aveti carton… si eu acum ce sa fac doamna? sa stau sa caut in calculator, da? o sa il platiti, ca m-am saturat!!” zic: il platesc, va rog sa ma scuzati…” Cautatul in calculator a durat fix un minut cit a introdus numele mamei si a gasit-o printre pensionarii orasului. L-am platit, a fost 10 bani (noi) si mi l-a dat… cartomul era un suport pe care se lipeste abonamentul…. 🙂

    Iana 12 februarie 2009 5:11 Răspunde
    • Buna dimineata, Meninne, si Iana draga, si delicata Iulia Sarbu! Va spun cu dragoste, va spun cu speranta. Si va rog sa imi tineti pumnii, sa ma luati cu voi in rugaciunile voastre, ca sa-mi gasesc linistea si dragostea si lumina si rostul. Fiindca zilele astea le caut mai mult si mai cumplit si mai dureros ca oricand. Si va mai rog sa-mi spuneti Povestile voastre despre Tara Absurda – si-acum mi-a incoltit cu lacomie gandul ca poate le-adunam intr-o carte:)!
      Va imbratisez, sa avem o zi buna, impreuna in gand, singuri in destin. Buna dimineata!

      Alice Nastase 12 februarie 2009 7:49 Răspunde
  • Buna dimineata, Alice, cei dragi…Beau cafeaua „acra’, de data asta.Dar, sa lasam lucrurile asa… printre literatura si tristete privite ca „ars mundi”.Gasesc atmosfera de care am nevoie..in proza si-n vers profund, in povestile oamenilor ca si mine, in taina harului scriitoricesc „de Alice Nastase”.
    Nu vreau nimic altceva de aici decat sa o citesc pe Alice cu toate simturile mele artistice si sa pot scrie ceea ce traiesc , pentru a-mi auzi mai bine gandurile intortocheate, pentru a afla ca „mai sunt cazuri”, pentru a-mi gasi linistea venita din scris, din metafora simpla…cu un singur inteles.(cel pe care il dau vietii mele)….

    rosanne 12 februarie 2009 8:03 Răspunde
  • Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata

    Aseara am tacut pentru ca lucrurile se incordasera putin, pentru ca, da Iana, m-a durut dar am apreciat sinceritatea ta, pentru ca… asta este… traim in tarisoara noastra si lucrurile o iau razna si se mai intrerupe curentul si nu merge netu…

    completarile mele, iana… si nu numai tie: nu cred ca rostul femeii este de a avea copii si atat. asta pentru ca nu eu am ales sa nasc un prunc mort si sa-mi mai moara doi in pantec… si trecand de mine, mai suntem inca atatea alte ne-mame… si neputinta asta doare…si nu se vindeca niciodata.
    iar povestea mea de 6 ani, asta da, a fost alegerea mea… si completarile ei vor veni, vor veni…promit. Ce pot sa spun pe scurt este ca nu am crezut niciodata ca va dura… nu i-am dat sanse…

    Buna dimineata tuturor dintre ninsori… caci da, la Brasov ninge…

    pisica 12 februarie 2009 8:26 Răspunde
  • Pisica, am doi copii nascuti si doi nenascuti.Si multi visati, care sper sa vina…Te tin de mana.Strans.Cat sa ma simti.

    rosanne 12 februarie 2009 8:38 Răspunde
  • si… un gand si o ruga pentru alyce…
    itidoresc ca asteptarea aceasta cumplita sa se transforme in bine…

    pisica 12 februarie 2009 8:39 Răspunde
  • rosanne… te imbratisez si eu… ma faci sa plang, eu care urasc sa plang…
    pe-ai mei i-am ingropat in suflet si ma prefac… ma tot prefac…
    si ma doare de mor…

    pisica 12 februarie 2009 8:41 Răspunde
  • Eu as vrea sa plang cateodata cu siroaie de lacrimi, dar nu pot, ar trebui sa dau explicatii pentru ele.De asta plang prin siroaie de cuvinte..Asa ma eliberez.Zambim amadoua printre fulgi , da?

    rosanne 12 februarie 2009 8:46 Răspunde
  • Absurda, absurda si draga noastra Românie!! Când am plecat nu am luat în calcul nici măcar teoretic vreo revenire definitivă. Iar acum mă doare burta de dor. Dar ÅŸtiu cum e, cum ajung, cum trebuie să-mi păzesc bine valiza, trebuie să mă extrag din libidinoÅŸenia ÅŸoferilor de taxi „Unde vă duc domniţă?”, trebuie să convieÅ£uiesc în trafic cu căruÅ£ele. Åži totuÅŸi tot acasă e acasă, nu cred că am de ales. Pârdalnica ÅŸi necoapta de inimă îmi urlă între somnuri, îmi geme de arsura depărtării.

    AÅŸa de grozav a spus Octavian Paler: „Imi iubesc tara dar din iubirea mea face parte si disperarea mea”.

    amalia 12 februarie 2009 8:47 Răspunde
  • da, rosanne… da… eu acum ies din casa printre fulgi… azi voi merge pe jos la birou, cu tine de mana… si vom privi fulgii si vom zambi… pentru ca nici eu nu pot sa plang, dupa cum imi plange sufletul.

    amalia… asta este unul dintre motivele pentru care nu mi-am dorit niciodata sa plec… sunt legata de ai mei… de putinii ai mei cu toate ale lor… cumplit.
    si oricat de mult ma doare cand ma intorc acasa din vacante… sunt acasa… mie imi ajunge asa…

    pisica 12 februarie 2009 8:55 Răspunde
  • rosanne, pisica, pot sa va mangai si eu mainile si sufletele si sperantele?

    amalia 12 februarie 2009 8:56 Răspunde
  • amalia… completare… cumplit in sensul cel mai bun…

    pisica 12 februarie 2009 8:56 Răspunde
  • da, amalia… te luam cu noi printre fulgi…

    pisica 12 februarie 2009 8:56 Răspunde
  • Amalia, esti cu noi, suntem cu tine.Te-am admirat din paginile revistei, n-am avut ocazia sa-ti marturisesc.
    Va imbratisez.oOzi frumoasa!

    rosanne 12 februarie 2009 8:57 Răspunde
  • Draga Alice, iti tinem pumnii stransi, ca niste inimi curioase. Mi-e dor de Tango-ul de martie, mi-e dor de toate Tango-urile care vor veni si de toate cele care s-au nascut deja, pe ultimele le recitesc mereu, le rascolesc in fiecare zi cu aceeasi uimire si cu aceeasi dragoste.

    amalia 12 februarie 2009 9:02 Răspunde
  • Buna dimineata!
    Si eu am ras, putin stramb, de absurdul situatiei.Caci, asa cum zice Mircea Badea, „Traim in Romania!”
    Si eu am avut o surpriza….si mai mare…si mai ridicola la benzinarie! A alimentat un baiat , m-a ajutat- atat cat am cerut!Au fost amabili, mi-au dat si bon!Cred ca mi-au sters si geamurile.A doua zi , cand sa plec, pe ultima suta :), asa cum fac de obicei, masina se incapatana sa nu porneasca! Deschid capota, intr-un mod demn, privesc motorul, cu naduf… Capacelele pareau la locul lor, altceva, nici nu stiu sa „interpretez”…Pornesc-opresc, de zeci de ori…Pana ma luminez, in incercarea de a gasi motivul pentru care, ea, prietena mea de drum, nu voia sa ma asculte! Si ma scotocesc dupa bon… Si descopar misterul: in loc de motorina, asa cum cerusem (si cum scrie si pe…buson), masinuta primise ….benzina:)… Am avut totusi noroc, au fost intelegatori si s-au ocupat ei sa remedieze problema. Asa am invatat sa merg cu autobuzul:), dar m-am lecuit:(.

    Amore 12 februarie 2009 9:02 Răspunde
  • Buna dimineata, Alice… Buna dimineata prieteni dragi… Aseara mi-a cazut net-ul si am citit acum postarile voastre. Multumesc prieteni dragi ca sunteti alaturi de mine.
    ”Rugaciune pentru ceasurile zilei:
    Doamne, primestema intru pocainta, Doamne nu ma lasa pe mine. Doamne , nu ma duce pe mine in ispita, da-mi cuget bun, lacrimi si aducere aminte de moarte si de umilinta. Doamne da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne apara-ma de oameni galcevitori, de diavoli si patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuviincioase. Doamne stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie intru mine , pacatosul, voia Ta. ”
    Sa avem o zi frumoasa.

    Cristina Bizu 12 februarie 2009 9:03 Răspunde
  • Buna dimineata,
    Aseara am aflat ca sunt inca in Bucuresti,vreo saptamana…..
    Ma gandeam sa programam o intalnire,promisa,in curtea mea cu ghiocei,in casuta mea mica,dintre ghiocei….Weekend-ul viitor ??? Ar fi posibil ??? Avem timp sa ne organizam ???
    Alice ???? Ce zici ???? VA ROG SA- MI SPUNETI DACA E OK,SAU,CAND V-AR CONVENI…
    Invitatia este pentru toti cei de-aici,asa cum am spus chiar de la prima mea intalnire cu voi…
    Despre Tara Absurda,am si eu ceva povesti,una traita chiar saptamana trecuta la Braila,dar acum ma grabesc,ma doare capul ,am o zi cumplita
    Pisica,te tin de mana si eu,esti o femeie puternica,durerea ta nu o tine in tine,spune-o in gura mare,uite noi vrem sa -ti fim alaturi….
    Si nu,nu trebuie sa te numesti „ne-mama”….nu,nu ,nu este drept…
    Tu esti MAMA,MAMA DE INGERI….
    Iar ingerii tai,ingeri la propriu,te vegheaza clipa de clipa din Imparatia Lui Dzeu.
    Rosanne,stii ca-mi esti mereu aproape,fara metaforele tale nu as avea ziua senina.
    Si voi,toti ceilalati,va rog,ganditi-va,cum e mai bine,si cand,sa ne vedem ,si daca la mine,e ok.Va vreau pe toti,am ghiocei pt toti….
    Alice,nu stiu programul tau,dar in functie de el,ni-l facem si restul,ok???
    Tu sa ne spui prima ,cum este mai bine….Desi la mine,as vrea sa fii tu” zeita ghioceilor” …..
    Tuturor,o zi frumoasa,desi in Bucuresti ploua,ploua,ploua…..

    anna 12 februarie 2009 9:18 Răspunde
  • Anna, nu glumesti?Ce frumos ar fi, ca un vis…

    Amore 12 februarie 2009 9:20 Răspunde
  • pisica draga, am inteles cumplit-ul tau si il impart cu tine si desi il impartim, el nu o sa se faca mai mic ci o sa devina si mai mare, semn al unei legaturi si mai stanse, si mai profunde. Ce bine ca ai stiut de la inceput ce simti si nu ai plecat, ce bine ca am aflat si eu ce simt, intr-un final si intr-un inceput, intr-un alt inceput.

    rosanne, m-a ajuns gandul tau bun si a inmuiat intunericul, ploaia si zvarcolirea bradului din fata casei…

    merg la somn si in rugaciune multumesc lui Dumnezeu ca sunteti.

    amalia 12 februarie 2009 9:27 Răspunde
  • Buna dimineata ploioasa de la Deva! Dragele mele,tristele mele sunt langa voi si va sarut obrajii inlacrimati si va spun sa nu mai plangeti ca va fi bine intr-o zi si pentru voi…Doar sa sperati ,doar sa visati …caci visele cresc in noi si devin realitate,asta e menirea lor !Imi sunteti dragi,dragi toate si va inteleg suferintele si dorurile si tristetile…am trecut si eu prin toate astea.Insa au trecut si acum viata mi-e domoala si blanda …si as vrea din tot sufletul meu sa va fiu aproape ,sa simtiti ca va sunt aproape si ca va iubesc pe toate! Sa avem o zi mai calda impreuna tampla langa tampla,inima langa inima dragile mele!
    Alice,draga mea …mi-e asa de dor de tine,de glasul tau suav si de prezenta ta diafana de fluture alb …si mi-e dor de o cafea impreuna pe o canapea mov sau portocalie sau oricum!
    Cred ca mai oropsita generatie ca a noastra nu exista.A trebuit sa trecem prin comunismul acela groaznic ca acum sa traim o alta mizerie de viata,aici si acum.O fi karma noastra!?

    Cora 12 februarie 2009 9:58 Răspunde
  • Ma pregateam sa primesc primavara…Si in locul ei, trebuie sa primim aceasta ploaie rece si trista.Ploua cu ura, ploua cu obida; de-ar putea sa ne spele de pacate, de tristeti, de nostalgii, as primi-o cu drag si-as ruga-o sa mai zaboveasca.Dar asa, ne aduce doruri suplimentare, ne umple sufletul cu alte lacrimi…
    Va veni si primavara, nu-i asa?

    Amore 12 februarie 2009 10:14 Răspunde
  • Buna dimineata va spun si eu dupa o ora prin traficul din Bucuresti ….iata azi cam toata lumea a scos masina din parcare pentru a merge la servici sau alte destinatii.
    Cat priveste Petromul, eu am invatat sa verific daca baiatul in salopeta albastra imi face plinul cu exact benzina necesara masinii mele si mai mult, sa fie introdusa in rezervor si sa nu se prelinga pe masina pentru ca acel furtun de alimentare nu e introdus corespunzator in locul cu pricina….sau operatia necesara o fac chiar eu cu riscul de a-mi murdari mainile.
    Iar fetele acre de la magazinul cu pricina le intalnim in aproape fiecare magazin din Romania (cu precadere in Mall-urile minunate din tara)….. multe dintre noi am experimentat faza cu manechinul sau ‘vai dar stiti nu putem lua din vitrina sa va dam dvs…..ramane vitrina goala?’….atitudine tipic romaneasca….mai avem mult pana sa stim a ne vinde produsele (a face comert cu alte cuvinte) 🙂
    Desi prevad o zi lunga cu multa ploaie si trafic infernal, va doresc multa rabdare, calm si zambiti…posibil maine sa fie mai rau 🙂

    Elena 12 februarie 2009 10:19 Răspunde
  • Amore,primavara vine cand vrem noi…eu asa cred.Si la mine ploua,ploua,dar ma gandesc ca e doar asa ca sa aiba ghioceii ce sorbi si albastrelele si brandusele …

    Cora 12 februarie 2009 10:21 Răspunde
  • Buna dimineata Alice….Din pacate, din nefericire tara aceasta este locuita de oameni care nu mai au nimic sfant in ei..nu mai respecta nimic…Ti-am marturisit ca am schimbat orasul…dar atat de multa nesimtire, atat de multi oameni nervosi nu m-am gandit nici cand ca am sa intalnesc in capitala Romaniei…Dar nu conteaza, Alice ai creat aceasta bucatica de rai in care m-ai primit si pe mine, si iti multumesc

    O dimineata frumoasa

    Si pentru ca ploua ascultati aici http://www.trilulilu.ro/motrescusabina/79a6f4fc4a09be

    Anais 12 februarie 2009 10:27 Răspunde
  • Va dau binete, tot din iarna…ieri seara am fost la fitness, v-am citit tirziu, ca si cind as fi lipsit de la o petrecere…si nici la ghioceii annei nu voi putea veni..sunt mihnita,dar sper totusi ca o sa ne intilnim altadata.
    Alice, mi-ai adus aminte de ce am plecat de acolo…E dureros, dar tara noastra ar fi sincer frumoasa de nu ar fi populata cu citeva exemplare de blestem…cita dreptate ai…
    Nicaieri insa nu e perfect, chiar si in paradisul asta elvetian e citeodata prea multa iarna (si-n vocile oamenilor, a unora), prea mult formalism etc. Dar se poate trai demn, asta e mare lucru, cu respectul Cuvenit…

    corina 12 februarie 2009 10:32 Răspunde
  • Buna dimineata tuturor dintre fulgi anemici de zapada. Ma gandesc asa, ca un copil ce inca sper ca mai sunt, la ce spuneai tu, Cora. Generatia voasta a vazut ambele parti ale baricadei. Noi, copiii revolutiei, traim visul de acum 20 de ani al celor mai mari ca noi. Dar vrem sa plecam, sa nu ne mai intoarcem.
    Mi-e scarba uneori de oamenii din tara asta. De functionara CFR care te lasa sa astepti ore la coada, topit de entuziasm ca a venit vacanta si mergi acasa, la mama. De vanzatoarea din colt care iti da rest gume pana la 1 leu. De scolile in care ar trebui sa invatam sa fim oameni, dar de unde iesim fara a sti care sunt adevaratele valori. Si nu ne poate acuza nimeni ca nu am vrea sa ne intoarcem din tari straine unde totul e mai curat, mai corect, mai frumos.
    Uneori ma revolt in sinea mea din cauza celor care se complac in nemultumiri si emit doar pretentii.
    Am fost plecata si poate pana acum am vazut mai mult decat au vazut oameni cu varste respectabile si cu viziuni mai bine consolidate. Am vazut tari civilizate unde oamenii si-au stabilit mai bine prioritatile, unde copiii care merg la facultate nu raman cu diploma in mana dupa 3 ani de tocit bancile, unde salariile asigura un trai decent.
    As pleca si eu acolo, dar m-as intoarce negresit aici. Pentru ca aici iarba proaspat cosita miroase a vacanta si toporasii au cea mai stralucitoare culoare. Pentru ca traditiile, desi pe cale de disparitie, se mai pastreaza si au farmec de basm. Pentru ca avem cel mai frumos port popular. Pentru ca centru Sibiului meu e locul unde vreau sa-mi plimb nepotii. Pentru ca e acasa. Si pentru ca am speranta ca o sa putem schimba ceva.

    eu anca 12 februarie 2009 10:49 Răspunde
  • Alice, eu alimentez numai de la Omveu, acolo e si cel mai bun combustibil – am bagat odata de la Lucoil 🙂 si frantuzoaica mea l-a scuipat, nu prea i-a placut!
    Nu-mi vine sa cred faza cu palnia, adica pe tine te cred, insa diametrele tevilor de alimentare sunt standard, difera numai de la benzina la diesel, asa ca poate tipul a incercat sa-ti bage diesel si de-aia nu s-a potrivit!!! Trebuie multa grija, nu mai stiu in ce caz diametrul e mai mare si atunci se pot face greseli! Dar sa-ti ceara palnie? Ca asa e numai la ei?? N-am auzit de asta, iar tata baga benzina numai de la Petrom!

    AlinaG 12 februarie 2009 10:52 Răspunde
  • Doamne, ajuta, draga eu anca…nu am stat pina acum de vorba cu generatia ta, ma bucur sa te aud, sa citesc gindurile tale- inseamna ca totusi mai e speranta…
    va doresc la toti o zi buna si blinda…

    corina 12 februarie 2009 10:54 Răspunde
  • Alinuta ,gemanuta …da ce te mai pricepi draga mea la motoare si benzinarii! Esti o dulce,stiu sigur!Te pup ,sa ai o zi usoara!

    Cora 12 februarie 2009 10:56 Răspunde
  • Ancuta din Sibiu…daca cei din generatia ta gandesc ca si tine tot mai e o speranta de mai bine! Te sarut

    Cora 12 februarie 2009 10:57 Răspunde
  • Buna dimineata va spun si eu la o cafea amara. V-am citit tarziu aseara, am fost sa vad Amurg, dar povestea s-a terminat si azi trebuie sa infrunt din nou realitatea si pe mine.
    Si chiar daca ploua afara, aici la voi e cald, e liniste, mi-e bine….Revin de fiecare data cu speranta ca va fi mai bine si ca va iesi din nou soarele pe strada mea si a fiecareia dintre noi.
    Sa fie o zi cu noroc.

    Felice 12 februarie 2009 11:02 Răspunde
  • Pai da, Cora, ma pricep, ca am scris vreun an la rubrica de masini din Tango! Glumesc, adica era rubrica de masini, da eu tot de barbati scriam, de fapt – cum mi-a zis, odata, un tip: „In revista asta a voastra degeaba au rubricile titluri diferite, sunt numai pretexte ca sa va luati mereu de noi!” 🙂

    AlinaG 12 februarie 2009 11:02 Răspunde
  • Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler

    – Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
    – Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
    – Timpul meu este eternitatea… Ce întrebari ai vrea sa-mi
    pui?
    – Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
    Dumnezeu mi-a raspuns:
    – Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa
    creasca…..iar apoi tânjesc iar sa fie copii; ca îsi pierd
    sanatatea pentru a face bani……iar apoi îsi pierd banii pentru a-si
    recapata sanatatea.
    Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul
    iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca
    si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
    Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp.
    Apoi am întrebat:
    РCa parinte, care ar fi c̢teva dintre lectiile de viata
    pe care ai dori sa le învete copiii tai?
    РSa ̨nvete ca dureaza doar c̢teva secunde sa deschida rani
    profunde în inima celor pe care îi iubesc…..si ca dureaza
    mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa învete ca un
    om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care
    are nevoie de cel mai putin; sa învete ca exista oameni care îi
    iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime
    sentimentele; sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca
    pot sa-l vada în mod diferit; sa învete ca nu este suficient
    sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte
    pe ei însisi.
    – Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi
    ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
    Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:
    РDoar faptul ca sunt aici, ̨ntotdeauna.

    Amore 12 februarie 2009 11:38 Răspunde
  • Buna dimineata ! Buna ziua !

    Alice, ce poveste cu palnie… n-am mai auzit asa ceva. Alimentez intotdeauna la aceeasi statie, las cate un leu la cei care imi fac plinul si crede-ma, cand intru in statie, pana sa cobor din masina e cineva langa mine.
    Faina tema, m-am izbit si eu, ca noi toti, de problema asta. Am sa incerc sa imi amintesc momentele care merita sa fie povestite.

    Pana una alta, vreau sa iti multumesc pentru revista care va aparea – o astept de mult. Si sa te felicit pentru procesul castigat. Si sa ma inclin in fata ta pentru ca ai ramas aici, alaturi de noi, pentru ca rezisti si ramai atat de frumoasa in lumea asta tulbure si noroioasa. Avem nevoie de oameni ca tine ca sa stim ca mai putem avea un rost, o speranta.

    Va imbratisez cu drag. Mi-e dor de o plimbare in ninsoare, ma luati cu voi?

    Simona Ioana 12 februarie 2009 11:49 Răspunde
  • La capitolul ”traiesc in tara mea si numai mie mi se-ntampla” sunt CAMPIOANA! Parca le caut…Si am mereu aceeasi replica:”Kafka, frate!”

    Simona Radoi 12 februarie 2009 11:56 Răspunde
  • Buna dimineata, dragele mele. Va citesc si zambesc multumita, caci azi va gasesc mai fericite. Va doresc o zi calda si senina, nu ca la Cluj unde e frig, sau ca la Bucuresti unde ploua, sau ca la Brasov unde ninge…

    Alice, te tin de mana si te iau in toate rugaciunile mele. Va fi bine, in cele din urma. Stiu asta.

    alyce 12 februarie 2009 12:32 Răspunde
  • Draga Alice,

    Ti-as inrama postatea si as oferi-o cadou prietenilor de fiecare data cand ma intreba daca vreau sa ma intorc in Romania.

    Din pacate multi se resemneaza in fata unor astfel de situatii si trec mai departe fara a ridica degetul si a arata problema. Apoi vin eu, in putinele momente cand sunt in tara si ma i-au la tranta cu situatiile ridicole. Cateodata reusesc sa le depasesc,cateodata ma depasesc ele pe mine, dar de fiecare data ies sifonata din astfel de momente.
    Cei din jurul meu soptesc „o nebuna”; eu ma supar si ma intristez „pentru cine lupt? Eu am plecat de aici in doua zile, voi ramaneti!”

    Intr-o benzinarie OMV cer o factura pentru benzina.
    Baiatul de la casa imi spune: Nu se poate! Nu putem face factura pentru benzina.
    Eu: Poftim? Chiama-ti seful!
    Seful: Putem sa va dam factura pentru orice, dar nu pentru benzina!
    Eu: Dar asta e o benzinarie! Benzina e principalul vostru produs. Eu vreau o factura pentru benzina, pentru principalul vostru produs!
    Seful: Din pacate nu se poate!
    Eu: Chiama-ti seful!
    Sufel: Pai trebuie sa sun!
    Eu: Suna!
    Oamenii din spatele meu ma priveau iritati si intareau spusele angajatilor cu voce joasa.
    Am stat acoolo vreo 20 de minute. Intr-un final seful, sefului, sefului i-a dat verde angajatului ca poate sa faca factura.

    wlfp 12 februarie 2009 12:34 Răspunde
  • Buna dimineata, buna dimineata!

    poate vi se pare ciudat ca vin eu acum cu „mi-e dor de momentele din romania in care cum ieseam din masina era direct un angajat la post sa mi faca plinul, sa mi stearga parbrizul si sa ma intrebe cum e cu apa si uleiul” . poate chiar vi se pare ciudat.
    dar aici, cum zicea si corina- unde e prea mult formalism si iarna pe buzele multora e si ideea – „lasa sa si faca singura plinul, sa care singura dulapurile de la ikea, ca doar e femeie ce se vrea emancipata” – deci dragele mele- ok am trait si in romania multe dintre situatiile comico-taragice de care povestiti voi, dar atat mi-e de dor de aceste mici servicii pentru femei- sau de 1 martie sa primesc un martisor:)) (aici nu exista asa ceva) sau de 8 martie sa ma opreasca politistul acru( la fel ca si in romania, cred ca exista peste toti pilitisti acrii:) ) sa ma opreasca si sa mi dea o floare pt ca da- sunt femeie. dar aici nu e asa ceva- ele vor sa fie independente , emancipate, „barbate” – si atunci si barbatii s-au obisnuit asa – imi amintesc odata am avut o problema cu tancul – nu se deschidea- credeti ca m a ajutat careva dintre angajati? nope- deci asta e”made in germany”

    raluca 12 februarie 2009 12:40 Răspunde
  • pisica, rosanne – gandurile mele in special pentru voi astaziacolo, la serviciu sau pe unde sunteti.
    da si eu m-am retras aseara, am tacut pentru ca…

    va imbratisez, pe mai tarziu

    raluca 12 februarie 2009 12:41 Răspunde
  • Buna, Alice, ce bine ca esti! M-ai inveseli inca de dimineaÅ£a, desi la drept vorbind, situaÅ£ia relatată este una pe cat de absurda, pe atât de ridicola.
    Am păţit ÅŸi eu ca voi toÅ£i de aici, lucruri de aceeaÅŸi factură, unele pe care le-am digerat uÅŸor, altele care mi-au picat de-a curmeziÅŸul. ÃŽn vara anului trecut, copilul meu de un aniÅŸor la acel moment se procopsise nu se ÅŸtie de unde cu o enterocolită provocată de e-coli(am aflat mai târziu), motiv pentru care ne-am prezentat la urgenţă ÅŸi a apoi ne-am internat. RareÅŸ voma, avea febră, diaree iar in prima zi de spitalizare i s-a administrat pentru febră sirop cu ibuprofen, care nici febra nu i-a scăzut-o ÅŸi care din sumarele mele cunoÅŸtinÅ£e medicale, nu este recomandat cand copilul vomită, deoarece accentuează această stare. Am cerut sa-i fie administrat alceva, pentru că febra nu numai că nu se diminua,dar crescuse la 40 grade, ÅŸi asistenta mi-a spus senină să-i pun comprese cu spirt(???). Am refuzat motivat de faptul că de la comprese(si nu cu spirt) , nurofen ÅŸi panadol plecaserăm de-acasă. I-am spus că am venit la spital pentru un altfel de tratament, pentru investigaÅ£ii care să ne lămurească ce se întâmplă cu copilul. ÃŽmbufnată mi-a spus că merge să-l trezească(!!!) pe domnul doctor ÅŸi să-i spună că refuz tratamentul.DeÅŸi sunt o persoană paÅŸnică, imi venea s-o pocnesc. Eu eram disperată, copilul ardea ca o sobă, iar ea era o incompetentă. M-am calmat ÅŸi am rugat-o sa-l cheme pe doctor, nu m-a interesat câtuÅŸi de puÅ£in faptul că era 2 noaptea. In fine a venit doctorul a dat ceva dispoziÅ£ii, dupa 3 zile ne-am facut bine ÅŸi am plecat acasă. Intr-adevăr”trăim în România ÅŸi asta ne ocupă tot timpul”. Vă pup

    madi 12 februarie 2009 13:01 Răspunde
  • Madi este foarte trist ceea ce ai povestit tu. da este foarte amar.

    NU stiu ce sa zic. Am trait si eu aceste situatii comice-absurde, am vazut si aici unde sunt altele. Cred ca daca stai si vezi ambele parti ale monedei privesti lucrurile in alt fel.

    Da este mai bine cu serviciile mediacale aici- dar dar dar- sunt atatea „dar”-uri – nu mai stiu ce sa zic. Vreau sa va spun ca in momentul cand am venit in Germania casatorita (am mai fost si inainte aici la facultate) mi s-au facut analize complete (pe de o parte e bine) pentru ca „vin din Romania si nu se stie ce e pe acolo”. Cine stie ce boli ascunse aveam – n-au gasit nimic (doamne ajuta) pentru ca deh- la sufelt nu m-au cautat!

    Si ami este aceasta formalitate aceasta lipsa a umanitatii si mai sunt multe de spus- ai aici sunt vanzatoare acre, si aici sunt functionari de stat care se uita la tine de parca ti-ar fi facut o favoare ca „te-au primit”, ai aici sunt oameni care nu vorbesc cum mine tocami pentru ca vin din tara „hotilor si a netzrebnicilor” si aici mai sunt intrebata „da s-a mai imbunatatit situatia sau aveti acelea orfelinate mizerabile” (cum au vazut ei la tv imediat dupa revolutie) si aici sunt intrebata daca am ce manca acasa, in romania (nu conteaza ca stau de ceva ani aici si intre timp si aici e acasa – pentru ei sunt si voi ramane doar – un imigrant). deci deci deci. uneori ma intreb de ce mai stau aici – pentru ca prieteniile nu sunt prietenii sau sunt foarte „de suprafata” (corina, ce zici cum e? ), pentru ca foarte rar gasesti pe cineva adevarat prieten, pentru ca daca mi se intampla ceva la mijlocul noptii cu masina pe langa sot as putea doar adac-ul sa sun (si nu vreo prietena sau prieten), pentru ca fetele n-au timp de ceaiuri si cafele cu arome de visari si sunt ancorate intr-o realitate foarte acuta:), pentru ca oamenii te privesc formal si da te intreaba cum ti-e iar tu tot timpul trebuie sa abordezi masca „da foarte bine” niciodata nu trebuie sa-ti fie rau, sa-l lasi pe celalalt sa vada ca nu te simti bine, ca ai uneori probleme, ca etsi ingandurata- nu acesta ar fi un semn de slabiciune.
    deci tocmai de accea ma intreb ce ma tine in lumea artificiala si prea formalizata.
    paote e sotul meu, relatia la care sper chiar daca din cand in cand ma ganddesc la zburatori amagitori din alte timpuri.
    cam asta e

    raluca 12 februarie 2009 13:33 Răspunde
  • Raluca draga mea, este obositor ÅŸi trist să trăieÅŸti într-o societate care te forÅ£ează să te prefaci „că oficial îţi merge bine”. Merită să faci atâtea eforturi?

    madi 12 februarie 2009 14:03 Răspunde
  • madi draga,

    am citit alte postari ale altor fete ce traiesc prin strainataturi amare. unele sunt de parere ca da, asa formal e bine, altele tanjesc dupa putina omenie, ca eu de exemplu.

    nu stiu ce sa zic- nu stiu daca merita. dar de obicei toata societatea asta occidentala traieste dupa acest model ” oficial iti merge bine”. poate tine si de sensibilitatea omului, poate unora le plafe asa de „oficial”, „formal” pentru ca aceasta viata nu te mai pune sa te gandesti la altele- e totul „ca un izvor lin”, necomplicat, stereotipaial. si asta nu da dureri de cap.

    recunosc, uneori si eu ma simt bine in aceasta anonimitate a sufletului. dar uneori chiar el tipa ca vrea mai mult, ca vrea relatii (aproape) adevarate, ca vrea deschidere, ca vrea incredere.
    da sunt multe probleme in romania. dar cand ai vazut si altele, cand le traiesti in cotidian prin alte parti atitudinile nu mai sunt atat de radicale. la fel de bine putem cei din strainatate sa spunem „traim in strainatate si asta ne ocupa tot timpul”.

    raluca 12 februarie 2009 14:58 Răspunde
  • draga raluca, pot sa scriu un roman despre cum e in elvetia de limba germana…cum de atitea ori ciocolata de la suprafata si zimbetul de imprumut ascund ghetarii cei mai reci si seci de pe planeta…dar din fericire mai sunt si oameni care au ca nationalitate doar un imens bun simt si o doza de umanitate rara intilnita, si de cele mai multe ori isi fac treaba lor si o fac temeinic, ceea ce in Ro e mai greu de gasit…Alice e o floare rara, si inca citiva, sper nu pe cale de disparitie…

    corina 12 februarie 2009 15:33 Răspunde
  • da, draga mea corina,
    din fericire exista si acesti oameni.
    si uite , ei exista si in ro – din pacate tot mai impovarati in lupta cotidiana

    raluca 12 februarie 2009 15:42 Răspunde
  • Corina, Raluca
    m-am intrebat adeseori cum e sa traiesti in alta parte. Am avut experientele mele frumoase in alte parti de lume, cred ca daca ar fi fost sa fie sa raman as fi ramas. Am si exemple fericite si nefericite. Si cunosc multi care, chiar daca nu o recunosc, penduleaza intre doua lumi. Cand sunt acolo le e dor de oamenii si de nebunia din Romania iar cand sunt aici le e dor de lumea ordonata de dincolo. Oameni cu sufletul „intre doua luntrii”- copiii lor nu mai au deja problemele astea.
    Incerc sa iau partea buna a lucrurilor de aici – atata cata este. In ultimele mele drumuri prin strainataturi nu a fost nici macar o data in care sa nu aud pe cineva vorbind romaneste. In metrou, in magazin, pe strada… chelnerita careia ii comandasem in franceza si ne-a raspuns in romaneste… Suntem peste tot. Tristetea mea e, ca deci sunt atat de multi care pleaca fie si ca si turisti, cat suntem acolo stim sa fim civilizati, politicosi iar aici, ei bine aici redevenim noi. Ne luam haina de casa si suntem iarasi noi cei dintotdeauna. Si nu e in regula.

    Simona Ioana 12 februarie 2009 16:03 Răspunde
  • simona, daca toti ar fi cum esti tu si altii, in Romania noastra- ar fi altfel…dar sunt din pacate atitia multi nepasatori…Bine ar fi sa ajunga acolo cumva partile bune din Occident, dar in ultima vreme am remarcat la familia mea cel putin ca se instraineaza, ca uita sa mai fie calzi si primitori, sa-si spuna unul altuia vorbe de incurajare. cine stie, poate nu se va ajunge pina la extremele de aici, eu asa sper…

    corina 12 februarie 2009 16:13 Răspunde
  • corina sint si oameni carora la pasa dar sint neputincioasi in fata nesimtirii, in fata mirlaniei…
    ce putea sa zica sau faca mamica depsre care iti povestesc eu acum:
    era pe trotuar si avea copilul in carucior… a intrat de pe strada un Mercedes ML si ea s-a oprit caci nu stia ce sa faca fiindca masina venea pe trotuar, spre ea… masina s-a oprit, soferul a deschis usa si i-a strigat: „hai fa curva treci odata!”… ce sa zica ea? ce sa faca ea?
    in iarna am avenit cu tata de la cumparaturi si cind aproape sa intram in scara blocului a trecut pe linga noi un grup de 7-8 adoslescenti… unul dintre ei i-a strigat tatalui meu: „ba mosule, te mai f… in c…, ma? ” asta in risetele isterice ale celorlalti din grup.. ce sa fi facut noi? eu, o femeie si tata, un barbat trecut de 60 de ani?

    da Anca, tu chiar ma faci sa cred ca in Romania nu e totul pierdut…

    iana 12 februarie 2009 16:49 Răspunde
  • groaznic- ma infior, sunt situatii extreme, acesta parte dintr-o Romanie de cosmar, in comparatie cu asta- parca mi-e Caragiale simpatic…fara gluma, stiu, iana, ce spui…fereasca-ne Dumnezeu!

    corina 12 februarie 2009 17:13 Răspunde
  • Buna dragele mele… pe fuga.
    Am zile cumplite pana la week-end dar ma gandesc la voi.

    amalia, eu iti sunt sufleteste aproape (cu acel cumplit) chiar daca tu esti departe… si nu stiu cum sa-ti umplu palmele cu bucurie… of, de-as putea ce simplu ar fi!

    rosanne, draga mea, buna mea, te-am purtat in gand si ti-am sters lacrimile cu genele mele. e bine? e mai bine un pic?

    cristina bizu, multumesc de ruga de dimineata. ai vazut cat a nins (si mai ninge) peste ghioceii tai de ieri?

    eu anca, frumos suflet si frumoase ganduri ai, draga mea… si te admir. eu, la anii tai eram, inca atat de necoapta si de cu nasul in carti.

    alyce… ruga pentru tine si prietenul tau este, este… in sufletul meu. imi tin palmele intinse… de orice ai nevoie… spune-ne.

    SimonaIoana… hai in zapezi, in Brasov mai ninge, a nins… te iau cu sania gandului?

    anna… (oare stii tu melodia lui Ioan Bocsa- Ana, zorile se varsa?)… am citit postul tau de dimineata… sivin sa- ti spun ca nu sunt o femeie puternica pentru ca vreau, ci pentru ca trebuie.
    si uite ca m-am spus, ca incep cu pasi mici si franturi sa va spun de mine, sa va cunosc… aveam nevoie de asta si am facut-o nu impulsiv… ci gandind adanc. mai urmeaza din povestea mea de iubire, i-am promis si ianei, mai urmeaza sa va cunosc si eu…

    alice, abia astept revista si cartea si tot… dupa cum vezi, ti-am urmat indemnul si v-am povestit despre mine, parte la tine, parte la Simona…
    sa ai putere, bucurie, lumina…

    pisica 12 februarie 2009 17:17 Răspunde
  • raluca… nu te-am puitat nici pe tine… iti multumesc mult… si poate ne vedem in mai… voi fi acolo, in tara ta adoptiva, un pic….

    pisica 12 februarie 2009 17:24 Răspunde
  • Am citit astazi pe un panou publicitar un slogan deloc inspirat „tarie de caracter”…pentru o masina.Mi s-a parut o simbioza nefericita intre suflet si tabla, intre educatie si comercial.Am zambit prosteste , incercand sa decodific sintagma scrisa cu litere mari, impunatoare, albe pe negru.Si mi-a iesit o furtuna de idei de toata frumusetea despre caracter, diplomatie, verticalitate….Trebuie sa fi fost o adevarata masina a drumului existential.Ce pacat ca nu avem si noi palnie…

    rosanne 12 februarie 2009 17:27 Răspunde
  • Pisica, Raluca, Anna,Corina, Cristina Socaciu, Alice sfanta…, mi-e mai bine cu voi TOTI, stiti asta…

    rosanne 12 februarie 2009 17:30 Răspunde
  • da, rosanne… ne-ar trebui tuturor o palnie (sau cum se zice pe-aici… trichter)…

    stim ca ti-e bine cu noi (eu cel putin vreau sa cred asta)… asa cum si mie mi-ai inceput ziua bine…cu tine.
    fulgi de zapada primesti? din suflet, din orasul meu alb… de peste tot… din mine insami!

    pisica 12 februarie 2009 17:38 Răspunde
  • pentru toata lumea deranjata de afirmatiile mele de ieri seara (noapte)… nu am spus decit ca (lucru dovedit stiintific) femeia e programata genetic sa perpetueze specia… faceti copii sau nu (in functie de placere, vointa, sanatate, etc…) revoltati-va si uitati-va cu sprincenele ridicate la mine … totuna! in perioada „fertila” din luna voi toate tristele planetei si noi fericitele (deci independent de stadiul in care ne aflam) vom actiona la fel: ochii nostri vor mai stralucitori, vom acorda un pic mai mult timp aspectului exterior (make-up, asortare haine) si corpul nostru va transmite acelasi fel se semnale….

    nu e treaba mea de ce aveti sau n-aveti voi copii… nu am afirmat ca trebuie sa ii faceti..
    voiam doar sa spun de ce am fost de acord cu Cora cind a afirmat ca asta e rostul nostru…
    Dumnezeu ii iubeste pe barbati si pe femei deopotriva dar, cumva, nu a avut incredere sa lase creatia pe mina barbatilor…

    nu incercati sa-mi interpretati cuvintele fiindca, asa cum am mai spus, nu aveti ce interpreta… eu nu ma prefac si nici nu ma abtin, asa cum voi, sensibile si bune si pline de toate tristetile lumii stiti sa o faceti cu o gratie greu de imitat…

    iana 12 februarie 2009 17:44 Răspunde
  • da, iana, ai dreptate…

    pisica 12 februarie 2009 17:46 Răspunde
  • De maine voi fi iar pe drumuri lungi…asa ca va imbratisez de astazi ca sa-mi simtiti caldura pentru cele 3 zile de absenta vizuala…Ma voi plimba iar cu mine de mana, pe strazi necunoscute mie dar celebre…Pe sub fulgi trimisi de Pisica sau printre picaturi de ploaie rece, cum o vrea Dumnezeu..Cu mine de mana si cu Cioran in geanta, chiar am nevoie de timpul asta „gol”, pentru ca liber nu e ,in niciun caz…Va voi purta in ganduri pe care le voi imprastia in cele patru zari de lume, acolo unde sunteti.
    Sa ne fie bine si sa ne „citim” curand!

    rosanne 12 februarie 2009 17:59 Răspunde
  • ai grija de tine, rosanne… oriunde vei fi.
    si in loc de Cioran, incearca de imi permiti Floare de zapada si evantaiul secret a Lisei See…

    pisica 12 februarie 2009 18:05 Răspunde
  • rosanne iti doresc un drum bun pe unde mergi

    pisica da e excelent, unde vei fi in mai? eu stau langa düsseldorf si daca vei fi mai departe vom incerca…….ar fi minunat

    raluca 12 februarie 2009 18:06 Răspunde
  • fetelor, aici la mine din soare frumos (dar inca rece) s-a pornit o ninsoare!!!
    da si ninge peste noi

    raluca 12 februarie 2009 18:08 Răspunde
  • raluca, voi fi in berlin… si nu mai stiu inca pe unde… dar in berlin sigur! undeva dupa 20, cred…
    Danke schionn meine liebe Freund…

    ce sa-ti aduc de-acasa?

    pisica 12 februarie 2009 18:10 Răspunde
  • azi am lipici pe taste… numai litere in plus si aiurea pun… iertati-ma… iarta-ma raluca pentru acel i… 🙂

    pisica 12 februarie 2009 18:11 Răspunde
  • 🙂 hiii, pe voi. multe ceaiuri si cafele:)tot cu voi

    raluca 12 februarie 2009 18:12 Răspunde
  • si eu am avut aceeasi problema azi- exemplu mesajele mele de mai devreme- imi fug mainile fara voia mea:)

    raluca 12 februarie 2009 18:13 Răspunde
  • revin, pe mai tarziu

    raluca 12 februarie 2009 18:13 Răspunde
  • si hai in zapada, raluca… si in Brasov ninge, inca din zori!
    si cu tine toata lumea… sa ne ninga pana la nopti, pana la gene, pana la gura inchisa….
    si sa facem din noi insine oameni de zapada, mai buni decat cei din Tara Palniei!

    pisica 12 februarie 2009 18:15 Răspunde
  • Eu ma gandesc ca bunul simt, decenta, bunavointa si zambetul, cumsecadenia n-au nationalitate! Si daca ar fi sa aleg, as vrea sa fiu fara de tara! Sa nu apartin nici unui loc, asa , ca fulg in vant, sa plutesc, sa traiesc frumos…asa mi-as dori.Sa nu ma considerati idealista! Sunt, de cand ma stiu, cu picioarele pe pamant.Si v-as lua cu mine si pe voi toti, semenii mei dintrun spatiu binecuvantat.
    Mi-e dor de tine, Alice! Iti urez drum bun, vei descoperi un taram unic. Astfel am perceput eu Tara Sfanta, anul trecut.M-as intoarce oricand, umila, ca intaia data:cu aceeasi emotie si tacere ce vorbeste grav, intelept, sublim!
    Iar voua, dragii mei, va doresc o seara frumoasa, acasa, alaturi de toti cei dragi voua. Va pup!

    Simona Radoi 12 februarie 2009 18:31 Răspunde
  • Iana draga mea nu fi suparata…intotdeauna vor fi pareri si pareri.Pe mine un singur lucru ma intriga:de ce am senzatia ca ar trebui sa ma simt vinovata de fericirea mea,de linistea caminului meu,de faptul ca am doi copii si nu alerg dupa himere!? Oare nu asta ne dorim cu toate …sau macar ar trebui sa ne dorim?O viata plina de iubire si liniste si pace.Inteleg ca blogul lui Alice e prin definitie un blog al cautarii al tristetii si al iubirii…dar nu inseamna ca trebuie sa ne prefacem in fantani de lacrimi daca nu simtim asa…Eu chiar le inteleg pe fete,am mai spus am avut si eu destula suferinta in viata mea,stiu cum ,toate stim.Dar acum sunt fericita ,implinita si ma straduiesc din rasputeri-fiindca nimic nu vine in viata fara lupta-sa pastrez lucrurile asa.Si nu cred ca e firesc un razboi al fericitelor si nefericitelor in lumea asta.Eu nu vreau sa judec pe nimeni…imi impun asta,desi e greu cateodata,trebuie sa ne iubim unii pe altii,trebuie sa ne amintim ceea ce ne leaga nu ceea ce ne desparte!Altfel inseamna ca suntem doar ipocrite si atat.Va rog pe toate,faceti un efort
    al tolerantei,al intelegerii,al iubirii…un exercitiu de admiratie sincer si curat!Aici suntem doar suflete nobile ,nu ar trebui sa ne fie greu sa facem asta.Mie imi sunteti toate dragi…si triste si vesele si oricum.Va sarut!

    Cora 12 februarie 2009 18:54 Răspunde
  • Eram cu formularul de viza la o ambasada si aveam nevoie de 1 fotografie tip. Ma prezint bucuroasa la un studio in apropierea ambasadei, fac fotografia, platesc 4(ca asa este standard) cu pretul painii pe o saptamana a unei familii din Romania, si cer politicoasa domnului de la studio capsatorul ca sa-mi capsez poza pe formular. Soc… Domnul refuza pe motiv ca nu are capsator(desi eu il aveam in fata ochilor), ca acela este al colegului, ca nu are capse. Am ramas muta de uimire si de indignare.
    Ma gandeam sa cer azil pe motiv de lipsa de bun simt,dar imi trebuiau si alte motive ca sa-l primesc.

    Cristina Bizu 12 februarie 2009 19:02 Răspunde
  • da cora ai dreptate- suntem vesele fericite nefericite- poate toate astea deodata. tocmai de aceea trebuie sa lasam judecatile la o parte- tocmai aici.

    raluca 12 februarie 2009 19:02 Răspunde
  • Cora draga,

    Nu trebuie sa te simti vinovata cu nimic. Ba din contra. Sunt de acord cu tine ca fiecare isi doreste un camin linistit, plin de iubire, de intelegere, si de respect.
    Ceea ce ai tu ar trebui sa fie un firesc si nu exceptia de la regula.
    Sa te bucuri din plin de tot ce ai pentru ca mie mi se pare ca foarte rar se mai intampla asa ceva in timpurile noastre. Si sunt fericita sa aud si sa vad ca 2 oameni mai pot trai frumos si se pot bucura de ei si sper sa mi se intample si mie…sa spun stop lacrimilor, tristetilor, gandurilor negre si sa ma bucur de lucrurile simple de care am uitat ocupata fiind cu alergatul dupa himere.
    Te imbratisez.

    Felice 12 februarie 2009 19:11 Răspunde
  • dragelor vreau sa va spun ceva ce m-a emotionat…aseara dupa ce am plecat la culcare m-am tot invartit prin pat si nu am putut sa adorm..si atunci i-am trimis iubitul meu un mesaj si i-am zis ca mi-e greu sa adorm….si m-a sunat si mi-a cantat pana cand vocea lui am luat-o cu mine in vis…si cand a auzit ca nu mai zambesc a inchis usor telefonul….
    dimineata m-am trezit cu chipul lui in minte, cu senzatia ca m-a tinut in brate toata noaptea si-am zambit prosteste toata ziua la gandul ca ma iubeste…..

    asta vroiam sa va spun….

    dalila tua 12 februarie 2009 19:14 Răspunde
  • of discutia asta despre copiii a luat o intorsatura tare neasteptata…de ce ne-am zburlit asa?

    dalila tua 12 februarie 2009 19:16 Răspunde
  • Cora, nu ne iubim unii pe altii decit cu anumite conditii: toti laolalta trebuie sa plingem … daca nu plingem si indraznim sa spunem „la multi ani” si sa spunem citeva bancuri … incalcam dreptul la tristete…
    cind lumea, pentru doar o seara, nu iti mai spune: ma rog pentru tine, sint cu tine… asta primesti: acuze ca incalci dreptul la tristete desi tie ti se respecta fericirea… risul nu e sanatos aici, fiindca ascunde ironii bine- intelese.

    Indrazneste sa-ti spui povestea daca iti da mina, draga mea… spune o poveste cu un barbat si o femeie in casa lor, cu o viata care curge lin … si ai vezi cum nu vei mai fi acceptata…
    marete si extraordinare sint povestile triste, iubirile interzise, zbaterea cu rost sau fara. Si vin eu, o badaranca autentica, sa spun: ia uite cum traiesc eu… in alb si negru … in nemernicia mea ca un ciine turbat…

    cum sa spun eu Simona Ioana despre femeile care isi tin barbatii cu forta – numai asa de -ale naibii? cind eu am cunoscut-o pe nevasta amantului meu – pe care mi-o povestea ca fiind desprinsa din Scorpia si Gheonoaia- si ea era o femeie de toata isprava??? Ma dusesem la intilnirea cu ea sa ii arat eu ei ce inseamna sa iubesti cu adevarat. Si ea venise pregatita sa se intilnesca cu o matracuca… dar am avut amindoua o surpriza… stiu si azi ca fata aia putea sa-mi fie o prietena adevarata…
    daca toate nevestele ar fi niste nebune care isi tin barbatii doar asa ca au ele un fix de a fi maritate cu mister x … ce viata linistita am avea… si ce l-as mai iubi si eu iar pe mister x… dar nu e chiar asa… de cele mai multe ori mister x isi bate joc de toata lumea dintr-un egoism pe care imi imposibil sa-l inteleg…

    iana 12 februarie 2009 19:19 Răspunde
  • iana iarta-ma ca te intreb: dar de unde ti-a venit tie ideea ca ne iubim doar cand plangem si cand suferim? eu ma bucur pentru viata ta linistita ( poate ai asteptat si tu mult pana sa ajungi la viata asta linistita…cine stie?! dar asta nu are importanta…e bine ca acum esti fericita si senina).. nu ne invinovati de lucruri pe care nu le gandim….

    dalila tua 12 februarie 2009 19:32 Răspunde
  • Am trecut doar in fuga pe la voi, caci ma simteam datoare sa va spun ca prietenul meu se simte mai bine. Va multumesc pentru toate gandurile bune si pentru rugaciunile voastre. O seara minunata sa aveti, dragii mei. Am sa revin mai spre seara. Va imbratisez din tot sufletul!

    alyce 12 februarie 2009 19:33 Răspunde
  • alyce, chiar ma bucur… cu Dumnezeu inainte!

    iana 12 februarie 2009 19:40 Răspunde
  • Doamne Iana ai trait cumva povestea mea?

    Cristina Bizu 12 februarie 2009 19:42 Răspunde
  • dalila tua,

    poftiti de intoarceti voi si pe fata si pe dos spusele mele … dar cind vine vorba sa spun si eu ce inteleg din spusele si atitudinea voastra .. ooopppsss interzis!
    imi permit, asadar, sa nu-mi cunosc locul… scuzati-ma.

    iana 12 februarie 2009 19:45 Răspunde
  • nu Cristina am trait povestea universala a femeilor..
    si pare ca nu esti femeie daca nu esti naiva si credula la un moment dat..

    iana 12 februarie 2009 19:46 Răspunde
  • draga alyce,
    ma bucur la nespus sa aud asta.

    si iana ca sa ne lamurim si sa nu ne zbarlim, cum zice atat de dragut dalila-
    nimeni nu a invinovatit pe nimeni, dar poate te-am inteles unele dintre noi gresit, la fel si pe cora cand ati afirmat „daca rostul asta nu e(acela de a face copiii) care e?”; pentru ca da, avem mai multe „scopuri” – si ca sa le enumeram pe aici am avea nevoie de multe discutii, lungi la cafele si ceaiuri.

    apoi cora, poate nu ai vrut sa spui asa dar asa a sunat – „poate nu e voia domnului sa ai copii”; le admir din tot sufletul pe mame- inca nu mi s-a intamplat „minunea” dar va citesc pe voi si am fost invatatoare – deci tot respectul; dar cuvintele tale au fost destul de dure (repet poate nu te ai gandit) si sugerau ceva de genul „a poate nu e voia domnului ca poate tu nu meriti” (sau cel putin asa lasau impresia).

    iana, cum poti sa spui ca suntem bine venite aici atata timp cat suntem triste iar cand tu vii cu bucuria de acasa si cu linistea gata – nu te mai acceptam.
    in acelasi timp – nu e corect sa judecam pe altii (din nou cuvintele tale au lasat loc interpretarilor, chiar daca tu nu ai vrut asta) pentru ca au ales o viata – sub o alta forma- deci „cate vieti aveti voi”, intrebarea adresata de tine cu comentariile de dupa aceea este destul de deplasata- scuze ca ti zic (da, cum spui tu, nici eu nu o zic cu rautate pur si simplu am vrut sa clarific din partea mea lucrurile pentru ca ieri mi-a fost cam neplacut iar tu azi ai continuat cu discutia desi nimeni nu a mai deschis subiectul).
    intr-adevar iana, poate tu ai trecut prin toate aceste framantari ale unora si altora de aici si vii cu un alt fel de experienta. ai trecut peste intalniri cu sotii (dupa cum scrii) si stii cum e si poate vrei doar binele celor de aici.

    nimeni nu cere ca sa va simtit vinovate – cred ca o faceti singure. dar in acelasi timp nimeni nu vrea sa fie judecat si are dreptul sa duca ce fel de viata vrea.
    cine stie poate suntem „geloase”-intr-un fel bun, bine inteles, tocmai pentru ca voi aveti astfel de „izvor lin” iar noi zapacitele, ametitele, „nebunele”, tristele nu stim sa ne bucram sau sa recunoastem momentul cand vine „gata”.

    va imbratisez iar eu nu mai vreau sa fac alte comentarii pe acest subiect.

    poate pe mai tarziu, in seara asta suntem invitati undeva.
    raluca

    raluca 12 februarie 2009 19:50 Răspunde
  • iana nu inteleg de ce te legi asa de mine…
    nu mai zic nimic…

    dalila tua 12 februarie 2009 19:57 Răspunde
  • raluca tare bine zici: poate nu stim sa ne bucuram sau sa recunoastem momentul cand vine „gata”.

    PS: pentru pofticioase am pastrat cateva felii de tort de mere….si o cana de ceai alb!

    dalila tua 12 februarie 2009 20:02 Răspunde
  • Mie-mi place sa vin aici si sa aud povesti frumoase- vesele sau triste! Dar adevarate, traite cu emotie si sinceritate. Nu-mi plac polemicile; de aceea venim aici cu drag, sa ne rupem putin de lumea „dezlantuita”, sa gasim cuvinte-calde, cuvinte-pansament! Si sa legam prietenii de suflet, chiar daca, pentru moment suntem prieteni „fara chip”. Suntem diferiti, asta este clar, dar avem povesti comune, avem trairi asemanatoare uneori.Si da, este normal ca parerile noastre sa nu coincida intotdeauna… Dar nu are sens sa prelungim aceste discutii in contradictoriu. Si eu sunt fericita- deseori!- si eu am o familie minunata, dar am momente de rasfat sau de nemultumire…Si aici, in fata voastra, nu ma ascund in a le martuisi! Trecem fiecare prin diferite etape, de maxima fericire sau de crunta tristete….Nu putem vibra mereu la unison. Va astept cu intamparile voastre de peste zi, cu aceeasi placere, cu aceeasi curiozitate, cu aceeasi emotie ca de fiecare data.
    Va doresc o seara frumoasa si linistita!

    Amore 12 februarie 2009 20:08 Răspunde
  • buna seara tuturor…

    ma bucur alyce pentru prietenul tau si ma rog pentru voi
    multumesc, raluca, pentru ceea ce ai spus.

    pisica 12 februarie 2009 21:13 Răspunde
  • Cu parfum de scortisoara si ceai, din mijlocul nametilor…

    Marin Sorescu – Scrisori din camera de dincolo

    Nu pot sa scriu decât despre tine,
    Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
    Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
    Ca un perete pe care schiaza
    Gindurile noastre de iarna.
    Din fuga trenului ai zarit
    Prin nameti un vinator.
    A aparut intii pusca intinsa – Tocmai ochea
    Un fulg de zapada.
    O bubuitura si toata iarna
    S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada.
    Copacii parca plecasera si ei
    Sa haituiasca Baraganul
    („Baragan” – loc unde viscoleste,
    Asa se traduce, din cumana.
    Nu, nu-s cuman, coman,
    Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

    Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb,
    Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
    Ai dorit atita sa ninga, stiai ca fenomenul tine
    De concentrarea ta… Si te-ai concentrat prea mult!
    Acum, nu se mai opreste.
    Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
    „Nu, dar vreau sa colorez peisajul”.
    Foloseste rujul, mai bine.
    Tu esti de tinut intr-un castel
    Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
    Si eu sa vin la tine
    Intr-o sanie trasa de cerbi,
    Sa ma urc în iatac, pe-un turtur imens,
    Sa urc si sa cobor, ca e alunecos,
    Si iar sa dau sa ma catar… si tu sa-mi arunci
    Niste pinteni.
    Sa cioplesc sloiul, urcindu-ma
    Sa-i dau pinteni
    Si sa apar sus, c-o floare de gheata
    In mâna. „Unde e geamul?
    Sa-ti plantez pe el aceasta
    Floare de gheata.”
    „O, ador florile de gheata”, sa zici,
    „Unde-ai gasit-o?” Hai sa iesim putin.
    „Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
    Iar vagon neincalzit?”

    Eu sint un om de interior,
    Pentru ca sint numai suflet
    Si sufletul e de interior.
    Sint un om de budoar, de stat intre perne,
    Printre carti, printre rujuri…
    Tot ce emana caldura
    Si intimitate. Pune-ma la o masa de restaurant
    C-o suta de insi în jur,
    Care se uita la tine
    Si inghet.
    N-am ce sa-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
    Tu îmi citesti inceputul de enervare
    Pe freamatul degetelor,
    Pe miscarea de la coltul ochilor
    Si „Hai sa mergem”, zic.
    „Unde?”
    In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
    Decât c-o sanie trasa de cerbi.

    Tot în tren sintem? Tot.

    Va doresc o seara minunata.

    eu anca 12 februarie 2009 21:28 Răspunde
  • Alice sa te rogi de data asta tu pentru noi! Avem nevoie!

    Cora 12 februarie 2009 21:46 Răspunde
  • COCORII de Geo Bogza

    Vor fi venit oare ? N-or fi venit ? Nu cumva n-au să mai vină ?

    Cînd pleacă, rareori se întimplă să nu-i văd. Ce lung moment e acela, străbătut de adînci melancolii, făcînd din fiorul morţii un fior cosmic.

    Oare de cit timp, în spaţiul acesta ce ne-a fost dat, pleacă ei şi revin ? Neamurile din care ne tragem, a căror limbă s-a pierdut, primele care au scormonit după aur în măruntaiele munţilor, fără îndoială i-au văzut. Şi cele mai de demult, care au prins primii peşti în apele ce luceau la soare, i-au văzut.

    Dar înaintea lor, şi mai de demult, în vremile despre care stau mărturie doar maxilarele de mamut ? Poate că atunci nu veneau, poate că vor fi aşteptat clipa cînd zborul lor avea sa fie urmărit de ochi însetaţi de nemărginire, mai limpezi şi puri. Fiindcă este, fără îndoială, o legătură între ochii care îi privesc şi aeriana lor plutire. Nu se poate să nu fie.

    De aceea, cînd încep să mă întreb dacă n-au venit, cind încep să mă tem că nu vor mai veni, caut să-mi privesc ochii: — Oare a mai rămas în ei stropul de azur care îi va face să vină ?

    Va trebui, îmi spun, să fim cu băgare de seamă, să nu obosim în a ne păstra sufletul curat şi în a ne uimi de minunile lumii, pentru ca nu cumva ei să nu mai vină.

    Ca să fii om întreg, atîtea sînt necesare… Să ai ochi ÅŸi priviri de care să nu se sperie cocorii.

    Cora 12 februarie 2009 21:51 Răspunde
  • Va place Geo Bogza? Eu ii ador scrisul.

    Cora 12 februarie 2009 21:55 Răspunde
  • buna seara, dragele mele, caut la capatul acestei zilei un pic de liniste, ma bucur de vestea buna a lui alyce…copiii… va inteleg apoi pe fiecare, suntem toti liberi sa fim sau nu de acord cu ce dorim si ce ni se intimpla–va doresc pace in suflet si ceaiuri aromate de vise…sau de ce nu cum spunea cineva, un pahar de vin rosu si bun…

    corina 12 februarie 2009 22:05 Răspunde
  • multumesc cora, pentru Geo Bogza…si tie eu anca pentru sorescu… e atat de frumos!

    zapezile ninse astazi in Brsov s-au preschimbat in apa si acum stau cu ceaiuri la indemana si aspirine.
    prevad un week-end in pleduri si nu-mi place. am atatea de facut!!!

    pisica 12 februarie 2009 22:09 Răspunde
  • Sper sa treci totusi usor peste toate,pisica-mi se pare ciudat sa-ti spun asa.Nu uita ca ai 9 vieti!Multa sanatate!

    Cora 12 februarie 2009 22:15 Răspunde
  • sa stii ca nick-ul meu tocmai pe asta se bazeaza… ca ma ridic mereu…
    apropo, am mai spus, dar la simona, numele meu este Camelia… dar cum mai este o camelie… sau cel putin la simona am vazut-o…

    pisica 12 februarie 2009 22:29 Răspunde
  • Buna seara draga mea draga Alice, buna seara fete frumoase si vesele si triste,
    Vin si eu aici sa ma imbat din aroma ceaiurilor voastre aromate, sa va spun ca mi-a fost dor de voi toate, de Alice, de Iana, Monica, Cora, Costi si de clipele minunate petrecute cu voi. Vin si inchid usa casei mele si a sufletului meu incercand sa uit si sa ma feresc de rautatile oamenilor, de ipocrizie, de tara asta mizera in care traim si „care ne ocupa tot timpul”. Din pacate nu putem sa stam cu aceasta usa inchisa, sa ne baricadam, sa ne facem ca nu vedem si nu observam mizeria in care traim zilnic. Ramane doar speranta ca maine, poate va fi mai bine, ca ingerasii nostri vor avea o viata mai usoara. Si sa-l rugam pe Dumnezeu sa ne dea putere sa trecem peste toate.
    Draga mea Nina m-a dus acum 3 saptamani la biserica de langa gradina Icoanei. Este acolo o icoana foarte veche, o icoana pe care atunci cand am atins-o am simtit ceva ce n-am mai simtit nicicand. Daca nu ati fost va sfatuiesc sa mergeti atunci cand veti putea.
    Va imbratisez pe toate si va doresc multa liniste, dragoste si pace in suflet. Iar Ilonei multi pupici de la Antonia.

    Catalina 12 februarie 2009 22:34 Răspunde
  • Te pup si eu Catalina…bine ai revenit.E multa tristete pe aici de cand ai plecat !

    Cora 12 februarie 2009 22:53 Răspunde
  • Catalina si Nina
    m-am gindit la voi chiar ieri… ma bcuur sa mai dati un semn de viata.
    un pic de normalitate printre atitea vieti „diferite” e ca un strop de roua proaspata…

    iana 12 februarie 2009 23:01 Răspunde
  • Vreau sa va spun ca nu e drept ceea ce se intampla aici.Deloc.Ati facut-o in fel si chip pe Iana numai fiindca nu a avut aceeasi parere despre viata .Suntem diferite DIFERITE adica nu suntem IDENTICE si deci nu gandim si simtim la fel.Si sufar impreuna cu ea intelegand ca unele dintre voi sunteti ipocrite si egoiste ,desi vreti sa pareti altcumva.Adica cereti sa fiti intelese dar la randul vostru nu intelegeti decat pe cei care sunt ca voi .Iana a fost doar sincera .Si eu sunt la fel.Da,cred in continuare ca menirea femeii e aceea de a face copii,restul sunt inventii ale societatii,etc.Nu am vrut sa ranesc pe nimenin ,nu am lovit in nimeni.Pur si simplu asta cred eu.Si apoi aseara cand toti spuneam bancuri nu era drept ca Rosanne sa para deranjata la culme de asta.Nu e blogul ei! Daca ii prieste numai durere si lacrimi cand da peste altceva sa inchida ochii,sa nu citeasca etc.Aici numai Alice face reguli…si suntem aici pentru ea nu pentru altcineva!

    Cora 12 februarie 2009 23:07 Răspunde
  • Sarut miinile Catalina, bine ai revenit, mi-a fost dor de tine.

    Valin 12 februarie 2009 23:08 Răspunde
  • asa m-am indragostit eu de borges:

    Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva, si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete… ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si
    accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui „maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

    Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul
    invata si invata … si cu fiecare zi invata.
    Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.
    Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
    Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
    Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.
    Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.
    Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.
    Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
    Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
    Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.
    Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.
    Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.
    Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt…
    Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai
    nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

    Dar din pacate, se invata doar cu timpul…

    dalila tua 12 februarie 2009 23:09 Răspunde
  • Si eu va pup, dragele mele Iana si Cora. Si Nina cu siguranta va imbratiseaza.
    Eu nu am plecat, doar ca am stat cumintica in coltisorul meu si v-am citit. Nu puteam sa plec definitiv dintr-un loc atat de drag mie. Gandul nostru, al meu si al Ninei, nu v-a parasit nici o clipa.

    Catalina 12 februarie 2009 23:11 Răspunde
  • Si cu asta…eu declar subiectul inchis.Trebuia sa spun ce gandesc.Va cer tuturor iertare daca v-am ranit nu am avut deloc intentia asta!

    Cora 12 februarie 2009 23:18 Răspunde
  • Va doresc noapte buna tuturor si multa multa fericire!

    Cora 12 februarie 2009 23:19 Răspunde
  • Am mai scris un mesaj ceva mai devreme, dar se pare ca n-am apasat bine pe tastatura si nu l-am trimis. Va spuneam ca nu am plecat de aici, doar am stat putin mai retrasa in coltisorul meu si doar v-am citit.
    Si eu va pup, dragele noastre Iana si Cora si pe tine doar te imbratisez Valin (stii eu sunt mai timida, nu-mi permit sa-ti trimit pupici…..). Si sunt sigura ca si Nina va trimite pupici.

    Catalina 12 februarie 2009 23:22 Răspunde
  • Cora draga mea,

    Nimeni nu vrea sa fie trist la nesfarsit. Eu m-am saturat de mine asa cum sunt acum, plansa si intunecata. Nici in oglinda nu ma mai pot uita. Si cu atat mai mult le apreciez pe fetele mele care imi stau alaturi zi cu zi. Si deschis acest blog ca sa-mi mai ostoiesc un pic zbuciumul.
    Sunt convinsa ca fiecare dintre noi isi doreste sa aiba parte de liniste, dragoste, lumina, caldura si respect acasa. Si ma bucur tare ca tu ai parte de asa ceva. Si te cred ca ti-e bine. Si sper sa-mi fie si mie intr-o zi. Sa ma opresc din alergat si sa prind radacini.
    Faptul ca suntem atat de diferite, ne face atat de speciale. Venim aici tocmai sa uitam de rautatile de zi cu zi, sa ne deschim sufletul, sa ne ascultam, sa speram si sa invatam din experientele traite.
    O noapte linistita cu vise frumoase, va doresc.
    Si ma rog pentru noi toate ca maine sa ne fie asa cum ne dorim.

    Felice 12 februarie 2009 23:26 Răspunde
  • dalila tua… iti multumesc mult de tot. imi voi copia textul ca sa-l am pentru mine…

    cora ai dreptate, perfecta dreptate sa iti sustii parerile, ideile… fiecare om are alegerile lui, opiniile lui… trairile lui.
    nu suntem asemenea, nici nu ar fi bine…

    si imi cer iertare de la toti, simt ca intr-un fel am contribuit si eu la furtuna, chiar daca nu am replicat in nici un fel, dar prin ceea ce v-am spus despre mine.
    si nu aveam nici un drept.
    in fond eu sunt o intrusa, o nou venita…

    ma gandesc serios la asta.

    pisica 12 februarie 2009 23:27 Răspunde
  • Cora,
    multumesc.. dar stii bine ca nu va face nici o diferenta…
    sa ai o noapte buna Cora.

    iana 12 februarie 2009 23:29 Răspunde
  • „pentru ca oamenii te privesc formal si da te intreaba cum ti-e iar tu tot timpul trebuie sa abordezi masca “da foarte bine” niciodata nu trebuie sa-ti fie rau, sa-l lasi pe celalalt sa vada ca nu te simti bine, ca ai uneori probleme, ca etsi ingandurata”

    Raluca, te citez, te rascitez, te votez si te urmez in aceasta parere!! Azi le-am raspuns la servici ca nu sunt bine, nu sunt ok, i-am socat, cred. Dar ma apropii de o hotarare si de o intorsatura de destin. Ma tot apropii.

    amalia 12 februarie 2009 23:39 Răspunde
  • Ma chinuia de mult gandul sa plec de acasa, sa ma mut singura intr-o chirie. Devenise chiar obsedant la un moment dat, si nu mai imi dadea pace. Ma striga, ma banduia, nu ma lasa sa dorm. Si asa, in una din zile am deschis calculatorul, am accest site-ul pentru chiri si am cautat. Nu mi-a luat mult timp pana sa gasecs ceea ce vroiam. Am luat micuta mea sursa de iradiere, si am sunat. Am stabilit o intalnire cu proprietara apartamentului, si ne-am intalnit. Dupa cateva vorbe schimbate, am urcat la etajul 9 unde era presupusul apartament. L-am vazut. Era dragut amenajat. Erau doar cateva haine, care intelesesem ca sunt a fostului chirias si dupa care trebuie sa vina zilele astea. Naiva fiind nu am dat mare importanta. Am semnat un contract, am platit chiria pe 3 luni in avans, si am plecat fericita, ca intr-o saptamana ma voi muta.

    Dar dupa acele zile, cand am ajuns din nou in apartament, masina mea ce suferea de multitudine bagajelor asteptandu-ma jos, am ramas stupefiata. Am deschis usa, cu cheia pe care o primisem, dar in loc sa gasesc un loc nelocuit, am dat peste un domn urias, ce dormea in presupusul meu pat, impreuna cu sotia lui (de titlul femeii aflasem mai tarziu). Domnul s-a ridicat speriat din pat, si cu o voce joasa sa repezit la mine “cum intrati asa in apartamentul meu? Chem politia!. “E apartamentul meu”, am incercat sa ma apar eu. Domnul devenise nervos. Pe acelasi ton iritat i-am strigat “Domnule, haideti sa lamurim lucrurile!”

    Dupa discutii interminabile, aflasem ca proprietara ii inchiriase apartamentul de ceva zile, pe un termen de 2 luni. Uimita si grav de nervoasa, mi-am cautat telefonul sa o sun pe proprietara. Constatasem ca l-am uitat in masina. Imi amintisem atunci ca exista un telefon fix pe undeva. M-am repezit violent spre el, dar in momentul acela telefonul a inceput sa strige la mine. Am raspuns la el fara sa stau pe ganduri, fara sa il intreb pe domnul din casa daca imi da voie, sau daca vrea el sa raspunda
    La celalalt capat al firului era o doamna. Valeria. Ce o cauta pe asa zisa proprietara. Dupa o convorbire lunga, incalcita si plina de intelesuri, pricepusem tot.

    Presupusa proprietara nu era proprietara apartamentului, ci chiriasa doamnei Valeria. O cautase caci ii era dotoare cu chiria pe 5 luni. In acele momente m-am ingrozit de increderea mea nesfarsita in oameni. Am incercat sa dau de infractoarea in serie, dar avea telefonul inchis sau nu il mai avea de loc.Imi inchiriase mie si respectivului domn apartamentul, luandu-ne banii si disparand, ca magarul in ceata. Imi jurasem ca o voi gasi, si o voi aduce inapoi de par. Dar nu aveam nicio data concreta despre ea, caci contractele de inchiriere din ziua de azi se fac superficial, asa ca sa fie bine pentru proprietar. Fara prea multe date, fara a trece suma reala, ca nu cumva sa plateasca prea mult la finante. Pachet de nervi fiind, mi-am luat catrafusele si am plecat, intrebandu-ma revoltator, daca pe lume asta mai exista omenie.

    Buna seara, dragii mei.

    alyce 12 februarie 2009 23:39 Răspunde
  • of mai fetelor de ce ne inversunam atat? tot recitesc ce s-a postat zilele astea…si incerc sa inteleg de unde s-a adunat atata indaratnicie si nu prea reusesc sa-i dau de cap…ati spus si voi ca suntem diferite, ca traim si simtim diferit si ne bucuram si de momente bune si de momente „nebune”….oare chiar este necesar sa ne atacam atat? nu ne este de ajuns cat induram peste zi?

    dalila tua 12 februarie 2009 23:39 Răspunde
  • buna seara alyce… cumplita poveste.
    si ma tot gandesc ca si eu as fi facut exact ca tine: nu mi-as fi pus intrebari la inceput.
    dar exista si oameni, exista si omenie… eu mai cred in asta, trebuie…
    macar ti-ai recuperat investitia sau ai trecut-o la investitii (a se citi pierderi) in oameni necunoscuti?

    pisica 12 februarie 2009 23:46 Răspunde
  • Buna seara,dragilor,
    Scumpa mea Alice, eu urasc spalatoriile auto, asa cum urasti tu benzinariile. Cand voi gasi o spalatorie auto rezonabila,o sa-mi retrag cuvintele, dar presimt ca nu va fi cazul…Vorba lui Mircea Badea:”Romania continua sa existe in mod miraculos, complet impotriva naturii”. Cat despre trafic, ce sa mai spunem…Oare mai exista vreo alta tara cu atatia marlani si inconstienti? Nu pot sa uit cum, in Paris, mi-a fost dat sa vad ce inseamna trafic civilizat: soferi care chiar opreau la trecerea de pietoni si, culmea, nu-i injurau ca sa mearga mai repede si nici nu ridicau degetul mijlociu si stiau sa cedeze trecerea cand trebuie si…eii, ce visam noi aici…

    Bianca 12 februarie 2009 23:48 Răspunde
  • Va spun si eu noapte buna, fete si baieti dragi! Ingerii sa va vegheze somnul!
    Fie ca ziua de maine sa fie mai plina de fericire, intelepciune, dragoste.

    Catalina 12 februarie 2009 23:51 Răspunde
  • Am ramas cu banii dati, Pisica draga, si cu mult gust amar. Dar urmatoarea data am fost mai atenta. Macar ma consolez cu gandul ca am invatat ceva.

    alyce 12 februarie 2009 23:56 Răspunde
  • Am revenit sa va spun ceva ce obsesiv imi venea in minte incercand sa adorm:
    Hai sa ne impacam
    E timpul cand se schimba anotimpul
    Cand zapezile de ieri
    Se preschimba in primaveri…
    Nu mai stiu titlul…e o melodie de-a Angelei Similea.Si vreau sa v-o dedic tuturor .Trebuie sa fim mai buni cu totii.Si mai intelegatori .Sa nu uitam asta niciodata! Va imbratisez chiar pe toti!

    Cora 13 februarie 2009 0:18 Răspunde
  • Si sufar impreuna cu ea intelegand ca unele dintre voi sunteti ipocrite si egoiste ,desi vreti sa pareti altcumva….

    si ai sa zici ca sunt o scorpie….dar eu nu stiu daca mi-am permis sa zic asta…

    dalila tua 13 februarie 2009 0:21 Răspunde
  • Buna seara.
    A nins frumos, totul e alb si pur. M-a chemat fiul meu in fata geamului „mami, uite cat e de frumos !”

    Alyce, ma bucur pentru prietenul tau. Si ma rog pentru el, va fi bine, trebuie sa ai incredere. Iar povestea cu inchirierea… ai cam luat-o in barba. Ma gandesc cum te-ai intorc acasa, cu masina burdusita, cu coada intre picioare.

    Pisica, chiar am facut o plimbare in seara asta prin ninsoare. Nu o facusem de mult si m-am bucurat ca un copil de fulgii care imi cadeau pe fata. Si te-am luat cu mine, pe tine si pe voi toate.

    Iana, stai linistita, am cunoscut-o si eu pe sotie, avem o relatie apropiata pana in zilele de azi. Cu o precizare, el nu mai e. Uneori ni-l amintim, prin moarte i s-au iertat toate greselile, stii, ca in piesa lui Ducu Bertzi „ai sa te-apleci deasupra mortii mele si tot ai sa ma ierti definitiv”. Dar am cunoscut si cealalta fata a monedei, cu telefoane, amenintari, monitorizari, venin revarsat din belsug. Exista si asta, crede-ma. Nu o vei cunoaste si nu ai pierdut nimic. Iar eu iti repet: visez la viata aia tihnita de care imi spui tu.
    Nu vreau sa pun gaz pe foc in polemica cu a fi sau nu mama. Cred ca fiecare trebuie sa faca ceea ce simte. Eu una sunt mama, aveam nevoie de experienta asta si totusi, nu ma simt intreaga, as mai fi vrut un copil. M-am intrebat mereu cum poti sa il iubesti pe al doilea copil, pe al treilea, pentru ca primului ii aloci asemenea resurse de iubire incat ti se pare ( mie asa mi s-a parut)ca nu mai ramane nimic pentru un altul. Uite asta e o experienta pe care eu nu am trait-o si, daca as putea sa o iau de la capat, as face totul la fel, doar cu un copil in plus.

    Dalila tua, iti multumesc pentru randurile pe care ni le-ai daruit.

    Fetele mele dragi Cora si Rosanne si Raluca si toate celelalte
    nu cred ca ne-am propus sa stabilim o reteta universal valabila care sa functioneze pentru toate si pe care, aplicand-o, sa se pogoare fericirea peste noi. Asta e farmecul, ca suntem fiecare altfel. Ne regasim in intaplarile uneia sau alteia, dar ramanem fiecare dintre noi o entitate distincta. Ne impartasim tristetile dar si bucuriile, uite, ne bucuram cu toate ca prietenul lui Alyce e mai bine. Haideti mai bine sa bem un ceai si sa zambim, e atat de frumos afara, ninge, e imaculat…parca vine Mos Craciun nu Valentine’s.
    Va imbratisez.

    Simona Ioana 13 februarie 2009 0:36 Răspunde
  • Bine te-am gasit Simona Ioana. Multumesc pentru randurile tale. Si la mine ninge. Parca a venit iarna, acum cand trebuia sa plece. Imi beau ceaiul cu tine, si cu Pisica, si cu tine Alice, si cu voi toate. Atat cat a mai ramas din el.

    „Mă uit în trecut ÅŸi nu înÅ£eleg
    Urmele paÅŸilor mei.
    Privesc îngheţata zăpadă
    Prin care picioarele mele desculţe,
    Îmi amintesc, s-au rănit,
    Dar urmele lor închipuie semne
    În alfabetul unei limbi dispărute.
    Ieri ce voiam să spun
    Şi mâine cum voi mai citi
    Durerea mersului de-acum,
    Când clipele obeze
    Par ani ÅŸi anii epoci
    Nehotărâte şi fără sfârşit?
    Nici un răspuns nu se naşte
    Decât când nimeni nu mai are
    Nevoie de el
    Şi întrebarea care-l aştepta
    A murit.”

    Ana Blandiana-Contratimp

    alyce 13 februarie 2009 0:45 Răspunde
  • cu placere dragelor..pe mine randurile alea ma ajuta…si din pacate stau si plang in fata unui mormant, lacrimi inutile care nu vor intoarce timpul inapoi…
    vreau sa va intreb ceva…voi care ati cunoscut fatza cealalta a relatiei…cum ati reusit sa mergeti mai departe si de ce?
    ca tot stau si ma gandesc…si eu am cunoscut-o partial…dar eu oricum sunt amanta ca nu suntem casatoriti…si ma bat eu ca tarzan cu pumnul in piept ca nu ma doare, ca nu conteaza..si-am incercat sa sterg clipele alea din memorie, dar cand imi aduc aminte imi vine sa urlu…si nu stiu de ce ca nu am nici un drept…caci am inselat si eu ca o proasta ca sa ma razbun. si ma intreb oare care tradare e mai mare?
    am stat si m-am gandit mult daca sa va spun asta sau nu….dar pana la urma m-am decis sa fiu sincera pana la sfarsit…sa ma vedeti asa cum sunt…ultima dintre pacatoase…cea mai consecventa….

    dalila tua 13 februarie 2009 0:50 Răspunde
  • Dalila Tua
    Cel care este fara de pacat sa arunce primul piatra. Eu nu sunt aceea.

    Simona Ioana 13 februarie 2009 1:16 Răspunde
  • Noapte buna zanelor!
    ma duc cu sufletul linistit la culcare…sper ca maine sa ninga si la mine, sa vad si eu zapada anul acesta…sa alerg prin fulgii albi si sa-mi cladesc vise la o cana de ceai in fata geamului!

    dalila tua 13 februarie 2009 1:19 Răspunde
  • Si eu va spun noapte buna, chiar daca mai ma cate ceva de facut in noaptea asta. Sa aveti parte de vise frumoase.

    Alice, sper ca esti bine, oriunde ai fi. Te iau cu mine in vis.
    Noapte buna, dragele mele, noapte buna, Alice!

    „Ici bas tous les homes pleurent leurs amities ou leurs amours, et moi, je reve aux couples qui demeurent toujours.”

    alyce 13 februarie 2009 1:27 Răspunde
  • Vin si eu ca in fiecare noaopte. Va citesc toate gindurile. Astazi nu mai e tristete. Catalina are dreptate. Nu am plecat nici o clipa. Doar ca imi doresc sa nu mai fiti atit de triste.
    Valin, indirect si intr-un mod pe care nu ti-l pot explica, mi-ai luminat o zi de marti . Iti multumesc.
    Alice, in visele mele de la inceput de an erai fericita, pluteai pe un nor. Sper ca visul sa se fi implinit.Vise frumoase.

    nina dumitru 13 februarie 2009 1:52 Răspunde
  • Departe de mine fericirea… Eu ma incapatanez sa spun tuturor celor care au sau nu au copii ca lucrurile nu sunt intersanjabile. Ca minunea maternitatii nu inlocuieste dragostea visata. Ca tortul nu tine de sete. Imi ador copiii. Dar sunt singura pe lume fara barbatul meu, si fara ceilalti copii nenascuti. Noapte buna. Ce noapte grea…

    Alice Nastase 13 februarie 2009 2:23 Răspunde
  • Alice, mie mi s-a spus odata ca nu putem avea toate minunile vietii. Ca trebuie sa existe undeva un gol pe care nu avem cum sa il umplem de tot, decat cu cele mai frumoase vise ale noastre. Oare chiar asa sa fie???

    Noapte buna!

    alyce 13 februarie 2009 2:37 Răspunde
  • Mi-e noapte si mi-e dor de voi. Mi se pare ca de multe ori am in cap si in inima un fel de aglomerare de ganduri si de sentimente netoarse. Apoi vine Alice si cu fuiorul ei de har le preschimba in fire de ganduri clare, in fire de ganduri vii. Ne atinge si cred ca ne scoate pe noi insine si mai la suprafata noastra. E noapte linistita aici si sper sa pluteasca linistea pana in dimineata voastra parfumata cu cafea.

    amalia 13 februarie 2009 7:11 Răspunde
  • Buna,buna dimineata! Amalia draga mea tu nu dormi inca ? Ti-e dor tare,tare de Tara Palniei,nu-i asa ?Te imbratisez cu drag .Sa ai un w-end linistit!
    Sigur ca nu putem avea intr-o viata tot ce ne dorim si eu cred asta Alyce…dar merita sa speram sa visam sa asteptam!
    Alice iubita mea copiii nu pot si nici nu au cum sa inlocuiasca ceva in vietile noastre.Ei sunt doar rodul iubirilor noastre ,consecinte firesti sau nu ale acestora.Nu ii facem cu gandul ca ne umplem viata prin ei ,nu ii facem pentru noi in primul rand…ei vin pentru ca trebuie sa vina la noi,nu noi alegem asta! Eu doar cred sincer in menirea FEMEII mama mai inainte de orice altceva.Pentru asta suntem plamadite de Dumnezeu asa cum suntem si e in codul nostru genetic, in sangele nostru scris acest lucru.Nu spun ca cele ce nu au copii nu sunt femei ,nu intelegeti asa! Cred ca pentru ele Dumnezeu are doar alte planuri…poate mult mai importante!
    Te imbratisez Alice,cu drag si dor !
    Va imbratisez pe toate la fel si va doresc o zi mai luminoasa printre fulgi de nea!

    Cora 13 februarie 2009 9:22 Răspunde
  • Multumesc Nina, se intimpla poate pentru ca ma gindesc la voi si nu o spun, ma bucur daca pot alina.
    Alyce, prietenul tau ?

    Va imbratisez pe toate si va doresc sa aveti zile si nopti dupa pofta sufletului.

    Incep eu acum aceste zile cu cafele, ceai, frisca, lapte, prajituri si prajiturele, aduse la pat si aromate cu ghiocei.

    Valin 13 februarie 2009 9:39 Răspunde
  • Buna dimineata ardeleanule! Tu nu ai nici o poveste vizavi de Tara asta palniei si alui Stamate in care traim? Sincer tare as vrea sa ne spui una!

    Cora 13 februarie 2009 9:59 Răspunde
  • Eu,recunosc nu as putea pleca de aici,nu as putea trai in alta parte a lumii oricat de frumos ar fi…Dar admir sincer pe cei care pot ,care reusesc sa o faca.Sufar pentru ceea ce traim ca popor…dar cateodata ma intreb daca nu cumva avem ceea ce meritam !

    Cora 13 februarie 2009 10:03 Răspunde
  • Buna dimineata de sub zapada !
    Soferul din mine plange dar copilul din mine se bucura. E tare tare frumos.
    O zi buna.

    Simona Ioana 13 februarie 2009 10:43 Răspunde
  • Aveti azi grija de voi…e vineri 13! Sunteti superstitioase? Va doresc o zi minunata,minunata!

    Cora 13 februarie 2009 11:02 Răspunde
  • O zi luminoasa va doresc si eu, pe oriunde va aflati! Ma gindesc cu drag la voi, la faptul ca miine e o zi speciala…se spune ca pasarile si animalele isi cauta perechea in acest timp, cu care vor incepe un an de viata impreuna, dupa o iarna separata…unii aleg in fiecare an acelasi partener dupa o iarna separata, altii cauta unul mai bun sau sunt gasiti si cuceriti de altul…
    eu locuiesc aproape de natura, de mai multi ani si am surprins uneori mersul naturii, asa cum e scris el in carti, dar la fel am vazut cu mihnire uneori ca noi, oamenii, nu mai stim sa ascultam aceste ritmuri…din lipsa de timp si bunavointa…
    sa speram ca ceva din misterul, magia si adevarul acestui timp de imperechere si re-imperechere sa ne atinga si pe noi, sa ajunga cel mai bine acolo unde e asteptat, unde e sete si deserti si iarna deopotriva…

    corina 13 februarie 2009 11:11 Răspunde
  • Doream mai devreme sa va spun ca incep eu acum in aceste zile cu cafele, ceai, frisca, lapte, prajiturele aduse la pat si luminate cu ghiocei, pentru voi toate, asa cum meritati.

    Valin 13 februarie 2009 11:34 Răspunde
  • Buna dimineata va spun si eu dintr-o lume desprinsa parca din cele mai albe, mai triste si mai frumoase povesti. Si la mine ca si la tine Somona Ioana, ninge.

    Valin, prietenul meu e mai bine. A fost operat, dar acum se iau in calcul urmarile destul de grave pe care le-ar putea aveam. Dar e mai bine. Iti multumesc si tie, si Annei, si tururor. Va multumesc.

    Sa avem parte de o zi plina de zambete. Buna diminea, Alice.
    Buna dimineata, dragii mei.

    alyce 13 februarie 2009 11:37 Răspunde
  • Incerc sa aflu misterul neconformitatilor tehnice din statia de carburanti, impartite disproportionat intre Ford si Petrom, iar cu Enel am o vorba mai veche.

    Cora draga, am si o sa vi le spun, dar nu sunt doar de rau ci si cu bine.

    Alyce, si eu vreau sa-mi i-au motor, dar enduro si cit mai silentios, insa nu ma lasa iubita.

    Anais, ochii iubitei mele sunt intre cer si mare, asa ca stim BZN, avem insa alte melodii de patima grea ca de inceput.

    Numai bine tuturor.

    Valin 13 februarie 2009 13:54 Răspunde
  • buna ziua dragele mele,

    pentru ca imi lipsesc cuvintele am pentru voi ceva:

    http://www.youtube.com/watch?v=yAeIOhGfZV0&feature=related

    raluca 13 februarie 2009 14:23 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=I-OMPZSarNU

    Dedicatie pentru Valin si Anais….si pentru cei ce ma citesc aici , asa in trecere, in fuga …
    si nu inteleg sa faca diferenta dintre sentimente adevarate, profunde si o stare de bine , dintre contexte literare si viata traita asa cum ne-a dat-o Doamne-Doamne …
    Nu ma judecati dragii mei…eu sunt mai complicata…uneori nici eu nu ma inteleg, asa ca nu va pot pretinde voua s-o faceti…
    De piesa asta ma leaga niste amintiri coplesitoare, imi tremura mainile si-mi curg siroaie de lacrimi de fericire si tristete deopotriva….si voi, ce ma cititi din umbra si ma judecati nemeritat, stiti ce ma leaga de piesa asta ……am facut un filmulet incarcat de atata emotie, si VIATA TRAITA , nu visata – pe aceasta coloana sonora (BZN)….
    As putea sa postez sub alt nume, ca cine ma citeste in jumatati de fraze, in jumatati de cuvinte, si ma suspecteaza de altceva decat sunt , sa-mi piarda urma , dar n-o fac, ar insemna sa abdic de la propriile-mi reguli….
    Sunt eu monica, un om cu trairi mai mult sau mai putin profunde SI ATAT !!!….
    Si apropo sunt din tabara fericitelor, am un barbat fara cusur si un copil minunat – al meu si al iubirii mele dintai, deacum , dintotdeauna….
    asa va doresc si voua

    Inchei cu o alta piesa draga sufletului meu , piesa pe care ori de cate ori o ascult , ma trimite intr-o reverie ….a mea…a noastra…intr-o zi de octombrie – toamna –
    http://www.youtube.com/watch?v=weJ4a5cKGZ4
    va imbratisez pe toti cu drag

    monica 13 februarie 2009 14:44 Răspunde
  • Salut tuturor, potentiali cititori ai rindurilor mele.
    Mi-am inceput ziua cu un zimbet larg si buna dispozitie, dupa ce am citit rindurile postate de Alice. Desi realizez ca episoadele relatate, in sinea lor, sunt foarte frustrante si deloc amuzante. Pentru mine insa, care traiesc si muncesc mai la vest, au devenit cu timpul amuzante. Si chiar atunci cind mi se intimpla si mie unele din aceste episoade, in vizitele pe care le fac din cind in cind „la voi”, sunt dispusa sa le tolerez. Caci sincer, chiar le duc dorul in tara astalalta unde totul se intimpla programat, organizat, cu calm si rabdare, incit de fapt nu se intimpla nimic…
    Si am gasit laudabila urmatoarea idee expusa de Alice:
    „Si va mai rog sa-mi spuneti Povestile voastre despre Tara Absurda – si-acum mi-a incoltit cu lacomie gandul ca poate le-adunam intr-o carte:)!
    Poate am sa contribui si eu cu ceva povesti si din tara „voastra” (desi cel mai corect ar fi sa spun „noastra”), si din astalalta, pe care dupa opt ani tot nu o pot numi „a mea”. Dar de cite ori ma incearca intrebari existentiale, privitoare la apartenenta mea teritoriala, imi vin in minte cuvintele lui Emil Cioran „I have no nationality – the best possible status for an intellectual” si atunci nu mai caut nici un raspuns.

    Dea Valma 13 februarie 2009 14:44 Răspunde
  • cat va invidiez pentru zapezile voastre…tare mi-s dori ca maine dimineata sa fie totul imbracat in alb! imi tot promit sa ma duc la munte si sa am un weekend de libertate, de hoinarit aiurea si de privit cerul…dar weekend-urile trec pe langa mine in viteza ( o sedinta si inca una…)si eu raman cu dorul meu zapezi…
    alyce ma bucur ca e mai bine prietenul tau….

    dalila tua 13 februarie 2009 15:13 Răspunde
  • „de-a valma”,

    mi-a placut mult raspunsul tau din tara astalalta „unde totul se intampla programat, organizat, cu clam si rabdare, incat de fapt nus e intampla nimic”.

    oare sa ne luam de mana impartind aceeasi tara „astalalta”?

    si mie uneori (oricat ar fi de frustrante si cumplite inatmplarile) mi- este dor de ele. si chiar stau si ma gandesc ca e totul atat „in linie” incat nu vezi la stop nici o caruta, sau un cal legat de masina, sau doi oameni tinand usa inchisa la un van (ca altfel nu se inchide si cad lucrurile transportate afara) sau sau sau….

    raluca 13 februarie 2009 15:15 Răspunde
  • dalila, mi-a placut fragmentul din borges…l-am tot recitit…ma gindesc la tine, nestiindu-ti bine coordonatele, si da, mergi odata la munte, ia-ti libertatea asta necesara…
    dea valma, si eu m-am regasit in tara descrisa…bun venit in tara sufletului de aici…
    va imbratisez pe toate, eu am venit de la sanius cu copilul, doar noi si zapezile astea insorite…si voua lumina, si gind bun, ce frumos ghioceii lui Valin si BZN Monicai…Si peste toate inima asta mare a lui Alice, care ma , raz,-bate, si pe mine, la care ii urez sa fie odata intreaga…

    corina 13 februarie 2009 15:29 Răspunde
  • sunt carti care mie mi-au schimbat viata…pe care le citesc si le recitesc si tot nu ma satur de ele….am multe carti de suflet…Ciresarii – i-am citit de nenumarate ori, i-am purtat cu mine in vis si in suflet , „intr-o singura noapte”- cartea asta am citit-o de 3 ori intr-o luna si am plans pana cnd nu am mai avut putere, Nunta in cer de eliade..m-a tulburat atat de mult povestea lor de dragoste incat am crezut ca o sa mor de atata dor,de atata neliniste…pe borges nu-l inteleg mereu, nu reusesc sa-i prind toate gandurile…dar sunt franturi de texte care vibreaza in mine si pe care le tin minte…

    trimiteti-mi si mie un pic de zapada, doar un pic…va rog! la iasi nu a nins..

    dalila tua 13 februarie 2009 15:44 Răspunde
  • Alice, draga mea…
    Te citesc de mult si citesc cu mare placere revista. O astept in fiecare luna si ma supar pe voi ca se termina asa de repede 😉 Mai multe pagini ! Mai multe articole…

    Se zice ca la nervi spune omu’ ce gandeste.
    Cu hazul care va caracterizeaza (pe voi, ca redactie) ai povestit doua situatii emblematice pt tara asta (!).
    Te-ai exclus dintr-un popor pe care nu-l simti al tau. Asa e ! E TARA LOR ! Nu mai e tara noastra. Cred ca e o boala, un virus, ceva, care cotropeste nemilos totul in calea lui. Nu stiu ce sa mai facem… Lupt si eu, ca oricare, sa nu devin ca ei. Si eu ma lovesc de aceleasi revoltatoare absurditati mitocanesti.
    Sigura solutie care-mi vine in minte e plecarea departe, „in tari de soare pline”. II zic adesea sotului meu: „Du-ma undeva unde sa ne fie NOUA bine, sa nu ma doara sufletul de tara aia si de oamenii ei cand ies pe strada.” E o lasitate, stiu, dar nu simt nicio celula de Don Quijote in mine.
    Ce sa facem ? Ce sa facem ?

    Livia 13 februarie 2009 15:49 Răspunde
  • azi e ziua mea de curatenie, de infrumusetare, vreau sa fiu miine si eu un pic mai gatita, mai pregatita de iubire…e prima oara n viata mea cind voi celebra si eu aceasta sarbatoare, cu toate ca nu sunt formala, cu toate ca credinta mea e ca trebuie sa fim tot timpul buni, iubitori si pregatiti sa sarbatorim dragostea…din pacate nu e nici la mine povestea limpede, nu e cum as fi vrut, dar e..totusi e…are potential sa fie…
    sunt atitea de facut, dar vreau sa va scriu, sa impart cu voi citeva farime din speranta mea…si stiu, monica a spus, ea face parta din tabara celor fericite…
    va simt pe cele din aceasta poveste, mi-ati dat si mie fara sa stiti din vibratiile bune ce va insufletesc, voi ati intilnit zina buna, din povestea aia atit de iubita de noi, cu cei doi care s-au intilnit si s-au luat si traiesc impreuna visul drag comun…catalina, nina, cora, valin, monica, amore cred, nu sunteti putine…
    e vorba de noroc, cel ce ne imparte uneori in diferite tabere, dar si mai mult cred eu e vorba de suflet, de caldura umana, de miini care se tin si de vorbe care pot redestepta puteri si sperante nebanuite…sa nu va instrainati polemizind pe teme asa de sensibile cum sunt copiii si menirea fiecaruia, va rog eu…
    pentru mine locul asta e sfint, vreau sa raminem inainte de toate asa cum scriem, pure si cu aripi stravezii… nu e destula polemica si absurd in viata cealalta?
    o sa fiu plecata acest weekend, doresc tuturor multa dragoste, tine-ti-mi si mie pumnii, nu sunt tocmai din cele fericite, dar caut sa merg pe firul ala soptit odata de ielele bune ce m-au trimis pe pamint…e insa greu, stiu si simt asta…

    corina 13 februarie 2009 15:56 Răspunde
  • Treceam odată printr-un oraÅŸ plin
    de lume, imprimîndu-mi în creier,
    spre a-mi sluji mai tîrziu, felurite
    curiozităţi, momente, moravuri, tradiţii.
    Cu toate astea, azi, din întreg oraşul acela nu-mi
    amintesc decît o singură femeie pe
    care-am întîlnit-o, întîmplător, şi mi-o
    aduc aminte fiindcă mă iubea;
    Zi după zi ÅŸi noapte de noapte am fost împreună –
    tot restul din mintea mea s-a ÅŸters
    de-atunci încoace.
    Nu-mi mai aduc aminte, zic, decît de-acea femeie
    care de mine s-a legat cu-atîta patimă,
    şi parcă iarăşi hoinărim, şi ne iubim, ne despărţim,
    şi iarăşi ea nu-mi lasă mîna dintr-a ei, nu vrea
    să-mi deie drumul să mă duc;
    o văd aievea, strîns lipită de mine, cu buzele ei
    mute şi trist tremurînd.

    Walt Whitman

    dalila tua 13 februarie 2009 15:59 Răspunde
  • Monico multumim de BZN …vremea adolescentei si primei mele tinereti vazute, da, prin blue eyes ,blue eyes …Dalila tua si mie imi place Whitman,merci ca mi-ai amintit.Si eu am boala asta a relecturarilor,aproape am ritualuri cu cartile mele dragi.Am recitit acum Fiul Risipitor alui Tudoran si sunt inca infiorata de cartea asta! Va sarut!
    A…sa va povestesc o chestie draguta din Tara Absurda. Mergeam intr-o dimineata spre birou ,pieton fiind,linistita cand o doamna mai in varsta trecand pe langa mine imi spune brusc si fara introducere ca nu circul corect! Ca se circula pe dreapta…pe trotuar!M-am blocat pe moment …apoi am inceput sa rad si am rugat-o sa nu-mi ia permisul…de pieton!

    Cora 13 februarie 2009 17:30 Răspunde
  • Cora, poestea ta din tara absurda e chiar „absurda”:) si raspunsul tau e haios

    mie mi s-a intamplat o chestie draguta aici, in tara absurda!:) era sa iau o umbrela in cap (tot de la o batranica da una teutona) pentru ca m-am „grabit sa trec pe trecere – am trecut prea repede si neatenta” (chiar daca nu venea nici o masina nici din stanga nici din dreapta!!!!!)

    🙂

    raluca 13 februarie 2009 17:35 Răspunde
  • Dragute batranicile astea ori de unde ar fi ele! Te pup Ralu!

    Cora 13 februarie 2009 17:41 Răspunde
  • Corina
    iti tin pumnii si iti doresc sa gasesti ceea ce cauti.

    Pentru cele si cei care iubiti si puteti petrece sarbatoarea de maine cu cel care va e drag: sa aveti o zi frumoasa.

    Pentru cele care iubiti si nu il veti avea decat in gand alaturi – aveti incredere, vor veni si vremuri mai bune.

    Pentru cele care il cautati – va veni ! Zambiti zapezii, ghioceilor, soarelui, sigur va fi atras de zambetul vostru!

    Alice, un gand special pentru tine in week-end-ul asta atat de pompos numit „al indragostitilor”… te rog sa nu fii trista, stiu ca l-ai chemat, stiu ca ai fi dorit sa bei acum sampania aia… va veni si „Valentine’s” al tau si numai al tau…cand te vei astepta mai putin il vei descoperi langa tine, asa e dragostea, vine cand vrea ea nu cand o sarbatoreste calendarul.
    Te imbratisez cu drag.

    Simona Ioana 13 februarie 2009 20:10 Răspunde
  • Buna seara, va spun si eu! Am fost aici si zilele acestea, v-am citit, am stat cuminte si am incercat sa-mi linistesc sufletul…
    Va imbratisez cu drag si va doresc sa vi se implineasca visele de iubire, de drag, de dor…

    Cristina Socaciu 13 februarie 2009 20:19 Răspunde
  • simona ioana, si tie un weekend cald si deosebit, multumesc de ginduri, le-am primit…
    si cristinei, sa aiba sufletul linistit ii doresc si poate vesti mai bune de la el, de la suflet…drumuri cu folos la rosanne, ma gindesc la voi, sunteti toate colegele mele de zbor, va port oricind cu mine, anna va fi sigur fericita cu al ei cris, dar si voi, ceilalti sa fiti…Alice, o sa ne mutam odata intr-o casa de sticla…in forma de…mai trebuie sa spun?

    corina 13 februarie 2009 20:27 Răspunde
  • Cum iese „lumea lui Palnie” din criza

    CAPITALISM TRADIŢIONAL: Ai două vaci. Vinzi una şi cumperi un taur. Cireada se înmulţeşte iar economia prosperă. Le vinzi şi ieşi la pensie cu câştigul.

    COMPANIE AMERICANĂ: Ai două vaci. Vinzi una şi o forţezi pe cealaltă să producă lapte cât pentru patru. Eşti surprins când vaca moare.

    COMPANIE FRANCEZĂ: Ai două vaci. Faci grevă pentru că doreşti să ai trei vaci.

    COMPANIE JAPONEZĂ: Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încât să fie de zece ori mai mici decât o vacă obişnuită şi să producă de douăzeci de ori mai mult lapte. Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon, şi le promovezi la scară globală.

    COMPANIE GERMANĂ: Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încât să trăiasca 100 de ani, să mănânce o dată pe lună şi să se mulgă singure.

    COMPANIE BRITANICĂ: Ai două vaci. Amândouă sunt nebune.

    COMPANIE ITALIANĂ: Ai două vaci, dar nu ştii unde sunt. Pleci în pauza de prânz.

    COMPANIE RUSEASCĂ: Ai două vaci. Le numeri şi afli că ai 5 vaci. Le numeri din nou şi afli că ai 42 de vaci. Le numeri din nou şi afli că ai 12 vaci. Te opreşti din numărat vaci şi deschizi altă sticlă de vodcă.

    COMPANIE ELVEŢIANĂ: Ai 5000 de vaci, dintre care nici una nu-ţi aparţine. Facturezi celorlalţi cheltuieli de depozitare.

    COMPANIE INDIANĂ: Ai două vaci. Te inchini la ele.

    COMPANIE CHINEZĂ: Ai două vaci. Ai 300 de oameni care le mulg. Declari şomaj zero, productivitate bovină înaltă şi arestezi reporterul care a publicat cifrele.

    COMPANIE ROMÂNEASCĂ: Ai 6 vaci, costuri cât de 10, mulgi doar 3, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5, dai faliment şi dai vina pe bou.

    ASOCIAŢIE FAMILIALĂ PRAHOVEANĂ: N-ai nici-o vacă. Contractezi două cu statul şi faci vilă cu fonduri U.E. pe care o declari staul. Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizată calamitată. O iei de la capăt. Ceilalţi se uită ca viţelu la poartă nouă la vila abia construită.

    iana 13 februarie 2009 20:32 Răspunde
  • Iana esti extraordinara!!!! Te imbratisez de aici din tara palniei.

    Catalina 13 februarie 2009 21:38 Răspunde
  • Catalina si eu pe tine… de pe continentul vacii moarte… 🙂

    iana 13 februarie 2009 21:43 Răspunde
  • Buna seara, dragelor.
    Iana intr-adevar foarte dragut ce ai scris. Am ras cu lacrimi.

    alyce 13 februarie 2009 21:50 Răspunde
  • Buna seara, Alyce. Lacrimile astea provocate de ras sunt sanatoase. Si eu rad uneori cu lacrimi si plang mai mult atunci cand sunt fericita sau emotionata decat atunci cand sunt trista. Am plans ore intregi la nunta mea, plang atunci cand le cant ingerilor mei „multi ani traiasca”, atunci cand ma strang tare in brate si-mi spun „te iubesc”, plang cand unele persoane imi spun tin la tine sau te iubesc.

    Catalina 13 februarie 2009 22:24 Răspunde
  • Catalina nu stii cit vreau sa-ti multumesc pentru ce scrii, pentru ca scrii…
    se poate asadar trai cu emotii intr-un banal cadru de familie?
    cind citesc despre normalitate stiu ca nu e totul pierdut…
    ma simt asa de bine. Multumesc buna mea Catalina, mai vino si mai spune-le… poate pe tine te vor crede si vor cauta spre lumina.. spre lumina cea adevarata!

    iana 13 februarie 2009 22:49 Răspunde
  • Catalina -ce nume frumos- eu plang prea putin cu lacrimi de fericire. As minti daca as spune ca nu sunt multumita de viata mea. Sunt. Dar nu sunt fericita in intregul sens al cuvantului. Imi impart timpul printre carti vechi de teatru, analize de spectacole, si multe ore de scris. Lucrurile astea ma multumesc, dar simt ca ceva lipseste. Imi lipseste imbratisarea calda a celui pe care nu l-am intalnit. Caci de imbratisari mincinoase sunt satula pana peste prinzatoarea de par din crestetul capului. Detest noptile in care sunt ingrozitor de trista in singuratatea mea. Vreau mai mult, si ma trezesc in fiecare dimineata cu speranta ca incapatanarea mea va da roade.

    alyce 13 februarie 2009 22:49 Răspunde
  • poate o sa le gasesc pe drumuri care duc la oamenii pe care ele toate ii merita ..
    poate vor inceta cu jalea cea mare si vor invata sa plinga de fericire… si nu vor mai rataci pe carari morbide…
    si vor ride si ele cu gura pina la urechi… si vor fi instare sa puna un banc la care sa rida ceilalti…

    iana 13 februarie 2009 22:51 Răspunde
  • Salutare voua, celor de acasa, ale caror voci produc ecouri vibrante in sufletul meu!
    M-am alaturat voua recent si m-a adus aici cea care v-a adus si pe voi – Alice Nastase. Am cunoscut-o pe Alice acum doua saptamini, cind m-am ciocnit de ea mai mult sau mai putin intimplator. De fapt o alta Alice mi-a facut cunostinta cu ea. Cum asa? poate va intrebati. Pai uite asa:
    Am o prietena de suflet cu care fac schimb de carti, de idei si de „de-ale noastre”, de-ale fetelor. Am fost sa-mi vizitez prietena si i-am dus citeva carti iar la rindul ei ea mi-a umplut sacosa cu altele. Ajunsa acasa mi-am ordonat grijuliu noile achizitii pe raft, si tot nu ma decideam ce carte sa incep. Si le-am lasat pe ele sa-si aleaga singure ordinea de intrare in scena, desemnindu-le numere si apoi extragind biletele. Ce sa fac, ma mai joc si eu din cind in cind. Si s-a ales dintre ele „Dincolo de bine, dincoace de rau, despre iubire”. Si-am inceput sa citesc, sa savurez, sa devorez…De mult o carte nu a produs asa un impact asupra mea, inca de la primele pagini. Citez din propriul meu email, trimis unei prietene din tara voastra, cu rugamintea de a-mi cumpara si mie cartea:
    „[…[ Nu-mi vine sa o las din mina, dar nici nu ma indur sa o termin, ca atunci cind mai pastram un patratel de ciocolata, sa-mi indulcesc si o alta clipa, mai tirziu…E, nu stiu cum sa o descriu, si meditatie, si educatie, si pansament pe rana, si o ciocolata foarte fina… Sper sa nu ma dezamageasca pina la sfirsit, nu cred sa o faca. Ma bucur ca le-am descoperit si pe Aurora Liiceanu si pe Alice Nastase. Parca mi-as fi facut prieteni noi! Sper sa mai citesc si alte scrieri de-ale lor. Ti-o recomand sa o citesti daca o mai gasesti prin librarii, si inca ceva: te rog cumpara-mi-o si mie, e o carte pe care mi-o doresc in biblioteca.”
    Alice Nastase, iti multumesc ca existi si ca ai puterea, taria, dorinta, vointa, bucuria de a-ti imparti gindurile cu noi.
    Si uite asa, am google-uit numele ei si asa am ajuns in pasi de Tango la voi…Si tot ma intrebam cum sa fac, ce sa fac, ca sa ajung in contac cu voi. Marturisesc ca mi-a fost teama sa imi fac aparitia, teama de nu fi descoperit un cerc deja inchis, unde sa nu mai fie loc si pentru mine. Dar imi tot rasuna in urechi: „Ce sa fac, cum sa fac?!” Pe dracu in patru! cum ar spune Alice. Si intr-un final am indraznit si am postat, iar faptul ca am avut si reactii la primele rinduri m-a bucurat si m-a incurajat enorm (multumesc Raluca si Corina). Si dupa cum vedeti, mi-am cam luat nasul la purtare si va scriu din nou.
    As indrazni sa va propun, in paralel cu rubrica sugerata de Alice – Povesti din tara Absurda, inca una – Povesti de la Vest de tara Absurda, in care sa va povestim si noi, cei ce-am ales calea catre Apus, povesti de-ale noastre. Ca sa vedeti ca nu totul se imparte in tari absurde si neabsurde, ca si aici nu e neaparat mai bine sau mai rau, e pur si simplu diferit.
    Cum vi se pare, v-ar interesa?

    Dea Valma 13 februarie 2009 22:53 Răspunde
  • Dragele mele, eu am o viata de familie simpla, normala, dar plina de dragoste. Si sunt fericita alaturi de ingerii mei si de OM-ul meu drag. Nu mi-am dorit niciodata altceva. Toata adolescenta mea in rugaciunile mele ziceam asa:”da-mi Doamne un om care sa ma iubeasca mult si pe care sa-l iubesc la fel de mult”. Apoi, dupa ce Dumnezeu mi l-a dat am zis „da-mi Doamne 2 fetite care sa semene cu el, cu omul meu drag” Si Dumnezeu mi le-a dat. Ce pot sa cer mai mult? Cum pot sa-i multumesc lui Dumnezeu? Doar avand grija de ceea ce mi-a dat El.

    Catalina 13 februarie 2009 23:24 Răspunde
  • Boa noite Alice, ladies, lume,

    Poveste lunga dar va rog urmariti pana la fnal, poate merita…

    Incerc de ceva timp sa trimit un semn de viata impachetat in cateva cuvinte si purtand cu el o speranta…speranta mea, ca a multor altora de altfel, sa impart o poveste, de fapt un munte de povesti adunate in calatoria, aventura, nebunia, minunea pe care o traiesc acum…nu caut o ocazie, dar citind poveste ta Alice ma amuz teribil sa vad ca viata, oriunde ar fi ea, ramane la fel, cu micile ei probleme si necazuri…tu vorbesti de palnie, de vanzatoarea sitirita. Eu vorbesc ca mi-e un dor si mai ales un chef nebun de fix aceste lucruri, de lucrurile noastre romanesti, de Bucurestiul cu trafic nebun si Romania mea de bastina, de casa mea cu dus cu apa calda, de electricitate, de o camera fara insecte uriase sau mii de gauri mici in acoperis ce lasa apa sa curga incet dar sigur fix in pat, de asternuturi uscate, si nu imbibate in kg intregi de umezeala, hm…de ce? ei, eu sunt acum in…hm, sa spunem, in jungla braziliana, am inceput un program de voluntariat pentru un mic ONG care lucreaza cu copii, orfani. Ceva absolut inedit, o viata complet diferita de tot ce am trait pana acum. Astazi de exemplu, a fost o zi nebuna, am mers doua ore pe jos, pe drum de tara, printre munti si padure tropicala, cu un rain coat urias, caci ploaia de vara incepe si nu se mai termina, dis-de-dimineata, atat de adormita incat am reusit sa imi pierd un pantof in masa de noroi ce trona amenintator in mijlocul strazii, hm, drumului, asta ca sa ajung la politia de frontiera cu un look teribil de „jungle Jane”, acoperita in noroi si ploaie, si sa stau frumusel sa astept ore intregi pentru o formalitate mica de prelungire a vizei, yuhu!

    Oricum, povestea mea e lunga iar ideea si speranta mea este de a imparti aceasta poveste, poate chiar ca un mic editorial, cu ceilalti, cu lume nebuna ca mine, cu kindred spirits insetati de altfel si altceva si altundeva. Povestea a ce? A unei calatorii in America de Sud, cu rucsat in spate si aventuri nebune, calatorie traita intre rasarit si apus minunat de soare, in locuri in care putine suflete si de multe ori un prim suflet de roman (caci mi s-a tot spus ca sunt prima romanca pe care localnicii o intalnesc aici sau acolo, in nordul arid al Brazilei, in satulete de pescari cu km intregi de nisip, plaja, dune si mare invalurita, ..) ajung, al experientei de a lucra ca voluntar in the middle of nowhere, in muntii statului Rio de Janeiro, cu copii fumosi si nebuni, o da, nebuni cu siguranta, dar care acum stiu sa numere in cele sase limbi pe care le vorbesc si mai ales in limba mea, he he

    Acum, partea frumoasa, cum a inceput povestea, cum am ajuns aici si de ce? Nici eu nu stiu bine dar iata ce gandeam in septembre 2008, inainte de a bookui zborul pentru Rio:

    „Incerc sa imi adun gandurile intr-una din limbile pe care le vorbesc si dupa ce dau cu grija si ceva efort una cate una la o parte, ca niste coji usturatoare de ceapa, raman sa gandesc si atunci sa si scriu in romana. De parca ar conta, de fapt se pare ca ar conta intr-adevar dar ce imi pasa mie. Mie imi pasa de gandurile amestecate printre coji de ceapa si taramuri indepartate, ganduri ce au zburat de mult spre alte lumi si poate alte timpuri, spre viitor, trecut si alt prezent, ganduri enervant de repetitive, ganduri ce poarta vise nevisate, sperante aproape nesperate, ganduri ce nu pot fi nici macar soptite de teama de a nu se pierde in aburi, ceata, uitare si nepasare. De ce? De ce teama, soptite, nevisate, neindraznite? Crede-ma nici eu nu stiu, caci nu pot decat sa ma mir de propria-mi neincredere, ca mai apoi sa ma revolt de propria mirare si sa imi spun pentru a mia oara ca nimic, dar chiar nimic, nu este imposibil. Ce ganduri? Vai, ce ganduri nu sunt? Ce bine ar fi sa nu le am, sa fiu doar eu acum si aici, aproape intr-o beata, dulce paralizie a gandirii…Dar ele sunt si raman cu mine cerandu-mi solutii si, indata primite, cerandu-mi noi intrebari si deci noi raspunsuri, un soi de joc absurd, rotund si alunecos, fara inceput sau final sau sens sau noima sau folos. Il joc caci nu am de ales, este al meu, al meu si al multor altora, l-am mostenit si il voi lasa celor de dupa, imi place la fel de mult cat nu il vreau, raman sa joc si sa ma joc.

    Putin imi pasa de gandurile mele cand sunt, si crede-ma am fost, doar fericita, satisfacuta, placuta si iubita. Atunci nici cele mai necesare ganduri nu-mi vin in minte si uit cu dulce naivitate sa mananc, sa beau, sa cumpar, sa lucrez, sa…, sa gandesc. Ce pacat ca nu mult dupa imi amintesc totul si reiau, cu incredere mincinoasa ca pot sa opresc cand vreau, jocul meu nebun.

    Ce ganduri oare am acum…nu le opresc, nu le gandesc, nu le justific sau testez, le arunc doldora intr-o gramada aiurita si sincera pe o pagina alba…vor fi lucruri practice si usor plictisitoare sau pur si simplu reale, nimic romantat, sau poate doar putin.
    Ce lux sa imi pot alege un drum, fie el chiar si de scurta durata, poate…caci nu se stie. Ce lux sa imi pot alege linia de munca si locul, ce lux sa pot spune, hei acum ma pregatesc sa imi rezerv avion pentru calatorii in America de Sud. Ce mirare ca aleg acest loc, desi nu ar fi fost prima alegere nici macar cu cateva luni in urma. Ce ciudat ca m-am gandit la Brazilia, ca am senzatia ca sunt multe lucuri mici si insemnate care imi arata sau confirma sau pur si simpu sunt acolo si eu le observ, si toate sunt legate de acest loc. Ce noutate ca pentru prima oara aleg constient si oarecum independent de alte structuri, planuri, ca nu am ales dintr-o lista anume bazandu-ma pe criterii rationale, normale de altfel ca si: munca, casa, studii, poate iubit. Nu, nici macar, poate si de asta mi-e putin teama dar nu ar trebui sa-mi fie caci nu vad ce as putea pierde…teama ca nu este decat un soi de pofta de moment, nejustificata nici de structuri nici de destin nici de viata nici de…hm, nu vad de ce nu ar fi de ajuns sa fie justificata de mine. Alegerea mea dintr-o mie si una de posibilitati, locuri si slujbe in lumea larga, alegerea mea de acum, caci am intalnit si iubit un brazilian, ca pantofii pe care vroiam sa-i cumpar la mare erau facuti in Brazilia, ca pantofii pe care ii port sunt la fel, ca biserica pe langa care am trecut in Londra este tot a lor, ca vorbesc cu prietena mea de planurile mele si primesc suport si incurajari, ca acolo vreau sa calatoresc si poate sa raman sa lucrez o perioada. Ce mai conteaza, sunt semne sau nu, e o parte din puzzle sau nu, e ce trebuie sau nu, ce vreau sau nu…de parca am stiut pentru restul lucrurilor pe care le-am facut…de parca voi sti de acum incolo…Cred ca este un pas ceva mai mare pur si simplu din cauza distantelor si a faptului ca este diferit acolo si totusi nici macar nu este atat de diferit, din cauza finantelor, dar prea putin din cauza asta, si in fond daca am un avion dus-intors am posibilitatea de a ma intoarce. Si atunci de ce ma tot scarm atat sa rezerv si sa accept ca vreau sa fac chestia asta, sa ma pregatesc si sa plec. Nici eu nu stiu, probabil ma asteptam la ceva mai organizat si mai civilizat si imi insel putin aceste asteptari. Poate mi-e teama san nu fac o alegere gresita si sa regret mai tarziu. Dar adevarul e ca nu am regretat nimic din ce am facut, cum as putea? Este adevarat ca nu cunosc alternativa si nici nu o voi afla vreodata deci ce conteaza. Ca sa inchei acest sir interminabil care incepe usor usor sa ma innebuneasca, ideea este: acum am timpul si cheful si resursele sa plec in aceasta calatorie si poate sa incep ceva complet diferit, nou si poate provocator. Vreau, pot si cred, simt ca va fi bine. Grijile ma urmaresc intotdeauna, cum au facut-o si alte dati, dar ele sunt acolo sa traga un semnal de alarma numai cand va fi cazul. Insa atata tot. Sper ca mintea mea sa lase mai mult spatiu inimii si sa pot sa ascult bataile, ele imi vor spune ce vreau sa stiu. Acum ascult. Sa aleg dintr-o mie si una?”

    din Xerem, Brazilia, um abraço e un beijo carinhoso

    Laura Elena Prodan 13 februarie 2009 23:33 Răspunde
  • Eram nu foarte de mult, intr-un centru comercial maricel, am cumparat un produs si acasa am descoperit un „defect”, am revenit in 16 ore la acel magazin si i-am spus vinzatoarei despre defect si ca doresc schimbarea produsului sau returnarea pe loc a sumei achitate pentru acesta, plus reclamatia aferenta. Desi s-a cam ratoit la inceput dupa 2-3 minute, am ajuns la un consens, m-a rugat apoi sa nu-i fac reclamatie, mi-a pus si mina la fermoar chiar. Cind m-am intors pentru produs, am stat iar de vorba si mi-a povestit de patron (nu are impotranta religia sau nationalitatea), de faptul ca e si exploatata sexual, ca are dupa opt luni de munca la negru angajare cu Carte de munca si salariul minim trecut in ea, ca nu-si ia salariul niciodata intreg pt ca se mai gasesc asa zise pierderi care li se imputa lor, ca fiind din alt oras sta in gazda la cineva pentru care mai trebuie sa presteze, ca acasa sunt probleme si nu se poate intoarce. Am constatat in timp ca avea dreptate la o mare parte din marturisirile pe care mi le facu-se, unele se puteau vedea altele mai putin; la 21 de ani era chinuita de viata si incerca sa nu fie o patzachina; Am mai trecut pe acolo si am stat la cite o cafea, mi-a spus niste lucruri cumplite si nu erau povesti. Intr-o zi am gasit-o batuta si am tras o cearta cu partonul care in 5 min. si-a adus gasca, iar eu stateam si ma impingeam cu ei. Am luat-o de acolo atunci si i-am rezolvat casa, masa si alt job la o cunostiinta. Nu ma pindesc generalizari pacatoase, vreau sa cred cu naivitate ca e doar un caz izolat.
    Poate o sa va povestesc cum eram sa „violez” un politist.

    Valin 13 februarie 2009 23:35 Răspunde
  • cind am incercat sa gulmesc cu ele, sa le spun .. well, banal, plictisitor…
    au sarit saracele de ele ca ele nu pot asa …. inchipuindu-si ca normalitatea nu aduce nimic cu ea.. decit plictis…
    n-ati inteles nimic…. mi-e mila de voi…

    iana 13 februarie 2009 23:38 Răspunde
  • Valin, cumplita povestea ta. Si foarte frumos gestul pe care l-ai facut. Si apropo de motorul pe care vrei sa ti-l iei, nu e asa periculos ca cele de viteza. Caci in trafic se intampla cele mai multe accidente. Atat din neatentia soferilor, cat si din teribilismul motociclistilor. Dar diferenta dintre ei e ca, soferii au centura de siguranta, motociclistii il au doar pe Dumnezeu.

    alyce 13 februarie 2009 23:49 Răspunde
  • intrase cineva si citise postarile voastre si se intreba daca nu cumva e doar literatura…si nu se prinsese el de poanta… 🙂
    era tot cineva obisnuit cu normalitate presupun…

    iana 13 februarie 2009 23:49 Răspunde
  • Bun venit Dea Valma, bine ca ne-ai gasit, ne bucuram ca esti alaturi de noi. Si eu citesc aceasta carte despre care ne-ai scris acum si sunt la fel impresionat. Pe mine m-ar interesa materializarea propunerii tale, insa cea care are autoritatea de decizie este Alice. Aici nu este un cerc inchis, si mie mi-a trebuit ceva timp sa postez, am fost primit nemasurat de frumos si de cald.

    Valin 13 februarie 2009 23:49 Răspunde
  • Buna seara! E un lucru bun sa starnesti mila cuiva.Acel cineva, in marinimia-i absoluta,s-a gandit la tine, a vrut sa te-ajute sa intelegi, te-a calauzit pe drumul bun…cand n-a mai avut ce face, a sfarsit prin a te compatimi. E solutia cea mai buna de-a arata semenilor ca-ti pasa!
    Iarta, Iana, ca poate si tie ti s-au iertat multe…

    Simona Radoi 13 februarie 2009 23:51 Răspunde
  • seara buna (voua) ziua buna (noua).

    DEA VALMA bine ai venit aici. e un loc foarte interesant 🙂

    CORA multumesc pentru ca i-ai sarit in ajutor IANEI; mesajul asta este strict pentru tine, nu pentru oricine altcineva care ar vrea sa imi sara in cap apoi! IANA nu a atacat pe nimeni, s-ia spus doar parerea.

    CATALINA si oricine altcineva care se regeseste in normalitate…”normalitatea” e frumoasa, calda, buna, romantica…nu e nimic rau sau aiurea sa ai o viata normala. eu personal incerc sa am o viata cat mai normala tot timpul…nu imi iese de cele mai multe ori dar asta e alta mancare de peste.

    SIMONA IOANA eu am doua fete si este o diferenta de 6 ani intre ele. eu eram multumita numai cu prima, nu ca nu imi mai doream copii dar eram prea absorbita sa o iubesc pe ea…am ramas insarcinata a doua oara pt. ca el m-a rugat sa mai avem un copil. nu am avut nimic impotriva…dar ma intrebam cum te intrebi si tu….cum o sa imi iubesc al doilea copil cand pe primul il iubesc asa de mult…acum nu imi pot inchipui viata fara a doua copila…cred ca le iubesc diferit dar sigur la fel de mult.

    IANA mi-au placut vacile tale!

    VALIN merci pt rasfat…dupa cum vezi…unele ne uitam suspicios la tine, nu vrem sa ne invatam cu binele 🙂

    ALICE merci ca ne lasi sa ne facem de cap pe blogul tau!

    CELELALTE ZEITE sa aveti pace in suflete.
    va multumesc ca exitati.

    meninne 14 februarie 2009 0:07 Răspunde
  • Dragi fete frumoase si vesele si triste si voua dragi baieti frumosi va spun noapte buna. Ingerii sa va vegheze somnul.

    Catalina 14 februarie 2009 0:11 Răspunde
  • Cora, imi place Geo Bogza.
    Iti place Calistrat Hogas ? „Pe drumuri de munte” era gata-gata sa ma faca padurar.

    Valin 14 februarie 2009 0:12 Răspunde
  • Simona Radoi,
    ele nu mi-au gresit mie cu nimic… ce inseamna sa le iert eu? sa le iert ce?
    traieste fiecare cum vrea si isi face fiecare fericirea cum stie el mai bine.
    sper ca tu glumesti si atit…

    doar imi cer si eu dreptul la a ma bucura ca mai sint oameni ca mine… si imi justific intr-un fel atitudinea pe care o am fata de „altceva”-ul pe care il vad aici..

    iana 14 februarie 2009 0:20 Răspunde
  • Ce traditii frumoase avem, eu de martisor ma bucur teribil, sunt ani cind am dat averi pe simboluri si flori, e atita splendoare in sarbatoarea asta, se aleg mosi si babe, ce competitie era intre fete si baieti de la cine si ce a primit si a dat.
    Iana, Meninne si toate, ma bucur ca vrei sa vorbim despre martisor, eu incep sa vi le pregatesc.

    Valin 14 februarie 2009 0:23 Răspunde
  • VALIN mi-am adus aminte de la povestea ta cum m-am batut eu cu cinci rromi (fara sa fiu rasista…de fapt sunt un fel de rasista si eu, urasc oamenii rai! dar in rest nu e cazul). cred ca aveam 18 ani, intrasem intr-un mic magazin ci vad un tanar ca deschide buzunarul din spate al rucsacului unui tanar care ii era clar necunoscut! oripilata stric in gura mare…”hei, ce faci acolo?” nu zice nimic dar pleaca…eu, normal, mandra ca am facut o fapta buna, cine stie ce ii furau bietului om!? cand ies afara…erau 5 insirati unul langa altul, ma asteptau. recunosc ca nu mi-a fost frica (inainte…ca dupa am fost in soc)…toti erau de inaltimea mea si erau slabiti. eu inceput sa dea toti in mine cu ce nimereau. am uitat sa specific ca eram ziua in amiaza mare pe una dintre celele mai mari si aglomerate strazi ale orasului…de fapt se stransese lumea ca la cierc in jurul nostru. normal, nu a intervenit nimeni…dar (doamen ajuta) nu am fost batuta! e clar ca asta a fost put noroc dar am fost atat de enervata ca am dat la randul meu in ei cat am putut de tare…asa ca pana la urma a fost un egal! toata bataia a tinut 2-3 minute. apoi m-au lasat in pace si au plecat. m-am asezat langa un copac si am inceput sa plang 🙂 nu simteam durere, cum am zis, nu au reusit sa ma loveasca bine…dar am intrat in soc…realizam ca ma puteau omara in bataie daca nu as fi avut noroc. atuci, vine o tanti care cica vrea sa ma linistesca „lasa mama ca tot tu i-ai batut, de ce plangi acum?”
    amintiri din copilarie! acum am 33…just in case …si nu stiu daca as mai sari la bataie cu atata usurinta. cred ca as fugi mancand pamantul.

    meninne 14 februarie 2009 0:32 Răspunde
  • voiam sa merg la culcare si cu toata multimea de rinduri, te-am citit Laura Elena- cu emotie si uimire…ai pornit unde as fi vrut si eu sa ajung (nu exact geografic), dar nu am avut destul curaj…te admir, te string de mina…

    corina 14 februarie 2009 0:51 Răspunde
  • vise placute va doresc, Alice, dragii mei, din tara cu mult lapte si multe facturi…

    corina 14 februarie 2009 1:31 Răspunde
  • merci Valin…
    sa traim cit Martisorul… vine de la daci?

    iana 14 februarie 2009 1:31 Răspunde
  • Da, Iana. De la daci vine. Eu asa stiu:)

    alyce 14 februarie 2009 1:43 Răspunde
  • Merci frumos Corina, aveam nevoie de un cuvant bun, viata nu e chiar usoara aici iar lucrurile bune, ca intotdeauna, sut insotite de altele mai putin bune…povestesc altadata…tara cu mult lapte? poate fi Olanda? acolo am si eu casa de ceva timp, in Amsterdam…sper ca randurile mele multe sa prinda mai multe minti interesate, imi place sa impart cu voi. Dorme bem garotas!

    Laura Elena Prodan 14 februarie 2009 1:44 Răspunde
  • Noapte buna va spun.
    Eu am sa incer sa adorm iubind, visand, sperand. Caci dragostea mea atarna de un rest de vis. Si poate ca ziua de maine il va indruma pe iubitul meu sa ajunga la mine. Asteptarea ma nelinisteste, dar imi da aripi de speranta. Iar daca el tot va intarzia sa apara, maine voi sarbatori mai de graba Ballantine’s Day decat Valentine’s Day.

    Noapte buna tuturor.
    Alice, sincer, imi esti draga! Noapte buna!

    alyce 14 februarie 2009 2:19 Răspunde
  • Laura Elena ti-am citit „povestea” si mi s-a parut scurta 🙂 astept cu nerabdare continuarea. sa ai grija de tine…eu am pornit in viata visand sa ajung in africa…dar se pare ca viata a avut alte planuri pentru mine (cel putin deocamdata) si eu sunt prea slaba sa ma impotrivesc vietii (mai am insa urme de vointa care svacnesc din cand in cand, atunci pot sa fac si ce vreau eu).

    meninne 14 februarie 2009 2:55 Răspunde
  • iana cum poti sa crezi ca viata noastra e literatura…eu tot incerc sa trec peste asta si nu reusesc…ce e normal-u iana? pentru tine inseama o viata d efamilie linistita, pentru mine poate inseamna sa ma plimb in fiecare zi in parc ( ca asa am facut toata viata si mi se pare normal), pentru altele inseamna sa te trezesti dimineata si sa te duci la munca…crezi ca viata ta e mai normala decat a mea sau decat a ralucai…sau decat a altora?
    cat e de usor sa arunci cu vorbe in stanga si in dreapta…nu am sa va mai scriu dragelor…ca viata mea si suferintele si bucuriile mele nu sunt literatura….

    dalila tua 14 februarie 2009 4:32 Răspunde
  • mila iana poate sa aiba doar dumnezeu in nemarginita-i bunatate….si eu pot sa zic ca mi-e mila de tine….dar nu zic caci eu pe tine nu te cunosc si chiar daca te-as cunoaste nu am nici un drept sa te judec.,,,
    un prieten bun si drag imi spunea ca noi femeile nu suntem in stare sa legam prietenii cu alte femei…si incep sa cred ca mare dreptate avea…

    ramas bun zanelor!
    ramas bun alice…multumesc ca pentru o clipa m-ai primit aici !

    dalila tua 14 februarie 2009 4:37 Răspunde
    • Buna dimineata.
      Va scriu dintr-un oras acoperit de zapada. Va scriu ca o marturisire, va scriu cu rusine, pentru ca nu v-am spus unde sunt- dar nu pentru ca m-as fi ascuns de voi, ci pentru ca n-am avut curaj sa-mi deconspir drumurile, cautarile- incercand si sa le dau o sansa de izbanda in plus. Va scriu inainte de-a ma intoarce acasa. Sunt impietrita, sunt arsa de frig, sunt insetata de moarte. Va scriu purtand in suflet si in minte cartea pe care o voi scrie dintr-o rasuflare de-acum… Cartea visata, cartea intamplata. Cartea unei minuni si a unei cautari.
      A fost atat de frumos si de trist aici, stiti, dupa atatea lacrimi si dupa atatea zbateri l-am gasit pe barbatul meu, l-am vazut, ne-am zambit, ne-am tacut, ne-am recunoscut a nenumarata oara din vietile in care ne-am apartinut mai inainte… Si am inteles si de ce a ales sa ramana departe de mine. Si n-am inteles de ce a decis sa ramana departe de mine- asa cum eu nu inteleg, dar accept neputintele si lasitatile si minciunile lumii.
      Am incheiat un capitol de viata. Si l-am incheiat superb, sub fulgi de zapada cazand dintr-un cer luminat de credinta. Raspunsurile omenesti, acelea pe care le cautam, le-am gasit. Si acum sunt in stare sa asez in icoanele gandului meu chipul lui, mainile lui, vocea lui, parfumul lui. Plec sa caut si raspunsurile divine, merg in Tara sfanta sa cer iertare, sa cer impacare, sa cer uitare. Si sa cer o alta viata pentru dragostea mea.
      Am vrut sa va spun. Ma intorc acasa, cu inima inghetata, dar cu gandul senin. Mi-ati fost, ca intotdeauna, tovarasi de drum, mi-ati dat putere in clipele in care simteam ca ma prabusesc, v-am citit ca sa imi iau speranta din cuvintele voastre. Sa nu pleci, Dalila mia, sa nu pleci, sa nu ma lasi, te rog! Tu ai venit aici pentru ca semeni cu mine, pentru ca iti gasesti raspunsuri si intelesuri. Iana a venit cu ganduri mai mari, mai indraznete- fiindca traieste, poate, in tara indraznelii- ea ar vrea sa ne schimbe, si n-o face cu gand rau, spera ca ne-ar fi mai bine sa fim cum zice ea. Dar noi suntem cum suntem noi, nimeni nu ne mai poate schimba de acum, iar noi nu mai vrem, tristetea noastra e platosa noastra. Altii se apara de lacrimi si de indoieli, traind in formule care le vin lor mai bine, ii adapostesc mai temeinic. Noi ne aparam de neant cu tristetea noastra, noi suntem cautatoare si triste, noi spalam cu lacrimi mizeria lumii, ca sa renastem, pure, de fiecare data. Noi suntem zeite. De-aceea ne-am dat intalnire aici.
      Va spun buna dimineata tuturor, va imbratisez inainte de-a pleca, inainte de-a veni.

      Alice Nastase 14 februarie 2009 9:10 Răspunde
  • Fetelor, fetelor… Blogul acesta nu este al Ianei… ignorati postarile ei sau ale altora daca nu va plac (eu asa fac)… si bucurati-va incontinuare de aceasta casuta a minunilor.

    Sa aveti o zi a indragostitilor cu fulgi de zapada si ceai cu aroma de mere coapte si scortisoara(desi mie-mi place mai mult cel de vanilie)!

    Cristina Bizu 14 februarie 2009 9:19 Răspunde
  • Alice, minunea mea, sa-mi aduci si mie din Tara Sfanta, anii mei pierduti pe acolo, dragostea mea visata si cautata in Gradinile Bahai din Haifa. As merge cu tine, doamne cat as vrea sa revad acele locuri, miroase a ingeri cand iesi din aeroport. Nu pot uita acele trairi.

    Cristina Bizu 14 februarie 2009 9:25 Răspunde
  • Drum bun minune!

    Cristina Bizu 14 februarie 2009 9:35 Răspunde
  • Alice, te imbratisam si iti suntem aproape! Sa ai drum bun si sa-ti fie bine…
    Dalila, sa nu pleci…ramai cu noi, asa cum a spus Alice, asa cum a spus Cristina, aici e casuta minunilor… Ramai, noi toate avem nevoie sa ramai!

    Cristina Socaciu 14 februarie 2009 9:56 Răspunde
  • Buna dimineata,Tara a Iubirilor,fie ele linistite,sau adevarate furtuni,
    Ce bine ne este noua aici,fiecare cu firea lui,fiecare cu sufletul lui…
    De ce sa plecati,ramaneti,ramanem toti ,impreuna,Dzeu ii iubeste pe toti oamenii la fel,aici nu de judecati ne ocupam noi,aici ne umplem sufletele de soare,de lumina,de credinta,de poveste,de iubire.
    Nu putem fi toti la fel,desi,uneori,povestile noastre seamana atat de mult.
    Suntem prieteni,si asta inseamna sa ne acceptam parerile chiar daca sunt la fel,chiar daca nu sunt la fel cu ale noastre.
    Asa ca,eu va iubesc pe toate,pe tine Valin,pe tine Costi,chiar daca nu pot gandi uneori ca voi.Atunci,mi-e mai bine sa tac si sa va ascult.Pentru ca,de polemici suntem noi prea plini in orele de munca,in trafic,in rautatile celor vazuti si nevazuti.
    Va doresc tuturor o zi minunata,cu flori,cu multe flori,cu saruturi,cu dragoste,cu patima,cu nebunii sau cu liniste,cu iubitii vostri,cu sotii vostri,cu amantii vostri,cu prietenii etc,fiecare ce vrea,ce are….asa cum va doriti voi sa fie.
    Alice,ma bucur mult pt tine,inteleg ca v-ati vazut,ati vorbit,v-ati explicat .Ti-ai lamurit sufletul,ceea ce e bine pt a putea merge mai departe,cu sau fara el.
    Poate scrisoarea ta,poate scrisorile noastre,au avut,iata,efect.
    Si ruga noastra cea de toate zilele….
    Nina,Catalina,si mie-mi place tare mult la icoana facatoare de minuni de la Biserica Icoanei.De cate ori merg acolo,ajung si la Manastirea Darvari,care este la doi pasi,un loc la fel de frumos,la fel de incarcat de mult har.
    Sa ne rugam si pe viitor impreuna,ne ajuta mult acest lucru.
    Maine seara,la sf Pantelimon,aproape de Foisorul de Foc,vine Dan Puric,cel binecuvantat .
    Este o minune sa-l asculti pe omul asta.
    Am cumparat cartea,din pacate nu m-am apucat s-o citesc.
    Dar o voi face in tihna.
    VA doresc tuturor,tot binele din lume.sa va traiti iubirile,asa cum va doriti,fiecare.
    Sa-mi dati de stire cum hotaram intalnirea noastra,dintre ghiocei.
    Azi,14 februarie,sunt toti,infloriti,minunati,parfumati….Vi-i daruiesc voua,si iubirilor voastre….

    anna 14 februarie 2009 10:27 Răspunde
  • Buna dimineata, Alice… buna dimineata tuturor.

    m-am gandit si eu sa tac (ce-i drept si conexiunile la net m-au ajutat, ca nu mi-au mers) si apoi mi-am zis… de ce? mi-a trebuit mult curaj sau disperare (nu stiu) sa ma spun…
    mi-a trebuit mult sa va inteleg… si va plac asa cum sunteti, diferite.

    dalila tua, te rog, te rog eu mult nu pleca… prietenia exista… eu cel putin iti intind mana mea!

    meninne.. ma topesti de cate ori te citesc. pur si simplu. chiar daca stiu ca viata ne tese drumurile departe una de cealalta… eu tot te port in gand. Sa-ti dea Dumnezeu tot soarele in suflet… si numai oameni buni in cale!

    simonaioana, m-am plimbat prin zapada de-o raceala… te imbratisez si pe tine. si pe raluca, si pe rosanne care imi lipseste si pe cristina bizu si pe monica si pe alyce (aceeasi ruga buna pentru prietenul tau) si pe dea valma si pe toate cele care inca nu va stiu (iertare daca nu v-am numit chiar pe toate), dar as vrea sa va cunosc. mult. cu sinceritate.

    si pentru tine valin… o imbratisare… credeam ca sunt singura care a iubit povestile lui Calistrat Hogas si uite mi-ai dat o tema buna, sa-l recitesc… :)… azi, cat zapezile imi poarta singuratatea cu bucurie.

    pisica 14 februarie 2009 10:28 Răspunde
  • Alice,in Tara Sfanta,roaga-te si pentru noi,si eu vreau iertare,impacare,adu-ne te rugam,linistea cea de toate zilele,de toate sufletele.

    anna 14 februarie 2009 10:29 Răspunde
  • anna, apropo de ruga, stii ce iubesc eu cel mai mult la Tatal nostru?
    acel superb „faca-se Voia Ta”… a ta, Doamne si nu a mea, caci eu sunt nestiutor in toate…
    un preot/calugar ca o icoana mi-a deschis ochii… si sa stii ca, eu cel putin, mi-am gasit de multe ori linistea in ruga mea.

    pisica 14 februarie 2009 10:33 Răspunde
  • Buna dimineata fete frumoase si vesele si triste,
    Am ajuns draga Anna si la schitul Darvari. Este, asa cum spui tu, un loc incarcat de har.
    Cat despre Dan Puric…n-am cuvinte. Cineva drag mie mi-a aratat, acum ceva timp, aceasta fata a lui. Mi-am facut cadou si cartea saptamana trecuta. Citeste-o e superba! Am gasit-o acolo si pe draga noastra Alice.
    Multumesc pentru ghioceii tai superbi!

    Catalina 14 februarie 2009 10:38 Răspunde
  • V-am gasit pentru ca v-am cautat, si v-am cautat poate din disperare, cu disperare. Ca sa umplu un gol, ca sa sterg o lacrima, ca sa gasesc un cuvint bun, dar si ca sa ofer ceva, mult sau putin, atit cit am, atit cit pot…
    V-am gasit si incerc sa nu-mi construiesc asteptari, ci doar sa ma bucur de frumusetea unui gind bun, chiar daca nu im e adresat mie, ci voua, de catre voi. Dar e inltator sa vezi ca in lumea asta nebuna, nebuna, nebuna in care traim sa mai gaseste un necunoscut caruia sa-i pese, care sa-ti zimbeasca cu sufletul.
    Ani multi mi-am dorit sa fiu speciala, mai buna, mai frumoasa, mai desteapta, mai deosebita…Pina cind intr-o dimineata m-am trezit cu sentimentul ca nu mai traiesc viata mea, ci viata altcuiva, ca nu mai stiu cine sunt, ca nu mai stiu ce vreau si incotro alerg. Si de-atunci nu-mi doresc decit sa fiu normala, halucinant de normala si banala, sa am o viata de familie cu nimic iesita din comun, sa-mi conving barbatul sa faurim impreuna singura minune posibila in efemara noastra trecere, o noua viata…
    Ma straduiesc sa ma impac cu mine, sa inteleg cit pot, sa ofer cit pot, sa salvez ce pot din ceea ce am. Caci ideea unui nou inceput fascineaza pe multi, dar e o himera; nu cred ca voi gasi altceva mai bun. Dar ca sa ai ceva trebuie sa lupti, asta e viata, o lupta continua, si daca ar fi sa cer ceva, vreau doar puterea sa imi port propriile-mi batalii.
    Dalila ramii cu noi, sa te-ajutam sa-ti porti bataliile tale.

    Dea Valma 14 februarie 2009 10:46 Răspunde
  • Alice, draga Alice acum am vazut articolul tau. Ai scris acolo o fraza ce m-a durut.
    „Altii se apara de lacrimi si de indoieli, traind in formule care le vin lor mai bine, ii adapostesc mai temeinic.”(Alice)
    Eu nu cred ca exista formule pentru fericire, pentru o viata plina de dragoste. Ar fi mult prea simplu, pentru noi oamenii de rand, daca ar exista. Da, este adevarat, exista oameni ce-au invatat sa se apere de lacrimi si de indoieli. Asta da.
    Va imbratisez pe toate si vesele si triste si va spun drum bun in viata, dragele mele!

    Catalina 14 februarie 2009 10:58 Răspunde
  • dalila tua… si eu iubesc Ciresarii… si imi amintesc cu drag si cu cald de vara aceea superba cand stateam sub visinii bunicutei mele (care acum locuieste cu mine) si citeam din ei…

    si ca sa nu pleci, sa nu ne pleci… as vrea sa-ti daruiesc o carte draga mie: Lisa See- Floare de zapada si evantaiul secret…. chiar cand m-am decis sa vin si eu in cercul vostru (inca nu imi permit sa spun al nostru) pe cand imi alegeam nick name-ul m-am gandit la „Floare de zapada”… citeste cartea si-o sa vezi… este despre prietenia dintre femei.
    si, daca mai accepti o sugestie.. Herman Hesse- Narcis si Gura de Aur… cartea mea de suflet.

    anna, buna de dimineata si tie… si catalina, buna dimineata si tie.

    pisica 14 februarie 2009 11:02 Răspunde
  • Dragi Zeite, sa aveti o zi minunata, dragostea pe care o meritati sa va inunde sufletul si viata, sa schimbati tristetile in bucurii, iar lacrimile sa fie doar de fericire.

    Felicitari Alice – e greu sa inchizi capitole, dar atat de necesar pentru a le incepe pe urmatoarele.

    Dalila, simt deseori ca a impartasi gandurile si sentimentele mele cu altii imi profaneaza existenta interioara, „ca viata mea si suferintele si bucuriile mele nu sunt literatura…”, insa ma trezesc apoi cu toata nevoia de ceilalti, de cuvintele lor de intelegere sau dezaprobare.Ne gasesti aici, te asteptam cu drag.

    Bia 14 februarie 2009 11:13 Răspunde
  • Frumos spus, Bia… intr-adevar e un soi de profanare (sau nu neaparat, ca parca suna cam dur) si poate ca noi, cele mai sensibile, o resimtim acut… dar eu cel putin mi-am asumat acest risc.
    De fapt nu, mint, nu mi l-am asumat… cele spuse poate ca nu erau neaparat ceea ce asteptam, insa adevarul, chiar daca doare, e mai bun decat mila, compatimirea…
    Eu, una, prefer sa mi se spuna totul in fata si urasc pana la disperare sa starnesc mila…
    De-aceea pot sa spun ca accept pareri pe care nu trebuie sa mi le si insusesc si admir oamenii care nu sunt ca mine, tocmai pentru ca nu sunt ca mine si pot fi altfel.
    Si am luptat toata viata cu sensibilitatea mea prea mare, m-am imbracat in hainele cerebralului, mi-am inventat cariere ascendente si nebune care imi umplu timpul si spatiul, ca sa nu dau sufletului loc de zvacnet.
    Dar cand, tarziu, m-am lasat invinsa de o iubire pe care eu insami o consider nebuna si imposibila, mi-am asumat si asta.
    Si, chiar daca e greu, mi-am impus asteptari zero.
    Si multumesc Cerului pentru viata mea. Exact asa cum este.

    pisica 14 februarie 2009 11:24 Răspunde
  • Buna dimineata dragii mei intr-o zi a dragostei,o alta zi a dragostei!
    Alice,draga mea drumurile tale sunt mereu sub veghea Domnului si a noastra a celor ce te iubim!Sa ajungi cu bine oriunde ai vrea tu!
    De-a valma ,ce nick-name! ,bine ai venit,Laura elena si tu fii binevenita printre noi!Doamne ce visam cand eram copil ca o sa vad toata lumea asa ca tine!
    Valin sigur ca-mi place si Calistrat Hogas…stii eu ador muntele ,imi place si marea dar…muntele a fost si este totdeauna deasupra,nu!?
    Ce povesti aveti voi,oameni buni ! Valin ,tu esti asa ca un erou …salvezi fete de la pieire,esti ireal de minunat! Apoi meninne,tu cu povestea ta haioasa si bataioasa, intr-un fel! ESti curajoasa,fata mea! Iana esti o superba cu bancurile tale!
    Sa avem cu totii o zi minunata in orice colt de lume am fi!…Si oricate vaci am avea!

    Cora 14 februarie 2009 11:40 Răspunde
  • Ce frumos ai spus Cora… Intr-o zi a dragostei, o alta zi… !!!
    Si tu sa ai o zi frumoasa.

    Dea Valma, cred ca fiecare dintre noi avem furtunile noastre si luptele noastre si, asa cum i-am spus si lui Meninne, cat genunchiul se mai poate ridica si zambetul se mai poate sterge de praf… inainte suflete!!!

    Dalila tua… unde esti? Te astept! Imi pasa!

    Alice, am citit si rascitit ce ai scris… oriunde esti sa te insoteasca lumina. Gandurile noastre bune sa te ajute, sa te insoteasca.

    pisica 14 februarie 2009 12:10 Răspunde
  • Avem aici pe blogul lui Alice ,in casa ei-cum obisnuieste ea sa spuna-un loc unde lasam sufletele noastre libere,fara lesa,sa zburde in voie si sa-si faca de cap ! Un loc unde ne intalnim cu totii in fiecare zi si ne desertam poverile inimii sau/si bucuriile .Cred ca e un fel de loc sacru,un altfel de biserica pe care am construit-o aici impreuna,punand suflet de la suflet.Nu cred ca avem voie si nevoie sa pangarim acest loc in vreun fel.Singura noastra cenzura aici e bunul-simt si atat.In rest…fiecare cred poate sa spuna exact ce vrea si ce gandeste atat timp cat nu loveste in altii,in ceilalti de aici.Nu e firesc ca cineva sa se declare ofticat nici de bancurile cuiva,nici de lacrimile altcuiva,nici de fericiri ,nici de nefericiri.Aici e loc pentru toata lumea si trebuie sa invatam sa fim toleranti si intelegatori unii cu altii,trebuie sa reusim-toti de aici suntem si vrem sa fim buni!Este firesc sa nu avem aceleasi pareri ,aceleasi vieti si aceleasi vise…dar trebuie sa ni le respectam reciproc si sa ne iubim unii pe altii,oricat de diferiti am fi!Din respect si dragoste pentru Alice,care iata ,a facut posibila intalnirea noastra aici! Venim cu totii aici in primul rand pentru ea si mai apoi unii pentru altii! Sa nu uitam acest lucru,va rog ,si sa incercam sa-i luminam viata si sufletul asa cum putem fiecare ,fara a crea aici in casa ei neintelegeri si ranchiuna fara rost.
    Azi unii sarbatoresc o zi speciala,a dragostei…eu va propun un exercitiu .Sa invatam sa ne iubim in primul rand aici unii pe altii,sa ne respectam parerile asa diferite cum sunt,sa nu ne ranim in nici un fel unii pe altii! Daca nu putem face asta nu cred ca suntem demni de acest loc minunat! Si asa cum am mai facut si altadata stiu ca vom depasi aici,impreuna toate neintelegerile-doar atat sunt!-dintre noi.
    SUBSCRIE CINEVA?

    Cora 14 februarie 2009 12:15 Răspunde
  • eu, Cora draga, subscriu. va imbratisez pe toate (plus valin si costi), cu toata dragostea. sunteti minunate!

    Bia 14 februarie 2009 12:19 Răspunde
  • Buna dimineata, dragii mei. Vroiam sa va spun ca „normalul ” este foarte relativ. Fiecare traieste in felul lui, viseaza in felul lui, si tocmai acest lucru ne face minunati.

    Alice, scumpa mea, ma bucur ca v-ati intalnit. V-ati vorbit. V-ati lamurit. Vreau sa cred ca esti bine. Ca esti linistita.

    Va doresc o zi plina de iubire, caci azi asa ar trebui sa fie. Va stranga la sufletul meu pe toate, pe toti. Sa avem un sfarsit de saptamana plin de dragost, atat in vise cat si pe pamnat.

    alyce 14 februarie 2009 12:21 Răspunde
  • SUBSRIU, cu tot sufletul ,Cora!

    Te imbratisez alyce… si astept vesti bune!

    pisica 14 februarie 2009 12:24 Răspunde
  • aici sunt zanelor…citesc si plang si plang si plang…si va multumesc in gand pentru bunatatea voastra….si poate sufletul meu o sa se mai linisteasca si-o sa ma intorc senina la voi, fara teama ca o sa-i fie cuiva mila de mine.
    pisica promit ca o merg in librarie si-o sa caut cartile…
    si daca am fost nedreapta…va rog sa ma iertati!
    alice..cum poti sa ma faci sa plang si sa zambesc in acelasi timp?asa-i ca or sa ma spele lacrimile asta de toate tristetile din zilele acestea?!

    Drum bun Zeita!

    dalila tua 14 februarie 2009 12:32 Răspunde
  • Pisica mea draga, vestile despre prietenul meu nu sunt tocmai bune, caci s-ar putea sa nu mai poata umbla toata viata. Dar macar ma consolez cu gandul ca a ramas alaturi de noi. Iti multumesc pentru toate rugaciunile tale. Iti multumesc.
    Te imbratisez, pe toate de fapt.

    alyce 14 februarie 2009 12:34 Răspunde
  • alyce.. intamplarea face ca am cunoscut o data un om ce mi-a marcat pe veci sufletul.
    un chip superb, o minte sclipitoare… ma uitam ca o capiata la el, dupa ce imi fusese prezentat la o masa, intre prieteni.
    cand sa plecam, m-a rugat sa-i fac putin loc si am aflat si de ce: trebuia sa-si indrepte protezele, pentru ca nu mai avea picioare. sa-ti descriu chipul meu?
    pe scurt, ca sa-ti spun povestea, am aflat viata lui, a devenit unul dintre cei mai dragi prieteni ai mei si l-am indragit si mai mult atunci cand povestind amandoi despre probleme si frecusuri mi-a spus asta: eu sunt in viata? dar tu?
    iti doresc draga mea, ca si prietenul tau sa fie IN VIATA.
    si sa-i fii alaturi, cu sufletul tau bun caci are nevoie.
    iar noi… cu tine.

    pisica 14 februarie 2009 12:46 Răspunde
  • dalila, dalila… sufletul meu canta de bucurie…
    ce bine ca esti, ce mirare ca sunt (vorba lui Nichita)
    si-as vrea,
    de-as putea,
    sa-ti sterg lacrimile cu inima mea
    (asta e dintr-o poezie de-a mea pe care n-am apucat decat s-o incep)

    pisica 14 februarie 2009 12:48 Răspunde
  • Trista si frumoasa povestea ta. Stiu ca are nevoie de mine, dar si eu am mai multa nevoie de el. E prietenul meu de suflet, si asa va ramane. Nu avea cum sa se intample altfel. Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare clipa ca nu mi l-a luat. Iar tu Pisica din „Alice in tara minunilor”, esti fermecatoare.

    alyce 14 februarie 2009 12:58 Răspunde
  • dalila, cartile le gasesti in editura Rao…
    Herman Hesse este aparuta mai demult, iar Lisa See… eu am primit-o in ianuarie, de ziua mea, dar de suflet si de drag pentru schimbare de prefix de la buna si nepretuita mea prietena care, chiar ma numeste Floare de Zapada.

    si am citit-o deja de n-ori, ca eu am un stil nebun… intai citesc repede-repede, cu foame, cu o curiozitate si o sete nebune si apoi, dupa o vreme reiau lectura pe indelete, fortandu-ma sa nu accelerez… sa gust precum gurmanzii…

    pisica 14 februarie 2009 13:01 Răspunde
  • ei, na, alyce… nu-s decat o femeie intr-un trup de copil… ma zbat si eu, ma lupt de multe ori, de prea multe ori chiar cu mine insami… dar pisica atunci cand cade e mereu in picioare, nu?
    si ma prefac… aman… cum zicea si dea valma… uneori nu prea stiu pe unde sunt eu in viata mea…
    de-ai stii cat curaj mi-a trebui sa vin in casa si tara lui Alice!!!

    pisica 14 februarie 2009 13:03 Răspunde
  • Nici eu nu stiu prea bine pe unde sunt uneori. Si imi vine sa lipesc afise pe stalpii orasului meu, indemnand lumea sa ma caute. Sa ma gaseasca. Sa vina la mine. Sa ma aduca inapoi. Si aici in tara lui Alice, m-am regasit in toate sufletele minunate, carora le multumesc ca exista. Ca scriu. Ca asculta. Ca intind o mana atunci cand cineva are nevoie.

    alyce 14 februarie 2009 13:17 Răspunde
  • da, si eu contam pe asta, aveam nevoie de asta, sa imi spuna cineva ca exist, ca ii pasa, ca ma accepta asa cum sunt, de fapt nu cum sunt pentru ca nu ne putem vedea, ci cum gandesc.

    daca ajungi cu afisele si prin Brasov, promit sa iti spun ca eu te-am gasit si ma bucur ca esti.

    pisica 14 februarie 2009 13:21 Răspunde
  • Te asteptam, Alice! Sa te intorci cu bine!
    Voua, dragilor, va doresc o zi plina de iubire! Cu drag!

    Simona Radoi 14 februarie 2009 13:23 Răspunde
  • si tie Simona Radoi… dar nu o zi cu iubire, ci asa cum a spus Cora atat de frumos… „o zi a dragostei,o alta zi a dragostei”… caci asa trebuie sa fie, mai buna sau mai putin buna, mai lina sau mai zbuciumata, mai trista sau mai insorita, iubirea ne ajunge si ne incape pe toate…

    pisica 14 februarie 2009 13:26 Răspunde
  • „Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista” -octavian paler

    alyce 14 februarie 2009 13:31 Răspunde
  • 🙂 si mie imi plac zicerile lui Paler. alyce,… apropo, nu stiu daca tu stii asta, el era dintr-un sat de langa Fagaras, Lisa, unde mai mult de jumatate din sat sunt neamul lui Paler…

    si mult mi-a fost drag si mult mi-a placut bunul lui simt, felul deloc dur si totusi transant de a spune ceea ce crede…

    pisica 14 februarie 2009 13:38 Răspunde
  • Nu, nu stiam asta. Si eu il ador pe Paler. Si apropo de numele satului. Prietenii uneori imi spun Lisa. Dar nu de la numele satului, ci de la numele meu (Alice-Lisa) 🙂

    alyce 14 februarie 2009 13:45 Răspunde
  • Esti bine, Rosanne? Vino!

    Simona Radoi 14 februarie 2009 13:54 Răspunde
  • 🙂 vezi cum se leaga lucrurile, Lisa de langa mine, ce-mi esti!

    nu cred in intamplare ci in suflet, in ceea ce inconstient sufletul alege sau cere… si am constatat pe pielea mea si in viata mea ca alegerile sufletului meu mi-au adus in viata oameni speciali.

    iar azi am ales sa fiu valentinul meu pentru tine, pentru voi, pentru Alice care isi duce ruga in Tara Sfanta.

    pisica 14 februarie 2009 13:54 Răspunde
  • Simona Radoi si mie imi lipseste de mor, Rosanne… dar nu e cu noi in acest sfarsit de saptamana.

    pisica 14 februarie 2009 13:56 Răspunde
  • Uite acum am cu cine sa sarbatoresc Valentine’s day. 🙂 Caci aseara imi propusesem un Ballantine’s Day. Te imbratisez, Pisica draga!

    alyce 14 februarie 2009 13:58 Răspunde
  • Detest pisicile! Dar tu, pisica, esti adorabila.

    Simona Radoi 14 februarie 2009 14:00 Răspunde
  • Dragelor,Rosanne e pe drumuri cu rost,sa-i tinem pumnii azi,ne va incanta cu „broderiile ei „frumoase diseara,sau maine.
    Ne va astepta ,cu ceaiul ei de somn linistit ca-n fiecare seara,si mie mi-este deja dor .
    Subscriu si eu la cele spuse de Cora,va pup si va iubesc.

    anna 14 februarie 2009 14:01 Răspunde
  • eu iti propun sa sarbatorim o zi a intalnirii noastre, a bucuriei ca ne suntem, ca ne pasa…
    si te astept cu drag, cu pisica mea in brate.
    am o pisica de vreo 15 anisori, nebuna si calina, pe care tot viata mi-a adus-o in cale, intr-o zi de duminica, pe vremea cand era un puiut si nu stiu cum, cu ce disperare si nebunie, fugea de moarte pe scarile blocului unde locuiesc… era atat de mica, incat nu stiu cum a urcat scarile, iar eu am deschis usa sa ies si m-am intors pentru ca intrase ea…
    este intre noi o relatie la nivel senzitiv greu de crezut.

    pisica 14 februarie 2009 14:08 Răspunde
  • multumesc Simona Radoi… nu stiu daca sunt adorabila sau nebuna, nici eu nu am placut pisicile in mod deosebit pana nu m-a invatat a mea… dar sunt, mi-am luat inima in dinti si am venit spre voi…

    da, anna, si eu astept ceaiul lui rosanne si ma rog in drumurile ei.

    pisica 14 februarie 2009 14:12 Răspunde
  • Si eu am un catelus, Zuzu, cu care am aceeasi relatie pe care ai descris-o tu ca o ai cu pisicuta ta. Si da, ai dreptate sa sarbatorim o zi a intalnirii noastre. Va trimit toata dragostea mea de aici de la Cluj. Va sarut pe toate, Pisica, Simona Radoi, Anna, Cora…pe toti.
    Sa ne bucuram de aceasta zi „a dragostei, o alta zi a dragostei”.

    alyce 14 februarie 2009 14:30 Răspunde
  • Pisicuta mea, Naomi, il saluta pe Zuzu cel purtator si aducator de noroc pentru tine, alyce.

    Cora, ai vazut ce-au facut vorbele tale? Ne-ai inventat, nu stiu daca intentionat sau nu, un motto pentru ziua de azi, atat de frumos! Si vin sa-ti multumesc.

    Imbratisarile mele pentru voi toate, toate… de fapt toti (da, Valin, e din cauza ta masculinul)

    Si mai am un dar… pandesc de ceva zile sa-mi infloresca floarea numelui meu (camelia)… e aici, langa mine si astept ca rozul din bobocii ei sa tasneasca in lumina. cand va inflori… o sa va trimit tuturor zambetele ei roz de bine, sa va aline tristetile, sa va bucure bucuriile, fiecaruia dupa nevoie.

    dalila tua, nu plange! se aud aici in Brasov, cum cad lacrimile tale, acolo la tine.

    pisica 14 februarie 2009 14:45 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=d6W9kfy-JBg&feature=related

    Stefan Hrusca – Sa ne iubim mereu

    Pt. toate sufletele calde si bune intalnite aici…

    Cristina Socaciu 14 februarie 2009 14:57 Răspunde
  • sarut mana, Cristina Socaciu pentru dar…
    iti trimiti valentinul meu si tie… si zau daca nu-mi vine fetelor sa va poftesc la o prajitura cu ciocolata si ghimbir!

    pisica 14 februarie 2009 15:04 Răspunde
  • Ma bucur daca ti-a placut, pisico !

    Cristina Socaciu 14 februarie 2009 15:11 Răspunde
  • Stefan Hrusca? cum sa nu-mi placa… in orice canta are o noblete si o puritate si o decenta care ma cutremura… se simte omul bun din el in fiecare nota…

    pisica 14 februarie 2009 15:18 Răspunde
  • Simt ca si tine cand il ascult…

    Cristina Socaciu 14 februarie 2009 15:30 Răspunde
  • Cristina Socaciu minunata melodie. Am si eu un pentru voi Carmen Trandafir- Micul meu univers. E melodia mea de suflet, o ador de cand eram mica.
    Si apropo de prajitura. Spune-mi ca are si vanilie, te rog!:)

    alyce 14 februarie 2009 15:47 Răspunde
  • se pune si vanilie in ea, alyce, dar gustul tulburator e combinatia de ciocolata si ghimbirul!!!… si crede-ma, fara falsa modestie, mi-a trebuit ceva timp s-o inventez, dar a iesit un tea-cake tulburator. (poate ca si au englezii o reteta asemanatoare, dar eu o prefer pe-a mea ca e muncita 🙂 )

    si va mai daruiesc ceva (am postat la simona venirea parintilor mei, asa ca pentru cine e curios de ce am emotii in vorbe, o sa afle)… mi-a adus mama o crenguta de busuioc de la manastirea Curtea de Arges… miroase divin si as vrea s-o impart cu voi.
    sa va fie ruga, balsam, bucurie, talisman…

    pisica 14 februarie 2009 15:54 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=yduHDLS-b68

    si melodia mea preferata…

    pisica 14 februarie 2009 16:00 Răspunde
  • Dragele mele, eu va doresc o zi minunata, caci mai am atatea de facut azi. Tot pe drumuri ca de obicei. Multumesc Pisica pentru crenguta ta de busuioc pe care o imparti cu noi toate.
    Va imbratisez, si am sa revin mai pe seara. Va port pe toate cu mine, in gand.

    alyce 14 februarie 2009 16:01 Răspunde
  • drum bun alyce… pe unde vei fi… sufletul imi spune ca vei merge si la prietenul tau, la spital… si tare as vrea sa-i duci busuioc si ruga de la noi…

    pisica 14 februarie 2009 16:02 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=dk_egKybMhc&feature=related

    si asta pentru ca mie mi se pare cea mai tulburatoare si profunda interpretare a melodiei, in ciuda faptului ca este una dintre baladele Regelui Elvis si a readus-o in atentie stilul reaggae al celor de la UB40…

    cand il aud pe Iglesias zau ca-mi vine sa ingenunchez ca la rugaciunile din biserica si sa spun Doamne, iti multumesc ca iubesc…

    pisica 14 februarie 2009 16:16 Răspunde
  • dragile mele,

    am lipsit putin 🙂 si ati scris atat:)mi-e cu neputinta sa citesc in acest moment tot ce s-a scris, si tomaid e aceea o voi face mai tarziu ca vreau sa va citesc pe toate.

    va doresc azi si nu numai, pentru ca dragostea, atentia fata de cel de langa noi trebuie sa fie tot timpul, va doresc o zi minunata, o zi in care sa va (sa ne) redescoperim, sa ne alintam, sa-i alintam, o zi in care sa fim noi.
    eu plec acum sa fac tocmai acest lucru si va (re)imbratisez deseara

    raluca 14 februarie 2009 16:20 Răspunde
  • CAN’T HELP FALLING IN LOVE (Julio Iglesias)

    Wise men say
    Only fools rush in
    But I can’t help
    Falling in love with you

    Shall I stay ?
    Would it be a sin
    If I can’t help
    Falling in love with you ?

    Like a river flows
    Surely to the sea
    Darling, so it goes
    Some things are meant to be

    Take my hand
    Take my whole life too
    For I can’t help
    Falling in love with you

    si versurile… pentru cine are nevoie…

    pisica 14 februarie 2009 16:29 Răspunde
  • La Multi Ani voua in numele iubirii…
    si La Multi Ani, MAMA!!!

    dalila tua, copil ce esti, iti iei jucariile si pleci… ca sa revii chiar a doua zi… si bine faci.
    este a doua oara cind cuvintele mele suna ciudat in urechile tale si habar nu am de ce..
    cum sa nu-mi fie mila de cine nu stie sa rida? cum sa nu-mi fie mila de cei care atunci cind vad un pic de voie buna se suparara ca s-a stricat atmosfera de doliu??? cum sa nu-mi pese? nu vrei tu sa vezi ca mie imi pasa? OK… nu citi ce scriu eu… nu te obliga nimeni!
    tu ce faci cind vezi asa oameni? nu-i compatimesti? nu-ti este mila de ei? treci mai departe fara sa te uiti? sau ii aratti cu degetul si rizi de ei? ce faci tu, minune, cind vezi oameni ingropati in tristete?

    ti s-a pus tie pata pe mine? te-ai hotarit sa rastalmacesti cuvintele pe care le scriu eu?
    be my guest, dalila…

    iana 14 februarie 2009 16:43 Răspunde
  • Alice,
    ma bucur de calatoria ta …
    vino senina , vino si imparte cu noi impresiile si trairile tale…

    iana 14 februarie 2009 16:46 Răspunde
  • Iana,draga mea ai venit! Cred ca tu esti la job si azi,nu? Iti doressc mult spor la treaba si te imbratisez!

    Cora 14 februarie 2009 16:59 Răspunde
  • da Cora, muncesc..
    te imbratisez si eu…

    iana 14 februarie 2009 17:02 Răspunde
  • „-Oamenii au stele care nu înseamnă acelaÅŸi lucru pentru toti. Pentru unii, care călătoresc, stelele sunt călăuze. Pentru alÅ£ii nu sunt altceva decat niÅŸte luminiÅ£e. Pentru alÅ£ii care sunt savanÅ£i ele reprezintă niÅŸte probleme. Pentru omul de afaceri ele erau ca aurul. Dar toate aceste stele sunt lipsite de glas. Tu vei avea stele cum nimeni altcineva nu are…
    – Ce vrei să spui?
    – Cînd vei privi cerul, noaptea, pentru că eu voi locui pe una din ele, pentru că eu voi rîde acolo, atunci pentru tine va fi ca ÅŸi cum toate stelele ar rîde. Tu vei avea stele care vor ÅŸti să rîdă!
    Şi rîse din nou.
    – Åži cînd te vei fi împăcat (căci întotdeauna sfîrÅŸeÅŸti prin a te împăca) vei fi mulÅ£umit ca m-ai cunoscut. Tu vei fi prietenul meu pentru totdeauna. Vei avea chef să rîzi cu mine. Åži vei deschide uneori fereastra, aÅŸa, pentru plăcerea ta… Iar prietenii tăi vor fi foarte surprinÅŸi văzîndu-te rîzînd către cer. Atunci le vei spune: “Da, stelele mă fac întotdeauna să rîd!” Åži ei te vor crede nebun. Din cauza mea… ”

    Micul Print – Antoine de Saint Exupery

    Pt. mine e cea mai frumoasa carte din lume…

    Cristina Socaciu 14 februarie 2009 17:02 Răspunde
  • da… stelele sa te faca intotdeauna sa razi, Cristina Socaciu!

    pisica 14 februarie 2009 17:09 Răspunde
  • Valin, acum am citit despre martisoare…
    multumesc ca ai inceput sa le pregatesti… Martisorul este o datina asa de frumoasa… si se sarbatoreste cumva diferit pe cuprinsul Romaniei… la noi, in Baragan, baietii dau martisoare fetelor… si apoi fetele isi dau Martisoare intre ele… si toata saptamina aceea e sarbatoarea fetelor si a florilor, prima saptamina de primavara.
    sa pastram martisorul, ca sa conservam putinul ce ne-a mai ramas de la daci..

    iana 14 februarie 2009 17:14 Răspunde
  • Stelele si luna, pentru ca, acum stiu sigur ca nu sunt singura cand le privesc…

    Cristina Socaciu 14 februarie 2009 17:15 Răspunde
  • Si eu iubesc cartea asta…si imi place metafora aceea a desertului care e minunat numai pentru ca undeva ascunde o fantana!E o carte desavarsita!

    Cora 14 februarie 2009 17:16 Răspunde
  • chiar si cand esti singura… sau mai ales atunci… 🙂

    pisica 14 februarie 2009 17:18 Răspunde
  • Si la noi in Ardeal e la fel Iana,cu martisoarele.Un martisor e de fapt o dovada de iubire,de pretuire…un fel de Valentine romanesc !

    Cora 14 februarie 2009 17:18 Răspunde
  • valentine la romani este de fapt dragobetele, pe 24 februarie
    si e mai frumos pentru ca tine de traditii nu e atat de comercial…

    pisica 14 februarie 2009 17:26 Răspunde
  • Laura Elena…
    am citit, de doua ori, si iti spun asa:
    mi-e rusine ca nu pot sa fac ce faci tu, mai mult, se manifesta in mine si o invidie… vreau si eu!!!
    Pare ca avem probleme existentiale, ca ne zbatem, ca abia putem duce ce ne da viata… si te trimite Dumnezeu pe tine, aici … be blogul acesta… nimic nu este intimplator. Abia acum am imaginea a ce inseamna sa daruiesti fara sa ceri nimic in schimb. Mai mult, abia acum vad ce inseamna „sa te daruiesti” incepind cu renuntarea la asternuturile uscate. Nu m-am gindit sa multumesc in rugaciunile mele pentru asternutul uscat in care dorm, dar poate ar trebui sa o fac…
    Iti multumesc ca ai venit sa ne spui o poveste frumoasa, adevarata, despre suflet, despre viata, despre daruire.
    Mi-e rusine acum de toate „framintarile” mele, de toate asa-zisele probleme de care m-am plins si pentru care m-am dat cu capul de pereti in trecut.

    ce sa-ti urez, zeita? caci tu esti zeita adevarata! sa fii fericita? sa fii multumita? din ce se compune fericirea unei zeite? ce aduce multumire unei zeite?
    Dumnezeu sa fie cu tine… dar El este acolo linga tine si s-a uitat si la noi si ne da si noua o sansa: Te-a trimis pe tine aici!

    iana 14 februarie 2009 17:50 Răspunde
  • si Cora,
    daca citeste microbiologul pe Laura Elena, nu se mai face cioban, iti dai seama, da?
    mie acum, dupa ce am citit-o mi-e rusine cu mine… cu trecutul meu „zbuciumat”… cu prezentul meu caldut si lin… cu biroul meu, cu parfumul meu … cu tot. Sint mica si meschina!

    iana 14 februarie 2009 18:06 Răspunde
  • Subscriu Cora !

    Simona Ioana 14 februarie 2009 18:08 Răspunde
  • iana, La multi ani, mamei tale!

    pisica 14 februarie 2009 18:27 Răspunde
  • pisica, multumesc..
    haideti sa o sarbatorim pe Laura Elena azi… ea imparte iubire neconditionat, ea merita sa-i strigam in cor : Bine ai venit printre noi! mai scrie-ne!

    iana 14 februarie 2009 18:32 Răspunde
  • subsriu la ce spui, iana… si mie mi-a ridicat multe intrebari vizavi de mine…
    Bine ai venit printre noi, Laura Elena!

    pisica 14 februarie 2009 18:37 Răspunde
  • eu i-am urat bine venit Laurei Elena aseara…dar o mai fac o data 🙂

    la multi ani mamei tale, Iana.

    eu zic ca nu trebuie sa ne facem mici pentru ca nu facem ce face Laura Elena…sa ne bucuram pentru ea si sa ii trimitem putere. fiecare are „lupta” ei (valin…scuze de feminin, nu te superi!)

    alice am simtit ca te apropii de ceva bun…imi e greu sa exprim in cuvinte…sper sa nu ma insel. numai bine. te tinem de mana 🙂

    la capitilul „concentrare” stau groaznic acum…in principui stiu cine a zis ce….dar in acelasi timp mi se amesteca toate in cap….ca si cartile care le citesc, devin o lume comuna…asa ca nu mai stiu exact cine a zis asta, alice, pisica…poate amandoua…aici e casa sufeltelor noastre…ma bucur ca sufeltele noastre au o casa…e mai mult o casa de vacanta, unde ni le putem odihnii …va multumesc.

    meninne 14 februarie 2009 18:56 Răspunde
  • pisica,
    stii de ce ma infioara pe mine Tatal Nostru?
    fiindca zic si cer: „si Ne iarta noua …. asa cum si noi iertam”…
    cind ajung acolo ma ia frica, fiindca cer sa fiu iertata in aceeasi masura in care si eu iert… si nu stiu care e masura, si nu stiu cit de bine stiu sa iert… si nu prea stiu exact ce cer… dar stiu ca asa e drept: sa fiu iertata cum iert, la rindu-mi…

    iana 14 februarie 2009 19:12 Răspunde
  • da… uite ca imi dai de gandit… si inca rau!
    ca ma ia cu frisoare daca stau sa analizez cat iert… exact cum si spui… cat de bine stiu sa iert?!
    si uite ce s-a pornit in mintea mea… de la o ruga pe care cei mai multi am invatat-o cand nici nu stiam sa citim, cat talc si intelepciune are!
    si ne trezim ca repetam niste cuvinte si zicem ca ne rugam si de fapt nici nu luam seama prea bine la ce spunem.

    pisica 14 februarie 2009 19:25 Răspunde
  • despre prietenie va spun asa:
    le-am apreciat pe prietenele mele care au fost alaturi de mine
    le-am pretuit pe cele care au avut un sfat pentru mine
    le-am iubit pe cele care mi-au strigat: trezeste-te femeie, gata! capul sus! cind i-ai zimbit soarelui ultima data?

    iana 14 februarie 2009 19:42 Răspunde
  • vrei sa repet ce mi-a spus prietenul meu si am zis lui alyce azi???
    iti doresc sa ai prieteni care sa-ti spuna si tie „eu sunt in viata. dar tu?”

    pisica 14 februarie 2009 19:54 Răspunde
  • pisica,
    sint binecuvintata cu astfel de prietenii. nici nu stiu cum as fi trecut prin viata fara toti oamenii minunati pe care ii am linga mine. am prieteni de o viata… si e minunat.

    iana 14 februarie 2009 20:01 Răspunde
  • Serafico, ce încrâncenare neaÅŸteptată!:)))

    Mi-a făcut o reală plăcere lectura, deşi recunosc peisajul descurajant de absurd.

    innuenda 14 februarie 2009 20:19 Răspunde
  • Valin iti multumesc pentru muzica…pentru ganduri…Si tie monica iti multumesc.

    Marturisesc, noi, nu tinem in nici un fel sa serbam 14 februarie…Dar ard de nerabdare sa ajunga 1 martie cand voi strabate 900 km sa ii daruiesc un martisor…

    Anais 14 februarie 2009 20:23 Răspunde
  • dalila tua ce faci???

    pisica 14 februarie 2009 20:37 Răspunde
  • Desi, vorba lui Anais, nu ar trebui sa sarbatorim 14 februarie, pentru ca si noi avem ziua noastra a indragostitilor pe 24, eu am sarbatorit-o in fiecare an. Si spre deosebire de anii trecuri, care ma gaseau singura sau cu iubitul meu, anul acesta am fost „amanata”, de cel care pretindea ca ma iubeste. Dar pentru a mia oara mi-a demonstrat ca vorbele lui sunt mincinoase, ca intotdeauna alte persoane, lucruri sau intamplari sunt mai importante decat mine. Eu intelesesem de mult aceasta ignoranta a lui, dar nu vroiam sa o accept. Si am plecat de multe ori de langa el, dar de si mai multe ori m-am intors. Insa acum e definitiv. Irevocabil. Si pentru totdeauna.

    Vina aici la voi, unde imi e bine. Vin cu lacrimi in suflet. Dar nu lacrimi de durere, ci de dezamagire.
    Buna seara, dragelor. Buna seara.

    alyce 14 februarie 2009 21:19 Răspunde
  • iana, ferice de tine ca ai prieteni buni… si ferice de sufletul tau generos

    buna seara Lisa (alyce)… buna seara… o cana de ceai? un strop de ciocolata?

    pisica 14 februarie 2009 21:21 Răspunde
  • Chiar acum mi-am facut un ceai cu aroma de vanilie. Si il beau cu tine. Marturisesc ca ma simt mai aproape de tine cand imi spui Lisa. Parca ai fi prietena mea dintotdeauna, prietena mea de departe.

    alyce 14 februarie 2009 21:26 Răspunde
  • Vin si eu langa voi fete bune si frumoase.Alyce daca simti ca nu te merita vezi-ti de drumul tau.Stiu ca va fi greu dar noi suntem langa tine !Dumnezeu iti va trimite omul acela special si deosebit,sa nu te indoiesti de asta !

    Cora 14 februarie 2009 21:31 Răspunde
  • Pisi(ca) m-ai facut curioasa cu reteta ta cu ghimbir si ciocolata! Ne-o spui si noua? Please!!!!

    Cora 14 februarie 2009 21:33 Răspunde
  • 🙂 Lisa, ma bucur mult ca imi dai voie sa iti spun asa.
    si te rog nu plange… in randurile dalilei (care tace si o simt ca plange si off…) despre borges este ceva ce mie imi place mult „cine te iubeste nu te va face sa plangi”…
    pastreaza-ti lacrimile pentru a le putea transforma in zambete, te rog

    pisica 14 februarie 2009 21:35 Răspunde
  • Iana la categoria prietene trece-ma si pe mine! Da si eu simt ce lipsita de importanta e viata mea banala pe langa cea a Laurei Elena! Dar…fiecare cu destinul lui,nu?

    Cora 14 februarie 2009 21:36 Răspunde
  • Cora… numai pisicile sunt curioase! 🙂
    Glumesc, sa nu te superi… sigur ca ti-o dau, ca v-o dau… si zambesc la cum mi-ai spus… Pisi…

    pisica 14 februarie 2009 21:37 Răspunde
  • Bine te-am gasit, Cora, draga mea. Nici nu stii cat de mult inseamna pentru mine cuvintele voastre. Traiesc mereu cu speranta ca il voi intalni pe omul meu. Imi place sa cred ca am tot timpul din lume, si ca niciodata nu e prea tarziu. Dar ma dezgusta toti mincinosii lumii peste care dau mereu.

    alyce 14 februarie 2009 21:39 Răspunde
  • Alyce doar sa nu-ti pierzi speranta,atat trebuie sa faci! Toate trecem prin momente din acestea in care suferim si simtim ca e sfarsitul lumii!Tu esti deosebita si cineva ca si tine ,un barbat adevarat abia asteapta sa te intalneasca,sa stii!

    Cora 14 februarie 2009 21:44 Răspunde
  • Si eu astept, Cora, sa il intalnesc. Din tot sufletul. Si cu tot sufletul.

    alyce 14 februarie 2009 21:46 Răspunde
  • Cora vrei sa incep cu declaratiile de dragoste acum?
    am spus cu ceva timp in urma aici pe blog ca cel bun lucru pe care il port in mine de aici sint prietenii noi pe care i-am capatat si de care aveam nevoie… tu esti unul dintre oamenii aceia, stii bine.

    iana 14 februarie 2009 21:46 Răspunde
  • Bine Iana m-am linistit!!!!!!Mi-e dor de Monica si de toti prietenii sufletului meu de aici!
    Probabil ca Mona isi petrece cu Romeo!

    Cora 14 februarie 2009 21:55 Răspunde
  • Buna seara, alyce. Fii zen…Ai rabdare si cel ce e al tau te va gasi….va veti intalni…Fii doar zambitoare si increzatoare

    Anais 14 februarie 2009 21:56 Răspunde
  • deci, cora… o sa ne bata/certe alice ca ne dedulcim cand ea nu-i acasa… dar chiar si cu riscul asta, uite:
    350 g ciocolata menaj (daca o vrei cu mai multa cacao atunci amaruie, daca o vrei mai dulce atunci cu lapte)250 g unt, 3 oua (albusurile se bat spuma), 250 g zahar brun (se poate si cu zahar normal dar mie imi place mai mult cel brun la prajituri), 100 g faina, praf de copt, vanilie, rom, coaja de lamaie (aromele sunt la alegere si in functie de gustul fiecaruia) si ghimbir pudra 2-3 lingurite…
    o coci pana capata o crusta deasupra, dar la mijloc ramane moale (in fond ai ca baza ciocolata topita care se intareste)… evident la foc mic…
    merge bine cu ceai, cu suflet bun…
    pentru cele care nu stiu, ghimbirul are gust intepator, e cel putin ciudat ca idee sa-l asociezi cu ciocolata… dar mie imi place mult, mult…

    pisica 14 februarie 2009 21:57 Răspunde
  • Va daruiesc o poezie!
    Tu,de Mihu Dragomir

    Numai cât te gândesc,
    si sângele danseaza în jurul inimii,
    numai cât te aud,
    si sângele se resfira ca o harfa.
    Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
    dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
    si numai cu el îmi scriu poemele,
    sub recele pojar al stelelor.
    Numai cât surâzi,
    si dezleg alchimiile,
    numai cât te gândesc,
    si-aud în lacul nelinistit al inimii
    un fosnet : se desprimavareaza.

    Cora 14 februarie 2009 21:58 Răspunde
  • Lisa… va veni si vremea stralucirii tale… o sa vezi…
    nu trebuie sa disperi sau sa cauti… o sa vina.

    pisica 14 februarie 2009 21:59 Răspunde
  • Merci,Pisi…imi aminteste reteta ta de filmul acela cu juliette binoche,cu ciocolata multa multa!

    Cora 14 februarie 2009 22:03 Răspunde
  • Pisica, la reteta aceasta eu mai pun si nuci putin sfarimate (taiate din cutitul mare) si le servesc si cu lapte putin rece.

    Valin 14 februarie 2009 22:12 Răspunde
  • Oho ,ho !Valin stie si sa faca prajituri! Doamne ,esti real sau plasmuire?Te imbratisez orice ai fi!

    Cora 14 februarie 2009 22:17 Răspunde
  • Valin,
    ia sa organizezi tu niste seminarii pentru barbatii nostri… tu ai multe de impartasit si suspectez ca ar fi o investitie buna sa ne scolim barbatii la „Scoala Valin”…

    iana 14 februarie 2009 22:17 Răspunde
  • si ca sa fiu sincera pina la capat… la lectiile de gatit – adica de stat in bucatarie – vin si eu

    iana 14 februarie 2009 22:19 Răspunde
  • Fetelor vreti sa dormiti pe canapea !?

    Si asa iubitei mele am impresia ca nu-i prea place sa stau atit de mult cu voi si va trebui sa mai reduc (in cel mai fericit caz). Ieri daca mi-a spus ca vrea un ceva am fost intr-un centru comercial sa cumparam si o duduie cind m-a intrebat ceva, ea a si sarit de dupa umarul meu si i-a raspuns in locul meu, cind m-a bufnit risul m-a tras un cort la coaste (e prima data, pt ca de altfel e invatata sa port dialoguri pe oriunde, ca am limbarita si daca sunt intrebat sau fac un gest, apare un subiect (nu doar cu tipe discut)) si mi-a murmurat ca si asa stau pe blog, etc.
    Dar eu lectii chiar nu pot da, nu sunt un exemplu, e sarbatoare azi si exagerati, nu e asa ?!
    (merg tiptil sa-i dau cu sampanie)

    Valin 14 februarie 2009 22:27 Răspunde
  • interesanta combinatie Valin… o sa incerc… chiar maine… multumesc.
    si fratilor, eu nu-s gospodina… am mirodeniile mele in cap (cum se numea filmul acela despre mirodenii???) si bucataresc ca trebuie…

    si acum fug la Ionut sa vorbesc de gulas… si Dire Straits… stranie combinatie… in vreme ce ascult Mark Knopfler and Eric Clapton… I Wanna make love to you…

    recitesc… e clar… ceva roti am pierdut azi din cutiuta!!!

    da, cora, stiu filmul pentru ca joaca nenea Depp in el…

    pisica 14 februarie 2009 22:32 Răspunde
  • valin, desi eu sunt pisica din casa lui alice, parca tu esti pisoiul cel mare… calin, alunecos… hm…
    daca trebuie dormim si pe canapea… si vii si tu cu noi, ca sa organizam scoala de care zice iana

    pisica 14 februarie 2009 22:37 Răspunde
  • Sooooooooo… pe unde-mi sunteti fetelor?
    Alyce-Lisa?
    Rosanne?
    Raluca?
    Dalila tua?
    SimonaIoana?

    … si toate, toate…???

    pisica 14 februarie 2009 23:03 Răspunde
  • A trecut si ziua de azi,pentru mine o zi obisnuita de sambata.Nu cred in sarbatori din astea importate ,chiar le prefer pe alea ale noastre asa cum sunt ele! Dar voua celor care va bucurati de ele va doresc o mie de ani de iubire! Si va sarut pe toti de noapte buna! Pe maine,dragilor!

    Cora 14 februarie 2009 23:05 Răspunde
  • Tot aici suntem, pisicuta draga. Rasfoiam o carte ce am primit-o de curand. Asa sa mai uit si eu, de un de alta. Uite mi-am amintit o poezie ce imi place:

    Părul tău e mai decolorat de soare,
    regina mea de negru ÅŸi de sare.

    Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
    ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

    Trec fantome-ale verii în declin,
    corabiile sufletului meu marin.

    Şi viaţa mea se iluminează,
    sub ochiul tău verde la amiază,
    cenuşiu ca pământul la amurg.
    Oho, alerg ÅŸi salt ÅŸi curg.

    Mai lasă-mă un minut.
    Mai lasă-mă o secundă.
    Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
    Mai lasă-mă o briză, o undă.

    Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp. –Nichita

    alyce 14 februarie 2009 23:08 Răspunde
  • Noapte buna, Cora. Ce repede ne parasesti azi. Sa ai parte de vise pline de iubire. Noapte buna.

    alyce 14 februarie 2009 23:10 Răspunde
  • Bine v-am regasit.Acum 3 ore am coborat din tren.Intrasem doar sa va citesc.Am citit in fuga.Si mi-am zis ca , oricum ma ustura ochii, mai pot rezista putin…ca sa va imbratisez de somn usor.Si nu vreau sa mai scriu despre mila, compatimire, literatura, despre falsa impresie ca m-as fi „ofticat’, spuneam doar ca mainile mele nu pot scrie bancuri…Si m-am gandit bine daca ar mai trebui sa scriu,si am avut destule ganduri imprumutate de la dalila tua…
    Zilele acestea mi-am scris gandurile pe telefon, am descoperit ca ma pot elibera de ele, ca, dupa ce imi trec prin degete pana la varf..mi-e mai usor, mi-e mai liniste, ma inteleg fara sa cer nimanui asta..ma inteleg eu, ma inmoi, ma asez …
    Si, daca nici aici nu voi putea face asta fara sa ma gandesc daca „da bine”, „face bine”, atunci am sa continui pe telefon, pastrand in suflet mereu oamenii dragi de aici.
    Calatoria a fost asa cum stiam ca va fi, nimic surprinzator, strazile erau acolo unde le intalnisem prima data, orasul prea ocupat …Am tinut strans in mana telefonul care imi vibra pana in suflet, care ma trezea la realitate….In cateva zeci de minute am trait cat pentru cateva zile bune , mi-a fost sarutata pielea mea descompusa, asa cum sunt sarutate mainile inclestate si impreunate.Da, mi-e frica de fericire pentru ca o simt , anticipand, in fata nefericirii, Mi-e frica de zambetele celorlalti pentru ca sunt intrarile intr-un abur invaluitor si inchis.Ma tem de iluzii, desi respir prin ele.Inspir aer in rafale si expir suieraturi a pustiu.Iar verdele se amesteca cu roseata corneei in mediul umed de sub genele mele desfirate si tocite.Mi-a fost bine cu rau, rau cu bine.Am zambit in tren vazand un adolescent care facea origami trandafiri dintr-un servetel rosu.Dovada ca exista iubire, pasiune, perechi…

    rosanne 14 februarie 2009 23:17 Răspunde
  • si langa Nichita pune si Nicu Alifantis… mica mea Lisa…

    Noapte buna Cora si nu, nu a fost o zi obisnuita, nu tu ne-ai propus astazi o alta deviza, la care am si subscris?
    Nici eu nu cred in povesti nemuritoare si inimioare de ciocolata… si nu sarbatoresc asta…
    dar…

    pisica 14 februarie 2009 23:20 Răspunde
  • Buna Rosanne… buna seara.
    Ti-am asteptat gandul, vorba, ceaiul…
    Si spune-te exact asa cum simti… nu e literatura ci suflet, nu e prefacatorie ci sange pe rani… te rog, asa cum am rugat-o si pe dalila… va rog pe amandoua…
    eu stiu ca fara voi mi-ar fi mai pustiu si mai trist… AM NEVOIE DE VOI aici, in casa lui alice, asa cum si ea are nevoie de voi… exact asa cum sunteti.

    te rog rosanne… te rog mult… da?
    eu sunt aici, mana mea e intinsa… ai sa vii, nu-i asa?

    pisica 14 februarie 2009 23:24 Răspunde
  • Bine ai venit, Rosanne! Te asteptam….

    Simona Radoi 14 februarie 2009 23:36 Răspunde
  • Pisica, am sa vin daca firea ma va lasa,prin efectul de autoaparare ce se declanseaza …Am plans joi seara in intuneric, asa cum am plans si in primele nopti in care am intrat pentru prima data pe blog.Nu vreau sa supar si sa intristez pe nimeni, nu stiu sa ma cert, sa dau replici usturatore, si nici nu vreau sa invat….Am un „defect” si mai mare, intru in carapace, ma foiesc in intrebari fara raspuns, ma „minunez” si ma intaresc.Si-mi zic ca eu sunt poate prea ciudata, prea sensibila, prea indoliata.Asa sunt acum in viata asta .Si fac tot ce pot sa-mi fie bine, sa nu mai sufar.Incep prin incercarea de a ma intelege, de a-mi accepta slabiciunile, de a privi viata in ochi..

    rosanne 14 februarie 2009 23:39 Răspunde
  • Si mie mi-a fost dor de voi, simona…

    rosanne 14 februarie 2009 23:40 Răspunde
  • Te imbratisez, Rosanne !

    Cristina Socaciu 14 februarie 2009 23:47 Răspunde
  • Si bun venit celor noi…promit ca maine va citesc si va ascult cu drag melodiile , pentru ca sunt si ale mele…Pisica, am ascultat in tren Proconsul-„Despre noi”…
    Te imbratisez Simona, te imbratisez pisica, raluca, corina, anna, crsitinele, dalila, alyce, valin, costi, pe toti, pe toti, cei cu care m-am si vazut, cei cu care doar m-am auzit, cei cu care am vorbit in seri de ceai, de poezie si de cantec.
    Va multumesc si va datorez.

    rosanne 14 februarie 2009 23:49 Răspunde
  • rosanne… daca ai stii tu cat de sensibila sunt eu! dar o sa stii, iti promit… sunt din aceeasi barca si multa vreme reactionam ca tine… in cusca mea de pisici intorceam ranile si pe fata si pe dos si le insangeram si mai tare…
    eu zic ca m-am lecuit de multe cu timpul, dar nu-i asa… sensibilitatea nu e o boala care se vindeca… e un dar… asa ca pretuieste-l si bucura-te de el…

    o imbratisare mare, mare, mare, mare… cat sufletul tau trist dar atat de frumos!

    pisica 14 februarie 2009 23:53 Răspunde
  • Asta scria „metaphor” pe pagina scrisorii de deznadejde:

    Doamne, dar de ce atâta plâns si tristeţe in aceste comentarii? Chiar aşa se pot aduna pe aceeaşi pagina numai fiinţe care suferă de singurătate? Dar de ce să suferiţi atâta , Doamnelor? Viaţa este atât de frumoasă…Dacă cei care au plecat nu se mai întorc înseamnă că nu vă merită şi gata! Găsiţi mulţumirea în lucrurile simple, nu merită să vă tânguiti atâta! Sau este doar literatură şi nu m-am prins eu?!

    si asta am scris eu ieri, referitor la postul lui metaphor:

    intrase cineva si citise postarile voastre si se intreba daca nu cumva e doar literatura…si nu se prinsese el de poanta…
    era tot cineva obisnuit cu normalitate presupun…

    asta inseamna la voi ca eu cred ca ce scrieti voi aici e literatura?

    iana 14 februarie 2009 23:57 Răspunde
  • Daca Cora a zis: rostul femeii e sa fie mama… si eu am aprobat-o…
    a reiesit din postul meu: ca voi femeile sint roboti care fac copii…

    iana 14 februarie 2009 23:59 Răspunde
  • ramineti cu bine si fiti fericite!

    iana 14 februarie 2009 23:59 Răspunde
  • Fii fericita, Iana!

    rosanne 15 februarie 2009 0:01 Răspunde
  • Vom fi si noi candva.Eu vreau sa cred asta.Ma rog pentru asta.
    Nopate buna tuturor!

    rosanne 15 februarie 2009 0:03 Răspunde
  • Rosanne, nu esti ciudata, sa folosesc acelasi cuvant ca tine. Fiecare traim, visam si iubim, asa cum stim noi, si asta ne face minunati, pe fiecare in parte. (am mai zis asta o data azi).

    Uneori ma regasesc atat de bine in randurile tale, incat imi vine sa iti multumesc ca scrii despre mine. Fiecare avem tristetile si fericirile noastre. Si fiecare le exprimam in felul nostru. Si eu sunt de atatea ori pierduta. Si ma caut. Si incerc sa ma aduc inapoi.
    In sufletul meu marsaluiesc, adesea, agitate sentimente greu de inteles, ce ma fac sa ma zbat intre cald si rece. Si ma lovesc in mersul lor neintrerupt, si imi lasa urme, rani. Si le strig sa se opreasca, dar par a fi atat de neobosite. Si incerc sa ma eliberez de toate aceste ganduri otravite. Dar degetele mele uneori nu mai recunosc drumul tastelor. Iar unele momente sunt greu de depasit. Dar si mai greu este, lipsa de aparare in fata lor. Nu le poti schimba, nu le poti anula. Ci doar sa mergi mai departe cu ele de mana. Cu ele in gand. Cu ele in suflet.

    Si ma surprind uneori depasita de situatie. Si atunci incep sa strig dupa ajutor. Dupa cineva care sa vina sa ma salveze, sa ma reinvie,. Sa ma readuca la viata. Dar strigatul meu lipsit de putere, nu se aude mai departe de gand. Si astept. Si astept. Si in acel moment prezentul devine chinuitor, trecutul ma incolteste, iar viitorul nu mai exista. Si nu gasesc nicio portita prin care sa evadez. Dar ma consolez totusi cu gandul ca toate au un sfarsit.

    alyce 15 februarie 2009 0:04 Răspunde
  • iana, cred ca ti-am mai zis asta… te admir pentru ceea ce esti, tocmai ca esti diferita de mine. nu voi polemiza cu tine…. apreciez sinceritatea ta, felul transant de a spune lucrurile, dar intelege si tu ca exista oameni tristi prin definitie, ca asa percep ei lumea, printre lacrimi… eu nu sunt asa, dar pot sa accept si pot sa inteleg.
    sunt oameni care se exprima mai plastic, pentru ca de fapt le e, poate, greu sa se exprime, sau au o pudoare a lor… de ce te supara?

    pisica 15 februarie 2009 0:08 Răspunde
  • rosanne… uite a venit si Lisa-alyce cu noi… ne dai un ceai de noapte buna?

    pisica 15 februarie 2009 0:09 Răspunde
  • Am pentru toate, dragele mele, ceai de somn linistit cu aroma de vise frumoase si iubiri demne.

    alyce 15 februarie 2009 0:14 Răspunde
  • Cred ca asta a cam sunat a cliseu.

    alyce 15 februarie 2009 0:15 Răspunde
  • Nu sunt trista prin definitie, sunt foarte vesela, lumea care ma stie poate spune cat de mult rad si cat de tare…Ma exprim mai plastic pentru a o respecta pe alice si pe voi toti, nu mi s-ar parea ‘etic’ sa incep cu…’azi barbata-miu a tipat la mine ca nu stiu ce”.Pentru ca nu stiu sa ma exprim asa, nu-mi place, nu pot. Am perceput lumea prin atat de multe zambete si deschidere sufleteasca, incat am ramas cu lacrimile si metaforele…Metaforele mi-au fost in maini si in momentele mele de fericire , de liniste, de bine.Scriu si atunci.Rad, iubesc, scriu, declar.Asa cum imi declar si nefericirea.Si plang pana in barba si rad pana la urechi.
    Va intind ceaiul caldut de somn linistit si mana mea sincera!

    rosanne 15 februarie 2009 0:24 Răspunde
  • bine, dragele mele… am cerut un ceai si m-am ales cu doua… multumesc, multumesc…
    alyce-lisa… nu-i cliseu, e vorba buna
    si rosanne… nici eu nu pot sa spun vorbele de-a dreptul… de fapt nici nu-mi pasa ca nu-s de-a dreptul… altfel mi-ar iesi poeziile lemnoase si nu vreau sa-mi supar maestrul 🙂
    incerc sa glumesc cu voi, dragelor mele… bietului meu maestru (nichita) nu-i ajung nici la glezne…
    si te rog, rosanne, am rugat-o si pe dalila… va sunt sufletele atat de frumoase, nu le mai umpleti de lucruri care dor… va dor oricum ale voastre, cele care le spuneti aici in casa lui alice, nu ma mai necajiti pentru cei care vad lucrurile, lumea, diferit de voi.
    intoarceti-va sufletele si povestile spre cei care va inteleg si va intind mainile…
    pisica iti intinde o labuta, mica, pufoasa, a mangaiere…. 🙂

    pisica 15 februarie 2009 0:31 Răspunde
  • iertare… era nu va mai necajiti…

    pisica 15 februarie 2009 0:32 Răspunde
  • si rosanne… nu-mi spune cum e rasul… si eu trec drept cea mai optimista fiinta pe o raza de n-spe kilometri… dar ce-i acolo, inauntru, la cutiuta tic-tac… e altceva… imi apartine si nu-l spun usor

    pisica 15 februarie 2009 0:34 Răspunde
  • Va spun si eu noapte buna. Va iau cu mine in visele mele.
    Noapte buna, tuturor.Noapte buna,Alice.

    alyce 15 februarie 2009 1:00 Răspunde
  • si va doresc o noapte buna… tuturor… va astept dimineata la cafea, sa-i asternem lui alice drum bun de-ntoarcere acasa.

    iertare alice, azi am stat in casa ta, nepermis de mult… mai bine ma puneai sa deretic, ceva… 🙂

    pisica 15 februarie 2009 1:01 Răspunde
  • Pisica, la mine se vede de la un kilometru daca plang sau rad in interior.Mi-au vazut si oamenii de pe strada cum imi frec ochii cu batista, asa cum ma vazusera zambind din orice si cei din trenul care ma ducea prima data in orasul cu strazi.Mi se disting clar ridurile de la expresia zambetului de cele cauzate de insomii ca aceasta…

    rosanne 15 februarie 2009 1:03 Răspunde
  • Toti vrem sa nu ne mai necajim, asa ca maine e duminica, e zi de familie, de parc, de cafea bauta in zori impreuna cu voi.Va imbratisez

    rosanne 15 februarie 2009 1:06 Răspunde
  • no, rosanne… inseamna ca mai avem de lucru… dar vestea buna e ca se rezolva… promit!

    ne regasim dimineata, la cafea, draga mea?
    te pup.

    pisica 15 februarie 2009 1:12 Răspunde
  • oau, fetelor, atata lauda nu merit, credeti-ma, ce fac fac, dar e doar o experienta de viata, nu usoara, va zic din start, nu atat conditiile de viata la care m-am adaptat uluitor de rapid, nici munca cu copii (ca sa aveti o idee eu vin din management consulting si investment banking, alta lume!), copii imi dau enegie si ma calmeaza, imi fac bine cand nu mi-e este bine…de ce nu bine? caci adultii, cativa dintre ei, dintre ceilalti voluntari, pot fii al naibii de mean, incredibil nu? lume care vine sa ajute, se izoleaza in jungla sa fca ceva bun, si apoi ramane cu aceleasi obiceiuri de doi bani, gen strans la tegari si berica la o barfa rautacioasa in miez de noapte, oh oare cand si unde voi gasi acel loc unde nu exista …barfa. Asta e,e viata, eu ma concentrez pe partile bune, invat ce pot si macar impart din putina experienta de viata (am 26 de ani, ca sa stiti:) cu acesti pusti brazilieni frumosi. Iar faptul ca fac voluntariat si lucrez cu copii e intr-adevar lucru bun, dar nu mai bun decat ce fac ceialti, ce faceti voi, zi de zi, caci nu se impart bile albe pentru munca de acest gen, se impart pentru munca facuta bine, pentru motivatie, inspiratie, seriozitate, intelegere, toleranta, curaj, nebunie, iubire…si mai ales se impart cand fiecare face ce este mai bine pentru el, si facand acest lucru ajuta mai mult decat oricine, decat orice ar putea face. Asta este mesajul meu, iar povestea vroiam sa o impart cu cat mai multi, si aici Alice poate decide (daca povestea-tile mele pot merge mai departe intr-o forma mai serioasa) caci este o poveste nebuna, frumoasa, curajoasa poate, de viata…

    dar bucurati-va de un dus cald si pt mine, m-a luat o raceala si trebuie sa sar in dus si apa e receeeee, of of…v-a pupacit, beijos garotas

    Laura Elena Prodan 15 februarie 2009 3:36 Răspunde
  • m-am plimbat azi prin soare,sa-mi topesc gandurile,sa le purific..sa le inteleg.m-am rugat incet sa pot uita,sa-mi lumineze dumnezeu minte si sufletul…si m-am intors la voi incercanata si plansa, istovita de atatea cautari…m-am intors cu sufletul gol! a fost o zi lunga cat un an, dar am invatat ca viata este asa cum vreau eu sa o vad. sunt obosita si greu pot sa-mi asez ideile pe blog.
    nu mai plang acum de teama sa nu inund Brasov-ul!
    rosanne oriunde ai fi dragostea o sa te gaseasca…lucrurile bune se intampla oamenilor buni. eu asta imi spun mereu si asa invat sa fiu mai buna.
    pisica mea draga iti multumesc pentru sufletul tau cald si bun…si voua cristina socaciu,dea valma, bia, alyce ca m-ati lasat sa-mi gasesc singura drumul!
    ma dor toate celulele de atata zbucium…dar sufletul nu ma mai doare.

    alice ma inchin cu recunostita in fata ta….

    noapte buna zanele mele!

    dalila tua 15 februarie 2009 3:44 Răspunde
  • „Pier stele neatinse
    Noi stele se vor naste
    Am cunoscut durerea
    Nu am ce mai cunoaste.”(Grigore Vieru )

    Costi 16 februarie 2009 23:49 Răspunde
  • Fetelor,
    citindu-va postarile mi-am atins sufletul. Sunteti minunate toate. Iar baietii sunt „barbati desavarsiti”. Dar cate dintre voi traiesc in tarisoara noastra draga? Dar in Bucurestiul meu adoptat?

    Va sarut cu timididatea inceputului si iartati-mi curiozitatea omeneasca.

    vioviod 18 februarie 2009 0:45 Răspunde

Dă-i un răspuns lui alyce Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title