„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Mindruta m-a facut sa plang

de

O postare pe Facebook a lui Lucian Mindruta m-a facut, aseara, sa plang. A scris, pe zidul lui intesat de texte simpatice,  o istorioara cu tâlc: „Tata, de ce ne pui sa facem atat la romana, cand nenea asta de la televizor nu stie nici macar cum se spune „complet” si uite ca are mai multi bani si putere ca tine?” Nu, intrebarea asta n-a pus-o nici unul dintre copiii mei. Pentru ca amandoi stiu de ce invatam la romana. Pentru ca atunci cand vom fi mari sa putem scrie corect „I was born in Romania, but I’d like to apply for citizenship here”!

Am citit si m-am trezit cu ochii in lacrimi si cu un nod in gat. Am dat Like cu tristete. Am Share-uit cu jale. Apoi am mai plans putin, fara sa stiu prea bine de ce. Noi vorbim despre asta mereu, ne pregatim, voiosi, optimisti, sa cerem burse si adapost. Scotocim deja dupa scoli bune in Anglia si visam sa plecam cu totii sa gradinarim prin tari mai de limba engleza, unde sa cultivam trandafiri mai roz, reviste mai fosnitoare, democratii mai perene. De ce sa ma smiorcai ca si alti romani gandesc la fel ca noi? Si-am mai lasat o vreme sa treaca, apoi am coborat din camera in care scriam, studiam, redactam si șeruiam, ca sa beau o cana de ceai cu ai mei. Si acolo am dat sa le povestesc ce a scris Lucian pe Facebook. Dar vocea mea s-a impleticit iarasi, intr-un hohot tacut. N-am fost in stare sa zic pana la capat. Le-am intins telefonul, sa citeasca singuri…

M-am gandit ca-s bolnava si ca porcaria asta cu Oprea m-a sensibilizat prea tare. Am analizat ce mi se-ntampla, uitandu-ma-n oglinda, si apoi m-am uitat iar la textul lui Mindruta si iarasi am plans, fara sa pricep ce Dumnezeu a pus intre randuri. Si abia intr-un final am reusit sa ma fixez asupra cuvantului ala dusmanos, otravit, peste care inima mea nu putea sa treaca. APPLY. I’d like to APPLY for citizenship…

As fi ras de intorsatura nostima si desteapta a textului, daca Mindruta ar fi folosit alt cuvant in loc de Apply. Accept, Demand, Consider, Ask for… chestii dintr-astea mai voioase, mai imperative, mai ca de la egal la egal, mai intr-o doara, mai intr-un colt de zambet. Ăplai, cu sonoritatea lui trista, miloaga, (rimeaza cu mălai!) e un cuvant pe care pot sa-l asez si sa-l indur in biografia mea trecuta, prezenta, viitoare, asa cum pot sa asez in istoria mea de romanca orice gest supus. Cand esti roman, cand esti parinte, inveti sa faci orice ca sa supravietuiesti, stiind ca esti la mila regimurilor, dar si pentru ca ai copii si, de dragul si de minunea fiintei lor, nu mai poti muri cu usurinta.

Dar asta e pentru mine, nu pentru copiii mei! Daca aplicatia copiilor mei  va ramane fara raspuns? Daca pruncii mei binecuvantati cu toate sarutarile mele si ale ursitoarelor vor ramane cu mana intinsa in fata ghiseelor marilor tari (desi ei au invatat de mici sa ceara frumos, delicat, ca si copiii lui Mindruta, „I would like to apply”…)? Daca vor cersi in zadar la portile Raiului vestic, si „ăplaiul” lor n-o sa primeasca un „yes”? Ce se va intampla atunci? Copiii nostri se vor intoarce acasa, cu fruntea apasata de cel mai greu dintre refuzurile lumii, desigur, spus lor poate mai politicos decat li se spune azi cersetorilor de tara pe care-i alungam de colo-colo si de care ne aparam cu sarme ghimpate?! Il pot accepta pentru un job, pentru o scoala, pentru o bursa… Dar e prea greu de acceptat cuvantul APPLY atunci cand e vorba de o tara si de un destin. Atat de greu, incat, iata, eu nici n-am stiut sa-i cantaresc dintru inceput, cu finete fireasca, continutul ascuns de otrava, asa cum as fi facut cu orice cuvant din romana. Si am mai plans inca o data, pe fraza cea simpla, perversa, blestemata, a lui Mindruta, fiindca am inteles ca, in engleza, nici nu stiu bine de ce plang atunci cand plang.

In limba in care traiesc si visez, lacrima e subtila, e plina de sensuri, e insetata de o puzderie de nuante și de gusturi desprinse din apele salinei in care s-a inecat, candva, o mireasa fecioara. Daca o sa plec, va trebui sa-mi traduc pana si rostul lacrimii. In ce limba sa mai invat de acum inainte sa plang?

 

Categorii:
Confesiuni

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title