Muzica vindecă, așa cum frumusețea și iubirea vindecă. Atunci când suntem martori la o întâmplare artistică a cărei splendoare se reflectă în emoția noastră, întinerim, ne vindecăm, ne întoarcem la inocență într-un fel care ni se va reflecta apoi și în fiecare celulă a corpului, întoarsă, și ea, la tinerețe.
Fotografie de Paul Buciuta
E un fapt dovedit științific, iar eu, de exemplu, l-am auzit de curând pe Gregg Braden vorbind despre asta și aducând ca argumente studii și cercetări incontestabile pe care le-a prezentat pe îndelete în evenimentul și în cartea lui, Human by Design.
Dar, tot de curând, am auzit o soprană de mare, mare frumusețe și talent, Brigitta Kele, al cărei chip incredibil de tânăr, de fată abia ieșită de pe băncile școlii, ne-a făcut să ne uimim când ne-a mărturisit că a trecut de 40 de ani, dezvăluindu-ne credința ei cum că muzica trăită la adevărata ei splendoare și măreție, alături de conectarea la spiritul etern care o însuflețește de dincolo de sunet este cea care le dăruiește interpreților o tinerețe durabilă (într-o întâlnire marca Opera FANtastica, creată de Luminița Arvunescu).
Dar pentru că e vineri și, de fapt, mi-am propus să continui serialul meu despre lumea Harry Potter, oglindă uimitoare a existenței pe care o trăim și noi, lucrul pe care voiam să îl spun este că, și în lumea vrăjitorilor și a vrăjitoarelor din Harry Potter, și în lumea noastră, ritualurile de vindecare sunt însoțite, uneori (adesea!) de cântec.
Vara trecută, în tabăra organizată de Roxana Gabor Iliescu, Femei care văd în întuneric, alături de călăuza noastră minunată, Deva Dwaba, am cântat în jurul unui foc înalt până la cer, într-un ritual șamanic în care ne-am ars măștile, fricile, poverile purtate până atunci pe umeri și în suflet. Și am simțit cum cântecul nostru se înalță, odată cu fumul, până în miezul cerului, ducând mesaj de vindecare, de iertare, de iubire…
Nu de mult, am văzut-o pe Daniela Floroiu cântând, cu ochii închiși și miraculosul ei cristal andara turcoise așezat pe umărul unuia dintre cursanții veniți să îi ceară ajutorul, și am simțit atunci că a primit cântecul acela, cu vorbe spuse într-o limbă neînțeleasă cu mintea, doar cu sufletul, din alte vieți, din alte universuri. Și că este un cântec profund vindecător pentru cei care îl aud…
Și atunci nu m-am mai mirat, citind din cel de-al șaselea volum al seriei Harry Potter, că până și Snape, rigidul, încruntatul, răzbunătorul profesor Snape cântă atunci când vindecarea pe care o invocă e una profundă, pentru care e nevoie de ceva mai mult decât de o simplă fluturare de baghetă (și, cum ar veni, un plasture din lumea noastră). Când Draco Malfoy a fost rănit cu o rană aducătoare de moarte de vraja de magie neagră Sectumsempra, găsită de Harry Potter într-un manual ponosit, al unui elev din vechi promoții, semnat, misterios, Prințul Semisânge, singurul care l-a putut salva pe tânărul (și maleficul) elev de la Slytherin a fost profesorul Snape, care a îngenuncheat lângă trupul însângerat al elevului și, trecându-si bagheta pe deasupra lui, a început să mormăie o incantație, o vrajă cântată, și s-o repete, de mai multe ori, până când rănile au început să se închidă.
Muzica bucură, oblojește, întinerește, așa cum frumusețea la care suntem martori se reflectă în noi și ne face să strălucim pe dinăuntru, cu lumina splendidă a creatorului – fără atingerea Căruia nicio operă de artă n-ar fi fost posibilă.
Care e cântecul care vă vindecă, vă emoționează, vă întinerește? Eu am ales o arie, poate cea mai frumoasă dintre toate câte s-au cântat până acum. Dar, cu siguranță, există alte repere pentru fiecare dintre noi.
