fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Eu nu sunt corpul meu

de

Ies dintr-o experiență de boală în care m-am simțit, literalmente, pe muchia morții. Nu intru în detaliile tehnice ale șirului de investigații prin care am trecut până m-am lămurit că am o gravă infecție la rinichi, însă n-am să uit niciodată că, la un moment dat, îmi era atât de rău, încât mi s-a părut că m-aș putea desprinde bucuroasă de trup.

Sigur, am și râs, mai târziu, rememorând una dintre scenele năucitoare ale crizelor mele, în care stăteam în genunchi lângă vasul de toaletă, vomitând întruna, aruncând dezghițituri de apă – cele pe care le înghițisem mai înainte cu buze arse de febră de peste 40 de grade, dar înmulțite cu o mie de icnete dureroase – în timp ce pe coapse mi se scurgea, la fiecare jet de vomă, câte o dâră albastră de pipi înnobilat coloristic de la medicamentele cu care încercasem să domolesc boala și, pe obraz, câte o lacrimă mov, prelinsă printre genele rimelate pe care nu mai avusesem energie să mi le curăț după ce, așa, cu frisoane nebune, mă împopoțonasem și filmasem ceva – de nevoie, și nu de trufie, desigur.

Dincolo de experiența comico-dramatică personală, boala mea a fost încă un prilej ca să-mi amintesc cât de prețuită și de iubită sunt – cu mult mai mult decât o fac eu singură – , din moment ce s-au mobilizat să se roage pentru mine și să mă vindece cu tehnicile lor fără greș cei mai luminați maeștri ai zilelor noastre, cei mai buni medici specialiști, cei mai dragi prieteni, făcându-mă să mă simt aleasă, să mă simt vegheată, să mă simt nespus de recunoscătoare. Și să înțeleg, o dată în plus, cu înțelepciunea parcă mai curățată ca oricând de tremurul, durerea și lacrimile bolii, că sunt pe drumul cel bun al misiunii mele.

Revelația care m-a ajutat cel mai mult în momentele de suferință a venit de la Dorin Roman, Maestrul, Călăuza, profesorul meu de theta healing – și, deopotrivă, de bunătate și curaj – care mi-a reamintit: „Tu nu ești corpul tău”. Și într-adevăr, din miezul acestui înțeles, am putut face un pas înapoi din durere. Iar detașarea mi-a grăbit vindecarea.

Eu nu sunt corpul meu, iar ca dovadă că este așa stă sufletul meu recuperat din vieți și dintre timpuri, odată cu lumina lui, cu uimirile lui, cu fricile lui, cu regretele lui sau cu marile sale iubiri care n-au vrut să se risipească nici peste mii de ani. Sufletul meu ce recunoaște sufletele întâlnite altădată, chiar dacă sunt așezate azi, la rândul lor, în cu totul alte trupuri decât au fost cândva…

Eu nu sunt corpul meu, iar ca o altă dovadă stau fotografiile mele de azi, alăturate celor în care eram o fetiță de patru, cinci ani, din care nici măcar o celulă, un gest, o culoare nu s-au conservat peste decenii. Nu recunosc în mine decât privirea din interior, sufletul strălucind în privire, gândul odihnindu-se, câteodată, în zâmbet…

După ce am primit diagnosticul, am întrebat-o pe doctorița mea, Florinela Stoianovici, de unde am contractat bacteria cauzatoare de infecție și mi-a răspuns că de nicăieri. Că o purtam în mine, așa cum purtăm toți, în stare latentă, toate bacteriile și virușii pregătiți să se dezvolte de îndată ce vibrația noastră scade sub nivelul lor de dezvoltare. Și mi-a dat un exemplu pe care alții l-ar putea considera macabru, însă pe mine m-a ajutat să înțeleg totul foarte clar: morții așezați în pământ sunt mâncați de viermi care nu vin din afara sicriului sau a cavoului lor, ci dinăuntrul trupurilor rămase fără vibrația vieții. Viața înseamnă, de fapt, vibrație, iar aceasta aparține sufletului și nu trupului. Sufletului nostru nepieritor.

Am fost bolnavă și m-am vindecat. M-am ridicat din boală cu ajutorul celor mai buni medici din lume, doctorii Cezara Bucur și Mihai Bucur, de la Columna Medical Center, o clinică excepțională în care, de fiecare dată, m-am simțit o pacientă norocoasă și tratată regește.

Trec ușor peste convalescență cu ajutorul prietenei mele dr. Florinela Stoianovici, specialistă la cel mai înalt nivel în medicină holistică și tratamente energetice.

Primesc și mai departe lumină în meditație și rugăciune de la maeștrii mei care mă călăuzesc spre adevăr și lumină – din modestie nu le înșir toate numele, căci ar suna ca și cum m-aș lăuda dacă le-aș dezvălui numele sfinte – și de la prietenii mei care, din ce în ce mai mult, se adună în jurul meu, întărind rândurile celor ce cred și știu unde este iubirea cu adevărat.

Și lucrez eu însămi cu toate înțelesurile mele, cu toate miracolele existenței mele, cu toate revelațiile poeziei în ale cărei ritmuri splendide trăiesc, învățând clipă de clipă și bucurându-mă de lecțiile din care pot aduna mari înțelesuri.

Am fost bolnavă. A trecut. Acum sunt bine. Iar în săptămânile zbaterii am învățat lucruri de mare preț, fiindcă văzându-mă prin ochii celorlalți, mi-am revăzut strălucirea întreagă. În plus, acum știu de ce sfinții nu putrezesc în morminte. Și de ce marile iubiri nu mor niciodată.

 

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Te iubesc draga mea si multa sanatate iti doresc. Esti minjnata si o mare inspiratie pt mine. Recuperare usoara, te iubeeesc!!!

    Loredana Latis 21 septembrie 2020 18:30 Răspunde
    • Loredana Latis, esti mereu in inima mea, si eu te iubesc si te admir! Zambetul tau imi lumineaza viata de atatia ani!!!

      Alice Năstase Buciuta 22 septembrie 2020 2:50 Răspunde
  • Multă sănătate!Intreaga mea familie e alături de tine! Si-ți uram sa te recuperezi cât mai repede! ❤

    Andreea 22 septembrie 2020 9:01 Răspunde
  • Multa sanatate ,Alice!Iti trimit un gand bun!

    Muza 22 septembrie 2020 21:57 Răspunde
  • Minunat articol! Am sa mi bag bine in cap TU NU ESTI CORPUL TAU!!!!

    otilia 30 septembrie 2020 8:42 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title