De câte ori văd într-un galantar de cofetărie câte o tavă cu cataif îmi amintesc de La Medeleni. Şi comand aceeaşi prăjitură pe care personajele alături de care am crescut o savurau – sau o detestau – la mesele lor descrise cu măreţie de amănunte.
Mulţi ani din viaţă am fumat ţigări Lucky Strike pentru că Fred Vasilescu, personajul splendid şi misterios din Patul lui Procust, romanul lui Camil Petrescu, fuma ţigări care pentru mine căpătaseră, astfel, parfum literar de dragoste mare, de mister şi de îndrăzneală.
Când mă doare capul storc câteva picături de lămâie în cafea, aşa cum a făcut Luli întâlnindu-l pe Catul. Aşa a început iubirea din Lorelei, cartea lui Ionel Teodoreanu, şi tot aşa mi-am găsit, pe cale literară, singurul leac care funcţionează, probabil cu forţa sugestiei infinite pe care a avut-o şi o are asupra mea literatura.
Ce meniuri am furat din cărţi? Ce reţete am împrumutat din lumile scrisului sau ale visului? Cât suntem noi, puri şi simpli, şi cât suntem copii fidele ale personajelor pe care le-am întâlnit la vârsta la care încă mai speram că putem fi cine vrem să fim? Uneori, nu mai ştiu dacă sunt cine cred, dacă vreau ceea ce mi se pare că vreau sau doar trăiesc un destin împletit din destinele inventate cu măiestrie ale fantomelor dragi, create din cuvinte…
