„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Cheia de la casă, cheia de la viață

de

Sunt, mereu, doar două tabere. Bărbați și femei. Bogați și săraci. Frumoși și urâți. Proști și deștepți. Exploatați și exploatatori. Corupți și cinstiți. Jucători și chibiți. Și cred că ne putem împărți la fel de clar în alte două tabere, în funcție de cum ne-am căpătat cheile de la casă și, o dată cu ele, pe cele de la viață.

.

Lumea e împărțită în oameni care, atunci când au împlinit vârsta majoratului, au fost împroprietăriți de către părinți (sau de către soți, soții, amanți, mătuși) cu cheile de la apartament și, eventual, de la mașină, și alții care au dedicat primii 20, hai, 15 ani de trudă remunerată, numai ca să poată obține ceea ce norocoșii din tabăra adversă au căpătat la ceas de aniversare. Destinele celor dintâi nu seamănă câtuși de puțin cu destinele celor din categoria secundă. Eu am învățat să îi recunosc de la prima privire și să îi deosebesc fără greșeală, în orice mediu m-aș învârti. La noi prin redacții sunt fetele cu poșetă dintr-aia scumpă de tot și mașinuță roșie, de o parte, și fetele cu pantofi sport și abonament la tramvai, de cealaltă. Sunt cei care se înverzesc de îngrijorare când află că nici luna asta nu ne luăm salariul la timp și cei care ridică din umeri, întrebând, uimiți: „Azi era zi de salariu?”. Sunt cei care mănâncă în pauză sandvișul făcut de acasă și cei care merg la restaurant în fiecare zi.

Într-un puseu nebunesc, i-am spus doctoriței bune care m-a consultat pentru amigdalita care-mi umpluse gâtul și sufletul de ghimpi, că nu am timp nici să mor. Mă întrebase ce mă doare, iar eu, în loc să deschid gura să-mi vadă omușorul înroșit, am deschis-o și am început să vorbesc despre cu totul altceva, și i-am zis că nu-i cinstit, și i-am arătat unghiile mele tăiate scurt cu foarfeca și cearcănele de pe obraz, apoi am bătut cu botina în linoleumul de la clinică, de revoltă că viața e cu fundul în sus. I-am povestit că alerg toată ziua și apoi scriu toată noaptea și dorm câteva ore, abia după ce se face zi. I-am mărturisit că mi-am cumpărat prima casă la 38 de ani și că o s-o plătesc până la 68. Și i-am zis și că da, recunosc, mi-am luat o casă mare, pentru că am copii și am vrut să avem unde să ne întindem aripile, crescând. Dacă achiziționam o casă mică, unde să ne înghesuim un pic, aș fi plătit-o doar până la 62 de ani. I-am cerut o rețetă care să mă facă să trec brusc în tabăra cealaltă. Dacă nu se mai poate în tabăra celor împroprietăriți la majorat, măcar în gașca nevestelor care, la divorț, au rămas cu casă, masă și tupeu. Sau măcar în tabăra celor care au renunțat la revolte. Un Prozac, ceva?…

Doctorița a zâmbit înțelegătoare și mi-a spus că sunt un caz complicat. Că are nevoie de timp de gândire. Să revin zilele următoare, oricând între 8 dimineața și 8 seară, fiindcă face zilnic câte două ture. Nu de alta, dar și-a cumpărat prima casă la 33 de ani și are rate mari de plătit. Mi-a spus că o găsesc negreșit, că nu se duce niciodată la manichiură sau la coafor. Ar putea, în pauza de masă, să mai fugă până la salonul din colț, dar nu-i arde, fiindcă noaptea lucrează la teza de doctorat și e cam vlăguită… Mi-a trecut amigdalita. O să mă duc, totuși, la control, fiindcă vreau să mai povestim amândouă. Despre lumea împărțită, întotdeauna, la doi. În buni și nebuni. În veseli și triști. În fideli și infideli. În mulțumiți și nemulțumiți. În oameni care au bani și oameni care au dragoste. În noi și alții ca noi. În noi și alții care nu-s ca noi.

Photo: http://www.ufunk.net/en/photos/joel-robison-surreal/

Tag-uri:
· · ·
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Alice, am fost mereu in tabara defavorizata. Acum imi fac procese de constiinta ca nu le pot oferi copiilor mei o cheie… de la casa sau macar de la vreo masina second hand. Si ar fi meritat, ca sunt copii atat de buni! 🙁

    camellia 29 ianuarie 2018 19:52 Răspunde
  • Si eu fac parte din tabara „defavorizata”, dar am ajuns in tabara „favorizata” prin forte proprii, fara ajutor de la parinti sau de la vreun mascul.Parintii nu s-au interesat de situatia noastra scolara, fiecare a invatat ce a vrut, cum a vrut.Sora cea mica a invatat cel bine, lucreaza la Oracle si acum, la 37 de ani a terminat masterul ACCA la ASE ca na vrea sa avanseze si sa ajunga la 2000 euro, 1500 euro sunt prea putini.Sotul ei castiga doar 4000 lei.Eu sunt pe locul 2, am oroare de credite, tot ce mi-am facut in casa am luat cu banii jos.Eu sunt adepta liniei de mijloc.Nu ma simt bine daca nu imi cumpar ceva, in fiecare luna, dar totodata si economisesc si anul asta imi mai cumpar o garsoniera din economiile facute, pe care o inchiriez, pentru ca pe pensie nu mizez.Asa ca lunar economisesc 800 euro si 400 cheltuiesc.De anul trecut ma consider norocoasa pentru ca am un loc de munca care imi permite 4-5ore sa muncesc, sunt eu cea care taie si spanzura,singura in birou, ascult ce muzica vreau, nici nu simt ca muncesc.Mai puteam sa ma duc si la alta firma ,ca sa am mai multi bani, dar anul asta deja mi-am platit 4 calatori, vreau sa ma distrez.Din 2019 cand voi fi expert contabil m-am gandit sa imi deschid propria firma si sa mai gasesc 2 firme mai mari, cum este asta la care lucrez.Mie nu imi place munca la program fix, punctualitatea la mine este o mare problema.Recomandare: Nu va aruncati la credite!Merita daca vrei o afacere,dar pentru casa prefer sa economisesc 3 ani si imi o casa mai mare daca nu mai imi place garsoniera.

    Valentina 31 ianuarie 2018 17:25 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title