fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

O clipă cât o eternitate

de

Timpul împărțit în unități de măsură este doar o convenție pe care o acceptăm alături de toate celelalte convenții ale vieții noastre. Între ora 15 și 3 minute și ora 15 și 4 minute nu există nicio graniță reală, așa cum nu există, de fapt, nici între trecerile dintr-un an în altul sau chiar, îngăduită fie-mi speranța, între o viață și alta.

Chiar dacă purtăm la gleznele mâinilor ceasuri, unii mai scumpe, alții mai de plastic, timpul își bate secundele nu în ritmul săgeții secundarului, ci în funcție de bătăile inimii noastre, care o poate lua la trap sau poate sta în loc, uneori, de-atâta frumusețe, de-atâta iubire, de-atâta intensitate. „Voi aveți ceasurile, dar noi avem timpul” le spun africanii din triburi turiștilor care se minunează de viețile lor rămase în niște tipare de neînțeles pentru secolul vertiginos în care trăim. Iar noi înșine, norocoși, scoatem uneori ceasul de la mână și ne cufundăm în splendoarea unei cărți, a unei îmbrățișări, a unei reverii sau, închizând ochii, evadăm într-un sărut dincolo de care, atunci când ne desprindem buzele de buzele iubite, nu mai știm dacă a durat o clipă, o oră sau o viață.

„Eu te privesc în ochi și-n jur se șterg copacii” a scris Nichita Stănescu versul care oprește trecerea timpului cu desăvârșirea lui și cuprinde, în doar câteva cuvinte, un întreg miracol al iubirii. Dar timpul se poate opri în loc și în măreția unui gest, a unui surâs, a unei tăceri sau a unei note muzicale preschimbate în emoție și în nemărginire…

Sâmbătă seară, pe scena Operei Naționale București, va avea loc ultima reprezentație din acest an a baletului Romeo și Julieta, pe muzica lui Serghei Prokofiev, în coregrafia lui Renato Zanella. Povestea shakespeariană a celor doi îndrăgostiți a căpătat de-a lungul timpului, în viziunea coregrafului născut chiar în Verona, noi și noi chipuri, noi emoții, noi pași, noi căderi, noi dureri, noi sensuri. Aici, însă, pe scena Operei din București, a căpătat o clipă în plus. În piesa lui Shakespeare, Julieta se trezește prea târziu din somnul său căutat înadins, chiar după ce Romeo, convins că și-a pierdut iubita, se aruncase de bunăvoie în moarte. În opera celui mai mare scriitor al pământului și al galaxiilor, cei doi îndrăgostiți nu se mai întâlnesc niciodată după unica lor noapte de dragoste. În creația coregrafică a lui Zanella, însă, ei au primit șansa unei singure secunde în plus, în care să se revadă. Julieta se trezește cu o clipă înainte ca Romeo să moară, iar clipa aceea, în care se pot privi și îmbrățișa reconfirmându-și unul altuia nemărginirea iubirii, valorează cât o eternitate.

Am plâns, de fiecare dată, la Romeo și Julieta, în fața zborului miraculos al marilor artiști, în fața mișcărilor lor de-o grație zeiască, a felului în care știu să arate iubirea, îndoiala, spaima, miracolul din fluturări de brațe și ridicări pe vârfuri, din mișcări imposibil de înțeles cu mintea, doar de urmărit cu sufletul. Și am mai plâns acasă, în seara în care am văzut pentru prima dată Romeo și Julieta în varianta lui Zanella, înțelegând că o asemenea secundă, de reîntâlnire în fața despărțirii, poate vindeca nemărginiri de tristețe.

În seara de după cea dintâi întâlnire a mea la Opera din București cu Romeo și Julieta pașilor de dans, a fost pentru prima dată când mi-am găsit un strop de alinare după pierderea tatălui meu. Pentru că am înțeles că trebuie să fiu recunoscătoare pentru clipa în care, ținându-ne de mână, eu și tatăl meu suferind ne-am putut reconfirma legătura eternă, îngăduindu-ne să ne spunem, probabil pentru prima dată în viață, mai mult din priviri decât din vorbe, cât de mult ne-am iubit și ne iubim unul pe celălalt, cât de frumoasă a fost călătoria noastră împreună prin lume și cât de mare eternitatea în care ne vom reîntâlni. Clipa de iubire dăruită de-un coregraf de geniu îndrăgostiților din Verona m-a obligat să-mi amintesc și să înțeleg clipa mea de iubire trăită la căpătâiul părintelui meu și să accept, încă o dată, că o singură secundă poate valora cât o viață și, cu siguranță, mult mai mult decât o moarte.

Timpul fracționat în intervaluri măsurate pe ceas este doar o convenție. Dacă dăm sens și lumină vieților noastre, le facem nemărginite. Iar dacă ne trăim secundele cu autentică iubire, fiecare clipă devine o eternitate.


 

În fotografiile realizate de Paul Buciuta la Opera Națională București apar Cristina Dijmaru și Ovidiu Matei Iancu, și, cu voia dumneavoastră, eu însămi alături de coregraful Renatto Zanella, după conversația noastră cuprinsă în interviul: Renato Zanella: “Romeo și Julieta” este o poveste fără sfârșit

 

 

 

Categorii:
Confesiuni

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title