fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Eu vara nu dorm, nu am somn. Și nici cearcăne

de

E exact ca în cântec. Eu vara nu dorm. Nu am somn. Mă trezește soarele care bate în fereastră atât de devreme, încât nici nu știu când a trecut întunericul nopții, mă trezesc păsările care încep să cânte tot cu noaptea-n cap și, de ceva vreme încoace, mă trezește și Oreo, motanul nostru, care vrea să mănânce, să se joace sau să iasă în curte de îndată ce s-a crăpat de ziuă. Și, cum ziceam, căderea luminii se produce, cu zgomot, devreme, devreme.

Eu vara nu dorm, nu am somn sau, mai, precis, nu am parte de somn.

Dar nici cearcăne nu am, cel puțin în poze și în emisiunile televizate, pentru că am învățat să mă machiez cu grijă.

Nu am o trusă de farduri burdușită cu de toate, ci, de o vreme încoace, de când am descoperit produsele de la Gerovital Beauty pe care le folosesc și le recomand cu toată încrederea, am constatat că doar câteva produse îmi sunt de ajuns. Fondul de ten Ivory cu Acid Hialuronic și Vitamina E, care conține și un factor de protecție solară, deci e perfect pentru zilele verii, anticearcănul Soft Focus (fără de care nu știu ce m-aș face, căci el este, de fapt, cheia succesului unui chip fără umbre albastre sub ochi), paleta de farduri de pleoape Nude, în culori discrete și naturale, o pudră fină, compactă, deschisă la culoare, care fixează perfect machiajul și adaugă strălucire tenului, un ruj lichid, cu rezistență îndelungată, care rămâne pe buze și dacă zâmbesc, și dacă mănânc, și dacă mă sărut cu cineva. Și, desigur, la final, excepționala mascara Supreme Lash, datorită căreia genele mele lungi, dar drepte, se ondulează puțin în sus și-mi dau un aer mai voios și mai proaspăt.

Îmi ia exact șapte minute să mă machiez. Am cronometrat de mai multe ori și am fost foarte bucuroasă să constat că n-am nevoie decât de șapte minute pentru încă vreo șapte ore de frumusețe. Iar atunci când, totuși, reușesc să și dorm șapte ore, chipul meu strălucește, de bucurie și de recunoștință. Că sunt sănătoasă, că zâmbesc, că vara e încă tânără și așa arată și chipul nostru atunci când ne îngrijim puțin, dar cu produse bune, și iubim mult, mult, mult, tot ceea ce ne înconjoară, fără să facem rabat de la zâmbet și de la iubire.

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Beauty Monday

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title