„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Urările fostelor iubiri

de

Pentru că unul dintre foştii mei iubiţi poartă numele unui sfânt mare şi bun pe care l-am serbat zilele trecute, m-am întrebat atunci, întreaga zi, dacă e cazul sau nu să îi trimit un mesaj de felicitare și-am rămas așa, cu gândul nelămurit…

Mai demult, hăt, în anii dintâi de după despărţirea noastră, obişnuiam să îl sun şi să îi fac urări de drag, chiar dacă ne despărţiserăm de nedrag. Însă nu puteam să mă prefac, într-o zi pe care am asociat-o mereu cu numele lui, că l-am uitat. Pe măsură ce au mai trecut anii, am început să mă mulţumesc să îi trimit un sms la care el, câteodată, îmi răspundea, alteori, nu. De când „mi-am refăcut viaţa” și-am auzit că și el „și-a refăcut-o” – e o expresie pe care am îndesat-o între ghilimele menite s-o ia în derâdere, pentru că e artificială și învechită –  nu am mai trimis nici acel sms, fără însă să pot spune că nu mi-aş aminti, de fiecare dată…

Sunt în regulă, sunt fireşti, sunt binevenite urările de La mulţi ani ale foştilor noştri iubiţi sau soți? E normal să trimitem şi noi felicitări celor care ne-au fost parteneri în alte epoci? Să-i sunăm, să le scriem, să fluturam către ei gândul sau cuvântul? Sau mai decent ar fi, chiar dacă ne amintim, să tăcem şi să mergem mai departe, trimițându-le doar în gând o urare (sau, după caz, o înjurătură 🙂 )?

Îi felicitați pe foștii parteneri la zilele lor de naștere sau de nume?

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Cine reuseste sa ramina intr-o relatie cit de cit amicala cu un „fost” (fie el fost sot sau fost iubit) e demn de admirat pentru ca nu multi se despart in conditii amiabile asa incit sa pastreze o relatie amicala cu cel(cea) care i-a fost partener(a). Eu am divortat dupa opt ani de primul sot cu care am un baiat si pentru ca despartirea nu a fost tocmai „frumoasa” , multa vreme nu am avut nici un fel de legatura cu el , desi ar fi trebuit, pentru ca era un copil la mijloc de care el nu prea s-a ocupat , mai precis , in afara de pensia alimentara nu a prea avut relatii cu copilul lui. Eu imi „refacusem” viata , el incerca sa faca la fel , asa ca vreo douazeci de ani nu am stiut unul de altul . Apoi , el nu a mai avut nici o relatie cu alta persoana , eu la fel, si , fiind singuri amindoi , am reluat relatiile de simpla prietenie pentru ca , la virsta noastra (60 , respectiv 62) nu se mai pune sub nici o forma problema de vreo relatie intima. Acum ne ajutam reciproc cum putem , iesim citeodata la un gratar si traim din amintiri. Nu se pune problema unei convietuiri impreuna pentru ca el nu a renuntat nici acum la alcool desi e foarte bolnav si pentru ca eu am o mama de ingrijit si o matusa si sunt deja si eu la o virsta inaintata ceea ce nu imi permite sa ma mai pot ocupa si de el. Cind si cind mai petrecem insa timp impreuna. El se descurca bine singur , deocamdata , se complace asa , eu la fel , asa ca dupa douazecisisapte de ani de la divort , patimile s-au domolit , ranchiuna nu-si mai are rostul , iertarea isi face loc incet-incet intre noi , nu mai avem asteptari , nu mai avem pretentii , avem doar amintiri si incercam sa le invocam mai mult pe cele frumoase . Asta pentru ca suntem doi oameni extrem de singuri care au in comun un copil ce s-a indepartat de noi amindoi de foarte multa vreme si ne trateaza ca pe doi straini. E o viata trista , dar ,asta e si nu ne mai da nimeni alta.

    Minea Mariana 15 decembrie 2016 17:43 Răspunde
    • Mariana, intr-adevar, chiar ieri vorbeam cu prietena mea si ne minunam cat de complicate si triste sunt vietile oamenilor. Partea cea mai grea este ca intuim cu totii ca am fi putut face altfel, am putea schimba ceva, dar nu stim de la ce capat sa o luam… Imi pare rau pentru experienta ta atat de grea. Totusi, doi oameni care au un copil impreuna raman legati prin niste fire invizibile, macar ale unei politeti de suprafata, daca nu mai mult….

      Alice Năstase Buciuta 16 decembrie 2016 10:47 Răspunde
  • NEVER!

    Doina 15 decembrie 2016 19:04 Răspunde
  • Nu inteleg de ce nu?! Nu-l vad deloc ca pe un gest deplasat sau motiv de gelozie pentru actualii parteneri, de ambele parti…Mi se pare un gest frumos,un lucru ce tine de respectsi de ce nu, de omenie. Mai ales cand despartire a fost una de comun acord si s-a petrecut in termeni amiabili…Cum as putea sa ma prefac ca nu stiu sau ca nu ne-am cunoscut niciodata??

    popescu nicoleta 15 decembrie 2016 23:18 Răspunde
    • Da, Nicoleta, insa cele mai multe despartiri nu s-au petrecut in termeni amiabili, din pacate, iar oamenii raman cu resentimente…

      Alice Năstase Buciuta 16 decembrie 2016 10:48 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title