fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Șapte citate și o urare pentru Marina, Marina, Marina

de

Am învățat de la Marina Krilovici să fiu senină și veselă, să fiu generoasă și să nu țin supărarea. Am învățat să iubesc – și mai mult! – trandafirii, când am văzut-o zâmbind în grădina ei înflorită din Aleea Tatoyou din Atena. Am învățat să cred că binele va învinge mereu și că marea muzică va acoperi zgomotele. Am învățat să mă iubesc mai mult, să mă răsfăț mai mult, să cred mai mult în mine, căci ea e o divă autentică, cu voce și frumusețe de divă, dar, paradoxal, fără fumuri și ifose, și cu toate preocupările unei mame și ale unei bunici devotate și moderne.

Astăzi e ziua ei, așa că mă întorc, bucuroasă, la paginile cărții noastre scrise în ani, muncite, plânse, adunate din amintiri și strădanii așternute pe drumul dinaintea tiparului. Nu e o carte așa de citită pe cât mi-aș fi dorit, și-mi pare rău. Dar e o carte plină de autenticitate și de bunătate, o mărturie despre credința în dragoste a unei femei care și-a lăsat urma de har și de strălucire în istoria muzicii lumii și sunt convinsă că, în timp, va ajunge la cine trebuie să ajungă.

Îi urez La mulți ani Marinei Krilovici, cu toată recunoștința prieteniei noastre încercate în ani și în obstacole ivite pe neașteptate în calea proiectelor noastre. Să vină ani tot mai frumoși, cu lumină, cu bucurie, cu răsfăț, cu dragoste, cu ușurință și bogăție de viață!

Și aleg, aproape la întâmplare, câteva citate din cartea noastră, fără să mă mir că, într-un fel, toate sunt despre dragoste…

„În seara în care a mers la Covent Garden să vadă noua premieră a lui Plácido, era mai frumoasă ca oricând. Îmbrăcase rochia ei nouă, făcută de doamna Cerchez de la Arta Modei, iar brocartul gros, în ape gri, bleu și mov, cădea greu, în falduri mai lungi în spate decât în față, dându-i o alură de regină. Dar ea nu uita să zâmbească fără pic de austeritate, îndulcind eleganța un pic scorțoasă a rochiei și preschimbând-o în costum de prințesă dulce, tânără, ieșită pentru prima oară la bal.”

„Kostas Paskalis a primit prin telefon vestea că va fi, pentru prima dată în viață, la 45 de ani, tată. Marina l-a sunat din America, iar el a știut că s-a întâmplat ceva extraordinar încă de când i-a auzit primul sunet, într-un Alo înălțat de coadă, ca o uimire veselă, ca un hohot ușor de râs, ca o mirare a cuiva care nici nu-și imaginează că interlocutorul său nu știe încă secretul acela care, uite, poate să rotunjească un sunet simplu și să-l preschimbe într-o declarație pentru eternitate.”

„După ce Marina s-a dezmeticit din bucurie și-a trecut în durere, după ce a trecut din extazul în fața frumuseții băiatului la durerea sânului strivit ca să picure lapte, și-a amintit și că, în filmele cu actori frumoși americani, bărbatul căruia aleasa inimii lui i-a dăruit un copil vine cu o bijuterie scumpă la patul ei de lăuză, să-i mulțumească pentru odorul frumos și sănătos. Și văzând că scena ei se derulează altfel decât și-o imaginase, s-a îmbufnat…”

„Kostas și Marina plănuiseră să o aducă pe lume pe 1 septembrie, în ziua aniversării de 47 de ani a lui Kostas și amânaseră puțin internarea, ca să ajungă la data dorită. Dar fetița n-a mai vrut să aștepte. Marina a ajuns noaptea la clinică și a fost anesteziată în mare grabă. Doctorița, speriată de ceea ce s-ar putut întâmpla dacă nu intervenea la timp, nu i-a mai dat voie tatălui să asiste la naștere cum făcuse în urmă cu doi ani. Când i-a fost adusă fetița s-o vadă și s-o pună la piept, după ce s-a minunat de frumusețea ei parcă nepământeană, văzându-i palmele mici, ca de spălătoreasă, încrețite de statul peste termen în punga cu lichid, Marina a regretat că a așteptat mai mult decât trebuia și i-a sărutat, plângând, mânuțele și picioruțele, cerându-și iertare de la ea.”

„Și poate dacă în ceea ce o privește pe ea ar putut pleca fruntea sa înaltă, uneori, în fața unei concesii care să aducă liniște în casă, pentru copiii ei n-a mai putut face niciun compromis. <Este greșit să-i ceri unui om să se schimbe> a spus Marina, întotdeauna, convinsă că dragostea înseamnă exact acceptarea necondiționată, fără tranzacții, fără pretenții, fără așteptări. Te iubesc pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce pot face din tine – e singura formulă a dragostei cu sorți la nemurire.”

„S-au despărțit când copiii erau mari, după ce încercaseră toate rețetele împăcărilor și nu funcționase niciuna până la capăt. S-au despărțit mai întâi în fapt, trăind ani de zile ca doi străini în aripi separate ale casei lor mari și frumoase și, într-un final, au divorțat, alegându-și, într-un gest de ultimă curtoazie unul față de celălalt, același avocat, care i-a ajutat să se separe împărțind prietenește ceea ce adunaseră într-o viață de iubire.”

„A îngenuncheat în fața morții lor cum îngenunchiezi în fața unei icoane. Trimițând o rugăciune către Dumnezeu, așa cum o trimitem cu toții în clipele de mare răscruce: fără s-o mai adunăm în cuvinte, ci doar preschimbând-o într-un vârtej de dragoste, de durere, de credință și speranță că ne vom reîntâlni cu cei pe care-i iubim. Altcândva. Altundeva. Într-un loc în care iubirea nu moare, iar cei ce se iubesc nu se vor despărți niciodată.”

 

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title