Nu-mi măsor trecerea numărând anii mei, și nu așezând ca mărgelele pe ață propriile aniversări. Deși, e drept, s-au lungit șirurile și și-au schimbat, de-a lungul vremii, culorile spre roz, spre roșu, spre purpuriu… Ci le măsor în aniversările copiilor mei. Zilele lor de naștere mă obligă să îmi amintesc de zilele însemnate, zilele lungi, zilelele grele, zilele splendide ale venirii lor pe lume, iar eu înțeleg mai limpede ca niciodată cât de mult timp a trecut peste mine, cea care azi are trei copii care merg la școală, care vorbesc, cânta, mă îmbrățișează și care au învățat deja că lumea e nedreaptă, splendidă, plină de încercări și de miracole.
Ilona împlinește astăzi 11 ani. E o fetiță fină, delicată, cu păr lung și blond, cu ochi superbi, albaștri, mărginiți de gene prelungi. E o tânără fată splendidă, politicoasă, înțeleaptă, plină de umor. Frumusețea ei fără seamăn pe lume mă obligă să înțeleg, așa cum trebuie să fi înțeles și Maștera din Albă că Zăpadă, privindu-se și privindu-și fiica vitregă în oglindă, că anii au trecut peste noi și ne-au preschimbat la fel de mult, și pe una, și pe cealaltă. Calculez cu o precizie care mă tulbură că dacă o dată cu venirea ei viața mea s-a răsturnat pe de-a-ntregul, obligându-mă să reînvăț dimensiunile iubirii, înseamnă că azi s-ar cuveni să știu să iubesc. Însă eu știu că dragostea nu are granițe și nici convenții, știu că e nemărginită, splendidă, măreață și dătătoare de sens. Fără să știu, totuși, nici acum, să-i țin hățurile, îmblânzind-o, domolind-o să meargă la pas, încercând s-o supun aceleiași porunci tulburătoare: trecut-au anii…
Copila mea dintâi are 11 ani și-i datorez ei toate rosturile mele adunate târziu. Pentru că datorită ei am înțeles cum și pentru ce să trăiesc. Datorită ei am învățat să cresc, să mă înalț, să iubesc și să mărturisesc adevăruri pe care altădată nu le puteam desena nici măcar în umbra unui gând de taină. Pentru că datorită ei cânt azi La mulți ani și sunt, acum și atât de adesea, nespus de fericită.
